I.

1 Dimensiunea interculturala in educatie, sursa de motivatie si de autonomie

Christine Liesse, Scoala Normala Catolica din Brabant-Wallon

Va propun, in deschiderea discursului meu, sa incercam sa sintetizam ideile in functie de dinamica urmatorilor trei termeni: interculturalitate, motivatie si autonomie. Daca imi permiteti, vom incepe cu cel din urma, autonomia.

Care sunt perspectivele ei esentiale in educatie si invatamant? Incotro se indreapta scoala? Educatia pentru autonomie este o prioritate sau nu? Ma veti intreba, cu siguranta, cum sa facem?. Prin resursele noastre, astfel incat sa-i motivam si sa-i incurajam pe copii in a urma aceasta cale. Cum ii putem stimula pe copii, cum ii putem motiva pentru a deveni cetateni responsabili si creativi daca nu tocmai prin calitatea relatiei pedagogice a carei bogatie va fi dimensiunea ei interculturala? I. Perspective

De ce exista scoala? Ca sa permita copiilor sa creasca, sa-si dezvolte spiritul, sufletul si corpul, in alte cuvinte, inteligenta, sensibilitatea si creativitatea. La ce fel de societate ar trebui sa ne aduca aceasta dezvoltare a fiecaruia? La o societate mai dreapta sau la o societate mai dura? Prin definitie, o societate inseamna barbati si femei care traiesc impreuna, mai mult sau mai putin in armonie. Insa, pentru ca fiecare copil sa poata sasi ocupe, progresiv, locul in societate si sa poata deveni un cetatean activ, pentru ca acesti copii sa poata trai impreuna, este esential sa invete inainte sa traiasca impreuna. Scoala are, deci, o dubla misiune:

sa permita fiecaruia sa creasca, sa-si dezvolte spiritul, sufletul, corpul si inima; sa permita copiilor sa invete sa traiasca impreuna, sa traiasca unii cu altii, cu persoane diferite. Si nu este tocmai simplu. Cele 2 aspecte ale acestei misiuni nu sunt contradictorii, insa misiunea in sine este paradoxala. Fiindca aceasta dezvoltare este uneori impiedicata de ceilalti. Nu pot sa spun ceea ce vreau, fiindca risc sa obtin un raspuns agresiv. Nu pot sa reactionez asa cum as vrea de fiecare data, pentru ca pot risca bataia de joc a altora sau chiar respingerea. Este posibil, deci, ca ceilalti sa ma impiedice sa fiu eu insumi sau, dimpotriva, ca eu sa ii impiedic pe ei. Ce inseamna atunci sa inveti sa devii tu insuti si, in acelasi timp, sa inveti sa traiesti cu ceilalti? Inseamna sa traiesti. Va propun 3 termeni: diferiti, egali si asemanatori. Putem invata sa recunoastem si sa numim acel ceva in care suntem diferiti. Interculturalitatea are adeseori acest inteles: inainte de orice, respectul diferentelor. Este, fara doar si poate, un lucru pozitiv, dar nu suficient pentru a invata sa traim impreuna. "Voi sarbatoriti intr-un fel, la noi e diferit." Dar diferit nu inseamna inegal. "La tine acasa sarbatoriti noul an intr-un mod. La noi e diferit."Nu putem face din aceasta diferenta de calitate o diferenta masurabila si ierarhizabila. Nu putem spune: "La tine nu e asa de bine ca la mine."Noi, cadrele didactice, suntem garantii acestei rigori a spiritului care vegheaza asupra respectului diferentelor. Putem, in special, invata, cunoaste si intelege ceea ce ne leaga, ceea ce ne face sa fim asemanatori, ceea ce ne apropie. "Si noi le sarbatorim, de asemenea, pe bunicile noastre." Suntem diferiti, dar nu inseamna ca unul este mai bun decat celalalt. E vorba aici de interculturalitate. Nu doar intre culturi diferite, dar si intre grupuri, intre familii, intre persoane. Definesc aici cultura ca un ansamblu de valori, de competente, un fel de a fi si, mai mult, un a putea deveni. Avem, toti, o cultura asemanatoare, aceea sfarsitului secolului XX; avem, in acelasi timp, culturi diferite: cele care tin de religiile noastre, de tarile noastre, de grupul nostru etnic, de valorile politice, sociale, de familiile noastre. Suntem apropiati si indepartati in acelasi timp, asemanatori si diferiti si avem, cu totii, un potential valoric egal. Recunoasterea si estimarea acestor diferente si similitudini este unica posibilitate ca oamenii sa poata deveni cu adevarat solidari. Cred ca este singurul drum de urmat pentru ca indivizii sa nu se mai calce in picioare, sa nu se mai umileasca, sa nu mai aiba dorinta unui raport de forte si a unui raport de dominare.

A fi autonom inseamna a gandi si a actiona prin sine insusi. Autonomia nu trebuie confundata cu independenta. Atunci cand vorbim de independenta unui camion, ne gandim la faptul ca nu mai depinde de aprovizionare. Pot sa fiu independenta si pot sa ma descurc singura in anumite situatii. In situatiile importante, lucrurile stau altfel. Depind de context. Depind de aerul pe care il respir, de temperatura din

camera si depind, mai ales, de voi. Daca mi-ati fi spus ca relatia pedagogica nu va intereseaza deloc, nu as mai fi venit aici.

Ce inseamna sa fii autonom? Il citez aici pe Bruno Bettelheim, in Le Cur Conscient (Inima constienta): "Autonomia nu inseamna afirmarea zgomotoasa a sinelui. Inseamna aptitudinea interioara a individului de a cauta un sens vietii sale. Orice societate depinde, atat in ceea ce priveste existenta sa, cat si dezvoltarea ei, de un echilibru intre afirmarea de sine a individului si interesul colectiv. Realizarea acestui echilibru duce la o constiinta crescuta a libertatii interioare si constituie baza unui sentiment de identitate si de respect de sine, de respect al celuilalt." Autonomie nu inseamna sa devii dependent de ceilalti. Nu inseamna nici sa fii independent si sa te descurci fara ceilalti. Definesc aici autonomia ca o capacitate de a deveni tu insuti in interactiune cu ceilalti. As deveni eu insami creand relatii pozitive cu ceilalti. Pentru noi, cadre didactice, este esential sa favorizam dezvoltarea persoanei si, in acelasi timp, sa favorizam relatii constructive in grup.

Autonomia si interculturalitatea sunt strans legate. Nu pot sa ma deschid celuilalt decat in masura in care am eu insami sentimentul de a fi un individ unic. Sau, invers, in masura in care am cu ceilalti relatii pozitive si binevoitoare, pot trai sentimentul propriei mele identitati. Daca venim din culturi diferite, bogatia poate fi imensa. A deveni autonom imi permite sa ma integrez intr-o societate multiculturala. Dimensiunea interculturala in educatie este un drum care favorizeaza acest sentiment de a fi in realitatea cotidiana o individualitate care nu seamana cu nimeni si cu nimic. Aceasta securitate interioara permite recunoasterea celuilalt unic si favorizeaza dorinta de cunoastere, de intelegere si de comunicare. Va dati seama ca nu este tocmai usor. De ce?

1. Pentru ca lumea in care traim nu merge tocmai bine

In aceasta lume, exista oameni care sufera si care mor, exista victime ale diferitelor razboaie. In aceasta lume, puteam citi in 1998: "In 1960, 20I din populatia mondiala traia in tarile cele mai bogate si avea un venit cu 30 de ori mai mare decat cel al celor 20I considerati cei mai saraci, iar in 1995, veniturile lor au fost cu 82 mai mari." Poate ca nu ne este chiar frica, dar suntem nelinistiti pentru copiii nostri. Iar copiii o simt si o stiu.

2. Pentru ca societatea nu merge nici ea prea bine

Stim ca sunt probleme de somaj, de saracie, de excludere, de tensiuni si de violenta. Un studiu publicat in presa din Belgia: Tot ceea ce vor sa schimbe a clarificat diferitele perioade de doliu pe care trebuie sa le tinem ca sa construim si sa schimbam lucrurile. "Trebuie sa tinem tot felul de dolii. Doliul statului de drept, doliul institutiilor democratice, doliul lucrului cu norma intreaga si al unei scoli care nu mai integreaza in adevaratul sens al cuvantului. Doliul increderii noastre in securitate si progres."

3. Pentru ca scoala nu merge bine nici ea

Fiindca scoala invata in loc sa permita sa se invete. Cercetarile efectuate de Jacques Tardif au aratat ca inainte de varsta de 9 ani, copilul vine la scoala ca sa invete sa citeasca, sa numere, sa scrie, sa faca anumite lucruri. Dupa aceasta varsta, perspectiva lui se schimba si el va veni la scoala pentru: a reusi, pentru a obtine note bune si pentru a-si face bine munca lui de elev. Un pediatru japonez explica acest lucru astfel: "Engleza pe care am invatat-o la scoala mi-a permis sa reusesc excelent la toate probele si examenele sustinute in aceasta limba, dar nu-mi permite sa lucrez, sa ma exprim si sa comunic cu persoane vorbitoare a limbii engleze!"

Se stie, de asemenea, - citez aici dintr-o ancheta efectuata de Universitatea din Lige - ca majoritatea persoanelor nu cred ca bucuria ar fi posibila la/in scoala. Pentru altii, se pare ca nu exista bucurie in a merge la scoala decat daca pot provoca acolo dezordine. Asumarea acestei misiuni de educatie si de invatamant este, deci, extrem de dificila intr-o lume aflata intr-o mutatie dureroasa si aleatorie. Ce putem atunci sa facem? Care este calea pe care trebuie sa o urmam? Calea ratiunii?

Prin ratiune? Platon credea ca modalitatea prin care ii putem face pe oameni mai amabili unul cu celalalt este sa punem in evidenta ce au ei in comun: rationalitatea. Demonstrati oamenilor ca au tot interesul sa se inteleaga. Daca dupa razboi trebuie sa se faca pace, demonstrati-le ca violenta va provoca la randul ei violenta. Vom ajunge prin aceasta cale la un respect mutual? Rationalitatea este un mod de gandire pe care il utilizam ca sa demonstram ca avem dreptate. Cautam sa convingem, sa demonstram si sa justificam. Unii confunda chiar inteligenta cu capacitatea de a convinge. De ce vrem sa convingem daca nu pentru a demonstra ca suntem mai puternici, mai inteligenti decat ceilalti? A convinge, a demonstra, a justifica vor induce aceleasi demersuri la celalalt, care, la randul lui, va dori sa demonstreze si sa convinga. Suntem angajati intr-o escalada. Ne gasim intrun raport de forta.

Cum sa educam? Nu exista o reteta in acest sens. Sa incercam o relatie educativa care recunoaste, incurajeaza, valorizeaza persoana in scopul motivarii ei.

Prin motivatie Incerc sa incurajez aceasta dinamica, aceasta putere interioara care permite copilului sa se ridice in picioare. Priviti-l atunci cand sare de pe prima treapta a scarilor; chiar daca a cazut, lasati-l sa sara in continuare, sa sara de pe a doua treapta. Cum sa numim aceasta energie daca nu "motivatie". Cum sa o definim? "Ceea ce lipseste astazi este tocmai motivatia, care se traduce fie prin dorinta de a invata, fie prin libertatea de spirit si capacitatea de a lucra in echipa." (Philippe Bodson)

Motivatia este oare necesara in invatamant? Faimosul raport Aulich aminteste asteptarile societatii. Le voi puncta in cele ce urmeaza:

Ei vor dezvolta o capacitate de invatare pe parcursul intregii lor vieti, astfel incat sa poata fi in permanenta la curent cu schimbarile rapide din lumea in care traiesc. Vor sti sa comunice foarte bine, atat in scris, cat si oral. Marcel Lebrun, profesor la Universitatea din Louvain evidentiaza cele 5 etape ale oricarei forme de invatamant: motivare, informare, analiza, interactiune si productie. Cum sa motivam daca nu prin relatie? Avem nevoie de ratiune, avem nevoie de sensibilitate, de afectivitate si avem nevoie de valori. Aceste 3 teritorii vaste sunt in noi si sunt resursele noastre. Le vom putea pune in miscare in cadrul muncii noastre, in calitatea relatiei pedagogice. Aceste resurse care ne permit sa aflam cum sa actionam, cum sa fim, fac obiectul celei de-a doua parti a discursului nostru.

II. Resursele

Nu putem obliga un copil sa se dezvolte. Nu putem decreta ca individul trebuie sa creasca. Nu putem sal incurajam sa se puna in miscare. Stim ca dorinta persoanei este cea mai puternica motivatie in evolutia fiintei umane. Cine poate motiva cel mai bine o persoana sa creasca si sa-si dezvolte inteligenta si talentele daca nu o alta persoana?

"La sursa oricarei motivatii este intotdeauna o persoana privilegiata de anturaj. Asta inseamna ca persoana cadrului didactic joaca un rol determinant. Prin atitudinile si comportamentele sale, profesorul poate sa genereze un interes mare pentru disciplina pe care o preda sau, dimpotriva, o respingere puternica."

Dispunem de mai multe resurse. Vom trasa, astfel, mai jos, 3 spatii care exista in noi, 3 stari inteioare care fac parte din noi insine. Voi face aluzie la analiza tranzactionala, care este, in acelasi timp o teorie a personalitatii si a dezvoltarii copilului, o teorie a comunicarii si ofera un ansamblu de instrumente de gestionare a relatiilor umane.

1. Protectia cucuvelei

Parintele normativ pozitiv (PN+) Ca sa creasca, un copil are nevoie de un cadru de referinte. Pentru propria lui siguranta, trebuie ca parintii lui, iar mai apoi profesorii, sa defineasca regulile si legile, sa spuna ce este permis si ce este interzis. Ca si acasa, in clasa definim reguli de functionare si urmarim aplicarea lor. Exersarea unei autoritati inseamna sa fii ca un parinte, sa fii normativ. Este necesar, educativ si face bine. De ce? Pentru ca acest lucru va oferi securitate copilului. Este identic cu sentimentul de a fi o persoana care nu va fi amenintata, careia nu trebuie sa-i fie frica, pentru ca are o adevarata valoare si va fi respectata si bine tratata. Legile o protejeaza. Pot sa fiu normativa in 2 feluri. Si acest lucru schimba tot. Pot sa dictez reguli juste, al caror sens l-am explicat si care sunt aplicabile. Nu sunt eu insami legea, sunt garantul respectului legii. Eu insami le respect, eu insami sunt un exemplu si le explic sensul. Daca mi se intampla sa nu le respect, o recunosc si-mi cer scuze. Dau cuvantul partii din mine care este Parinte Normativ Pozitiv. (PN+) Exemple: "Cum putem face atunci asta? Va explic." "Deschideti-va caietele si scrieti frumos data, sus, in dreapta paginii. Astfel tema voastra va fi prezentata foarte bine." "Ca sa putem iesi, pentru ca este foarte frig, fiecare isi va pune paltonul."

