Sunteți pe pagina 1din 14

FOTOGRAFII INSTANTANEE ALE GANDULUI

Stiinta intelegerii creierului a cunoscut o adevarata revolutie o data cu aparitia unei noi tehnologii - imagistica pe baza de rezonanta magnetica(IRM): o metoda care permite vizualizarea proceselor mentale. Cu cat oamenii de stiinta descifreaza mai mult, cu atat imaginea de ansamblu devine mai compelxa. In fiecare fractiune de secunda, gandurile sunt intr-o perpetua schimbare; aceasta evanescenta si rapiditate fenomenala a gandirii fac din intelegerea ei una dintre cele mai mari provocari ale stiintei. La Mssachussetts General Hospital din Boston, dr. Kathy O'Craven foloseste IRM pentru crea fotografii ale activitatii cerebrale in timp ce subiectul urmareste imagini. Aparatul pur si simplu scaneaza creierul subiectului care proceseaza informatii vizuale - imagini ale unor locuri celebre si ale unor fete umane deasemenea bine cunoscute. Sunt 2 tipuri cunoscute de stimuli, a caror perceptie activeaza 2 arii diferite ale creierului. IRM poate creea o fotografie instantanee a creierului la fiecare jumatate de secunda, dar aceasta nu inseamna mare lucru comparativ cu viteza uriasa cu care lucreaza creierul uman, capabil sa proceseze sute de mii de semnale in fiecare secunda. Stiinta a descoperit, insa, o metoda si mai adecvata pentru a surprinde procesele mentale in plina desfasurare: o noua inventie, care combina IRM cu un procedeu numit magneto-encefalografie, permite literalmente filmarea activitatii cerebrale. Documentarul Totu despre: Creier prezentat de Discovery Channel ne prezinta un film al gandirii. Prezentat la o viteza incetinita, filmul ne poate da o idee despre vieza fantastica a gandului, care poate transfera circumvolutiunile creierului intr-o miime de secunda.
Organizarea sistemului nervos Organizarea sistemului nervos (SN) trebuie considerata din punctul de vedere al morfogenezei (dezvoltarea structurilor grosiere) si al histogenezei (dezvoltarea structuri/or fine). Subdiviziunile traditionale ale SNC sunt: . sistemul nervos central (SNC), alcatuit din creier si maduva spinarii; . sistem nervos periferic (SNP), format din nervii cranieni si spinali; . sistemul nervos vegetativ sau autonom (SNV sau SNA), cuprinzand ramurile simpatice si parasimpatice. La nou-nascuti*, structurile subcorticale sunt mult mai dezvoltate si se matu-rizeaza mai repede decat structurile corticale. Nou-nascutii functioneaza primar, predominant subcortical, avand reactii reflexe. Descrierea organizarii ierarhice a sistemului nervos, pe niveluri de functionare, ne indica aproximativ urmatoarele niveluri: cortex, subcortex (talamusul, bulbul si structurile piramidale, hipotalamusul, sistemul limbic), mezencefal, cerebel, punti, formatiunea reticulara, maduva, centrii senzoriali si motori primari din trun-chiul cerebral, maduva spinarii si terminatiile senzoriale si motoare la periferie. Bulbul cerebral coordoneaza functiile vitale ale organismului: inima si ritmul respirator, temperatura, tensiunea arteriala etc. Mezencefalul este sediul excitarii si al ritmicitatii nevoilor fundamentale ale unui organism: pofta de

mancare, nevoia de somn. Sistemul limbic contine acele parti ale creierului asociate emotiilor, afilierii, comportamentelor sexuale. Gandirea concreta si cea abstracta isi au sediul mai ales in cortexul cerebral. Emisfera stanga este sediul limbajului (la dreptaci), Acest lucru incepe totusi sa se diferentieze dupa varsta de 1 an. Pana atunci, viata psihica si functionarea orga-nismului sunt dominate de emisfera dreapta, care este raspunzatoare inclusiv de limbaj in aceasta perioada. Structurile limbice ale creierului anterior sunt conectate la reteaua neuronala a trunchiului cerebral. Neuronii trunchiului cerebral proiecteaza monoamine reglatoare transmitatorilor de la nivelul cerebelului si al neocortexului. Importanta acestei reglari precoce, codificata genetic, in formarea sistemului neuronal de baza este dezvaluita de cercetarile legate de sindromul Rett, precum si de desco-peririle recente privind deficienta la nivelul nucleilor faciali si al migdalei superi-oare in autism, deviatii anatomice care indica o eroare morfogenetica a embrionului, la varsta de 3 saptamani deja. Exista foarte putine comportamente ale organismului, indiferent daca implica direct cortexul sau nu, care sa fie independente de SNC. Una dintre structurile cele mai importante ale SNC este formatiunea reticulara, care functioneaza ca un sistem de control asupra SNC. Ea este implicata in realizarea functiilor excitatorii, inhibitorii si integratoare ale SN. Aceste functii includ starea de veghe (atentia), controlul muscular, receptia stimulilor, conduce-rea impulsului nervos si integrarea selectiva a stimularii senzoriale. Formatiunea reticulara joaca un rol important in orientare, atentie, perceptie, invatare si cognitie. Sistemul nervos* periferic (SNP) este alcatuit din: nervii senzoriali (care raspund la stimulari endogene si exogene), nervii motori (ce stimuleaza muschii si glandele) si nervii asociativi (care fac conexiunea intre cei senzoriali si cei motori). Sistemul nervos periferic are functii asociative. Acesti nervi pun in legatura SNC cu toate partile corpului. Asa cum am mai spus, SNP are doua categorii de nervi: spinali si cranieni. (Ana Muntean, 2006) Sistemul nervos autonom (SNA), coordonand functii vegetative, este subor-donat SNC in asigurarea activitatii unor glande si muschi vitali cum ar fi: inima, plamanii etc. Este format din ramura simpatica si cea parasimpatica, ce sunt controlate de parti diferite ale hipotalamusului. Hipotalamusul, creierul vegetativ, e probabil structura care raspunde in cea mai mare parte de reglarea activitatii autonome. Portiunea anterioara a hipota-lamusului se asociaza cu activitatea parasimpatica si cea posterioara cu activitatea simpatica. Se mai numesc parasimpatic (colinergic) si simpatic (adrenergic), dupa tipul de secretii chimice ale structurilor din sistem. Uneori sistemul parasimpatic si cel simpatic excita organismul, alteori il inhiba. Uneori, functioneaza antagonic (de exemplu: simpaticul dilata pupila, parasimpaticul are efect constrictor). Alteori, lucreaza insa convergent (de exemplu, in excitatia sexuala). Cercetarile anatomice au demonstrat ca, indiferent de varsta, de la stadiul de embrion si pana la senectute, dezvoltarea si functionarea creierului sunt supuse unei influente generale exercitate de sistemul motivational intrinsec. Modul in care sunt satisfacute nevoile intrinsece impuse de dezvoltare, intr-un anumit stadiu al dezvoltarii unui anumit individ, influenteaza intreaga evolutie a acestuia. (Ana Muntean, 2006)

