17.

Magnetita biogenica si biomagnetismul.

Magnetita biogena s-a identificat si la organisme superioare cum ar fi unele specii de animale ce navigheaza dupa campul magnetic: albine, pasari si pestii. In 1990 s-a reusit evidentierea acesteia in cortexul cerebral, in cerebel si in meninge datorita investigatiei bazata pe TEM de mare rezolutie si pe difractia electronilor. Magnetita ajuta la orientarea in raport cu liniile de camp magnetic terestru, valabil si pentru speciile migratoare In anii 80 s-au facut cercetari cu privire la proteine si ADN si s-a demonstrat ca acestea functioneaza ca niste structuri de cristale piezoelectrice. Piezoelectricitatea trannsformarea energiei electromagnetice in energie de vibratie mecanica si invers. Studiile bazate pe aplicarea campurilor electromagnetice exogene au aratat ca atat transcriptia (ARN) cat si translatia (sinteza proteinelor) poate fi indusa cu campuri electromagnetice. Mai mult, s-a demonstrat ca si curentul continuu are astfel de efecte, respectiv: -stimuleaza producerea tesutului osos -stimuleaza bacteriostazia -afecteaza sinteza ATP-ului -afecteaza sinteza proteica -afecteaza transportul prin membrane In creierul uman celulele piramidale sunt dispuse in struct. piramidale si se comporta ca niste electro-cristale imersate in lichidul intercelular. Se pare ca ele functioneaza in maniera unui electrocristal oscilator care raspunde la diferite semnale luminoase si apoi poate influenta orientarea fiecarui atom si molecule din creier. Aceste cristalele de magnetita sunt monodomenii de magnetizatie ceea ce inseamna ca sunt uniform si stabil magnetizate si au moment magnetic maxim posibil pe unitatea de volum. Se prezinta ca niste lanturi incastrate in membrane, cate 80 de cristale pe lant avand dimensiuni de cativa micrometri. Morfologia lor este cubico-octaedrica. Ele sunt capabile sa dezvolte energii de interactiune cu campurile magnetice de cca. 1 milion de ori mai puternice decat structurile diamagnetice sau paramagnetice. Prezenta magnetitei din tesuturile din creierul uman ofera mecanisme teoretice plauzibile ale interactiunilor dintre campul magnetic ambiant si sistemul nervos central uman.