Sunt normativa si pozitiva atunci cand vorbesc si explic pericolele, riscurile, sanctiunile. O sanctiune corecta, care are sens si care permite celui sanctionat sa-si puna intrebari, sa gandeasca, o sanctiune formulata clar si care este aplicata dintr-o data, fara explicatii, este pozitiva.

Parintele critic sau parintele persecutor (PC-)

Pot sa devin exigent, prea exigent. Stabilesc, atunci, reguli punctuale, foarte rigide. Si veghez strict la aplicarea lor. Nu tolerez departarea de ele. Devin cadrul didactic care vede imediat greseala, care asteapta ca totul sa fie perfect. Critic constant si foarte sever, ca un parinte critic, care isi nelinisteste astfel copilul. Exemple: "Intarzii intotdeauna!""Inca mai vorbesti?!" "E bine, dar tot ai facut prea multe greseli." "Ma mir ca n-ai spus nici o prostie astazi!"

Este un profesor rigid, tensionat, crispat. Este prea exigent, nu suporta sa fie pus in discutie. Intre Parintele Normativ Pozitiv si Parintele Critic Negativ (PC-) exista o frontiera care poate sa ne dea de gandit. Nu exista educatie posibila fara a face referinta la lege. Insa legea nu ajunge. Pentru a creste, copilul are nevoie de protectie si de bunavointa.

Parintele binevoitor (PB+) Un parinte este de asemenea binevoitor, protector si incurajator. Profesorul binevoitor este zambitor, destins, rabdator, disponibil, atent. El creeaza o ambianta amicala si stimulatoare. Incurajeaza si valorizeaza. Sa-l privim pe cel mic cand merge in patru labe si cand se ridica pentru prima oara in picioare. La primul lui pas, suntem fascinati si il felicitam din tot sufletul. Daca se intampla sa cada la cel de-al doilea pas, nu-l vom pedepsi, ci il vom incuraja. Parintele salvator (PS-) Daca, dimpotriva, devenim prea buni, super-protectori, nu-l vom mai ajuta pe copil. Daca reactionam in locul lui, fara solicitarea lui explicita, atunci cand facem mai mult din 50I din drum, atunci cand il facem sa inteleaga ca nu va face bine un lucru si de aceea trebuie sa il ajutam, fara doar si poate ca nu il ajutam in adevaratul sens al cuvantului. Ii luam doar locul, vrem sa il salvam, ca si cum el insusi nu ar fi capabil sa se descurce. Vrand sa faca numai bine, Parintele Salvator din noi nu lasa loc altcuiva. Exemple: "Nu-i asa, da-mi tricoul sa-ti arat eu." "Daca iti dau un pahar cu apa, iarasi il vei varsa."(unui copil de 10 ani). "Alege asta, nu vei regreta, stiu sigur ce este bine pentru tine." "Lasa, o voi face in locul tau, pentru ca nu stii." Lacan spunea: "Daca ma pun in locul cuiva, in locul cui se va pune el?" Platon ne-a avertizat asupra adultilor care inchid ochii si care nu-si mentin clar valorile. "Atunci cand tatii se obisnuiesc sa-si lase copiii sa actioneze singuri, atunci cand copiii nu mai tin cont de parerile parintilor, atunci cand cadrele didactice tremura in fata elevilor si prefera sa ii flateze, atunci cand, in cele din urma, tinerii dispretuiesc legile pentru ca nu mai recunosc nici o autoritate deasupra lor, ei, bine, atunci putem vorbi de tiranie."

Un Parinte Binevoitor Pozitiv este un parinte care asculta, care asigura, care consoleaza, ajuta, incurajeaza, chiar daca s-a inselat la un moment dat. Un adevarat profesor (PB+) nu incarca o materie, o face mai lejera. Nu in sensul ca suprima materia sau isi diminueaza exigentele. Arata cum trebuie facut pentru a se organiza mai bine, pentru a reusi intr-un domeniu sau lucru dificil. Exigenta este buna atunci cand poate fi discutata, cand are sens pentru ambele persoane, cand nu este nici rigida, nici prea dura. Un parinte prea bun, prea permisiv, care este gata oricand sa faca orice in locul copilului sau, un parinte supraprotector nu-i va permite copilului nici sa se maturizeze, nici sa-si asume riscuri.

Daca as putea alege un animal care simbolizeaza protectia, acesta ar fi cucuveaua. La greci, la azteci, la amerindieni, inclusiv la noi, cucuveaua simbolizeaza intelepciunea si clarviziunea. Cucuveaua poate sa vada in obscuritate, poate sa localizeze animalele in miscare. In trecut, cucuveaua avea calitatea de a intra in comunicare cu divinitatea si avea darul de a descifra misterele opace ale noptii. Atena, zeita intelepciunii, poarta pe umar o cucuvea care ii revela adevaruri pe care ea insasi nu le poate descifra. Bufnita este asociata, de asemenea, la amerindieni, cu clarviziunea. Acestea ar fi primele resurse pe care le putem pune in miscare: sa fim ca o cucuvea, sa oferim copiilor nostri protectia unei cucuvele. Ii vom incuraja astfel sa isi ia zborul, sa plece din cuib. Nici prea devreme, nici prea tarziu. Inseamna sa le dai voie sa evolueze. Acest prim cerc este cel al valorilor noastre. Avem valori. Prefer sa folosesc termenul de "valoare" in locul celui de "principiu". Principiile sunt legate mai degraba de o epoca si de educatie; valorile au o stralucire mai intensa si mai profunda. Ele traverseaza istoria. Aceste valori vor fi integrate progresiv de copil. De la varsta de 3 luni, copilul invata sa dea un raspuns comportamental adaptat stimulilor pe care ii primeste. Inregistreaza valorile, legile, regulile mai mari sau mai mici. De la varsta de 6 ani, va sti foarte bine ce este permis si ce nu, ceea ce poate fi discutat sau nu.

Educatia pentru autonomie si pentru respectul celuilalt trece printr-o faza de recunoastere a legii si a normei. Lucru cu atat mai important intr-o lume ca a noastra. "Suntem intr-o perioada in care nu ne simtim suficient de protejati de norma si de valorile interioare profunde, ca solidaritatea sau respectul naturii, care, de altfel, nici nu sunt complet integrate. Inotam intr-o criza de cautare in randul unei societati de consum, al carei mesaj este <<sunteti rugati sa consumati orice, ca sa fiti fericiti>>. Aceasta ideologie de consum nu este un progres pentru Umanitate. Ceva mai uman e pe cale sa se nasca." (JeanYves Hayez, pedopsihiatru UCL). In cazul in care le traim cu adevarat si atunci cand copiii vad ca suntem fericiti si mandri de ele, ele vor fi integrate de copii. Insa valorile si legile noastre nu ajung pentru a educa.

Daca acesti copii ar invata sa respecte doar autoritatea, ar mai exista adulti care ar astepta sa li se spuna ce trebuie sa faca. Ei se plaseaza cu cea mai mare bunavointa intr-un soi de dependenta, ca si cei mici. Sunt extrem de ascultatori, prea supusi. Putem vorbi si de cazul opus, cand adultii nu vor sa auda vorbindu-se de autoritate si, intr-o miscare de rebeliune si de revolta, fac legea, isi fac propria lor lege. Vorbim in acest caz de derivate ale legii celui mai puternic, de legea junglei, de legea mafiei.

Vom pune deci in miscare, simultan, alte resurse. Fiinta umana se structureaza in 3 ansambluri distincte si contigue:

- primul ansamblu: eul numit Parinte, care simbolizeaza legile, regulile, normele si valorile,

- cel de-al doilea: eul numit Adult, simbolizand strategiile noastre, cautarile si solutiile proprii;

- ansamblul cu numarul 3: eul Copil, care simbolizeaza emotiile si sentimentele fiecaruia dintre noi.

Cel de-al doilea ansamblu, eul Adult este o metafora, o imagine a capacitatii de a cauta solutii si actiuni eficace. Este ceea ce numim strategia ursului.

2. Strategia ursului

Profesorii sunt adesea descurajati in fata complexitatii si dificultatii misiunilor lor. A fi cadru didactic inseamna, spun unii: "la fel de greu ca si cand vrei sa dai apa unui catar caruia nu ii este sete." Philippe Meirieu raspunde: "Atentie, nu am reflectat suficient la diferenta dintre un catar si un elev. Un catar va bea pana la urma, din cauza caldurii. Nimic nu ne poate face sa credem ca unui elev caruia nu ii este sete de teorema lui Pitagora o va bea vreodata! Cu un catar putem astepta. Cu un elev niciodata!"

Mi-am intrebat elevii de sute de ori ce ii poate motiva. De mai multe ori am obtinut raspunsul urmator: "profi motivati, ore mai interesante." I-am intrebat atunci pe profesori ce le lipseste ca sa poata oferi ce e mai bun din ei. Si am obtinut urmatorul raspuns: "elevi motivati". I-am intrebat si pe parinti, care miau dat urmatorul raspuns: "copii care sa invete, profesori dinamici si incurajatori. Pe scurt, toata lumea sa fie motivata." Ce putem atunci face ca celalalt sa fie ceea ce vrem si sa faca ceea ce ii cerem? Ce sa facem ca celalalt sa ne indeplineasca dorintele? Este ca si cum as vrea ca sotul meu sa ma inteleaga! Singura persoana de care putem vorbi este de noi insine. Suntem aici in mijlocul dimensiunii interculturale. Unul nu seamana cu celalalt.

Citeam recent intr-o revista niste cifre pe care le cunoasteti, fara doar si poate: Atunci cand suntem atenti in mod constant, retinem 10I din ceea ce citim, 20I din ceea auzim, 30I din ceea ce vedem, 50I din ceea ce vedem si auzim in acelasi timp, 80I din ceea ce spunem facand in acelasi timp ceea ce gandim si, in special, ceea ce ne implica.

A educa si a favoriza structurarea personalitatii inseamna a permite copilului sa ia lucrurile in mana, sa devina adult. Putem sa motivam pe altcineva decat pe sine insusi? Va avea cineva aceasta influenta asupra mea daca nu o vreau? Paradoxul este acela ca va fi cu atat mai putin posibil, cu cat doriti sa ma motivati mai mult. Si astfel riscati sa ma demotivati. Daca vrem sa actionam in functie de modul lor de actiune, daca dorim sa ii conducem, sa ii schimbam, vom induce o stare de rezistenta. De ce? Pentru ca nimeni nu vrea sa fie schimbat de altcineva decat de sine insusi. Ceea ce e un semn bun. Daca ar fi prea ascultatori, ar putea deveni supusi sau rebeli negativi. Dar noi am vrea totusi ca ei sa inteleaga, sa accepte, sa adere, sa impartaseasca viziunea noastra asupra lucrurilor si a proiectelor. Insa un proiect este dinamizant, entuziasmant in masura in care persoana poate sa isi proiecteze asupra lui propria viziune asupra lucrurilor.

Ca sa fiu eficace, te voi intreba: "Ce crezi? Cum vezi lucrurile? Ce propui?" Vom face apoi turul clasei pentru ca fiecare sa poata sa-si spuna parerea si sa fie ascultat. Nimeni nu cunoaste realitatea, vedem pe totul din punctul nostru de vedere. Doar tu insati poti sa te motivezi. Este, deci, necesar sa ai timp sa vorbesti, sa asculti, sa intrebi. Este necesar sa il determini pe copil sa exprime ceea ce gandeste, ceea ce simte, sa-si afirme fricile, resemnarea, dorinta, entuziasmul, tristetea. Este esential sa-l determini sa faca alegeri si sa-l inviti sa se decida. Este tot ceea ce putem face. Exista un mod de a invita incuraja si a acorda incredere.

Nu trebuie sa uitam rezultatele unei experiente americane, care dateaza din anii 40. Guvernul american vroia sa le motiveze pe casnice sa-si schimbe obisnuintele de consum. Cum sa o faca? Kurt Lewin, psiholog, si-a imaginat aceasta strategie:

Primul grup de femei a ascultat un conferentiar, care a incercat sa le convinga ca e mai bine sa consume mai mult lapte proaspat, aducand argumente si dovezi pentru. Cel de-al doilea grup s-a intalnit cu persoane resursa, in scopul ca persoanele membre ale grupului sa discute intre ele si sa ia in public decizia de a consuma mai mult lapte proaspat. Rezultatele arata o diferenta flagranta intre cele doua grupuri. Dupa 2 saptamani grupul "conferinta" are 15I de persoane convinse, grupul "decizie" mai mult de 40I de persoane convinse si active. Dupa 4 saptamani, grupul "conferinta" releva ca 12I dintre

persoane pun in practica elementele de care tocmai au fost convinse si mai mult de 55I dintre persoanele din grupul "decizie" actioneaza in acest sens.

Daca spun: "Sebastian, fa-mi placerea sa-ti aranjezi jucariile.", copilul va invata sa actioneze pentru altcineva decat pentru sine insusi. El va invata sa faca placere cuiva, ceea ce este pozitiv. Dar daca nu invata decat sa faca placere cuiva, in momentul marilor rebeliuni va risca sa se opuna pe orice linie la cererile care ii sunt adresate. Si daca voi adauga: "Daca iti aranjezi jucariile, vei primi un joc!" Paradoxal, cercetarile au aratat: cu cat recompensa este mai mare, cu atat copilul este mai motivat. Dar daca s-ar adauga: "Daca nu faci curat, nu te duci la ziua lui Pierre!" Ne dam seama ca motivatia este slaba si relativ ineficace. Cea mai buna propozitie este: "E important sa inveti sa faci curat in camera ta si cred ca esti capabil sa o faci. Te rog."

Elie Wiesel ne povesteste: "Atunci cand ma intorceam de la scoala, mama nu ma intreba niciodata: <<Ai stiut sa raspunzi bine la ce te-a intrebat profesorul?>> Ma intreba intotdeauna: <<Ai pus o intrebare buna? O intrebare la care s-a gandit toata lumea sa raspunda?>>"

Este oarecum puterea unui urs pe care o putem cultiva in noi. Va propun ca animal simbol, ursul. Aveti ursi in Romania. "Stim ca omul de Neandertal venera ursul si il considera stapanul animalelor. Ursul era simbolul puterii si al fortei si in acelasi timp al intuitiei si al instinctului la celti."

Pentru amerindieni, puterea ursului este cea a introspectiei. "Ursule, invita-ma in aceasta caverna in care raspunsurile tale inteligente se impregneaza in liniste."

Primul pas al ursului: un limbaj al persoanei

A recunoaste persoana, oricat de tanara ar fi ea, ca persoana unica si foarte interesanta. Aceasta miscare interioara, aceasta vitalitate nu pot veni decat din persoana insasi. Nu putem sa starnim dinamismul interior, dorinta de a invata si de a creste prin prescrieri si constrangeri. A convinge prin lectii de morala este ineficace. A le spune ca trebuie sa ii respecte pe celalalt nu ajunge ca sa devina respectuosi fata de celalalt. Individul poate sa se deschida in fata dimensiunii etice in masura in care se simte in siguranta si iubit.

