Facultatea de Inginerie Electrica Nume: SMÎNTÎNĂ

Laboratorul de Metode și Procedee Prenume : Vlad-Sebastian

Tehnologice Grupa 112A

Anul I

MPT II
Metale și Aliaje utilizate în Ingineria
Electrică
Cuprins :
1. Noțiuni de bază

2. Conspectul Standardelor

2.1. SR EN 10027-1:2006 „Sisteme de simbolizare a

otelurilor”

2.2. SR EN 1412:1997 „ Cupru si aliaje de cupru”

3. Activitate de laborator

4. Concluzii

5. Bibliografie
 1.Notiuni de baza

În industria electrotehnică, se utilizează o varietate de materiale, fie metalice, fie

nemetalice, în procesul de fabricare a mașinilor și aparatelor electrice. Materialele
metalice, sau metalele, sunt folosite fie sub formă pură, fie sub formă de aliaje. Aliajele
sunt obținute prin topirea împreună a cel puțin două elemente, dintre care cel puțin unul
este metal. De exemplu, oțelul este un aliaj format din fier (metal) și carbon (metaloid),
iar bronzul este un aliaj din cupru (metal) și staniu (metal). Un aliaj este compus dintr-un
component de bază, care reprezintă majoritatea cantitativă, și din componenti de aliere,
care sunt adăugați pentru a îmbunătăți proprietățile fizico-chimice, mecanice și
tehnologice ale aliajului.

Materialele metalice și aliajele utilizate în industrie, denumite metale tehnice, sunt

standardizate. Aceste standarde includ informații precum denumirea materialului, modul
de simbolizare, calitățile materialelor din acea categorie, compoziția chimică,
proprietățile fizico-chimice, mecanice și tehnologice, forma de livrare, dimensiuni și
modul de marcare.

Există două mari categorii de materiale metalice utilizate în industria electrotehnică:

materiale metalice feroase și materiale metalice neferoase. Materialele metalice feroase
au o proporție mai mare de fier în comparație cu oricare alt element al aliajului. De
obicei, fierul pur nu este folosit ca material de construcție din cauza rezistenței sale
mici, dar proprietățile magnetice speciale îl fac util în domeniul electrotehnic. Materialele
metalice feroase comune includ fonta și oțelurile.

Fonta este un aliaj de fier cu carbon, care poate conține între 2% și 6,67% carbon,
precum și alte elemente ca siliciul, manganul, sulf, fosfor, etc. Fonta se obține în
cuptoare speciale numite furnale, folosind materii prime precum minereu de fier,
mangan, cărbune și alți aditivi. Fonta este utilizată ca materie primă pentru turnarea
carcaselor de electromagneti, mașini și aparate electrice.Principalele tipuri de fonte
utilizate in industria electrotehnica sunt urmatoarele :

 Fontele brute - (conforme standardului SR EN 10001:1993), pot fi fie aliate, fie

nealiate, și sunt împărțite în diverse clase în funcție de compoziția chimică.
Acestea reprezintă materia primă pentru turnarea carcaselor electromagnetelor,
mașinilor și aparatelor electrice, și au o gamă variată de aplicații.

 Fontele cenusii - reprezintă un aliaj de turnătorie în care carbonul se prezintă

sub formă de grafit lamelar, conferindu-i culoarea caracteristică "cenușie". Există
mai multe mărci de fontă cenușie, identificate prin coduri numerice sau
alfanumerice. Cele mai comune mărci includ EN-GJL-100, EN-GJL-150, EN-
GJL-250, EN-GJL-300, EN-GJL-350, cu cifrele din simbol indicând valoarea
minimă a rezistenței la tracțiune exprimată în N/mm², urmată de valoarea minimă
a alungirii la rupere exprimată în procente, de exemplu, 900-2, 800-2, 700-2,
600-3, 500-7, 450-10, 400-18, 350-22 (Conform standardului SR EN 1561:1999).

 Fontele maleabile - se împart în trei categorii, în funcție de aspectul în ruptură și

structura masei metalice de bază (conform standardului SR EN 1562:1999).
Aceste categorii includ fonta maleabilă cu inimă albă, cu inimă neagră și fonta
perlitică. Structura și caracteristicile mecanice ale fontei maleabile sunt obținute
prin tratament termic.

