L J U R I D I C A L

R EG IM U
O R N U C L E A R E
A R M E L
TATU
: CO NF. UNIV.DR. LAURA CRĂCIUNEAN -
COORDONATOR
ARU ELENA - GR.1
AU EFECTUAT: BOTN R.2
BERINDEA SERGIU- G

- GR.2
MĂTUȘANU DAIANA
CE ESTE O ARMĂ NUCLEARĂ?
ARMA NUCLEARĂ ( BOMBA NUCLEARĂ)
ESTE UN DISPOZITIV CE ELIBEREAZĂ ÎNTR-O MANIERĂ
EXPLOZIVĂ ENERGIA NUCLEARĂ PRODUSĂ DE O REACȚIE
ÎN LANȚ DE FISIUNE SAU FUZIUNE. Definiția legală a armelor nucleare rezultă din dispozițiile tratatelor de instituire a unor
zone libere de arme nucleare (Tratatul de la Rarotonga și Tratatul de la Tlatelolco), care
arată că: „un dispozitiv nuclear exploziv” înseamnă orice armă nucleară sau alt dispozitiv
capabil de a elibera energie nucleară, indiferent de scopul în care ar putea fi folosit.

 Arma nucleară face parte din categoria armelor de

distrugere în masă destinate uciderii unui număr
mare de oameni și distrugerii structurilor construite
de om, respectiv a biosferei în general.
 Fisiunea atomică
reprezintă reacția nucleară de rupere
a unui nucleu atomic greu, în două
sau mai multe nuclee mai mici,
numite produși de fisiune. Este o
reacție exotermică, eliberând cantități
mari de energie sub formă de radiații
gamma și energie cinetică.

Fuziunea nucleară
reprezintă o reacție prin care două
nuclee atomice se unesc pentru a
forma un nou nucleu, mai greu
(cu masă mai ridicată) decât nucleele
inițiale și care are ca urmare
producerea de particule subatomice,
ca de exemplu neutroni sau raze
afla sau beta.
ISTORIA ARMEI NUCLEARE
ISTORIA ARMEI NUCLEARE ÎNCEPE CU SCRISOAREA TRIMISĂ DE
ALBERT EINSTEIN LA 2 AUGUST 1939 PREȘEDINTELUI FRANKLIN D. ROOSEVELT .
LA SCURT TIMP GUVERNUL SUA A LANSAT PROIECTUL DE REALIZARE A ARMEI
NUCLEARE CUNOSCUT SUB NUMELE DE

“PROIECTUL MANHATTAN”.
 “ PROIECTUL MANHATTAN ”
 PE PARCURSUL A ȘASE ANI, 1939-1945
 AU FOST CHELTUIȚI PESTE 2 MILIARDE DE DOLARI.
 AU PARTICIPAT O PLEIADĂ DE SAVANȚI CONDUȘI DE ROBERT OPPENHEIMER: DAVID BOHM, LEO SZILARD, EUGENE
WIGNER, OTTO FRISCH, RUDOLF PEIERLS, FELIX BLOCH, NIELS BOHR, EMILIO SEGRE, ENRICO FERMI, KLAUS
FUCHS, EDWARD TELLER.

