P. 1
Calitatea Partilor in Procesul Civil

Calitatea Partilor in Procesul Civil

|Views: 78|Likes:
Published by Ionut_av_ionut

More info:

Published by: Ionut_av_ionut on Feb 06, 2013
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

10/03/2013

pdf

text

original

UNIVERSITATEA „DANUBIUS” DIN GALAŢI FACULTATEA DE DREPT

LUCRARE DE LICENŢĂ
DISCIPLINA: CLINICĂ JURIDICĂ

ÎNDRUMĂTOR ŞTIINŢIFIC, Conf.univ.dr.Ana Călin

ABSOLVENT, Puşcaşu G. Mădălin

-2009-

5

UNIVERSITATEA „DANUBIUS” DIN GALAŢI FACULTATEA DE DREPT

CALITATEA PĂRŢILOR IN PROCESUL CIVIL

ÎNDRUMĂTOR ŞTIINŢIFIC, Conf.univ.dr.Ana Călin

ABSOLVENT, Puşcaşu G. Mădălin

-2009-

5

3.2. Precizări introductive. Noţiunea şi clasificarea coparticipării procesuale. Chemarea în garanţiei.2.1 Consideraţii introductive. 3.5. 4. 1. Noţiunea. Chemarea în judecată a altor persoane.2. 3.2. 1. Coparticiparea procesuală 2. Noţiunea de parte în proces. 2. 1.1. Efectele coparticipării procesuale. 4.3. Calitatea procesuală . Capitolul II Reclamantul şi pârâtul.2. 4.2.2. 2. 4.2.4.Felurile intervenţiei voluntare.2. 2.1. Indatoririle procedurale ale părţilor.4. Abuzul de drept procedural. Intervenţia voluntară.2. 4. Capitolul IV Participarea terţilor la judecată. Capacitaea procesuală.2.3.2.2. Intervenţia voluntară accesorie.1.2. 3. 1. Formularea unei pretenţii. 1.2.1. 4.3.2. Coparticiparea procesuală. Abuzul de drept procedural.2. Reclamantul şi pârâtul. Capitolul III Drepturile şi îndatoririle procersuale ale părţilor. 1. 4.PLANUL LUCRĂRII Capitolul I Consideraţii generale 1. Intervenţia voluntară principială. Interesul.1. Condiţiile necesare pentru a fi parte în proces. . Enumerarea drepturilor procedurale ale părţilor.1.

Reprezentarea persoanelor juridice.1. Reprezentarea persoanelor fizice prin mandatar care nu este avocat. Participarea procurorului la procesul civil. 5. 5. Particularităţi privind reprezentarea prin avocat.3.4. 5.5. 5. Consideraţii introductive.Capitolul V Reprezentarea părţilor în procesul civil. 5.2. Bibliografie Curpins .

însă această terminologie este pe cale să dispară din vocabularul juridic curent). justificarea unui interes. acţiunea civilă reprezintă cel mai eficace mijloc pentru apărarea drepturilor civile încălcate.1. de a cere instanţei judecătoreşti recunoaşterea unui drept subiectiv preexistent. cele mai importante fiind de ordin educativ. fie încetarea piedicilor puse în exercitarea dreptului său de către o persoană. cu ajutorul căruia să fie apărate drepturile civile încălcate. prevăzută de lege în favoarea titularului unui drept subiectiv. Noţiunea de parte în proces Acţiunea civilă în justiţie este definită în doctrina noastră. cu alte mijloace. La romani. Ea constituie principalul factor al procesului. Acţiunea civilă nu reprezintă unica formă de garantare a exercitării depline a drepturilor cetăţeneşti. existenţa unui drept . Pentru ca acţiunea în justiţie să fie întemeiată.CAPITOLUL I CONSIDERAŢII GENERALE 1. şi anume : capacitatea procesuală(de folosinţă) . iar litigiul . care sunt multiple şi variate. ori constituirea unei situaţii juridice noi. Cu toate acestea. pentru că apărarea şi ocrotirea acestora se realizează şi pe alte căi. de proteguire a drepturilor civile. pentru că fără acţiune civilă nu poate exista proces civil. calitatea procesuală . practică. sau să fie ocrotite anumite interese prevăzute de lege. Nu se poate vorbi de existenţa unui proces civil fără instanţa de judecată şi fără părţi( în trecut se folosea frecvent denumirea de părţi litigante. acţiunea civilă era cunoscută ca jus persequendi indicio quod sibi debetur (dreptul de a urmări în justiţie ceea ce ţi se datorează). sau să fie desbăgubit. Condiţiile generale sunt în număr de patru. este nevoie de îndeplinirea unor condiţii generale şi uneori speciale de admisibilitate. ca modalitatea concretă.

se are în vedere modul de participare a părţilor în proces. nu în concret. când sesizarea instanţei se face de însuşi titularul dreptului dedus judecăţii2 sau în numele altuia.reclamantul şi alta împotriva căreia se formulează pretenţia pârâtul. care pot participa în nume propriu. înţelegem aptitudinea părţilor de a sta în proces ca reclamant sau pârât1 într-o cauză concretă ce o deosebeşte de capacitatea procesuală ce se determină în raport de o anumită categorie de personae. prin părţi în procesul civil se desemnează persoanele fizice sau juridice care au un litigiu cu privire la un drept subiectiv civil dedus judecăţii sau la o situaţie juridică pentru a cărei realizare calea judecăţii este 1 2 Gabriel Boroi. .în a doua accepţiune. activă şi pasivă cade în sarcina celui ce formulează cererea de chemare în judecată. astfel: . ca subiecte care participă direct la activitatea de judecată.Volumul I. în calitate de reprezentant. şi în caz de nevoie să ataşeze înscrisul care dovedeşte calitatea procesuală de a participa în proces. prin calitate procesuală . intimat. se au în vedere părţile ce figurează în proces. inculpat. care pot avea calitate procesuală activă (reclamant. Ioan Leş. acţiune în care trebuie enunţate toate împrejurările de fapt şi de drept care dovedesc dreptul de a-l acţiona în judecată. Conceptului de calitate procesuală.200.într-o primă accepţiune. revizuent sau parte civilă dacă este vorba de un proces penal) şi calitate procesuală pasivă (pârât. 5 . în literatura juridică i se conferă mai multe accepţiuni. Codul de procedură civilă. În literatura de specialitate. Din punct de vedere procesual. de a fi reclamant sau pârât într-un anume proces care se judecă. Dovada ambelor calităţi. Comentat şi adnotat.279.contestator.contencios presupune cel puţin două părţi cu interese contrarii şi anume una care formulează o pretenţie . Tratat de Drept Procesual Civil. pag.Editura All-Beck. Editura All-Beck. parte responsabilă civilmente dacă este vorba de un proces penal). 2001. caz în care legea obligă pe reprezentant să arate în cuprinsul cererii de chemare în judecată calitatea de reprezentant indicând actul care îi conferă această calitate.

Dacă va fi cazul. în cazurile indicate anume de lege. Terţii nu sunt însă interesaţi de soluţia pe care o va da instanţa de judecată în litigiul dintre părţi. De asemenea. ci acestea pot fi exercitate numai de părţi sau de procuror. Este necesar să se facă o distincţie netă între părţile din proces şi terţii faţă de procesul respectiv. aceştia putând fi supuşi unor sancţiuni civile (despăgubiri către partea prejudiciată.chiar dacă uneori şi aceştia din urmă participă în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege. ci numai de către terţi.582-592 din noul Cod francez de procedură civilă). 6 . Important de reţinut este şi faptul că eventualele căi de atac împotriva hotărârii judecătoreşti nu sunt la îndemâna terţilor. persoanele chemate înaintea instanţei pentru dezlegarea cererii respective. Spre deosebire de legislaţia franceză. (art. solicitând acestuia să exercite calea de atac. Această definiţie nu vizează decât procedura contencioasă.obligatorie şi asupra cărora se răsfrâng efectele hotărârii judecătoreşti ce urmează a se pronunţa ori care a fost pronunţată. întrucât procedura necontencioasă exclude existenţa unui conflict de interese. dar există şi o serie de acte de procedură care presupun concursul unor terţi. hotărârea ce se va pronunţa neputând să le aducă nici un folos practic. precum şi. care reglementează o cale de atac ce nu poate fi exercitată de către părţi. în cazul unei astfel de proceduri. aşa încât . precum şi . o persoană care nu a fost parte în proces va invoca inopozabilitatea hotărârii pronunţate sau se va adresa procurorului. dar nici să le lezeze drepturile şi interesele lor legitime ceea ce înseamnă că puterea de lucru judecat se referă numai la părţile din proces. plata unor amenzi civile) sau chiar pot fi urmăriţi penal. prin parte vom înţelege persoana care se adresează instanţei cu o cerere prin care nu se urmăreşte stabilirea unui drept potrivnic faţă de altcineva. cele mai multe acte de procedură şi termene procedurale privesc numai pe părţi. părţilor le revin anumite drepturi şi îndatoriri procesuale. în sistemul nostru procesual terţii nu pot recurge la nici una dintre căile de atac. la activitatea judiciară generată de conflictul de interese dintre părţi. dacă este cazul.

indiferent că este vorba de o judecată în primă instanţă sau de o judecată într-o cale de atac.308 alin.288 alin. - reclamant şi pârât la judecata în primă instanţă1.Aparent. având în vedere că noţiunii de reprezentare în justiţie i se conferă.24 Cod de procedură civilă. ceea ce conduce la atribuirea calităţii de parte în proces unor persoane care doar sunt considerate a fi fost reprezentate în procesul respectiv. iar partea împotriva căreia sde formulează pretenţia se numeşte „defendeur”.2913. În plus. în sensul că acoperă atât ipoteza în care procesul civil se află în faza judecăţii. în anumite cazuri. 4 Codul de procedură civilă. Noţiunea de parte în proces este generică. s-a renunţat la această denumire.1 şi art. întrebuinţează în mod expres noţiunea de intimat pentru a desemna partea care 1 În vechiul drept român. dobândind şi ele caliatea de parte în proces. precum şi de cererile incidentale prin care terţe persoane sunt introduse în procesul deja existent. o accepţiune foarte largă. - recurent şi intimat în recurs(art. delimitarea iniţială între părţi şi terţi poate fi modificată de ivirea unor împrejurări susceptibile a se produce în cursul unui proces civil şi care antrenează o transmisiune a calităţii procesuale active sau pasive. Codul de procedură civilă utilizează termenul de intimat în art. cât şi aceea când procesul civil se găseşte în faza executării silite. art.308. reclamantul se numea „ pârâş” . distincţia între părţi şi terţi este de ordin strict formal.1 şi art. care a fost înlocuită cu o denumire inspirată din dreptul francez.291. art.12 şi art. Însă. fie din iniţiativa lor.291. Astfel. alin 2. apelant şi intimat la judecata în apel(pentru desemnarea părţii împotriva căreia se declară apel. 7 . în cadrul fazelor şi etapelor procesului civil. părţile fiind persoanele care recurg la diversele forme concrete ce alcătuiesc acţiunea civilă. 2 Codul de procedură civilă.288. alin. părţle se numesc. iar orice alte persoane străine de pretenţiile formulate urmează a fi incluse în categoria terţilor. respectiv împotriva cărora acestea sunt exercitate. 3 Codul de procedură civilă. în care cel ce supune prtenţia judecăţii se numeşte”demandeur”. însă pentru a se evita o posibilă confuzie. fie din iniţiativa reclamantului sau a pârâtului. Sunt însă şi situaţii în care delimitarea dintre părţi şi terţi ridică unele probleme. alin. părţile poartă denumiri specifice. art.288.

- contestator şi intimat într-o contestaţie în anulare.Leş. I. Consideraţii introductive În literatura de specialitate nu există un punct de vedere unitar în ceea ce priveşte condiţiile care trebuie îndeplinite pentru ca o persoană fizică sau juridică să fie parte într-un proces civil. Această din urmă opinie a fost criticată.1957. ar avea în vedere o persoană care înţelege să pretindă un drept ca titular.70 şi urm. astfel cum dispune şi art. Zilberstein.. p.11 şi urm. Teoria Generală. precum şi calitatea procesuală2. Alţi autori consideră că o persoană poate deveni parte în proces dacă sunt îndeplinite cumulativ condiţiile necesare exercitării acţiunii civile. Drept Procesual Civil. 3 I.2.1. civile. Astfel. precizându-se că afirmarea unui drept constituie o condiţie ce trebuie îndeplinită numai pentru exercitarea acţiunii. deci partea care este chemată să se apere la judecată în recurs). Stoenescu şi S. Procesul civil în RPR. 1983.109 Cod Procedură civilă4. 8 . Într-o a treia concepţie. are capacitatea procesuală. Editura Naţional. arătându-se că art. 4 I.Hilsenrad. Condiţiile necesare pentru a fi parte în proces 1. p. deci dacă pretinde un drept. ca atare. Stoenescu şi S Zilberstein. nota 44.287. întrucât noţiunea de parte în procesul civil ar avea un caracter strict procesual şi. p. revizuent şi intimat la judecata unei cereri de revizuire. 1983. Cluj Napoca. uneori sunt reţinute doar două condiţii pentru ca o persoană să devină parte în proces şi anume capacitatea procesuală şi calitatea procesuală1. Bucureşti. 1982. 1 2 A. 1.. Stoenescu.poate să depună întâmpinare la cererea de recurs. Teoria Generală. Participarea părţilor în procesul civil. Editura Dacia. Editura Naţional. nu este necesar pentru a deveni parte în proces ca o persoană să fie titularul unui drept subiectiv sau al unei obligaţii care formează conţinutul unui raport juridic sustanţial3. creditor şi debitor în cazul executării silite.41 Cod procedură civilă. Bucureşti.2. Drept Procesual Civil. calitatea procesuală şi interesul). Bucureşti. justifică un interes. se susţine că sunt necesare numai trei condiţii pentru ca o persoană să fie parte în proces(capacitatea procesuală.

orice persoană care are folosinţa drepturilor civile poate să fie parte în judecată. Mai exact. este necesară numai pentru ca o persoană să pornească un proces civil. după cum se desprinde cu claritate. oricine pretinde un drept împotriva altei persoane trebuie să facă o cerere înaintea instanţei competente. nu poate fi utilizat ca argument pentru stabilirea unei condiţii ce ar trebui îndeplinită de toate părţile din proces. cu alte cuvinte.1 Cod procedură civilă1 conform căruia. art. 41 alin. Aşadar. cerinţa formulării unei pretenţii. trebuie să pretindă că dreptul ce formează obiectul cererii de chemare în judecată îi aparţine lui. pentru această ipoteză. pentru ca o persoană să devină reclamant.În ceea ce ne priveşte. nu prevede cerinţa ca persoana ce are folosinţa drepturilor civile să pretindă un drept pentru a deveni parte în proces şi nici nu se poate spune că o asemenea cerinţă ar rezulta implicit.1 Cod Procedură civilă.109 Cod procedură civilă2 potrivit căruia. art. alin. Este dificil de admis că şi pârâtul. dispoziţia reprodusă se referă la capacitatea procesuală de folosinţă.41. întrucât s-ar putea ajunge la identificarea condiţiei afirmării unui drept cu cea a capacităţii procesuale. Art. Ar fi însă logic să se afimre că. Art.1. de vreme ce au fost puse în mişcare unele forme concrete ce alcătuiesc acţiunea civilă. instanţa a pronunţat o hotărâre 1 2 Codul de Procedură Civilă. pentru a deveni parte în proces. ”Folosinţa şi exerciţiul drepturilor procedurale”. întrucât el nu este obligat să se apere împotriva pretenţiei reclamantului.109. 41 alin. nu este altceva decât aplicarea pe plan procesual a capacităţii civile de folosinţă. prin introducerea cererii de chemare în judecată. care. Nici art. este aşezat de leguitor în capitolul intitulat . în sensul de a se afirma un drept subiectiv civil sau de a se solicita realizarea unei situaţii protejate de lege. mai mult chiar. Codul de Procedură Civilă. având posibilitatea de a nu se prezenta deloc înaintea instanţei sau de a recunoaşte pretenţia formulată împotriva sa. apreciem critica respectivă ca fiind numai parţial întemeiată. deoarece acesta are în vedere declanşarea procesului civil. 9 . persoana chemată în judecată nu a devenit parte în proces. iar nu celui care l-a dedus judecăţii. ceea ce înseamnă că textul vizează o altă condiţie pentru ca o persoană să devină parte în proces şi anume capacitatea procesuală.

în principiu. ceea ce înseamnă că o persoană nu poate deveni parte în proces dacă nu a fost în mişcare acţiunea civilă. iar pentru declanşarea acţiunii civile este necesar să se introducă o cerere de chemare în judecată. p. hotărârea va putea fi executată silită1. Totuşi părţile reprezintă unul din elementele acţiunii civile.212 . 10 . chematul în garanţie are poziţia procesuală de pârât în cererea prin care a fost introdus în proces. iar dacă va fi cazul. activiatea procesuală a celorlalte părţi. Nici în cazul altor părţi din proces nu se impune . urmând a viza pretenţia deja formulată. Arad.57 Cod procedură civilă nu este obligată să afirme că dreptul în litigiu îi aparţine şi cu toate acestea ea va deveni parte în proces printre altele şi pentru a i se face opozabilă hotărârea ce se va pronunţa. 1 Ioan Deleanu. însă chiar şi în această situaţie va deveni parte în porces. În consecinţă. calitate procesuală şi capaciate procesuală. Editura Servo-Sat. dar nu necesar şi în cazul pârâtului. intervenientul voluntar principal pretinde că este titularul unui drept subiectiv civil (fapt posibil. Redând aceeaşi idee într-o altă exprimare. să tăgăduiască susţinerile pârâtului. alături de interes. dacă se prezintă. vom reţine şi formularea unei pretenţii ca o condiţie pentru a fi parte în proces. ci numai apără acea parte în favoarea căreia a intervenit. Tratat de Proceduă Civilă. însă vom adăuga faptul că nu este necesară verificarea de către instanţa de judecată a unei astfel de condiţii pentru fiecare parte din proces. Spre exemplu. persoana chemată în judecată în condiţiile prevăzute de art.prin care s-a admis cererea de chemare în judecată. aşa încât şi pentru acesta sunt valabile afirmaţiile de mai sus. intervenientul voluntar accesoriu nu pretinde nimic pentru sine. cel arătat ca titular al dreptului real care formează obiectul judecăţii poate să nu se înfăţişeze în instanţă sau. În schimb.III. fiind suficientă îndeplinirea cerinţei respective în persoana reclamantului. referitoare la dobândirea calităţii de pârât. verificarea condiţiei afirmării unui drept. al celui chemat în judecată sau al celui indicat ca titular al dreptului real). vom spune că o persoană poate deveni parte în proces dacă supune judecăţii o pretenţie sau dacă solicită pentru sine ori chiar pentru o altă parte din proces pretenţia deja dedusă judecăţii sau dacă împotriva ei este formulată o pretenţie. prin care să se formuleze o pretenţie. vol. 2000.

De asemenea. Cerinţa se referă la ipotezele în care se solicită instanţei realizarea dreptului.1. precum şi în limitele sale interne. după caz. deoarece hotărârea obţinută se va putea 11 . în cazul în care dreptul subiectiv civil nu este actual. realizarea ) a unui drept subiectiv civil. dreptul subiectiv civil trebuie să întrunească anumite cerinţe. care nu îl va prejudicia cu nimic pe debitor. Aşadar. deci să supună judecăţii o pretenţie.2. deci este supus unui termen suspensiv sau unei condiţii suspensive. să fie exerciat în limitele sale externe. este necesar ca o persoană să pretindă(să afirme) un drept subiectiv civil sau să se prevaleze de o situaţie juridică pentru a cărei realizare calea judecăţii este obligatorie.2. în cazul acţiunilor posesorii). În cazurile expres prevăzute de lege.Astfel. pentru a fi parte în proces. nu şi atunci când se cere să se constate existenţa dreptului în starea în care se găseşte.109 Codprocedură civilă dispune că oricine pretinde un drept împotriva unei alte persoane trebuie să facă o cerere înaintea instanţei competente. - să fie recunoscut şi ocrotit de lege. de ordin material şi juridic. pentru exercitarea acţiunii civile şi implicit. deşi în cele mai multe cazuri prin punerea în mişcare a acţiunii civile se urmăreşte să se obţină protecţia judiciară (recunoaşterea sau. pentru a se bucura de protecţia judiciară. se impun unele precizări. Este însă de reţinut că. se poate introduce o acţiune preventivă. - să fie exercitat cu bună credinţă. Se admite că. Formularea unei pretenţii Pentru declanşarea oricărui proces civil este necesar să se formuleze o pretenţie. adică numai potrivit scopului economic şi social în vederea căruia este recunoscut de lege. uneori. art. titularul poate solicita anumite măsuri de asigurare ori conservare sau poate proceda la o asigurare a dovezilor. să fie actual. se solicită protecţia judiciară a unei situaţii juridice pentru a cărei realizare calea judecăţii este obligatorie (de exemplu. În legătură cu această din urmă cerinţă.

2. Astfel. este necesar să se dezbată fondul pretenţiei. 1.110 Cod procedură civilă cererea pentru predarea unui imobil. la sfârşitul judecăţii. ci numai formularea unei pretenţii. Existenţa dreptului subiectiv civil pretins (sau după caz. poate fi făcută chiar înainte de împlinirea acestui termen. să fie născut şi actual. vizează mai puţin exerciţiul dreptului la acţiune. În doctrină se arată că interesul trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe: să fie legitim. ci mai îndeosebi temeinicia sau netemeinicia pretenţiei formulate. după dezbateri contradictorii. pentru a afla dacă un interes este sau nu în conflict cu legea. în sensul că partea s-ar expune 12 . deci să existe în momentul în care se exercită dreptul la acţiune (o componentă a acestuia). deoarece. înainte de împlinirea termenului. Interesul trebuie să fie născut şi actual. Aşadar. potrivit art. condiţia de exercitare a acţiunii civile în discuţie nu vizează însăşi existenţa dreptului subiectiv.pune în executare numai după ce dreptul subiectiv a devenit actual. respectiv oricare din formele procedurale ce intră în conţinutul acesteia.3. juridic. cererea pentru executarea la termen a unor obligaţii ori de câte ori va aprecia că cererea este îndreptăţită pentru a preîntâmpina reclamantului o pagubă însemnată pe care acesta ar suferi-o dacă ar aştepta împlinirea termenului. precum şi îndeplinirea cerinţelor menţionate mai sus se stabilesc de către instanţă. executarea la termen a unei obligaţii obligaţii alimentare sau a altei prestaţii periodice poate fi cerută înainte de termen. să fie personal şi direct. la împlinirea termenului de locaţiune. Interesul poate să fie material. a situaţiei juridice afirmate). Tocmai de aceea. enunţată uneori sub forma de „interes legitim juridiceşte proteguit”. vom înţelege prin această cerinţă faptul că interesul trebuie să fie în legătură cu pretenţia formulată deci cu dreptul subiectiv civil afirmat ori cu situaţia juridică legală pentru a cărei realizare calea judecăţii este obligatorie. dar şi moral. preşedintele instanţei poate încuviinţa. Prima cerinţă. Interesul Prin interes se înţelege folosul practic urmărit de cel ce a pus în mişcare acţiunea civilă.

invocarea.111 Cod procedură civilă). întrucât folosul se produce asupra titularului. absolută şi peremptorie. Capaciatea procesuală de folosinţă constă în aptitudinea unei persoane de a avea drepturi şi obligaţii pe plan procesual.la un prejudiciu numai dacă nu ar recurge în acel moment la acţiune (la forma concretă de manifestare a acţiunii). ori în caz de asigurare a dovezilor(art. 1 2 Ioan Leş.procedură civilă. Interesul trebuie să fie personal şi direct.4.190 şi urm. În celelalte cazuri. 2001.110 C. exercitarea recursului de către partea care a câştigat procesul. p. cererea prin care creditorul urmăreşte aducerea unor bunuri în patrimoniul debitorului său.. Capacitatea procesuală Capacitatea procesuală reprezintă aplicarea pe plan procesual a capacităţii civile. 1. pag. cererea va fi respinsă ca lipsită de interes. fără a mai fi cercetată în fond. deşi acesta este solvabil etc. Ghidul Juristului. Această cerinţă există şi atunci când forma procedurală nu este promovată de titularul dreptului. ci de alte persoane sau organe cărora legea le recunoaşte legitimarea procesuală. cererea va fi respinsă ca prematură1. Excepţia lipsei de interes este o excepţie de fond.Editura Argessis 2001. iar nu pe altcineva.235 Cod procedură civilă ).245 şi urm. Dacă interesul nu este născut şi actual. Constantin Crişu. Această cerinţă trebuie să se verifice şi în cazurile prevăzute de art. introducerea unei contestaţii în anulare pe motiv că partea adversă nu a fost legal citată la termenul când a avut loc judecata. a nulităţii decurgând de neînmânarea citaţiei părţii adverse cu cel puţin 5 zile înainte de termenul de judecată2. Editura All-Beck. de partea care a fost legal citată. Tratat de Drept Procesual Civil. Bucureşti. precum şi în ipoteza cererilor în constatare(art. existând posibilitatea reiterării ei în momentul în care interesul va fi născut şi actual. în sensul că folosul practic trebuie săl vizeze pe cel care recurge la forma procedurală. 13 . Sunt numeroase exemple în practică în care forma procedurală a fost respinsă ca lipsită de interes.2.

capacitatea de folosinţă începe la naşterea lor şi încetează la moartea lor1. în sensul că persoana juridică nu poate avea decât acele drepturi şi nu îşi poate asuma (prin acte juridice) decât acele obligaţii care corespund scopului ei. însă. ori să aibă numai o capaciate de exerciţiu restrânsă. dobândeşte capacitatea deplină de exerciţiu. divizare totală sau dizolvare ( în acest ultim caz. pag. în cazurile şi în condiţiile expres prevăzute de lege. Nimeni nu poate fi lipsit total de această capacitate. persoana juridică încetează la data încheierii operaţiunilor de lichidare). tutore sau curator după caz).În cazul persoanelor fizice. după caz. deci de a sta în judecată. Reprezentarea intervine în cazul persoanelor lipsite de capacitate de exerciţiu (minorii sub 14 ani şi cei puşi sub interdicţie judecătorească). Conţinutul capacităţii de folosinţă a persoanelor juridice este dominat de principiul specialităţii de folosinţă. Minora de 16 sau de 15 ani. Capacitatea procesuală de folosinţă a persoanelor juridice se foloseşte la data înregistrării. Capacitatea procesuală de exerciţiu constă în aptitudinea unei persoane de a-şi valorifica singură drepturile procedurale şi de a-şi îndeplini singură obligaţiile procedurale.16. definitiv sau temporar. nr. ori la data îndeplinirii oricărei alte cerinţe prevăzute de lege. o persoană poate fi lipsită total de capacitate de exerciţiu. prin comasare. la data autorizării.9/2005. Încetarea capacităţii de exerciţiu depline are loc. asistării şi autorizării. iar pentru persoanele juridice care nu sunt supuse înregistrării. 14 . prin căsătorie. prin punere sub interdicţie judecătorească. Art. 1 Revista Dreptul. după caz. ori în situaţia anulării căsătoriei înainte ca femeia să fi împlinit 18 ani. capacitatea procesuală de folosinţă poate fi limitată. Aceştia nu stau personal în proces. ci prin reprezentanţii lor legali (părinţi. Încetarea capacităţii de folosinţă a persoanei juridice are loc la data încetării persoanei juridice însăşi. capacitatea de exerciţiu deplină se dobândeşte la împlinirea vârstei de 18 ani. la data actului de dispoziţie. prin moarte. În cazul persoanelor fizice. În cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege. 42 Cod procedură civilă se referă la instituţiile reprezentării.17.

după caz. Arad. rprezentarea se transformă în asistare. Editura Servo-Sat. Asistarea intervine în cazul persoanelor cu capaciate de exerciţiu restrânsă( minorii între 14-18 ani). instanţa va numi un curator special şi atunci când există contrarietate de interese între cel cu capacitate de exerciţiu restrânsă şi cel ce îl asistă (ocrotitorul legal)1. În litigiile ce izvorăsc din contractul de muncă. la cererea celui interesat. De asemenea. p. instanţa va numi un curator şi atunci când există contrarietate de interese între reprezentant şi reprezentat (de exemplu. În cazul în care partea cu capacitate de exerciţiu restrânsă nu are ocrotitor legal şi există urgenţă. care să îl reprezinte pe incapabil până la numirea reprezentantului legal. de la data înfiinţării lor şi sfârşeşte o dată cu încetarea persoanei juridice. în procesele de ieşire din indiviziune în care figurează printre părţi. Autorizarea intervine în cazul în care reprezentantul legal al celui lipsit de capacitate de exerciţiu sau minorul cu capacitate de exerciţiu restrânsă şi ocrotitorul legal care îl asistă efectuează acte procedurale de dispoziţie. instanţa .Aceştia vor fi citaţi şi vor sta personal în proces. în limitele puterilor ce le-au fost conferite. de regulă. va numi un curator special. la cererea părţii interesate. astfel încât minorul va fi citat personal. 2000. unul sau ambii părinţi ai acestuia). În cazul persoanelor juridice. actele făcute de aceste organe. capacitatea de exerciţiu se dobândeşte. De asemenea. dar asistaţi.44 alin. Pentru aceste acte este necesară autorizarea specială a organului competent. 1 Ioan Deleanu.67 şi urm. care vor semna alături de minori cererile adresate instanţei. 15 . în temeiul legii. Persoana juridică îşi exercită drepturile şi îşi îndeplineşte obligaţiile prin organele sale. de părinţi sau tutore. vol.Potrivit art. autoritatea tutelară. se citează numai minorul personal şi tot el efectuează exclusiv actele de procedură. Dacă minorul împlineşte în cursul procesului vârsta de 14 ani. instanţa va numi un curator special. alături de minor. Tratat de Procedură Civilă.1 Cod procedură civilă când cel lipsit de capacitate de exerciţiu nu are reprezentant legal şi există urgenţă în soluţionarea cauzei. fiind actele persoanei juridice însăşi. iar în acest scop părinţii sau tutorele vor trebui citaţi.III.

trebuie să justifice atât calitatea procesuală activă.2 Cod procedură civilă. 1. Dacă lipsurile nu se împlinesc în termenul acordat de instanţă. care are interesul să se pronunţe o hotărâre valabilă. Calitatea procesuală Calitatea procesuală presupune existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi cel care este titularul dreptului afirmat (calitate procesuală activă). În cazul situaţiilor pentru a căror realizare calea justiţiei este obligatorie. potrivit căreia asociaţiile sau societăţile care nu au personalitate juridică pot sta în judecată ca pârâte. Actele de procedură îndeplinite de cel care nu are exerciţiul drepturilor procedurale sunt anulabile. precum şi între persoana pârâtului şi cel care este subiect pasiv (este obligat în) raportul juridic dedus judecăţii (calitate procesuală pasivă). prin indicarea obiectului cererii şi a motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază pretenţia sa. fie înainte de începerea dezbaterilor. calitatea procesuală activă aparţine celui ce se poate prevala de acest interes. total sau parţial.41 alin. fie în cadrul dezbaterilor asupra fondului dreptului (de exemplu dacă se invocă excepţia lipsei calităţii procesuale active în cazul cererilor reale). 16 .Vom mai reţine şi prevederea înscrisă în art. Actele de procedură făcute de o persoană fără capacitate de folosinţă sunt nule. Excepţia lipsei de exerciţiu va putea fi invocată în orice stare a pricinii.Instanţa însă va putea acorda un termen pentru împlinirea lipsurilor. iar actele vor putea fi confirmate. chiar şi de către adversar. Reclamantul. fiind cel care porneşte acţiunea. dacă acest lucru este posibil (de regulă. cât şi pe cea pasivă. absolută şi peremptorie. dacă au organe proprii de conducere. iar calitatea procesuală pasivă aparţine celui faţă de care se poate realiza interesul respectiv. După ce a fost sesizată. cât şi calitatea procesuală pasivă. de reprezentantul sau ocrotirotul legal. cererea se va anula.2. iar în cazul cererilor reale numai dacă se invocă lipsa calităţii procesuale pasive). în cazul cererilor personale.5. Excepţia lipsei capacităţii de folosinţă este o excepţie de fond. instanţa trebuie să verifice atât calitatea procesuală activă.

dacă procesul a fost declanşat de autorul lor 17 . activă sau pasivă. în cazul acţiunilor prin care se urmăreşte valorificarea unui drept real principal. dar nici într-un astfel de caz lipsa calităţii procesuale nu se confundă cu netemeinicia. atunci ea poate fi continuată de moştenitorii acestuia. dacă unul dintre soţi decedează în timp ce procesul de divorţ este pendente. În cazul persoanelor fizice. al stabilirii filiaţiei faţă de mamă (art. dar ar putea avea loc o transmisiune a calităţii procesuale active. atunci căsătoria încetează prin deces. ceea ce echivalează cu o transmisiune a calităţii procesuale. transmisiunea legală se realizează pe calea moştenirii (succesiunii). verificarea existenţei calităţii procesuale nu prezintă dificultăţi deosebite în cazul acţiunilor prin care se urmăreşte valorificarea unui drept de creanţă. moştenitorii nu au calitate procesuală activă.54 Codul familiein). deoarece este vorba de drepturi legate nemijlocit de persoană (drepturi cu caracter strict personal) sau prevede o altă soluţie în caz de deces al unei părţi (de exemplu. Transmisiunea poate fi legală sau convenţională. cu alte cuvinte. pe când. Drepturile şi obligaţiile procedurale pot fi transmise în cursul procesului. pentru a se stabili calitatea procesuală activă trebuie să se administreze aceleaşi probe ca şi pentru dovedirea temeiniciei cererii. deoarece chiar legea stabileşte cine are calitatea procesuală activă. Sunt situaţii în care acţiunea nu trece asupra moştenitorilor. dar dacă a fost pornită de titular. deoarece în cazul unei acţiuni reale introduse de o persoană fără calitate. al tăgăduirii paternităţii (art. nu există dreptul pretins de reclamant. moştenitorii care acceptă succesiunea preluând poziţia procesuală pe care o avea de cuius. dreptul subiectiv există. cu excepţia cazurilor în care legea nu permite aceasta.38 Codul familiei ). cum ar fi în cazul divorţului (art. În schimb.59 Codul familiei ).Uneori această verificare este uşor de realizat. în privinţa declanşării procesului. dar cererea de chemare în judecată nu a fost introdusă de titularul dreptului respectiv.58 Codul familiein). cât şi subiectul pasiv. deoarece în raportul juridic obligaţional dedus judecăţii sunt determinaţi atât subiectul activ. iar dosarul se va închide).52 Codul familiei ). al stabilirii paternităţii (art. al contestării recunoaşterii de paternitate (art. De asemenea. în cazul unei acţiuni (cereri) netemeinice (nefondate).

Excepţia lipsei calităţii procesuale este o excepţie de fond. transmisiunea convenţională). chiar şi în cazul prevăzut de art. Cel care dobândeşte calitatea procesuală ca efect al transmisiunii. actele procedurale îndeplinite de autorul său fiindu-i opozabile. acţiunea în stabilirea paternităţii. a preluării cu consimţământul creditorului. Dacă instanţa constată lipsa calităţii procesuale (activă sau pasivă). cu persoana care ar avea această calitate. în privinţa calităţii procesuale pasive.(acţiunea în stabilirea maternităţii. transmisiunea legală are loc pe calea reorganizării persoanei juridice care este parte în proces. înlocuirea pârâtului cu cel indicat ca titular al dreptului nu poate avea loc decât cu consimţământul reclamantului. cererea va fi respinsă ca fiind introdusă de o persoană fără calitate. aceasta poate fi universală (cazul moştenitorului unic şi al legatarului universal. cu titlu universal (cazul moştenitorilor legali şi al legatului cu titlu universal. nu cunoaşte instituţia înlocuirii persoanei chemate în judecată şi care nu are calitatea procesuală pasivă. va respinge cererea ca fiind introdusă de o persoană fără calitate sau ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără caliate. divizarea totală sau parţială) şi cu titlu particular (legatul cu titlu particular.1 Cod procedură civilă. cu excepţia situaţiei prevăzute de art. 66 alin. absorbţia). preia procesul în starea în care se găseşte în momentul în care a avut loc transmisiunea. primele două acţiuni pot fi introduse direct împotriva moştenitorilor).66 Cod procedură civilă. Transmisiunea convenţională a calităţii procesuale poate avea loc ca urmare a cesiunii de creanţă. acţiunea în tăgăduirea paternităţii. Legislaţia noastră. absolută şi peremptorie. Din punctul de vedere al întinderii transmisiunii calităţii procesuale.De altfel. fuziunea. a vânzării sau donării bunului litigios. Dacă într-o acţiune (cerere) reală se invocă lipsa calităţii procesuale active. iar instanţa. precum şi a altor mijloace juridice indirecte de schimbare a subiectului activ sau pasiv al raportului juridic substanţial dedus judecăţii. În cazul persoanelor juridice. constată că reclamantul nu este titularul dreptului real principal. precizăm că. iar nu ca nefondată. după ce a unit excepţia cu fondul. 18 .

în funcţie de natura lor etc. Este adevărat că şi creditorul justifică un interes. ”creditorii pot exercita toate drepturile debitorului lor. interesul este personal. În aceste situaţii.1 Codul familiei. numai soţii pot cere desfacerea căsătoriei prin divorţ. după caz. dreptul la acţiune pentru stabilirea filiaţiei faţă de mamă aparţine numai copilului. interesul nu îi este personal celui ce exercită acţiunea.109. uneori. S-ar putea spune că legea atribuie caliatea procesuală celui care are interes. deşi.974. În cazul acţiunii oblice. art. iar din această perspectivă interesul ar fi principala condiţie de exerciţiu a dreptului la acţiune. Art. ori poate fi exercitat de cineva care nu are un interes personal şi /sau direct. 19 . cererile de nulitate pot fi intentate de un număr mai mic sau mai mare de persoane. 45 alin.1 Cod procedură civilă recunoaşte procurorului dreptul de a introduce orice cerere.44 alin.151 Codul familiei. Aparent. Potrivit art.974 Cod civil. delimitarea între aceste două condiţii de exerciţiu ale dreptului la acţiune nu este uşor de făcut. ci debitorului acestuia. deşi acestea ar justifica un interes personal. Spre exemplu. art. dar aparţine minorului sau incapabilului. tăgada paternităţii poate fi făcută numai de către soţul mamei (moştenitorii pot însă continua acţiunea pornită de acesta). cu excepţia celor strict personale. calitatea procesuală activă este recunoscută şi autorităţii tutelare. În ipotezele avute în vedere de art. dar acesta nu este direct. afară de acelea care îi sunt exclusiv personale”1. legea limitează numărul titularilor dreptului la acţiune. legea atribuie calitatea procesuală unor persoane sau organe care nu ar justifica un interes personal. în cazurile în care consideră 1 Codul Civil. nerecunoscând calitatea procesuală anumitor persoane. invers. orice persoană care are un interes personal să acţioneze are şi calitatea procesuală activă şi. art. Există însă numeroase situaţii în care dreptul la acţiune nu poate fi exercitat de unele persoane. absenţa calităţii procesuale este însoţită de o lipsă de interes. dintre persoanele susceptibile a avea interesul să acţioneze. Uneori. Alteori. 143 şi art.Calitatea procesuală nu trebuie confundată cu interesul.

în înţelesul de folos practic material sau moral.43 din Ordonanţa nr. în interesul acestor grupuri. spre exemplu. cereri de chemare în judecată. particularii nici nu ar trebui să aibă calitatea procesuală activă. Faptul că interesul şi calitatea procesuală sunt două condiţii distincte pentru exerciţiul dreptului la acţiune rezultă cu claritate şi în ipotezele în care legea acordă calitate procesuală unor entităţi (grupuri). în aceste cazuri. - dreptul la acţiune este exercitat de o persoană sau un organ ce urmăreşte realizarea interesului unei alte persoane. Sintetizând cele arătate mai sus.33 şi 34 din ordonanţă). precum şi în alte cazuri prevăzute de lege. În literatura juridică se arată că autoritatea tutelară şi procurorul urmăresc şi realizarea unui interes general. 20 . iar calitatea procesuală activă aparţine grupului (aşa numitele acţiuni sociale). care . împotriva agenţilor economici ce au prejudiciat interesele legitime ale consumatorilor. Astfel. interesul. nu acţionaează în vederea realizării unui interes propriu.Este necesar ca legea să recunoască expres calitatea procesuală activă persoanei (nu avem în vedere pe reprezentantul titularului dreptului) sau organului.că aceasta este necesar pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale minorilor şi ale persoanelor puse sub interdicţie. art. - dreptul la acţiune este exercitat de reprezentanţii unor grupuri. ci aceasta ar trebui acordată numai Ministerului Public sau altui organ anume desemnat prin lege. care pot să introducă. Se observă însă că. ci exercită dreptul la acţiune urmărind valorificarea unui interes colectiv. În acest caz. rezultă următoarele situaţii ce se pot ivi în practică: dreptul la acţiune se exercită de o persoană fizică sau juridică având un interes personal. de regulă. De altfel. în situaţia unui interes general. În această situaţie. interesul este personal.21/1992 privind protecţia consumatorilor acordă calitate procesuală activă asociaţiilor pentru protecţia consumatorilor (prevăzute în art. însă legea poate să nu acorde caliatea procesuală activă unor persoane care ar justifica totuşi un interes propriu. cel ce justifică un interes personal are şi calitatea procesuală. se răsfrânge numai asupra persoanei în favoarea căreia s-a acţionat. ca persoane juridice.

devălmăşii de moşteniri etc. Legea nr. ci a unei sume de interese individuale.28 din Legea nr. - dreptul la acţiune este exercitat în interesele membrilor unui grup. art.31/1990 privind societăţile comerciale cu modificările aduse .1/2000. - dreptul la acţiune este exercitat în interesul grupului de către unul dintre membrii acestuia (aşa numitele acţiuni sociale ut singuli). 21 .28. Pentru această ipoteză. ar avea calitatea procesuală activă un membru al grupului 1 Legea nr. În consecinţă. spre exemplu. de către aceştia. ceea ce înseamnă că toţi membrii săi au un interes de aceeaşi natură.1/20001. este necesar ca legea să recunoască expres calitatea procesuală activă celui ce acţionează în locul grupului. - În rezolvarea acesteia. referitor la constituirea comitetului ad-hoc. referitor la comitetul adhoc constituit pentru dobândirea personalităţii juridice de către formele asociative de administrare şi de exploatare ale terenurilor forestiere (obşti nedivizate de răzeşi. acesta din urmă neavând împuternicirea de a reprezenta grupul.în sensul că hotărârile adunării generale (a unei societăţi pe acţiuni) contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate în justiţie de oricare dintre acţionarii care nu au luat parte la adunarea generală ori au votat contra şi au cerut să se treacă aceasta în procesul verbal al şedinţei. se ridică problema de a şti dacă membrii grupului mai pot exercita dreptul la acţiune. chiar dacă prejudiciile lor nu sunt egale. calitatea procesuală. precum şi prevederenr. În lipsa unei dispoziţii legale exprese. trebuie pornit de la faptul că grupul are calitate procesuală numai dacă interesul este colectiv.conform căreia. hotărârile adunării deţinătorilor de obligaţiuni pot fi atacate în justiţie de către deţinătorii care nu au luat parte la adunare sau au votat contra şi au cerut să se insereze aceasta în procesul verbal al şedinţei. aplicându-se regulile de la coparticiparea procesuală.- Ca exemplu. prin lege. menţionăm art. grupul nu are calitate procesuală. Când însă grupului i se recunoaşte. - dreptul la acţiune este exercitat de grup în apărarea intereselor unui membru al grupului. Nu suntem în prezenţa unui interes colectiv. aşa cum este cazul.). păduri grănicereşti.

s-ar părea că era vorba de un interes general. Uneori legea desemnează anumite organe ca având calitate procesuală pentru valorificarea unui interes ce poate fi considerat ca fiind general. ci a unor drepturi ale aderenţilor. ci este înlocuit cu unul colectiv. 22 . care urmăreşte realizarea unui interes colectiv. motivarea este necorespunzătoare.47/1992. în scopul prevenirii constituirii unor partide politice care ar putea să propage concepţii contrare ordinii de stat şi de drept în România. aceştia din urmă fiind destinatarii regulilor de drept ce se urmăresc a fi valorificate. 329 Codprocedură civilă dispun că recursul în interesul legii şi recursul în anulare pot fi declarate numai de procurorul general. - dreptul la acţiune este exercitat în apărarea unui interes general. dreptul la acţiune este exercitat de un grup.care ar invoca un prejudiciu. interesul nu este personal.28 alin. Este cazul sindicatelor şi al asociaţilor care acţionează fără să urmărească valorificarea unor drepturi substanţiale proprii. calitatea de a face contestaţie la hotărârea de înregistrare a uni partid. în orice caz. art.2 din Legea nr. Prin definiţie. menţionăm că art. În principiu. Ni se pare că soluţia trebuie nuanţată şi că. putea fi invocat numai de reprezentantul Ministerului Public. însă numai dacă legea acordă expres calitatea procesuală activă grupului. trebuie să se recunoască oricărei persoane fizice sau juridice. deoarece. însă violarea unui interes general nu exclude şi violarea unui interes colectiv sau individual. în lipsa unui organ anume desemnat de lege la acea dată. - Anterior adoptării acestei legi. din oficiu sau la cererea Ministerului Justiţiei. ce nu a fost suferit de toţi ceilalţi membri ai grupului. instanţa supremă a decis că. care. numai Ministerul Public ar trebui să aibă calitatea procesuală şi nici un grup sau persoană nu s-ar putea prevala direct de acest interes. prevede că aceasta poate fi formulată de preşedintele uneia din Camerele Parlamentului (pe bază unei hotărâri adoptate de Cameră cu votul majorităţii membrilor săi) sau de Guvern. Astfel. care justifică un interes. În acest sens. referitor la constituţionalitatea unui partid politic.

