DIMENSIUNEA RELIGIOASA A EXISTENTEI

Cultura romana cultura de tip religios

"A taia latura religioasa din istoria literaturii romanesti nseamna a renunta la cunoasterea trasaturii celei mai caracteristice din cultura noastra veche si una din fetele ei de glorie. glorie. Nicolae Cartoja nceputurile literaturii romane sunt legate de contextul ariei culturale din rasaritul Europei, un spatiu complex format pe temeliile traditiei bizantine. In Dacia,crestinismul a patruns,fara indoiala,chiar de la inceputul colonizarii romane,adus de legionari ,mai ales din rasaritul imperiului. Acest lucru este dovedit atat de numeroase vestigii arheologice,precum si de limba, toate cuvintele despre ceea ce poate numi Crestinismul de baza sunt latinesti: baza Dumnezu,duminica,cruce.

Domniile lui Matei Basarab, in Muntenia si Vasile Lupu, in Moldova, au marcat inceputul unei epoci de inviorare culturala. Pin tipografiile infiintate cu sprijinul lui Petru Movila, cartile religioase se raspandesc si contribuie la unificarea limbii romane literare. Zorii literaturii religioase poata astfel amprenta cartilor religioase care au iesit din aceste tipografii. Religia este o componenta importanta a culturii unui popor. Sentimentul religios se manifesta atat in cadrul bisericii, cat si dincolo de zidurile ei.

,,Exista,intr,,Exista,intr-adevar, o multime de semne exterioare ale pioseniei:lumea se inchina cand trag clopotele sau cand trece prin fata unei biserici ori a unei troite;se fac procesiuni cu sfintele moaste; parastasele sunt multesi nu este scapat niciunul. In biserici, se intra la orice ora din zi, ca sa te rogi,ca sa aprinzi o lumanare, ca sa te legi in fata lui Dumnezeu... Dumnezeu...

Componenta religioasa a culturii romane este foarte vie in perioada premoderna. In Evul Mediu, crestinismul, care fusese adoptat timpuriu de stramosii romanilor, devine o religie bazata pe carte. Chiril si Metodiu au tradus Biblia si cartile liturgice in slavona si le-au facut sa circule in tot lespatial sud-est european. sudTot ce aflam despre viata religioasa de toate zilele din aceasta epoca evoca fara incetare alternanta dintre doua extreme. [...] In toate acestea nu trebuie cautata nici falsa evlavie, nici bigotism van, ci o incordare intre doi poli spirituali, care in constiinta moderna aproape ca nu mai exista. - Johan Huizinga exista.

Religia si literatura dezvolta, incepand cu secolul al XVIXVI-lea, un palier comun, in care prelati si carturari contribuie la modelarea limbii romane in dorinta de a da glas credintei.Cultura romaneasca intre secolele XVI-XVII XVIpoate fi abordata la nivelul culturii carturaresti (religie crestina, carte religioasa si literaturea) si la nivelul culturii populare (crestinism popular si folclor). Inceputurile culturii scrise a romanilor sunt profund legate de viata lor spirituala, de credinta in Dumnezeu si de raportarea la sacru a fiecarui individ. Cultura romaneasca premoderna se constituie din interactiunea mai multor grupuri culturale: cel eclezial, cel carturaresc, cel folcoric. Intre cele 3 zone de cultura si cei care participala la ele-prelati, carturari, oameni elesimplisimpli- se produc schimburi, influente, asimilari, determinate de mediul de formare si de mediile culturale pe care le traverseaza indivizii. Astfel ca,primele forme de manifestare ale culturii romanesti scrise sunt legate de religia crestina, de institutia ecleziala si de necesitatea comunicarii in interiorul comunitatii de credinta.

Poemul filozofic "Viiata lumii" a fost scris intre 1671 si 1673, avand o tema cunoscuta inca din antichitate, "desertaciunea desertaciunilor si toate sunt desarte" sau fortuna Iabilis(soarta schimbatoare), foarte raspandita in literatura Evului Mediu. Poemul debuteaza cu ideea vietii ca o ata subtire: A lumii cantu cu jale viiata,/ Cu griji si primejdii, cum ieste si ata,/ Prea subtire...

