Semnificatia,obligativitatea practica a aplicarii nomenclatoarelor oficiale ale tipologiei serviciilor

Serviciile reprezinta corespondentele unor nevoi cel putin la fel de numeroase ca nevoile de bunuri materiale, dar cu un caracter mai complex si mai eterogen; cunoasterea esentei si structurii acestor nevoi intereseaza major stiinta marfurilor, care considera acest aspect ca fiind foarte important pentru cercetarea calitologica. Serviciile in general, insa, prezinta numeroase elemente de particularitate "tehnologica", fiind, din acest punct de vedere originale si chiar unice. Independenta celor mai multe servicii de materii prime si tehnologii asigura serviciilor posibilitatea maximei folosiri la o nevoie definita. Problematica serviciilor se particularizeaza prin aceea ca si-a consacrat o terminologie de baza cu privire la termenii implicati: producatorul de servicii este numit prestator, iar consumatorul serviciului este client sau beneficiar. Sectorul serviciilor este constituit dintr-o mare varietate de activitati, rezultat al cuprinderii largi a acestui si diversitatii domeniilor de referinta. Astfel, din componenta acestui sector fac parte ramurile care, prin natura lor, ntrunesc caracteristicile serviciilor - transport, telecomunicatii, comert, nvatamnt, sanatate, etc. - si care alcatuiesc structura de baza a tertiarului, dar si alte activitati din celelalte compartimente ale economiei, cum ar fi: cercetare proiectare, management, consultanta, prelucrarea informatiilor, etc, care se autonomizeaza sub forma serviciilor. Continutul foarte diferit al acestor activitati ca si faptul ca se regasesc n toate sectoarele vietii economice si sociale, purtnd amprenta specificitatii acestora, se reflecta n eterogenitatea sferei serviciilor, facnd aproape imposibila tratarea ei globala nediferentiata. Apare, astfel, ca deosebit de necesara, structurarea serviciilor n categorii omogene, cu trasaturi comune si mecanisme proprii de evolutie. Necesitatea clasificarii serviciilor decurge, totodata, si din dinamismul nalt al acestora marcat nu numai printr-o crestere ci, mai ales prin diversificarea lor tipologica. Pe un alt plan, nevoia gruparii serviciilor, a elaborarii unui sistem unitar, coerent de ordonare a lor, trebuie pusa n corelatie cu particularul productiei si consumului acestora. Astfel, n privinta productiei se remarca numarul mare de prestatori implicati n realizarea serviciilor, precum si diferentierea lor din punctul de vedere al formei de proprietate, scopului urmarit, modului de organizare, etc. De asemenea, consumul se caracterizeaza prin prezenta unor beneficiari individuali sau colectivi, finali sau intermediari, interni sau externi, etc., la rndul ei, utilizarea serviciilor viznd satisfacerea efectiva a unei trebuinte sau crearea cadrului pentru acoperirea acesteia. Diversitate si complexitatea serviciilor, cresterea locului si rolului lor n viata economica si sociala a tarilor lumii, completata de intensificarea prezentei serviciilor n ansamblul schimburilor internationale acutizeaza problema delimitarii acestora att n raport cu alte activitati sau cu bunurile, ct mai ales ntre ele, prin definirea unor categorii omogene, bine determinate. Stabilirea unor frontiere clare, precise ntre diferite grupe de servicii, desi dificila si labila, are o mare utilitate practica, privita n raport cu cerintele modernizarii conducerii proceselor economico - sociale, dar si teoretica si metodologica. Serviciile ca activitati distincte se regasesc n structura multora dintre clasificari internationale. n privinta tipologiei, aceste clasificari pot fi: pe produs, pe activitati, pe ocupatii,

etc. Cele realizate pe produs au n vedere caracteristicile acestora si se subdivizeaza n clasificari pentru bunuri si pentru bunuri si servicii. ntre cele mai frecvent utilizate si care includ, evident, si serviciile, se numara Clasificarea Internationala a Tuturor Bunurilor si Serviciilor (CITBS) ONU; Nomenclatorul Tabelelor Input - Output (NTIO) - CEE; Clasificarea Bunurilor si Serviciilor pentru Gospodarii (CBSG) - ONU, etc. Clasificarile pe activitati regrupeaza unitatile de productie n raport cu tipul activitatii pe care o desfasoara si n functie de materia prima utilizata, specificul productiei, etc., din aceasta categorie fac parte: Clasificare Internationala Tip Industrii a activitatilor economice (CITI) sau International Standard Industrial Clasification (ISIC), Nomenclatorul General al Activitatilor Economice (NACE) utilizat n UE; Clasificarea Ramurilor Economiei Nationale (CREN). Analiza