TRAIRE

hai sa uitam mai ncet

adormind cu soarele n apus
singuratatea cu umerii grei
nu mai are nimic de spus
un fum se ridica din catun
muntele coboara n vale
vremurile uita ce spun
nu mai cresc pasii n cale
ochii se ofilesc n necuvinte
nimeni n-o sa ma cheme
uitarea ne tine minte
n necitite poeme...
m-as opri nainte de final
sa nu ajung la gasire
totul pare att de banal
timpul se opreste n cimitire
se nasc deja gnduri postume
cu radacini n aer nepamntesc
unde sa gasesc alta lume
n care ce vreau sa mai cresc?
sa fii piatra n loc de cuvnt
n acest vesnic trziu
cnd nu mai e loc pe pamnt
orict as vrea sa mai fiu...
nu e tristete, nici suferinta
e doar ceva care doare
un fel de vesnica neputinta
cnd totul e o schimbare
dar nu stiu cum se nseala cu totii
uitarea e cea care tot ne mai toaca
chiar si cei care fura, chiar hotii
spera zadarnic fara pedeapsa sa treaca
pretul a fost de la nceputuri platit
dar nu a fost pastrat pna azi
raspunsul de toti va fi gasit
atunci cnd vine vremea sa cazi...