Oamenii nu invata decat daca simt nevoia. Putem intretine motivatia sau, dimpotriva, o putem face sa dispara prin neindemanare. Incurajarea, obtinerea unui rezultat bun ii stimuleaza in special pe cei care sunt deja motivati. Si chiar daca rezultatul era nesatisfacator, chiar daca invatarea se realiza, din experienta stim ca sunt adeseori niste procese de invatare fugitive sau superficiale.

Recunoasterea reciproca a pozitiilor respective, clarificarea limitelor si a modificarilor posibile, favorizeaza oarecum autonomia si ne departam astfel de impasul legat de supunere sau de rebeliune.

Cel de-al doilea pas al ursului: un limbaj pozitiv

Va propun un exercitiu minuscul. Puteti desena un om care pescuieste? Daca trec acum si ma uit la desene, sunt sigura ca voi vedea o gramada de oameni care pescuiesc. Nici o problema. Daca va cer acum sa-mi desenati un om care nu pescuieste? Ce desenati? Tot felul de oameni care fac o serie de lucruri: canta, merg, tricoteaza, dorm sau citesc? Sau, economic vorbind, acelasi desen, pe care l-ati taiat? Daca mergem pe strada si-l intrebam pe primul trecator, ce credeti ca ne raspunde? Pescuitul interzis. Este ca si cum v-as cere sa nu va ganditi la un elefant roz cu puncte albastre, ca si cum v-as cere sa nu uitati.

In sfarsit, emisfera dreapta a creierului nu inregistreaza negatia. Ne pierdem prea multa energie utilizand forma negativa. Robert SPERRY a obtinut Premiul Nobel pentru medicina pentru studiile sale asupra diferentierii emisferelor in 1981.

Cel de-al 2-lea pas al ursului este sa fii pozitiv. Daca un copil imi spune: "Nu mai vreau sa merg la scoala.", nu ii voi raspunde ca trebuie sa mearga. Ma voi interesa asupra a ceea ce simte el: "Nu iti place la scoala? Spune-mi ce se intampla." Si voi incerca sa am incredere in el in continuare. "Stii, cred ca esti capabil sa intelegi ca scoala este foarte importanta."

Stim ca un elev reuseste pentru ca este motivat! Dar in acelasi timp, stim ca un elev este motivat pentru ca reuseste. Ii vom aminti atunci copilului momentele bune pe care le-a avut la scoala. Chiar daca intentia este pozitiva, structura frazei negative nu ajuta prea mult. Atunci cand spun: "Nu ma mai enervez pe copii!"Ce inseamna sa nu ma mai enervez? Voi fi mai eficace in masura in care iau o decizie pozitiva. "Le ofer copiilor timpul pentru joaca si pentru destindere, apoi vine timpul pentru teme." Dorinta devine eficace atunci cand este personala si pozitiva.

In Cartea junglei, ursul Baloo se revela a fi un pedagog fara pereche. Putem sa ne inspiram din aceasta simbolistica si sa explicam elevilor ca suntem ca un urs. Ca suntem atenti la ceea ce se intampla cu ei, ca suntem sireti si pozitivi. La aceste simboluri putem sa adaugam un al treilea:

3. Jocul vidrei

Starea Copil din noi nu este legata de varsta. Starea Copil simbolizeaza simtirea. Este domeniul dorintelor si al emotiilor, al sentimentelor. Copilul nu isi va dezvolta propria autonomie decat daca va fi experimentat in ce masura viata lui din clasa ii permite sa fie el insusi, recunoscut de ceilalti. Nu va deveni autonom decat daca aceasta constiinta de sine insusi in relatie cu ceilalti ii face placere si ii confera bucurie. Copiii, intocmai ca si adultii, invata cu adevarat atunci cand le face placere.

Exista mai multe stari ale copilului. Copilul care intelege si accepta regulile este numit Copilul Adaptat Pozitiv (CA+). Starea care ne permite sa inventam si sa cream este numita Copilul Liber (CL+). Starea care ne permite sa ne exprimam intr-o maniera pozitiva revoltele impotriva nedreptatilor este Copilul Rebel Pozitiv (CR+). Starea care ne conduce sa exprimam o adaptare prea puternica, excesiva este numita Copil Supus Negativ (CS-). Starea care ne conduce la a exprima o libertate excesiva, care nu tine cont de ceilalti, care poate fi prejudiciabila, este numita Copil Liber Negativ (CL-). Starea care ne conduce sa exprimam o revolta destructiva si ineficace e numita Copil Rebel Negativ (CR-).

Pentru ca acest copil sa poata construi cu noi, adulti, aceasta stare interioara, e important sa-si poata exprima emotiile, sa invete sa gaseasca cuvinte potrivite, un moment oportun si o persoana potrivita. Inteligenta emotionala inspre care trebuie, in mod esential, sa fie condusi tinerii, inseamna capacitatea de a gestiona emotiile. Iar acest lucru se invata. Sa traversezi momente dificiel, sa realizezi impreuna cu cineva un proiect dupa ce ai trait momente de suparare, de agasare si de dezacord, sa reusesti la un examen exigent, de care iti era frica, sa reiei lucrurile in mana dupa ce ai fost descurajat, toate acestea pot sa-ti confere o adevarata bucurie.

Poate, deci, la scoala, impreuna cu noi, sa invete sa-si traiasca emotiile, sa si le exprime, sa fie ascultat, sa aleaga comportamentele cele mai constructive?

a) Frica

A putea sa-i spui profesorului ca ti-e frica, inseamna a putea sa-ti recunosti o parte din tine dintre cele mai profunde. Insa nu pot sa o spun decat daca sunt sigur ca nu voi fi bruftuit. Voi devansa, deci, ceea ce pot resimti copiii. "Daca la un moment dat va este frica, puteti sa o spuneti. Este mai inteligent sa o spuneti decat sa taceti, pentru ca nu vrem altceva decat sa vedem impreuna ce putem face ca sa nu ne mai fie frica."

Subestimam mult frica. Putem sa ne intrebam daca oamenii nu vor sa domine sau sa ignore de ceea ce le este frica. Frica este totusi o energie pozitiva, o energie care ne indica faptul ca avem nevoie de protectie.

b) Tristetea

Un copil care este trist, care se simte singur si abandonat nu poate sa invete. Imi aduc aminte de marturia unui adult care spunea: "Eram atat de trista, ma simteam atat de singura incat nu am putut sa iubesc pe nimeni si mi-am ratat scoala."

Atunci cand un copil este trist, avem tendinta sa-i raspundem: "Nu ai motive." Sau: "Nu fi trist, mai ai sanse." Rezultatul: copilul nu se simte inteles. Se inchide in el insusi. Tristetea are o gama foarte larga: de la un mic moment de descurajare, la un sentiment de disperare. Ea este o energie pozitiva daca stim sa o intelegem. O energie care ne indica faptul ca avem nevoie de relatii. Aici apare compasiunea. Capacitatea de a ne pune pe aceeasi lungime de unda cu celalalt. Este vorba de o disponibilitate a inimii, o atentie a sufletului. Nu este vorba de a explica faptul ca tristetea nu are ratiune de a fi, nu este vorba de a simula o tristete pe care nu o traiesti, inseamna a imparti.

c) Furia

Copiii au invatat sa nu se infurie. Self-control-ul are o alta valoare, un alt merit. Traim, deci, tot felul de furii pe care nu le exprimam. Pana la momentul in care o picatura umple paharul. Si furia netraita, ascunsa in strafundul meu izbucneste ca o furtuna. "Nu tranti usile, pastreaza-ti calmul. Nu trebuie sa te superi."

