Sunteți pe pagina 1din 1

TRAGEDIA BOLSEVISMULUI "Cu noua decenii in urma, lovitura de stat bolsevica din 25 octombrie (stil vechi), 7 noiembrie (stil

nou) a inaugurat un experiment de inginerie sociala soldat cu consecinte cataclismice." In primul rand, trebuie spus ca leninismul, deci doctrina aflata la temelia totalitarismului bolsevic, a fost o versiune a marxismului, revizuita pe baza traditiilor radicalismului politic rus. Bolsevismul a fost un proiect de tip conspirationist, autoritar si extremist. Pentru Lenin si camarazii lui, niciun sacrificiu uman nu era excesiv atunci cand se punea problema salvarii unei Revolutii sanctificate si mitologizate. In cosmologia politica leninista, rolul central revenea partidului de avangarda. Era vorba de un elitism exacerbat, in care militantii statului major al revolutiei erau inzestrati cu capacitati cognitive miraculoase. Cum scria Alain Besancon, diferenta dintre primii crestini si bolsevici este ca cei dintai stiau ca cred, cata vreme Lenin si adeptii sai credeau ca stiu. Se nastea astfel mitul partidului de tip nou, posesor al unei ideologii ce se pretindea stiintifica. Membrii acestui partid/miscare erau revolutionari de profesie. Mai tarziu, Che Guevara va aduce un ecou lui Lenin cand va spune ca datoria oricarui revolutionar este sa faca revolutia. Pentru leninisti, nu exista indoieli, intrucat ei sustin ca au acces la cunoasterea legilor istoriei. Istoria devine astfel obiect de veneratie, fetis doctrinar si alibi pentru cele mai halucinante salturi mortale tactice. Luarea puterii de catre bolsevici a insemnat sfarsitul efemerei democratii liberale ruse instaurata in februarie 1917. Partidul leninist, in fapt o secta apocaliptic-fanatica, a luat puterea pe baza unei lovituri de stat, botezata ulterior de catre istoriografia oficiala drept Marea Revolutie Socialista din Octombrie. Bolsevicii, in diversele lor ipostaze, au detinut aceasta putere in chip monopolist pana in momentul in care, in 1988-1989, Mihail Gorbaciov a renuntat la sistemul partidului unic si a acceptat pluralismul politic si statul de drept. Bolsevismul a simbolizat dictatura unui partid autodesemnat drept exponent al proletariatului. A fost de fapt dictatura unei caste parazitice (nomenklatura) asupra intregii populatii, inclusiv asupra clasei muncitoare. Incepea astfel in urma cu noua decenii ceva cu totul nou in istoria rusa, europeana si mondiala. Bolsevicii au practicat teroarea de tip iacobin, ducand-o la paroxism. Pentru Lenin, Trotki, Buharin, Zinoviev, Kamenev, Stalin si ceilalti corifei ai bolsevismului, scopul final era revolutionarea conditiei umane in virtutea unor postulate descarnate si absurde. Bolsevismul era o doctrina salvationista, un milenarism triumfalist si o eclesiologie (partidul era substitutul Bisericii). Fractionismul, deci o minima democratie interna, era blamat ca un pacat mortal. Aniversarile loviturii de stat bolsevice au fost adeseori momente cruciale. In 1927, se consuma infrangerea opozitiei trotkisto-zinovieviste, iar Stalin dobandea puterea nedisputata la varf (Buharin era inlaturat un an mai tarziu). In 1937, are loc apogeul Marii Terori cu sute de mii de morti. In 1947, ia fiinta Cominformul si se naste Blocul Sovietic. In 1957, se lanseaza sputnikul, un episod exploatat propagandistic pentru a crea impresia ca aventura bolsevica avea inca vantul in pupa. In fine, la incepul lunii noiembrie 1987, Gorbaciov admite in discursul aniversar ororile staliniste, condamna atrocitatile in masa si declara ca acestea sunt de neuitat si de neiertat. Ultimul lider al partidului creat de Lenin imbratiseaza tot mai mult tezele socialdemocratiei. Este in fond triumful tarziu, ambiguu si patetic al unui mensevism care nu mai are sanse de resuscitare. In 1991, sub presiunea tot mai activei societati civile si a nationalismelor revigorate, se incheie existenta a ceea ce s-a numit URSS. Ce ramane asadar de pe urma acestui experiment cu ale sale enorme, astronomice costuri umane? In primul rand, o catastrofa sociala fara egal si fara precedent, pretul obsesiei ideologice a posedatilor leninisti (scria Lenin: Dati-mi o organizatie revolutionara si voi rasturna lumea). Apoi, persista, apasatoare si toxice, mentalitatile de tip bolsevic, marcate de maniheism istoric si de orbire etica, un nihilism etic pentru care valorile traditionale raman obiect de dispret si deriziune. Ne intalnim in continuare, in pofida a tot ce se stie despre dezastrul sistemelor de tip sovietic, cu nostalgia leninismului in cercuri stangiste impenitente si printre doctrinari care cultiva iresponsabilitatea morala. Lista reziduurilor leniniste ar putea continua. Ma voi limita la a aminti autoritarismul democratiei administrate de tip Putin, in care nu incape loc pentru competitie veritabila intre actorii politici, iar libertatea presei este grav subrezita. Putin este copilul culturii politice bolsevice. Lenin poate fi expulzat din Mausoleu, dar leninismul, ca forma mentala, nu a disparut.