Sunteți pe pagina 1din 8

CURS 6 COCII PATOGENI: STAFILOCOCUL, STREPTOCOCUL, PNEUMOCOCUL, MENINGOCOCUL, GONOCOCUL

GENUL STAPHYLOCOCCUS Germenii din genul Staphylococcus sunt coci Gram-pozitivi, dispusi in gramezi neregulate, aerobi, facultativ anaerobi, imobili, nesporulati, catalazo-pozitivi. Grupe de interes medical: -Stafilococi coagulazo-pozitivi: Staphylococcus aureus - Stafilococi coagulazo-negativi: grupul Staphylococcus epidermidis, grupul Staphylococcus sapropfyticus, grupul Staphylococcus intermedius, grupul Staphylococcus simulans. Caractere generale: Caractere morfotinctoriale Stafilococii sunt coci gram-pozitivi, nesporulati, necapsulati. In cultura pe mediu solid, stafilococii apar dispusi in gramezi neregulate, ca ciorchinele de strugure. In produsul patologic stafilococii sunt dispusi extracelular, in lanturi scurte, perechi sau coci izolati. Caractere de cultura In cultura in mediu lichid, stafilococii produc pigment nedifuzubil, care coloreaza doar colonia bacteriana, nu si mediul de cultura, de culoare : -galben-auriu Staphylococcus aureus - alba Staphylococcus epidermidis - galben-citrin Staphylococcus saprophyticus Rezistenta Stafilococii sunt rezistenti fata de conditiile din mediul extern. Rezista in culturi, la frigider, cateva luni; in puroi uscat 2-3 luni. Sunt relativ rezistenti la antiseptice si dezinfectante (30 in alcool 70o, 10 in fenol 2%). Pot fi distrusi in 60 la temperature de 60oC. Stafilococii sunt DEOSEBIT DE REZISTENTI LA ANTIBIOTICE!! Peste 95% din stafilococi sunt rezistenti la penicilina. Numeroase tulpini de stafilococi sunt polirezistente. Sunt inca sensibili la

Vancomicina, desi in unele tari (Franta) au fost semnalate tulpini rezistente si la acest antibiotic de rezerva. Caractere de patogenitate Stafilococii aurii sunt patogeni prin virulenta si / sau toxinogeneza - coagulaze, hidrolaze (stafilokinaza, nucleaza, hialuronidaza), lipaze, hemolizine, exotoxine piretogene etc. Staphylococcus saprophyticus prezinta o adezina ce se leaga de un receptor de pe suprafata celulelor uro-epiteliale. Staphylococcus epidermidis este cauza principala a infectiilor de proteza deoarece prezinta o afinitate speciala fata de materialul din care sunt confectionate aceste proteze. Procesul infectios stafilococic Stafilococul auriu este implicat mai frecvent in infectii ale tegumentelor si mucoaselor, cu potential de generalizare si cu formare de puroi (infectii supurative). Datorita adezinelor stafilococul auriu adera la mucoase, epitelii si endotelii, dupa care se multiplica, elaboreaza si elibereaza enzime / toxine, determinand aparitia unor sindroame caracteristice. Stafilococul auriu, germen oportunist, poate deveni patogen fie prin multiplicare si invazivitate, cauzand procese infectioase de tip invaziv, fie prin multiplicare si toxigenitate cauzand toxiinfectii. Procese infectioase de tip invaziv Foliculita infectia foliculului pilos Furuncul abces in jurul foliculului pilos Carbuncul (furuncul antracoid) extinderea infectiei la mai multe unitati pilosebacee si la tesutul celular subcutanat Hidrosadenita infectia glandei sudoripare Panaritiu infectie peri- sau subunghiala Mastita infectia glandei mamare Impetigo infectie a pielii, mai ales la copiii mici, localizata pe fata sau pe membre Infectii ale plagilor chirurgicale, muscate, taiate etc. Angina stafilococica ce se poate complica cu otite, sinuzite, mastoidite Infectii urinare, uretrita, cistita, pielonefrita Anexite, infectii uterine post-abortum 2

Bacteriemie, septicemia, focare septicemice metastatice aparute in urma diseminarii de la nivelul focarului de infectie primar. Deosebit de periculoasa este infectia stafilococica cu localizare nazo-geniana (stafilococia maligna a fetei) din cauza riscului de aparitie a tromboflebitei faciale cu extindere endocraniana prin intermediul sinusului cavernos. Toxiinfectii de etiologie stafilococica Toxiinfectia alimentara stafilococica. Se datoreaza ingestiei toxinei termorezistente a stafilococului (rezista 30 la 100oC). Este suficienta o cantitate foarte mica de enterotoxina pentru a declansa simptomele. Sursa de stafilococ o reprezinta omul (furuncul, sinuzita, portaj asimptomatic) si animalul cu mastita sau furunculoza. Alimentele mai frecvent incriminate : lactate, carne, oua, peste, produse de patiserie, maioneze etc. Leziuni de natura toxica cutanate -sindromul pielii oparite stafilococice sau boala exfoliativa generalizata, este necroza de origine toxica a epidermului; apare initial eritem perioral care se extinde apoi la tot corpul. Aparitia bulelor mari cu lichid clar, este urmata apoi de ruperea straturilor superficiale ale epidermei. - impetigo bulos este forma localizata a sindromului pielii oparite - sindromul de soc toxic stafilococic: hipertermie, hipotensiune, varsaturi, diaree, mialgii, conjunctivita,insuficienta hepatica si renala acuta, rush cutanat, descuamarea tegumentelor palmare si plantare, stare de soc.