Functionarea creierului si educatia

Pentru educatori, este important sa stie ca: 1. la nastere creierul nu e matur; 2. creierul copilului mic are o foarte mare plasticitate, care poate fi valorizata prin experiente adecvate. Daca ariile creierului programate genetic sa controleze anumite deprinderi prezinta leziuni, creierul va putea dezvolta functii compensatorii (aceleasi functii sau altele) pe alte zone, necompromise. (Ana Muntean, 2006) De exemplu*, daca zona lezata este cea care raspunde de functia limbajului, functia poate fi preluata de alte arii. Eficacitatea acestu 111c29b i proces, conditionat de plasticitatea creierului, este dependenta de varsta individului. in cazul copilului mic, procesul de compensare are o eficacitate maxima. De aceea, in vreme ce traumatisme craniocerebrale pot provoca afazie, consecutiv acestor evenimente, vom intalni mai putini copii afazici decat adulti. Plasticitatea creierului e cu atat mai mare cu cat varsta e mai frageda. Dezvoltarea timpurie intensa a creierului copilului este argumentul pentru demararea unor programe de interventie precoce, pana la varsta de 3 ani a copilului (Brazelton, Sparrow, 2004). Faptul ca in jurul varstei de 3 ani dezvoltarea creierului copilului atinge punctul maxim, reprezinta un argument pentru introducerea copilului la aceasta varsta in sistemul de invatamant, pentru a-i da sansa unei hrane informationale atunci cand el este ca un burete, gata sa absoarba, sa invete. Plasticitatea creierului* este determinanta in impactul pe care il au experientele timpurii asupra dezvoltarii creierului. in aceste experiente, copilul nu este doar un receptor pasiv, ci un agent activ care influenteaza desfasurarea experientei. Prin insasi programarea sa genetica, el este inzestrat sa provoace in mediu, in relatia cu ceilalti la inceput, experientele de care are nevoie. Ganguritul copilului o stimu-leaza pe mama sa vorbeasca si, astfel, sa ii creeze sanse copilului pentru invatarea limbajului si a culturii. Copilul surd va scoate sunete la inceput, dar, neauzind vorbirea celor din jur, va inceta sa mai gangureasca. (Ana Muntean, 2006) O observatie interesanta, aratand importanta acestor procese etapizate in maturizarea creierului, a fost facuta in 1977 de Fraiberg, care a observat copii nevazatori in orfelinate. Ei nu beneficiau de o stimulare adecvata si, in consecinta, dezvoltau comportamente de autostimulare si aveau dificultati de relationare cu cei din jur, adulti i copii. Daca se creau oportunitati maxime de stimulare auditiva, copiii aveau aceeasi evolutie si dezvoltau acelasi tip de comportamente compensatorii. Daca se oferea insa o stimulare tactila, comportamentele de autostimulare incetau. Explicatia consta in faptul ca aria tactila, atat senzoriala, cat si motoare, e deplin maturizata la 3 luni si poate sa receptioneze si sa proceseze informatii. in schimb, zonele de prelucrare auditiva nu sunt maturizate inainte de 7-9 luni si deci stimulii auditivi care li se ofera acestor copii nu vor fi valorizati inainte de aceasta varsta. In general, in situatii normale, deoarece aria vizuala (senzoriala si motoare) e prima care se maturizeaza, vazul si motricitatea se constituie ca importante cai de invatare. Ariile* ce se maturizeaza cel mai tarziu sunt cele care controleaza compor-tamentele cele mai complexe (rezolvarea problemelor, constiinta de sine, stima de sine). Zonele de jonctiune intre lobii parietali, temporali, occipitali se maturizeaza in jurul varstei de 7 ani. Capacitatea cognitiva a copilului la aceasta varsta este foarte mare, capacitatea limbajului de asemenea. Copilul invata sa scrie si sa citeasca la aceasta varsta.(Ana Muntean, 2006) Zona lobilor frontali se maturizeaza in jurul varstei de 11 ani. Leziunile lobului frontal vor produce dezorientari spatiale, comportamente nestapanite, emotivitate crescuta, probleme de gandire si de utilizare a experientei trecute, dificultati de planificare si o lipsa generala de integrare, evidenta in

ansamblul personalitatii. In concluzie, o buna cunoastere a etapelor de maturizare a functiilor cerebrale este o conditie fundamentala in cazul in care dezvoltarea copilului se afla sub semnul riscului si impune o educatie speciala (stimulare specifica, antrenament, tratament). Principiul general este ca o buna evaluare si o interventie precoce au toate sansele de reusita maxima. Buna cunoastere a functionarii creierului copilului este importanta si in gradi-nite si scoli, atunci cand se alcatuiesc programele scolare. Nu se poate invata orice oricand.(Ana Muntean, 2006) Vorbind despre educatie, facem referire, in general, la sarcinile intelectuale, academice ale copiilor. Este insa o eroare, caci orice mesaj destinat copiilor in procesul de educatie transmite cu pregnanta aspectul emotional. Creierul recep-tioneaza, in primul rand, emotia continuta de mesaj si modul in care se transmite acesta. In acest sens, un bun pedagog va avea o comunicare buna cu copilul. Emotiile negative vor declansa reactii de autoaparare la copil. Poate ca in aceasta lumina ar trebui sa revedem fuga de la scoala a copiilor.

