Comunicarea

Comunicarea reprezintă schimbul de mesaje între cel puţin două persoane, din care una emite (exprimă) o informaţie şi cealaltă o recepţionează (înţelege), cu condiţia ca partenerii să cunoască codul (să cunoască aceeaşi limbă). Instrumentul comunicării este limba. Limbajul corpului (mesaje transmise prin tonalitatea vocii, expresia feţei, poziţia corpului, gesturi, etc) reprezintă, de asemenea, o parte importantă a comunicării. O bună comunicare presupune combinarea armonioasă a limbajului verbal (mesaje transmise oral, scris şi citit) cu cel nonverbal (exprimat prin semne, gesturi, desene). Comunicarea se realizează pe trei niveluri – dintre care, cel logic (cel al cuvintelor), reprezintă doar 7% din totalul actului de comunicare, 38% are loc la nivel paraverbal (ton, volum, viteză de rostire) şi 55% la nivel nonverbal (expresia facială, poziţia, mişcarea etc). Prin comunicare ne exprimăm gândurile, sentimentele, dorinţele, intenţiile, experienţele trăite, primim şi oferim informaţii. Din dinamica acestor schimburi, prin învăţare, omul se construieşte pe sine ca personalitate. Capacitatea de a comunica reprezintă o premisă a procesului de construire a relaţiilor interpersonale şi de integrare socială. Mulţi oameni consideră procesul comunicării ca fiind un proces simplu, deoarece la majoritatea persoanelor el decurge uşor. Dacă ne gândim totuşi ce anume reprezintă comunicarea, vom fi surprinşi de cât de complex este acest proces în realitate. Vorbirea foloseşte buzele, limba, palatul moale, laringele şi plămânii. Scrisul şi cititul presupun coordonare vizuo-manuală. Limbajul semnelor/gesturilor utilizează mâna, palma, precum şi întregul corp. Limbajul desenelor implică controlul vizual şi manual. Dar aceste instrumente, în parte, nu sunt suficiente pentru comunicare; cele mai importante instrumente de care avem nevoie sunt înţelegerea şi capacitatea de a învăţa. Comunicarea şi limbajul reprezintă lăstarul osaturii psihice prin care se dezvoltă şi se exprimă comportamentul şi personalitatea umană, marcând valenţele acestora şi nivelul expectaţiilor individului în sistemul de integrare în comunitate, prin care se urmăreşte maximalizarea potenţialului socio-cultural. Acest proces începe de la naştere şi evoluează în funcţie de zestrea nativă, dar mai ales în raport de condiţiile de mediu, mai mult sau mai puţin favorabile, astfel încât comunicarea şi limbajul introduc note diferenţiatoare între diferitele persoane şi contribuie la definirea, în ansamblu, a profilului psihologic al omului. Încă din copilăria timpurie, achiziţiile din acest domeniu se produc în etape sau în trepte, iar calitatea şi cantitatea acestora constituie pietre de temelie pentru construcţia devenirii umane. – Emil Verza, Tratat de logopedie, vol II Limbajul este definit ca activitate psihică între oameni prin intermediul limbii, aşa cum reiese şi din definiţia dată de Rubinstein: ,,Limbajul este limba în acţiune’’. Limbajul reprezintă axul sistemului psihic uman, făcând posibil fenomenul de conştiinţă; activitatea limbajului nu se opreşte odată cu întreruperea comunicării cu alţii, ci se păstrează şi pe parcursul stării de veghe şi chiar în timpul somnului.

Limbajul face posibilă definirea omului, cu toate atributele sale şi contribuie la crearea unui anumit statut în cadrul societăţii, prezentându-i particularităţile individuale. Prin limbaj, oamenii au posibilitatea de a coopera în muncă, de a-şi comunica experienţa de viaţă, de a-şi fixa experienţa

făcând posibilă formularea esenţialului. declanşarea sau oprirea unora din ele şi modificarea direcţiei de desfăşurare a comportamentului. asupra voinţei acesteia. scris). originală şi propulsivă a limbajului este comunicarea. limbajul fiind forma cea mai înaltă de exprimare şi manifestare individuală a omului. Printre cele mai importante. Funcţiile limbajului Limbajul. şi tot prin limbaj îşi dezvăluie particularităţile profilului de ansamblu al personalităţii sale. ci conţinutul lor informaţional. căci prin ea omul îşi exteriorizează conţinutul reflectoriu al proceselor psihice. În această funcţie se concretizează prevenirea şi avertizarea. funcţia expresiv-afectivă – constă în manifestarea unor idei prin fenomene extralingvistice: semn. în calitate de semn. se îmbogăţeşte ş se dezvoltă în permanenţă. modalitate de cunoaştere şi de relevare a existenţei înconjurătoare. funcţia simbolic-reprezentativă – constă în substituirea unor obiecte. Limbajul face posibil fenomenul de conştiinţă. blamarea unor acte. Limbajul. a relaţiilor logice dintre fenomenele şi obiectele lumii obiective. fenomene. devenind un bun al omenirii şi. îndeplineşte o serie de funcţii care sunt. atitudini. înlocuindu-le. anumite manifestări comportamentale. Operând cu semnele lingvistice. relaţii etc. Limbajul conservă experienţa generaţiilor anterioare. numai în măsura în care se află într-o relaţie de denumire cu obiectul respectiv. de inducere a unor idei sau stări afective de la o persoană la alta. stimularea sau respingerea. specificul acestei funcţii constă în medierea operaţiilor de generalizare şi abstractizare ale gândirii. ca fenomen social. cât şi al multiplelor influenţe ce acţionează asupra sa. gestică. producând un efect conştientasupra persoanei receptoare. opinii. ca imagini sonore sau grafice). convingeri. trăsături temperamental-caracteriale. cuvântul acţionând ca un stimul real. în egală măsură. ca sistem şi activitate de comunicare cu ajutorul limbii. în acelaşi timp. mimică. adică obiectele şi fenomenele care le desemnează. importante pentru om şi pentru viaţa sa socială. Cuvântul este purtătorul informaţiei despre un obiect/fenomen. se numără: funcţia de comunicare – se consideră că funcţia fundamentală. prin formele verbale (oral. al voinţei. judecăţi de valoare. funcţie persuasivă – de convingere. atât din punctul de vedere al exprimării. de a-şi organiza ideile şi activitatea. într-o anumită împrejurare. el este purtătorul întregului sistem psihic şi al motivelor activităţii umane. .social-istorică. limbajul participând la realizarea procesului de cunoaştere a realităţii obiective. Dicţionar explicativ de logopedie – 2011). pantomimică. provocând anumite reacţii de răspuns. de a se forma ca personalităţi şi de a-şi dezvolta conştiinţa individuală şi socială. ce apare ca un proces de autoreglaj verbal. nu avem în vedere semnele ca atare (ca fenomene fizice. intonaţie. (Burlea Georgeta. întărirea. se poate institui aprobarea. a modului de a proceda. funcţia reglatoare – constă în determinarea conduitei proprii sau a celor din jur. funcţia cognitivă – derivă din cea comunicativă.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful