Dumnezeu ateapt s-i moar toate speranele legate de lume, de oameni, de situaii, de noroc, adic s nelegi pe pielea ta,

dac nu crezi teoria, c toate sunt pieire. Mai ngduitor vorbind, toate sunt supuse perisabilitii, adic lumea nu este scop, ci mijloc pe care trebuie s-l dominm i s-l depim ca aspiraie. Aceasta e chemarea, adevrata aplicabilitate a spiritului omenesc pe realitate.

Dialogul omului cu Dumnezeu rugciuni literare

Tuturor ne este cunoscut termenul rugciune, toi, mcar o dat in via, ne-am ndreptat gndul, sufletul i sperana spre Dumnezeu. Prin rugciune se stabileste relaia ntre om/creat i Dumnezeu/Creator, aparent monolog, dac rmnem prini n concretul conceptualizrilor. Totui, el fiind de fapt un dialog deoarece acela care se roag se afla ntr-o relaie intim cu Dumnezeu, vorbete cu El comunicndu-I-se. Din moment ce acela care se roag ncearc s-i ridice vocea/mesajul spre Dumnezeu, nseamn c pstreaz legtura cu divinitatea, se ridic deasupra condiiei sale profane, cutnd calea spre spiritualitate, sacralitate. Statutul de creat al fiinei umane ne aaz ntr-o poziie net inferioar Creatorului, astfel nct, rugciunea ne favorizeaz, prin dialog, nlarea sufletului ctre Dumnezeu. Rugciunea este izvorul fiinei noastre i forma cea mai intim a vieii noastre(P. Evdochimov, Rugciunea n Biserica de Rsrit), stabilind astfel legatura cu ceea ce ne-a creat i ntorcerea cu sinceritate i credin spre noi nine, astfel i spre Divinitate. Relaia omului cu Dumnezeu a fost ilustrat n lirica religioas care a existat n literatura romn nc prin textele populare(colinde) i apoi ncepnd cu opera primului poet cult, Dosoftei. De fapt, Dosoftei nu a fcut dect s modifice psalmii biblici, intervenind creator din necesiti artistice, de prozodie. Cu toate acestea, el se identific cu psalmistul biblic, cel care i nchin rugile Lui Dumnezeu: Pleac-i auzul spre mine/ i s-mi hii, Doamne , spre bine,/ i la ce z te-oi striga-Te/ S-mi auzi de greutate.(Psalmul 102, Dosoftei) Omul i contientizeaz efemeritatea i poate gsi sensul existenei sale doar n credina total n Dumnezeu i astfel n posibilitatea atingerii sacralitii. Prin darul de a re-crea lumea prin puterea cuvntului, scriitorii mprumut din atributele Creatorului, cititorii asistnd la o noi geneze, dupa legi proprii fiecrui scriitor, fiecarui nou creator. ns noii creatori nu rivalizeaz cu Marele Creator ci se supun n rugciune n momentele de smerenie sau chiar n acelea de rzvrtire. Mihai Eminescu, dei nu a scris o liric propriu-zis religioas, a dat natere poeziei Rugciunea unui dac n care, sub masca unui dac aflat n faa morii, se roag la Cel care este moartea morii i nvierea vieii, Parintelui: i tot pe lng-acestea ceresc nc-un adaos/ Sngduie intrarea-mi n vecinicul repaos!pentru c ...Tu mi-ai dat n lume norocul s triesc. Rugciunea poetului ctre Fecioara Maria poate fi identificat n versurile poeziei Rsai asupra mea: Rsai asupra mea, lumin lin,/ Ca-n visul meu ceresc d-odinioar;/ O, Maic sfnt, pururea Fecioar,/ n noaptea gndurilor mele vin. Contemporan cu Eminescu, Macedonski s-a adresat i el Dumnezeirii prin cei unsprezece Psalmi moderni n care spune c suntem toi rn(Psalmul II, rn), i cere iertare pentru faptul c este ca orice om(Psalmul III, Iertare) i se mai ndoiete cteodat de puterile Lui. Totui poetul se supune cu pioenie avnd deplin ncredere n puterea divin: Doamne, toate sunt prin tine:/ i averea i puterea, / Fericirea, mngierea:/ Ce ne trebuie