Rezultatul va fi ca furiile se vor amplifica iar supararea va deveni o tornada. Furia, a carei gama se intinde de la agasare pana la violenta, este o energie buna: o energie de schimbare. Sunt furioasa pentru ca as vrea sa fie altfel. Si nu pot sa-mi accept frustrarea decat daca cineva ma asculta.

d) Bucuria este emotia care poate cel mai bine sa-i adune impreuna pe oameni. Este o energie a impartasirii si a creatiei. Nu suntem doar niste copii liberi pentru a gusta viata. Avem revolte, furii si descurajari. Trebuie sa le exprimam si sa ne spunem indoielile, revoltele si rebeliunile. Trebuie sa explicam cum se face ca tot ce este scandalos si inacceptabil ne mobilizeaza si nu ne descurajeaza.

Orice emotie umana este binefacatoare daca invatam sa o stapanim si sa o gestionam bine. Daca avem o educatie preponderent rationala, nu vom invata sa resimtim emotia, o vom ignora, o vom subestima. Apoi, la un moment dat, brusc, ne vom da seama ca este prea mult. Si vom exploda. Nu vom mai fi noi aceia care ghidam emotia, emotia va fi cea care ne va lua pe sus! Nu o mai controlam, ea ne face sa spunem lucruri excesive pe care le vom regreta mai apoi. Adeseori raman urme care prejudiciaza.

Stim prea bine astazi ca dorinta persoanei este cea mai puternica motivatie in evolutia unei fiinte umane. Dorinta de a invata depinde de emotiile si de nevoile noastre. Avem cu totii nevoie de siguranta si de dragoste. O emotie puternica si creatoare inseamna bucurie. Este sentimentul care apropie cel mai mult fiintele umane. Este o energie a fericirii si a impartasirii.

Atunci cand propun studentilor cu care lucrez sa puna acele intrebari care sunt importante din punctul lor de vedere, obtin tot timpul urmatoarele tipuri de discursuri: "Ce iti aduce faptul ca petreci ore intregi incercand sa inveti ceva? De ce v-ati facut profesor? Chiar credeti in meseria asta? Ce te intereseaza cel mai mult in viata? Ce iti produce cu adevarat bucurie?"

Definesc aici motivatia ca pe o alegere. Vreau sa ma angajez in ceva fiindca presimt o placere viitoare. Ma angajez atunci si accept anumite constrangeri, pentru ca au sens. Ele nu pot impiedica placerea pe care mi-o construiesc practic, nu o pot indeparta prea mult.

Ca sa raspund cadrelor didactice care au uneori senzatia de a fi neputincioase in fata lipsei de motivatie a elevilor, citez aici dintr-un umorist, care sustinea:

"Lovituri cu bata? Catarul e mai incapatanat decat niste lovituri cu bata. Sa-l faci sa manance sare? Este o tortura psihiatrica. Cum sa-l faci atunci sa bea, respectandu-i totusi libertatea? Exista un singur raspuns: sa gasessti un alt catar, caruia ii este sete si care va bea de indata ce vede apa, cu bucurie si voluptate. Nu ca sa dai un exemplu bun, ci pentru ca ii este efectiv sete. Intr-o buna zi, fratele lui, pofticios, se va intreba daca nu ar fi bine sa-si bage si el botul in apa proaspata." (Jacques Faizant.) Acesti catari care beau plini de voluptate sunt asemenea cadrelor didactice. Intr-o lume bulversata si bulversanta, este important ca elevii sa se exprime, sa fie incurajati in dorinta lor de a intelege si de a realiza impreuna proiecte comune. Motivatia nu se dezvolta decat prin intermediul unei relationari.

Daca ar fi sa va propun un animal totem pentru aceasta placere de a invata si de a crea, acesta ar fi vidra. Noi suntem cei care trebuie, in acest context, sa facem loc Copilului Liber Pozitiv care este in fiecare dintre noi. Vidra este simbolul placerii de a trai. Vidra este adaptata apelor dulci si celor sarate. Vidra ocupa un loc esential in mitologia indienilor din America de Nord..

"Vidra este curioasa, intotdeauna in miscare. Vidra este experienta unei vieti plina fertilitate. Este bucuria unui joc cu copiii."

Platon spunea: "Evitati constrangerile si permiteti ca lectiile sa ia forma unor jocuri."

Ce ne poate impiedica sa ne pastram bucuria de a trai? Daca in vietile noastre cotidiene suntem stresati, obositi, negativi, copiii nu isi vor putea dezvolta bucuria de a trai. Insa nu putem vorbi numai de bucurie. Exista insa si alte fatete: Copilul Adaptat Pozitiv si Copilul Rebel Pozitiv. Putem sa ne pastram, de-a lungul anilor, intacte revoltele profunde care ne conduc sa ne angajam in orice fel de lupta impotriva ignorantei, mizerie si injustitiei?

Motivatia se precizeaza: este o dinamica de schimburi, de contestari, de intrebari. Ea conduce la acceptarea prudenta si momentana, adeseori fugitiva, a constrangerilor. Daca aceste constrangeri nu lasa sa se vada un acces ipotetic la o placere viitoare, aceste constrangeri nu au motivatie de a exista. Atunci cand constrangerile au fost tema de afront, de intrebari si de confruntari, atunci cand au fost punct de intalnire intre persoane, care si-au putut exprima punctul de vedere, devin acceptabile. Ele au devenit pentru putin timp un mic patrimoniu comun. Elene-au dat ocazia si pretextul unui schimb.

Concluzii

A avea autoritate? Decat a fi, mai bine a deveni o autoritate. a exersa o autoritate inseamna intr-o anumita maniera sa exersezi o putere asupra celuilalt. A deveni o autoritate, inseamna a deveni o persoana coerenta, care cauta sa fie stapana pe propria sa viata si nu sa exerseze o putere asupra celuilalt. Dimpotriva, el va permite celuilalt, copilului, sa devina si el autor al propriei sale vieti. Incetul cu incetul sa-si ia viata in maini. Tinerii au spus de mii de ori: "Ceea ce ne demotiveaza cel mai mult? Este distanta care exista intre ceea ce spun adultii si ceea ce fac; nu distanta, prapastia care este intre cuvinte si acte." A fi cadru didactic inseamna a fi in picioare, nu inseamna a fi perfect, inseamna a indrazni sa-ti recunosti erorile si sa-ti asumi responsabilitatile. Viitorii profesori cu care iti face placere sa lucrezi afirma: "Ceea ce este cel mai important ca sa cresti este sa ai pe cineva langa tine care sa creada in tine!" Strategia ursului, puternic si calduros: un limbaj al oricui, un limbaj pozitiv si precis. Jocul vidrei: veghem asupra copilului care am fost si sa ii dam voie sa se entuziasmeze, sa se emotioneze, sa fie trist si descurajat, sa-i fie frica sau sa se infurie. Nu putem fi liberi, adaptati si rebeli constructivi. Protectia cucuvelei: este constructiv cand putem vorbi: "Poti sa-mi spui, te ascult si iti cer sa ma asculti fiindca iti voi spune ceea ce cred cel mai tare. S-ar putea sa ma insel, dar este ceea ce cred eu si ceea ce am invatat din viata. Este adevarul meu. Nu esti obligat sa iei drept adevar universal valabil ceea ce am trait eu."

