PORTOFOLIU a)U nplan de consiliere pentru familiile cu copii cu CES Intalnim pretutindeni oameni cu deficiente.

Perceperea lor sociala nu este intotdeauna constienta, ea variaza de la societate la societate in functie de cultura si de valorile promovate. Multi oameni au reticente fata de aceste personae deoarece au o conceptie gresita despre ele. Unii stiu din trecut despre persoanele cu handicap faptul ca erau cersetori sau lautari, ori, au in acest domeniu o slaba experienta. Niciunan din aceste idei nu ofera o imagine clara a deficientelor. Si ei sunt oameni ca ceilaliti: unii dependent, altii independent, unii lideri, alti personae obisnuite, unii bogati alti saraci, uni grasi alti slabi. Ca orice persoana ei sunt produsul unic al erediatii lor si al mediului, si sunt indivizi. Deoarece societatea romaneasca nu a fost educata in deajuns intru perceperea acestora ca niste egali si superiori, uneori familiile care au copii cu CES au nevoie de consiliere. Asfel consilierului revenindu-I marea sarcina de a modela niste parinti echilibrati nu: indiferenti exagerati autoritari incosecventi. Asadar parintii care accepta ajutor specializat in a se comporta corect cu copiii vor trebui sa invete ca ei joaca un rol important in medierea relatiei dintre copii si mediul exterior. -ei mentin un climat de toleranta si de egalitate in sanul familiei si in societate -copilul cu deficiente are drepturi si obligatii egale -ei trebuie sa aiba relatii de reciprocitate si de egalitate cu fratii si cu surorile lor -copilul cu deficiente trebuie invatat sa se simta ca toata lumea -trebuie sa se regaseasca pe acelasi plan afectiv cu fratii si cu surorile sale -el nu trebuie sa monopolizeze dragostea parintilor chiar daca are nevoie de ingrijire suplimentara -familia impune copilului unele restrectii -incurajeaza activitatile gospodaresti -stimuleaza abilitatile fizice si sociale ale copilului -parinti trebuie sa fie calmi si deschisi manifestandu-si frecvent dragostea -parinti vor zambi des incurajandu-si copii fara a folosi critici permanente, pedepse, amenintari. Parinti vor fi convinsi ca daca copilul se simte egal in familie el va ajunge sa se simte egal si in societate. Practic familia joaca rolul unui laborator in care copilului cu deficiente i se ofera oportunitatea de a-si gasi locul si de a se obisnui cu situatia in care se afla. Plan de consiliere pentru familia cuti neri consumatori de droguri. Familia Petrescu are un singur fiu(Victor) care , se pare caa dat de gustul drogurilor. La scola doamna diriginta observa ca elevul trece printr-o perioada de declin si instiinteaza parintii de situatia copilului lor. Acestia sunt receptivi la cele relatate de catre profesorul diriginte si iau problema in serios interesandu-se cu

perspicacitate de locurile unde fiul lor isi petrece timpul liber, precum si de modul in care acesta isi cheltuieste banii de buzunar. Nu mica le-a fost mirarea cand afla ca acesta frecventeaza locuri rau famate invartindu-se in cercuri de prieteni destul de pestrite. Dupa o buna perioada de tatonare a situatiei si dupa punerea lucrurilor cap la cap parintii realizeaza ingroziti ca fiul lor se drogheaza. Acestia se hotarasc sa discute cu el dar discutia se finalizeaza iaca inainte de a incepe propriul zis, tanarul refuzand categoric sa recunoasca ca se drogheaza, facand o adevarata criza de nervi. Nedorind sa agraveze sitautia, parintii abandoneaza pentru un moment tema discutiei realizand ca singuri nu vor putea face fata situatie, constienti fiind ca au nevoie de ajutor specializat. Astfel ajung la consilierul scolar care cunoaste cazul elevului Petrecu fiindu-I relatat de catre doamna diriginta. Consilierul discuta cu parintii elevului pe parcursul a cateva sedinte pentru a putea observa defapt cauza care l-a impins pe elev spre droguri pentru ca mai apoi sa incerce sa-l convinga pe acesta sa ia parte la cateva sedinte urmand ca in urma discutie cu acestia sa poate alcatui un plan de consiliere: -parintii vor identifica cauza datorata careia fiul lor s-a refugiat in stupefiante -familia este sfatuita sa comunice mai mult cu Victor astfel: - pranzul se va servi impreuna -copilul va fi intrebat ce a facut la scoala -ce program are dupa amiaza -parintii vor fi indrumati sa-I cunoasca prietena, pentru a observa daca ei sunt si parteneri de distractii malefice. Astfel ei vor incerca sa-l indrume spre alte distractii descoperindu-I talentele, afinitatile. Daca masurile mentionate mai sus nu dau randament atunci parintii sunt dispusi sa-si schimbe domiciliu pentru a-si indeparta fiul de grupul din care acum face parte. Divortul si impactul asupra copiilor Oricat de mult ar fi dorit divortul, el induce o serie de consecinte psihologice, morale, materiale asupra partenerilor si asupra familiei implicate in divort. Cauzele cele mai frecvente ale aparitiei divortului sunt: emanciparea economica a femeii, industrializarea, modernizarea, schimbarea mentalitatii despre divort, infidelitatea, consumul exagerat de alcool, nepotricaracter Cuplurile care se casatoresc astazi asteapta sa obtina prin casatorie fericire personala; tocmai de aceea sperantele ridicate se transforma mult mai repede in reprosuri si deziluzii pentru ca realitatea nu se potriveste asteptarilor. O alta cauza pare a fi boala infirmitatea sau somajul. Majoritatea barbatilor se casatoresc mai repede decat femeile, in special dupa divort. Femeile par a fi dominate mai mult de procese de constiinta si de tulburari psihofiziologice, care fac mai probabila o perioada de pauza decat intrarea intr-o noua relatie. Atat barbatii, cat si femeile care intra intr-un nou mariaj intampina mari dificultati si daca nu gasesc persoana potrivita ajung la un nou divort, traind un sentiment acut al insingurarii. Exista insa si persoane care nu se implica mult in casatorie si din aceasta cauza

despartirea se produce mai usor. Societatea actuala promoveaza acest tip de individ si face din divort o realitate "la moda" ceea ce duce atat la scaderea numarului de casatorii cat si la cresterea numarului de divorturi. In cazul in care exista si copii, situatia se complica. Intrebarea care se naste este "cine are mai mult de suferit parintii sau copiii?" Putine intamplari sunt mai traumatizante pentru un copil decat divortul parintilor. Din pacate aceasta intamplare este din ce in ce mai frecventa. Reactia copilului depinde de varsta lui si capacitatea de a intelege ce se intampla. In special copiii mai mici au probleme cand trebuie sa se obisnuiasca cu schimbarile care au loc in viata lor. Pentru copii, rutina si continuitatea sunt foarte importante, iar trauma despartirii parintilor este greu de suportat. Felul in care sunt informati in legatura cu divortul are o importanta majora. Adesea, capacitatea de a suporta situatia depinde in mare parte de felul in care afla. Copiii, ca si adultii, trec printr-o serie de emotii cand sunt pusi in fata unui divort. Ei sufera pentru ca isi pierd familia, pierd prezenta si atentia zilnica a ambilor parinti, singura sursa de dragoste si stabilitate pe care o cunosc. Adesea, copiii neaga situatia, prefera sa creada ca situatia va inceta de la sine si totul va reveni la normal. Odata ce se obisnuiec cu gandul, copiii incep sa-si dea seama ca nu este un vis urat, nu este o gluma. De aici se instaleaza tristetea. Este ca o perioada de doliu. Tristetea se transforma in depresie, apatie, schimbari de dispozitie, modificari de comportament. Toate acestea se aduna si la un moment dat se vor transforma in furie. Copilul devine furios pe parinti, probabil mai mult pe cel pe care il considera vinovat. Daca ramane cu mama, el va crede ca tata l-a parasit, ca tata este vinovat pentru destramarea familiei, si viceversa. Este chiar posibil ca cel mic sa devina furios pe el insusi, gandindu-se ca el este vinovat, ca mama si tata s-au certat din cauza lui, pentru ca nu a fost cuminte sau pentru ca nu a luat note bune. Teama de necunoscut provoaca si ea un stres suplimentar: copilul nu stie ce se va alege de familia lui, unde va locui, daca va putea sa-si mai vada ambii parinti sau nu. Pana la urma va incepe sa faca tot ce-i sta in putere pentru a aduce inapoi parintele plecat. Va incerca sa fie mai harnica, mai cuminte, sa ia note mai bune, va negocia intoarcerea acasa cu cel plecat. Intr-un final, copilul va incepe sa accepte ca divortul nu mai poate fi evitat, ca parintii se despart pentru totdeauna, ca familia este destramata. Viata, asa cum o stie el, s-a schimbat si va continua sa se schimbe, iar el nu poate face altceva decat sa se obisnuiasca cu ideea. Cat de usor sau de greu este acest proces, depinde in mare masura de reactia parintilor: felul cum ii spun despre divort, felul cum raspund intrebarilor si felul cum se comporta cu cel mic, chiar daca unul din ei este plecat si amandoi sunt suparati. Foarte mult conteaza si felul cum se poarta parintii de fata cu cel mic. Adesea, unul sau amandoi parintii vor incerca sa se foloseasca de copil pentru a-l rani pe celalalt. Mama ii vobeste urat despre tata, tata incearca sa-l ia de langa mama. Aceste tip de comportament poate face mai mult rau decat divortul in sine. Daca cel mic e fortat sa decida cui trebuie sa-i fie loial, atunci relatia cu ambii parinti va avea de suferit. Mai mult chiar, parintii, suparati unul pe celalalt, vor incerca sa-l foloseasca pe cel mic ca un intermediar, un mesager intre ei: Spune-i lui tata sa nu mai intarzie cand mai vine sa te ia, Spune-i mamei sa te imbrace mai bine data viitoare. Acest comportament este foarte periculos pentru psihicul copilului. El nu incearca decat sa aiba o relatie normala

cu ambii parinti, in ciuda situatiei. El nu vrea sa fie mesagerul unor reprosuri sau al unor vesti rele. Uneori, unul din parinti va transforma copilul intr-un confident. Acest tip de relatie, in care copilul inceteaza sa mai fie copil si devine mai degraba un prieten al parintelui, nu face decat sa-l dezorienteze. Pentru un timp, poate ca cel mic sa se simte bine stiind ca un adult are incredere in el, dar la un moment dat, acest tip de relatie va lua copilului acea inocenta specifica varstei. Va invata mult prea devreme ca oamenii inseala, mint, sau se lovesc intre ei. Un copil care afla prea devreme despre complexitatea si uratenia lumii in care traieste poate sa devina un adult cu probleme de comportament, un adult care nu are incredere in nimeni si nu poate sa sa-si deschida sufletul in fata nimanui de teama de a nu fi tradat, asa cum i s-a intamplat lui mami sau lui tati. Ce trebuie facut pentru ca cei mici sa nu sufere inutil in cazul unui divort? In primul rand, conteaza atitudinea parintilor. Ei au motivele lor pentru care se despart, probabil ca sunt furiosi, dezamagiti, frustrati, dar spre binele copilului, trebuie sa continue sa fie parteneri in cresterea lui. Copiii au reactii diferite la un divort, in functie de varsta si personalitate. Majoritatea sunt uimiti, devin siguratici, retrasi, furiosi. Totusi, de teama de a nu supara si mai tare parintele cu care locuiesc, vor incerca sa-si tina pentru ei aceste sentimente. Furia si frustrarea se aduna si impovareaza sufletul inocent. De aceea, parintii trebuie sa lase la o parte proprriile sentimente si sa il lase pe cel mic sa se exprime, sa vorbeasca cu el despre ceea ce simte. Copilul trebuie sa stie ca divortul nu este vina lui, ca mami si tati nu se despart din cauza lui. Altfel, ar putea sa aiba asteptari nerealiste, va face tot posibilul sa fie un copil perfect pentru ca parintii sa nu se mai desparta, doar pentru ca, intr-un final, sa fie dezamagit de rezultat. Decizia parintilor de a divorta trebuie comunicata intr-un mod cat mai direct. Daca in casa au avut loc certuri sau atmosfera a fost tensionata, probabil ca cel mic stie deja ca ceva nu e in regula. El are nevoie de raspunsuri sincere la intrebarile puse. Un parinte va incerca sa indulceasca situatia ca sa nu-l raneasca pe cel mic, dar copilul va observa pana la urma cum stau lucrurile de fapt. Trebuie sa stie la ce sa se astepte din timp. Intalnirile intre parinti, discutiile despre partaj, certurile trebuie sa aiba loc departe de copil. El trebuie protejat de aceasta tensiune care numai bine nu ii face inr-o asemena situatie. Copilul nu trebuie sa fie un confident al unuia dintre parinti si nu trebuie sa il inlocuiasca pe cel plecat. Daca el este calm si nu-si exprima niciun fel de emotie, nu inseamna ca vestea nu l-a afectat. Cel mai probabil este coplesit de emotii si nu intelege nici el prea bine ce simte. Sau poate prefera sa ignore sentimentele sale, in speranta ca nu decat o gluma proasta, sau o situatie trecatoare. Niciunul dintre parintii nu trebuie sa puna in pericol relatia copilului cu celalalt parinte. Copilul are nevoie de amandoi si nu trebuie sa fie pus in situatia de a alege. De asemenea, copilul nu trebuie folosit ca spion. Unul din parintii, sau poate chiar amandoi, va avea tendinta sa se foloseasca de cel mic pentru a afla informatii despre celalalt: unde sta, cu cine sta, pare suparat, etc. Nu trebuie uitat nicio secunda ca un copil este un copil si atat. Nu este un spion, asa cum nu este un confident, asa cum nu este un sot sau o sotie. Din pacate, unii dintre copii, in special cei mai mici sau mai sensibili, pot sa fie mult mai afectati de un divort decat am crede. Marea tentie la schimbarile precum note proaste,

comportament violent, cosmaruri. Toate acestea, si multe altele, sunt semnele stresului, prea mare pentru a putea fi suportat la o varsta atat de frageda. Trebuie specificat ca divortul si familiile dezbinate sunt cauze ale multor probleme ale copiilor. Cei mai multi copii cu tulburari de comportament provin din familii dezbinate sau destramate, iar acest lucru va trebui sa ridice un mare semn de intrebare si sa-i determine pe parinti sa acorde mai multa atentie acestui subiect. Pe de alta parte nici continuarea unei relatii insuportabile in cuplu nu este recomandata pentru copii, o atmosfera incarcata de teroare, violenta psihologica sau/si fizica este de cele mai multe ori mult mai daunatoare pentru echilibrul afectiv, emotional al copilului decat un divort. Familiile cu un potential confictogen ridicat si puternic carentate psihoafectiv si psihomoral, afecteaza in cea mai mare masura procesul de maturizare psihosociala a copiilor. Copiii, din cauza crescutei lor sensibilitati, recepteaza si-si traiesc deosebit orice conflict dintre parinti. Efectul imediat si principal al relatiilor interpersonale conflictuale din cadrul familiei asupra personalitatii copiilor il constituie devalorizarea modelului parental si, totodata, pierderea identificarii cu acest model. Modelul parental in aceste situatii poate fi respins in mod "activ" de copii, devenind model "negativ" care, treptat, poate conduce la stimularea si dezvoltarea agresivitatii si a comportamentului antisocial. Ideal ar fi cand se ia decizia divortului, situatia sa fie foarte bine cantarita si sa se tina cont de impactul si de consecintele psihologice asupra copilului, de etapa de dezvoltare psihologica in care se afla, si sa se ia masuri in acest sens. Asa cum in urma unui divort multe persoane apeleaza la psiholog pentru a depasi acesta problema mult mai usor, cu atat mai mult se recomanda acest lucru si in cazul copiilor care trec printr- o situatie familiala dificila. In afara de sugari si copii mici care inca nu constientizeaza ce se intampla , pentru copii separarea este perceputa ca pe un fenomen extrem de neplacut: sunt ingrijorati ca nu stiu ce se va intampla cu ei daca isi vor mai vedea bunicii si rudele parintelui care nu mai sta cu ei, daca trebuie sa schimbe scoala si locuinta etc. Unii isi asuma vina despartirii parintilor, altii ii invinovatesc pe parinti: pe tata care pleaca, pe mama care l-a facut sa-si