tii bine./(...)Eti puterea neleapt/ i justiia cea dreapt;/ F oricnd ce vrei din mine.(Psalmul X, Doamne, toate...) Este deosebit arta poetic/ruga lui Octavian Goga, Rugciunea nefiind neaprat a unui simplu credincios, a unui suflet chinuit de ndoieli sau doritor de sprijin personal, ct a unui purtator de cuvnt pentru durerile unui neam ntreg. Invocarea este altruist, Lui Dumnezeu i se cere doar puterea de a strigadurerea altor inimi. Lucian Blaga, poet filosof, l-a numit pe Dumnezeu Marele Anonim, mut, neclintit identitate care nu cere nici mcar rugciunea dei omul, contient de propria condiie dramatic, limitat, strig: Dumnezeule, de-acum ce m fac?(Psalm) sau Unde eti Elohim?(Ioan se sfie n pustie) Rugi calme, mpcate adreseaz i poetul nostru cretin prin excelen, Nichifor Crainic (D. Stniloaie), la fel ca i tradiionalistul Ion Pillat, ambii autohtoniznd elementele sacre. Vasile Voiculescu apeleaz la mesagerii divinitii, ngerii (Poeme cu ngeri) pe care i coboar pe pmnt, fcnd astfel posibil legtura cu un Dumnezeu la care contientizeaz c nu are cum s ajung pe cale direct. Rugile cele mai sfietoare, cele mai contradictorii rmn cele ale lui Tudor Arghezi, cel care a fcut totul pentru a-l determina pe Dumnezeu s apar, a mers pn la provocare, o provocare pretext: Rmn cu Tine s m mai msor,/ Fr s vreau s ies biruitor. Marea tristee a psalmistului arghezian rmnnd aceea c Dumnezeu nu-i rspunde, rmne ascuns, iar vocea credinciosului strig n deert: Ard ctre tine-ncet, ca un tciune,/ Te caut mut, te-nchipui, te gndesc.(Psalm) Oameni simpli sau poei de seam, toi ne exprimm, rostit sau nu, n rugciune; ne ndreptm vocea, sufletul ctre noi nine i ctre Dumnezeu manifestndu-ne astfel spiritualitatea, pentru c ntreaga via spiritual e cuprins n rugciune, nete i se prvlete din rugciune i e purtat de ea.(N. Arseniev, Biserica Rsritean)

PSALMII - Lirica existentiala - Sursele de inspiratie (Ipostazele Divinitatii) de Tudo ARGHEZI

Tudor ARGHEZI Psalmi Lirica existentiala este ilustrata de Psalmi. Definit ca poet aflat "intre credinta si tagada", Tudor Arghezi a creat - intre anii psalmi publicati in mai multe volume de poezii: 9 psalmi fac parte din volumul de debut, "Cuvinte potrivite", iar ceilalti din "Frunze", "Poeme noi", "Silabe", "Noapte". Acest fapt demonstreaza preocuparea permanenta a lui Arghezi pentru problem a relatiei omului cu Dumnezeu, fiind definita ca lirica existentiala, ca o poezie "monumentala si grea a zborului sufletesc ca (G.CalinescU)

Sursele de inspiratie:

re Psalmi

referate, eseuri si ze literare

Cei 151 de psalmi cuprinsi in "Psaltirea" lui David, poet religios reprezentativ, creatorul acestei specii; cuvantul psalm vin grecescul "psalmos", care inseamna compunere poetica biblica cu caracter de rugaciune, oda, elegie sacra;

O alta sursa o reprezinta cei 4-5 ani petrecuti de Arghezi ca monah si apoi secretar al episcopului de Muntenia, prilej cu c contact direct cu creatiile lui David, dar si mediteaza la relatia spirituala dintre om si Dumnezeu.