 Fontele austenitice - sunt fonte înalt aliate cu proprietăți mecanice superioare în

comparație cu cele cu grafit lamelar. Standardul SR ISO 2892:1994 definește 20
de mărci diferite de fontă austenitică. Fonta austenitică este destinată pieselor
turnate și, în general, este nemagnetică.
În industria electrotehnică, se utilizează și alte tipuri de fontă în aplicații speciale, cum ar
fi fonta refractară turnată în piese, care rezistă la temperaturi ridicate, sau fonta
antifrictiune turnată în piese, destinată utilizării în condiții de frecare și ungere.

Oțelurile reprezintă aliaje ale fierului cu conținut de carbon sub 2%, conform
standardului SR EN 10020:1993 privind definirea și clasificarea mărcilor de oțel. În
funcție de compoziția chimică, oțelurile se împart în două categorii principale: oțeluri
nealiate și oțeluri aliate. Acestea sunt apoi clasificate în funcție de principalele
caracteristici ale materialului și de domeniul lor de utilizare în următoarele categorii
principale de calitate:

 Oțeluri nealiate de uz general: Acestea sunt oțeluri produse prin metode de

prelucrare obișnuite, care nu impun condiții specifice pentru niciun element de
aliere, cu excepția manganului și siliciului. Aceste oțeluri sunt utilizate în domenii
precum fabricarea șuruburilor, piulițelor, tiranților, flanselor, pieselor
emboutiesate și arborilor, printre altele.

 Oțeluri nealiate de calitate: Acestea reprezintă mărci de oțel care nu necesită

condiții specifice pentru tratarea termică sau puritate în ceea ce privește
incluziunile nemetalice. Acest tip de oțel găsește aplicații în producția de pene de
ghidare, bucși, bolțuri, șuruburi, arbori, flanse, coroane și roți dințate, came și în
alte aplicații asemănătoare. De asemenea, există oțeluri speciale pentru mașini
cu unelte automate, care sunt livrate sub formă de secțiuni rotunde, pătrate sau
hexagonale, pentru prelucrări la viteze mari.

 Oțeluri nealiate speciale: Aceste oțeluri au un conținut scăzut de incluziuni

nemetalice și sunt în mare parte utilizate pentru tratamente termice precum
călirea și revenirea sau durificarea superficială. Ele au caracteristici superioare în
comparație cu oțelurile nealiate de calitate.

Pe de altă parte, oțelurile aliate se împart în:

 Oțeluri aliate de calitate: Acestea pot fi utilizate în construcții cu granulație fină,

pot fi sudabile și pot fi folosite pentru recipiente sub presiune și tevi. De
 asemenea, se utilizează în domeniul electrotehnicii, conținând elemente de aliere
precum siliciul sau siliciul și aluminiul, pentru a îndeplini cerințele privind
pierderile magnetice, inductanța magnetică sau polarizarea.

Oțelurile aliate speciale se evidențiază prin procese riguroase de control ale

compoziției chimice și prin standarde de fabricație și control speciale, așa cum sunt
definite în standardul SR EN 10020. Această categorie cuprinde diverse tipuri de oțeluri
cu caracteristici speciale, cum ar fi: Oțeluri inoxidabile, Oțeluri refractare, Oțeluri pentru
rulmenți sau scule, Oțeluri pentru construcții de mașini, Oțeluri speciale de construcție,
Oțeluri cu proprietăți fizice special.

În industria electrotehnică, pentru producția de mașini, aparate electrice și echipamente

electrotehnice, se utilizează o gamă variată de materiale metalice neferoase, fie sub
formă pură, fie sub formă de aliaje. Aceste materiale prezintă proprietăți variate și
extrem de valoroase în practică, însă costul lor este semnificativ mai ridicat decât cel al
metalelor și aliajelor feroase. Cele mai folosite metale si aliaje neferoase folosite sunt
urmatoarele :
a) Cuprul si aliajele pe baza de cupru
b) Aluminiul si aliajele de aluminiu
c) Staniul
d) Zincul
e) Plumbul
 3.Activitate de laborator