Creierul si psihicul uman Neuronii sunt celulele de baza ale creierului. Ei au o forma alungita, continand un nucleu central si prelungiri (axoni, dendrite), avand rolul de a primi si a transmite impulsuri nervoase de la si catre alti neuroni. Gandirea este considerata ca fiind o emanatie, un rezultat al activitatii creie-rului. Cand sunt activate anumite circuite in creier (implicarea va fi a unor structuri neuronale complexe care alcatuiesc tipare de functionare si de sistem ale cr 525d32f eierului), se genereaza anumite procese mentale. Creierul creeaza o "harta neuronala' sau un "profil de retea neuronala', care, la randul sau, creeaza o "imagine mentala', cum ar fi o imagine senzoriala sau o reprezentare lingvistica a unui concept ori obiect. in acest moment, nu se cunoaste modul in care "harta' cerebrala creeaza "imaginea' mentala, psihismul (trairea) aferent(a). (Ana Muntean, 2006) Ceea ce numim psihic* ar putea fi un termen simplu pentru tiparele de flux energetic si informational. Energia si informatiile pot circula la nivelul creierului sau intre creiere. Modul in care aceasta energie si informatie circula la nivelul creierului individului sau intre doi indivizi ajuta la crearea experientei mentale. Exista o incitanta convergenta intre rezultatele cercetarilor din neurologie si cele din stiintele developmentale si comportamentaliste. Procesele psihice apar ca fiind generate de structura si functionarea creierului. (Ana Muresan, 2006) Creierul este o parte a sistemului nervos care controleaza intregul organism.' Cand spunem ca psihicul este un rezultat al neurofiziologiei proceselor creierului, ne referim, de fapt, la circuitul energetic si informational din intregul organism, in care creierul ocupa locul central. Esenta psihicului este data de tiparul fluxului energetic si informational, produsul proceselor neurofiziologice ale creierului individului, precum si al interactiunilor care genereaza stimuli cu cei din jurul sau, cu care intra in comunicare. Creierul este un set complex de sisteme integratoare care tind sa functioneze impreuna. Psihicul este generat de creierul luat in intregime. (Ana Muresan, 2006). "Integrarea', ce se refera la modul in

care anumite componente conlucreaza intr-o functionare unitara, este probabil trasatura distinctiva, fundamentala a func-tionarii sistemului nervos. Atunci cand anumite experiente de atasament primar al copilului nu sunt pro-pice, exista riscul ca psihicul lui sa nu se mai dezvolte ca un sistem de functionare integrata. Experientele de comunicare interpersonala vor ajuta la dezvoltarea integrarii neuronale sau o vor impiedica. Integrarea este probabil elementul-cheie al normalitatii psihice la nivelul individului si al familiei si elementul fundamental al functionarii sanatoase a unei - comunitati care asigura bunastarea indivizilor. Atat informatia codata genetic, cat si activarea neuronala* provocata de stimulii din prezent vor influenta activitatea genelor ce raspund de crearea proteinelor necesare pentru formarea structurilor creierului. Experientele (stimulii) determina activarea neuronilor. Experientele modeleaza activitatea neuronala pe moment si au capacitatea de a modela structurile creierului aflate in continua schimbare de-a lungul vietii. Cercetari recente arata ca creierul are o plasticitate care il face sensibil la influentele mediului de-a lungul intregii vieti. Plasticitatea se refera in special la noi conexiuni neuronale, neuroni noi care sunt antrenati. Probabil capacitatea copilului de a-si schimba tiparul de atasament, intr-o perioada ulterioara primilor ani de viata, se leaga de aceasta capacitate a creierului de a continua sa genereze noi raspunsuri Ia experiente, de-a lungul vietii. Experienta* in general si experienta precoce in special modeleaza functionarea neuronala si arhitectura creierului. Tiparele de dezvoltare a unor copii beneficiind de diferite tipuri de atasament sugereaza faptul ca psihicul acestora functioneaza in moduri distincte, diferite. Asa cum am mai spus, exista un proces de generare a neuronilor (inca inainte de nasterea copilului), precum si unul de generare a conexiunilor sinaptice, care se intind pe perioada primilor trei ani de viata si sunt controlate genetic. (Ana Muresan) Creierul pare a contine un mecanism de creare a fundamentului neurobiologic necesar dezvoltarii psihicului. Pe masura ce copilul creste, acest substrat neuronal va servi ca structura care va "indrepta in afara', spre experienta primara, conexiunile neuronale ce guverneaza procesele de baza cum ar fi perceptia si activitatea motoare. Aceasta forma precoce de dezvoltare a creierului, numita uneori proces de "experienta expectata', apare prin intermediul formatiunilor sinaptice codate genetic, ce reclama o cantitate minima de stimulare, caracteristica speciei, din partea mediului, cum ar fi expunerea la lumina sau la sunet (asa cum am prezentat in subcapitolul privind rolul experientelor precoce). Eliminarea selectiva a excesului de conexiuni produse genetic modeleaza dezvoltarea. Utilizarea lor defectuoasa sau conditiile toxice, cum ar fi stresul excesiv (in situatia copiilor abuzati), pot conduce la eliminarea excesiva, primej-dioasa a sinapselor existente genetic. Unii oameni de stiinta sustin faptul ca aceste circuite necesita doar o stimulare minima pentru a mentine neuronii si interconexiunile lor. Un proces opus celui descris anterior, uneori denumit dezvoltare "dependenta de experienta', apare prin stabilirea unor noi conexiuni neuronale induse de experienta. Experienta poate altera deci structura creierului, conducand, in caz pozitiv, fie la mentinerea si intarirea sinapselor existente, fie la crearea unor noi conexiuni neuronale induse prin experienta. (Ana Muntean, 2006) Conexiunile neuronale pot fi mentinute, intarite sau create sub influenta experientelor. Oamenii de

stiinta considera ca tiparul conexiunilor neuronale determina modul de functionare a creierului si a psihicului. Siegel (2001) spune: "Conexiunile umane (interactiunile) creeaza conexiunile neuronale din care apare psihicul'. Acesta este procesul prin care experienta interpersonala modeleaza direct dezvoltarea programata genetic a creierului uman. Intr-un proces* sanatos de dezvoltare, functionarea sistemului nervos al copilului si a intregului organism se evidentiaza prin structurarea unor functii psihice specifice stadiilor de dezvoltare. Stroufe, Egeland, Carlson si Collins (2005) au identificat aceste functii (apud Ana Muntean, 2006); . intre 0 si 1 an (au mai fost prezentate in capitolul cu bazele dezvoltarii): reglarea starii initiale (reglarea ritmului veghe-somn si a reactivitatii la stimu-lare si dezvoltarea capacitatii de a sesiza schimbarile in stimulare); . intre 1 si 2 ani: capacitatea de autoreglare, ghidat de adultul ce il ingrijeste; se dezvolta autonomia, constiinta de sine, inclusiv emotionala, si constientiza-rea celorlalti, precum si a unor reguli de comportare ("Nu e voie' este foarte devreme inteles !); . la varsta prescolara: capacitatea de a se autoregla (de a se stapani) creste, copilul capata incredere in el, daca e sprijinit, are comportamente indepen-dente, lumea sociala se extinde, valorile si regulile sunt internalizate; . la varsta scolara: sarcina majora este dezvoltarea competentelor; eficienta personala, autointegrare, competenta in relatiile cu colegii; isi gaseste, isi defineste locul in grup si functioneaza in grup, are prietenii loiale, manifesta competente scolare; . la adolescenta: sarcina majora este structurarea identitatii (procesul de indivi-dualizare); in subsidiar, sarcinile varstei vor fi: dezvoltarea autonomiei concomitent cu mentinerea in relatie cu ceilalti, competenta de a fi integrat in retele de colegi (peers), de a-si crea un loc in aceste retele, primele relatii intime, coordonarea vietii intre scoala, munca si relatiile sociale; . la varsta adulta: sarcina majora este emanciparea persoanei, cu subsarcini: lansarea cursului vietii (planuri de viata puse in practica), asumarea unor responsabilitati financiare; competente sociale specifice adultului: coordo-narea parteneriatului de viata si a prieteniilor, stabilitatea in cuplu (parteneriat de viata), coordonarea relatiilor cu colegii, prietenii, partenerii, a muncii, a formarii continue, a carierei si a vietii sociale. (Ana Muntean, 2006) Aceste sarcini de varsta presupun insa o buna functionare a creierului si sunt evidente legatura dintre sarcinile majore ale unei varste si cele ale varstei urmatoare, precum si continuitatea si extinderea sarcinilor. Intr-o dezvoltare sanatoasa, in care individul a beneficiat de timpuriu de stimulari adecvate, sarcinile varstei se realizeaza in acelasi timp cu satisfactie, cu bucuria de a trai. Ele dau sens vietii individului si se constituie ca motivatie. Nu este necesara bombardarea copiilor (probabil recomandarea e valabila si pentru varste mai avansate) printr-o stimulare senzoriala excesiva, in speranta ca, astfel, vor avea "un creier mai bun'. Parintii si cei ce ingrijesc copiii ar trebui sa fie mai relaxati si sa-si faca mai putine griji cu privire la cantitatea de stimuli la care expun copiii. (Ana Muntean, 2006) Supraproductia de conexiuni neuronale din primii doi-trei ani de viata permite creierului sa se dezvolte normal, in conditiile unui ambient "mediu', care sa asigure cantitatea minima necesara de stimulare senzoriala prin care vor fi selectate si mentinute doar circuitele sinaptice necesare din volumul dens de circuite neuronale existente. Principii generale ale dezvoltarii si functionarii creierului