23 .

ci o situaţie protejată de lege sau pentru a cărei realizare calea judecăţii este obligatorie. deoarece soluţia poate să fie rezultatul admiterii unei exepţii procesuale peremptorii. în sensul că este suficient doar să se afirme exitenţa unui drept subiectiv civil.1. fiind deci posibil să se stabilească un raport juridic procesual în lipsa unui raprt juridic substanţial între părţi. Reclamantul şi pârâtul La judecata în primă instanţă. Codul de Procedură civilă. . părţile din cererea de chemare în judecată se numesc.178. în care figurează un subiect activ (titularul dreptului subiectv ce formează conţinutul raportului juridic civil) şi un subiect pasiv (persoana căreia îi incumbă obligaţia corespunzătoare dreptului de creanţă sau după caz. Pentru definirea noţiunilor de reclamant şi de pârât trebuie pornit de la împrejurarea că obiectul procesului civil îl constuie un raport juridic substanţial.reclamant şi .Bucureşti. Subliniem însă că nu în toate situaţiile respingerea cererii de chemare în judecată este consecinţa inexistenţei raportului juridic substanţial între părţile din proces. . Editura All-Beck.pârât. urmând ca instanţa să hotârască la sfârşitul judecăţii dacă între părţi există sau nu un raport juridic civil 1. p. cel care a adus atingere dreptului real ori altui drept absolut). fiind necesar să se ţină cont şi de faptul că anumite litigii pot privi nu un drept subiectiv civil. De asemenea. COPARTICIPAREA PROCESUALĂ 2.CAPITOLUL II RECLAMANTUL ŞI PÂRÂTUL. Comentat şi adnotat. Chiar şi în cazul respingerii pretenţiei ca nefondată (neîntemeiată). ar fi posibil 1 Gabriel Boroi. trebuie avut în vedere că noţiunea de parte în proces este mai largă decât noţiunea de subiect al raportului juridic civil.

spre a obţine respingerea pretenţiei formulată împotriva sa şi care este fundamentată pe acel contract. desistarea. competenţa teritorială de drept comun se stabileşte în funcţie de domiciliul pârâtului. Menţionăm că o persoană nu devine în mod automat pârât. completarea sau modificarea cererii de chemare în judecată). în vreme ce achiesarea la pretenţii poate proveni numai de la pârât. De exemplu. instanţa va da mai întâi cuvântul reclamantului. prin simplul fapt al 25 . iar aceasta indifirent de partea ce a declarat apel. în principiu.să existe raportul de drept substanţial afirmat de reclamant. reclamantului etc. întrucât legea interzice cererile (pretenţiile) noi în apel. poate fi invocată direct în apel de către pârâtul de la judecata în primă instanţă. în cadrul dezbaterilor pe fond. dar acesta nu a fost dovedit prin mijloace de probă administrate în cauză. . întâmpinarea. dar permite mijloacele de apărare noi. cererea de arătare a titularului dreptului real). sub ambele forme(renunţarea la judecată şi renunţarea la dreptul subiectiv afirmat).anumite acte de procedură pot fi îndeplinite numai de reclamant(de exemplu. Prin reclamant înţelegem acea persoană care se adresează organului de jurisdicţie cu o cerere prin care se declanşează procesul civil. . Astfel. cererea reconvenţională.în timp ce alte acte de procedură pot fi îndeplinite numai de pârât(spre exemplu. Persoana chemată în judecată pentru a fi obligată să recunoască ori să respecte dreptul afirmat faţă de care se urmăreşte realizarea unei situaţii juridice protejate de lege poartă denumirea de pârât. Distincţia între reclamant şi pârât prezintă un interes practic deosebit. nulitatea contractului nu poate fi solicitată în apel de către reclamantul care la judecata în primă instanţă a cerut rezoluţiunea. solicitând stabilirea ori recunoaşterea unui drept subiectiv civil al cărui titular pretinde că este sau realizarea unei situaţii juridice ocrotite de lege. reprezintă un act procesual de dispoziţie al reclamantului. în schimb. iar ceea ce reprezintă o pretenţie nouă pentru reclamant poate constitui doar un mijloc de apărare pentru pârât. sarcina probei revine. iar apoi pârâtului. Chiar şi în apel admisibilitatea unor cereri este determinată după cum partea care le formulează a avut poziţia procesuală de reclamant sau de pârât la judecata în primă instanţă.

Menţionăm că şi codul nostru de procedură civilă reglementează procedura asigurării dovezilor. persoana care a săvârşit un accident de circulaţie etc. autorii unui fapt ilicit etc. printre altele. se observă că ar putea fi pus sub semnul îndoielii caracterul cu adevărat contencios al procedurilor respective. procedura provocatorie şi procedura conservării unor probe. unele legislaţii admit. ci este necesar să se solicite obligarea (condamnarea) acesteia la ceva. cum ar fi legislaţia germană. producătorii sau distribuitorii unui anumit bun.). participanţii la o competiţie sprtivă. având în vedere că sunt situaţii când aceasta nu este în măsură a cunoaşte cu precizie identitatea celui ce trebuie chemat în judecată. cel care a contrafăcut un produs. nefiind posibilă introducerea unei cereri contencioase împotriva unei persoane nedeterminate (cum ar fi . care reglementează. consecinţele executării silite a hotărârii ce se va pronunţa.) sau împotriva unui grup de persoane fără a fi individualzaţi membrii acestuia (spre exemplu. În cursul judecăţii însă. deţinătorul unui teren. în mod excepţional. existenţa unor cazuri în care judecata popate fi declanşată fără individualizarea pârâtului. Această regulă asigură respectarea contradictorialităţii şi a dreptului de apărare. dar cel care recurge la aceasta îşi îndreaptă cererea împotriva unei persoane determinate.chemării sale în judecată. stabilind totodată şi pe cel care va suporta. astfel încât o persoană poate să solicite instanţei constatarea unui prejudiciu al cărui autor nu este cunoscut încă. dacă va fi cazul. pârâtul trebuie să fie nominalizat. De asemenea. aceasta fiind explicaţia că nu se impune nominalizarea pârâtului. respectiv cea căreia îi revine poziţia procesuală de pârât. moştenitorii unei persoane ce a decedat înainte de pornirea procesului. Referitor la aceste exemple din sistemul procesual civil german. salariaţii aflaţi în grevă. dar poate prezenta unele inconveniente pentru persoana care intenţionează să pornească un proces civil. este posibil să apară o serie de incidente procedurale ce 26 . Tocmai de aceea. Prin chiar cererea de chemare în judecată este indicată persoana care are poziţia procesuală de reclamant. spre exemplu. fiind posibil ca pârâtul din cererea de asigurare a dovezilor pe cale principală să nu devină pârât în litigiul de fond în care se va folosi proba astfel conservată.

o diminuare a drepturilor celeilalte ori celorlalte părţi. pârâtul de la judecata în primă instanţă părăseşte atitudinea pur defensivă. în cazul contestaţiei la executare formulată de către debitorul urmărit. pârâtul care cheamă în garanţie un terţ adaugă la calitatea sa de pârât în cererea de chemare în judecată pe aceea de reclamant în cererea de chemare în garanţie. Corelativ. solicitând respingerea acestei căi de atac. adoptând o atitudine ofensivă. Poziţia ofensivă a unei părţi din proces se poate transforma într-o poziţie defensivă sau invers şi în cazul exercitării căilor de atac. iar reclamantul din cererea principală devine pârât în cererea incidentală. precum şi al contestaţiilor la poprire. Uneori. pârâtul din cererea de chemare în judecată devine reclamant în cererea reconvenţională. poziţia procesuală 27 . Nu se poate face însă abstracţie de unitatea substanţială a procesului. De exemplu. deoarece pe ansamblul procesului partea respectivă solicită protecţia judiciară a unui drept subiectiv sau realizarea unei situaţii ocrotite de lege. lucrurile se prezintă în mod asemănător în cazul procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului. corelativ. în raport cu care poziţia ofensivă aparţine întotdeauna celui ce a formulat-o. ceea ce echivalează cu o condamnare a reclamantului. în sensul că judecata într-o cale de atac reprezintă o continuare a procesului declanşat prin cererea de chemare în judecată. întrucât cel chemat în judecată poate obţine ceva pentru sine.antrenează o juxtapunere a calităţii de reclamant cu aceea de pârât. iar nu un proces distinct. contrar aparenţelor. cum se întâmplă atunci când reclamantul ce a obţinut câştig de cauză la judecata în primă instanţă devine intimat în apelul declarat de adversar. fără să fie nevoie de formularea unei cereri reconvenţionale. aşa încât este necesar să se ţină cont şi de pretenţia supusă judecăţii. la distribuirea sumelor realizate din executarea silită. chiar dacă acesta trebuie să se apere într-o anumită formă procesuală. dacă se formulează o cerere reconvenţională. Astfel. părţile cumulează cele două calităţi în cazul partajului judiciar sau al grăniţuirii. încă de la începutul procesului părţile pot fi considerate deopotrivă reclamant şi pârât. În literatura de specialitate s-a mai precizat că. Cu unele nuanţări. iar orice creştere a drepturilor uneia dintre părţi antrenează.

dar poate să ia sfârşit în cazul în care unul dintre coparticipanţi exercită calea de atac. fiind numită uneori şi litisconsorţiu ori tovărăşie procesuală. iar creaţia intelectuală este opera mai multor autori. Această instituţie asigură evitarea pronunţării unor hotărâri contradictorii. deci când. contribuind la o economie de timp şi de cheltuieli. mai multe persoane care au adus atingere dreptului respectiv. Coparticiparea procesuală 2. într-o asemenea ipoteză. Astfel.2. În mod asemănător se prezintă lucrurile dacă procesul are ca obiect un raport juridic obligaţional în care exsistă mai mulţi creditori. Coparticiparea procesuală existentă la judecata în primă instanţă poate continua şi la judecarea în căile de atac. deoarece din iniţiativa sa a fost pornită executarea silită. coproprietarii. două sau mai multe persoane au calitatea de reclamant ori de când calitatea de pârât este deţinută de două sau mai multe persoane.2. Coparticiparea procesuală reprezintă aplicaţia pe plan procesual a pluralităţii subiectelor raportului juridic civil substanţial. contestaţia respectivă nefiind decât un incident în cursul executării silite. O astfel de situaţie este cunoscută în literatura de specialitate şi în practica judiciară sub denumirea de coparticipare procesuală. litigiul va opune mai mulţi reclamanţi unui singur pârât.1. la judecata în primă instanţă există un singur reclamant şi un singur pârât. la judecata în apel un singur apelant şi un singur intimat etc. Noţiunea şi clasificarea coparticipării procesuale De cele mai multe ori. coindivizarii sau devălmaşii pot chema în judecată pe terţul care le-a nesocotit dreptul de proprietate comună. în acelaşi proces. 2. prin aceeaşi cerere. Dacă titularul unui drept real cheamă în judecată. vor exista mai mulţi pârâţi. mai mulţi debitori sau mai mulţi creditori şi mai mulţi debitori. ceilalţi achiesând la hotărârea instanţei sau neatacând-o în termenul prevăzut de lege ( dacă numai unul dintre coparticipanţi 28 .de reclamant nu aparţine acestuia. ci creditorului urmăritor. Sunt însă destul de frecvente cazurile în care poziţia contradictorie există între mai mult de două persoane. iar. Aceeaşi este situaţia atunci când o persoană încalcă un drept de proprietate intelectuală.

în apelul declarat împotriva hotărârii prin care s-a admis cererea este chemat în calitate de intimat numai unul dintre cocreditori. respectiv. Deşi din acest text de lege ar rezulta că existenţa coparticipării procesuale presupune identitate de obiect sau de cauză. Spre exemplu.47 Cod procedură civilă. dar se va invoca excepţia de tardivitate. cât şi pe cel care a garantat datoria acestuia.. ar mai rezulta că întotdeauna coparticiparea procesuală este facultativă. ceilalţi coarticipanţi exercitând-o tardiv. cu atât mai mult. doi creditori care au împrumutat cu o sumă de bani pe un debitor solicită obligarea acestuia la restituirea sumei.47 Cod procedură civilă . iar apelul este introdus. dar din alte dispoziţii legale se desprinde concluzia că sunt şi cazuri de coparticipare procesuală necesară (obligatorie) şi anume atunci când mai multe persoane se găsesc într-un raport juridic civil unic şi indivizibil. se admite că este posibilă coparticiparea procesuală şi atunci când între obiect şi cauză există numai o strânsă legătură.exercită în termenul prevăzut de lege calea de atac.797 Cod civil. Această soluţie se desprinde din interpretarea a fortiori a art. iar după admiterea acestei excepţii coparticiparea procesuală va înceta). ce declară nulă împărţeala succesorală la care nu au participat toţi moştenitorii. este posibil să existe o coparticipare procesuală şi la judecata căii de atac. poate exista încă de la început un singur proces cu privire la cererile respective. care se va rezolva înainte de soluţionarea fondului. numai de unul dintre cei doi pârâţi sau numai împotriva unuia dintre cei doi pârâţi. din prevederile art. creditorul cheamă în judecată atât pe debitorul principal. iar hotărârea prin care s-a respins cererea de chemare în judecată este apelată numai de unul dintre ei. 1 Cod procedură civilă. după caz. Potrivit art. text care permite conexarea unor pricini în care sunt aceleaşi părţi sau chiar împreună cu alte părţi şi ale căror obiect şi cauză au între ele o strânsă legătură. Spre exemplu. se poate concluziona că în cazul 29 . respectiv atunci când cererea de exercitare a căii de atac este introdusă numai împotriva unuia dintre coparticipanţi. mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul pricinii este un drept sau o obligaţie comună ori dacă drepturile sau obligaţiile lor au aceeaşi cauză. Din modul în care este redactat art. 164 alin.

Aşadar şi în cazul coparticipării procesuale obiective există în proces mai mulţi reclamanţi sau mai mulţi pârâţi. Totuşi. deci coparticiparea procesuală este necesară. astfel încât nu poate fi vorba de o coparticipare procesuală. sub sancţiunea respingerii cererii ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă. Teoria generală. însă această împrejurare este consecinţa conexării mai multor pricini. criteriul find rolul voinţei părţilor în formarea coparticipării.Porumb. Judecata în primă instanţă. Se observă că nu se poate pune semnul egalităţii între coparticiparea procesuală obiectivă şi conexiune.p. Menţionăm că unii autori includ şi litispendenţa între cazurile de coparticipare procesuală obiectivă2. Editura ştinţifică.170. Bucureşti. deoarece litispendenţa presupune formularea mai multor cereri de chemare în judecată ce se caracterizează prin identitate de părţi.Negru. 2 I. iar nu cea necesară. desigur dacă sunt cel puţin trei moştenitori care au acceptat succesiunea.ieşirii din indiviziunea succesorală coparticiparea procesuală este obligatorie. 1983. D. coparticiparea procesuală subiectivă este opusă coparticipării procesuale obiective. cererea trebuie introdusă de toţi coproprietarii sau coindivizarii. Aşadar.Radu. S. fără să mai facă vreo altă precizare.77. deoarece este posibil să se reunească mai multe cereri în care figurează aceleaşi două părţi. De asemenea. Într-o altă clasificare.Bucureşti. Coparticiparea este subiectivă în situaţia în care există o pluralitate de persoane cu aceleaşi interese. V. Editura didactică şi pedagogică. cum s-ar părea că rezultă din unele lucrări de specialitate1. o primă clasificare este aceea în coparticipare procesuală facultativă şi coparticipare procesuală necesară sau obligatorie. coparticiparea procesuală nu poate fi în nici o ipoteză urmarea admiterii excepţiei de litispendenţă.Stoenescu. de 1 G. Însă. fără a mai exista.1960. litigiul opunând numai două persoane. 30 . Aceşti autori definesc coparticiparea procesuală obiectivă ca fiind situaţia în care se cumulează mai multe cereri(acţiuni)în cadrul unui singur proces. aşa cum s-a subliniat în doctrină. dacă în unele din acestea sunt şi alte părţi. în cazul revendicării unui bun aflat în coproprietate sau în indiviziune. cel puţin în una din cereri. o a treia parte.Zilberstein. Drept procesual civil. p. iar coparticiparea procesuală obiectivă rezultă din conexarea a două sau mai multor cereri. regula o reprezintă coparticiparea procesuală facultativă.

prin natura raportului juridic sau în termenul unei dispoziţii legale. raporturile dintre coparticipanţi sunt guvernate de principiul independenţei procesuale. Excepţia prevăzută de art. plata cheltuielilor de 31 . de actele de procedură îndeplinite numai de unii dintre ei sau termenele procedurale încuviinţate unora dintre ei pentru îndeplinirea actelor de procedură vor profita şi ceilalţi. însă o astfel de opinie este tributară concepţiei potrivit căreia coparticiparea procesuală obiectivă ar însemna doar simpla reunire a unor cereri. Coparticiparea procesuală se mai clasifică în activă. după cum în proces sunt mai mulţi reclamanţi şi un singur pârât. anulate ca netimbrate.48 alin. aşa încât eventuala coparticipare procesuală există încă de la început pentru fiecare din cererile respective. Uneori. În cazul în care. consecinţele respingerii căii de atac (de exemplu. atunci se va ţine cont de catele cele mai favorabile. De la această regulă. ca neregulat introduse etc. se consideră că această clasificare este proprie coparticipării procesuale subiective.2 Cod procedură civilă îşi găseşte aplicarea în cazul în care între coparticipanţi există raporturi obligaţionale de solidaritate sau indivizibilitate.2 Cod procedură civilă stabileşte o excepţie. apărările şi concluziile unuia dintre coparticipanţi nu pot folosi. efectele admiterii apelului sau recursului declarat de unul dintre coparticipanţi se vor extinde şi asupra coparticipanţilor care nu au introdus apel sau recurs ori ale căror cereri de apel sau de recurs au fost respinse fără a fi cercetate în fond (ca tardive.1 Cod procedură civilă. 2.). dispune că actele de procedură. Textul citat mai prevede că dacă actele de procedură ale unora dintre coparticipanţi sunt potrivnice actelor făcute de ceilalţi coparticipanţi.2.obiect şi cauză. Efectele coparticipării procesuale În cazul coparticipării procesuale. fără a se ţine cont de faptul că şi în cazul acesteia trebuie să fie mai mulţi reclamanţi sau pârâţi. De exemplu. dar nici vătăma celorlalţi. mai mulţi pârâţi şi un singur reclamant sau mai mulţi reclamanţi şi mai mulţi pârâţi. art.2. 48 alin. Art. efectele hotărârii se întind asupra tuturor reclamanţilor sau pârâţilor.În schimb. 48 alin. pasivă sau mixtă.

recurenţi etc. Trebuie subliniat că dispoziţiile art.2 Cod procedură civilă. unul dintre aceştia îndeplineşte un act de procedură în vedera reluării judecăţii. art. apelul sau după caz. Spre exemplu. deşi nu s-a solicitat instanţei acst lucru ci dimpotrivă s-a afirmat că există o coproprietate sau o indiviziune. ce pretind că sunt coproprietarii imobilului. iar instanţa respinge cererea de chemare în judecată. deoarece este vorba de o normă specială faţă de art. cererea de perimare introdusă de un coparticipant sau actul de procedură care întrerupe termenul de perimare al unuia dintre coparticipanţi foloseşte şi celorlalţi.). dacă litigiul are ca obiect un drept real principal ce poartă asupra unui bun despre care se afirmă că aparţine coparticipanţilor în coproprietate sau indiviziune.judecată) vor fi suportate numai de coparticipantul care a exercitat-o. iar efectele admiterii acestei cereri de perimare vor fi extinse asupra tuturor coparticipanţilor. chiar legea prevede că actele de procedură ale unui coparticipant profită şi celorlalţi. în materie de perimare. 251 Cod procedură civilă.48 alin. potrivit art. iar într-o asemenea situaţie termenul de perimare se întrerupe şi în profitul celorlalţi coparticipanţi. iar nu numai cu privire la raportul procesual dintre partea care a cerut constatarea perimării şi partea adeversă. Uneori. unul dintre aceştia formulează o cerere prin care solicită instanţei să constate perimarea cererii de chemare în judecată (a apelului. împlinindu-se termenul de perimare. în cazul în care va fi admis.2 Cod procedură civilă. 1cu atât mai mult cu cât acest din urmă text trimite expres la alte prevederi legale ce ar putea stabili că actele mai favorabile ale unui coparticipant vor folosi şi celorlalţi. recursul uneia va profita şi celeilalte. nu se mai aplică principiul independenţei coparticipanţilor. având în vedere numai actele favorabile. Cea de a doua ipoteză se referă la cazul când sunt mai mulţi reclamanţi (apelanţi. a recursului etc. dacă un imobil este revendicat de două persoane. Astfel. 48 alin. ceea ce înseamnă că perimarea operează în bloc. A da o soluţie înseamnă a stabili un drept de proprietate exclusivă în favoarea coparticipantului care a exercitat calea de atac. De asemenea. 32 . 251 Cod procedură civilă 1 se aplică indiferent de natura raportului juridic substanţial dintre coparticipanţi. faţă de toate părţile din proces.) şi pricina. Prima ipoteză vizează cazul în care sunt mai mulţi pârâţi sau intimaţi şi. fiind rămasă în nelucrare.