Miron Costin urmareste temperarea pornirii umane spre glorie, atragand atentia asupra instabilitatii norocului. Marile figuri ale trecutului sunt enumerate ca monumente ale trecerii timpului: "Ubi Plato, "Ubi ubi Porphirius,/ Ubi Tullius aut Vergilius?". Vergilius?". "Viata lumii" are drept concluzie o privire moralista asupra conditiei umane: pentru a fi fericit, omul trebuie sa faca pe pamant numai fapte bune. Dintre cronicarii moldoveni, Miron Costin este scriitorul cu gradul cel mai mare de complexitate, prin eruditie, orizont cultural, valoarea si amploarea documentarii, prin rafinamentul stilistic, rezultat din modul in care utilizeaza toate artificiile literare ale epocii.

Predoslovia lui Miron Costin, "voroava la cetitoriu", se mai cheama "stihoslovie", un fel de introducere despre poezie, despre ritm, corespondent, in aprecierea carturarului moldovean, al grecescului rithmos: "in toate tarile, iubite cetitoriule, se afla acest feliu de scrisoare, care elineste ritmos se chiama, iara sloveneste stihoslovie si cu acest chip de scrisoare au scris multi lucrurile si laudile imparatilor, a crailor, a domnilor...". Ii recunoastem astfel, lui Miron Costin, prima incercare teoretica asupra definirii poeziei, scriitorul mentionand ca, in afara de proza, de cronica, in spatiul romanesc, specia literara frecvent exersata pe atunci, exista si alt gen literar, in versuri, in care s-au scris mari opere ale lumii, sde catre scriitori faimosi: "Asa au scris vestit istoric Omir razboaiele Troadii cu Ahileus, "Asa asa Verghilie incepatura imparatiei Ramului... Cu aceasta pilda scrisu-t-am si eu aceasta mica scrisucarte, a cariia numile ieste Viiata lumii, aratandu-ti pre scurtu cum este lunecoasa si putina aratanduviiata noastra si supusa pururea primejdiilor si primenelilor". primenelilor".

Lumea se defineste, in felul acesta, ca un spatiu baroc, in care actiunea legilor firii este predestinata: "Zice David "Zice prorocul: Viiata iaste floare,/ Nu traieste, ce indata ieste trecatoare", omul insusi trecatoare marturisindumarturisindu-si propria sa neputinta in fata sortii: "Viiarme santu eu si nu om, " om tot acela striga." Poetul, ca un martor striga." imaginar al vremurilor apuse, are viziunea descendentei negative a lumii, a destramarii universale. Lucrurile se "pravalesc" catre cel "nepravalit, nestramutat", chiar astrele fiind supuse aceluiasi determinism demolator: "Si voi, "Si lumini de aur, soarile si luna,/ intuneca-veti intunecalumini, veti da gios cununa./ Voi stele iscusite, ceriului podoaba,/ Va asteapta groaznica trambita si doba." doba."

Esenta lumii se afla in lucrurile schimbatoare, lipsite de puterea proprie de a se sustine: "Nu-i nimica sa stea in veci, toate trece "Nulumea", iar lucrurile sunt "nestatatoare", "niste spume". Ruga adresata lui Dumnezeu releva credinta in puterea suprema a universului si in teoria pangonica: "Tu, parinte al tuturor, doamne si "Tu, imparate,/ Sangur nu mai covarseste vremi nemasurate. / Celelalte cu vreme toate sa se petreaca./ Sangur ai dat vremilor toate sa petreaca./ Suptu vreme stam, cu vreme ne mutam viiata,/ Umblam dupa a lumii inselatoare fata." fata."

