Comunismul i social democraia La sf. Sec.

Al XIX-lea, s-a profilat deja o diferentiere intre adeptii radicalismului care considerau ca singura solutie este revolutia, ca societatea burgheza ttrebuie dezmembrata si ca socialismul nu se paote impune prin mijloace pasnice. Adeptii acestei linii s-au considerat continuatorii directi ai ideilor lui marx si au propovaduit confruntarea directa ca unic mijloc de a ajunge la putere. Pe de alta parte, tot in aceasta perioada se contureaza reformismul sau revizionismul, care pleaca de la ideea ca tezele lui Marx privind natura societatii burgheze si mai ales mijloacele de a inlatura capitalismul aflat la putere, necesitau o modificare profunda. Atat privind mijloacele de a ajunge la putere cat si privind tipul de societate ce trebuia instaurat, a existat deci o diferentiere majora in interiorul familiei largi socialiste. Aceasta diferentiere a fost clasic considerata cea intre comunisti si social-democrati. Comunismul Comunismul se considera continuatorul direct al tezelor lui Marx, bazat pe respingerea proprietatii private, optiunea colectivizarii si ajungerea la putere prin intermediul revolutiei. Scrierile lui Marx sunt insa dezbatute si astazi, astfel ca, inclusiv in randurile marxistilor au existat diferentieri multiple. Exista cel putin 3 cateorii de marxism: Clasic marxismul lui Marx adica cel care izvoraste direct din tezele lui Marx si devine aplicabil societatilor burgheze in special de la mijlocul secolului al 19-lea. Asa cum am mai vazut, Marx considera ca in societate exista un raport de dominare, legat de posesia asupra mijloacelor de productie: fabrici, ateliere, uzine etc. In cadrul societatii se produce un clivaj intre dominati si dominanti, in cazul societatii capitaliste, acestia fiind burghezia respectiv proletariatul. Pentru a masca relatia de dominare, clasa dominanta a creat statul capitalist care reflecta inegalitatea dintre clase, devenind un mijloc de subjugare a proletariatului. Marxismul clasic incearca sa rationeze pe doua planuri asupra acestor raporturi de clasa: in plan economic, se preocupa marxismul clasic de conditia muncitorilor aflati in suferinta si alienati din mediul lor de origine de obicei rural, neregasindu-se in societatile semi urbane. Tot in ceea ce priveste raporturile economice, marxistii clasici se preocupa de studiul conflictului de clase ca rezultat al exploatarii, prevestind totodata si sfarsitul capitalismului care este desirat de propriile sale contradictii. Principala contradictie consta in dorinta de a-i realiza profituri din ce in ce mai mari prin introducerea masinilor in locul oamenilor si prin scaderea salariilor, actiuni care intra in contradictie cu necesitatea crescanda de a avea piete de desfacere cu putere de cumparare mare, pentru produse din ce in ce mai scumpe. Or, saracit, proletariatul se retrage din conditia de client. Rezultatul este un lung sir de crize care va culmina cu colapsul intreului sistem. Din perspectiva politica, marxistii clasici nu cred ca intelectualii avizati si proletarii emancipati pot ramane simplii spectatori ai constradictiilor capitaliste, asteptand finalul capitalismului care sa vina de la sine. Din contra, proletariatul trebuie organizat de ceea ce Marx nume avangarda clasei

proletare si anume partidul comunist. Astfel ca in lucrarea Manifestul partidului comunist , scrisa impreuna cu Engels, Marx incearca sa defineasca rolul partidului, formatul acestuia si programul sau. Rolul ar fi acela de a ilumina proletariatul facandu-l din ce in ce mai constient de propria sa conditie. In ceea ce priveste formatul, Marxistii clasici credeau ca partidul trebuie sa fie coextensibil cu clasa, adica sa fie un partid deschis, capabil sa inglobeze toti muncitorii carora le reflecta interesele. Numai in felul acesta neam asigura ca avem de a face cu un partid al proletarilor, si nu cu un alt partid burghez, care doreste sa ia voturile proletarilor. In fine, in ceea ce priveste programul, marxistii clasici credeau ca revolutia autentic proletara pe care partidul trebuie sa o impulsioneze, nu putea avea loc decat in societatile foarte industrializate, acolo unde burghezia este cu adevarat la putere si acolo unde proletariatul, prin numarul sau si prin conditiile de munca la care este supus, are constiinta necesara pentru a duce revolutia pana la capat. Vorbim de ci de tari precum Marea Britanie, Franta, Belgia sau Germania, tari care au cunoscut industrializarea de timpuriu. Odata revolutia infaptuita, Marxistii clasici ne spun ca vom avea o prima etapa denumita dictatura proletariatului, de scurta durata, in care vor fi infaptuite schimbarile necesare pentru a eradica oranduirea burgheza, nationalizarea mijloacelor de productie, interzicerea privileiilor, interzicerea muncii copiilor, nationalizarea si colectivizarea sistemelor de invatamant si sanatate, etapa indispensabila pentru cea de a doua care va fi eterna, caracterizata prin societatea fara clase, fiindca cu totii vor avea aceleasi valori si acelasi potential, diferentierea pe clase nu va mai exista, pierzandu-si astfel sensul si statul in sine. Orizontul final al marxismului clasic este deci, societatea fara stat, de anvergura mondiala, in care indivizii vor respecta in mod natural ordinea socialista. Ortodox. Termenul marxism ortodox se refera la faptul ca sustinatorii sai s-au considerat adevaratii continuatori ai lui Marx la inceputul secolului XX, in opozitie cu social-democratii considerati deviationisti sau revizionisti. Printr-o coincidenta, marxismul ortodox a fost strans legat de cea mai mare tara ortodoxa a lumii, Rusia. Marxistii ortodocsi considera ca la inceputul secolului XX, conditiile descrise de Marx pentru infaptuirea revolutiei proletare, nu se mai regasesc. Asadar marxistii ortodocsi vor incerca sa continue substanta marxismului clasic, pastrand mijloacele revolutionare insa adaptandu-le la conditii noi. Noutatea principala, provine din faptul ca, in ciuda a ceea ce prevestise Marx, capitalismul s-a dovedit mult mai rezistent si mai adaptabil schimbarilor mondiale. Conditiile de revolutie nu au fost indeplinite in vest, in principal datorita faptului ca cea mai grea povara care apasase anterior pe umerii muncitorilor englezi, francezi sau belgieni, fusese transferata pe umerii indivizilor exploatati in colonii. Asadar, imperialismul este principalul mijloc prin care capitalistii occidentali si-au asigurat linistea sociala in tarile lor. Lenin, a teoretizat aceasta noua conjunctura in lucrarea sa numita Imperialismul- stadiul suprem al capitalismului. Acolo Lenin spunea ca, in decursul a cateva decenii, apraope intreaga suprafata a globului fusese colonizata de statele occidentale. Se pune deci cu acuitate, problema asirii unei solutii care sa schimbe raporturile de exploatare, inainte ca imperialismul

sa inglobeze itnreaga suprafata a planetei, controland sistematic toate statele lumii. Solutia este deci, schimbarea strategiei lui Marx. Comunistii vor trebui sa loveasca nu in cel mai industrializat si capitalist stat ci din contra, in cea mai slaba veriga a lantului capitalist mondial. Aceasta nu putea fi decat Rusia, acolo unde relatiile de putere erau inca unele medievale, si burghezia se afla la marginea claselor dominante. Apoi, tot din perspectiva stragtegica, partidul comunist nu isi permitea sa actioneze dupa formula propusa de marxistii clasici. Date fiind conditiile in care urma sa aiba loc, partidul va trebui sa fie mai degraba unul de dimensiuni reduse ori realizat in secret, sub forma unor celule care sa comunice doar pe nivel ierarhic. Data fiind puterea represiva a statului tarist, partidul va trebui sa tainuiasca intalnirile, sa isi camufleze liderii si sa se organizeze sub forma unei asociatii conspirative. Se creaza astfel profesionistii politicii care vor fi stalpii noului regim sovietic, adica oameni antrenati exclusiv pentru a face agitatie si propaganda, pentru a mobiliza si la nevoie pentru a reprima pe cei care se opun organizatiei. Odata ajuns la putere dupa revolutia din octombrie 1917, partidul bolsevic isi mentine structura inchisa si in scurt timp reuseste sa supuna statul si societatea, propriilor sale interese. Regimurile instituite dupa 1945, in Eruopa Centrala si de Est, China, Coreea de Nord, Cuba sau alte state din Africa si America Latina, inspirate de modelul sovietic si create dupa formula propusa de Lenin, au reprodus in mare masura acest tip de organizare. Astfel ca , marxismul ortodox considera ca este util sa facem din comunism o unealta pragmatica care sa aduca la putere partidul care pretinde ca reprezinta clasa muncitoare. Agenda fixata de Marx, care se incheia cu societatea fara stat si fara clase, nu a fost niciodata pusa in opera, din contra, societatile in care comunistii ortodocsi au ajuns la putere au devenit societati totalitare, caracterizate prin controlul total al unei grupari din interiorul partidului asupra intregii societati. Neo-marxism