CURS 9 EPILEPSIA

Generalitati Epilepsia afecteaz peste 40 de milioane de oameni n rile n curs de dezvoltare, ceea ce reprezint cca 80% din totalul pacienilor diagnosticai cu epilepsie din ntreaga lume. Incidena general a epilepsiei este n medie de 50 cazuri/100.000 locuitori/an n rile industrializate. Persoanele cu un nivel socio-economic sczut au un risc mai mare de a dezvolta boala. Epilepsia este o afeciune manifestat prin crize epileptice recurente. Aceste crize sunt de diferite tipuri. Unii oameni cu epilepsie pur i simplu ncremenesc pentru cteva secunde, dup care i reiau activitatea de dinainte; aceasta a fost denumit criz de tip absen. Alte persoane au crize mai dramatice, chiar nspimnttoare: membrele au micri spasmodice pentru cteva momente, constituind ceea ce se numete o criz tonico-clonic. Dei par att de diferite, toate crizele au o trstur comun: ele survin cnd o parte a creierului, n mod brusc, nu mai funcioneaz normal i semnalele electrice cerebrale devin haotice. Cauzele epilepsiei Cauzele epilepsiei nu sunt pe deplin cunoscute. Mai putin de jumatate din bolnavii de epilepsie, au o cauza primara neindetificabila. Adesea, epilepsia este rezultatul unor alte boli cum ar fi: traumatismele craniene ; accidentele vasculare cerebrale sau alte boli care afecteaza circulatia sangvina la nivelul creierului ; ateroscleroza arterelor cerebrale ; tumorile cerebrale ; infectiile cerebrale, cum ar fi meningita sau encefalita ; boala Alzheimer ; abuzul de bauturi alcoolice ; abuzul de droguri si perioada de dezintoxicare. Epilepsia apare mai frecvent la copii decat la adulti. Este posibil sa existe agregare familiala, dar nu este obligatoriu sa existe istorie familiala de epilepsie pentru ca cineva sa faca epilepsie. Convulsiile epileptice apar atunci cand descarcarile electrice anormale ale neuronilor perturba echilibrul normal al impulsurilor nervoase. Factorii

care determina aceste descarcari electrice anormale nu sunt intotdeauna clari. Tumorile, zonele de tesut cicatriceal datorate traumatismelor sau altor boli pot deteriora o anumita zona din creier si pot determina convulsii partiale. Cu toate acestea, epilepsia poate aparea in absenta tuturor acestor conditii. Simprome Crizele epileptice pot fi mprite n dou grupe: crize pariale i crize generalizate. Crizele pariale afecteaz numai o anumit zon din creier, astfel nct numai partea corespunztoare a corpului va fi implicat. Spre exemplu, dac criza este declanat de aria cerebral care controleaz piciorul stng, pot aprea succesiuni de micri spasmodice involuntare la nivelul piciorului. Sau putem simi brusc un miros bizar, pe care ceilai nu-l simt, ori putem auzi un sunet anume. n crizele pariale simple, pe toat durata crizei pacientii sunt perfect contienti de lumea nconjurtoare. n crizele pariale complexe, nivelul de vigilen este afectat, astfel nct este posibil ca pacientii sa nu isi aminteasca criza sau s nu contientizeze cnd aceasta se desfoar. Crizele generalizate, dup cum sugereaz i denumirea, afecteaz o regiune mai mare din creier. Acestea includ crizele de tip absen, n care pacientul este ncremenit pentru cteva secunde i crizele tonico-clonice, n care pacientul are convulsii. Convulsiile sunt singurul simpotom vizibil al epilepsiei. O convulsie este o schimbare in senzatii indusa de o scurta si brusca dereglare electrica la nivelul creierului. Exista mai multe tipuri de convulsii. 1. Crize comitiale generalizate: Petit-mal (absence seizures) - caracteristice cel mai adesea copiilor, apar intre 5 si 12 ani si se prezinta prin lipsa temporara a constientei, cateodata persoanele privind in gol. Crizele incep si se incheie brusc; Crize atonice (drop attacks) - produc pierderea brusca si temporara a tonusului muscular; Crize mioclonice - sunt reprezentate de contractii rapide si scurte ale muschilor corpului, cel mai adesea avand loc pe ambele parti ale corpului in acelasi timp; 2

