CRIZA FINANCIARA MONDIALA. DEZVOLTAREA ACTUALA.

RETETA AMERICANA SI NECESARELE EI MODIFICARI

Avand in vedere situatia precara a economiei mondiale, se poate considera risipa de resurse studierea acesteia separat, de aceea ar trebui legata de inginerie, sociologie, antropologie, totul in stransa legatura cu istoria. Peste toate acestea cade insa dominatia politica care foloseste facilitatea realitatii pentru ilustrarea unei viziuni ideologice, punand totul in seama unui calcul matematic prin sintagma asa a iesit din calcule. Putem observa ca fiecare scoala de gandire economica are propriile legi, implacabile si diferite unele de celelalte. Legile fizice sunt exprimate cantitativ, iar cercetatorii le accepta sau le resping la unison, insa acest lucru nu este aplicabil si pentru ramura economica unde fiecare economist are propria-i viziune asupra situatiei economice. Afirmatia marele cutremur va veni candva, pentru ca s-au acumulat tensiuni explica cauza-efect care poate fi intalnita si in economie pentru ca si aici datorita tensiunilor economice acumulate de-a lungul timpului exista certitudinea declansarii marelui cutremur si anume CRIZA ECONOMICA. Daca luam in consideratie numarul de falimente, Grecia este pe primul loc, putem cu usurinta observa ca istoria se repeta. Alte cazuri europene pot continua cu: Spania (opt falimente), Germania (sapte falimente), Austria, Ungaria, Austro-Ungaria (sapte falimente). Dupa 1980, Europa a cunoscut inca patru falimente nationale (Polonia, Romania, Rusia, Turcia), care sunt analizate in parte de specialisti. Foarte important pentru economie este sa invatam din istorie si sa nu mai repetam greselile din trecut pentru ca in acest mod, criza va trece sau nu, totul depinde de noi. Fiecare scoala economica propune solutii, niciuna nefiind adecvata pe de-a intregul. Daca aplicam insa teoria aleasa si vom da gres, atunci va aparea un nou capitol,

 cum sa remediem situatia .Daca alegem insa o teorie ce parea miraculoasa insa nu da rezultate, putem constata ca economica nu se dezvolta si acumulam costuri suplimentare. Istoria economica este plina de solutii, dar la fel si de greseli, precum si in criza pe care o traim in prezent, de vina este insa existenta in fiecare tara a cate cate unui stat corupt. Interesant e ca pe termen lung politicul castiga, iar pe termen mai scurt, solutia oferita de piata va aparea de la sine. Daca stam sa ne gandim, poate ca totul putea fi oprit in 2008 prin cateva falimnte, dar poate ca nu s-a dorit asta. Cei care folosesc solutii care pornesc de la piata de cele mai multe ori au dreptate in comparatiile cu realitatea economica. Totusi nu trebuie sa ne pricepem cu totii la cauzele cutremurului, dar ar trebui sa avem macar idee cum sa diminuam consecintele. O solutie se considera a fi Consensul de la Washington , care se refera la un set de zece masuri de politica economica pe care guvernul Statelor Unite si principalele institutii financiare internationale le considerau necesare pentru a obtine crestere economica. Acestea fiind formulate la sfarsitul anilor 1980. Cadrul general pe care orice tara ar fi trebuit sa il adopte ca prim pas al reformelor economice include: disciplina fiscala, prioritizarea cheltuielilor publice, reforma sistemului de taxe si impozite, liberalizarea ratei dobanzii, cursul de schimb, liberalizarea comertului, liberalizarea investitiilor straine directe, privatizarea, dereglementarea si dreptul de proprietate. Johnn Williamson sustinea in 1989 ca tarile in curs de dezvoltare nu vor putea sa depaseasca conditia sa obtina crestere economica si sa isi achite datoriile externe daca nu realizeaza schimbari ale politicilor economice. Cu timpul s-a demonstrat ca regulile impuse de Williamson au fost folositoare in anii 1990 ca ghid al reformei in Europa de Est si in numeroase tari in curs de dezvoltare. Setul de politici propuse si impuse in Consensul de la Washington a generat reactii critice. Dincolo de disputele referitoare la efectele produse in tarile de tranzitie si cele in curs de dezvoltare, Consensul de la Washington a continuat sa produca reactii in randul economistilor de marca ai lumii contemporane. Intr-un articol recent se afirma o schimbare a politicilor de dezvoltare la nivel global, care presupune o reevaluare importanta a celor zece reguli de aur ce au stat la baza transformarilor din numeroase state ale lumii in ultimii 20 de ani. Schimbarile au in vedere atat elemente de fond cat si de nuanta sau interpretare.

Criza economica a determinat o reluare a dezbaterii privind rolul si limitele interventiei statului in economie. Privatizarea a fost vazuta ca o premisa a functionarii libere a pietei. Criza actuala poate fi fundamental corelata cu punctul 7 al Consensului de la Washington (liberalizarea investitiilor straine directe). Exista opinii conform carora una dintre consecintele majore ale crizei economice actuale pare a fi finalul dominatiei americane in economia globala. Inlocuirea forului suprem G7 cu G20 poate constitui un argument in tendita lumii de a deveni multipolara.. Fondul Monetar International parea sa devina desuet in conditiile in care pietele de capital ofereau finantare in conditii mai bune, fara a impune conditionarile FMI, acesta apeland la reducerea personalului din cauza problemelor de finantare a activitatii. Vestul admite ca nu mai este capabil sa gestioneze singur economia globala, prin cererea economiilor emergente sa isi asume un rol mai important in economia mondiala. Dezvoltarea globala pare a fi la inceputul unei noi ere. Consensul de la Washington va lasa locul unui alt tip de dezvoltare globala, in care regulile economice de piata coexista cu eficienta socila, iar in randul jucatorilor semnificativi (Brazilia, China, India, Africa de Sud) regasim economii emergente. Se pare ca in sfarsit puterile economice ale lumii au avut revelatia acestui fapt in contextul crizei financiare actuale. In opinia mea factorul determinant fundamental al crizei este politica inflaionist de la nceputul anilor 2000. Sftuit de Ben Bernanke actualul guvernator al bncii centrale a SUA (FED), pe atunci simplu membru al consiliului guvernatorilor, Alan Greenspan a decis s reduc rata dobnzii prin emisiunea de bani. Am asistat astfel la o relaxare monetar extrem de serioas, indiferent de standardul la care ne raportm: rata dobnzii a sczut de la 6,25% la nceputul anului la 1,75% la sfritul acestuia. Ea a continuat s scad, atingnd un nivel record de 1% n 2003, nivel la care a rmas timp de un an. Atenie, este vorba de rata nominal a dobnzii! n contextul creterii preurilor, rata real a fost chiar negativ, timp de 2 ani i jumtate ceea ce nseamn c bncile au fost pltite ca s ia bani de la Fed, bani pe care i-au canalizat n economie innd cont de celelalte stimulente i constrngeri politice care le influeneaz deciziile.

Economia mondiala a ajuns in mijlocul cutremuruluieconomic datorita deciziilor gresite si libertatii fiecarui economist de a percepe si a actiona in mod propriu asupra economiei.