GENUL STREPTOCOCCUS Streptococul face parte din familia Streptococcaceae, genul Streptococcus si cuprinde mai multe specii, unele patogene, altele saprofite. Habitat. Este foarte raspandit in natura, este intalnit pe tegumente si in cavitatile naturale ale omului si animalelor. Caractere morfotinctoriale. Germenii sunt sferici sau usor ovalari, cu diametrul in jur de 1. Uneori sunt dispusi in diplo insa, cel mai frecvent sunt dispusi in lanturi a caror lungime este in functie de specie. Sunt nesporulati, imobili, Gram pozitivi. Caractere de cultura. Sunt germeni care se dezvolta greu pe medii de cultura uzuale. Pe mediul geloza-sange dezvolta colonii mici, opace, purulente. Functie de comportarea pe mediu cu sange, se deosebesc patru categorii: -streptococii beta-hemolitici (de grup A) produc o zona de hemoliza totala, bine delimitata 3

- streptococii alfa-hemolitici (de grup B) sau viridans, prezinta o zona de hemoliza verzuie - streptococii alfa-prim-hemolitici produc o zona de hemoliza incompleta, unele hematii ramanand intacte - streptococii gamma, nehemolitici, de cele mai multe ori de origine animala Caractere biochimice si de metabolism Streptococii sunt in general aerobi, insa sunt si tulpini strict anaerobe. Cresterea si multiplicarea lor necesita prezenta unor factori indispensabili, printre care: glutamina, acidul pantotenic, vitamina B6, riboflavina etc. Acesti factori de crestere ii ia din sange, ser, lichid de ascita. Rezistenta. Indiferent de specie, streptococii sunt distrusi la 60oC in 60 de minute. Apa oxigenata, fenolul, tinctura de iod omoara streptococii destul de repede. Toate speciile, cu exceptia enterococului, sunt sensibile la sulfamide. Streptococul beta-hemolitic este foarte sensibil la penicilina. Caractere de patogenitate Streptococii patogeni pentru om fac parte din grupa A. Din acestia, streptococii care prezinta capacitatea patogena cea mai marcata sunt streptococii piogeni. Patogenitatea lor este conferita de virulenta si de toxigeneza. Streptococii elibereaza multipli factori toxici. Unul dintre acestia este toxina scarlatinoasa, ce provoaca eruptia cutanata caracteristica din scarlatina. Un alt factor toxic ce trebuie retinut este streptolizina O, factor care manifesta actiune litica asupra hematiilor. Streptolizina O este antigenica, antistreptolizinele O putand fi puse in evidenta in diferite afectiuni streptococice. Alte enzime patogene importante: streptokinaza, streptodornaza, hialuronidaza, hemolizinele. Boala la om Starea de portaj nazo-faringian este prezenta la 10 30 % din oameni. Streptococul piogen este principalul patogen uman asociat cu invazia locala sau sistemica si cu dezordini imunologice poststreptococice. A fost izolat ca agent etiologic al unor afectiuni grave: -infectii respiratorii faringite, angine - infectii tegumentare erizipel, impetigo - infectii ale tesuturilor moi fasceite necrozante, celulite - febra puerperala - scarlatina - sindrom de soc toxic