paraseasca familia. Pentru copiii din familia in care exista diferite forme de violenta, divortul reprezinta o eliberare. De multe ori din exterior este vazuta despartirea ca o eliberare dar in sufletul copiilor ramane ca o amaraciune pentru tot restul vietii. Cu toate ca sistemul juridic lucreaza conform principiului ca-i mai bine pentru copil , el rezolva doar partial situatia , mai ales cu privire la litigiile legate de custodia si intretinerea copiilor . Pentru acest motiv s-a cazut de acord pentru binele persoanelor implicate , mai ales pentru copii sa functioneze institutia numita medierea divortului formata din persoane specializate (asistenti sociali , consultanti si terapeuti maritali ) ce au drept sarcina asistarea cuplului in timpul si dupa proces pentru a-si rezolva problemele personale , juridice , legate de custodia si intretinerea copiilor . Cei mai multi copii reactioneaza la divortul parintilor prin manifestarea unor semne de suferinta, mai mult sau mai putin vizibile. Uneori au accese de furie mai prelungite sau pot plange mai usor decat in mod obisnuit. Devin dintr-o data mai tematori cu privire la clipele separarii, cum ar fi momentul lasarii la gradinita sau atunci cand trebuie sa mearga la culcare. Pot aparea chiar si schimbari in obiceiurile culinare, semn ca cei mici trec printr-un moment dificil. Divortul parintilor este o trauma majora pentru copii, care nu inteleg de ce unul dintre parinti trebuie sa-i paraseasca. Iar psihologii spun foarte

limpede: copiii ai caror parinti s-au despartit au mari sanse sa treaca printr-un divort la randul lor. Consecintele asupra copilului Copilul se simte eliminat din aria centrului de interes al familiei, reactioneaza, isi pierde increderea in parinti, se simte lipsit de protectia implicita pe care i-o ofereau acestia si se vede pe sine ca abandonat, slab si vulnerabil in fata unei vieti din care a luat cunostinta doar cu partea intunecata. Trauma divortului parintilor este ampla si se poate dezvolta impredictibil. Nici unul din parinti nu isi recunoaste culpa, fapt care repercuteaza asupra inteligibilitatii pentru copil a propriei situatii. Situatia devine si mai dramatica atunci cand copilul este pus sa aleaga intre mama si tata. Copilul nu este o fiinta rationala, pentru ca nici parintii nu sunt. El va fi de partea celui care-i ofera mai mult sau mai concret. Iar instanta e obligata prin lege sa consemneze partajul afectiv al copilului. Cele mai importante consecinte s-ar putea sintetiza in: - tendinta de stigmatizare a copilului cu parinti divortati (mai mare in societatile traditionale); - efecte psihologice in legatura cu identificarea de rol de sex si formarea unor atitudini fata de familie si munca; - fenomenul de supraprotectie materna la baiatul ramas cu mama. Investigand efectele divortului asupra copilului s-a ajuns la urmatoarele concluzii: (Petru Ilut, 2005) - In cazul in care dupa divort copilul continua sistematic si pozitiv sa interactioneze cu celalalt parinte nu exista diferente pentru profilul psihocomportamental al copilului cu un parinte si cel din familia biparentala; - Stima de sine a copilului este afectata mai mult ( negativ ) la familiile cu conflicte decat la cele comportamentale. Ca familia monoparentala sa functioneze bine , intre parintii divortati nu mai trebuie sa existe conflicte; - Comportamentul social (antisocial) al copilului si performantele sale scolare nu sunt afectate radical de lipsa unui parinte, in particular a tatalui; - Facand insa comparatie intre copii biparentali si monoparentali se observa ca ultimii au performante scolare mai slabe , in cazul lor existand si cazuri mai multe de devianta; - Impactul negativ al divortului asupra copilului depinde de mai multi factori: - gradul de conflictualitate al familiei care s-a destramat: - sanatatea mintala a parintilor; - densitatea retelei sociale a actualei familii a copilului; - varsta pe care a avut-o copilul la divort.