(ultimele lumini) Si aceasta pasare de va zbura de pe electric gandul meu de telegraf stingher in amurg, va culege cu o liniste deodata stranie

si ultimele lumini, si, asemeni porumbelului lui Noe, in plisc va duce marturie de raze Nustiucuiului despre un apocalips trecut neobservat. --------------------------------(dezvelire) Zi de zi ma regasesc tot mai gol. Ma dezbraci zi dupa zi, Doamne mai intai de haine, apoi de minciunile cugetului meu, apoi chiar de mine insumi; imi dai la schimb fantoma unor amintiri mereu schimbatoare, mereu valul intors mai cu dor spre centrul singuratic al inimii pe care niciodata nu am putut sa-l determin pe coordonatele intunecate ale abisului. Imi iei rand pe rand zilele, imi iei privirile, imi iei carnea de pe mine. Ia-mi si oasele mele, ia si oasele mele fa-ma lumina! ---------------------------------(rostire intre pietre) I Aceasta lacrima nu mai cade. Se prelinge incet pe sub ochi inapoia orbitelor si uda craniul ca o amfora purtand cenusa celor morti, celor disparuti, celor plecati. Niciodata n-am sa inteleg cum cel ce e nu mai e. II Si si ca si Si eu daca tu razi eu aud glasul tau inteleg nu stiu cum tu razi rad si eu si sunt. daca tu ridici mana inteleg gestul tau al ridicarii mainii

si la randu-mi iti fac semn si sunt. Si daca tu plangi ochii mei inteleg lacrima ochilor tai si sufletul meu plange fara sa inteleg de ce. III Niciodata nu am sa inteleg plecarea. Nu mai pot indura lumina. Nu mai pot suporta atata speranta in dimineata si soarele sa-mi striveasca chipul. Ora 9, ora 10, ora 11 si culme a durerii, ora 12 nu le mai pot indura. Doar seara mai respir cerul cazut si tristetea lupilor urland noaptea din mine. Urasc natura intruchiparii mele dand vama timpului fragmente ale fiintei mele; natura asta facuta spre uitare, natura de fum a memoriei agatandu-se disperata de amintirea parfumului tau din ce in ce mai rarefiat pe culuarele de vid ale nostalgiei, melancoliei, aducerii aminte sau altor naluci pentru care nu am cuvinte. IV Si daca sangerez ce? Si ce daca in toiul zilei cu mine insumi arunc pana la pietre, pana la bazaltul rece, pana la negrul lihnit? Si ce daca pana la sange ma amestec cu fiecare element intr-o insingurare trista? In numele carei adieri a carei frunze a carui copac nestiut mai trebuie sa mori tu, soldate, ca sa treci, sa treci, de morti, de porti, de sorti, sa treci sa treci sa treci?... ------------------------------------*** -Latra cainii, zise ingerul falfaind usor din aripi. -Pleaca! zise soldatul dand plictisit din mana. -Latra cainii, zise ingerul. -Nu latra nimeni, raspunse soldatul, nu latra nimeni.

-Latra cainii, zise ingerul inaltandu-se in campul rece. -Esti nebun, nu latra nimeni si mai lasa-ma dracului, zise soldatul dand nervos din mana in timp ce sangele-i curge din stomac in valuri precum boturi de caini. -Nu latra nimeni, zise soldatul bolborosind. Dintii de ploaie, dintii de apa, dintii de frig rod statuia vantului aprig. ------------------------------------*** Clipa de acum nu exista. E numai strigatul de lupta al strabunilor alungiti in suliti ca intr-o panda de lei. El se aude. Cineva inca mai alearga sa aduca vestea izbanzii de la Maraton. Razboinicii kamikaze inca isi beau sakeul inainte de zbor in Okinawa. Clipa de acum nu exista. Doar rasul nostru de bucurie, strigatul nostru de jale, imbratisarile si loviturile noastre se aud. Clipa de acum nu are memorie. Doar eu iau amintirea ta ca un drog mereu pe sfarsite. Clipa de acum nu exista. E numai icoana surasului tau ridicandu-se la capatul de scrum al dupa-amiezii. -------------------------------------Gand Cuvintele ganduri ruginii imprastiate pe hartie de vantul pustiitor al toamnei. -------------------------------------(numai privirile) Numai privirile mele se vor intoarce sa ma imbratiseze ultim cu durerea tuturor lucrurilor privite pana la frig: cu al lunii ficat bolnav, cu ale ei raze scurse lincav, careia indelung i-am pipait discul concav ca un chirurg, cu triunghiulara tremurare a frunzei absorbite toate in noaptea

din spatele verde ochiului meu ramas deodata sa reflecte perfect cerul cu stele. -------------------------------------(rastignire cu cai) Desfa-ti ochiul si respira in tacere strigatul de violet noaptea s-a deschis secret ca o carte si tu trebuie sa citesti unul cate unul aceste semne uitate. Esti tras la sorti. Se trage in tine cu inimi de morti. Esti pus pe cruce. Ti se da lemnul din doua uluce. Si nu e nimeni, nu e nimeni... ...dezgroapa-ti poate stramosul dormind in os doar cu el vei sta sa nu te narui in fata ochiului frumos in fata ochiului de la amurg din care se scurg caii albi caii albi caii albi caii albi caii albi ai nimanui. -------------------------------------(ma rog sa veniti, albe pasari marine) Ma rog sa veniti voi, pasari marine, mereu ma rog sa veniti sa ma rapiti de pe nisipul fierbinte al gandurilor in ghearele voastre sa ma insfacati ca pe un simplu crab ratacit pe tarm, voi, albe pasari marine, ma rog sa veniti sa ma duceti hrana pliscului argintiu al zarilor; dar uit, mereu uit ca sunt in plin desert si ca doar noaptea lungi albatrosi de vis vin sa ma ia prada albelor intinderi ale Polului Nord. --------------------------------------

(iar nu cuvintele) Numai strigatul striga cu strigat numai pasarile zboara cu pasari numai toamna moare cu toamna iar nu cuvintele, nu cuvintele ele sunt doar amintirea strigatului zborului mortii...