PRIMA ARMĂ NUCLEARĂ A FOST TESTATĂ LA 16 IULIE 1945 ÎN DEȘERTUL NEW MEXICO.
ARMELE NUCLEARE S-AU FOLOSIT ÎMPOTRIVA OAMENILOR DE DOUĂ ORI: ÎN ANUL 1945 ÎN JURUL ÎNCHEIERII
CELUI DE-AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL, CÂND SUA AU ARUNCAT CÂTE O SINGURĂ BOMBĂ ATOMICĂ CU FISIUNE
ASUPRA ORAȘELOR JAPONEZE HIROSHIMA ȘI NAGASAKI. PRIMUL EVENIMENT A AVUT LOC ÎN DIMINEAȚA ZILEI DE
6 AUGUST 1945, CÂND STATELE UNITE ALE AMERICII AU ARUNCAT UN DISPOZITIV TIP PISTOL, CU URANIU, CU CODUL
„LITTLE BOY” , ASUPRA ORAȘULUI HIROȘHIMA. AL DOILEA EVENIMENT A AVUT LOC DUPĂ TREI ZILE, LA 9 AUGUST
1945, CÂND UN DISPOZITIV TIP IMPLOZIE, CU PLUTONIU, CU CODUL „FAT MAN” , A FOST ARUNCAT ASUPRA
ORAȘULUI NAGASAKI. NORUL, SAU „CIUPERCA” ACESTEI BOMBE S-A ÎNĂLȚAT MAI MULT DE 18 KILOMETRI
DEASUPRA HIPOCENTRULUI EXPLOZIEI.
PUTERI NUCLEARE DECLARATE
Țară Focoase active/total* Anul primului test
Statele Unite 5.735/9.960 1945 ("Trinity")
Rusia (Uniunea Sovietică) 5.830/16.000 1949 ("RDS-1")
Marea Britanie 225 1952 ("Hurricane")
Franța 350 1960 ("Gerboise Bleue")
China 130 1964 ("596")
India 75-115 1974 ("Smiling Buddha")
Pakistan 65-90 1998 ("Chagai-I")
Coreea de Nord necunoscut 2006

SUA, Federația Rusă, Marea Britanie, Franța și China sunt membri permanenți ai Consiliului de Securitate al
O.N.U. și semnatare ale Tratatului de Neproliferare Nucleară (1968).
PROBLEME JURIDICE

• NERESPECTAREA PRINCIPIULUI DISTINCȚIEI ÎNTRE COMBATANȚI ȘI NECOMBATANȚI

• ÎNCĂLCAREA PRINCIPIULUI POTRIVIT CĂRUIA PĂRȚILE ÎNTR-UN CONFLICT ARMAT NU POT SĂ UTILIZEZE
ORICE MIJLOACE ȘI METODE DE LUPTĂ.
PRINCIPIUL DISTINCȚIEI ÎNTRE COMBATANȚI ȘI NECOMBATANȚI

• STATELE NU TREBUIE SĂFACĂ NICIODATĂ DIN CIVILI OBIECT AL ATACURILOR ȘI, PE CALE
DE CONSECINȚĂ, NU AR TREBUI SĂ UTILIZEZE ACELE TIPURI DE ARME CE AR FI
INCAPABILE SĂ DISTINGĂ ÎNTRE OBIECTIVELE MILITARE ȘI CELE CIVILE.
ÎN PLUS, EFECTELE UTILIZĂRII ARMELOR NUCLEARE SUNT GREU DE CONTROLAT, ATÂT ÎN
SPAȚIU, CÂT ȘI ÎN TIMP; ÎN SPAȚIU, EFECTELE LOR SE PRODUC ATÂT ASUPRA OBIECTIVELOR
MILITARE, CÂT ȘI ASUPRA CELORLALTE BUNURI, IAR ÎN TIMP, DATORITĂ SUBSTANȚELOR CE
INTRĂ ÎN COMPOZIȚIA LOR, EFECTELE SE POT EXTINDE PE ZECI DE ANI DE LA DATA
FOLOSIRII.
ÎNCĂLCAREA PRINCIPIULUI POTRIVIT CĂRUIA PĂRȚILE ÎNTR-UN CONFLICT
ARMAT NU POT SĂ UTILIZEZE ORICE MIJLOACE ȘI METODE DE LUPTĂ.

