Sunteți pe pagina 1din 6

UNIVERSITATEA DE STAT DIN PITESTI FACULTATEA DE LITERE

PROFILUL PROFESORULUI

RADU ADRIANA LARISA ROMANA - FRANCEZA ANUL II

PROFILUL PROFESORULUI
Statutul si rolul profesorului Profesorul indeplineste o profesiune de o deosebita importanta, aceea care asigura formarea si pregatirea personalitatii tinerelor generatii si pregatirea lor profesionala in cadrul institutiilor de invatamant, strans legate de viata, de activitatea socioprofesionala, morala si cetateneasca. Prin aceasta profesorul contribuie la realizarea celui mai important produs al societatii, omul pregatit prin studii, omul calificat, care se integreaza in activitatea social-utila, aducandu-si aportul la producerea bunurilor materiale si spirituale, la progresul continuu al societatii. Profesorul este principalul factor al educarii si pregatirii tinerilor. El este investit cu un rol indrumator, contribuind, insa, la pregatirea omului pentru activitatea si creatia independenta, in contextual unor relatii de cooperare si ajutor reciproc intre el si tineri. Profesorul isi asuma deci o multitudine de roluri a caror exercitare este dependenta de personalitatea lui. Dar pe langa activitatea didactica profesorul desfasoara si o activitate extrascolara sau cultural-educativa. Corolarul continutului socialal acestei profesiuni consta in participarea la evenimentele si framantarile social-culturale ale timpului in care traieste si ale poporului din care face parte. In aceasta ipostaza profesorul ne apare ca pedagog social, animat de grija pentru ridicarea gradului de cultura si civilizatie al natiunii sale. Calitatile (competentele) personalitatii profesorului Pentru indeplinirea la un inalt nivel de performanta si eficienta a activitatii sale complexe, profesorul trebuie sa-si formeze si sa manifeste o gama variata de calitati (competente) ale personalitatii sale, care sa-l defineasca ca specialist, om de stiinta, om de cultura, pedagog, cetatean si manager. Printre calitatile principale ale personalitatii profesorului mentionam: pregatirea de specialitate temeinica (specialist de inalta calificare si competenta); capacitate de creatie stiintifica (om de stiinta); orizont cultural larg (om de cultura); pregatire, competenta, tact si maiestrie psihopedagogica; preocupare si capacitate de perfectionare profesionala si psihopedagogica continua; profil moral-cetatenesc demn (om de inalt profil moral) si capacitate manageriala. Multiplele sarcini pe care le are de indeplinit in scoala si societate impugn, ca o prima coordonata a pregatirii sale, un larg orizont cultural, cuprinzand cunostinte din diverse domenii ale stiintei, tehnicii si culturii, dublat de o baza filosofica menta sa-I asigure o viziune de ansamblu asupra lumii si devenirii ei. Corolarul acestei culturii este deci componenta filosofica care-I permite sa inteleaga sensul si destinul omului in univers. Pregatirea de specialitate se refera la insusirea cunostiintelor dintr-un domeniu al stiintei, tehnicii, artei sau culturii, care urmeaza sa fie apoi valorificate in actul pedagogic al predarii unui obiect de invatamant. Fiecare professor este un specialist in unul din aceste domenii. Fara a se confunda cu omul de stiinta, profesorul trebuie sa fie la current cu cele mai recente descoperiri, cu discutiile si controversele ce au loc in acel domeniu.