 Crize tonico-clonice (grand-mal/convulsii) - cel mai cunoscut tip de criza. In timpul fazei tonice, ritmul respiratiei poate scadea sau poate inceta, ea revenind in timpul fazei clonice la un ritm mai scazut. In timpul fazei clonice au loc convulsiile propriu-zise. In timpul episodului epileptic, limba si buzele pot fi muscate. Contrar parerii general acceptate, nimic nu trebuie sa fie pus in gura persoanei in timpul unei crize, intoarcerea sa pe o parte fiind suficienta pentru a impiedica sufocarea sa. 2. Crize comitiale partiale: crize partiale simple: in aceste crize, constienta este mentinuta. Totusi, persoanele care au acest tip de crize isi dau seama ca nu pot vorbi sau chiar nu se pot misca pana cand criza nu a trecut. Ele isi pot aminti exact ce s-a intamplat in timpul crizei. Acest tip de criza poate modifica miscarile (prin miscari anormale ale limbii sau clipit des s.a.), senzatiile (se poate modifica perceptia asupra lucrurilor; persoana poate simti pe piele o briza sau poate auzi diferite sunete s.a.) si emotiile (poate induce frica, furia, fericire s.a.). crize partiale complexe (epilepsie psihomotorie): in timpul unei astfel de crize persoana are constienta pierduta sau alterata, putandu-se afla intr-o stare asemanata de experti unei stari de transa sau de vis. Persoana nu poate interactiona cu ceilalti intr-un mod normal, nu isi poate controla miscarile, vorbirea sau actiunile, nu stie ce face si nu isi va aminti la sfarsitul crizei ceea ce s-a intamplat. Status epilepticus se repetitive, fara o perioada de implica riscuri, dintre cele mai hipotensiune, hipertermie, edem SNC. Evolutie Pe masura cresterii copilului, tipul si frecventa crizelor se poate modifica. La unele fete, crizele de epilepsie devin mai frecvente in perioada menstruatiei. Unii copii depasesc boala spre sfarsitul adolescentei (remisie spontana). Daca intr-un interval de cativa ani, copilul nu a mai suferit nici o criza, medicul poate lua in considerare posibilitatea reducerii treptate a medicatiei si, in cele din urma, intreruperea completa a acesteia. caracterizeaza prin crize prelungite sau recuperare intre atacuri. Aceste atacuri grave: obstructia cailor aeriene, acidoza, cerebral, hipoglicemie, alterarea functiilor

Diagnostic Dei analizele de snge pot deconspira problemele subiacente, ele nu arat dac pacientul are sau nu epilepsie. Testul cel mai frecvent utilizat pentru a diagnostica epilepsia este electroencefalograma (EEG), metod prin care se msoar undele cerebrale. In epilepsie, aspectul undelor cerebrale va fi adesea (dar nu ntotdeauna) anormal, chiar dac pacientul nu are o criz n momentul n care se nregistreaz EEG. n cazul n care crizele au debutat la vrsta maturitii, de regul medicul va solicita teste suplimentare, pentru excluderea altor probleme medicale. De exemplu, medicul poate cere o tomografie computerizat (TC), care vizualizeaz tumori sau cheaguri de snge la nivelul creierului. Se poate recurge la teste speciale, de tipul rezonanei magnetice nucleare (RMN) sau tomografiei cu emisie de pozitroni (PET) dac aspectul tomografiei computerizate este neclar, crizele sunt neobinuit de complicate sau dac se are n vedere intervenia chirurgical. Tratament Tratamentul poate reduce frecventa aparitiei convulsiilor sau le poate preveni in cele mai multe cazuri si determina disparitia crizelor pe toata durata vietii. Convulsiile necontrolate au un impact semnificativ asupra modului de viata si nu se pot obtine permise de conducere de automobile, anumite meserii sunt interzise precum si anumite activitati. Desi convulsiile prin ele insele nu afecteaza fizic bolnavii, ele prezinta un risc la traumatisme fizice si chiar si moarte, depinzand de locatia in care se afla si momentul in care bolnavul face convulsii. Convulsiile apar pe neasteptate si pot determina caderea bolnavului, inecarea sau alte accidente. Asa numitul status epileptic (o criza convulsiva care dureaza mai mult decat de obicei, mai mult de 5 minute) duce la coma si moarte. Prin reducerea frecventei sau eliminarea convulsiilor, calitatea vietii bolnavilor se imbunatateste considerabil. Deciziile de tratament se bazeaza in primul rand pe tipul epilepsiei si tipul convulsiilor. Poate dura mai mult timp pana la gasirea celei mai bune combinatii de medicamente, prin ajustarea dozelor, prin incercarea mai multor medicamente. Scopul este de a preveni aparitia convulsiilor cu pretul unor efecte adverse cat mai reduse posibil. O data ce a fost gasit cel mai eficient tratament, este foarte important ca bolnavul sa il urmeze intocmai recomandarilor medicului neurolog.

Monoterapia (folosirea unui singur medicament) este ferm recomandata, fiind tratamentul de prima intentie. Monoterapia determina mai putine efecte adverse si nu are riscul de a interactiona cu alte medicamente. De asemenea, sansele de a uita sau de a gresi ora administrarii medicamentului sunt mult mai mici in monoterapie fata de un tratament compus din mai multe medicamente. Atunci cand monoterapia este ineficienta, adaugarea unui al doilea medicament poate imbunatatii controlul convulsiilor. De asemenea, in cazul bolnavilor cu mai multe tipuri de convulsii, este nevoie de mai mult de un singur medicament.