Putem sa fim fiecare oricine, o persoana prezenta, atenta, creatoare. Intrucat vietile noastre sunt atat de scurte, putem oare sa acceptam profund lumea, oamenii, pe noi insine?

Putem sa spunem un nu hotarat, suntem liberi sa spunem da si, mai ales, trebuie sa ne intelegem cu noi insine. Putem sa devenim cel care nu mai are nevoie sa convinga si nici sa supraprotejeze. Principalul dusman se ascunde oare in noi insine? Putem sa traim fara dusmani? Putem sa fim prieteni cu oricine? Le Pen, om politic francez de extrema dreapta afirma: "Il prefer pe fiul meu verisorului, pe verisor vecinului, iar pe vecin strainului." Rationamentul justifica o maniera de a fi si de a realiza.

Michel Barat afirma: "Nu iubim pe toata lumea asa, in abstracto! A-i iubi pe toti inseamna a nu iubi pe nimeni. Bineinteles ca il iubesc, inainte de oricine, pe fiul meu. Dar imi voi iubi verisorul tocmai pentru ca imi iubesc fiul. Si pentru ca imi iubesc verisorul, voi fi capabil sa-mi iubesc si vecinul, astfel ca intr-o zi voi ajunge sa-l iubesc si pe strain: adica sa nu il mai consider strain, ci frate. Din aproape in aproape, orice om imi poate deveni apropiat, frate."

Este o frumoasa definitie a interculturalitatii. Finalitatea scolii este, deci, sa-i ajute pe copii sa devina personalitati competente, eficace, generoase si creative, capabile sa creeze relatii pozitive, dinamizante, capabile sa entuziasmeze si sa-i adune pe oameni. Toate resursele sunt in noi, in inima si sufletul fiecarui

copil de pe pamant. Resursele umane sunt nenumarate si inepuizabile. Misiunea noastra este doar sa vegham asupra lor, sa le precizam si sa le organizam.

I.2 Mizele interculturalitatii in educatie

Jacques Chevalier, expert consultant al Consiliului Europei, Scoala Normala Catolica din Brabant-Wallon

1. Conjunctura societatilor noastre

Diferitele variabile care determina evolutia conjuncturii societatilor noastre justifica mai mult ca oricand rolul educatiei in gestionarea interculturala a drepturilor omului si a valorilor democratice. Aceasta conjunctura este determinata in special de urmatorii doi factori:

evolutia contextului migratiilor caracterizata prin: trecerea de la o imigratie de munca la o populatie permanenta; cresterea diversitatii etnice, religioase si lingvistice; accelerarea concentratiei urbane a populatiei de imigranti. evolutia contextului economic, social si cultural caracterizata de: evolutia tehnologica (informatica, comunicarea prin satelit, audiovizual in general) si amestecul modelelor culturale si a cunostintelor care rezulta din acestea; gestionarea problemelor sociale prin reglementarea tuturor aspectelor vietii sociale;

paralizia structurala, rezultata din neputinta colectivitatilor locale in a-si rezolva in mod eficace problemele; cresterea profesionalismului si, prin urmare, a demisiilor persoanelor care lasa astfel "specialistilor" puterea de decizie; aparitia referintelor culturale si, automat, a consecintelor lor asupra structurarii identitatii si a integrarii sociale; contacte din ce in ce mai specializate intre indivizii care se intalnesc rar in calitate de simple persoane. Asa cum se poate usor vedea, caracterul multicultural al societatilor noastre nu se limiteaza la pluralismul indus de prezenta populatiilor aparute in urma imigrarii. El este o conditie pentru societatile noastre aflate intr-un proces de planetarizare, care implica recunoasterea particularitatilor individului in scopul salvarii si promovarii democratiei culturale. Intr-un context de criza economica si politica, aceasta evolutie influenteaza profund relatiile dintre diferitele grupuri socioculturale prin dezvoltarea unor atitudini nationaliste si xenofobe, prin replierea comunitatilor de imigranti si a celor autohtone asupra lor insele.

Aceste schimbari nu privesc doar populatia de imigranti, ci societatea in intregime. Prin stabilizarea sa, strainul este din ce in ce mai putin strain. Nu se pune problema, deci, a unui proiect educativ si cultural specific pentru imigranti, juxtapus proiectului global educativ si cultural; nu se pune problema de a-l centra exclusiv pe scoala; nu se pune problema de a focaliza culturalul pe dimensiunea lingvistica. Acest proiect priveste comunicarea globala care presupune relationarea actorilor, precum si conexiunea si articularea diferitelor spatii in care se realizeaza socializarea si identificarea indivizilor si a grupurilor.

Acest context subliniaza in special:

urgenta reafirmarii si a intaririi principiilor fundamentale ale democratiei, ale pluralismului, ale preeminentei si ale respectului drepturilor omului; importanta crescuta a rolului educatiei si al culturii in noul spatiu european. Toate aceste aspecte au fost confirmate la ultimele doua Summituri care i-au reunit pe sefii de State si de Guverne ale tarilor membre ale Consiliului Europei. Ele au pus clar in evidenta prioritatea acordata celor doua probleme cheie ale societatilor noastre: respectul minoritatilor nationale si lupta impotriva intolerantei. Constientizarea urgentei de reafirmare a principiilor inerente valorilor democratice si respectului drepturilor omului are la baza convingerea ca toleranta si respectul demnitatii egale la toate fiintele

umane constituie fundamentul justitiei si al pacii in lume. Ea aduce in prim plan dimensiunea interculturala si in special gestionarea sa in educatie ca unul dintre mijloacele de lupta impotriva intolerantei.

Dupa cum subliniaza Antonio Perotti in volumul Pledoarie pentru intercultural:

"Nici o civilizatie nu este intrusa' in raport cu istoria gandirii umane, a carei mostenire face parte din civilizatia europeana. Nici un individ purtator al acestor civilizatii nu trebuie deci perceput ca un intrus cultural. Cunoasterea aportului tuturor civilizatiilor gandirii umane este punctul de plecare al interculturalului."

Perspectiva interculturala nu este nici o stiinta noua, nici o disciplina recenta, ci o metodologie care cauta sa integreze datele psihologice, sociale, istorice, politice, culturale in cautarea de solutii pentru coexistenta unor populatii de origini diferite.

2. Interculturalitatea in activitatile Consiliului Europei

Conceptul de "interculturalitate" a fost dezvoltat in numeroase activitati ale Consiliului Europei, in special in studiul asupra "Formarii cadrelor didactice din invatamantul dedicat copiilor emigranti". Acesta a dus in 1984 la formularea recomandarii asupra "formarii cadrelor didactice pentru o educatie pentru intelegerea interculturala, in contextul migrarii". Aceste activitati asupra formarii cadrelor didactice si-au gasit o urmare logica in proiectul pe care CDCC l-a desfasurat intre 1981 si 1986 asupra "Educatiei si dezvoltarii culturale a imigrantilor". Acest proiect a contribuit esential la descrierea si la intelegerea fenomenelor pluriculturale care domina scena educativa si culturala europeana de cativa ani.

