Comunicarea

Comunicarea reprezintă schimbul de mesaje între cel puţin două persoane, din care una emite (exprimă) o informaţie şi cealaltă o recepţionează (înţelege), cu condiţia ca partenerii să cunoască codul (să cunoască aceeaşi limbă). Instrumentul comunicării este limba. Limbajul corpului (mesaje transmise prin tonalitatea vocii, expresia feţei, poziţia corpului, gesturi, etc) reprezintă, de asemenea, o parte importantă a comunicării. O bună comunicare presupune combinarea armonioasă a limbajului verbal (mesaje transmise oral, scris şi citit) cu cel nonverbal (exprimat prin semne, gesturi, desene). Comunicarea se realizează pe trei niveluri – dintre care, cel logic (cel al cuvintelor), reprezintă doar 7% din totalul actului de comunicare, 38% are loc la nivel paraverbal (ton, volum, viteză de rostire) şi 55% la nivel nonverbal (expresia facială, poziţia, mişcarea etc). Prin comunicare ne exprimăm gândurile, sentimentele, dorinţele, intenţiile, experienţele trăite, primim şi oferim informaţii. Din dinamica acestor schimburi, prin învăţare, omul se construieşte pe sine ca personalitate. Capacitatea de a comunica reprezintă o premisă a procesului de construire a relaţiilor interpersonale şi de integrare socială. Mulţi oameni consideră procesul comunicării ca fiind un proces simplu, deoarece la majoritatea persoanelor el decurge uşor. Dacă ne gândim totuşi ce anume reprezintă comunicarea, vom fi surprinşi de cât de complex este acest proces în realitate. Vorbirea foloseşte buzele, limba, palatul moale, laringele şi plămânii. Scrisul şi cititul presupun coordonare vizuo-manuală. Limbajul semnelor/gesturilor utilizează mâna, palma, precum şi întregul corp. Limbajul desenelor implică controlul vizual şi manual. Dar aceste instrumente, în parte, nu sunt suficiente pentru comunicare; cele mai importante instrumente de care avem nevoie sunt înţelegerea şi capacitatea de a învăţa. Comunicarea şi limbajul reprezintă lăstarul osaturii psihice prin care se dezvoltă şi se exprimă comportamentul şi personalitatea umană, marcând valenţele acestora şi nivelul expectaţiilor individului în sistemul de integrare în comunitate, prin care se urmăreşte maximalizarea potenţialului socio-cultural. Acest proces începe de la naştere şi evoluează în funcţie de zestrea nativă, dar mai ales în raport de condiţiile de mediu, mai mult sau mai puţin favorabile, astfel încât comunicarea şi limbajul introduc note diferenţiatoare între diferitele persoane şi contribuie la definirea, în ansamblu, a profilului psihologic al omului. Încă din copilăria timpurie, achiziţiile din acest domeniu se produc în etape sau în trepte, iar calitatea şi cantitatea acestora constituie pietre de temelie pentru construcţia devenirii umane. – Emil Verza, Tratat de logopedie, vol II Limbajul este definit ca activitate psihică între oameni prin intermediul limbii, aşa cum reiese şi din definiţia dată de Rubinstein: ,,Limbajul este limba în acţiune’’. Limbajul reprezintă axul sistemului psihic uman, făcând posibil fenomenul de conştiinţă; activitatea limbajului nu se opreşte odată cu întreruperea comunicării cu alţii, ci se păstrează şi pe parcursul stării de veghe şi chiar în timpul somnului.

Limbajul face posibilă definirea omului, cu toate atributele sale şi contribuie la crearea unui anumit statut în cadrul societăţii, prezentându-i particularităţile individuale. Prin limbaj, oamenii au posibilitatea de a coopera în muncă, de a-şi comunica experienţa de viaţă, de a-şi fixa experienţa

Limbajul conservă experienţa generaţiilor anterioare. funcţie persuasivă – de convingere. Printre cele mai importante. funcţia cognitivă – derivă din cea comunicativă. . în egală măsură. al voinţei. a relaţiilor logice dintre fenomenele şi obiectele lumii obiective. blamarea unor acte. atât din punctul de vedere al exprimării. declanşarea sau oprirea unora din ele şi modificarea direcţiei de desfăşurare a comportamentului. gestică. a modului de a proceda. într-o anumită împrejurare. adică obiectele şi fenomenele care le desemnează. Dicţionar explicativ de logopedie – 2011). originală şi propulsivă a limbajului este comunicarea. căci prin ea omul îşi exteriorizează conţinutul reflectoriu al proceselor psihice. judecăţi de valoare. stimularea sau respingerea. funcţia simbolic-reprezentativă – constă în substituirea unor obiecte. de a se forma ca personalităţi şi de a-şi dezvolta conştiinţa individuală şi socială. se îmbogăţeşte ş se dezvoltă în permanenţă. de a-şi organiza ideile şi activitatea. el este purtătorul întregului sistem psihic şi al motivelor activităţii umane. trăsături temperamental-caracteriale. importante pentru om şi pentru viaţa sa socială. Limbajul. ce apare ca un proces de autoreglaj verbal. Limbajul face posibil fenomenul de conştiinţă. ca fenomen social. atitudini. intonaţie. se numără: funcţia de comunicare – se consideră că funcţia fundamentală. relaţii etc. Operând cu semnele lingvistice. numai în măsura în care se află într-o relaţie de denumire cu obiectul respectiv. devenind un bun al omenirii şi. ci conţinutul lor informaţional. în acelaşi timp. (Burlea Georgeta. cât şi al multiplelor influenţe ce acţionează asupra sa. şi tot prin limbaj îşi dezvăluie particularităţile profilului de ansamblu al personalităţii sale. limbajul fiind forma cea mai înaltă de exprimare şi manifestare individuală a omului. ca sistem şi activitate de comunicare cu ajutorul limbii. înlocuindu-le. mimică. limbajul participând la realizarea procesului de cunoaştere a realităţii obiective. convingeri. funcţia reglatoare – constă în determinarea conduitei proprii sau a celor din jur. Cuvântul este purtătorul informaţiei despre un obiect/fenomen. fenomene. în calitate de semn. cuvântul acţionând ca un stimul real. modalitate de cunoaştere şi de relevare a existenţei înconjurătoare. producând un efect conştientasupra persoanei receptoare. În această funcţie se concretizează prevenirea şi avertizarea. anumite manifestări comportamentale. ca imagini sonore sau grafice).social-istorică. specificul acestei funcţii constă în medierea operaţiilor de generalizare şi abstractizare ale gândirii. întărirea. funcţia expresiv-afectivă – constă în manifestarea unor idei prin fenomene extralingvistice: semn. de inducere a unor idei sau stări afective de la o persoană la alta. asupra voinţei acesteia. se poate institui aprobarea. opinii. prin formele verbale (oral. scris). făcând posibilă formularea esenţialului. îndeplineşte o serie de funcţii care sunt. Funcţiile limbajului Limbajul. provocând anumite reacţii de răspuns. nu avem în vedere semnele ca atare (ca fenomene fizice. pantomimică.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful