Momente si schite

Aparute sub acest generic,mai intai in revistele sale Claponul, Moftul roman,apoi in volumul Momente,schite,amintiri aparut in Bucuresti(1908),creatiile lui Caragiale sunt nu momente,ci monumente,cum s-a observat prin talentul inimitabil al autorului de-a condensa realitatea,de-a renunta la detaliul inutil si obositor prin economia de limbaj si de mijloace artistice. Fiind preocupat dintotdeauna de-a spune mult prin cuvinte putine,Caragiale a realizat adevarate miniature ce au fiecare limpezimea de cristal a operei indelung finisate,iar toate impreuna stralucirea unui sirag in care fiecare segment le pune in valoare pe celelalte,relevandu-le noi valente si noi sensuri. Ca si in teatru,autorul impresioneaza in schitele sale prin marele talent portretistic,dand la iveala zeci de personaje din cele mai diverse medii sociale,de la politicieni si ziaristi cu pretentii,pana la copii naivi si rasfatati.El a reusit sa creeze adevarate tipologii prin capacitatea de a sintetiza din mai multi indivizi trasaturile tipice ale genului:parveniti,ridicoli,tipul flecarului,al functionarului prafuit si anonym,ziaristii inventatori de stiri false si de senzatie etc. De sub lupa sa n-a scapat nici scoala,ironizata pentru metodele inapoiate de predare si ridicolul unor dascali ca Marius Chicos Rostogan ce-si demonstreaza maiestria pe ogorul pedagogic prin aplicatiunea metodei intuikive care,dupa parerea sa are rezultate sublime,dar care lipsesc cu desavarsire,adaugam parafrazandu-l tot pe autor.Banalitatea,lipsa de coerenta a cunostintelor,nepotismul,vulgaritatea limbajului folosit de la catedra fac din personajul sau cel mai caraghios professor al literaturii romane. Caragiale nu-I iarta nici pe copii,care insa sunt victime ale educatiei celor adulti.Rasfatati si incurajati prin laude exaggerate,Goe si Ionel devin obraznici,nepoliticosi,fac tot felul de nazbatii pentru care nu sunt mustruluiti sau pedepsiti si astfel li se cultiva lasitatea si lipsa de raspundere. Ceea ce se remarca in schitele lui Caragiale este un monumental creator al limbii romane,de asta data in prim plan fiind varianta urbana in plina afirmare,contaminate uneori de influenta ridicola a jargonului sau argoului.Excelenta cunoastere a limbii,detaliul cel mai insolit,fac din limbaj si o sursa subtila de umor,de la sonoritatile si etimologiile caraghioase ale numelor pe care le poarta personajele,pana la ticurile verbale uneori monosilabice. Confesiunea sa plina de umor simt teribil si vad monstrous poate fi inteleasa si in spatiul acesta al detaliului lingvistic cu efecte neasteptate,de pilda,compromiterea cuvantului amic nereabilitat nici astazi. Prin schitele sale se releva imensa personalitate a autorului,dupa cum observa Stefam Cazimir in Universul comic:Eroul cel mai bine definit si cel mai autentic al schitelor lui Cargaiale,nu este altul decat Caragiale.