Born to be heroes

21 Ianuarie 1998. Era mijlocul unei ierni blande si inceputul unui nou an. Alaturi de prietenii mei sarbatoream cea de-a 18 iarna a lui Edi si distractia nu lipsea de asemenea. Mesele erau imbelsugate , canta muzica , lumea se distra.Intrun cuvant , eram fericiti.Era o aniversare cu totul speciala deoarece era majoratul, un moment unic in viata fiecarui om. Cantam, dansam, beam, iubeam fete tinere si frumoase. Se stia ca atunci cand gasca noastra se apuca de petrecut, greu se mai oprea. Gasca noastra: eram 9 tineri ce abia isi incepeau drumul in viata si erau curiosi sa experimenteze fiecare placere pe care viata le avea pregatite pentru noi. Primul era Edi (alias Pacifistul), eram eu (Andrei, alias Tiganu), Daniel (alias Johnny test), Stefan (alias Fier), Dan Stefan (alias Magicianul), Ciprian (alias Mimi), Razvan (alias Baloo), Bogdan (alias Cjw) si cel din urma era Leo (alias Coke Man). Numai numele noastre si mai ales nickname-urile va pot sugera ce fel de oameni eram. O gasca de tineri cunoscuti prin tot orasul , respectati si admirati , petrecareti innascuti. Noi eram! Iubeam viata si viata ne iubea pe noi . Dupa majoratul lui Edi au urmat multe altele. Adevarul este ca toti petreceam cum puteam mai bine si ne placea ceea ce faceam. Parea ca lumea era a noastra si nimic nu ar fi putut strica aceasta armonie de care aveam parte. Eram tineri si nebuni , gata sa mutam muntii, sa punem punti peste oceane, sa ne punem cu orice si oricine ne-ar fi iesit in cale . Curaj nesabuit, sau poate doar curajul unui nebun.Timpul era rabdator si parea ca lumea sta pe loc, linistita, pregatind cu grija fiecare mutare pe care urma sa o faca. Ziua care ne-a marcat vietile a fost cum nu se poate mai neasteptata. Eram la Leo ca si in alte zile si beam. Era ceva normal pentru noi deoarece Leo avea un vin pe care nu puteai sa-l refuzi. In acea seara ne-am facut de cap. Am baut pana la epuizare 40 de sticle de vin. Toti eram praf si pulbere si cu toate astea nici unul dintre noi nu a adormit, fie de la galagia care o faceau vecinii care bateau in tevi, fie de la melodia Tambal si bass. Cantam, dansam, radeam. Pe scurt nu ne pasa de nimic. Eram toti adunati in acea casa. Si la un moment dat vine Dan Stefan si spune: - We, ati vazut ca e razboi in Bangladesh? Am inceput sa radem, o reactie pe care ai considera-o normala daca ai sta zilnic cu noi . Nimeni nu avea habar despre ce vorbeste, dar a insistat sa mergem sa vedem. Ne-am dus, am deschis televizorul si era o stire care spunea ca in Bangladesh incepuse un razboi care se purta intre tutsi si hutu. De asemenea spuneau ca au intervenit cei de la ONU dar acestia nu faceau fata si aveau nevoie de personal, asa ca Leo a spus sa ne inrolam in armata si sa mergem sa le rupem capatanile. O idee cat se poate de nebuna, dar la cat de beti eram noi mai conta? Toti am fost de acord. Nu stie nimeni ce a fost in capul nostru. Toti aveam doar 19 ani. Era nebunie curata. Nici unul dintre noi nu mai tinuse o arma in mana pana in acea zi, poate doar online unde eram neintrecuti la Counter-strike.

Ne-am culcat tarziu si de aceea a 2 zi ne aminteam aproape tot din ce se intamplase. Cu toate ca aveam o durere acuta de cap toti ne simteam destul de bine. Poate cea mai mare greseala a fost sa deschidem televizorul. Era aceeasi stire doar ca acuma preciza ca un million de persone si-au pierdut viata in razboiul care abia incepuse. Ne-am amintit ce am zis in seara precedenta dar acum cand eram toti cu capul pe umeri parca nu parea o idee atat de buna. Urmara cateva momente de tacere. Se auzea doar vocea subra a prezentatoarei acompaniata de bataile secundarului de la ceasul cel mare de pe perete. Toti in sinea lor regretau amarnic pentru ceea ce facusera , dar nici unul nu avea curajul sa se ridice sa isi spuna parerea de a lupta sau mai degraba de a ne retrage undeva pe o insula , deoarece onoarea nostra ar fi fost orcum pierduta. Asa ca prietenul nostru drag se scoala sacadat in picioare asemenea imaginii unei camere VGA, iar noi resuflaram usurati crezand ca acesta isi v-a cere scuze pentru ceea ce facuse cu o seara inainte. Dar spre surprinderea noastra Leo era cu de-o cu totul alta parere: -Baieti , sa stiti ca nu regret ceea ce am facut noaptea trecuta, zise Coke Man. -Si ce-am facut mai exact? intreaba de-a dreptul surprins Baloo ,dar nici bine nu apucase de terminat ca am si inceput sa radem. Intarziat si-a dat si el seama despre ce este vorba mai exact si urmara niste certuri, injuraturi , imbruscari, ca si in politica. -Betivilor! strigase Leo. Daca noi nu facem ceva nimeni nu va face si acei oameni vor continua pur si simplu sa moara. Daca oamenii vor vedea ca niste tineri pot face asta pentru alti oameni si nu doar pentru ei, poate vor reusi sa se hotarasca ce e bine de facut. Nu doar sa stea la masa, sa vada ce se intampla in Africa, sa isi zica vai, e oribil ce se intampla si sa continue pur si simplu sa manance in continuare fara sa faca nimic. Eu unul oricum ma duc. M-am saturat de tara asta unde nimeni nu face nimic. Cine e cu mine? -Am sa te ajut sa duci aceasta povara atata vreme cat inca mai respir , zise Stefan. Urma o tacere lunga. Leo se aseza la locul lui si pufai , cazut parca pe ganduri. Ai fi zis ca tinea ochii inchisi dar pe sub gene ne urmarea cu mare atentie. Bogdan isi atintise privirile la taciunii incinsi din vatra , pana cand in fata ochilor nu mai avu altceva decat roseata jarului , ca si cum s-ar fi uitat in adancurile unei fantani de foc. -Deci? ii spuse Leo. Ai hotarat ce faci ? -Da , raspunse Bogdan , desprinzandu-se din acea intunecime si descoperind , spre mirarea sa ca afara nu era catusi de putin intuneric, iar afara zarea cerul de un albastru clandestin , prin fereastra scaldata in soare. Poti conta pe bratul meu! - Si pe al meu, intervine Andrei . - Imi sunteti ca niste frati, interveni Edi. Va voi urma si prin foc! - Si eu ! strica Razvan care se opri dintr-odata , balbaindu-se , coplesit de surprinderea de a se auzi pe sine rostind asemenea lucruri. - Sa nu uitati de mine, zise Ciprian. - Prea bine , zisera Daniel si Dan intr-un singur glas.