Pregatirea de specialitate temeinica, specifica anumitor discipline de invatamant, constituie calitatea esentiala si fundamentala pentru exercitarea cu competenta si eficienta a muncii de profesor. Nu poti exercita profesia de professor daca nu ai o pregatire temeinica de specialitate, caci nu ii poti pregati pe altii, daca tu ca professor nu esti foarte bine pregatit. Profesorul, in calitate de intellectual cu o temeinica pregatire de specialitate, foloseste tot ceea ce stiinta a creat in domeniul disciplinelor predate, documentandu-se continuu. Odata stapanind foarte bine un domeniu de specialitate, profesorul nu trebuie sa se mai multumeasca numai cu asimilarea si transimiterea datelor oferite de docmentare. El trebuie sa incerce sa-si dezvolte treptat si capacitatea de creatie in domeniul disciplinei predate la inceput, prin anumite prelucrari, analize, combinari de date existente, realizate independent, care sa sporeasca informatia si aplicatia in domeniul de specialitate, apoi treptat, pentru cei care predau discipline experimental-aplicative, tehnice, prin cercetare experimentala in laborator, folosind mijloace si tehnici moderne, inclusive informatice de investigatie, in vederea aducerii a ceva nou sub raport ideatic sau actional. Creatia poate fi obtinuta in domeniul lingvistic, al criticii literare, in arte, in poezie, povestiri, eseuri, nuvele sau romane, cat si in stiintele fundamentale, dupa caz. Viata a dovedit ca spiritual creative al profesorului i-a sporti pregatirea si valentele profesionale, de specialist, i-a dezvoltat autoritatea si prestigiul ca intellectual si dascal, l-a definit ca cercetator, ca om de stiinta. Dascalul adevarat trebuie sa fie si om de stiinta. Cea de-a treia componenta, cultura psihopedagogica, se refera la acele cunsotinte, tehnici de lucru si modalitati de actiune care faciliteaza , in cele din urma, comunicarea pedagogica. Fara declansarea unei rezonante in psihicul celor carora li se adreseaza ea este neutral din punct de vedere educativ. Pregatirea psihopedagogica permite profesorului sa transforme informatiile cultural-stiintifice in mesaje educationale. Cultura psihopedagogica se compune din cunostinte de psihologie, pedagogie, metodica, intr-un cuvant din totalitatea cunostiintelor teoretice privitoare la educatie si personalitatea umana, si dintr-un ansamblu de priceperi si deprinderi practice solicitate de desfasurarea, ca atare, a actiunii educationale. In contextual unei pregatiri temeinice si eficiente, un rol deosebit il au maiestria si tactul psihopedagogice ale profesorului. Maiestria psihopedagogica reprezinta capacitatea complexa personala si specifica a profesorului de a concepe, organiza, proiecta si conduce cu competenta si prestigiu, spirit creative si eficienta sporita procesul de invatamant, procesul de instruire si educare a tineretului. Tactul psihopedagogic este in fapt o componenta a maiestriei psihopedagogice, care se defineste prin capacitatea deosebita personala si specifica a profesorului de a actiona in mod selective, adecvat, suplu, dinamic, creator si efficient pentru a asigura reusita actului educational in cele mai variate ipostaze educationale, chiar in cele mai dificile. Personalitatea profesorului presupune si o serie intreaga de calitati, determinate de specificul si complexitatea muncii pe care o desfasoara (calitatile atitudinale, umanismul, calitati atitudinale de natura caracterial-morala, constiinta responsabilitatii si a misiunii sale, calitati aptitudinale, calitatile gandirii, calitatile limbajului, calitatile atentiei, calitatile memoriei, aptitudinea de a cunoaste si intelege psihicul celui supus actiunii educative, aptitudinea empatica, aptitudini organizatorice, spiritual de observatie, tactul pedagogic, maiestria pedagogica).

