Curs 3

Sistemul fiscal.Concept si rationalitate

Fiscalitatea reprezinta instrumentarul esential prin care statul isi procura mijloacele financiare pentru a-si sustine interventiile sale in activitatea social economica. Din punct de vedere tehnic sub denumirea generica de fiscalitate se regasesc relatiile dezvoltate si valorificare de catre stat prin folosirea puterii sale de constrangere si in exercitarea dreptului sau suveran. Prelevarile fiscale au aparut si au evoluat in paralel cu evolutia si dezvoltarea statului ca autoritate publica. Atat tipologia cat si obiectivele legate de impozite,taxe, contributii si oricare alt gen de parti converg catre constitutia sarcinii fiscale care este administrata de catre un aparat specializat ca structura a autoritatii publice. Sistemul fiscal presupune existenta unor decizii strategice a caror indeplinire vizeaza parcurgerea si atingerea succesiva a mai multor decizii tactice. Sistemul fiscal este un ansamblu de concepte,de principii,metode si procese privitoare la variate categorii intre care se manifesta relatii gestionate in baza unui cadru legislativ anume. Literatura si practica se axeaza in general pe 2 abordari principale legate de fiscalitate si sistemul fiscal: a) Abordarea financiara trateaza aceste categorii dupa asezarea si perceperea impozitelor ca sume banesti. b) Abordarea juridica le observa din perspectiva unor norme si reglementari juridice. Se impune o nuantare intre fisc ca structura administrativa,ca aparat specializat si impozit ca suma a contributiilor diferentiale potrivit normelor. Pornind de la aceste conotatii, prin fiscalitate, statul opereaza astfel: o ordoneaza alocarea resurselor pentru ca stabileste prioritatile cheltuielilor in interes general; o afecteaza cresterea economica pentru ca prin fiscalitate stimuleaza investitia sau economisirea; o modeleaza deliberat deciziile economice pentru ca reglementarile fiscale contin si subventii,facilitati,deduceri si chiar exonerari. Astfel apare fireasca abordarea sistemului fiscal din perspectiva optimalitatii. Prima formulare cu privire la atributul optim al unui sistem fiscal ne parvine de la Adam Smith (sec.XVIII) si se regaseste sub forma maximelor impunerii:

echitatea(justetea) impunerii este primul principiu si stabileste abolirea privilegiilor nobiliare si ale clerului; impozitele trebuiesc platite intr-un cuantum corespunzator averii si venitului fiecaruia. certitudinea impunerii vizeaza inlaturarea arbitrariului si voluntarismelor care ar genera abuzuri, deopotriva din partea statului si contribuabililor; se acrediteaza ideea ca un impozit cunoscut chiar daca este mare,e mai putin impovorator decat orice prelevare cunoscuta; comoditatea impunerii se refera la necesitatea ca statul sa-si organizeze aparatul si sasi incaseze darile fara a perturba contribuabilii de la activitatea lor generatoare de venituri; randamentul impunerii vizeaza eficienta si costurile sistemului in sensul ca bugetul public trebuie alimentat ritmic dar cu un aparat flexibil si putin costisitor.

Cu timpul aceste maxime s-au diversificat ca interpretare,denumire,s-au imbogatit in continut pe baza valoroaselor achizitii culturale dar si practice. In prezent opereaza mai multe cerinte pentru un sistem fiscal optim,dar urmatoarele sintetizeaza evolutiile din teorie si practica: a) criteriul de echitate se refera la justa repartizare a poverii fiscale,avand in vedere si repercursiunea impozitelor adica translatarea poverii fiscale de la contribuabilii legali la platitorii efectivi(a se compara si analiza cazul impozitului pe salariu/profit si TVA); b) criteriul de neutralitate sau eficacitate vizeaza impactul sistemului fiscal asupra cresterii economice,pornind de la atributul de stimulent sau obstacol pe care-l poate avea orice impozit; c) Criteriul transparentei care lamureste chestiuniile legate de costuri,stabilitate si coerenta a sistemului fiscal astfel incat sa convinga platitorii la consimtamantul voluntar si rational de plata.

Impozitul
Sub forma impozitelor,statul isi exercita puterea sa de constrangere si dreptul regalian de a stabili si de a incasa prelevari cu care isi finanteaza cheltuielile de interes general. Impozitul este plata obligatorie si nerambursabila pe care persoanele fizice/juridice o efectueaza in mod definitiv,obligatoriu si nerambursabil catre stat, fara a primi o contraprestatie in echivalent din partea statului. Formele de prelevare pot fi abordate din 3 perspective: financiar, pornind de la ponderea in crestere a impozitelor in suma resurselor financiare ale statului. Aceasta crestere e absoluta si relativa;

 economic, se bazeaza pe cresterea rolului interventionist al statului mai cu seama in a2-a jumtate a secolului trecut,urmare a necesitatii de a atenua consecintele grave ale evolutiilor ciclice; social deoarece prin impozite se urmareste eliminarea discrepantelor din distributia inegala a bunastarii. Etimologia impozitului este tributara tot lexiconului antic dar in prezent se constata o raspandire a termenului inegala. In statele cu culturi si practici angoxaxone este uzuala expresia de taxe, in timp ce impozitul are o larga raspandire in zonele francofone. Ca semnificatie prin impozit se inteleg prelevarile directionate catre bugetul de stat,iar taxele alimenteaza bugetele locale si semnifica de regula plati pentru servicii solicitate si prestate de autoritatea publica. Elementele definitorii Indiferent de tipologia lor,impozitele trebuie stabilite, urmarite si incasate, fapt ce lamureste atat caracterul lor obiectiv cat si caracterul fortat pentru ca ilustreaza modul de exercitare a constrangerii statului. Asadar impozitul comporta o latura: politica deoarecese bazeaza pe anumite principii si prioritati care sunt fundamentale subiectiv; tehnica pentru ca implica metode si tehnici combinate in dimensionarea masei impozabile si respectiv a sarcinii fiscale. 1) Subiectul impozabil desemneaza platitorul propriu zis,contribuabilul ca persoana fizica sau juridica obligata la plata impozitului. 2) Suportatorul sau destinatarul impozabil este cel care in fapt suporta impozitul;de regula aceste 2 persoane pot fi identice dar in anumite situatii cand se translateaza obligatia de plata de la contribuabil la platitorul efectiv, ele difera(vezi cazul TVA) 3) Obiectul impunerii este materia insasi aflata sub incidenta impozitului si poate fi:profitul,venitul,averea sau consumul,cheltuielile. 4) Sursa impozitului reprezinta mijloacele din care se plateste acesta;in multe imprejurari poate coincide cu obiectul ca la salariu sau profit,dar sunt si situatii cand impozitul se plateste din alte surse(impozitul pe cladiri) decat obiectul impozabil. 5) Unitatea de masura a obiectului impozabil este unitatea de impunere si se exprima in unitati monetare cum este cazul majoritatii impozitelor directe,dar se folosesc si alte unitati(hectolitru,m2,kg etc.).Fiecarei unitati de impunere ii corespunde o anumita cota ca expresie valorica fixa sau procentuala a impozitului.Cotele impozitului pot fi: -proportionale -progresive

-regresive -unice

6) Asieta prin care se intelege totalitatea masurilor si metodelor folosite pentru stabilirea si pana la incasarea propriu zisa a impozitului.