In timpul orei de laborator am dezbatut despre tipurile de materiale feroase si neferoase

utilizate in ingineria electrica . Pe deasupra am discutat despre proprietatile si notarile
standardizate ale acestora .
Proprietatile unui material metalic , fie acesta feros sau neferos , sunt urmatoarele :
 Proprietatile fizice (densitatea, temperatura de topire, permeabilitatea magnetica)

 Proprietatile chimice (refractaritatea, rezistenta la coroziune)

 Proprietatile mecanice(elasticitatea, rezistenta mecanica la rupere, duritatea,

rezistenta la oboseala )

 Proprietatile tehnologice (maleabilitatea, ductibilitatea, prelucrabilitatea,

sudabilitatea, forjabilitatea)

Metalele si aliajele utilizate des in industrie sunt standardizate , astfel fiecare metal/aliaj
este marcat cu un anumit simbol.
Conform STAS 500/2-80 Otelul de uz general este notat cu OL urmat de doua cifre ce
reprezinta rezistenta acestuia la rupere (Ex: OL30 , OL34 , OL42, OL50 , OL60 ,etc.)
Caracteristicile materialelor metalice feroase :
Otelurile – Densitatea : 7,7-7,9 g/cm2
Temperatura de topire : 1535°C
Rezistivitate : 0,16 Ω×mm2/m
Caracteristicile materialelor metalice neferoase :
Cuprul - Densitatea : 0,93 g/cm2
Temperatura de topire : 1083°C
Rezistivitatea : 0,01724 Ω×mm2/m
Aluminiul – Densitatea : 2,7 g/cm2
Temperatura de topire : 660°

Rezistivitatea : 0,0027 Ω×mm2/m

Zincul – Temperatura de topire : 400°C
Tipuri de aliaje neferoase :
1) Aliajele Cuprului :
Alama(Cu+Zn)
Tonbacul
Bronzul(Cu+Sn)
Alpaca(Cu+Ni+Zn)
2) Aliajele Aluminiului :
Siliminiul (Al+Si)
Duraluminiul ( Al+Cu)
Hidroaluminiu(Al+Mn+Cu)

4.Concluzie
Metalele și aliajele utilizate în industrie sunt denumite metale tehnice și sunt
supuse unor standarde de calitate. În standardele tehnice, sunt specificate
următoarele informații: denumirea materialului, modul de simbolizare, mărcile de
calitate, proprietățile tehnologice, forma de livrare și alte caracteristici relevante.
Acestea sunt detalii esențiale pentru a asigura o selecție corectă a materialelor în
diverse aplicații industriale.

Principalele proprietăți luate în considerare pentru aliaje și materiale includ

permeabilitatea magnetică, densitatea, refractaritatea, duritatea, rezistența la
oboseală, elasticitatea, ductilitatea, prelucrabilitatea și capacitatea de sudură.
Aceste materiale pot fi împărțite în două categorii majore: metale feroase și
metale neferoase. Metalele feroase includ fontele și oțelurile, care pot fi sub
formă de aliaje aliate sau nealiate.

Cu privire la materialele neferoase, unul dintre cele mai utilizate este cuprul, care
este denumit și simbolizat conform standardelor europene. În industria
electrotehnică, la construcția de mașini electrice și aparate electrice, sunt
utilizate diverse materiale metalice feroase și neferoase, cum ar fi cuprul,
aluminiul, fonta și oțelurile, sub diverse forme și configurații.

Aliajele sunt preferate în domeniul construcției de echipamente electrice din

cauza proprietăților lor superioare. Aceste proprietăți derivă atât din
caracteristicile materialelor de bază (de obicei metale), cât și din caracteristicile
unice ale aliajelor. Aliajele sunt adesea mai ușor de utilizat și, în unele cazuri,
mai ușoare decât materialele de bază, oferind totuși o rezistență ridicată. De
asemenea, acestea pot fi modelate și prelucrate chimic cu ușurință, comparativ
cu metalele pure.

În concluzie, cunoașterea și simbolizarea corectă a aliajelor joacă un rol esențial

în selectarea materialului potrivit în funcție de aplicație, contribuind astfel la
obținerea celor mai bune performanțe din punct de vedere economic și eficient.

5.Bibliografie

1. L2_Materiale_Feroase (Moodle)
2. L2_Materiale Neferoase (Moodle)
3. Notite de Laborator
4. STAS 500/2-80
5. SR EN 10027: 2006
6. SR EN 1412: 1997