Importanta creierului in functionarea umana a fost subliniata inca din secolul al V-lea i.e.n., de catre Hipocrat, marele tamaduitor al Antichitatii, care spunea: "De la creier ne vin placerea, bucuria, rasul, activitatea fizica, regretele, durerea, lamentarile si tot prin el se acumuleaza cunostintele, intelepciunea, auzul, vazul'. Creierul controleaza intreaga existenta, psihicul si manifestarile comportamentale, toate trairile individului. Creierul se dezvolta de jos in sus si din interior spre exterior, de la bulbul cerebral la mezencefal, sistemul limbic si cortex. in general, complexitatea si plasticitatea (capacitatea de a se schimba) sporesc pe masura ce segmentul este plasat mai sus. La o luna de la momentul conceptiei, incep sa se formeze neuronii, intr-un uluitor proces de proliferare: 250.000/minut. Apoi, miliardele de neuroni formeaza legaturi intre ei. Totul este corect organizat, nimic nu e intamplator. (Ana Muntean, 2006) La nastere, creierul nu este matur, dar procesul de maturizare va fi rapid, in primii ani de viata, in relatie cu sistemul perceptiv. Maturizarea, constand in mielinizare si formarea unor sinapse noi, se realizeaza trecand prin anumite perioade sau stadii. Procesul de maturizare a creierului si dezvoltarea globala stadiala a individului sunt intr-o stransa interdependenta: 1. De altfel, acest aspect reprezinta un principiu al dezvoltarii: dezvoltarea este unitara, organismul se dezvolta ca un tot (Stroufe, Egeland, Carlson, Collins, 2005). Intre sistemele endocrin si neuroendocrin, care leaga sistemele fiziologice ale corpului cu sistemele cognitive, ce functioneaza in relatie cu mediul, au loc multiple si concomitente interactiuni. 2. Al doilea principiu al dezvoltarii, exem-plificat elocvent de creier, este caracteristica autoorganizarii sau a complexitatii progresive. Asa cum am spus, la inceput, are loc o supraproductie de neuroni; apoi, continua dezvoltarea neuronala, dar incepe procesul interconectarilor, al crearii unor legaturi intre neuroni (sinapse); astfel, se formeaza sisteme, apoi sisteme de sisteme, in ordinea descrisa mai sus. 3. Al treilea principiu este diferentierea. La inceput sunt celule nediferentiate, apoi acestea se organizeaza in structuri, in sisteme care se diferentiaza functional. Dar procesul de diferentiere cronologic, fiind ulterior primelor structuri, evidentiaza importanta acestora, caci actioneaza asupra lor si in functie de ele. (Ana Muntean, 2006) Toate cele trei principii* ale dezvoltarii corpului, creierului si personalitatii functioneaza concomitent, generand o progresie neliniara in care "o capacitate achizitionata poate sa isi schimbe sensul odata cu achizitia unor noi capacitati si sa se organizeze impreuna cu acestea intr-un tot mai complex' (Stroufe, Egeland, Carlson, Collins, 2005, p. 30). Trebuie sa subliniem marea capacitate a creierului de a se proteja de factorii de stres intern sau extern. in acest sens, malnutritia din ultimul semestru de sarcina si primii ani din viata copilului nu afecteaza cu usurinta structurarea si maturi-zarea sistemului nervos. Efectele inalnutritiei, vizibile in dezvoltarea fizica a copilului, ating foarte rar si structurile neuronale. (Ana Muntean, 2006) Sistemul nervos central impreuna cu corpul omului au menirea realizarii unor complexe legaturi intre creiere* (intre indivizi), asa incat bazele reglarii activitatii creierului unui individ pot interactiona intens cu cele ale creierului altei persoane. Ultimele descoperiri acorda emotiilor, precum si transmiterii lor interpersonale rolul de reglator atat in dezvoltarea creierului copilului, cat si in valorizarea cognitiva a experientei. Copilul* se naste programat genetic spre a se conecta la lumea aceasta, prin intermediul celui care il ingrijeste si care, de regula, este mama. Cel care ii ofera ingrijiri copilului si mai ales interactioneaza afectiv pozitiv cu el va deveni figura de atasament. Bowlby (1988) arata ca in cadrul relatiei de atasament copilul va dezvolta comportamente specifice; 1. va cauta sa fie in preajma figurii de atasament;

2. va trai sentimentul unui mediu securizam (predictibil, continuu, dragastos) in care, daca va fi suparat, figura de atasament va veni sa il linisteasca; 3. va dezvolta un "model intenwlizat de junctionare a bazei de securitate' - o schema interna a functionarii sinelui in relatie cu altii, a sinelui in relatie cu figura de atasament -, ceea ce ii va oferi securitatea necesara pentru a porni in explorarea lumii, pentru a trai cu un sentiment de bunastare si pentru a invata sa se calmeze singur in momentele de suparare pe care viata i le va rezerva in viitor. Dar daca mama nu este capabila de interactiuni emotionale pozitive? Daca nu e capabila sa il iubeasca pe copil? Daca e ostila, agresiva? Experienta pe care copilul o traieste cu figura de atasament este determinanta pentru organizarea intregului sistem. Aceste experiente traite intr-o perioada anterioara posibilitatilor memoriei de reactualizare explicita vor determina in prezent reactii ale individului in care se vor regasi, implicit, primele experiente traite de copil in relatia cu figura de atasament. Ceea ce nu iti poti aminti vei retrai. (Ana Muntean, 2006) Experienta activeaza neuronii, ce raspund evenimentelor senzoriale din prezent ale lumii exterioare si imaginilor interioare generate de creier (ca in amintiri, de exemplu). Influenta experientelor traite de individ are un puternic impact asupra dezvol-tarii si a functionarii sale. Experienta nu influenteaza viata curenta a individului intr-un mod mecanicist simplu, ca o pecete pe o bucata de ceara, ci intr-o progresie nonliniara in care "experienta creeaza, inspira expectante si compor-tamente, ce, la randul lor, vor da nastere unor noi forme de experiente'. (Stroufe, Egeland, Carlson, Collins, 2005, p. 230, apud Ana Muntean, 2006)

Mecanisme si etape in maturizarea creierului Asa cum am spus*, proliferarea neuronilor are loc in a patra saptamana a vietii intrauterine, intr-o viteza ametitoare (250.000/minut). Insa doar 30% din neuroni sunt pe deplin dezvoltati chiar de la nastere, cu terminatiile dendritice, axonice si cu sinapse mature. Si totusi, inainte de a se naste, fatul este inzestrat cu o suta de miliarde de neuroni. La nastere, acesti neuroni vor fi conectati prin cincizeci de trilioane de sinapse care in douasprezece luni ajung la o mie de trilioane (Brazelton, Sparrow, 2004). Aceste date ne dau o imagine a structurii creierului si a ceea ce inseamna procesul intens de maturizare din prima parte a vietii. La varsta de 2 ani sistemul nervos al copilului are cu 50% mai multe conexiuni neuronale decat va avea la varsta de 16 ani. Este vorba despre 959h71j un proces de reducere a conexiunilor si de moarte a unor celule neuronale. Rezultatul acestei distrugeri il constituie specializarea, maturizarea ariilor cerebrale si perfectionarea functiilor. in primii doi ani, are loc o proliferare uluitoare a circuitelor neuronale. (Ana Muntean, 2006) De la 2 la 16 ani, conexiunile se reduc si creste specializarea sistemelor neuronale concomitent cu diminuarea plasticitatii creierului si a sistemului nervos in general. Sub influenta experientei cu mediul, in aceasta perioada se si formeaza conexiuni (de exemplu, achizitia limbajului presupune conexiuni neuronale care se structureaza in experientele copilului cu mediul social). Achizitia limbajului este un proces foarte important in maturizarea creierului. La adult, centrii limbajului sunt plasati pe emisfera stanga. La copil, creierul nu este inca specializat, matu-rizat si, pana in jurul varstei de 1 an, copilul raspunde la stimularile verbale cu intregul creier (http://www.pbs.org/wnet/brain). La inceput, pana in jurul varstei de 2-3 ani, creierul pare capabil sa corecteze orice; dupa aceasta