este specific europei occidentale, si reprezinta in buna masura o replica a acesteia data blosevismului sovietic pe care il considera o deviere majora de la obiectivele marxismului. Si neo-marxistii au incercat sa adapteze marxismul conditiilor de la inceputul secolului XX si de asemenea, si nemarxistii au considerat ca previziunile lui Marx referitoare la caderea inerenta a capitalismului s-au dovedit eronate. Insa, spre deosebire de marxistii ortodocs, neo-marxistii identifica cauze diferite, prezentand si solutii diferite. Cel mai important reformator al neo-marxismului a fost liderul comunist italian Antonio Gramsci, care a reflectat in anii 1920 la schimbarile structurale din interiorul societatilor occidentale. Gramsci incearca sa inteleaga de ce proletarii occidentali au fost manipulabili de catre burghezii care ii exploatau, ajungand chiar sa se sacrifice in masa pe fronturile din primul razboi mondial, in numele natiunilor, masacrandu-i pe proletarii din celelalte tari. Explicatia lui Gramsci este legata de o intelegere diferita a modului de exploatare din societatea burgheza. Pentru Marx, exploatarea consta in exercitarea presiunii sub amenintarea violentei. Cu alte cuvinte, proletarii nu se razvrateau intrucat se temeau de represiunea violenta a statului. Pentru Gramsci, aceasta este doar una din componentele explicatiei. Gramsci spune ca am neglijat pana acum

mecanismele prin care societatea burgheza a reusit sa obtina un consens masiv din partea proletarilor, care pur si simplu isi accepta exploatarea intrucat nu o percep ca atare. De aceea Gramsci spune ca este mai corect sa inlocuim termenul de exploatare cu cel de hegemonie. Aceasta este o combinatie de coercitie si consens, amenintarea cu forta fiind completata de un sistem cultural si imaginar prin care proletarii sunt convinsi ca fac parte din aceasi societate cu burghezii. Trebuie deci sa ne interesam mai mult de ceea ce Marx numea suprastructura societatii si anume sistemul juridic , politic si cultural, care printr-o anumita dozare creaza iluzia ca exista o singura societate si ca proletarii au aceleasi itnerese cu burghezii. Trebuie deci sa descompunem mecanismele supra structurii pentru a intelege cum, spre exemplu, sistemul de educatie indoctrineaza indivizii in favoarea idealurilor capitaliste si nationaliste. Trebuie sa ne aplecam asupra culturii oficiale instaurate de catre burghezie, care creaza iluzia existentei unor valori unanim impartasite in societate, creand totodata o cerere pentru produsele materiale si spirituale pe care burghezia le ofera. Gramsci spue ca intelegand aceste fenomene, comunistii vor trebui sa creezde acele conditii care sa duca la structurarea unei contra-hegemonii. Adica un sistem de valori, un sistem cultural, un sistem de drept specific proletariatului si comun proletarilor. Altfel, proletariatul va fi desirat in bucati si inclus in mod iluzoriu in ansamblul societatii dominate de burghezie. Aceata linie creata de Gramsci a fost constinuata de ganditorii scolii de la Frankfurt care au particularizat reflectiile acestuia si au incercat sa le operationalizeze in diferite domenii. Bunaoara Teodor Adorno, a vizat intelegerea culturii de masa prezente in societate burgheza, insistand asupra unor fenomene precum pseudo-individualizarea. Acesta se refera la iluzia creata de productia de masa capitalista, referitoare la unicitatea clientului si la producerea unor satisfactii adresate individual acestuia. Daca in cazul produselor materiale precum aartamente sau masini acest lucru este evident, pseudo-indiv lucreaza insa, in mod mai subtil, si cu produsele spirituale care sunt vehicule ale cultivarii valorilor burgheze. Filmele de la Hollywood de exemplu, cuprind atat falsa autocritica a soc. capitaliste, cat si mai ales, crearea convingerii ca, in cele din urma, traim in cea mai buna dintre lumile posibile. Toate aceastea se intampla prin stimularea impresiei ca individul consumator este cel care gaseste si intelege solutiile de obicei morale, propuse in produsul respectiv, avand impresia ca este unic. Habermas s-a preocupat de aspecte precum comunicarea publica ca posibil element de combatere a hegemoniei capitaliste. In fine, in general neo-marxismul s-a dirijat catre o zona intelectual-teoretica, a avut doar aplicatii punctuale in interiorul miscarii sindicale, artistice sau a ecoloismului radical, dar nu a incercat sa structureze o miscare de masa care sa duca un partid la putere.