Faptele si evenimentele umane se inscriu pe o panta a destramarii: "Vremea lumii sotie "Vremea si norocul alta,/ El a sui, el a surpa, iarasi gata." gata." Zeita Fortuna, ca stapana a destinelor, este raspunzatoare de ridicarea si coborarea lor neincetata: "Norocului i-au pus nume cei "Norocului ibatrani din lume;/ Elu-i cela ce pre multi cu Eluamar sa afume./ El sue, el coboara, el viata rumpe." rumpe." Omul este supus in permanenta timpului, clipei schimbatoare: "Norocul la un loc nu sta, intr-un ceas schimba pasul." intrVremea este responsabila si de trecerea anilor si a imparatiilor, de ruinarea perpetua a eforturilor umane, tema fortuna labilis asociindu-se cu asociindumotivul biblic ubi sunt: "Vremea incepe tarile, vremea le sfarsaste./ indelungate imparatii vremea primeneste./ Vremea petrece toate; nici o imparatie/ Sa stea in veci nu o lasa, nici o avutie/ A trai nu poate." poate."

In poemul "Viiata lumii" Miron Costin concentreaza teme literare de mare raspandire si rasunet, reluate mai tarziu de poetii romantici romani si indeosebi de Mihai Eminescu in motivul ruinelor si in marea poezie a destramarii domului universal al lumilor.

Invataturile lui Neagoe Basarab catre fiul sau Teodosie Teodosie, opera baroca scrisa in spiritul Renasterii, este o carte a comportamentului princiar, carte de invatatura, un manual de educatie morala si politica si in acelasi timp un testament pentru urmasi, cuprinzand sfaturi, maxime si invataturi ale domnitorului Neagoe Basarab (1512-1521) (1512-1521) pentru fiul sau si urmasii acestuia la tronul Tarii Romanesti.

C. Noica numeste Invataturile intaia mare carte a Invataturile culturii romanesti care, prin aspectul de compilatie, romanesti selecteaza din cele mai diverse surse idei si pilde sistematizate tematic.Apartinand genului parenetic (categoria sfaturilor, indemnurilor), Invataturile folosesc Invataturile izvoare bizantine si slave, restructurate insa dupa un plan care nu se mai intalneste in nicio scriere similara. Intre izvoarele folosite de Neagoe Basarab se afla scrieri religioase, indeosebi Biblia , cu Vechiul si Noul Testament Biblia si cartile populare care circulau in epoca, Varlaam si Ioasaf Alexandrina Fiziologul Ioasaf, Alexandrina, Fiziologul, Calatoria Maicii Domnului in iad , legenda despre Lemnul crucii. crucii

Lucrarea este impartita in doua parti, prima parte cuprinzand o expunere teoretica a doctrinei clasice a monarhiei bizantine, dupa care este inserata o apologie de texte pedagogice, menita a ilustra ideile generale expuse la inceput. Partea care contine sfaturile crestine cuprinde fragmente de intelepciune si paradigme biblice, parabole cu talc moral extrase din cartile populare sau din legendele religioase. Sectiunea laica a cartii cuprinde sfaturi referitoare la comportamentul fata de slugi, la alegerea dregatorilor, la arta razboiului, la cumpatare si la pacifism. Sfaturile cu caracter laic, practic, din aceste capitole, sunt urmate de lungi dizertatii religios-morale pe aceeasi religiostema, pe care autorul le-a preluat din cartea unui autor lebizantin din sec al XI-lea, Simion Monahul XI-

Invataturile lui Invataturile Neagoe Basarab tin de o indelungata experienta a vietii, de conturarea unor norme de conduita pentru un personaj situat cel mai sus in ierarhia laica a vremii. Stilul gnomic al textului aminteste de vechile sentinte ale clasicilor greci, de posibilitatea acestora de a apela la inteligenta zeiasca, la oracole si la profeti divini.

Primul poet religios a fost Dosoftei ,mitropolitul Moldovei, (1624-1693), care (1624-1693), prin traduceri si tiparituri de carti religioase a continuat efortul celorlalti carturari de a introduce limba romana n Biserica. Opera cea mai importanta a sa, considerata si piatra de temelie a poeziei romanesti este Psaltirea pre versuri tocmita,. A fost tocmita tiparita n 1673 Ia Uniev (Polonia) si cuprinde psalmii biblici, pe care Dosoftei i-a iversificat intr-o maniera intrartistica impresionanta, fapt care l-a determinat pe Nicolae lManolescu sa considere aceasta opera "ntaiul monument de " limba poetica romaneasca".