fără a mai modifica loturile şi.115 alin. Împotriva sentinţei declară apel numai terţul. chemând în judecată nu numai pe celălalt moştenitor. ei pot avea un singur mandatar. incluzând în lotul reclamantului şi bunul deţinut de treţ. iar apoi ieşirea din indiviziune).788 Cod civil. teza finală Cod procedură civilă).2. Astfel: . fără a putea să respingă cererea de partaj. calculate potrivit art. chiar dacă unul dintre ei are în proces poziţia procesuală de pârât.2 Cod procedură civilă ). Dacă apelul este găsit întemeiat. ca şi terţul.Dacă însă natura raportului juridic substanţial dintre coparticipanţi nu ar justifica extinderea efectelor actelor utile ale unora asupra celorlalţi şi nici nu ar exista vreo dispoziţie legală specială în acest sens. ci este proprietatea lui. Ar urma ca reclamantul să îl acţioneze în judecată pe celălalt copărtaş. au interese contrarii. aceasta deoarece litigiul prezintă două aspecte şi anume. Să presupunem că reclamantul solicită ieşirea din indiviziunea succesorală. revendicarea bunului deţinut de terţ.1 Cod civil. susţinând că bunul respectiv nu face parte din masa succesorală. ei vor fi totuşi citaţi în continuare (art. caz în care se va comunica o singură copie de pe cererea de chemare în judecată (art. Vom mai lua un exemplu. 33 . instanţa de apel nu va putea face altceva decât să scoată bunul din masa partajabilă. după cum coparticipanţii sunt pârâţi sau reclamanţi. Prima instanţă admite cererea. preluat (dar şi adaptat) din practica judiciară. cu atât mai mult. în prealabil. ci şi pe un terţ detentor al unuia dintre bunurile succesorale. în exemplul dat. ci dimpotrivă.48. alin.787 alin. se va aplica principiul independenţei procesuale. Coparticiparea procesuală mai produce şi alte efecte. pe temeiul art. .deoarece o asemenea soluţie ar echivala cu extinderea efectelor admiterii apelului asupra pârâtului care nu a exercitat calea de atac (se observă că.dacă unii dintre coparticipanţi nu s-au prezentat înaintea instanţei ori nu au îndeplinit un act de procedură în termen.2 Cod procedură civilă ) sau de pe întâmpinare (art.atunci când coparticipanţii au aceleaşi interese. cei doi pârâţi nu au interese comune.113 alin. solicitând despăgubiri pentru evicţiune. revendicare ce profită ambilor moştenitori.

47..actele de procedură făcute în interes comun sau împotriva coparticipanţilor cu aceleaşi interese sunt supuse unei singure taxe de timbru. Reprezentarea se va face. 114 alin 2 Cod procedură civilă . de necesitatea de a asigura desfăşurarea normală a activităţii de judecată. în condiţiile art. fie în mod egal. . dispoziţiile art. Dovada mandatului va fi depusă de către reclamant în condiţiile prevăzute de art. 1141 Cod procedură civilă fiind aplicabile în mod corespunzător. potrivit art. preşedintele instanţei.114 alin.68 şi ale art. sunt mai mulţi reclamanţi sau pârâţi. prin unul sau mai mulţi mandatari. în procesele în care . Mai trebuie subliniat că. ţinând cont de numărul foarte mare al acestora. dacă este cazul. persoane fizice sau persoane juridice.coparticipanţii vor suporta cheltuielile de judecată.277 Cod procedură civilă ). 4 Cod procedură civilă . după caz. cu respectarea drepturilor şi intereselor legitime ale părţilor. va putea dispune reprezentarea lor prin mandatar şi îndeplinirea procedurii de comunicare a actelor procesuale numai pe numele mandatarului. fie solidar(art. în funcţie de interesul fiecăruia sau de natura raportului juridic dintre ei. 34 . fie proporţional. iar de către pârât o dată cu întâmpinarea. la domiciliul sau sediul acestuia.

Cod procedură civilă . fiind necesară în acest scop cunoaşterea termenului de judecată şi locului unde va avea loc judecata. în măsura în care instanţa a încuvinţat aceste probe. prin mandatar. menţionăm: . -dreptul de a participa la judecată. ceea ce implică nu numai dreptul fiecărei părţi de a i se comunica actele de procedură îndeplinite de adversar. cu excepţia câtorvacazuri limitativ prevăzute de lege. .dreptul de a recuza pe judecători. interpreţi şi traducători. părţile trebuie să îşi desfăşoare activitatea lor procesuală în limitele drepturilor procedurale conferite de lege şi cu respectarea îndatoririlor procesuale impuse de aceasta. . dreptul de a folosi limba maternă sau de a recurge la un interpret.1.dreptul de apărare. dreptul de a le administra. care la rândul lui presupune : dreptul de a răspunde celeilalte sau celorlalte părţi şi de a discuta toate problemele ridicate în cursul procesului.dreptul de a îndeplini actele de procedură şi de a participa la raporturile procesuale personal sau. experţi. grefieri sau magistraţi asistenţi.dreptul de a adresa cereri instanţei. dreptul de a cunoaşte toate piesele dosarului. . 85 şi urm. dreptul de a invoca incompatibilitatea unor judecători. în cazurile şi în condiţiile stabilite de lege. ci şi dreptul de a face copii de pe diversele acte aflate la dosar. Enumerarea drepturilor procedurale ale părţilor În cadrul oricărui proces civil. procurori. ABUZUL DE DREPT PROCEDURAL 3.CAPITOLUL III DREPTURILE ŞI ÎNDATORIRILE PROCESUALE. ceea ce implică dreptul părţilor de a fi citate cu respectarea dispoziţiilor prevăzute de art. precum şi dreptul de a solicita strămutarea pricinii la o altă instanţă. . dreptul de a propune probe pentru dovedirea propriilor susţineri ori pentru combaterea afirmaţiilor adeversarului şi. Dintre drepturile procedurale pe care legea le recunoaşte părţilor. dreptul oricărei părţi de a fi asistată şi reprezentată de un avocat.

). în condiţiile legii. că legea stabileşte doar o singură obligaţie în sarcina părţilor şi anume aceea de a folosi cu bună-credinţă drepturile lor procedurale. în locul expresiei obligaţii procesuale.dreptul de a exercita căile de atac prevăzute de lege. 3. cât şi de drept procesual. având în vedere că într-un proces civil se pun probleme atât de drept material. sintagma îndatoriri procesuale. La aceasta se daugă. . .Se consideră.129 alin.2. prin achiesarea la hotărârea pronunţată ori prin încheierea unei tranzacţii. În actuala reglementare.dreptul de a solicita cheltuielile de judecată avansate.1 Cod procedură civilă prevede că părţile au îndatorirea ca. Menţionăm că se preferă uneori să se folosească. ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător. ele au obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile. însă le impune şi anumite îndatoriri procesuale.dreptul de a dispune de soarta procesului. . Nu există un punct de vedere unitar în legătură cu numărul şi conţinutul îndatoririlor procesuale ce revin părţilor. Îndatoririle procesuale ale părţilor Legea acordă părţilor multiple drepturi procedurale. pentru a se evita producerea unei posibile confuzii cu o istituţie a dreptului materiei.. să îşi exercite 36 . să urmărească desfăşurarea şi finalizarea procesului.dreptul de a cere executarea silită. realizându-se totodată o delimitare şi mai clară între cele două instituţii. art. de a-şi comunica reciproc actele de care înţeleg să se servească. fie aşa-zisa obligaţie de a spune adevărul (o asemenea obligaţie nu are însă vreun fundament juridic şi nici nu există vreo sancţiune procedurală sau vreo altă sancţiune juridică pentru simpla împrejurare că partea nu spune adevărul). prin recunoaşterea pretenţiilor reclamantului. fie o seria de îndatoriri (de a se înfăţişa în instanţă. de asemenea. de a plăti cheltuielile de judecată în cazul în care ar cădea în pretenţii etc. prin renunţarea la judecată sau la dreptul subiectiv pretins. în cazul câştigării procesului. de a dovedi susţinerile făcute în instanţă. uneori. cea a obligaţiilor civile. alteori. de a îndeplini actele de procedură în termenele legale.

Au existat şi opinii în sensul că nu s-ar putea vorbi. în acelaşi timp. în ordinea şi în termenele stabilite de lege sau de judecător. deoarece.3. ci numai depăşirea limitelor interne ale acelui drept. Abuzul de drept procedural Partea care deturnează dreptul procedural de la scopul pentru care a fost recunoscut de lege şi îl exercită cu rea credinţă săvârşeşte un abuz de drept procedural. ale dreptului respectiv (ipoteza în care am fi în prezenţa unui act săvârşit fără drept). . 3. dar în acest caz ar fi lipsă de drept. Este adevărat că instituţia abuzului de drept. Aşadar.de a exercita drepturile procedurale cu bună-credinţă şi portivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege.1. Nerespectarea acestor îndatoriri procesuale atrage diverse sancţiuni. fie s-au depăşit limitele dreptului.de a-şi dovedi pretenţiile şi apărările.de a urmări desfăşurarea şi finalizarea procesului. ca de altfel şi în 37 . părţile au următoarele îndatoriri procesuale: . dar în legislaţia noastră. de drept şi de abuz de drept. Însă. nu are o reglementare suficientă. .de a stabili actele de procedură în condiţiile. Deci.drepturile procedurale comform dispoziţiilor art.inclusiv cea a abuzului de drept procedural. de ordin material sau juridic. . abuzul de drept nu înseamnă depăşirea limitelor extreme. precum şi să probeze pretenţiile şi apărările. existenţa dreptului nu trebuie confundată cu modul în care este exercitat un drept ce există.723 alin. fie dreptul există şi exerciţiul lui nu ar putea să fie niciodată abuziv. putânduse ajunge chiar la pierderea procesului.

. fixate de lege.723 alin. Pentru a caracteriza un act de procedură ca abuziv. a dreptului de introducere a unei căi extraordinare de atac-art. art. .un element subiectiv.2 şi în art. fără justificarea unui interes special şi legitim.un element obiectiv. acesta din urmă fiind îndeplinit cu depăşirea limitelor externe stabilite de lege. pentru a diminua sau întârzia posibilităţile de apărare ori de valorificare a drepturilor acestuia.dreptul procedural să fie utilizat în limitele sale extreme.723 alin. să fie în măsură să îl exercite. ceea ce înseamnă că partea despre care se afirmă că a săvârşit un abuz de drept procedural trebuie. adică să se respecte dispoziţiile legale referitoare la condiţiile în care se exercită dreptul procedural la forma actului şi la termenul în care trebuie efectuat acesta.32-1. în primul rând să aibă acel drept. actul săvârşit neputând fi explicat printr-un motiv. cum ar fi. Această condiţie este uşor de justificat.2 Cod procedură civilă . abuzul de drept procedural presupune folosirea (exerciţiul) dreptului respectiv.550 alin. ce constă în exercitarea cu rea –credinţă a dreptului procedural. 1 Cu titlu exemplificativ. prin definiţie.560. care constă în deturnarea dreptului procedural de la scopul pentru care a fost recunoscut. dispoziţii privitoare la la exercitarea abuzivă a unor drepturi în apel fiind inserate şi în art. ci numai cu intenţie de a-l vătăma pe adversar. Rezultă că actul abuziv nu se confundă cu actul nelegal. există texte de lege care se referă în mod expres la abuzul de drept.autorul actului să fie titularul dreptului procedural în cauză şi să fie capabil să îl exercite.581 şi. menţionăm că noul cod francez de procedură civilă sancţionează exercitarea abuzivă a dreptului de chemare în judecată-art. a dreptului de apel-art 559. pentru a-l constrânge la abandonarea susţinerilor sale ori la concesiuni. în scop de şicană. având în vedere că. de la finalitatea sa legală. este necesar să fie îndeplinite următoarele cerinţe: .628. spre exemplu. deduse din dispoziţiile înscrise în art. 38 . În literatura noastră de specialitate se apreciază că orice abuz de drept procedural presupune două elemente. iar în al doilea rând.2 Cod procedură civilă şi anume: . în special pentru recursul în casare-art.legislaţiile altor ţări1.

ci în scopul de a-l şicana pe pârâtul ameninţat cu un scandal public sau în familie. exercitarea abuzivă a dreptului de dispoziţie sub forma renunţării la judecată sau a tranzacţiei (este însă discutabilă soluţia potrivit căreia. folosirea cu rea credinţă a posibilităţii de a solicita citarea pârâtului prin publicitate. de exmplu. de strămutare.275 Cod procedură civilă .dreptul procedural să fie excutat cu rea credinţă.rezistenţa pârâtului cu rea credinţă în faţa unei pretenţii a cărei temeinicie este evidentă. cerând ca depozitarul să fie obligat la restituirea lucrului lăsat în depozit (în astfel de situaţii. introducerea cu rea credinţă a unei cereri de chemare în judecată vădit netemeinică. . . de verificare de scripte. fără să îl înştiiţeze pe debitorul cedat despre cesiune. pârâtul nu va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată. fiind găsită întemeiată. cererile repetate de amânare a judecăţii. de obţinere a asistenţei juridice gratuite. caz în care pârâtul va suporta cheltuielile de judecată) etc. cererea de măsuri asiguratorii multiple şi excesive. Dintre formele sub care s-ar putea manifesta exercitarea abuzivă a drepturilor procedurale. într-un asemenea caz. în prealabil. pentru a-l şicana pe pârât sau a-l discredita. anume că reaua credinţă a pârâtului să-l fi determinat pe reclamant să solicite ceea ce nu i se mai datora. dacă a recunoscut pretenţiile reclamantului la prima zi de înfăţişare-art. formularea cu rea credinţă a unor cereri de recuzare. numai pentru a obţine unele foloase necuvenite. deşi cererea de chemare în judecată. instanţa 39 . îl cheamă în judecată. amintim. care depăşesc necesităţile cauzei.angajarea mai multor avocaţi.. partea ce îl foloseşte urmărind un obiectiv ce nu corespunde justei şi cât mai rapide soluţionări a pricinii. cu toate că nevoile apărării nu justifică aceasta. introducerea unei cereri de chemare în judecată fără ca pârâtul să fi fost. pus în întârziere. se poate întâlni şi ipoteza opusă. să formulează o cerere în stabilirea paternităţii unui copil din afara căsătoriei. .. creditorul a cărui creanţă a fost plătită încearcă să obţină o nouă plată. solicitând plata creanţei sau când proprietarul se adresează direct instanţei.dreptul procedural să fie dirijat spre realizarea unui alt scop decât acela pentru care a fost acordat de lege. fără ca reclamanta să fi întreţinut relaţii intime cu pârâtul în perioada legală de concepţie a copilului. cum ar fi atunci când creditorul cesionar..se va admite. chemându-l în judecată pe fostul său debitor etc.

nu duce în mod automat la concluzia că partea a exercitat abuziv dreptul de a formula cererea respectivă. solicitând despăgubiri pe întreaga perioadă cuprinsă între momentul desfacerii contractului de muncă şi cel în care va fi reintegrat efectiv. însă. 40 .va trebui să respingă cererea privitoare la actul procesual de dispoziţie şi să continue judecata. dar şi a salariatului. de o culpă concurentă.424/decembrie/1999. atrage obligaţia contestatorului de a plăti despăgubiri intimatului). nici ca abuziv. fiind vorba. a declarat recurs după câţiva ani de la pronunţarea hotărârii. de către partea ce a fost prezentată la pronunţarea hotărârii. de exercitare a unei căi de atac. constând în desfacerea nelegală a contractului de muncă. hotărârea necomunicându-i-se contestatorului. partea. precizăm că nu există nici un text de lege care să justifice aceste soluţii.introducerea cu vădită rea credinţă a unei contestaţii la executare. exercitarea cu mare întârziere. de recuzare etc. astfel. contestaţia în anulare trebuie respinsă. în fapt. constând în inactivitatea sa un timp înedelungat. deoarece nu există un text de lege care să prevadă o asemenea soluţie. Trebuie subliniat că simplul fapt al respingerii unei cereri de chemare în judecată. în scopul de a tergiversa judecata şi de a amâna executarea silită a hotărârii definitive (s-a decis că.folosirea cu rea credinţă a dreptului de a exercita căile de atac. pentru a se exercita apoi şi contestaţia în anulare . spre a beneficia de taxa de timbru. abuzul de drept. spre a obţine despăgubiri într-un cuantum cât mai ridicat1. . deşi a cunoscut hotărârea atacată încă de la pronunţarea acesteia). ci instanţa de 1 Sentinţa civilă nr. care pe fond era întemeiat. întrucât a fost exercitat în termen. a apelului sau a recursului. de exemplu. în acest caz. litigiul avea ca obiect contestarea unei decizii de desfacere a contractului de muncă şi reintegrarea în funcţie. atât a unităţii. aceeaşi soluţie fiind propusă şi pentru situaţia în care partea nu şi-a timbrat recursul. însă instanţa a diminuat în mod corespunzător despăgubirile pretinse de salariat. introducerea unui recurs ce este lăsat să fie anulat ca netimbrat. în lipsa unui text de lege expres). într-o speţă. în măsura în care este dovedit. proprie contestaţiei în anulare. Curtea Supremă de Justiţie. profitând de o deficienţă procedurală. . nu a putut fi nici respins nici ca tardiv. reiterarea unei căi de atac. recursul. doearece exercitarea abuzivă a unui drept procedural nu atrage o astfel de sancţiune. profitând de faptul că hotărârea nu i-a fost comunicată.

723 alin. cel interesat poate să le pretindă pe calea unui proces separat.1 din Decretul 167/1958) privind prescripţia extinctivă. Mai trebuie precizat că. fără a mai fi nevoie să se aştepte ca hotărârea de declinare a competenţei să devină irevocabilă. alin. Întrucât art. Subliniem că despăgubirile se vor acorda indiferent de soluţia ce se va pronunţa cu privire la fondul pretenţiei dedusă judecăţii. Pentru a nu se încălca principiul disponibilităţii.8. să se motiveze soluţia adoptată în această privinţă. are dreptul de a fi despăgubită. art. dacă recursul împotriva hotărârii de declinare a competenţei este declarat de către partea care a invocat excepţia de necompetenţă ce a fost admisă. Uneori. Aşadar. aceasta este instanţa sesizată cu soluţionarea pricinii în care s-a săvârşit abuzul respectiv. partea ce a suferit un prejudiciu patrimonial sau moral. dispoziţia de principiu este înscrisă în art.4 Cod procedură civilă potrivit căruia. 2 Cod procedură civilă. 41 . se vor aplica pentru prejudiciul cauzat prin exercitarea abuzivă a unui drept procedural. partea care foloseşte drepturile procedurale în chip abuziv răspunde pentru pagubele pricinuite. termenul de prescripţie extinctivă fiind de trei ani de la data la care a cunoscut sau trebuie să cunoască paguba şi pe cel ce răspunde de aceasta (art. spre exemplu.judecată va aprecia dacă există sau nu un abuz de drept procedural în funcţie de împrejurările concrete ale speţei. chiar legea califică acte ca abuzive.2 Cod procedură civilă şi nici vreun alt text de lege din cuprinsul Codului de procedură civilă nu se referă la condiţiile răspunderii pentru prejudiciul cauzat prin exercitarea abuzivă a unui drept procedural. conform căruia.158 alin.1 şi art. dacă nu se solicită desbăgubiri în procesul în care una din părţi a folosit abuziv un drept procedural. totodată. despăgubirile vor fi acoradate numai la cerere. ţinând cont de cerinţele ce trebuie îndeplinite pentru a se putea caracteriza un act de procedură ca abuziv. în temeiul principiului accesorium sequitur principale. nu şi din oficiu. Cât priveşte instanţa competentă a se pronunţa asupra cererii de despăgubire pentru abuzul de drept procedural.998 Cod civil ).723 alin. dosarul poate fi trimis de îndată la instanţa competentă ori la organul cu activitate jurisdicţională competent. regulile de la răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie (art. Cât priveşte sancţionarea abuzului de drept procedural.fiind necesar. ca urmare a exercitării abuzive a unui drept procedural de către partea adversă.3 alin.

108 C.Totuşi. Actul de procedură abuziv va fi lipsit de efectele contrarii scopului pentru care dreptul procedural exercitat abuziv a fost recunoscut. o despăgubire pentru paguba cauzată prin amânare. deşi. legiutorul prevede şi sancţionarea părţii care a folosit cu rea credinţă anumite drepturi procedurale cu o amendă civilă.79 Cod procedură civilă ).ultim Cod procedură civilă ).). prevede şi el obligaţia părţii care în orice chip a pricinuit amânarea judecăţii (sau a executării silite) de a plăti la cererea părţii potrivnice. solicită şi obţine un termen pentru a-şi pregăti apărarea. dar. Alte texte de lege prevăd şi o serie de sancţiuni specifice. în cazul în care el stă la baza altor acte de procedură. suspendarea judecăţii în situaţia când părţile exercită abuziv dreptul de a obţine amânarea(art. revenirea asupra asistenţei juridice gratuite încuviinţate (art. de strămutare etc.95 alin. sancţiunea va lovi numai actul abuziv (de exemplu. fiind deci necesară existenţa vinovăţiei.civ.275 Cod procedură civilă ). Am amintit deja despre trimiterea dosarului la instanţa competentă înainte de rămânerea irevocabilă a hotărârii de declinare a competenţei (art. Art.158 alin. iar dacă acest act are o existenţă de sine stătătoare. cel care răspunde de pagubă este chiar partea ce a exercitat abuziv dreptul procedural.Se observă că. nulitatea actelor de procedură ce au urmat citării prin publicitate (art.155 Cod procedură civilă). în cuantumul stabilit de art.proc. ceea ce înseamnă că. ipoteza la care se referă art. iar aceasta este cunoscută încă din momentul săvârşirii abuzului. prin ipoteză.108 Cod procedură civilă . cât şi cele ulterioare vor fi lipsite de eficienţă(spre exemplu. nu va fi obligat să plătească despăgubiri pârâtul care. nu este vorba de o răspundere obiectivă. eventual.95 alin. chiar şi respingerea cererii (de recuzare.4 Cod procedură civilă ). soluţia este mai mult consecinţa faptului că instanţa găseşte neîntemeiată cererea respectivă. neprimind citaţia cu cel puţin cinci zile înainte de termenul de judecată. Pe lângă obligaţia de a plăti despăgubiri.108 sau de art. 42 . prejudiciul ar putea fi cunoscut la o dată ulterioară. în acest din urmă caz. atât actul abuziv. Textul se aplică însă indiferent dacă partea a săvârşit sau nu un abuz de drept. Spre exemplu. cererea de verificare de scripte).ultim Cod procedură civilă ). la care mai putem adăuga : neacordarea cheltuielilor de judecată (art.

43 .

CAPITOLUL IV PARTICIPAREA TERTILOR LA JUDECATA

4.1. Precizări introductive În prealabil trebuie precizat că noţiunea de terţi desemnează, pe de o parte, persoanele complet străine de proces, iar pe de altă parte, persoanele care sunt introduse într-un proces în curs de desfăşurare şi care, din acel moment, devin şi ele părţi, fiind însă denumite, în continuare, terţi (uneori terţi intervenienţi sau chiar intervenienţi), spre a fi deosebite de părţile iniţiale (reclamantul şi pârâtul). Această din urmă accepţiune o avem în vedere atunci când vorbim de partciparea terţilor la judecată. În cele mai multe situaţii, cadrul procesului , sub aspectul părţilor între care se stabilesc raporturile juridice procesuale, este fixat de către reclamant, prin indicarea în cererea de chemare în judecată a persoanei împotriva căreia îşi formează pretenţia sa. Discutându-se numai asupra drepturilor şi obligaţiilor părţilor din proces, respectiv asupra situaţiei juridice dintre acestea, este firesc ca hotărârea ce se va pronunţa să îşi producă efectele faţă de persoanele ce s-au judecat, nu însă şi faţă de persoanele străine de proces. Spre deosebire de hotărârile penale, care sunt opozabile erga omnes, hotărârile civile, cu foarte rare excepţii (de exmplu, în materia de stare civilă), nu pot fi opuse terţilor. Astfel, titularul dreptului de proprietate, care a obţinut o hotărâre ce obligă pe pârât la predarea bunului, nu va putea să execute acea hotărâre în cazul în care bunul respectiv este deţinut de o terţă persoană, ci va trebui să declanşeze un nou litigiu, chemându-l în judecată pe terţul detentor, spre a obţine o hotărâre prin care şi acesta din urmă să fie obligat a-i recunoaşte dreptul de proprietate ; hotărârea de partaj nu poate fi opusă unui terţ posesor, care nu a fost atras în nici un fel la judecata finalizată cu pronunţarea acesteia, ci copărtaşul în al cărui lot a fost inclus bunul aflat la terţ va trebui să introducă împotriva acestuia o cerere de revendicare ; în cazul raporturilor

juridice obligaţionale cu pluralitate de debitori, fără ca obligaţia să fie solidară ori indivizibilă, debitorii care nu au participat la judecată nu se vor putea prevala de hotărârea obţinută de unul dintre debitori împotriva creditorului, după cum acesta din urmă nu va putea opune celorlalţi debitori hotărârea pe care a obţinut-o numai împotriva unui debitor. Pentru ca hotărârea civilă să devină opozabilă şi altor persoane care nu sunt părţi şi nici nu sunt considerate a fi reprezentate, mai exact, pentru ca hotărârea să îşi producă efectele faţă de aceştia este necesară introducerea acestora în proces. Necesitatea atragerii unui terţ la judecată poate să decurgă din folosul practic pe care l-ar realiza una din părţile iniţiale (reclamantul sau pârâtul), ce urmăreşte să i se recunoască ori să i se stabilească anumite drepturi şi faţă de de terţul respectiv. Interesul de a fi introdus într-un proces în curs de desfăşurare poate să aparţină şi terţului, fie pentru a-şi valorifica un drept al său, fie pentru a apăra pe una din părţile în litigiu, cu care se găseşte în raporturi speciale şi care fac ca hotărârea ce se va pronunţa să fie folosită de parte pentru a formula pretenţii împotriva terţului, ţinând cont şi de faptul că, uneori, interesele legitime ale unei peroane pot fi afectate , direct sau indirect, de pronunţarea unei hotărâri la care ea nu a fost parte. Spre exemplu : într-un litigiu ce are ca obiect revendicarea unui imobil, creditorul ipotecar al pârâtului are interesul de a interveni la judecată, pentru a dovedi că imobilul este propietatea pârâtului, având în vedre că, în cazul în care reclamantul ar câştiga, urmează a se aplica principiul potrivit căruia; creditorii chirografari pot interveni într-un litigiu în care debitorul lor este parte, fie pentru a împiedica o fraudare a intereselor lor, evitând astfel un proces ulterior în care ar trebui să invoce dispoziţiile art.975 Cod civil , fie pentru a-l ajuta pe debitorul lor să câştige, în considerea împrejurării că orice fluctuaţii ale patrimoniului debitorului (mărimea sau diminuarea activului patrimonial) influenţează posibilitatea creditorilor chirografari de a-şi satiface creanţele, art.1718 Cod civil nerecunoscându-le decât un drept de gaj general asupra patrimoniului, luat în universalitatea sa (de altfel, pentru situaţia când debitorul ar fi reclamant, iar pricina nu ar avea caracter personal, creditorii chirografari ar fi putut şi ei să declanşeze procesul civil, în temeiul art.974 Cod civil ;

44

a fortiori, ei pot să intervină în litigiul pornit de debitorul lor, respectiv în litigiul pornit împotriva debitorului lor) ; cel ce are obligaţia de a garanta pe una dintre părţile din proces nu este obligat să aştepte ca aceasta să formuleze o cerere prin care să-şi valorifice obligaţia de garanţie pe cale incidentală sau principală, ci poate să se alăture părţii respective, sprijinându-i pretenţiile sau apărările de a triumfa împreună, astfel încât garantul să nu se mai îndrepte împotriva garantului etc. Trebuie subliniat că, în anumite cazuri expres prevăzute de lege, terţii sunt practic obligaţi să intervină într-un proces în curs de judecată, sub sancţiunea de a nuşi mai putea valorifica ulterior drepturile sau interesele lor. Spre exemplu : din dispoziţiile înscrise în art.785 Cod civil , se desprinde concluzia că, în cazul partajului succesoral, creditorii unui coindivizar sunt obligaţi pe calea prevăzută de art. 975 Cod civil , chiar dacă aceasta a fost făcută cu fraudarea drepturilor lor 1, la urmărirea silită imobiliară, cei care au un drept de privilegiu sau ipotecă asupra imobilului ce formează obiectul executării silite sunt obligaţi să intervină, întrucât actul de adjudecare prezintă un efect care le-ar putea dăuna etc. Participarea terţilor la judecată prezintă avantaje incontestabile. Ea permite reunirea într-un singur proces a tututor persoanelor interesate de pretenţia supusă judecăţii, instanţa urmând a se pronunţa nu numai asupra raportului juridic substanţial dintre reclamant şi pârât, ci şi asupra raportului juridic dintre terţii intervenienţi şi părţile iniţiale, preîntâmpinându-se astfel posibilitatea apariţiei unor hotărâri judecătoreşti contradictorii, realizându-se totodată o economie de timp şi chiar de cheltuieli. Introducerea unor terţe persoane poate întârzia soluţionarea cererii principale sau poate ridica anumite probleme în ceea ce priveşte competenţa. De asemenea, terţul este obligat să ia procedura în faza în care se găseşte în momentul introducerii sale în proces, fiindu-i deci opozabile actele de procedură anterioare intervenţiei cu toate că acestea nu au fost îndeplinite în contradictoriu şi cu el, ceea ce poate afecta în oarecare măsură drepturile sale, mai ales atunci când atragerea terţului la judecată nu

1

În legătură cu acest exemplu, precizăm că unii autori se referă la « creditorii unei succesiuni »(V.Radu, D.Radu, I.Stoenescu, S.Zilberstein) deşi art.785 C.civ. foloseşte expresia de « creditorii unuia din compărţitori », fiind evident vorba de creditori personali ai moştenitorilor ;.

45

se datorează iniţiativei lui (caz în care el însuşi şi-ar asuma riscul opozabilităţii actelor de procedură deja efectuate), ci a reclamantului sau a pârâtului. În actuala redactare,Codul de procedură civilă reglementează intervenţia voluntară (art.57-59), chemarea în garanţie (art.60-63) şi arătarea titularului dreptului (art.64-66)1. Trebuie subliniat că atragerea unui terţ la judecată din iniţiativa reclamantului sau a pârâtului (intervenţia forţată) nu este permisă decât în cazurile expres prevăzute de lege.Spre deosebire de dispoziţiile legale care stabilesc dreptul terţelor persoane de a interveni într-un proces în curs de desfăşurare ori de câte ori au interes, legea nu prevede în mod general introducerea în procesul civil, pe calea intervenţiei forţate, a oricărei persoane ce ar avea vreun interes în legătură cu pricina ce se judecă şi care nu figurează ca pârât în cererea de chemare în judecată. Aşadar, nu poate fi introdus forţat într-un litigiu orice terţ care ar avea posibilitatea să intervină voluntar, deoarece interveninetul voluntar îşi apără de bunăvoie propriile interese, în timp ce interveninetul forţat este chemat fie să recunoască dreptul unei părţi din proces, fie să se constate că nu are nici un drept asupra părţii care l-a introdus în proces. Pot fi întâlnite şi alte situaţii, în afara celor vizate de art.57-66 Cod procedură civilă, în care ar exista interesul ca un terţ să fie introdus în proces la cererea uneia dintre părţi, însă, în lipsa unui text de lege expres, o eventuală cerere în acest sens ar urma să fie respinsă ca inadmisibilă. Spre exemplu : în funcţie de împrejurările concrete ale speţei, reclamantul ar putea să justifice interesul de a solicita , pe parcursul judecăţii, introducerea în cauză a unui nou pârât, având în vedere că întregirea sau modificarea cerereii de chemare în judecată poate fi făcută, potrivit art.132 alin.1 Cod procedură civilă cel mai târziu la prima zi de înfăţişare, iar după acest moment numai cu consimţământul pârâtului ; uneori, chiar şi pârâtul poate avea interesul de a fi introdus în litigiu un terţ în calitate de pârât ; oricare din părţile iniţiale ar putea justifica interesul de a cere introducerea
1

Amintim că participarea terţilor la judecată îşi are originea în dreptul roman, care cunoştea două forme de intervenţie şi anume intervenţia principală, când terţul pretindea un drept propriu şi intervenţia accesorie, dacă terţul se alătura uneia dintre părţile iniţiale ;.

46

Referitor la acest din urmă exemplu.2.în cauză a unor terţe persoane.164-165 Codul de procedură civilă ) şi nici cu coparticiparea procesuală subiectivă.1. din propria sa iniţiativă. Având în vedere caracterul ei incidental. Noţiune. 4. menţionăm că sistemul procesual civil francez cunoaşte o forma specifică de interevenţie forţată. înainte de formularea ei. intervenţia voluntară prezintă două elememnte definitorii şi anume : existenţa unui process civil în curs de judecată. în procesul respectiv. pentru ca hotărârea ce se va pronunţa să le fie opozabilă. care are ca obiectiv să facă opozabilă terţului hotărârea ce se va pronunţa cu privire la pretenţia formulată de reclamant împotriva pârâtului. mai mulţi reclamanţi sau mai mulţi pârâţi. nefiind vorba de mai multe cereri conexate şi nici de o singură cerere de chemare în judecată în care figurează. pentru a-şi apăra un drept propriu sau pentru a apăra dreptul unei părţi din acel proces. Oricare dintre formele participării terţilor la judecată implică existenţa unui singur proces în curs de desfăşurare . într-un proces aflat în curs de judecată. intervenţia voluntară este acea formă de participare a terţelor persoane la judecată ce constă în introducerea unui terţ. achiesarea pârâtului la 47 . Subliniem că participarea terţilor la judecată nu trebuie confundată cu instituţia conexării pricinii (art.2. Deci. sa pronunţat hotărârea în litigiul respectiv sau acesta din urmă a fost stins ca urmare a unui act procesual de dispoziţie (desistarea reclamantului. putând fi definită ca fiind cererea unui terţ de a intra într-un proces pornit de alte părţi. din iniţiativa acestuia. eventual după întregirea sau modificarea acesteia. intervenţia voluntară este de neconceput dacă nu există un litigiu sau dacă nu mai există un litigiu pendente. Felurile intervenţiei voluntare După cum rezultă din însăşi denumirea ei. fără a se urmări însă condamnarea terţului. Intervenţia voluntară ar fi inadmisibilă atunci când. în cadrul căruia se formulează cereri incidentale (de intervenţie voluntară sau forţată). Intervenţia voluntară 4. introducerea unui terţ.

atunci când cererea de chemare în garanţie. în strânsă legătură cu obiectul acelei pricini. ci numai hotărârea care se va pronunţa le va fi opozabilă. Există totuşi anumite situaţii în care s-ar putea discuta dacă ar fi admisibilă intervenţia voluntară formulată de o persoană ce este ori a fost parte în procesul respectiv. acesta va putea să intervină voluntar.toate pretenţii reclamantului. Cererea de intervenţie voluntară poate fi formulată de orice terţ care ar putea fi prejudicat în vreun fel de hotărârea ce ar urma să se pronunţe într-o pricină sau care pretinde un drept propriu. însă. deoarece. Astfel. a fost respinsă ca lipsită de obiect sau de interes. în realitate ei nu sunt părţi. invocând rezoluţiunea sau nulitatea contractului pe care l-a încheiat cu pârâtul. la judecarea apelului declarat numai cu privire la raporturile juridice dintre reclamant şi pârât. încheierea unei tranzacţii judiciare) ori a intervenit perimarea. cei care sunt consideraţi a fi reprezentanţi în proces (de exemplu. renunţă la judecata faţă de unul dintre pârâţi. se poate formula o cerere de intervenţie voluntară accesorie de către persoana chemată în garanţie la judecata în primă instanţă. În ipoteza în care reclamantul îşi formulează pretenţia împotriva mai multor pârâţi. ci şi împotriva adversarului acesteia din cererea de chemare în judecată). iar aceasta din urmă doreşte să obţină pentru sine bunul ce formează obiectul litigiului. având în vedere că între reclamant şi terţul chemat în garanţie de către pârât nu se stabilesc raporturi procesuale directe ( dacă nu se admite această soluţie. deoarece. Dacă se revendică un bun şi pârâtul cheamă în garanţie persoana ce i-a vândut bunul respectiv. Însă. nu însă şi de o persoană ce a dobândit deja calitatea de parte în acel proces. trebuie să i se recunoască dreptul de a introduce o cerere de intervenţie voluntară principală. atunci ar trebui să se accepte că terţul chemat în garanţie poate formula o cerere reconvenţională nu numai împotriva părţii ce l-a chemat în garanţie şi care are poziţia procesuală de reclamant în cererea de chemare în garanţie. în momentul introducerii 48 . până a se intra în dezbaterea fondului. în raport cu soluţia dată cererii principale. creditorii chirografari ai părţilor) pot interveni.

poate să formulze o cerere de intervenţie voluntară (în nume propriu). Rezultă că intervenţia voluntară poate fi de două feluri. intervenţia voluntară a persoanei respective este inadmisibilă. care aparţine terţului intervenient în toate 49 . « intervenţia este în interes propriu când cel care intervine invocă un drept al său ». în primul aliniat. că intervenţia »este în interesul uneia din părţi când sprijină numai apărarea acesteia ». o parte a achiesat la hotărâre sau nu a exercitat şi ea calea de atac în termenul prevăzut de lege etc. dacă procesul continuă fără una dintre părţi datorită atitudinii acesteia (de exemplu. deci şi a intervenţiei voluntare. după cum terţul invocă un drept propriu (intervenţie voluntară principală) sau apără drepturile uneia dintre părţi ( intervenţie voluntară accesorie). Mai rezultă. că terţul trebuie să justifice întotdeauna un interes propriu. Art. soluţia contrară echivalând cu o revocare a unui act unilateral sau. dispune. întrucât. evident fără încălcarea intereselor celorlalte părţi) ori cu o eludare a anumitor dispoziţii legale imperative (cum ar fi cele referitoare la termenul în care poate fi exercitat apelul).). nu mai are calitatea de parte în procesul respectiv independent de voinţa lui. că .cererii de intervenţie. iar. fie principală.1 Cod procedură civilă. 49 Cod procedură civilă. Reprezentantul legal sau conevenţional al unei părţi. unul din pârâţi a achiesat la pretenţiile reclamantului. cu o revenire unilaterală asupra unei convenţii sinalgamatice (cum ar fi tranzacţia judiciară încheiată numai de unele părţi. denumirile de « intervenţie în interes propriu » şi « intervenţia în interesul uneia din părţi » nu sunt exacte .49 alin. după ce prevede. În schimb. ceea ce distinge cele două feluri de intervenţie voluntară nu este interesul. că . nelucrând în nume propriu şi deci fiind un terţ faţă de pretenţia supusă judecăţii. fie accesorie. « oricine are interes poate interveni într-o pricină ce se urmează altei persoane ». indiferent de felul intervenţiei. în alin. după caz. Aşadar. din art. interesul fiind o condiţie ce trebuie îndeplinită pentru exercitarea oricărei forme concrete de manifestare a acţiunii civile. în aliniatul ultim.2.

2. Dacă însă terţul preferă să invoce pretinsul său drept în litigiul pendente. se numeşte intervenţie voluntară principală ori. este de remarcat că dispoziţiile corespunzătoare din reglementarea anterioară anului 1948 aveau o redactare superioară.civ. deoarece. îndreptată împotriva părţilor iniţiale. Ca natură juridică. Tebuie subliniat că numai terminologia folosită în actuala reglementare pentru cele două feluri de intervenţie voluntară este improprie. Intervenţia voluntară principală constituie un incident procedural ce determină lărgirea cadrului procesual. după ce precizează că intervenţia voluntară poate fi principală sau accesorie (art. care aparţine terţului în cazul intervenţiei voluntare principale ( cel puţin. pentru a-şi conserva drepturile sale. din ansamblul reglementării. Intervenţia voluntară principală Cererea prin care un terţ solicită introducerea sa într-un proces în curs de judecată. devenind o cerere care se grefează pe cererea principală.1) şi este accesorie în cazul în care sprijină pretenţiile unei părţi. cât şi a pârâtului. 4. însă. după cum mai este denumită de unii autori. dar care poate fi soluţionată şi independent de aceasta. vechiul art. intervenţie agresivă.330 alin. 50 .proc. iar părţile din celălalt proces ar fi pârâte. de regulă din punctul de vedere al părţilor. să susţină partea respectivă(art.329 alin. aşa pretinde acesta).2. 1 Sub acest aspect.247 alin. Menţionăm că noul cod francez de procedură civilă. aceasta din urmă fiind admisibilă dacă autorul ei are interesul. deci atât a reclamantului. în care el ar figura ca reclamant.Astfel.328). respectiv părţii în favoarea căreia s-a intervenit în cazul intrervenţiei voluntare accesorii1.2 C. Terţul intervenient poate să îşi formuleze pretenţia pe cale principală. aşa cum se desprinde din chiar art.1ş2). pentru a i se recunoaşte sau stabili un drept propriu. dreptul invocat .49 Cod procedură civilă. fie pentru apărarea drepturilor uneia din prigonitoarele părţi ». ci . dispune că intervenţia este principală atunci când se formulează o pretenţie în profilul intervenientului(art. declanşând un proces distinct. nu se desprinde însă concluzia că interesul nu ar aparţine celui care intervine în apărarea unei părţi. şi sub aspectul obiectului litigiului. preveddea că « intervenţia se va putea face fie pentru recunoaşterea drepturilor intervenientului.situaţiile. uneori. intervenţia voluntară principală este o veritabilă chemare în judecată. cererea sa dobândeşte caracter incidental.

spre deosebire de celelalte incidente procedurale ce duc la extiderea cadrului procesual şi care sunt determinate de părţile iniţiale. între pretenţia formulată de terţ şi cea din cererea introductivă de instanţă. neexistând nici un risc să se ajungă la pronunţarea a două hotărâri contradictorii. pe de o parte. în cazul în care s-a formulat o cerere reconvenţională) nu există o conexiune. se consideră inadmisibilă cererea de intervenţie voluntară în pricinile cu caracter strict personal. în litigiile respective trebuie să participe numai anumite persoane. cum ar fi desfacerea sau desfiinţarea căsătoriei. mai ales în caz de dol sau fraudă din partea unei părţi. atunci intervenţia voluntară principală este inadmisibilă. punerea sub interdicţie sau ridicarea interdicţiei etc. Intervenţia voluntară principală presupune invocarea de către un terţ a unui drept propriu.Datorită împrejurării că lărgirea cadrului procesual este consecinţa iniţiativei unui terţ. fără însă să existe identitate între dreptul pretins de terţ şi dreptul ce formează obiectul cererii de chemare în judecată. Dacă între pretenţia terţului şi pretenţia supusă judecăţii de către reclamant(sau de către pârât. pe de altă parte. terţul va trebui să declanşeze un proces separat. Ar rezulta că. Această soluţie se sprijină nu atât pe argumentul că terţul nu ar putea să invoce acelaşi drept ca şi reclamantul. dat fiind caracterul strict personal. cât mai ales pe faptul că. 51 . iar. care să justifice rezolvarea împreună a celor două cereri. deoarece nu ar face altceva decât să întârzie soluţionarea cererii de chemare în judecată. intervenţia voluntară principală este admisibilă în orice proces civil. tăgăduirea paternităţii. deoarece am văzut că nu este necesar să existe identitate de obiect între cele două cereri. între cele două drepturi subiective trebuie să existe o legătură suficientă. Cât priveşte sfera de aplicare a intervenţiei voluntare principale. nu ar exista o legătură suficientă. care să justifice întârzierea soluţionării pricinii cu caracter strict personal. Cu toate acestea. S-a susţinut că intervenţia principală ar fi admisă în pricinile cu caracter strict personal dacă există o legătură suficientă între pretenţia terţului şi cererea principală. Într-un asemenea caz. în regulă generală. intervenţia voluntară principală a fost considerată un incident procedural sui generis. Totuşi. se observă că legea nu limitează formularea cererii la anumite materii.

Spre exemplu. de exemplu. iar argumentul ce justifică inadmisibilitatea intervenţiei principale în litigiile individuale de muncă nu ar mai putea fi folosit. o terţă persoană ar putea să intervină pentru a-şi valorifica un drept cu privire la un anumit bun supus împărţelii. ci şi despăgubiri. modificarea . cererea formulată de salariaţii care nu 52 . întrucât o altă persoană nu poate cere să i se stabilească drepturi decurgând dintr-un raport de muncă în care subiect este persoana ce figurează ca parte în cererea principală. Pentru litigiile colective de muncă. în cazul în care unitatea cere nu numai declararea grevei ca nelegală. Precizăm însă că. atunci când în litigiul declanşat printr-o cerere cu caracter strict personal părţile formulează şi cereri accesorii sau incidentale care nu au un astfel de caracter. Considerăm însă că soluţia urmează a fi nuanţată. Chiar şi în litigiile referitoare la executarea. cu atât mai mult cu cât este greu de admis că un terţ s-ar putea opune. la desfacerea sau desfiinţarea căsătoriei.Este însă puţin probabil să existe o asemenea legătură. indiferent care ar fi dreptul propriu pe care îl invocă. o terţă persoană poate să solicite şi ea despăgubiri pentru pagubele ce i-au fost cauzate de greva respectivă. suspendarea sau încetarea contractului colectiv de muncă pot exita situaţii când ar fi admisibilă o intervenţie voluntară principală. spre exemplu. în măsura în care legea nu dispune altfel. ceea ce nu este cazul în legătură cu problema care ne preocupă. Aceasta deoarece judecarea conflictelor colective de muncă se face conform Codului de procedură civilă. în sensul că ea priveşte numai litigiile individuale de muncă. care să justifice introducerea unui terţ într-un proces în care ar trebui să participe numai anumite persoane. intervenţia voluntară principală devine admisibilă dacă vizează pretenţiile formulate în cererile accesorii sau incidentale. dacă într-un proces de divorţ se solicită şi partajarea bunurilor dobândite în timpul căsătoriei. Se admite că nici în litigiile de muncă nu este admisibilă intervenţia voluntară principală. caracterul personal al raportului de muncă impunând o asemenea soluţie.

deoarece ar trebui să se admită că pe calea intervenţiei voluntare principale s-ar putea invoca nu numai un 1 T. 53 .teza I Cod Procedură civilă) şi va dispune citarea adevăratelor părţi pentru rezolvarea cererii de strămutare. Aceasta din urmă. În cazul unui litigiu arbitral. a introdus o cerere de intervenţie voluntară principală. intervenţia voluntară principală este admisibilă numai dacă terţul a fost şi el parte în covenţia arbitrală sau dacă. partea a indicat în cererea de strămutare o altă persoană decât aceea care îi era adversar în litigiul de fond. astfel încât între părţi în instanţa de strămutare trebuie să fie părţile din pricina a cărei strămutare se solicită. În plus. citată de T. Strămutarea constituie un incident procedural în legătură cu judecare unei pricini.40 alin. cererea formulată în speţă nu era altceva decât o simplă cerere prin care cel interesat menţiona adevăratele părţi din proces. aceeaşi fiind soluţia pentru orice formă de participare a terţilor la judecată. Aşadar. s. în revista „Dreptul” nr. care nu pune în discuţie pretenţia dedusă judecăţii şi care . desigur prin reprezentanţii aleşi de către aceştia. pag. Este însă discutabilă calificarea cererii respective ca fiind o intervenţie voluntară principală. ca de altfel şi „intervenţia în interesul uneia din părţi”1. intervenţia voluntară principală presupune invocarea unui drept subiectiv civil. dar fiind de rea credinţă.192. În urma unei asemenea cereri.19-20.12/1994. în instanţa de strămutare nu se discută niciodată fondul. învederând instanţei de strămutare reaua –credinţă a părţii ce a solicitat strămutarea .sunt membri ai sindicatului ce este parte în proces. Opinii în legătură cu unele aspecte jurisprudenţiale actuale în domeniul dreptului procesual.12/1994. Pornindu-se de la o situaţie particulară ivită în practica instanţei supreme. preşedintele instanţei va cere dosarul pricinii (art.Pop. În speţa ce a prilejuit formularea acestui punct de vedere s-a solicitat strămutarea judecării unui recurs.326 din 21 iunie 1994. nu duce la un proces distinct. ulterior declanşării litigiului arbitral. 2 CSJ. p. Soluţia pe care nu o împărtăşim duce la un cerc vicios. Com.2 . se încheie un compromis între terţ şi părţile iniţiale. s-a arătat că „intervenţia în nume propriu” ar fi admisibilă şi în instanţa de strămutare. „încheierea „nr. deşi este de competenţa unei alte instanţe.Pop în revista Dreptul nr. încuviinţată în principiu de instanţa supremă. aflând de cererea de srtămutare. care apoi a respins ca neîntemeiată cererea de strămutare2. însă.

motivarea în fapt şi în drept a pretenţiilor intervenientului. 50 alin.112 Cod procrdură civilă . datorită recuzării. 54 . intervenţia voluntară principală este inadmisibilă dacă se face cu ocazia şi în vederea rezolvării unor incidente procedurale precum: strămutarea. se va menţiona această împrejurare în cuprinsul cererii şi se va alătura dovada calităţii de reprezentant. preum şi. semnătura. indicarea mijloacelor de probă pe care intervenientul înţelege să le folosească. În consecinţă. deoarece ele se găsesc deja la dosarul cauzei). Textul menţionat trimite deci la dispoziţiile art. În cazul în care cererea este formulată prin reprezentant . cererea de intervenţie voluntară principală trebuie făcută în forma prevăzută pentru cererea de chemare în judecată. întrucât acest drept este recunoscut de lege oricărei persoane. conţinutul acesteia trebuie să se refere şi la cererea principală. arătarea dreptului pretins de terţul intervenient. pentru a se evidenţia legătura dintre cele două cereri. ci şi un drept procedural. De asemenea. numele şi domiciliul (denumirea sau sediul) intervenientului. iar terţul intervenient devine parte în proces numai după încuviinţarea în principiu a cereii sale. intervenţia voluntară principală ar fi la îndemâna oricărei persoane ce ar justifica interesul de a participa la judecată şi ar include şi situaţia când terţul ar interveni pentru a apăra pe una din părţi. numele şi prenumele (denumirea) reclamantului şi ale pârâtului din cererea de chemare în judecată (nu este necesar să se menţioneze şi domiciile (sediile) acestora. 1 Codul de procedură civilă .drept subiectiv civil.49 alin. un conflict de competenţă etc. fiind vorba de o cerere incidentală. nu se poate alcătui completul de judecată. care reglementează cuprinsul cererii de chemare în judecată. cu toate că legea stabileşte un regim juridic diferit pentru cele două feluri de intervenţie voluntară). Potrivit art.2 Codul de procedură civilă nu are în vedere dreptul de a sesiza instanţa. dar drepturile procedurale (cu excepţia dreptului de a sesiza instanţa) nu pot fi exercitate decât de părţile din proces (este evident că art. recuzarea tuturor judecătorilor de la o instanţă sau când. cererea de intervenţie voluntară principală ar trebui să cuprindă: indicarea instanţei şi a numărului dosarului. În consecinţă. în caz contrar. a obiectului cererii principale. cererea de perimare.

Potrivit art. în scopul înştiinţării oricărei persoane interesate. acest moment se determină conform art.50 alin.2 Cod procrdură civilă . cererea voluntară principală poate fi introdusă şi după pronunţarea încheierii de admitere în principiu. la care ne vom referi mai jos. cu atât mai mult cu cât declanşarea unui proces civil nu este supusă formalităţii de publicitate.3 Cod procrdură civilă . Dacă mai multe părţi iniţiale au un singur reprezentant sau dacă o persoană stă în judecată atât în nume propriu cât şi ca reprezentant a altei părţi. În lipsa unei precizări anume în cuprinsul art. dacă instanţa de judecată consideră că este lămurită şi urmează a se retrage în vederea deliberării. în primul rând. precum şi copii de pe înscrisurile pe care le va utiliza intervenientul.2 şi art. având în vedere că terţul deduce judecăţii o pretenţie proprie. Intervenţia voluntară principală este supusă unei taxe de timbru datorate în cazul în care terţul şi-ar valorifica pretenţia pe cale principală. se va depune pentru acestea câte o singură copie de pe cererea de intervenţie voluntară principală şi de pe înscrisurile alăturate ei.40 din Decretul nr. în faptul că terţul ar putea să afle relativ târziu despre existenţa litigiului în care ar avea interesul să intervină. Ţinând seama de necesitatea ca rezolvarea cererii incidentale să nu întârzie soluţionarea cererii principale.31/1954 privind persoanele fizice şi juridice ).2 Cod procedură civilă . legiuitorul a stabilit că încheierea dezbaterilor reprezintă momentul limită până la care intervenientul principal îşi poate depune cererea. fiind deci vorba de declaraţia pe care o face în acest sens preşedintele. intervenţia voluntară principală se poate face numai în faţa primei instanţe şi înainte de închiderea dezbaterilor.La cererea de intervenţie voluntară principală se anexează atâtea copii de pe aceasta câte părţi iniţiale sunt. în materia declarării judecătoreşti a dispariţiei şi a morţii. într-un proces de partaj. în atâtea exemplare câte părţi iniţiale sunt şi un exemplar în plus pentru instanţă. intervenţia voluntară principală trebuie făcută înaintea primei instanţe. Aşadar. Însă. pentru a nu se răpi un grad de jurisdicţie.37 alin.50 alin.50 alin.150 Cod procrdură civilă .Raţiunea fixării acestui termen constă. cu execepţia unor cazuri limitativ prevăzute de lege (de exemplu. cu excepţia situaţiei prevăzute de art. după concluziile pe fond ale părţilor. certificate pentru conformitate cu originalul de către acesta. până la închiderea 55 . art.

2 din noul cod francez de procedură civilă prevede admisibilitatea intervenţiei voluntare. instanţa supremă a decis că în cazul în care cererea de intervenţie voluntară principală se referă la problemele asupra cărora s-a statuat prin încheierea de admitere în principiu. se ridică problema de a şti dacă ar mai putea fi formulată o intervenţie voluntară principală. fără a mai revoca ordonanţa respectivă. pe când cea din urmă măsură vizează nu numai raporturile juridice dintre părţile iniţiale. Menţionăm că. iar nu de închiderea dezbaterilor asupra unei probleme ce urmează a fi soluţionată printr-o încheiere premergătoare hotărârii de fond. se observă că. ci şi cele dintre acestea şi terţul intervenient. Cererea de intervenţie voluntară principală trebuie depusă cel mai târziu până la închiderea dezbaterilor de fond. instanţa are posibilitatea să se pronunţe mai întâi asupra cererii principale. în cazul în care intervenţia ar întârzia soluţionarea cererii principale. chiar şi atunci când instanţa a amânat pronunţarea hotărârii1. pretenţiile sale urmând a fi valorificate numai pe calea principală. În plus. aşa încât. însă.783 alin. şi după pronunţarea ordonenţei de închidere a dezbaterilor. menţionăm că art. ci. 1 Cu titlu informativ. terţul nu mai poate interveni după închiderea dezbaterilor în principiu a cerereii de partaj. prin ipoteză. înseamnă că termenul în care se poate formula intervenţia voluntară principală într-un proces de partaj se stabileşte tot potrivit art. Pentru situaţia în care se repune pe rol. relativ recent. dispoziţiile care reglementează partajul judiciar nu se referă şi la intervenţia voluntară. de la speţă la speţă.Considerăm că un răspuns global nu poate fi dat.50 Cod procedură civilă . 56 . dacă ar primi cererea de intervenţie voluntară principală. soluţia s-ar justifica pe caracterul interlocutoriu al încheierii de admitere în principiu. deoarece. având în vedere că. text care nu face vreo distincţie în funcţie de natura litigiului şi care vorbeşte generic de închiderea dezbaterilor. instanţa nu ar fi pusă în situaţia de a reveni asupra unei măsuri luate în legătură cu raporturile dintre părţile iniţiale pentru a dispune o altă măsură cu privire la aceleaşi raporturi juridice. fără a distinge între intervenţia principală şi cea accesorie. Aparent. aplicând regula conform căreia normele speciale se completează cu dreptul comun. la încuvinnţarea primei măsuri nu puteau fi avute în vedere şi pretenţiile terţului. vor mai avea loc dezbateri cu privire la împrejurările ce au deteeminat repunerea pricinii pe rol.dezbaterilor ce preced hotărârea finală de partaj. se admite însă că.

adică să se judece direct în apel. Art. textul nu ar fi vorbit numai de intervenţia voluntară accesorie. adică nu antrenează o judecare a fondului în chiar soluţionarea căii de atac. dacă la judecata în primă instanţă au existat mai mult de două părţi. este de strictă interpretare şi aplicare. Dacă terţul intervenient şi-ar valorifica pretenţia pe cale principală. permite introducerea cererii de intervenţie voluntară principală şi în instanţa de apel. pe de o parte.3 Cod procedură civilă . însă.În legătură cu această învoire a părţilor. după cum aceasta ar întârzia sau nu soluţionarea cerereii de chemare în judecată. însă numai cu învoirea părţilor.instanţa va încuviinţa sau nu în principiu cererea terţului. recursul nu are caracter devolutiv.3 Cod procedură civilă . art. astfel încât urmează a se aplica. deoarece. dispoziţia legală de la judecata în primă instanţă. Cât priveşte dispoziţia înscrisă în art.51 Cod procedură civilă. Terţul nu poate să îşi formuleze pretenţia sa pe cale incidentală nici în cazul în care recursul s-ar exercita împotriva unei hotărâri care. iar pe de altă parte. însă terţul intervenient nu se va putea prevala de hotărârea pe care o va obţine şi faţă de părţile pentru care hotărârea apelată a rămas definitivă şi irevocabilă. ca orice normă specială.3 Cod procedură civilă aceasta apare ca fiind nefirească în contextul reglementării de ansamblu a apelului şi în raport cu grija legiuitorului de a nu se încălca principiul dublului grad de jurisdicţie în multe alte situaţii. Un argument în sprijinul acestei soluţii poate fi desprins şi din art.50 alin. atunci părţile nu ar putea conveni să se treacă peste primul grad de jurisdicţie. atunci când terţul alege calea unei cereri incidentale. părţile ar putea conveni ca pretenţia acestuia să se judece pentru prima dată înaintea instanţei de apel. Legea nu prevede şi momentul până la care terţul poate să intervină în instanţa de apel. este nevoie doar de acordul acestora din urmă.50 alin. dacă legiuitorul ar fi intenţionat să permită formularea cererii de intervenţie voluntară principală şi în recurs. 57 . momentul fiind deci acela al închiderii dezbaterilor de fond înaintea instanţei de apel. în sensul că. dar numai unele au fost atrase la judecata în apel. subliniem că. în mod corespunzător.50 alin. Intervenţia voluntară principală este însă inadmisibilă în recurs.

în această din urmă situaţie cererea intervenientului principal poate fi primită numai cu acordul părţilor.cotrarietatea de hotărâri. cererea este inadmisibilă. această din urmă soluţie îşi găseşte aplicare şi atunci când s-a casat cu trimitere într-o pricină în care. În cazul contestaţiei în anulare. 7 Cod procedură civilă . se disting următoarele situaţii: dacă s-a casat cu reţinere. problema admisibilităţii cererii intervenientului principal se pune. spre exemplu. terţul are deschisă numai calea 58 . rejudecarea fondului după casare echivalează cu o judecată în primă instanţă. împotriva unei instanţe nesupuse apelului sau împotriva unei hotărâri pronunţate în apel. rejudecarea echivalează cu o judecată în apel. Cât priveşte admisibilitatea intervenţiei voluntare principale în cadrul rejudecării fondului după casare. 322 pct. se pronunţă fără drept de apel. însă. hotărârea primei instanţe nu este supusă apelului. potrivit legii. cererea intervenientului voluntar principal poate fi primită numai cu acordul părţilor. întrucât soluţia contrară ar transforma recursul într-un apel. într-o asemenea situaţie. aşa încât cererea de intervenţie voluntară poate fi depusă până la închiderea dezbaterilor. intervenţia voluntară principală devine admisibilă dacă se rejudecă fondul ca urmare a admiterii căii extraordinare de atac de retractare şi numai atunci când: contestaţia în anulare de drept comun a fost exercitată. în condiţiile stabilite de art. numai dacă are loc o rejudecare a fondului. fiind deci guvernată de dispoziţiile legale din materia apelului.final Cod procrdură civilă.potrivit legii. 317 alin. cât şi a primei instanţe. în cazul în care casarea cu trimitere s-a făcut pentru necompetenţa atât a instanţei de apel. în cazul motivului prevăzut de art. soluţia justificându-se prin aceea că.deşi legiuitorul a suprimat dreptul de apel pentru situaţia respectivă. indiferent că a fost recurată o hotărâre pronunţată în apel sau o sentinţă nesupusă apelului. în cazul casării cu trimitere la instanţa de apel care a pronunţat hotărârea recurată sau la instanţa de apel competentă. de asemenea. contestaţia în anulare specială a fost exercitată împotriva unei hotărâri pronunţate de judecătorie în ultimă instanţă. într-o astfel de ipoteză. Referitor la cealaltă cale extraordinară de atac de retractare. ca urmare a admiterii cererii de revizuire (este însă posibil să nu existe o rejudecare a fondului deşi cererea de revizuire s-a admis .

care să justifice soluţionarea împreună a celor două cereri. Înainte de a decide cu privire la încuviinţarea în principiu a cererii de intervenţie voluntară principală. cererea terţului poate fi primită pentru a fi judecată numai dacă părţile convin în acest sens. după caz. prima problemă pe care o are de rezolvat instanţa de judecată este aceea de a stabili dacă această cerere poate fi încuviiţată în principiu. intervenţia voluntară principală este inadmisibilă.unei cereri principale).52 alin. Asupra admisibilităţii în principiu a intervenţiei voluntare principale. prin care va încuviinţa în principiu cererea terţului sau. în alte cuvinte. Aplicând principiul accesorium sequitur principale. Dacă s-a admis în principiu cererea de revizuire a unei hotărâri pronunţate în apel. În situaţia când s-a cerut revizuirea unei hotărâri pronunţate de o instanţă de recurs. art. iar. terţul îşi poate formula pretenţiile până la închiderea dezbaterilor. ar fi admisibilă o intervenţie voluntară principală. instanţa de judecată va trebui să verifice următoarele aspecte: dacă terţul justifică un interes şi pretinde un drept propriu. nu poate fi atacată decât o dată cu fondul. rezultă că încheierea cu privire la admisibilitatea în principiu a cererii de intervenţie voluntară principală este supusă 59 . potrivit art.2 Cod procedură civilă . iar cererea de revizuire a fost încuviinţată în principiu.1 Cod prcedură civilă prevede că instanţa se va pronunţa asupra admisibilităţii în principiu a cererii de intervenţie numai după ascultarea părţilor şi a celui care intervine. precum şi pentru a se asigura dreptul de apărare al acestora şi contradictorialitatea. În cazul în care un terţ formulează o cerere de intervenţie voluntară principală. dacă pretenţia terţului este susceptibilă de a fi soluţionată în litigiul pendente. instanţa de judecată se va pronunţa printr-o încheiere. dacă. Această încheiere. dacă terţul a formulat cererea sa înlăuntrul termenului prevăzut de lege. în raport cu natura litigiului dintre părţile iniţiale. În cazul în care s-a atacat o hotărâre de primă instanţă (rămasă definitivă prin neapelare). Pentru a se preîntâmpina surprinderea părţilor între care s-a legat iniţial raportul juridic procesual. o va respinge ca inadmisibilă. dacă există o legătură suficientă între cererea principală şi cererea de intervenţie. instanţa va trebui să verifice dacă părţile cu privire la care se judecă apelul respectiv sunt de acord cu primirea cererii. 52 alin. pentru ipoteza când terţul îşi formulează pretenţia în instanţa de apel.

aceasta fiind. Aceste efecte sunt următoarele: învestirea instanţei cu judecarea pretenţiei terţului intervenient. oricare dintre părţile iniţiale. Trebuie subliniat că prescripţia se întrerupe de la data introducerii cererii de 60 . astfel încât instanţa care a pronunţat-o nu mai poate reveni asupra ei. pe lângă posibilitatea de a ataca această încheiere o dată cu hotărârea de fond. întrucât cererea sa de intervenţie nu a fost soluţionată pe fond. iar. pentru prima situaţie. terţul va putea să îşi reitereze pretenţia printr-o cerere de chemare în judecată îndreptată împotriva părţilor din procesul în care a vrut să intervină. prorogarea legală de competenţă. În cazul în care instanţa nu a încuviinţat în principiu cererea de intervenţie voluntară principală. Dacă a încuviinţat în principiu cererea de intervenţie. chiar şi atunci când ar constata ulterior că a greşit primind să judece pretenţia terţului pe cale incidentală. nu însă şi atunci când cererea terţului este respinsă ca inadmisibilă. părţile sunt puse în întârziere faţă de terţul intervenient. pentru cea de a doua situaţie. Diferă numai persoana ce ar avea interesul să atace încheierea. întreruperea prescripţiei extinctive.acelei căi de atac ce poate fi exercitată împotriva hotărârii de fond. ţinând cont de faptul că terţul intervenient dobândeşte calitatea de parte numai după încuviinţarea în principiu a cererii sale. Efectele introducerii cererii de intervenţie voluntară principală se produc numai dacă instanţa de judecată pronunţă o încheiere de încuviinţare în principiu.2 Cod procedură civilă nu face nici o deosebire.dreptul subiectiv pretins de terţ devine un drept litigios. Menţionăm că ultima ipoteză prezintă particularitatea că se recunoaşte dreptul de a exercita o cale de atac unei persoane care nu a dobândit calitatea de parte în procesul respectiv. cât şi atunci când cererea a fost respinsă ca inadmisibilă. terţul care a formulat cererea. instanţa trebuie apoi să o soluţioneze pe fond. cu toate consecinţele ce decurg din această calitate.17 Cod procedură civilă). desigur numai după pronunţarea acesteia din urmă. Încheierea asupra admisibilităţii în principiu a cererii de intervenţie voluntară principală are caracter interlocutoriu. se desprinde concluzia că încheierea în discuţie poate fi atacată atât în cazul încuviinţării în principiu a cererii de intervenţie. neexistând riscul de i se opune puterea de lucru judecat.terţul devine parte în proces. Întrucât art. dacă este cazul(art. 52 alin. pronunţând deci o încheiere a acesteia ca inadmisibilă.

3. În literatura de specialitate. De asemenea. se perimă sau terţul intervenient renunţă la judecată. în sensul că prescripţia se consideră a nu fi fost întreruptă în cazul în care cererea de intervenţie voluntară este respinsă. fiind fără relevanţă dacă hotărârea respectivă este sau nu atacată şi de una din părţile iniţiale. Aşadar. intervenţia voluntară accesorie duce la lărgirea cadrului procesual numai sub aspectul părţilor. aşa cum vom vedea.2. se numeşte interevenţie voluntară accesorie. această formă de intervenţie voluntară mai este denumită şi intervenţie alăturată sau conservatoare ori auxiliară. pe pârât. întreruperea este numai provizorie. ci doar sprijină pe reclamant sau. de exemplu. 4. pentru a apăra drepturile unei din părţle iniţiale. Intervenţia voluntară accesorie are un scop limitat. deoarece terţul nu invocă o pretenţie proprie şi nu urmăreşte obţinerea unei hotărâri prin care părţle iniţiale să fie condamnate faţă de el. Ca natură juridică. Intervenţia voluntară accesorie Cererea prin care un terţ ce justifică un interes solicită introducerea sa într-un litigiu în curs de desfăşurare. solicitând punerea acesteia în executare silită. De asemenea. intervenţia voluntară accesorie este o simplă apărare. care va fi opozabilă tuturor părţilor. ci tinde. faţă de părţile iniţiale. Constituind o cerere incidentală prin care terţul nu invocă un drept propriu. pornind de la faptul că intervenientul accesoriu nu intenţionează 61 . de hotărârea ce i-a dat câştig de cauză. ca instanţa să pronunţe o soluţie în favoarea părţii pentru care a intervenit. iar nu de la data pronunţării încheierii de încuviinţare în principiu a acesteia. după cum hotărârea defavorabilă terţului intervenient îi va putea fi opusă de oricare din părţle iniţiale.iar din această calificare decurg. consecinţe practice deosebit de importante în ceea ce priveşte regimul juridic al intervenţiei accesorii. anulată. nu şi al obiectului litigiului. după caz. terţul intervenient se va putea prevala. intervenientul voluntar va putea să exercite căile de atac prevăzute de lege. De altfel. prin apărările pe care le face.intervenţie voluntară principală. se pronunţă o singură hotărâre. În cazul în care cererea de chemare în judecată şi cererea de intervenţie voluntară principală s-au soluţionat împreună.

când s-a făcut o plată nelegală. iar nu numai pentru partea a cărei poziţie o susţine. se observă că această afirmaţie nu este completă. dacă într-un proces de divorţ s-a cerut şi partajarea bunurilor comune). după cum urmează: dacă se contestă decizia de desfacere a contractului de muncă. în sensul că el se alătură uneia din părţile între care s-a stabilit iniţial raportul juridic procesual. S-a arătat că interesul terţului ar fi acela de a sprijini partea care intervine. Spre exemplu. unii autori îl consideră ca fiind parte alăturată. s-a decis că intervenţia accesorie este admisibilă şi într-o contestaţie la executare. se consideră că în pricinile cu caracter strict personal intervenţia voluntară accesorie este inadmisibilă. intervenţia voluntară accesorie este admisibilă în orice materie. neexistând nici un text de lege care să limiteze expres sfera sa de aplicare. poate interveni salariatul care a înlesnit producerea pagubei. însă. vom mai adăuga şi posibilitatea sindicatului de a interveni pentru a apăra drepturile unui membru al său. deoarece ar putea să creeze impresia că. iar. în litigiile pentru stabilirea despăgubirilor. având în vedere că prin interes se înţelege folosul practic. Totuşi. iar nu parte principală. Intervenientul accesoriu trebuie să justifice întotdeauna un interes propriu..să îşi realizeze o pretenţie proprie. faţă de care este legat printr-un interes conex cu procesul. exceptând situaţia când o normă juridică specială ar dispune în sens contrar.. Chiar dacă nu pretinde un drept propriu în cadrul procesului în care intervine. intervenientul poate fi cel care a luat această măsură. precum şi situaţia în care intervenţia ar privi o cerere accesorie sau incidentală ce nu are un astfel de caracter (de exemplu. se poate formula o cerere de intervenţie accesorie . la aceste ipoteze. Terţul nu devine însă reprezentantul acestei părţi şi nici înlocuitorul sau coordonatorul activităţii procesuale a părţii pe care o apără. terţul trebuie să urmărească obţinerea unui folos pentru sine. Instanţa supremă a mai stabilit că în litigiile (individuale) de muncă. în scopul combaterii în comun a susţinerilor adversarului acesteia. folosul 62 . Ca regulă generală. ca şi în cazul intervenţiei voluntare principale. astfel încât instanţa de judecată să dea câştig de cauză părţii în favoarea căreia a intervenit. intervenientul poate fi cel care a dispus plata respectivă. în procesul respectiv.

care se apreciază în funcţie de posibila incidenţă asupra drepturilor sale a hotărârii ce ar urma să se pronunţe cu privire la cererea principală1. conexe cu această situaţie juridică. s-a precizat că intervenientul accesoriu are un interes preventiv. 63 .Garsonnet. R. ceea ce nu este exact. Din cele menţionate mai sus.893. o cerere de intervenţie voluntară accesorie. În alte cuvinte. prin ele însele. tome III. intervenientul accesoriu are un interes personal. în cazul intervenţiei voluntare accesorii.Solus. spre exemplu. dsitinct de cel al părţii pe care o apără. Ch. Deşi prejudiciul pe care l-ar putea suferi terţul nu este decât eventual. S-a decis însă că sentimentele de afecţiune faţă de una din părţi nu justifică. Terţul va obţine un folos practic direct şi imediat prin pronunţarea unei hotărâri în favoarea părţii pe care o apără. iar aceasta se datorează faptului că drepturile sale ar putea să fie afectate prin pronunţarea unei hotărâri de condamnare a părţii respective. Traite theorique et practique de procedure civile et commerciale. În realitate. Droit judiciare prive. grija de a preveni realizarea acestuia conferă un caracter născut şi actual interesului intervenientului accesoriu. 1991. tome 3. Paris. Aşadar.Ceyar-Bru.Sirey. E. terţul urmăreşte să preîntâmpine pronunţarea unei hotărâri care ar fi susceptibilă să creeze o situaţie de natură a compromite propriile sale drepturi.Perrot. Nu ar fi suficient nici un interes de principiu. cererea de intervenţie voluntară accesorie este inadmisibilă dacă ar avea ca scop determinarea unei jurisprudenţe pe care terţul ar 1 2 H.185. Sirey. este vorba de „ un interes actual pentru a preveni un prejudiciu eventual”. aceeaşi fiind soluţia şi atunci când terţul ar urmări doar respectarea unor prevederi legale în litigiul în care intervine. ci este suficient şi un interes moral. rezultă că nu sunt exacte nici susţinerile conform cărora nu ar trebui ca interesul intervenientului accesoriu să fie născut şi actual 2 ori că ar fi suficient un interes eventual sau condiţionat. p.p.1913. Tocmai de aceea. deoarece hotărârea respectivă va stabili sau va confirma o situaţie ce conferă intervenientului accesoriu certitudinea că drepturile sale.practic nu se răsfrânge şi asupra terţului. ci numai asupra părţii în favoarea căreia a intervenit. Intreresul intervenientului accesoriu poate să fie nu numai de ordin patrimonial. nu sunt cu nimic afectate. susţinând pe una din părţile iniţiale.

s-a decis că intervenţia voluntară accesorie este admisibilă şi atunci când cauza este pendente în faţa instanţei de recurs extraordinar. întrucât acestea se judecă potrivit regulilor de la judecata în primă instanţă. apreciem că răspunsul este afirmativ. aşa cum se întâmplă. Soluţia legislativă conform căreia intervenţia accesorie poate fi făcută nu numai înaintea primei instanţe. de altfel.civ. În cazul recursului în interesul legii. de exemplu.51 C.82 alin. cererea de intervenţie voluntară accesorie nu trebuie să cuprindă menţiunile prevăzute de lege pentru cererea de chemare în judecată. însă numai pentru situaţiile când o dispoziţie legală expresă conferă legitimare procesuală grupului. Cât priveşte problema de a şti dacă un interes colectiv ar justifica o intervenţie voluntară accesorie într-un litigiu în care ar fi vorba de interese individuale ale părţilor iniţiale. în apel sau în recurs. la individualizarea procesului în care terţul solicită să fie introdus. ci este suficient să se respecte dsipoziţiile înscrise în art. chiar direct în căile de atac. astfel încât. este justificată de natura juridică a acestei forme de intervenţie voluntară. în sensul că ea s-ar pune în ceea ce priveşte recursul în interesul legii şi recursul în anulare.1 Cod procedură civilă Ca menţiuni particulare. aşa cum am arătat deja. cererea de intervenţie voluntară accesorie se poate face chiar înaintea instanţei de recurs. interesul de a determina o jurisprudenţă 64 . pe de o parte. A fortiori. hotărârea ce se va pronunţa nu va produce efecte faţă de părţile din proces. după cum s-a atacat o sentinţă. Corespunzător reglementării anterioare. problema poate fi actualizată. Potrivit art.proc. o decizie dată în apel sau o decizie pronunţată în recurs.. nu se răpeşte părţilor vreun grad de jurisdicţie. prin ipoteză. iar pe de altă parte. care. nici nu trebuie citate. apreciem că intervenţia voluntară accesorie este inadmisibilă. deoarece. le vom reţine pe cele referitoare la justificarea interesului terţului. de faptul că terţul nu supune judecării o pretenţie proprie. Deşi recursul extraordinar nu mai există. Terţul are posibilitatea să intervină pentru a apăra pe una din părţi şi în cadrul căilor extraordinare de atac de ratractare.putea să o invoce într-un viitor proces al său. Dat fiind că este o simplă apărare. ci în orice fază a judecăţii. în cazul sindicatelor sau al asociaţilor pentru protecţia consumatorilor. la indicarea părţii în favoarea căreia se intervine şi desigur.ea poate fi formulată şi în faţa instanţei de apel.

deoarece acesta nu supune judecăţii o pretenţie proprie.proc. considerăm că soluţia instanţei supreme urmează a fi preluată pentru recursul în anulare.3303alin. instanţa va dispune comunicarea acesteia către părţile iniţiale. Părţile iniţiale nu pot să formuleze însă cerere reconvenţională împotriva intervenientului accesoriu. Având în vedere natura juridică a intervenţiei voluntare accesorii. ca neavenit. în funcţie de natura pricinii.civ. instanţa de judecată va considera un asemenea act ca şi cum nu ar fi fost îndeplinit. iar acestea din urmă au posibilitatea să formuleze întâmpinare. printr-o încheiere interlocutorie. 65 . instanţa de judecată va asculta părţile şi pe cel care intervine. aşa încât.52 şi art. iar după ce va verifica dacă terţul justifică un interes propriu. art.favorabilă nu este suficient pentru a justifica o intervenţie voluntară accesorie. 53 Cod procedură civilă se aplică şi în cazul intervenţiei voluntare accesorii.proc. la judecarea recursului în anulare se aplică.civ. această din urmă cerere ar fi admisibilă. Terţul intervenient va lua procedura în starea în care aceasta se găseşte în momentul încuviinţării în principiu a cererii sale. ci şi de această din urmă parte. înlăuntrul termenului acordat de instanţă în acest scop. dispunând că intervenientul accesoriu nu poate face decât acele acte de procedură care profită părţii respective.. va hotărâ asupra încuviinţării în principiu pentru cea a intervenţiei accesorii. în mod corespunzător . Prevederile art. Textul menţionat nu prevede însă ce sancţiune intervine în cazul în care terţul ar face un act de procedură potrivnic intereselor părţii a cărei poziţie o susţine. care nu poate fi atacată decât o dată cu fondul. În schimb. În cazul când încuviinţează în principiu cererea de intervenţie voluntară accesorie. dacă există legătură între cererea principală şi cererea terţului şi dacă. legea stabileşte că terţul are o poziţe procesuală subordonată părţii pe care o apără. în alte cuvinte. iar ca argument de text poate fi adus art. însă actele de procedură ce urmează vor fi îndeplinite şi faţă de el. potrivit căruia.54 C. dispoziţiile referitoare la recurs. Se admite că întâmpinarea poate fi făcută nu numai de partea adversă celei în favoarea căreia s-a intervenit.1 C. în măsura în care ar aprecia că intervenţia accesorie este potrivnică intereselor sale. Aşadar.

apărarea terţului neducând la câştigarea litigiului de către partea pentru care s-a intervenit.Menţionăm că prin act potrivnic intereselor părţii în favoarea căreia s-a intervenit se înţelege orice act ce ar sprijini poziţia celeilalte părţi şi ar duce la căderea în pretenţii apărate de intervenientul accesoriu.2 C. se judecă întodeauna împreună cu cererea introductivă de instanţă.intervenţia voluntară accesorie în sprijinul pârâtului se va admite dacă se respinge cererera de chemare în judecată. . deci când pârâtul cade în pretenţii. Referitor la soluţia ce se va da cu privire la cererea de intervenţie voluntară accesorie. urmând a se distinge cum terţul a intervenit în favoarea reclamantului sau a pârâtului.în cazul în care se admite cererea principală. deoarece pârâtul nu a căzut în pretenţii. Astfel: . stingerea judecăţii cu privire la cererea introductivă de instanţă antrenează în mod inevitabil şi stingerea judecăţii cu privire la cererea de intervenţie voluntară accesorie. Această concluzie se desprinde şi din interpretarea per a contrario a art. deci apărarea terţului i-a profitat.intervenţia voluntară accesorie în favoarea reclamantului se va admite în situaţia în care instanţa admite cererea de chemare în judecată. fiind o simplă apărare în favoarea uneia din părţile între care s-a stabilit raportul juridic procesual iniţial. aşa încât apărarea terţului urmează a fi considerată utilă.63 alin. va trebui să fie respinsă şi intervenţia în susţinerea reclamantului.. deci şi intervenientului accesoriu. Întrucât intervenientul accesoriu nu pretinde un drept propriu. Cererea de intervenţie voluntară accesorie. . întrucât reclamantul are câştig de cauză. 66 . .civ. care se referă numai la disjungerea de cererea de chemare în judecată a cererii de intervenţie voluntară principală. aceasta depinde de soluţia ce se va pronunţa asupra cererii de chemare în judecată. Hotărârea ce se va pronunţa va fi opozabilă tututor părţilor din proces. cererea de intervenţie în favoarea acestuia se va respinge.dacă însă se respinge cererea principală.proc.

în regulă generală. s-a decis că dacă recursul părţii a fost anulat (ca netimbrat). indiferent dacă hotărârea s-a pronunţat ori nu în favoarea părţii pentru care a intervenit. perimarea cererii de chemare în judecată îşi produce efectele şi faţă de cererea de intervenţie voluntară accesorie. atunci şi recursul intervenientul accesoriu devine inadmisibil. va rămâne lipsită de obiect cererea prin care terţul a intervenit în apărarea pârâtului (în ambele cazuri. Afirmaţia trebuie înţeleasă însensul că. prevede că apelul sau recursul declarat de intervenientul accesoriu se socoteşte neavenit dacă partea pentru care a intervenit nu a făcut ea însăşi apel sau recurs. dacă partea pentru care a intervenit cade în pretenţii. numai aceasta va suporta cheltuielile de judecată avansate de adversar. această soluţie fiind argumentată pe faptul că intervenţia voluntară accesorie nu trebuie să aibă drept consecinţă sporirea cheltuielilor de judecată pe care le va suporta partea ce va cădea în pretenţii. În baza acestui text. Cât priveşte problema suportării cheltuielilor de judecată. Apreciem însă că. art. acesta din urmă va fi obligat la plata cheltuielilor respective.În consecinţă. În ce ne priveşte. atunci cerera de intervenţie făcută în favoarea sa rămâne lipsită de obiect . dacă este cazul ar putea să învedereze instanţei împrejurarea că părţile iniţiale au încheiat tranzacţia respectivă pentru a-i frauda interesele . terţul nu va putea să solicite continuarea judecăţii(totuşi. ipoteza în care instanţa va refuza să ia act de tranzacţia intervenită între părţile iniţiale şi va continua judecata pe fond). Ţinând cont de împrejuraea că terţul are o poziţie dependentă de cea a părţii pe care o apără. considerăm că soluţia excede totuşi dispoziţiei legale menţionate mai sus. deoarece nu se poate pune semnul egalităţii între situaţia când 67 .civ. dacă reclamantul renunţă la judecată sau la dreptul subiectiv pretins.proc. se admite că intervenientul accesoriu trebuie să suporte întotdeauna cheltuielile propriei cereri. 56 C. De asemenea.dacă părţile iniţiale sting litigiul printr-o tranzacţie judiciară. nu va mai fi soluţionată nici eventuala cerere de intervenţie accesorie în favoarea părţii de la care provine actul de dispoziţie) . s-a precizat că intervenientul accesoriu nu poate fi obligat la plata acestora. dacă achiesează la pretenţiile reclamantului. în cazul în care partea ce a avut câştig de cauză a făcut o serie de cheltuieli numai pentru a combate susţinerile intervenientului accesoriu.

ci la cererea uneia din persoanele ce au deja calitatea de parte în procesul respectiv. întrucât.. Chemarea în judecată a altor persoane Prima formă de intervenţie forţată reglementaă de Codul de procedură civilă este chemarea în judecată a altor persoane1.56 C. din punctul de vedere al legii. pentru a i se face opozabilă hotărârea ce se va pronunţa.57 alin. prin intermediul acestei forme de intervenţie forţată. Elementele definitorii ale acestei forme de atragere a terţilor la judecată se desprind din art.civ.calea de atac nu este exercitată deloc şi situaţia în care partea exercită calea de atac. . 1 Cel mai vechi caz de intervenţie forţată din practica instanţelor noastre a fost la data de 27 martie 1875.poate fi atrasă la judecată. un apel sau un recurs declarat peste termen este considerat ca şi cum nu ar fi fost introdus.. care decidea. de regulă. ca în cazul intervenţiei voluntare. „oricare din părţi poate să cheme în judecată o altă persoană care ar putea să pretindă aceleaşi drepturi ca şi reclamantul”. fiind deci următoarele: .1 Cod proc.civ. 4.terţul este introdus în proces nu la cererea sa. numai persoana ce ar fi în măsură să invoce aceleaşi drepturi subiective civile ca şi reclamantul.proc. că orice persoană ce ar avea un interes în legătură cu obiectul pricinii şi care s-ar putea pune la adăpostul relativităţii puterii de lucru judecat poate fi atrasă în proces. Această formă de intervenţie forţată a fost o creaţie a practicii judecătoreşti mai vechi. în procesul având ca obiect anularea testamentului domnitorului Alexandru Ioan Cuza 68 . Numai atunci când apelul sau recursul a fost respins ca tardiv îşi găseşte aplicarea sancţiunea specifică stabilită de art.3. potrivit căruia. Chemarea în judecată a altor persoane ar putea fi definită ca fiind mijlocul procesual prin care una din părţile iniţiale solicită introducerea în proces a unei terţe persoane ce ar putea să pretindă aceleaşi drepturi ca şi reclamantul. care însă este respinsă ori anulată în temeiul unei excepţii procesuale.

respectiv numai împotriva aletei persoane. opozabilă tuturor creditorilor respectivi. De cele mai multe ori. Spre exemplu. acesta din urmă are interesul de a-l introduce în cauză pe creditorul cedent.Instituţia a fost introdusă de Codul de procedură civilă cu ocazia modificării acestuia din anul 1948. dacă este cazul.proc. spre a obţine o hotărâre opozabilă acestora. însă domeniul său de aplicare a fost restrâns considerabil. atunci când debitorul cedat este chemat în judecată de către creditorul cedent. debitorul va trebui să formuleze o cerere de introducere în proces a creditorului cesionar. dacă vechiul creditor i-a notificat debitorului că nu recunoaşte ca valabil cesiunea şi i-a cerut să nu facă plata.57 C. dacă debitorul. invocând anularea sau rezoluţiunea contrcatului.. interesul de a formula o cerere de chemare în judecată a altor persoane care pot pretinde aceleaşi drepturi ca şi reclamantul aparţine pârâtului.atunci el va solicita introducerea în proces şi a celorlalţi creditori. tot în cazul cesiunii de creanţă. în situaţia în care posesorul unui imobil se vede chemat în judecată de o persoană ce invocă titlul de moştenitor.. deşi un terţ i-a notificat cesiune de creanţă. Astfel: terţul introdus în cauză devine parte în proce. fie în locul acestuia. el poate să introducă în proces şi pe ceillalţi moştenitori. în cazul cesiunii de creanţă. pentru a obţine o singură hotărâre. care este acţionat în judecată numai de unul dintre creditori. atunci când şi-ar da seama pe parcursul judecării că trebuie să îşi formuleze pretenţia atât împotriva pârâtului din cererea introductivă de instanţă. De exemplu: în cazul raporturilor obligaţionale cu pluralitate de creditori. părţile nemaiavând posibilitatea să introducă în proces orice persoană interesată. iar după aceea creditorul cesionar îl acţionează în judecată pe debitorul cedat. hotărârea ce se va pronunţa va avea putere de lucru judecat şi faţă de terţi. produce efecte asemănătoare cu cele ale intervenţiei voluntare principale. cât şi a unei alte persoane. are motive să refuze plata. Cererea întemeiată pe dispoziţiile art. are loc o prorogare legală a competenţei. stingerea creanţei etc. fie alături de pârâtul iniţial. prin intermediul cererii de chemare în judecată a altei persoane reclamantul nu poate să solicite şi să obţină introducerea în proces a unui nou pârât. pentru a evita riscul unei plăţi nevalabile.civ. terţul 69 .