- complicatii supurative prin propagarea infectiei bronhopneumonii, peritonite, pericardite, abcese, flegmoane, flebite, infectii urinare, septicemii - complicatii nonsupurative febra reumatica, glomerulonefrita acuta poststreptococica, coree, eritem nodos Diagnostic Diagnostic bacteriologic izolarea si identificarea germenului: cultivarea pe geloza sange cu aparitia zonei de hemoliza completa Diagnostic serologic se face prin doua reactii ce urmaresc evidentierea anticorpilor antistreptococici. Prima este cunoscuta sub numele de ASLO si dozeaza anticorpii antistreptolizinei O in serul bolnavului. A doua reactie este titrarea anticorpilor antistreptokinaza ASK, ce se practica atunci cand ASLO este neconcludenta. Epidemiologie Sursa de infectie este reprezentata de: -bolnavii de scarlatina tipica, in perioada de incubatie - bolnavii cu amigdalite si faringite streptococice - purtatorii sanatosi Tratament. In cazul streptococilor hemolitici de grup A, penicilina este suficienta. STREPTOCOCCUS PNEUMONIAE (PNEUMOCOCUL) Pneumococul este considerat o specie a genului Streptococcus, cu semnificatie patogenica pentru om. Habitat. Pneumococul populeaza cvasiconstant caile respiratorii superioare ale omului si animalelor. El face parte din flora saprofita normala a mucoasei tractusului respirator superior, intre 3070% dintre persoanele normale putand fi purtatori nazo-faringieni temporari sau permanenti de pneumococ. In anumite conditii el poate accentua virulenta, devenind patogen si fiind capabil sa provoace infectii acute ale cailor respiratorii la om. Animalele purtatoare de pneumococ sunt: cainii, pisicile, caii, viteii, cobaii, sobolanii si maimutele. Caractere morfologice si tinctoriale In produsele patologice, pneumococii au forma caracteristica de coci ovalari, lanceolati (in forma de flacara de lumanare), de 0,5 1,25 diametru si sunt dispusi caracteristic in diplo- sau in lanturi scurte, privindu-se prin capetele mai bombate. Sunt Gram pozitivi, nesporulati, iar variantele virulente poseda capsula.

Caractere de cultura . Pe medii simple, pneumococii se dezvolta foarte greu sau deloc, deoarece au cerinte nutritive complexe. Pneumococii cresc bine pe medii imbogatite cu sange de cal, cu ser sau cu lichid de ascita, la temperaturi de 37oC. Deasemeni prezenta CO2 favorizeaza cresterea. Caractere biochimice Pneumococii sunt microbi aerobi, facultativ anaerobi. Elaboreaza diferite enzime zaharolitice, proteolitice si lipolitice. Ca si streptococii viridans, pneumococii elaboreaza o enzima cu actiune hemolitica de tip alfa. Rezistenta. Pneumococii sunt putin rezistenti la actiunea luminii, a uscaciunii si a frigului. Germenii mor in 10 minute la 52oC si sunt foarte sensibili la toate antisepticele. Pneumococii sunt sensibili la actiunea sulfamidelor, a penicilinei si a majoritatii antibioticelor cu spectru larg de actiune. Structura antigenica Dintre numeroasele antigene descrise la pneumococi, polizaharidul capsular sau substanta solubila specifica (SSS) sau antigenul K este cel mai important antigen, care confera specificitate serologica si virulenta pneumococilor. In baza acestor antigene capsulare, se diferentiaza peste 90 de serotipuri. Caractere de patogenitate Pneumococii sunt bacterii tipic virulente prin prezenta capsulei care inhiba fagocitoza; germenii mai elaboreaza enzime (hialuronidaza) care le asigura invazivitatea, dar nu produc toxine propriu-zise. In mod obisnuit, pneumococul se comporta ca un microorganism conditionat patogen si devine patogen numai in anumite conditii. Infectiile pneumococice apar , de obicei, dupa afectiuni care scad rezistenta normala a mucoaselor cailor respiratorii ca: viroze, gripa, rujeola, tuberculoza. Pneumococul este principalul agent etiologic al pneumoniei acute care afecteaza, mai ales, adultii. Mai poate produce bronhopneumonii, otite, mastoidite, sinuzite, pleurezii, meningite, mai ales la copii. Epidemiologie Infectiile pneumococice nu ridica probleme de ordin epidemiologic. Pneumoniile bacteriene sunt produse , in proportie de aprox. 4/5 de catre pneumococ. In cursul vietii, peste jumatate din populatia umana este la un moment dat purtatoare de pneumococi virulenti. Transmiterea germenilor se face pe cale aeriana (tuse, stranut). Boala se declanseaza cand rezistenta naturala a individului scade si apar conditii favorizante pentru dezvoltarea pneumococului.