varsta, datorita specializarii prin incorporarea elementelor importante ale culturii noastre, plasticitatea scade. (Ana Muntean, 2006) Ariile perceptive si motoare ale sistemului nervos devin mature treptat, mielina imbracand terminatiile nervoase si permitand o transmitere mai rapida a impulsului nervos. Hormonii au o importanta implicare in maturizarea creierului. Sa luam ca exemplu hormonul tiroidian; lipsa lui conduce la cretinism tiroidian (dezvoltarea fizica anormala si retard mental masiv). Daca anomalia se depisteaza insa de la nastere, poate fi instituit un tratament medical care impiedica dezvoltarea retar-dului. Mielinizarea este influentata de hormonii tiroidieni. Acesti hormoni influen-teaza, de asemenea, dezvoltarea arborelui dendritic si a enzimelor ce regleaza activitatea neurotransmitatorilor. S-a observat si faptul ca cresterea rapida, imediat dupa nastere, a creierului e mult influentata de hormonii tiroidieni. Pe de alta parte*, introducerea unor substante chimice in organism inainte de maturizarea neuronala poate conduce la alterarea functionarii programate genetic a neuronului. Maturizarea ariilor creierului se face in etape diferite. Aria motoare si vizuala subcorticala este matura la varsta de 3 luni, pe cand zona asociativa corticala, motoare si vizuala abia in jurul varstei de 7 luni. in ceea ce priveste auzul, la 7-9 luni este maturizata zona subcorticala, iar aria asociativa, corticala abia pe la varsta de 5-6 ani este pe deplin matura. (Ana Muntean, 2006) Aria subcorticala emotionala, care gireaza comportamentele de apropiere/ evitare, este deja matura la nastere, in vreme ce procesul de rezolvare a probleme-lor, conceptul de sine si procesele de planificare a actiunii sunt localizate predomi-nant in lobul frontal si sunt "specializate' abia in jurul varstei de 12-15 ani. Asa cum se poate observa din cele de mai sus, aceste etape de maturizare a creierului au corespondenta in dezvoltarea comportamentului. Se stie faptul ca, daca circuitele neuronale* nu sunt activate in anumite perioade critice ale dezvoltarii, s-ar putea sa nu mai fie niciodata capabile de functionare. Timpul este o coordonata importanta a dezvoltarii, iar experientele precoce sunt determinante in acest proces care incepe in momentul fecundarii. Perioadele de maturizare si integrare sunt innascute, fiind tipare de comportament fixe, programate genetic. La confluenta cu experienta, aceste tipare fixe evolueaza, generand complexitatea fiintei umane. Reflexele sunt un set de tipare fixe de comportament, innascute, universale pentru fiinta umana. (Ana Muntean, 2006) Un astfel de comportament reflex initial, manifest de la nastere, este zambetul. Valoarea sociala, de relationare cu ceilalti a zambetului apare pe la 2-3 luni, odata cu ganguritul, care indica starea de confort a bebelusului. Nici zambetul, nici aceste sunete nu sunt controlate (voite) de copil; ele apar automat, universal, in prezenta celui care il ingrijeste. Probabil scopul lor este de a atrage atentia adultului care il ingrijeste si de a-l determina pe acesta sa se concentreze asupra copilului. Caci adultul este fermecat de zambetul si ganguritul copilului si se va apropia de acesta, va interactiona cu e! pentru a le obtine, iar copilul, pentru a se dezvolta, are nevoie de interactiunea pozitiva cu adultul. Abia pe la 4 luni zambetul este un comportament social, controlat de catre copil. Copilul* orb, pana in jurul varstei de 2-3 luni, zambeste si el. Dar nu are sansa de a vedea zambetele de raspuns si, neintarit, comportamentul de a zambi se va sterge pana in jurul varstei de 4 luni, varsta la care, la copilul vazator, zambetul devine un comportament controlat. Vedem din exemplele de mai sus ca exista multiple sisteme neuronale si comportamentale, iar ele se dezvolta pe cai si in perioade diferite.

Daca tiparul de comportament programat genetic trece de perioada critica, sensibila fara a i se raspunde printr-o stimulare adecvata din partea ambientului, potentialul innascut al copilului nu se va dezvolta.(Ana Muntean, 2006) Experientele cu mediul au nu doar capacitatea de a activa si de a valoriza poten-tialul innascut, ci, asa cum am vazut in capitolele anterioare, ele pot, in perioadele critice de dezvoltare a unor functii, sa corecteze posibilele deficiente innascute. Putem spune, ca o concluzie la cele de mai sus, ca procesul dezvoltarii, modeleaza creierul prin influentarea calitatii conexiunilor sinaptice din acesta. Aceasta influentare poate avea variate forme de manifestare (Siegel, 2001, apud. Ana Muntean, 2006): 1. sinapsele primare formate prin codarea genetica pot fi intarite, slabite sau eliminate; 2. ca raspuns la experiente, se formeaza noi sinapse; 3. in cazul memoriei pe termen scurt sau al memoriei de lucru, pot aparea cresteri temporare ale legaturilor dintre neuroni; 4. mielinizarea (acoperirea cu teaca de mielina a terminatiilor neuronale) sporeste functionalitatea conexiunilor, facand sa creasca viteza de transmisie a poten-tialului electric de actiune, de-a lungul axonilor. Indiferent de originea sinapselor, informatia genetica, substantele toxice, experientele stresante, lipsa de stimulare pot conduce la eliminarea sinapselor.