Dimensiunea interculturala constituie, de asemenea, axa directoare a activitatilor specifice privind, printre altele:

predarea istoriei si conceperea manualelor de istorie; educatia civica, educatia pentru valori democratice si pentru drepturile omului; studiul problemelor de educatie si de formare a nomazilor si in special a romilor (in urma acestui studiu s-a publicat, sub egida CDCC volumul Tsiganes et Voyageurs semnat de J.P. Ligeois in 1984 - o editie revazuta a fost publicata in 1994); invatarea limbilor straine, cuprinsa intr-un program despre "invatarea limbilor straine si cetatenia europeana" (1989-1995); mass-media: CDCC a organizat o serie de seminarii pe aceasta tema, in cadrul sistemului de burse pentru cadre didactice, al carui ansamblu de reflectii si recomandari a fost sintetizat in volumul semnat de L. Masterman, Les dveloppements de l'ducation aux mdias dans les annes 80 (1991). Aceasta enumerare non-exhaustiva ilustreaza importanta gestionarii interculturale a societatilor multiculturale, in special in materie de educatie si de cultura. As vrea sa fac in cele ce urmeaza cateva mentiuni legate de dezvoltarea conceptului de interculturalitate in cursul ultimelor doua decenii.

Patru sunt elementele degajate din activitatile si analizele descrise mai sus care pot contribui la intelegerea a ceea ce inseamna pentru noi interculturalitatea:

majoritatea societatilor noastre au devenit multiculturale si vor fi din ce in ce mai mult; fiecare cultura are specificitatile sale; multiculturalismul este, in mod potential, o bogatie; pentru ca el sa devina o bogatie in mod concret, trebuie instaurata o inter-relationare intre toate culturile, fara a sterge identitatea specifica fiecareia, trebuie ca multiculturalul sa fie pus in miscare pentru a-l transforma in intercultural. Antonio Perotti descrie interculturalitatea, in functie de activitatile realizate de Consiliul Europei la care a participat in calitate de expert, astfel: "Plecand de la nevoile scolare si educative ale unei categorii sociale specifice (copiii imigrantilor, primii sositi in tarile de imigratie) care constituiau cadrul exclusiv de referinta al 'claselor experimentale', in anii 1972-1980, am largit analiza (la inceputul anilor 80) la alt public-tinta, cum ar fi: copiii celei de-a doua generatii si copiii repatriati in tarile de origine.

De la mijlocul anilor 80, am trecut gradual la analiza in general a rolului sistemului scolar si la mediul educativ intr-o societate marcata de pluralismul cultural si religios si de o evolutie tehnologica constanta a mijloacelor de comunicare si de informare."

Citatul de mai sus rezuma evolutia a trei generatii de pedagogie interculturala.

Prima generatie asimila diferentele culturale cu o tara si avea ca obiective dezvoltarea masurilor de primire si a unei pedagogii de sustinere specifica populatiei de copii migranti inscrisi in scolile noastre, in vederea depasirii acestei tare. Cea de-a doua propunea in plus, acelorasi copii predarea limbii, religiei si a culturii din tara de origine. Acest tip de invatamant se realiza in special in afara orarului de la scoala, de cadre didactice recrutate in general din tarile de origine si nu privea decat foarte putin si indirect copiii autohtoni. In a treia faza, cadrul de referinta s-a largit, s-a departat din ce in ce mai mult de situatia scolara a copiilor migranti si de nevoile lor specifice. Se pune problema adaptarii sistemului scolar la noile exigente impuse de contextul pluricultural al societatii. In acest din urma caz, interculturalitatea priveste pe toata lumea. Nu mai este o tara, o jena sau un handicap, ci o bogatie. Marile linii ale pedagogiei interculturale pot fi definite astfel: Educatia interculturala vizeaza mai degraba dezvoltarea unei educatii a tuturor pentru recunoasterea diferentelor existente in interiorul aceleiasi societati, decat o educatie pentru cei diferiti din punct de vedere cultural. Educatia interculturala nu este o problema a unui public specific. Este o educatie a tuturor dintr-un "parametru cultural", minoritari si majoritari, intr-o reciprocitate de perspective. Educatia interculturala dezvolta o pedagogie a relatiei umane de un anumit tip; este o educatie care permite elevilor sa se raporteze, in orice moment, la altii, care le da mijloacele pentru a-si diversifica referintele, pentru a trai diferitele modalitati culturale ale mediului lor intr-o deplina legitimitate. In cazul in care concluzia lui Perotti poate sa para provocatoare, ea va interpela rolul scolii si gestionarea metodologica a relatiei scolare: "Nu tine de scoala sa determine identitatea elevului, sa o identifice si mai apoi sa o inchida intr-o retea de semnificatii, nici sa aleaga pentru el o identitate oarecare. Educatia interculturala se fondeaza pe principiul 'centralitatii copilului', punct de plecare in orice adevarata pedagogie."

Pedagogia interculturala este definita ca o pedagogie a relatiei, o pedagogie a diferentei (a cunoasterii, a intelegerii, a respectului diferentei). Ea pregateste individul pentru a face fata la o conjunctura sociala noua, prin transmiterea de cunostinte si dezvoltarea de competente specifice (aptitudini pentru

comunicare si relatii interpersonale si intecomunitare, spirit critic fata de identitati specifice si relativizarea modelelor).

Oricare ar fi modulul predarii, perspectivele interculturale implica faptul ca, la un moment dat, elevul sa confrunte modul in care a trait cu alte medii culturale.

Conditiile prealabile punerii in practica a acestei politici educative si culturale in sistemele educative pot sa se rezume dupa cum urmeaza:

Vointa politica generala de a considera populatiile minoritare ca parte integranta a societatii de rezidenta; in caz contrar, conditiile punerii in contact a unor grupuri socioculturale diferite vor fi cele de inegalitate a schimburilor culturale. Nici o societate plurala nu poate spera in recunoasterea pluralismului ei fara sa duca, simultan, o politica activa pe frontul socio-economic si pe cel educativ. Redefinirea scolii trebuie considerata in raport cu functionarea interna si in raport cu relatiile cu exteriorul, ceea ce implica regandirea rolului scolii; fara de care nici o modificare a relatiilor intre scoala, cartier si familie nu va fi posibila; fara de care adoptarea unei pedagogii interculturale va fi imposibila. Mass-media si, in general, informarea, constituie, alaturi de scoala doua surse importante de reprezentari simbolice care joaca un rol fundamental in perceptiile noastre fata de celalalt si in comportamentele noastre in raport cu el. Interactiunea intre aceste domenii reprezinta o variabila determinanta pentru coerenta gestionarii dimensiunii interculturale. Punerea in practica a politicilor educative si culturale active care isi propun, pe plan local: - sa elimine compartimentarea grupurilor scolare, tinand cont de maximul de factori care joaca un rol in procesul de socializare si de educatie; - sa dezvolte resursele educative si culturale (biblioteci, muzee, radiouri locale, locuri de creatie artistica si culturala...);

- sa dezvolte locuri si nivele de participare pentru o gestionare sociala a scolii.

Dezvoltarea unui asemenea proiect educativ si cultural implica faptul ca acest proiect corespunde in mod real la nevoile comunitatii si ca toate componentele acestei comunitati adera la aceleasi valori de autonomie si de solidaritate. In sfarsit, una dintre conditiile prealabile pentru eficacitatea unui astfel de proiect de politica educativa interculturala este cooperarea intre tarile vizate la un nivel care il depaseste pe cel administrativ. Aceste consideratii pot, fara indoiala, sa para extrem de teoretice, abstracte si putin operationale pentru un cadru didactic care trebuie sa se ocupe de gestionarea in cotidian a relatiei implicate de procesul de predare, cu toate variabilele si constrangerile pe care le implica in clasa concretul. As dori totusi sa subliniez ca acest nivel de reflexie asupra finalitatilor unei optiuni pedagogice, oricare ar fi ea, este marturia sensului coerentei pe care vrem sa il dam actiunilor noastre metodologice.