GENUL NEISSERIA NEISSERIA MENINGITIDIS (MENINGOCOCUL) Meningococul este una din speciile patogene pentru om ale genului Neisseria. Principala boala produsa de meningococ este meningita cerebrospinala meningococica. Habitat. Germenul nu este intalnit in natura in stare libera; el se gaseste numai la omul bolnav si in secretiile nazofaringiene ale persoanelor purtatoare de meningococ. Caractere morfologice Meningococii sunt coci Gram- negativi, cu diametrul de 0,6 - 1, sferici, ovalari, imobili, nesporulati care, in special in produsele patologice, se prezinta in forma caracteristica de diplococi , cu aspect de boabe de cafea, care se privesc prin fetele lor turtite. Caractere de cultura. Meningococii se autolizeaza rapid atat in produsele patologice, cat si in culturile de laborator. Meningococul nu creste pe medii simple, are nevoie de medii cu continut bogat in proteine ca: sange, ser, lichid de ascita. Caractere biochimice. Neisseria meningitidis este un germene aerob, facultativ anaerob, care nu se cultiva decat la temperatura optima de 35 38oC; se recomanda cultivarea in atmosfera de CO2. Rezistenta. Meningococii sunt germeni extrem de sensibili la variatiile de temperatura si pH. Lumina solara, frigul si uscaciunea ii omoara rapid. Sunt foarte sensibili la actiunea antisepticelor; de asemenea sunt sensibili la actiunea antibioticelor, penicilina fiind antibioticul de electie in tratamentul infectiilor meningococice. Caractere de patogenitate La purtatorii sanatosi de meningococ, germenul populeaza mucoasa faringiana, fara a produce leziuni locale sau complicatii. Dintre infectiile cauzate de meningococ, meningita cerebrospinala epidemica este boala cea mai importanta. Aceasta este boala infectioasa strict umana, transmisa pe cale respiratorie, a carei expresia clinica obisnuita este rinofaringita, care precede, obligatoriu, localizarea meningee. In afara de virulenta, patogenitatea meningococilor se manifesta si prin introducerea de endotoxina. Tratamentul infectiilor meningococice se face prin administrare de antibiotice, de obicei penicilina, si sulfamide, iar in cazurile grave se asociaza seroterapia cu ser antimeningococic polivalent. Epidemiologie. Meningita meningococica survine in valuri epidemice. Boala se transmite pe cale aeriana.infectiile meningococice apar mai ales, in colectivitati inchise: ambarcatiuni maritime, internate, scoli, case de copii. Rezervorul de infectie il reprezinta purtatorii nazofaringieni de meningococ, iar factorul aglomerare favorizeaza transmiterea si exacerbarea virulentei. 7

NEISSERIA GONORRHOEAE (GONOCOCUL) Neisseria gonorrhoeae sau gonococul este agentul patogen al gonoreei sau al blenoragiei, cea dea doua boala venerica majora, dupa sifilis. Este o specia microbiana strict patogena pentru om, care ataca cu predilectie mucoasele genito-urinare. Habitat. Gonococul paraziteaza omul, fiind gasit pe mucoasa uretrala, endocervicala, vaginala, rectala, iar la bolnavii cronici insuficient tratati, germenii se cantoneaza in glandele anexe ale aparatului urogenital, unde pot persista timp indelungat. Caractere morfologice Gonococii sunt coci Gram negativi, cu diametrul de 0,6 - 1, reniformi, nesporulati, asezati cate doi (diplococi), semanand cu doua boabe de cafea, ce se privesc prin fetele lor turtite. Pot prezenta o microcapsula. Caractere de cultura. Gonococul este un germene aerob, facultativ anaerob, foarte exigent, care nu se cultiva pe medii simple. Pentru dezvoltare necesita medii imbogatite cu ser, plasma, lichid de ascita. Cultivarea germenului din produse biologice se realizeaza in aerobioza cu atmosfera de 5-10% CO2. Rezistenta. La temperatura ambianta, gonococii sunt putin rezistenti la uscaciune si lumina; nu supravietuiesc decat 2-3 ore , atat in secretii , cat si in culturi. Nu rezista la +4oC. Caldura si antisepticele ii omoara rapid. Gonococii sunt in general sensibili la penicilina si la antibioticele cu spectru larg. Patogenitate Patogenitatea gonococului se manifesta prin virulenta, care tine de prezenta antigenului capsular K. La barbat, gonoreea se manifesta, la inceput, ca o uretrita acuta anterioara cu eliminare de puroi prin uretra si, netratata, infectia se extinde la uretra posterioara si apoi, la organele anexe ale tractusului urogenital. Le femeie se produce, mai intai, inflamatia colului uterin (endocervicita), insotita de eliminarea unei secretii mucopurulente prin vagin; apoi infectia se poate extinde din aproape in aproape, producand inflamatia mucoasei uterine (endometrita), a trompelor (salpingita) si a mucoasei rectale (rectita). Foarte frecvent, infectia gonococica la femeie se cronicizeaza, datorita netratarii sau unui tratament insuficient. Ocazional, microbul poate infecta mucoasa conjunctivala a nou-nascutului, generand oftalmia gonococica si poate provoca vulvovaginita acuta gonococica la fetite. Mai rar, gonococul produce infectii generalizate pe cale sanguina, cu diseminari pe seroase, generand artrita, endocardita, meningita. Mai frecvente sunt complicatiile locale ale aparatului urogenital: cistita si pielita, orhiepididimita si prostatita la barbat, endometrita si salpingita la femeie. Epidemiologie Blenoragia este o boala transmisa pe cale veneriana. Sursa de infectie este reprezentata de omul bolnav si , in primul rand, de femeia cu gonoree cronica asimptomatica. 8