ASPECTE PSIHOLOGICE ALE MINCIUNII


Ralierea la adevar nu este ntotdeauna facila sau urmarita n mod pragmatic. Sunt destule cazuri n care omul se adaposteste (de lucruri, de altii sau de sine) sub faldurile expresiei ticluite. Constatnd ca "inventia" i asigura confort, siguranta si succes, individul persevereaza n acest sens, reiternd sau perfectionnd formula de ascundere, de inducere n eroare, de fortare a zagazurilor imaginare. Hulita de unii, negata de altii, invocata n mprejurari dintre cele mai felurite, minciuna are o prezenta ubicua. Minciuna este o "figura" a rationalitatii desfasurata n vederea nfruntarii unei dificultatii si n perspectiva rezolvarii ei spre beneficiul agentului ce o propaga. Minciuna este ntotdeauna motivata, supradeterminata de dorinte, de interese. Minciuna are o coloratura instrumentala. Ea este o cale de mplinire facila a scopului. Se minte la tot pasul din motive dintre cele mai diferite: din dorinta de a ataca pe cineva, pentru disculpare, pentru punerea n valoare,

pentru ascunderea timiditatii, din nevoia de protectie, pentru a face placere, de a 13313g612n ascunde un adevar dureros, pentru a apara pe cineva ori pe noi, pentru a rezista presiunilor si normelor comunitatii. Mintim pentru ca sa rezistam. i mintim pe altii si ne mintim pe noi nsine. Ne autoiluzionam ca nu am gresit, ca suntem buni, drepti si frumosi, ca suntem sau nu suntem n pericol, ca iubim si/sau nu suntem iubiti ndeajuns. Mintim n mod constient si, cteodata, inconstient. Mintim din interes sau minim din interes sau minim nemotivat. Mintim candid, cu vadita seninatate si inocenta, mintim voit, cu srg, cu nerusinare. Mintim vinovati sau nevinovati. Mintim pe fata sau pe ascuns. Mintim prin exagerare, adaugare, inventare, dar mintim si prin diminuare, omisiune, tacere. Mintim falsificnd sau mintim .adeverind.
Minciuna constituie un act psihic complex, cu rezonante socio-culturale, ce vizeaza mai multe straturi existentiale: ontologice, gnoseologice, retorice, axiologice, antropologice, culturologice, sociologice. Ea este o forma de administrare eficienta a fictiunii, de plonjare motivata n ireal, de ndepartare prin limbaj sau gestica de la cea ce ndeobste este recunoscut ca existent, ca adevarat, ca valoare. Ca modalitate de abatere de la ceea ce este , minciuna da seama de faptul ca distanta dintre real si ireal este reglabila prin mecanisme semiotice, ca nu ntotdeauna este urmarita corespondenta dintre ceea ce se afirma si starile de fapt (si ca, n anumite circumstante, acest lucru este chiar contraindicat!), ca instrumentele limbajelor verbale sau paraverbale sunt excelente mijloace de a trisa, de a ascunde, de a nascoci. Minciuna este o achizitie culturala ce se rafineaza pe masura ce subiectul dobndeste o anumita experienta praxiologica, ajunge la o anumita performanta cognitiva, stie sa selecteze si sa ierarhizeze, dispune de o anumita performanta discursiva, este integrat n comunitate si are anumite interese. Nu minti doar de dragul de a minti.
Mincinosul este un om bine situat. Discursul contrafactual presupune unele premise: structurarea unui scop, redat sub forma unui material imaginar, posibilitatea de exprimare n contrasens cu scopul urmarit, capacitatea unui subiect de a alege ntre mai multe optiuni favorabile. Actul de a minti presupune:

anumita capacitate proiectiva, ideationala, care sa treaca dincolo de prezent (n general, mincinosul este un ins nemultumit) cunoasterea adevarului, dar, atentie!, si abtinerea de a-l spune, de a te da de gol

fructificarea efectiva a avantajului de a sti mai mult dect alt subiect, de a fi cu un pas naintea lui

Editarea unei minciuni presupune o maturitate a constiintei, o gndire de tip simbolic, o decentrare si dedublare subiectiva, o dezvoltare minimala a limbajului. Cele mai dese minciuni ale fiintei umane sunt antrenate prin limbaj, ntruct acestea sunt cele mai economicoase. Este mai usor sa ascunzi sau sa te ascunzi n spatele cuvintelor. Te tradezi mult mai usor prin mimica sau gestica. Minile sau fata noastra sunt mai sincere, mai transparente. Jankelevitch M. a explicat ca punerea la index a minciunii se face "prin mecanisme sociale pe care trisorul le afecteaza, ci prin periculoasa facilitate a nselatoriei sale. Totul se poate spune, daca nu se face, caci daca nu se poate actiona asupra lumii fizice n ntlnirea cu determinismul, limbajul, el, este la dispozitia noastra autocrata si la o desavrsita discretie.Unde se va opri mincinosul? Cine ar putea sa-l mpiedice sa se serveasca de prghiile trucurilor sale, de a falsifica conform bunului plac al manevrei semnelor? Cuvintele sunt primele care-l ispitesc pe om de a minti. Prin recul, limbajul este primul atacat de minciuna.