• PRINCIPIUL POTRIVIT CĂRUIA PĂRȚILE ÎNTR-UN CONFLICT ARMAT NU POT SĂ

UTILIZEZE ORICE MIJLOACE ȘI METODE DE LUPTĂ ESTE AFECTAT PRIN UTILIZAREA
ARMELOR NUCLEARE, DEOARECE ACESTE CATEGORII DE ARME PRODUC EFECTE
PESTE CEEA CE ESTE NECESAR ÎN SCOPUL ATINGERII OBIECTIVELOR SPECIFICE
OPERAȚIUNILOR MILITARE.
CLAUZA DE MARTENS
• LA CELE DOUĂ PRINCIPII SE ADAUGĂ ȘI CLAUZA DE MARTENS, INCLUSĂ PENTRU PRIMA
DATĂ ÎN CONVENȚIA A DOUA DE LA HAGA DIN 1899 ȘI RELUATĂ APOI ÎN PROTOCOLUL
ADIȚIONAL I DIN 1977, POTRIVIT CĂREIA: „ÎN SITUAȚIILE CARE NU SUNT ACOPERITE DE
PREZENTUL PROTOCOL SAU DE ALTE ACORDURI INTERNAȚIONALE, CIVILII ȘI
COMBATANȚII RĂMÂN SUB PROTECȚIA ȘI AUTORITATEA PRINCIPIILOR DREPTULUI
INTERNAȚIONAL REZULTATE DIN CUTUMĂ, DIN PRINCIPIILE UMANITĂȚII ȘI DIN
DICTATELE CONȘTIINȚEI PUBLICE”. ACESTE REGULI TREBUIE RESPECTATE DE CĂTRE
STATE INDIFERENT DACĂ AU RATIFICAT SAU NU CONVENȚIILE ÎN CARE ELE SUNT
CONȚINUTE, DEOARECE CONSTITUIE PRINCIPII FUNDAMENTALE ALE DREPTULUI
INTERNAȚIONAL UMANITAR.
 ! ÎN PREZENT NU EXISTĂ UN TRATAT INTERNAȚIONAL CU APLICABILITATE GENERALĂ CARE SĂ SCOATĂ ÎN
AFARA LEGII ARMELE NUCLEARE ȘI SĂ CONSTITUIE BAZA RELAȚIILOR DINTRE STATE ÎN DOMENIUL MENȚIONAT.

Două sunt trăsăturile ce caracterizează reglementările internaționale actuale, cu forță juridică obligatorie, în materia armelor nucleare,
respectiv: fie nu sunt tratate cu caracter general, ci regional sau bilateral, fie, dacă îndeplinesc condiția generalității, nu se referă la
problema utilizării armelor nucleare ci se limitează la achiziția, fabricarea, deținerea, amplasarea sau testarea armelor nucleare.

În plus, atunci când obligațiile sunt mai ferme, de exemplu interdicția de a utiliza armele nucleare, ele fie
rezultă din documentele internaționale fără forță juridică obligatorie, fie sunt contestate și considerate că nu reflectă practica statelor în
materie. De pildă, Declarația Adunării Generale a O.N.U. cu privire la interzicerea utilizării armelor nucleare și termonucleare
interzice utilizarea armelor nucleare, considerând recurgerea la acest drept o crimă împotriva umanității, dar declarația a fost adoptată
cu votul a 55 de state, s-au exprimat 20 de voturi împotrivă (printre care voturile SUA, Marii Britanii, Franței, Australiei, Canadei,
Chinei și Italiei), au fost 26 de abțineri iar SUA a subliniat, în mod expres, că o rezoluție de acest gen nu reflectă practică reală a
statelor în planul dreptului internațional aplicabil.
 DECIZIILE CURȚII INTERNAȚIONALE DE JUSTIȚIE
• CURTEA INTERNAȚIONALĂ DE JUSTIȚIE, CHEMATĂ SĂ SE PRONUNȚE, PRIN AVIZ CONSULTATIV, ASUPRA
LEGALITĂȚII AMENINȚĂRII SAU UTILIZĂRII ARMELOR NUCLEARE, NU A TRANȘAT DE O MANIERĂ
NEECHIVOCĂ ACEASTĂ PROBLEMĂ, A ANALIZAT PRACTICA STATELOR ÎN MATERIE ȘI A DECIS, PRINTRE
ALTELE, CĂ:

“A. Nu există în dreptul internațional cutumiar sau convențional o autorizare specifică a recurgerii la amenințarea cu utilizarea
sau la utilizarea armelor nucleare (cu unanimitate de voturi);

B. Nu există în dreptul internațional cutumiar sau convențional o interdicție cuprinzătoare si universală referitoare la recurgerea
la amenințarea cu utilizarea sau la utilizarea armelor nucleare (3 voturi împotrivă și 11 voturi pentru);