dileme existentiale

- Lirica existentiala e de inspiratie ele Divinitatii)

a religioasa. ul

Tema generala a celor saisprezece psalmi o constituie raportul spiritual dintre om si Divinitate, definirea omului si a Divinit a relatiei dintre acestia, perceputa si exprimata filozofic de poet. in Psalmi, Arghezi exprima o viziune complexa asupra leg dintre om si Dumnezeu, are atitudini foarte variate privind atat omul, cat si Divinitatea, care intruchipeaza diferite ipostaze saisprezece "Psalmi" fara titlu, care sunt identificati dupa primul vers al poeziei, Arghezi a mai creat si alte poeme de factu religioasa: "Psalm de tinerete", "Psalmlstul", "Psalmul de taina" si "Psalmul mut". Dintre acestea, "Psalmul de taina" este u mai profunde poezii erotice, o adevarata oda inchinata femeii, ca parte componenta a structurii barbatului: "Femeie raspan ca o mireasma-ntr-o padure, / Scrisa-n visare ca o slova, / infipta-n trunchiul meu: sacure". Eugen Simion desprinde patru teme esentiale care se manifesta in "Psalmii" arghezieni:

- religioasa - in sensul ca Dumnezeu este atotputernic si este identificat cu intreaga fire, intr-o viziune de factura populara; - gnoseologica - divinitatea este adevarul absolut si idealul suprem al fiintei umane; - etica - divinitatea vegheaza "voia de bine, frumos si adevar" a omului; - estetica - Dumnezeu este visul purificator al omului, "Esti visul meu, din toate, cel frumos".

Tudor Arghezi incearca sa se apropie de Dumnezeu prin negatie, osciland mereu intre "credinta" si "tagada", cerand, uneo alteori smerit, dovezi palpabile din partea acestuia privind existenta Sa. "Psalmii" arghezieni sunt conceputi sub forma uno imaginare cu Dumnezeu, intr-un limbaj patetic sau acuzator, cu speranta sau cu deznadejde, fapt interpretat de critica liter artistului de a scormoni cu mintea misterul universal care-1 fascineaza, de a se convinge prin dovezi concrete de existenta fortei supreme.

Tudor Arghezi ilustreaza in "Psalmi" un raport direct al omului cu divinitatea, percepandu-1 pe Dumnezeu in cele mai surpr ipostaze, in functie de starea poetica interioara.

Ipostazele Divinitatii:

in psalmii lui David, Dumnezeu este vazut ca spirit justitiar, necrutator, care se manie pentru nelegiuirile oamenilor ("Cel dintii pacatosilor", "Cel ce cearta neamurile si stinge numele lor"), dar si darnic si milostiv, "ziditor al lumii fericite" ("Dumn pom rasadit langa izvoarele apelor"). Ipostaza ultima se intalneste si in Psalmii arghezieni:

"Doamne, izvorul meu si cantecele mele! Nadejdea mea si truda mea Din ale carui miezuri vii de stele Cerc sa-mi inghet o margea." "Deus absconditus" (Dumnezeu care se ascunde - n.n.) este o idee regasita la ambii psalmisti, numai ca David Dumnezeu undeva, departe, intr-o cetate izolata de lume, pentru a veghea omenirea, pe cand Arghezi considera ca Dumne ascunde intentionat de om, incuindu-se cu lacate si drugi ca omul sa nu poata ajunge la El:

"incerc de-o viata lunga sa stam un ceas la sfat Si te-ai ascuns de mine de cum m-am aratat Oriunde-ti pipai pragul cu soa Dau numai de belciuge cu lacate si drugi."

Dumnezeu nu poate fi cunoscut de catre om, acesta fiind facut anume limitat in simtire si inteligenta, ca nu poata patrun

"Satul de ce se vede, flamand de nu se vede, Ai incercat tatana si lacatul aceale, Dar cheile de-ncuie faptura si-o descuie A ntuneric de lati batute-n cuie Le-am descantat sa cada in pulbere gramada indata ce-nlauntru da ochiul meu sa vada." Dumnezeu este numai un gand, o amintire, o conceptie, poetul indoindu-se de existenta Lui:

"Tu esti si-ai fost mai mult decat in fire t Era sa fii, sa stai, sa vietuiesti Esti ca un gand si esti si nici nu esti intre putinta si i

De la credinta la tagada, de la resemnare la cutezanta, Arghezi strabate o cale lunga a indoielii, a cautarii lui Dumnezeu, existenta caruia solicita dovezi palpabile: "Singuri, acum, in marea ta poveste, Raman cu tine sa ma mai masor,

Fara sa vreau sa ies biruitor, Vreau sa te pipai si sa urlu: "Este!"

