Exista oameni care te inspira si iti inspira respect, care te fac sa vrei sa ai o palarie ca sa o ridici in fata lor si le spui:

"Mai poftiti si maine in viata mea.". Sunt oamenii care te pun pe ganduri, care te motiveaza, care vad in tine ceea ce tu nu vezi si te fac sa privesti lucrurile drept cand ele sunt cu susul in jos. Oamenii astia sunt ca muzica, ma, da aia buna, veche, care ramane si nu e pentru toti. Si apoi, mai sunt si ailalti... Aia urati. Aia care jignesc prin simpla lor prezenta, prin imbracaminte, prin privire, prin comportament, iar atunci cand deschid gura: jignesc. Dar ei nu stiu, ca, de fapt, nu te jignesc pe tine, ci pe ei insisi. Sunt oamenii singuri, goi, care se atrag atentia prin prost-gust si socheaza prin prostie. Sunt cei care trec pe langa tine si lasa in urma duhoarea de caine ploat, respins de toti, care trece prin custile tuturor (pentru ca nu-l primesc in case) si, fiecare dimineata, e aruncat afara ca o carpa. Aia sunt ca manelele: paradoxal si impotriva oricaror legi ale firescului, se cred interesanti. Aia imi inspira mai mult decat dezgust, imi inspira mila, pentru ca ei se vad frumosi, interesanti si mai presus de toate: importanti. Si asta ar fi trist, daca n-ar fi amuzant.