structurii si tentintelor in evolutia serviciilor se bazeaza pe datele statistice furnizate de numeroasele clasificari sau nomenclatoare, nationale si internationale, ale activitatilor din economie. Clasificarile statistice, nationale si internationale ale serviciilor sunt importante deoarece permit reflectarea stadiului dezvoltarilor economice, inclusive prin comparatii la nivelul tarilor sau pe categorii de tari, dar mai importanta din punct de vedere al implicatiilor asupra masurilor de politica economica este desprinderea unor categorii de servicii dupa criterii specifice. O prima grupare a serviciilor, dupa sursele lor de procurare, le imparte in servicii marfa (market sau de piata) si ne-marfa (non-market sau necomerciale). Serviciile marfa sunt cele procurate prin acte de vanzare-cumparare, prin intermediul pietei, iar cele ne-marfa ocolesc relatiile de piata. In aceasta a doua categorie sunt cuprinse serviciile publice dar si cele furnizate de organizatii private non-profit sau pe care si le fac oamenii insisi (self-service). Referitor la serviciile non-market prestate de organizatii sau institutii non-profit, este vorba de servicii religioase, de caritate, ale unor organizatii sindicale. In ceea ce priveste rapoturile intre self-service si serviciile de piata, relatiile sunt complexe fiind influentate de o serie de factori ca: aparitia de bunuri si echipamente performante care ajuta indivizii si familiile in autoproductia de servicii, evolutia puterii de cumparare a populatiei, schimbarile de ordin social etc. Legata de aceasta clasificare este si structura serviciilor dupa natura nevoilor satisfacute in servicii private si servicii publice. Serviciile private sunt cele care satisfac nevoi particulare ale indivizilor sau familiilor, iar serviciile publice sunt definite ca activitati organizate, autorizate de o autoritate administrative centrala sau locala, pentru satisfacerea de nevoi sociale in interes public. Prin interes public se intelege totalitatea intereselor exprimate de o colectivitate umana cu privire la cerintele de organizare, convietuire, asistenta sociala, transport, etc. In acelasi timp, servicii publice sunt considerate si acele activitati care se adreseaza unor nevoi individuale dar sunt finantate de la bugetul statului ( invatamantul public, sanatatea publica, etc), cu mentiunea ca asemenea nevoi se afla la granite intre individual si social. Impartirea in privat si public vizeaza, natura prestatorilor, serviciile private fiind furnizate de societati sau organizatii private, iar cele publice fiind oferite de institutii, organizatii publice. Cu toate ca, distinctia intre servicii private si cele publice nu este ata de clara, este importanta prin implicatiile practice pe care le are asupra masurilor de politica economica, atat la nivel macro cat si la nivel micro-economic. Astfel, conceptii neo-liberale, care par sa castige din ce in ce mai mult teren, sustin ca privatizarea unui numar cat mai mare de servicii publice ( incepand cu transporturile, posta si

telecomunicatiile si sfarsind cu invatamantul, sanatatea s.a.) ar conduce la cresterea eficientei acestor activitati si a calitatii prestarilor. Pe de alta parte relatiile de piata si prestarea de societati private nu pot fi generalizate, pentru servicii care satisfac nevoi cu caracter pregnant social si de care individul in sine nu poate sa nu fie interesat (constient) cum ar fi: apararea si siguranta nationala, justitia, ordinea publica, administratia publica, protectia mediului, asistenta sociala etc. Astfel, un mare numar de servicii sunt publice in toate tarile cu economie de piata pentru ca exista intr-un anumit fel o gestiune publica naturala in opozitie cu una institutionala. Implicatii deosebite asupra organizarii, finantarii, gestiunii resurselor, tehnicilor de marketing, tendintelor de evolutie, o au si categoriile e servicii structurate dupa beneficiarul (utilizatorul) acestora. Din acest punct de vedere exista mai multe clasificari ale serviciilor. O prima clasificare, imparte serviciile in intermediare si finale. Serviciile intermediare ( de productie, de afaceri, pentru intreprinderi sau pentru agentii economici si sociali) sunt activitati care folosescpentru productia bunurilor sau a altor servicii. Intra ina aceasta categorie: stocajul, transporturile, distributia, asigurarile si reasigurarile, finantele, telecomunicatiile, dar si serviciile juridice, contabile, de formare si perfectionare profesionala. Serviciile de productie, la randul lor, dupa locul unde se desfasoara se