proc. folosinţa sau exerciţiul unui drept.declarând că vrea să îşi achite datoria faţă de cel care îşi va stabili judecătoreşte dreptul. 4.proc. Într-o asemenea ipoteză.4. civ. Cererea introductivă de instanţă şi cererea întemeiată pe dispoziţiile art. cât şi dreptul corelativ acesteia.53 C. numită garant. în măsura în care cererea de intervenţie forţată ar întârzia judecarea cererii principale. Un efect specific este prevăzut de art. Noţiunea de garanţie desmnează atât obligaţia.formează obiectul unei singure judecăţi.civ.civ. de a asigura unei alte persoane numită garantat. judecata va continua între reclamantul şi terţul chemat în judecată. coroborat cu art. şi constă în scoaterea din proces a pârâtului. Chemarea în garanţie A doua formă de intervenţie forţată reglementată de Codul de procedură civilă este chemarea în garanţie.58 C. astfel încât nu îşi găseşte aplicare decât în cazul în care litigiul are ca obiect plata unei sume de bani. 70 . la care primul articol menţionat mai sus trimite indirect.proc. indiferent dacă părţile iniţiale au atacat sau nu hotărârea. actele de procedură îndeplinite anterior fiindu-i opozabile.civ. terţul va lua procedura în starea în care aceasta se găseşte în momentul introducerii sale în proces.proc. după cum este privită din punctul de vedere al persoanei care o datorează sau al persoanei căreia îi este datorată.civ.. depunând totodată suma respectivă.59 C.57 C. Deşi acest ultim efect. însă numai în cazul în care pârâtul este chemat în judecată pentru o datorie bănească şi recunoaşte pretenţiile formulate împotriva sa.59 C. care poate afecta interesele terţului.proc. În dreptul material (substanţial). el rezultă din art. Trebuie subliniat că art. prin garanţie se înţelege obligaţia ce incumbă unei persoane.. nu este expres formulat în secţiunea consacrată chemării în judecată a altor persoane.chemat în judecată poate exercita căile de atac prevăzute de lege. reprezintă o normă specială. se admite că instanţa poate să dispună disjungerea. Deşi nu există un text de lege expres.

chemarea în garanţie .civ.civ. după cum are ca izvor legea sau convenţia părţilor. iar în mod excepţional şi în cazul contractelor cu titlu gratuit (spre exemplu. dar se întâlneşte şi în cazul partajului (deşi partajul produce efecte declarative. pentru ca fiecare dintre ei să îi plătească partea corespunzătoare din datoria comun1 în situaţia în care mandatarul încheie un act cu depăşirea 1 . noţiunea de garanţie are o accepţiune mai largă decât în dreptul material. vânzătorul îl garantează pe cumpăraător contra evicţiunii şi contra viciilor lucrului vândut).Garanţia poate să fie legală sau convenţională. deci codebitorii introduşi în cauză devin părţi.proc. dispune că. în cazul în care creditorul cheamă în judecată numai pe unul dintre debitorii ce s-au obligat în solidar. chemat în judecată pentru a răspunde de fapta culpabilă a prepusului său. astfel încât condamnarea tuturor codebitorilor la executarea obligaţiei indivizibile să se facă printr-o singură hotărâre. întrucât debitorul chemat în judecată introduceîn cauză pe ceilalţi codebitori pentru a fi obligaţi împreună la executarea prestaţiei datorate. Subliniem însă că nu este vorba de o chemare în garanţie sau de o altă formă de atragere a terţilor la judecată reglementată de Codul de procedură civilă.ci ori de câte ori partea care ar cădea în pretenţiuni ar avea posibilitatea să solicite de la o altă perosană despăgubiri pentru dreptul pe care l-a pierdut.1 C. la rândul lui. în caz de dol şi dacă donaţia este cu sarcini). spre a fi obligat să plătească. este admisibilă nu numai în cazul drepturilor reale sau de creanţă garantate legal ori convenţional. art. ci de o formă specifică. când evicţiunea provine din faptul său personal. cu o cerere în garanţie sau în despăgubire”. Garanţia este consecinţa încheierii unui contract cu titlu oneros (de exemplu. deoarece art. art. ”partea poate să cheme în garanţie o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte. donatorul datorează garanţie donatarului dacă a promis expres garanţia. pârâtul poate să cheme în garanţie pe ceilalţi codebitori.1065 C. De exemplu: comitentul. ca mijloc procesual de atragere a unui terţ la judecată.60 alin. Aşadar. comitentului suma pe care acesta din urmă va trebui să o plătească reclamantului.1 Cod civil stabileşte obligaţia de garanţie între copărtaşi pentru tulburările şi evicţiunile ce provin dintr-o cauză anterioară împărţelii). În cazul obligaţiilor indivizibile. în cazul în care ar cădea în pretenţiuni.787 alin. 71 . dacă numai unul dintre codebitori este chemat în judecată. respectiv pentru obligaţia ce a fost stabilită în sarcina sa prin hotărâre judecătorească. În dreptul procesual civil. poate să îl cheme în garanţie pe prepus. permite acestuia să solicite un termen pentru a fi introduşi în cauză şi ceilalţi codebitori.

terţul va avea drepturile procedurale şi îi vor reveni îndatoririle procesuale prevăzute de lege pentru părţile principale. acţionat în judecată pentru a plăti datoria pe care debitorul principal nu înţelege să o achite de bunăvoie. iar hotărârea ce urmează a se pronunţa îi va fi opozabilă. pe temeiul gestiunii de afaceri. iar terţul îl cheamă în judecată pe mandant. Din momentul introducerii sale în proces. al îmbogăţirii fără justă cauză sau al mandatului aparent. Chematul în garanţie nu devine însă o parte subordonată celei care l-a introdus în proces. pentru a fi obligat să îl despăgubească. poate să îl cheme în garanţie pe acesta din urmă etc. Unul dintre cele mai importante efecte jurudice ale cererii de chemare în garanţie îl constituie dobândirea de către terţul chemat în garanţie a calităţii de parte în procesul în care este formulată o asemenea cerere.împuternicirilor primite. ci se bucură de independenţa procesuală. după cum el se va putea prevala de hotărârea respectivă. fidejusorul (cauţionatorul). 72 . mandantul îl poate chema în garanţie pe mandatar.

anume la judecata în faţa instanţelor de fond a cererilor de divorţ (cu anumite excepţii prevăzute de art.civ.614 C.1. reprezentarea în procesul civil are drept consecinţă producerea în persoana părţii reprezentate a tuturor efectelor. ci şi de o persoană care nu are această calitate. art. Deşi partea poate fi reprezentată în procesul civil nu numai de avocat. numită reprezentant. care implică acordarea unor consultaţii.51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.Reprezentarea în justiţie este deci acea situaţie în care o persoană. prevede doar că părţile pot să exercite drepturile procedurale prin mandatar. 5.4 C. Consideraţii introductive În frecvente cazuri. Sunt însă unele cazuri în care dreptul de a fi reprezentat în justiţie este restrâns.proc. Spre deosebire de simpla asistare.civ. ce decurg din actele îndeplinite de reprezentant în limita împuternicirilor conferite. părţile participă la procesul civil prin intermediul unui reprezentant .proc. în sensul că partea este obligată să se prezinte personal în instanţă.proc.223 C.proc. 1 C. ce nu angajează în nici un fel partea în cauză. Părţile în proces pot să exercite drepturile procedurale personal sau prin mandatar. îndeplineşte acte de procedură în numele şi în interesul altei persoane. favorabile sau nefavorabile părţii respective. Reprezentarea persoanelor fizice prin mandatar şi prin avocat Faţă de faptul că art.2.67 alin.).civ) şi în cazul răspunsului la interogatoriu(cu unele derogări prevăzute de art. pentru ipoteza în care mandatul este dat unei alte persoane decât unui avocat.222 şi art. . sfaturi etc. Răspunsul îl găsim coroborând dispoziţiile din Codul de procedură civilă şi a Legii nr. totuşi este de reţinut că. care este parte în proces..68 alin. se ridică întrebarea de a şti cine poate avea această calitate.civ.CAPITOLUL V REPREZENTAREA PĂRŢILOR ÎN PROCESUL CIVIL 5.

74 . se întâlnesc două teze.” S-a susţinut că procurorul ar fi un reprezentant sui-generis al părţilor în proces. persoana juridică participă la procesul civil prin jurisconsult sau chiar prin avocat. iar. Jurisconsultul reprezintă în justiţie persoana juridică în baza unei delegaţii semnate de şeful oficiului juridic sau de conducătorul persoanei juridice. pe de o parte. De cele mai multe ori. Dominantă este concepţia potrivit căreia procurorul este parte în proces. Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor. 5.reprezentantul apără întotdeauna interesele părţii pe care o reprezintă. Participarea procurorului la procesul civil Art. Astfel. însă nu are dreptul de a pune concluzii.3. o reprezentare comună a două părţi cu interese contrarii este de neconceput. se făcea distincţie între cazurile în care procurorul participă la procesul civil ca parte principală şi între cazurile în care procurorul participă ca parte alăturată. ceea ce nu s-ar verifica în cazul procurorului. mandatarul care nu are calitatea de avocat poate să formuleze cereri în faţa instanţei. deoarece. însă o astfel de teză nu poate fi primită. 5. 130 alin 1 din Constituţie prevede că „ în activitaea judiciară. în literartura juridică şi în legislaţia anterioară anului 1948. dovada calităţii de reprezentant legal a persoanei juridice se va face prin actele din care rezultă calitatea de organ de conducere).4.stabilieşte că mandatarul nu poate pune concluzii decât prin avocat. În cadrul acestei concepţii. să propună probe. Reprezentarea persoanelor juridice Sunt foarte rare în practică situaţiile în care persoana juridică participă la proces prin organul său de conducere (într-o astfel de ipoteză. fiind vorba despre o reprezentare convenţională. pe de altă parte. Aşadar. să îndeplinească alte acte de procedură în numele şi în interesul părţii pe care o reprezintă.

ca parte în proces. în acelaşi timp. el este străin de pretenţiile acestora. Principiile procedurii judiciare. susţine că procurorul dobândeşte poziţia de parte în proces. pe care însă şi instanţa le poate invoca din oficiu.proc.I. alte dispoziţii legale se referă la procuror. ci doar de a pune concluzii. 1998. Principalul argument în sprijinul opiniei potrivit căreia procurorul este parte în proces îl constituie faptul că art. 1932. neavând posibilitatea de a face apel sau recurs1. având aceleaşi drepturi şi aceleaşi obligaţii procesuale. O a doua teză în cadrul acestei concepţii. vol. este aşezat de legiuitor în titlul referitor la părţi.Procedură civilă. nimic nou în discuţie. Procurorul nu este adversarul vreuneia dintre părţile aflate în litigiu. îşi păstrează calitatea de organ care veghează la respectarea legii în activitatea de judecată2. 425-429. dar. de asemenea. Într-o altă opinie. I. 1 2 E. Arad. de regulă. afară de unele excepţii absolute. potrivit convingerilor sale şi prevederilor legii. p. Rolul său nu este acela de a da sprijin unuia sau altuia dintre cei care se judecă.Procurorul era considerat parte principală atunci când. iar procurorul doar punea concluziile sale. Heroveanu. p. ci a altor persoane. Bucureşti. putea exercita dreptul la acţiune pentru punerea în valoare a unor interese generale sau chiar particulare.45 C. Procurorul era considerat parte alăturată în cazurile în care procesul nu era pornit din iniţiativa lui. se arată că procurorul participă ca parte în proces atunci când iniţiază acţiunea civilă şi ca participant atunci când el intervine în procesul pornit de titularul dreptului sau de o altă persoană căreia legea îi recunoaşte legitimare procesuală.Deleanu.71 75 . întâlnită în literatura juridică ulterioară anului 1948. fără a putea aduce. El se găsea într-o poziţie procesuală asemănătoare cu a oricăreia din părţile litigiate. asupra problemelor ce se dezbat. în situaţiile expres prevăzute de lege.civ. Considerăm că poate fi pus sub semnul întrebării însuşi sistemul în care procurorul are poziţia procesuală de parte în proces. I.

legea nu mai interzice procurorului să introducă Acţiunile (cererile de chemare în judecată) cu caracter strict personal. de exemplu.etc. În plus. cererea de anulare a căsătoriei pentru vicii de consimţământ. Împrejurarea că procurorul este ţinut să respecte formele procedurale.1 C. ci toţi participanţii.Faptul că procurorul poate fi recuzat şi este dator să se abţină.53 alin. inclusiv cele care ar avea caracter strict personal (acele cereri pentru care legea prevede că pot fi introduse numai de o anumită persoană.1 C.59 alin.. Pentru ipoteza în care procurorul a pornit acţiunea. inclusiv instanţa de judecată.. percum şi în alte cazuri expres prevăzute de lege. cererea de stabilire a paternităţii-art.art. Este de neconceput ca o parte să fie recuzată de celelalte părţi. cererea pentru stabilirea filiaţiei faţă de mamă.proc. astfel cum rezultă din art. sub forma renunţării 76 .civ. ordinea şi termenele în care trebuie îndeplinite actele de procedură nu îi conferă calitatea de parte. însă numai dacă pornirea procesului civil ar fi în interesul persoanelor arătate în textul de lege sau dacă o normă specială conferă expres dreptul procurorului de a declanşa procesul civil. trebuie să se conformeze prescripţiilor legale.civ.1 C. spre deosebire de reglementarea anterioară. Trebuie reţinut că .45 alin.45 alin. o parte fie şi numai”în sensul procesual” nu poate determina constituirea instanţei.fam.2 C.proc. deoarece nu numai părţile.fam. Ni se pare că este preferabil să se considere că procurorul este acel participant la procesul civil care reprezintă interesele societăţii. în cazurile prevăzute de lege. constituie un argument în sprijinul opiniei că procurorul nu poate fi considerat parte în proces. art. ceea ce înseamnă că procurorul ar putea să declanşeze acţiunea civilă. având posibilitatea să uzeze de dreptul său de dispoziţie.. Potrivit art. precum şi acele cereri care sunt strâns legate de voinţa exclusivă a celui interesat.131 din Constituţie. ale persoanelor puse sub interdicţie şi ale dispăruţilor. dispune că titularul dreptului subiectiv la care se referă acţiunea va fi introdus în proces. Ministerul Public poate porni acţiunea civilă ori de câte ori este necesar pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale minorilor.). prin introducerea oricărei cereri de chemare în judecată. cererea de revocare a unei donaţii pentru ingratitudine etc. spre exemplu.

iar dacă procurorul ar retrage cererea. Propunem . cu excepţia celor personaele. dacă avem în vedere .la judecată sau la dreptul subiectiv. faptul că unele din căile extraordinare de atac se poat face numai la cererea Parchetului de pe lângă înalta curte de casaţie şi justiţie. deoarece o caracteristică a Ministerului Public este şi indivizibilitatea acestuia. lipsa concluziilor acestuia atrage nulitatea hotărârii. alături de cea a subordonării ierarhice şi de cea a independenţei. fie că vin în faţa instanei în nume propriu. În toate cazurile în care legea prevede că participarea procurorului la judecată este obligatorie. apreciemă că denumnirile şimodalitaăţile de participare ale acestora se vor îmbunătăţi în eventualitatea adopării unui nou cod civil şi a armonizării acestuia cu reglementările din codul de procedură civilă şi ale normelor Uniunii Europene. ori a tranzacţiei. sau reprezintă o altă persoană fizică sau juridică.chiar de natură patrimonială. titularul va putea să solicite continuarea judecăţii. ca în viitor o modificare a codului de procedură civilă ar trebui să vizeze participarea procurorului şi la alte cauze . ci diversele acte de procedură în cadrul aceluiaşi proces civil pot fi îndeplinite de mai mulţi procurori. În legătură cu participarea procurorului la judecata procesului civil trebuie menţionat că nu este obligatoriu ca unul şi acelaşi procuror să fie prezent la toate termenele de judecată. In ceea ce priveşte participarea celorlalte părţi . In concluzie Reţinem că părţile într-un proces civil trebuie să aibă legitimare procesuală. 77 . Intre acestea distingem rolul procurorului care poate participa la orice cauză civilă dată prin lege.

Editura Şansa 2000. Ioan Leş.Editura ştiinţifică şi enciclopedică 1963. Gabriel Boroi. Bucureşti. 1957. Crişu Constantin .BIBLIOGRAFIE 1. Mircea ş. revăzută şi adăugită de Marian Nicolae şi Petrică Truşcă. Coecţia revistei Dreptul. 4. Drept Civil Român. 10.Bucureşti 2004. Editura Lumina Lex 1998. Edituta All Beck. Principii şi Instituţii de Drept Procesual Civil. Arad. . Procesul civil în RPR. Dicţionar de drept procesual civil. I. 7. Editura naţional .a. Bucureşti. Editura a VI-a. Tratat de Drept Procesual Civil.Stoenescu. 6. Ghidul Juristului ediţiile la zi. Hilsenrad. 2001. 3.Editura Servo – Sat . 2. Ioan Leş. 8. Costin N. 11.Tratat teoretic şi practic de procedură civilă. Editura All. Codul de Procedură Civilă. 2000. 5. modificat şi completat. Ciobanu Mihai Viorel . 9. Gheorghe Beleiu. Deleanu Ion Tratat de Procedură civilă . Bucureşti. Codul de procedură civilă comentat şi adnotat.volumul III. Dumitru Rădescu.

tome 3. E. revista Dreptul nr. Buletinul jurisprudenţei . 17. Culegere de practică judiciară civilă ediţiile la zi. Actele de procedură în procesul civil(la instanţa de fond).J.com. Opinii în legătură cu unele aspecte jurisprudenţiale actuale în domeniul dreptului procesual. Drept Procesual Civil. s. Editura Europa Nova. 14.”Încheierea „ nr.12. 18. Legea pentru accelerarea judecăţilor din 11 iulie 1929 explicată şi adnotată.1913.Editura Press Mihaela. Traite theorique et practiquq de procedure civile et commerciale. Sirey. 1937. 15. 1991. 19. Heroveanu.326 din 21 iunie 1994. O. R.. Ch. 13. Paris. E.1997. Georgia Del. tome III. .. 16. Bucureşti.12/1994. T. Cezar-Bru.1997.Garsonnet. C. ediţiile la zi. Bucureşti. 20.S.Solus. H.Perrot. 1983. Stoenescu şi S. Droit judiciare prive.Pop.Editura Naţional. Zilberstein. Vedii „ lecţii de filozofie juridică”. Bucureşti.Teoria Generală. Sirey.Ungureanu. 21.

.............................................................24 2..CUPRINSUL CAPITOLUL I ...............................16 CAPITOLUL II...............................1...........................4 1............ Enumerarea drepturilor procedurale ale părţilor...............47 4......3........................................................35 3.43 4..................................................... Capacitatea procesuală.....2....................................................................1.....4....................................................................................................73 5....................4...................................2.................................. Îndatoririle procesuale ale părţilor .........35 DREPTURILE ŞI ÎNDATORIRILE PROCESUALE..........2....................................................73 5........................................................................................ Abuzul de drept procedural..... Reprezentarea persoanelor juridice.........................8 1...........................1.......................................................1..............73 5................................... Consideraţii introductive...............24 2...........................2........................................2.................. Participarea procurorului la procesul civil................ Chemarea în garanţie ..........................4 1.......................................28 2..........................................35 ABUZUL DE DREPT PROCEDURAL............50 4......... Intervenţia voluntară.................2..........28 2..................1.................................................................................. Formularea unei pretenţii .............................................47 4............................................1.... Reprezentarea persoanelor fizice prin mandatar şi prin avocat .......................................... COPARTICIPAREA PROCESUALĂ................... Intervenţia voluntară principală...............................................74 5..................... Noţiunea şi clasificarea coparticipării procesuale............8 1.....................1.............................. Noţiunea de parte în proces .................................................74 BIBLIOGRAFIE ...................................................... Intervenţia voluntară accesorie........... Calitatea procesuală.2..........................68 4......................73 REPREZENTAREA PĂRŢILOR ÎN PROCESUL CIVIL.......................11 1.....................3...........................................................2.4 CONSIDERAŢII GENERALE...... Condiţiile necesare pentru a fi parte în proces .................................2...............................3..................................2...1...............................................................................2.2.............................................................36 3........2.....24 RECLAMANTUL ŞI PÂRÂTUL...........................3................................70 CAPITOLUL V....................................2....................................................2............. Efectele coparticipării procesuale ... Interesul....3.............2....................................................................................................................................... Coparticiparea procesuală.....................61 4........5.............2..................................................................................................................13 1................................................................................................................43 PARTICIPAREA TERTILOR LA JUDECATA................................................................................................................................12 1.............31 CAPITOLUL III.........2..43 4.................. Reclamantul şi pârâtul .................................... Precizări introductive......4..........35 3.. Felurile intervenţiei voluntare........ Chemarea în judecată a altor persoane........................................................37 CAPITOLUL IV................... Consideraţii introductive.................. Noţiune........................................................................................

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->