C. Este nelegală recurgerea la amenințarea cu utilizarea sau la utilizarea armelor nucleare, acestea fiind acte contrare articolului
2, paragraful 4 din Carta O.N.U. și care nu îndeplinesc criteriile prevăzute de articolul 51 din Carta O.N.U. (unanimitate);
 D. Recurgerea la amenințarea cu utilizarea sau la utilizarea armelor nucleare trebuie să fie compatibilă cu
cerințele dreptului internațional aplicabil în conflictele armate, în special cu regulile și principiile de drept
.

internațional umanitar, precum și cu obligațiile specifice decurgând din tratate și alte angajamente care, în mod expres,
se ocupă se problema armelor nucleare (unanimitate); decurgând din tratate și alte angajamente care, în mod expres,
se ocupă se problema armelor nucleare (unanimitate);

E. Recurgerea la amenințarea cu utilizarea sau la utilizarea armelor nucleare este contrară regulilor de drept
internațional aplicabile în conflictele armate și în special, principiilor și regulilor de drept umanitar, dar că având în
vedere actualul stadiu de dezvoltare al dreptului internațional, precum și elementele de fapt aflate la dispoziția sa,
Curtea nu poate să conchidă definitiv dacă recurgerea la amenințarea cu utilizarea sau la utilizarea armelor nucleare ar
fi legală sau nelegală într-o anumită circumstanță extremă, așa cum este autoapărarea, caz în care chiar supraviețuirea
statului ar fi în discuție (7 voturi pentru și 7 voturi împotrivă).”
 REGLEMENTAREA ARMEI NUCLEARE
I) Tratatul privind interzicerea experiențelor cu arma nucleară în atmosferă, în spațiul
cosmic și sub apă, adoptat la Moscova, la 5 august 1963, ratificat de România prin
Decretul nr.686/1963 . •

II) Tratatul de Neproliferare a Armamentului Nuclear adoptat la New York la 1 iulie

1968,
intrând în vigoare la 5 martie 1970;
III) Tratatul pentru interzicerea completă a testelor nucleare adoptat la New York, la 10 septembrie 1996, ratificat
de România prin Legea nr.152/1999

IV) Acțiunile de denuclearizare a mai multor spații terestre și maritime considerabile.

Instrumentele START și Măsurile de dezangajare nucleară adoptate de Franța și Marea Britanie, după
anul 1990.
I. TRATATUL PRIVIND INTERZICEREA EXPERIENȚELOR CU ARMA
NUCLEARĂ ÎN ATMOSFERĂ, ÎN SPAȚIUL COSMIC ȘI SUB APĂ

Acesta a fost un prim și important pas în procesul de denuclearizare, de deliberare a unor spații în
care statele să nu efectueze experiențe cu arme nucleare. Practic, el interzice experiențele nucleare
cu excepția celor subterane, chiar și în scopuri pașnice.
• .
II.TRATATUL DE NEPROLIFERARE NUCLEARĂ
Tratatul de Neproliferare Nucleară este un tratat
internațional, deschis spre semnare în data de 1
iulie 1968 pentru a limita răspândirea armamentului
Locul semnării New York nuclear.
Două(India și Pakistan) din cele opt puteri nucleare
Data semnării 1 iulie 1968 confirmate (altfel spus, cele care au testat, în mod
Data ratificării 5 martie 1970 public, armament nuclear), și o putere nucleară
neconfirmată (Israel) nu au semnat și nici nu au
Condițiile ratificării Ratificarea din partea Marii ratificat tratatul. O altă putere nucleară (Coreea
Britanii, a Uniunii Sovietice, de Nord) s-a retras. Tratatul a fost propus de Irlanda,
a Statelor Unite și a celorlaltor iar Finlanda a fost prima țară care l-a semnat. În
40 de state semnatare. New York, pe data de 11 mai 1995, părțile semnatare
ale tratatului au decis, prin comun acord să extindă
Părțile tratatului 187. tratatul pe o perioadă nedefinită și fără condiții.
FUNDAMENTAT PE TREI PILONI
• NON- PROLIFERARE