clasifica in: 1. Servicii integrate ale intreprinderii ( internalizate sau interiorizate) cum ar fi cele de reparare si intretinere a utilajelor, de proiectare, de cecetare, de evidenta contabila si financiara etc. 2. Servicii de productie prestate de unitati specializate ( externalizate) ca de exemplu: servicii de leasing, de marketing,de asigurari etc. Serviciile finale sunt acelea care contribuie la satisfacerea nevoilor de consum ale populatiei, fiind un element constitutiv al calitatii vietii acesteia. Dupa natura nevoilor satisfacute si modul lor de satisfacere, serviciile finalepot fi la randul lor. 1. Servicii pentru consumul individual al populatiei, obtinute prin cumparare in cadrul relatiilor de piata sau prin self-service; 2. Servicii publice, care sunt finantate prin redistribuirea veniturilor socializate la nivelul bugetelor centrale sau locale si se adreseaza unor nevoi sociale sau mixte ( cu character atat individual cat si social). La randul lor pot fi colective cum ar fi armata, politia, protectia mediului etc. sau individualizate ( personalizate) invatamant, sanatate, cultura s.a. O clasificare a serviciilor are drept criteriu functiile economice indeplinite acestea, functii ce deriva din circuitul productiei sau sferelor reproductiei sociale. Dupa acest criteriu serviciile pot fi: De distributie: transport, comunicatii, comert cu ridicata si cu amanuntul; De productie ( de afaceri): banci, asigurari, contabilitate, publicitate; Sociale ( colective): sanatate, educatie, posta, servicii publice non-profit; Personale: casnice, hoteluri si restaurante, reparatii, ingrijire personala. Natura efectelor activitatilor de servicii reprezinta un alt criteriu frecvent utilizat de clasificarea acestora. Astfel serviciile pot fi materiale si nemateriale. Serviciile materiale sunt cele incorporate in bunuri dar si cele care vizeaza direct productia materiala, cum ar fi: transportul, distributia, repararea si intretinerea echipamentelor industriale si casnice etc.

Serviciile nemateriale nu se concretizeaza in bunuri materiale si nici transformari de natura materiala, ele contribuind de regula, la satisfacerea unor nevoi spirituale ale indivizilor sau a unor nevoi sociale, colective. Natura, efectele activitatii de servicii, influenteaza si posibilitatile si modalitatile de comercializare a acestora. Din acest punct de vedere, serviciile pot fi clasificate in: Transferabile (comercializabile) Netransferabile (necomercializabile) Serviciile transferabile sunt cele care pot fi schimbate la distanta, incorporate fie in bunuri materiale, fie cu ajutorul unui suport electronic sau de alta natura. Aceste servicii pot astfel calatorii si chiar trece frontierele. Este vorba de servicii editoriale (incorporate in carti, reviste, ziare), cinematografice si servicii care pot fi transmisibile prin folosirea unor echipamente fizice (servicii de telecomunicatii, transporturi, informatica). Tot in legatura cu modalitatile de furnizare aserviciilor se afla si gruparea acestora in: Servicii care necesita deplasarea producatorului (persoana fizica sau juridica) Servicii care presupun deplasarea consumatorului la locul ofertei (turisti, studenti) Un alt criteriu de clasificare a serviciilor este acela in functie de raportul capital/ munca in procesul de productie a serviciilor. Dupa acest criteriu se disting; Servicii care se bazeaza pe personal (forta de munca mai mult sau mai putin specializata Servicii care se bazeaza pe echipamente (mai mult sau mai putin mecanizate sau automatizate) Un numar important de clasificari ale serviciilor au drept criteriu de baza natura prestatorului. Astfel, in concordanta cu forma de proprietate si modul de organizare a prestatorilor de servicii, se disting: Sectorul public: tribunale, spitale, cazari, posta, scoli, etc. Sectorul asociativ constituit din organisme de ajutor si asistenta: biserici, muzee; Sectorul privat: companii aeriene, organismele financiar bancare si de asigurari, etc. Dupa momentul aparitiei in sfera vietii economice exista: servicii traditionale si servicii moderne. Pe langa clasificarile de mai sus exista alte numeroase posibilitati de structurare a serviciilor dupa criterii cum ar fi: motivatia de cumparare, gradul de diferentiere si personalizare a serviciilor (servicii standard si servicii individualizate), numarul de beneficiary si multe altele. In incheiere, trebuie subliniat ca multitudinea clasificarilor serviciilor demonstreaza diversitatea tipologica deosebita a acestora si complexitatea functionatrii sectorului tertiar.