Sunteți pe pagina 1din 3

Virusul hepatitei C (VHC) este rspunztor de aproximativ 20% din hepatitele acute, 6070 % din hepatitele cronice si aproximativ

30% din cirozele si cancerele hepatice. VHC, depistat in 1989, este un virus ARN din genul Flavivirus, familia Togaviridae, cu dimensiuni intre 40-60 nm si cu un continut preponderent lipidic. Exista 6 genotipuri majore si 50 de serotipuri de VHC. Cunoasterea genotipului sau serotipului (anticorpii specifici genotipului) de VHC este utila in recomandarea si conducerea tratamentului. VHC este transmis prin contactul cu sange sau produse de sange infectat: transfuzii, folosirea acelor si seringilor de la o persoana la alta, fara sterilizare sau insuficient sterilizate, tatuarea corpului, vaccinarea cu echipament nesterilizat, folosirea in comun a periutei de dinti, aparatului de barbierit, pensetei, trusei de manichiura. Este prezent si in medii biologice (saliva, lapte, secretii vaginale, sperma etc.), dar in concentratie mai mica decat virusul B. Se poate transmite si de la mama la fat2;5. Rata de transmisie verticala la gravidele cu anti-HCV pozitiv a fost estimata la 2.7-4.4%, aceasta rata atingand valori de 5.4-8.6% la gravidele care au coinfectie VHC HIV1. Este bine de stiut faptul ca virusul nu se transmite prin folosirea in comun a veselei, piscinelor si toaletelor2. Aproximativ 85% din formele acute se cronicizeaza. Dintre purtatorii cronici, cu sau fara valori serice anormale de ALT, ~ 15% se vindeca; ~ 70% dezvolta hepatita cronica (interval mediu 10 ani); ~ 10-20% dezvolta ciroza (interval mediu 20 ani); ~ 50% mor din cauza infectiei cu VHC. Carcinomul hepatocelular poate aparea la cca. 20% din pacientii cu ciroza (interval mediu 30 ani) si la 1-5% din cei infectati cu VHC5. Testele diagnostice pentru depistarea infectiei cu VHC sunt de 2 categorii: I teste serologice pentru depistarea anticorpilor; II teste moleculare pentru detectarea particulelor virale. Debutul este insidios, virusul fiind numit si bomba cu efect intarziat. Fereastra serologica intre infectia VHC si detectarea anti-HCV variaza de la pacient la pacient. Cu testele serologice curente anticorpii se depisteaza in medie la 7-8 saptamani de la debutul infectiei. In cazul eradicarii spontane a infectiei, anti-HCV pot sa persiste toata viata sau sa scada treptat pana la disparitie in cativa ani. La pacientii cu infectie cronica anti-HCV persista indefinit. In populatia cu risc scazut procentul de persoane care scapa diagnosticarii este de 0.5-1%. Rezultatele pozitive trebuie confirmate printr-o analiza suplimentara RIBA (recombinant immunoblot assay) care sa indice rectivitatea fata de 2 antigene virale. O data cu imbunatatirea testelor screening si a tehnicilor moleculare, confirmarea prin RIBA devine din ce in ce mai putin necesara (exceptie bancile de sange). Testarea pentru ARN-VHC (prin PCR) confirma diagnosticul si cuantifica numarul de copii virale in sange (viremie). Aproape toti pacientii cu infectie cronica au ARN-VHC detectabil in sange4;5. Recomandari pentru determinarea anti-HCV diagnosticul de infectie acuta/cronica sau in antecedente cu virusul hepatitei C; screening-ul produselor de sange si al donatorilor; screening-ul prenatal, in scopul prevenirii transmiterii infectiei la fat1;4.

Virusul hepatitei C (HCV), membru, se transmite in principal pe cale parenterala, frecventa infectiei HCV fiind mare la pacientii cu transplant de organe sau transfuzii de sange, la persoanele cu abuz intravenos de droguri si la cei cu dializa renala2;6. Infectiile acute sunt in generale usoare sau asimptomatice, dar progresia catre hepatita cronica se inregistreaza in 60-90% din cazuri. Caracterizarea genomului HCV si a proteinelor codificate de acesta a permis dezvoltarea atat a metodelor serologice pentru determinarea anticorpilor specifici cat si a testelor moleculare pentru confirmarea diagnosticului si monitorizarea terapiei. Prezenta anticorpilor anti-HCV este doar un indicator de expunere la HCV si nu poate fi considerata un marker pentru infectia curenta2. Dintre markerii biochimici ai afectarii hepatice, nivelul alaninaminotransferazei (ALT) a fost considerat un element important in decizia de a efectua biopsie hepatica si/sau de a initia terapia antivirala. Cu toate acestea, gradul cresterii ALT-ului nu poate fi direct corelat cu nivelul infectiei HCV deoarece: la pacientii cu hepatita cronica C nivelul seric al ALT poate fluctua spontan, fiind posibile perioade indelungate de remisiune biochimica; nivelul ALT poate fi influentat de alti factori cum ar fi consumul de alcool, medicatia asociata, prezenta altor infectii virale, steatoza hepatica non-alcoolica; exista o categorie de pacieni (estimata recent la 20-40% din cazurile de infectie cronica HCV) care prezinta un nivel persistent normal sau discret crescut al ALT, in conditiile unei replicari virale continue1. Pe de alta parte, detectia prin amplificarea acizilor nucleici cu ajutorul reactiei de polimerizare in lant (PCR) ofera o masura a replicarii virale, fiind utila atat pentru diagnosticul infectiei active cat si pentru monitorizarea tratamentului. Noile teste care cuantifica incarcatura virala prin tehnologia real-time PCR au o sensibilitate analitica mai mare si un domeniu de linearitate (masurabil) mult extins, in comparatie cu tehnologia PCR conventionala2;6. In ceea ce priveste diagnosticul, folosind metoda PCR, este posibila detectia viremiei VHC inainte de sero-conversia imunologica6. Protocolul de tratament al hepatitei cronice HCV include asocierea unui preparat de interferon pegylat cu ribavirina, cuantificarea ARN-VHC fiind utila pentru stabilirea viremiei bazale si monitorizarea incarcaturii virale in timpul tratamentului, avand rol in evaluarea eficientei terapiei si identificarea pacientilor care nu vor beneficia probabil de continuarea tratamentului2;6.

Reactia de polimerizare in lant Cea mai buna metoda de confirmare a diagnosticului de hepatita C este reactia de polimerizare in lant (PCR= polymerase chain reaction) care depisteaza ARN-ul virusului hepatic C (ARN HVC). Prezenta in sange a ARN HVC indica o infectie activa. Aceasta metoda este folositoare atunci cand EIA pentru anticorpii anti-HCV este nesigura. De exemplu, pacientii imunocompromisi (scaderea imunitatii) pot avea negative testele EIA, in ciuda infectarii cu HCV datorita faptului ca sistemul lor imun nu produce destui anticorpi pentru a fi detectati cu EIA. In acelasi fel, pacientii cu hepatita acuta pot avea

negative testele pentru anti-HCV la prima testare. Anticorpii sunt prezenti la aproape toti pacientii la 1 luna dupa debutul bolii active. De aceea, pacientilor cu hepatita acuta al caror teste au fost initial negative, trebuie sa li se repete testul mai tarziu. In aceste situatii, ARN HCV este, de obicei, prezent si confirma diagnosticul