• DEZARMARE

• DREPTUL DE A UTILIZA TEHNOLOGIA NUCLEARĂ ÎN MOD PAȘNIC

DEȘI URMĂREȘTE ACESTE OBIECTIVE, TRATATUL PERMITE CELOR CINCI MEMBRI
PERMANENȚI AI CONSILIULUI DE SECURITATE – FRANȚA, CHINA, RUSIA, MAREA BRITANIE ȘI
STATELE UNITE ALE AMERICII – SĂ DEȚINĂ ARME NUCLEARE.
ESTE IMPORTANT DE PRECIZAT CĂ STATELE RECUNOSCUTE DE TRATAT CA FIIND
DEȚINĂTOARE DE ARME NUCLEARE ȘI CARE L-AU RATIFICAT S-AU ANGAJAT SĂ NU
TRANSFERE ALTOR STATE TEHNOLOGII NUCLEARE, IAR CELELALTE STATE CONTRACTANTE S-
AU OBLIGAT SĂ NU PROCURE SAU SĂ DEZVOLTE ARMAMENT NUCLEAR.
 III. TRATATUL PENTRU INTERZICEREA COMPLETĂ A
TESTELOR NUCLEARE

• .

A fost semnat de 176 de state și ratificat de 140 dintre ele dar nu a intrat în vigoare. El prezintă
importanță în încercarea de regularizare a utilizării armelor nucleare, dar numai sub aspectul experiențelor care pot
fi efectuate pentru producerea și perfecționarea acestora. Este importantă precizarea că nici acest tratat nu a fost
ratificat de India, Pakistan, Israel și Coreea de Nord, dar nici de Statele Unite, acesta fiind și motivul pentru care
nu a intrat încă în vigoare (de altfel, pentru a intra în vigoare, ar trebui să fie ratificat și de către China, Columbia,
Egipt, Indonezia, Iran și Vietnam). Iată, din nefericire, o încercare de reglementare care încă nu a dat roade și nici
nu se întrevede prea curând să producă efecte serioase.
DENUCLEARIZAREA
Statele au recurs și la alte măsuri localizate de interzicere a folosirii energiei nucleare în scopuri
ostile. Este vorba despre crearea unor zone care să nu prolifereze armele nucleare, să se reducă și
• .

să se oprească înarmările nucleare, iar energia nucleară să fie folosită numai în scopuri pașnice.

Denuclearizarea, ca statut internațional special al unor spații (zone fără arme

nucleare), s-a consacrat prin mai multe tratate adoptate după cel de-Al Doilea Război Mondial. În
prezent, au statut de zone denuclearizate: Antarctica, Spațiul extraatmosferic, corpurile cerești și
orbita circumterestră, America Latină, Pacificul de Sud, Continentul African,Mongolia, marea
liberă și zona internațională a spațiilor submarine.
 INSTRUMENTELE START
• .

Instrumentele START (Strategic Arms Reduction Treaty) reprezintă un ansamblu de tratate bilaterale încheiate de
SUA și Federația Rusă, după anul 1990, prin care cele două state își iau angajamentul să reducă efectivele nucleare;
în concret, este vorba despre: Tratatul START I, care a expirat în decembrie 2009; Tratatul START II, adoptat la 8
aprilie 2010 la Praga, intrat în vigoare la 5 februarie 2011 și care va produce efecte până în anul 2021 și START III,
care este în curs de negociere; prin Tratatul START II, cele două state care dețin în prezent 2200 de focoase
nucleare, se obligă să reducă acest număr până la 1550, pe parcursul următorilor 7 ani.
 CONCLUZII
În privința folosirii armei nucleare, nu a intervenit din păcate nicio interdicție expresă.
• .

Tratatele adoptate în materia interzicerii experiențelor cu armă nucleară și a neproliferării armelor nucleare se
limitează la înghețarea arsenalului nuclear în favoarea statelor care dețin deja această armă; acest monopol,
spart uneori de noile state care apar, este folosit ca un mijloc de presiune față de statele nenucleare și prin
simplul fapt al deținerii armei nucleare, statele respective încalcă prevederile Cartei O.N.U. (art.2, al.4) și alte
documente privind interzicerea amenințării cu forța în relațiile internaționale. Odată stabilit monopolul, statele
nucleare nu vor contribui la adoptarea de reguli prin care să fie interzise armele nucleare, ci vor frâna prin
toate căile acest lucru; toate eforturile lor sunt îndreptate spre blocarea celor care încearcă să și le procure.