Tudor Arghezi parcurge o gama variata de stari sufletesti si de atitudini ideatice in relatia spirituala cu Dumnezeu, parcurg adevarat labirint al cautarii concrete si fiind strabatut de cele mai surprinzatoare simtaminte. Aceasta chinuitoare framanta semnifica "ipostazele psalmistului", definind succint si sintetizat principalele manifestari ale dilemei argheziene in incercare auzit de divinitate.

Ipostazele psalmistului:

Daca in psalmii lui David apareau doua ipostaze ale poetului, una de insingurat, parasit de prieteni si de Dumnezeu si una inzestrat cu har divin, vesel si fara griji, in psalmii lui Arghezi se exprima o larga paleta de atitudini, stari si sentimente pe c simte in legatura sa spirituala cu Dumnezeu.

Arghezi se simte un protejat al Divinitatii, daruit cu har poetic, dar dezamagit de lumea inconjuratoare, care este superfic dominata de interese materiale, de aceea poetul vrea sa moara in anonimat (A), iar unicul sau sprijin spiritual in aceasta ex Dumnezeu, pentru care simte o iubire mistuitoare, sufletul sau arde de patima cereasca (B): A) "Vreau sa pier in bezna si in putregai Nencercat de slava, crancen si scarbit Si sa nu se stie ca ma dezmierdai Si ca-n mine insuti tu vei fi trait." B)"Nici rugaciunea, poate, nu mi-e rugaciune, Nici omul meu nu-i, poate, omenesc. Ard catre tine-ncet, ca un taciune, Te caut mut, te-nchipui, te gandesc." Poetul se simte chinuit si confuz, singur si-si indreapta nadejdea spre altare, metafora copacului singuratic fiind preluata David, dar si din mitologia populara autohtona:

"Tare sunt singur, Doamne, si piezis! Copac pribeag uitat in campie, Cu fruct amar si cu frunzis, Tepos si aspru-n indarjire v

Arghezi se razvrateste si-l acuza pe Dumnezeu de inconsecventa, de instrainare fata de om, caruia nu i se mai arata ca in mitice, stravechi, de aceea si omul se instraineaza de El:

"De cand s-a intocmit Sfanta Scriptura, Tu n-ai mai pus picioru-n batatura. Si anii mor si veacurile pier Aici sub tine, dedesu "ingerii grijeau pe vremea ceea Si pruncul si barbatul si femeia. Dar mie, Domnul, vesnicul si bunul, Nu mi-a trimis, de cand ma rog, nici unul" insetat de absolut, poetul il cauta pe Dumnezeu, ca pe o dovada, o certitudine a perfectiunii. Este cuprins de indoieli, de cauta, spera, se indoieste, se simte invins:

"O viata-ntreaga zadarnic de-a fuga pe vant ca Fat-Frumos, Calare-n sa, am strabatut si codri si tara-n sus si-n jos. Dar ajun de rapi incrucisate, Sa birui inaltimea, vazui ca nu se poate."

in psalmii scrisi mai tarziu, ca in "Psalmul" din 1967, poetul este dezamagit spiritual de Divinitate, se simte parasit si-l ac Dumnezeu de a fi facut existenta omului nu numai din viata si moarte, ci si din chinuri si iubire: "Cand m-ai facut, mi-ai spus: De-acum traieste! Si am trait, asa se povesteste Trairea mea se cheama viata, si omoara

Dar tu mi-ai spus odinioara Ca ne ucide moartea, nu viata si iubirea Nu mi-ai vorbit de lacrimi niciodata Tu n-ai facut pamantul din mila si iubire, iti trebuia loc slobod, intins in cimitire!"

Stilul "Psalmilor" arghezieni este inspirat atat din literatura religioasa crestina -"De cand s-a intocmit Sfanta Scriptura"-, cat popular -"Asteapta o ivire de cristal / Pe un stergar cu braie de lumina" si din mitologia autohtona -"Copac pribeag uitat in c popular al singuratatii. in raportul omului cu Dumnezeu, in viziunea lui Tudor Arghezi, se pot sintetiza urmatoarele atitudini nelinistea, lauda, ironia, revolta, acuza, nadejdea credintei.