Poezia religioasa cea mai veche si cu cea mai larga arie de raspandire este psalmul, creatie cu caracter religios care poate avea ca formula artistica rugaciunea, imnul (oda) si elegia, toate acestea fiind adresari directe catre Dumnezeu, prin care omul isi exprima cucernicia, smerenia si speranta in izbavirea divina pentru pacatele savarsite in timpul vietii.

"Psaltirea in versuri tocmita", lucrare literara de mare intindere, avand 8600 de versuri, este cu atat mai valoroasa pentru cultura noastra, cu cat psalmii sunt creatii concise ca stil si adesea greu de transpus in alta limba. n "Psaltirea pre versuri tocmita" se remarca o diversitate a ritmului si a masurii. Forma strofica cel mai des intalnita este distihul, echivalent versetului biblic. Accidental mai apare catrenul. Poezia imbraca astfel caracteristicile cantecului popular, indeosebi ale doinei, prin adresare directa catre divinitate, ritm asimilabil pe alocuri celui trohaic, rima imperecheata, masura de sapte-opt silabe. Dosoftei sapteeste un cultivator de rime rare verb/substanitv sau adverb, substantiv/adjectiv, nume propriu/nume comun (strica/nemica, pucioasa/groasa, de-as departastrica nemica pucioasa groasa de- departama teama ma/teama etc.). Unele versuri au sonoritati inedite, desprinzandudesprinzandu-se din canonul religios al scrierilor din epoca: "T-ai "Tpusu- asuprapusu-ti asupra-mi mania ta svanta,/ Preste mine valuri trec de nu s-alina".

Limbajul artistic al "Psaltirei pre versuri tocmita" este alcatuit din regionalisme - "voroava", "cobuz", "buor", arhaisme - "hire", "pre", "plansam", sa hii" , locutiuni populare - "ti-ad-aminte", "am gatat", "pleaca"ti-ad"pleacati auzul". Ca procedee artistice, se remarca in primul rand comparatia, care abunda in psalmii lui Dosoftei: "A doua zi se usuca / Ca-n cuptori cand o arunca", Ca"lumea asta-i ca o miza mica", "Cu cascate guri ma astaomoari / Ca lecii ce apuca si zbiari", "Ca otava ce sa trece / De soare si de vant rece". Epitetele si metaforele confirma valoarea artistica a psalmilor ca prima forma a poeziei romanesti: "inema amara", "inema sacata", "grea ura", "nalta strigare", "lacramile hierbinte", "inima [] sa vestajiaste", "sara-i vesteda", "bucine ferecate". "sara-

Concluzii
Aruncand o privire la originile religiei observam ca poporul roman ncepand chiar cu stramosii nostrii au fost n pas cu toate ideile de schimbare desi nu au reusit sa le puna n practica n totalitate. Pornind de la politeism la crestinism, de la ginti si triburi, ajungand la forme de conducere cum ar fi principatul, trecand prin comunism si definitivand ca o tara democrata, natiunea noastra a suferit modificari care au influentat ntr-o oarecare masura ntrdezvoltarea religiei si a institutiei primordiale care o reprezinta: Biserica. Avand n vedere pozitia geografica a Romaniei, pastrarea crestinismului de-a lungul istoriei tumultoase poate fi considerata una dintre singurele deconstante a poporului roman. Datorita dezvoltarii comunitatilor n jurul bisericilor si a manastirilor, puterea de decizie si implicare n conducerea acestora a capatat o amploare de-a lungul timpului. Antichitatea era caracterizata de o influenta egala atat din departea formelor de conducere cat si a Bisericii, urmand ca n Evul Mediu cea de a doua sa reuseasca sa devina principala putere de decizie n comunitate. Aceasta putere se diminueaza treptat odata cu aparitia ideilor iluministe si a ideilor ce sustineau dezvoltarea omului dintr-o specie inferioara, negand dintrexistenta unei divinitati supreme.

Bibliografie
http://www.scribd.com/doc/55419186/3/Inv%C 4%83%C5%A3%C4%83turile-lui-NeagoeBasarab-c%C4%83tre-fiul-s%C4%83u-Teodosie