Motivația, simpla citire a acestuia lexem generează o reprezentare diferintă în conștiința

fiecăruia dintre noi. Spre exemplu, Zig Ziglar un celebru autor și orator motivțional american,
cunoscut pentru influența sa puternică în domeniul dezvoltării personale și al motivației, a
afirmat faptul că: ,, Motivația vine din dorința de a realiza, nu din teama de a eșua." Părerea mea
este că cele expuse de către această personalitate marcantă este manifestarea unei gândiri
pozitive, însă dacă e să analizăm critic cele expuse, rezultă că motivația este acel motor de
pornire prezent doar la faza incipientă a procesului de realizare în sine a unui scop, iar sorgintea
acestuia este manifestată de o dorință. Potrivit Dicționarului Explicativ al Limbii Române, ,,
dorința reprezintă stare sufletească a celui care tinde, râvnește, aspiră la ceva.” Prin urmare,
deși admir cele expuse de către Zig Ziglar nu pot fi totalmente de acord cu acesta, deoarece din
cele menționate supra rezulta că motivația asemeni unei scântei își face prezența doar la faza
incipientă a procesului, aceasta fiind o reprezentare incompletă a semnificației unui lexem cu
pondere nelimitată ca înțeles. Părerea mea este că motivația nu doar lansează procesul dar și îl
însoțește. Pe parcursul acestuia, intensitatea motivației poate varia, iar în unele cazuri anume
frica de a nu eșua poate contribui la realizarea cu succes a obiectivului setat.
Al grosso modo, consider că fiecare persoană are la bază un anumit nivel de motivație cu
care pornește zilnic în realizarea tuturor obiectivelor setate, inclusiv în atingerea scopurilor
ordinare. Mai mult, cred că motivația este o parte din personalitate, și nu reprezintă un simplu
atribut care însoțește circumstanțele de loc, de mod și de timp în procesul de atingere a
obiectivului setat. În realizarea fiecărui scop motivația are o are un anumit nivel de intensitate,
aceasta diferă în fucție de însemnătatea obiectivului setat, dificultățile întâmpinate, reacția de
răspuns la aceste impiedimente, relația de cauză – efect și nemijlocit, importanța efectelor care
eventual se pot răsfrânge asupra cercetătorului în cazul realizării unui proces științific.
In stricto sensu, motivația cercetării științifice din punctul meu de vedere reprezintă o
stare de spirit asemeni unei forțe, manifestată de către cercetător prin intenția de exploararea a
unui subiect din domeniul științei care-i trezește interes cercetătorului și față de care acesta
demarează acțiuni concrete în vederea atingerii obiectivului setat, astfel transformând simpla
curiozitate într-un proces științific complex de cunoaștere și înțelegere a unui anumit subiect.
De cele mai multe ori simpla prezență a motivației la faza de demarare a procesului, ajunge
atât în cât să se execute un prim pas - identificarea surselor informaționale, ulterior pot
apărea anumite aspect de ordin secundar care pot știrbi din farmecul subiectului inițial
identificat, de exemplu studierea unor aspect care fac parte din subiectul complex, dar care
este lipsit de importanță pentru cercetător, însă în vederea realizării unei lucrări fundamentate
este necesar ca toate aspectele să fie elucidate, prin urmare în asemenea momente nivelul de
motivație scade, se menține doar interesul de a duce lucrarea la bun sfârșit sau poate frica de a
nu eșua în fața propriilor așteptări sau a circumstanțelor de o altă natură. Ulterior, nivelul
motivației poate fi intensificat prin aspirațiile cercetătorului, gândul la eventualele efecte
pozitive pe care le poate genera o asemenea lucrare, îmbunătățirea cunoștințelor,
perfecționarea proprie personalități, inovarea știiței, aprecierea colegilor , după caz a
mentorilor, eventuala valorificare a acestei lucrări etc.
Prin urmare, motivația în cercetarea științifică este puterea diriguitoare ce determină
cercetătorii să exploreze noi necunoscute sau să desăvârșească cunoscutul existent.
Procesul cercetării științifice de cele mai multe ori este unul complex și de durată, per ansamblu
acesta implică:

1|Page
 1. Descoperirea noilor cunoștințe, extinzând înțelegerea noastră asupra lumii;
2. Nevoia de a identifica soluții pentru probleme din diverse domenii de
activitate;
3. Aportul adus la dezvoltarea științifică în măsură a rezolva probleme
importante în societate;
4. Avansarea cunoștințele umane, în vederea înlesnirii viitoarelor descoperiri
și înțelegeri;
5. Dezvoltarea profesională și personală, cercetătorii extinzându-și expertiza;
6. Satisfacția intelectuală de a face descoperiri sau de a contribui la
înțelegerea globală a unui anumit domeniu.
Prin urmare, motivația în cercetarea științifică este un catalizator esențial pentru progresul
uman, ghidând eforturile cercetătorilor către descoperiri care pot influența pozitiv societatea și
înțelegerea per ansamblu asupra lumii.
Cercetarea științifică reprezintă căutarea, producerea, promovarea și aplicarea cunoașterii
științifice și a cunoștințelor științifice, în vederea soluționării unor probleme teoretice și/sau
practice. Cunoștințele sunt, de regulă, exprimate în afirmații cărora li se atribuie o valoare de
adevăr. Descoperite accidental sau ca urmare a unei activități de căutare, cunoștințele trebuie
apoi organizate într-un sistem structurat de cunoștințe științifice. Prin urmare, cercetarea
științifică prezumă adevărul din viziuneacercetătorului, deoarece se concentrează pe obținerea
unor concluzii bazate pe dovezi pertinente și concludente, însă veridicitatea, precum și
rezultatele acesteia își produc efectele până la proba contrară. Deși știința se concentrează pe
obținerea unor concluzii bazate pe dovezi pertinente și concludente, procesul cercetării poate fi
influențat de subiectivitatea cercetătorului, prin urmare deși se prezumă a fi adevărată, datorită
argumentelor manifestate prin cifre și exemple concrete sunt susținute și appreciate, de regulă de
o anumită categoriede oameni și doar până în momentul în care nu este combătută de rezultatele
unei alte cercetări științifice care insinuează o pondere mai mare de credibilitate.
În mod obiectiv putem afirma faptul că fiecare cercetător își poate lăsa amprenta asupra
lucrăriilor științifice asemeni unor pictor care reproduce unui anumit peisaj, anterior pictat de
către un alt artist, însă care într-un final obține un alt rezultat - o altă opera de artă, nu neapărat
eronată. Deși la bază au același adevăr, acesta a fost concepute și realizate diferit. Cercetarea
științifică asemeni unui procedeu de reprezentare a unui peisaj are la bază un creator care cu
intenție sau fără, datorită abilităților, experienței, tehnicii de lucru folosite - creează. Creația în
sine este un unicat, care deși încercând a fi reprodus ulterior, va avea nu doar o însemnătate
diferită, dar și un mesaj diferit, în funcție de locul expunerii și de nivelul de cultură a publicului
opera va fi apreciată, fie din contra - criticată. Deși în artă, libertatea creației este apreciată, mai
mult încurajată, în domeniul științei în procesul de cercetare științifică se tinde spre respectarea
anumitor rigori, pe folosirea unor date statistice exacte și neadmiterea erorilor sau a unei marje
nesemnificative astfel încât cercetarea să fie pe cât posibil-aproape de adevăr. Așa cum
subliniază filosofia științei, pregătirea profesională, experiențele personale și perspectivele
individuale pot afecta interpretarea datelor și luarea deciziilor în procesul de cercetare. Este
important ca cercetătorii să fie conștienți de aceste influențe și să adopte metodologii și proceduri
care să reducă nivelul de subiectivitatea și per ansamblu să promoveze obiectivitatea în cercetare.

2|Page