Legata indisolubil de actul de limbaj, minciuna se prezinta ca un ordin disimulat printr-o simpla informare. Atunci cnd comunic adversarului meu ca "Drumul spre care tu te ndrepti este blocat" (stiind ca asertiunea este contrara adevarului, dar gndind ca prezenta altuia pe acest drum jeneaza sau dezavantajeaza), i sugerez aproape la modul imperativ s-o ia n alta directie. Sub masca unei simple descrieri a unei realitati (drumul acesta este blocat), se ascunde un ordin (n-o lua pe acest drum!).Discursul langajier este penetrat de o puternica dispozitie de prevalorizare si preorientare asupra lucrurilor. Cuvintele fac ca influenta si puterea sa se manifeste, sa se distribuie mai tot timpul disproportionat, preferential. Se vorbeste cnd trebuie, ct trebuie, cui trebuie, unde trebuie. Simpla mprastiere de informatii nu ramne inocenta. Substanta limbii -ngemanata cu contextul manifestarii ei - contine o insiduoasa apetenta de dominare, care se mprastie de ndata ce circumstantele devin favorabile. Omul minte si prin actele pe care le ntreprinde, printr-o conexiune interesata a gesturilor si comportamentelor sale. Nu-i nevoie sa mai apeleze la cuvinte. Reusesti sa minti n deplina tacere. Poti foarte bine sa induci n eroare actionnd ntr-un anumit mod, exagernd sau alternnd semnificatiile unor acte sau mbinndu-le si articulndu-le astfel nct sa se creeze impresiile dorite. Combinatorica actelor, ca si a cuvintelor, este nelimitata si, de aceea, ea creeaza spatiul de manevra suficient de larg pentru reusite strategii de

nselare. Mintim gesticulnd, rznd, mirndu-ne, nfuriindu-ne, bucurndune,.mintindu-ne. Mintim de cum facem prima miscare, dar si n nemiscare. Din punct de vedere axiologic, minciuna este un semn ca omul este o fiinta nemultumita de ceea ce este sau are. El transcede ceea ce (i) este dat, tinznd sa stapneasca si alte orizonturi pe care le identifica dupa prealabile ordonari, ierarhizari, selectari. Trebuie sa fii capabil de a construi si alte trasee, sa le nnobilezi cu valori superioare, pentru ca apoi sa ajungi la ele. ntotdeauna minti avnd n minte " mai multul , " mai binele ", " mai frumosul " etc. Din punct de vedere psihosociologic, minciuna este o strategie protectiva, adaptiva si succesiva de insertie optimala a individului n complicata retea sociala. Aceasta i asigura att neutralitatea sau distantarea necesara, atunci cnd societatea nu-i este pe plac, ct si implicarea inteligenta n vederea obtinerii unei pozitii sau profit maxim cnd crede de cuviinta. n acelasi timp, prezenta minciunii poate de seama de calitatea relatiilor care reglementeaza societatea, de profilul comunicarii dintre diferitii protagonisti sociali. Din punct de vedere cognitiv, minciuna nu se opune att de vehement adevarului precum falsitatea pura. Dimpotriva, ea este o forma de adevar refuzat, trunchiat, "de necrezut" n stare bruta; este un adevar caldut, afabil, acceptabil, mascat, aparent inofensiv. Este un adevar ce-si face drumul cu greu. n situatia n care adevarul este prea stnjenitor sau doare, se ofera o replica mai slaba a acestuia, un artefact tamiat si tamaduitor. Se stie doar ca, n multe situatii, omul fuge de adevarul gol-golut. De aceea minciuna este un substitut ocazional- dar necesar- al adevarului. Uneori, minciuna se naste n vecinatatea sau prelungirea adevarului; este o fata noua a acestuia; minciuna nu este refractara la adevar, ea se " amesteca " cu putin adevar pentru a deveni credibila. Poate fi si o prima " faza " a adevarului, o poarta de intrare si acceptare a lui. Agentul care minte nu este att de preocupat de consecventa spuselor sale cu realitatea. Putin importa daca cele invocate concorda cu faptele. El este interesat de soliditatea emisiunii sale fictionale. Primeaza scopul sau (ascuns, neprobat) si nu conformitatea cu adevarul sau falsul. Atitudinea privitoare la adevar este diferita daca ne raportam la agentul mincinos si pacientul mintit.

si iata cum: Mincinosul nu se sinchiseste att de mult de adevar sau falsitate, ci de grija de a desfasura un mijloc eficient pentru a modifica sensibil conduita celui mintit, de a ajunge ct de repede la o tinta; Mintitul este dezavantajat din acest punct de vedere, pentru ca se raporteaza la adevar, la univocitatea sterila a acestuia, ce mai mult l limiteaza, i ncurca mintea dect o limpezeste; el se centreaza mai ales pe spusa mincinosului, pe discursul sau care mai ntotdeauna pare impecabil (este congruent logic, consistent gramatical, plauzibil practic, etc); furat de aparentele si frumusetile constructiei, cel mintit uita ca aceasta foloseste la ceva.

Mintitul se opreste la suprafata lucrurilor, la idiosincraziile unei logici abstracte, " idealiste " pe cnd mincinosul are priza profunzimilor si opereaza dupa o logica concreta, elastica si spornica. Fapt pentru care sorti de izbnda are mincinosul, pentru ca el are un referential valoric care-l avantajeaza.

Minciuna nu se naste pe un teren gol. Ea este asteptata si adulata. Credulii trebuie sa-i vina n ntmpinare. Terenul insertiei ei este de mult pregatit. Se gaseste ceea ce este cautat. De aceea, n actul nselarii se exploateaza predispozitia constienta sau inconstienta a auditoriului catre minciuna. ntrun fel receptorii minciunii " si dau acordul " cu ceea ce urmeaza sa se denatureze. Credibilitatea si eficienta minciunii se nasc si sunt asigurate prin coparticipare. nct merita a fi interogati nu numai cei ce mint, ci si cei care cred n minciuna!