Facultatea: Inginerie Electrica PETROV Robert-Alexandru

Laborator: Metode si Procedee Tehnologice Grupa:111A

An: IA

TEHNO 2
Metale şi aliaje utilizate în ingineria electrică
 Cuprins
 Noţiuni de bază
 Conspectarea SREN 10027-1:2006 si SREN 1412:1997
 Activitatea de laborator
 Concluzie
 Bibliografie

Noţiuni de bază

În ingineria electrotehnică, electrică, a automobilelor se folosesc variate materiale

metalice şi nemetalice.
În particular în domeniul electrotehnic şi al electricităţii, materialele metalice sunt
folosite sub formă pură (proprie) sau sub formă de aliaje.
Aliajele reprezintă combinaţia chimică sau rezultatul topirii a doua sau mai multe
elemente împreună, dintre care cel puţin unul este metal. De exemplu, oţelul este un aliaj obţinut
din combinaţia a două elemente, unul metal (fier) si celalalt nemetal (carbon).
Metalele şi aliajele des utilizate în domeniul industrial sunt standardizate. În standardele
materialelor se dau următoarele date:
 denumirea materialului;
 modul de simbolizare;
 mărci;
 proprietăţile fizico-chimie, mecanice şi tehnologice;
 forma de livrare;
 dimensiunile;
 modul de marcare.
Prin standaridazare fiecare calitate primeşte un simbol convenţional alcătuit din litere şi
cifre. Exemplu, OL60, care este oţel de uz general cu rezistenţă minimă la rupere la
tracţiune 60kgf/mm2 conform STAS500/2-80. Îl găsim în desen tehnic, fişele de
aprovizionare, planuri.
Principalele proprietăţi ale metalelor şi aliajelor:
 Fizice (densitatea, temperuta de topire, conductibilitate termică, conductibilitate electrică,
permeabilitatea magnetică, rezistivitate electrică);
 Mecanice (rezistenţa mecanică la rupere, elasticitate, duritate, rezistenţă la oboseală);
 Chimice (rezistenţă la coroziune, refractaritatea);
 Tehnologice (modul de comportare la acţiunea procedeelor de prelucrare, maleabilitatea,
ductibilitatea, sudabilitatea, prelucrabilitatea, forjabilitatea).
 Materialele cele mai utilizate în ingineria electrotehnică şi a electricităţii sunt repartizate
în funcţie de procentul de carbon care se gaseşte in amestec, ce se afla sub 2% carbon
este oţel, iar ce este mai mare de 2% şi mai mic de 60-70% carbon este clasificat drept
fontă.
Fontele pot să fie şi ele clasificate în:
 Brute (de primă mână);
 Turnătorii (a doua mână);
Totodată mai există şi:
 Cenuşie;
 Sudabilă (fonta maleabilă);
 Ustenitivă (nemagnetică);
 Refractară (rezistă la temperaturi foarte ridicate);
 Antifrecţiune (rezistenţă ridicată la deteriorările datorate de frecare).
Oţelurile sunt aliaje ale fierului cu carbonul, conţinând carbon sub 2%. Oţelurile se
caracterizează printr-o variaţie în limite foarte mari a proprietăţilor mecanice şi
tehnologice. În funcţie de proprietăţile pe care le au oţelurile şi de cum sunt utilizate în
industrie, oţelurile se împart în următoarele clase de calitate principale:
 Oţeluri nealiate, care şi acestea pot fi subclasate în:
 Oţeluri nealiate de uz general care sunt oţeluri obţinute prin procedee de
fabricaţie simple, obişnuite. Oţelurile de uz general pentru construcţii
(STAS 500/2-80) sunt cunoscute şi sub forma de oţeluri carbon obişnuite
fiind cele mai ieftine şi cele mai utilizate. Marcarea acestui tip de oţel se
face prin simbolul “OL”, urmat apoi de doua cifre care indică valoarea
rezistenţei minime la rupere, la tracţiune. Mărcile de oţel de uz general
sunt: OL30, OL32, OL34, OL37, OL42, OL44, OL50, OL52, OL60, OL70.
Acestea sunt utilizate pentru şuruburi, piuliţe, flanşe, arbori şamd.
 Oţeluri nealiate de calitate. Acestea sunt: OLC8, OLC10, OLC15,
OLC20, OLC25, OLC 30, OLC35, OLC40, OLC45, OLC50, OLC55,
OLC60, cifrele din marcă semnifică conţinutul mediu de carbon. Acest tip
de oţel este utiliyat pentru bucşe, bolturi, arbori, flanşe, coroane, roţi
dinţate.
 Oţeluri nealiate speciale. Aceasta subclasa de oţeluri nealiate au o
puritate superioară faţă de celălalte nealiate, având un numar scăzut de
incluziuni nemetalice. Exemple de astfel de oţeluri: OSC7, OSC8, OSC10,
OSC11, OSC12.
 Oţeluri aliate, care sunt împărţite în:
 Oţeluri aliate de calitate care sunt şi ele subgrupate în oţeluri de construcţie (cu
granulaţie fină, sudabile, utilizate pentru recipiente sub presiune şi ţevi), oţeluri
pentru electrotehnică (având ca elemente de aliere numai siliciu şi aluminiu).
 Oţeluri aliate speciale sunt verificate temeinic din punct de vedere al compoziţiei
chimice. Aici sunt incluse clasele de oţel inoxidabil, oţel refractabil, oţel pentru
rulmenţi sau de fel acest tip de oţel este utilizat pentru cuţitele frezelor, burghie,
scule pentru decupat.
 Activitatea de laborator
Însuşirea informaţiilor cu privire la existenţa materialelor feroase şi neferoase precum şi
caracterizarea lor din punct de vedere al proprietăţilor, aflând astfel rolul lor, cum se obţin şi
domeniul de aplicare în ingineria electrotehnică şi electrică.

Concluzii
Cunoaşterea datelor, informaţiilor cu privire la existenţa materialelor feroase şi/sau neferoase
precum şi a compuşilor derivaţi din materiile prime (aliaje), este un factor principal în activitatea
unui inginer, care are de a face cu variaţii de temperatură, instabilităţi magnetice sau uzuri în
urma frecării, dar precum şi unui antrepor care doreşte să intre pe aceasta piaţă pentru că astfel
are habar ce tip de oţel este mai bun pentru cerinţa dată. Este un aspect semnificativ pentru viaţa
inginerească.

Bibliografie

 Informaţiile din caietul de Metode şi Procedee Tehnologice – Laboratul nr.2

 Wikipedia - https://ro.wikipedia.org/wiki/Aliaj
 Wikipedia - https://ro.wikipedia.org/wiki/Font%C4%83
 Wikipedia - https://ro.wikipedia.org/wiki/O%C8%9Bel
 Regielive - https://biblioteca.regielive.ro/referate/economie/obtinerea-
otelului-167175.html
 Dosarele cu standarde din laborator (Nr 194984/1490 si Nr 196251/1-98)
 Desenul ingineresc pentru Pârghie, data 11-12-1995, din laboratorul de
Metode şi Procedee Tehnologice.