Pregatirea metodica, bazata pe maiestria si tactul pedagogic are forta de a spori calitatea si eficienta predarii disciplinelor de specialitate. Explozia informationala deosebita, ca urmare a progresului stiintific, ethnic, cultural, etic, etc., urmata de schimbari continue, chiar de mutatii in cadrul disciplinelor predate, in profesiuni, in activitatile social-utile, in conditiile economiei libere de piata necesita o preocupare si o capacitate deosebite de a asigura o perfectionare continua a pregatirii profesionale, a pregatirii de specialitate si psihopedagogice, in primul rand, dar si o perfectionare in planurile cultural, etic, juridic si cetatenesc, deoarece toate domeniile vietii sociale sunt in evolutie, sunt caraterizate prin schimbari, prin noutati. Perfectionarea profesionala se realizeaza prin forme organizate de stat sau de factorii ce conduc invatamantul de stat si particular, cum sunt cursurile de perfectionare profesionala de o anumita durata, cursurile postuniversitare, doctoratul sau alte formecum sunt activitatile in comisiile metodice si ale dirigintilor, cercurile pedagogice, simpozioanele stiintifice, intalnirile pedagogice, cursurile la universitatile populare, conferintele prin mass media, etc. Profesorul nu este numai un instructor professional. El este modelator uman, etic si cetatenesc al tinerilor. Munca de educator implica, in mod obiectiv, calitati morale, o constiinta si o conduita morala demne, civilizate. Profesorul trebuie sa cunoasca principiile si regulile morale corespunzatoare statului de drept si democratic, ale societatii civile libere sis a formeze deprinderi de comportare in concordanta cu teoria morala corespunzatoare societatii in care traieste. Profesorul trebuie sa fie un model spiritual si moral-cetatenesc pentru comuniunea sociala in care traieste. Atitudinile si deprinderile etice ale profesorului vor spori competenta si eficienta maiestriei si tactului psihopedagogice, vor determina cresterea prestigiului sau educativ in scoala si in afara ei. Locul, rolul si activitatea profesorului alcatuiesc un microunivers institutional de educatie, care, pentru a obtine rezultate eficiente, implica in mod obiectiv si necesar si o functie manageriala. Pregatirea profesorului in domeniul managementului educational, chiar sip e bancile facultatii, reprezinta o necessitate obiectiva, acesta fiind ceruta de insasi munca de educator, dar si de faptul ca din randul profesorilor se aleg managerii unitatilor de invatamant, inspectorii scolari, etc., care trebuie sa conduca cu competenta si eficienta. In orice ocazie, profesorul trebuie sa aiba fata de sine si fata de altii o atitudine, o pozitie si un comportament demne, civilizate. Aceasta necesita ca aspectul sau exterior in privinta imbracamintei, incaltamintei, parului, etc., sa fie frumos, elegant si ingrijit, in pas cu moda, fara insa a fi extravagant, iesit din comun. Sa faca din professor, ca educator, un model orientativ elevat, demn si civilizat de tinuta. Relatiile profesorului cu tinerii Procesul de invatamant fiind un process bilateral, presupune in mod obiectiv si necesar stabilirea si manifestarea de relatii umane si educationale eficiente intre porfesori si elevi. Relatiile se stabilesc intre profesor si elev, intre profesor si grupul studios si cu fostii elevi, deci cu absolventii. In istoria invatamantului s-au stability si manifestat mai multe tipuri de relatii dintre professor si tineretul studios :

Relatii autoritariste (autocrate) fac din professor factorul dominator al procesului instructive-educativ, el dirijand si hotarand totul; acest tip de relatie inabusa orice spirit de initiative, de independenta, de creativitate, de actiune si raspundere personala ale elevului. b) Relatii libere. Acest tip de relatii urmareste sa dezvolte la elevi spiritual de initiative si de independenta, spiritual de observate, spiritual critic, dar si responsabil si creative, intr-un cuvant sa dovedeasca care sa-I asigure intr-o masura importanta autoeducativa, autocontrolul si autoaprecierea eficiente. c) Relatiile democratice pornesc de la drepturile omului, de la respectful fata de om, ca si de la necesitatea ca omul tanar sa aiba o evolutie pozitiva ascendenta, in sensul de a se dezvolta ca o personalitate complexa, integrala, ca un profesionist competent si creative, ca un cetatean loial si demn. Profesorul ca specialist, om de cultura, educator, cetatean si manager exercita o profesiune de o deosebita importanta, valoare si responsabilitate socio-umana, fiind factorul principal al modelarii personalitatii si profesionalitatii tinerilor, al formarii fortei de munca si specialistilor, care reprezinta cel mai important produs al societatii, cel care isi va adduce contributia esentiala la dezvoltarea si prosperitatea ei. Obtinere dreptului de a profesa in invatamant este conditionata de cerinta dobandirii de catre student si absolventi a unei pregatiri in domeniile pedagogiei, psihologiei si metodicii predarii unei discipline de specialitate, in cadrul formelor universitare de invatamant.

a)

BIBLIOGRAFIE

1. Ioan Bontas Pedagogie. Tratat Editia a V-a , editura BIC ALL, 2001 2. Edgar Faure A invata sa fii , EDP, Bucuresti, 1974 3. N. Mitrofab Aptitudinea pedagogica EDP, Bucuresti, 1988 4. Ioan Nicola Tratat de pedagogie scolara editura Aramis, Bucuresti, 2003