Nu stiu de ce m-am lasat convins de aceste cuvinte. Nu stiu de ce am facuto cu totii. Stiu doar ca au urmat certuri repetate cu parintii pe aceasta tema si stiu ca intr-o zi de februarie ma aflam in fata unei fise pe care trebuia sa o semnez, prin care eram recunoscut ca facand parte din armata Romaniei care merge sa ajute oamenii altei tari. Poate daca as fi fost singur as fi fugit cat mai departe dar, din cauza ca aveam toti prietenii langa mine, ma simteam in siguranta, ma simteam de parca m-as duce intr-o vacanta in Africa. Nu stiam ce avea sa se intample acolo si stateam si ne intrebam daca este doar teribilismul varstei cel care ne impinge in acest razboi. Si cu toate astea am hotarat sa mergem sa ne inrolam in armata pentru ca Leo a reusit sa ne convinga. Stiti cum e un sut in fund un pas inainte. E bine sa ai astfel de oameni intr-o echipa sau companie, aceasta este cheia succesului, caci in spatele oricarui invingator sta cineva care spune am incredere in tine. Asa era si prietenul nostru , el era cel care stia cum sa ne motiveze sa ne incurajeze... sa ne uneasca. Dupa doar 2 zile am plecat toti de acasa si am fost dusi cu autobuzul la o baza militara unde am fost antrenati si instruiti sa manuim armele. Am descoperit ca aproape toti eram buni la tras cu arma. Singurul care nu prea se pricepea a fost Daniel, dar el avea un alt talent ascuns si anume ca era un sofer al dracului de bun. Conducea in cele mai teribile conditii si de aceea cei de la armata i-au dat un prestigios Hummer H1. Ceilalti in schimb aveau alte inclinatii. Eu eram cel mai rapid camarad la asamblat arme, Stefan se pricepea de minune la tancuri, Dan Stefan era un distrugator in masa daca avea o mitraliera prin preajma, Edi tragea cel mai bine cu pistolul, Leo era specialist in fumigene si masti de gaze, Bogdan era cel mai bun cand venea vorba de ascunzatori, Ciprian incropea cea mai buna strategie, iar Razvan era cel mai bun bucatar pe care il putei gasi in toata baza. Impreuna faceam cea mai de temut echipa si era cea mai respectata si cea mai indragita echipa din toata baza si nu mare ne-a fost mirarea cand am primit distinctia de echipa de soc. Cu toate ca eram cei mai buni din baza eram si cei mai nebuni...poate si din cauza ca eram cei mai tineri, dar poate si din cauza ca ne cunosteam de atata timp. Numele echipei noastre a fost ales chiar de noi. Mai tarziu am aflat ca ni se potriveste. Daca celelalte echipe se numeau Alpha sau Omega, noi ne numeam Wild dogs. Era un nume pe care l-am pus in timpul unui serial TV care era cu caini cu super-puteri. Era un serial pentru copii. Dar noi ce eram? Tind sa cred ca oricat de batran ai fi tot un copil ramai. Mult ne-am mai antrenat ca sa ajungem in acel razboi. La cat timp trecuse credeam ca razboiul se si terminase. Abia dupa 2 luni dupa ce ne-am inscris, 2 luni de chin (care au trecut mai anevoie dar care au fost poate atenuate de prietenii mei), abia dupa atata timp am primit ordin sa ne imbarcam pe urmatorul avion care urma sa paraseasca tara si care urma sa ne duca in adevarata cruzime a oamenilor. Cu toate emotiile care imi dadeau tarcoale si ma impungeau, mi-am facut bagajele si m-am urcat in acel avion. Ceilalti erau si ei nelinistiti. Se vedea pe fetele lor toata acea agitatie.

Nici nu am idee cum au trecut acele ore de pe avion. Stiu doar ca atunci cand am ajuns in Bangladesh am vazut ce inseamna Iadul. Doar Satana lipsea. Ni sa ordonat sa mergem sa il cautam pe sergent. Era undeva intr-o cladire parasita care ne si miram ca mai statea in picioare. Toti eram socati de ceea ce poate face omul unuia de aceeasi teapa cu el. Era de-a dreptul terifiant. Nici nu se putea descrie in cuvinte. L-am gasit cu greu pe sergent pentru ca era foarte multa lume in baza aceea. Ne-am dat seama de la prima vedere ca sergentul nu era un om tocmai intreg la cap. Ceva important ii lipsea. Si cu toate astea am crezut in el. Oamenii nebuni sunt cei obisnuiti. Asta credeam noi. Acest tip de oameni il vezi la fiecare colt de strada. Deci ce era rau in a fi condus de un om normal? Sergentul ne-a inmanat misiunea, iar noi am plecat numaidecat ca sa o indeplinim. Daniel conducea Hummer-ul primit, cu Leo in dreapta, iar eu si Edi stateam si radeam in spate. Daniel avea niste ochelari ray-ban pe ochi, o sapca militareasca bej pe cap si o tigara blackstone cu cirese in gura pe care o fuma cu atata daruire. Ai fi zis ca e rupt din filme. Eu si Edi stateam si vorbeam in spate despre afaceri atat de importante pe care nu vi le pot destainui. In dreapta lui Edi mai era si Bogdan care completa ceea ce discutam eu si Edi. In spatele Hummer-ului mergea Stefan cu un tanc Tiger si cu Ciprian langa el, iar Dan Stefan era la mitraliera tancului si Razvan statea pe motorul tancului si facea plaja. Cand am ajuns pe campul de batalie am fost de-a dreptul socati dar si scarbiti in acelasi timp. Era aproape seara cand am ajuns la locul bataliei. Asta nu era o rascoala cum am fi crezut noi. Era un razboi in toata puterea cuvantului. Semnale luminoase zburau prin toate partile si strigate disperate de durere se auzeau pretutindeni. Era ceva de groaza. Focuri de arma, urlete, sange, durere, suferinta. Totul descria de minune ce ar insemna Iadul pentru om. Ne-am dus imediat sa ajutam. Stateam intr-un sant si ma gandeam de ce venisem aici. Ma gandeam nu ca parintii mei avusesera dreptate, ci ca eu fusesem naiv. Unul dintre caporali il trimite pe Dan Stefan sa dea semnalul. Acesta se duce si da un semnal luminos de culoarea sangelui in aer, iar atunci s-a auzit un fluier si stiam ca este timpul sa mergem la atac. M-am uitat la Edi, ne-am ridicat impreuna si am plecat la atac. Imediat au inceput gloantele sa suiere prin aer si tancurile s-au pus in actiune. Cadeau oamenii langa mine ca popicele la bowling. Ororile ce le-am vazut erau de nedescris. Nimic nu era asa cum ne-am imaginat sa fie. In acea seara in care ne rugam pentru sufletele celor cazuti in lupta ne rugam si pentru gloria personala. Este oare gresit sa-ti doresti sa-ti fie recunoscute meritele in lupta? Ne supravegheam unii pe altii, aveam grija unii de altii. Exact ca fratii. Mitralierele ne rupeau randurile din toate partile si vedeam unii oameni cum se prindeau in gardurile de sarma ghimpata ca mustele in panza unui paianjen. Si asta ma intarata si mai tare. La un moment dat il vad pe Ciprian cum se arunca de pe o movilita de pamant cu pistolul in mana ca si cum ar fi turbat. Dar in saltul sau a fost impuscat, iar Daniel s-a dus sa il ia de acolo.

Ca si cum nu ar fi fost de ajuns eu am fost impuscat in brat, dar spre norocul meu a venit Edi si m-a luat si m-a dus cat mai departe de locul bataliei. In disperarea mea am tipat la Edi sa ma lase sa ma razbun, dar a fost prea bine ca Edi era un om care putea gandi si in cele mai sumbre conditii. Cu forta m-a dus cat mai departe. Cu toate astea ne rugam pentru noi si pentru cei dragi si speram ca Dumnezeu sa ne dea un semn ca exista. Cu greu am reusit sa scapam cu totii. Locul de lupta era ca un imens cimitir in care oamenii nu mai sunt ingropati ci sunt lasati sa putrezeasca la suprafata pamantuluiasa cum au facut toata viata. Incerc sa nu disper, dar se pare ca sunt momente in care dispare toata decenta din lume. A 2 zi am fost toti in cortul ranitilor sa il vedem pe Ciprian. Era bine. Nu avea nimic, slava Domnului. Dar atunci cand am ajuns la el ne-a intrebat unde este Stefan si atunci am realizat ca el lipseste. Ne-am despartit in grupe de 2 si am inceput sa il cautam. Eu eram cu Edi in echipa. Am aflat de la un pustan cam de o varsta cu noi ca se oferise voluntar sa se duca in locul unui ranit in recunoastere. Asa ca am plecat sa il cautam in locul unde trebuia sa survoleze zona. Cand am ajuns cu Edi in locul respectiv am vazut ca erau numai cadavre pe jos si ne-am dat seama ca au fost prinsi intr-o ambuscada; ne-am facut griji si am inceput sa il cautam, sa il strigam cu toate ca stiam ca daca vom fi auziti ar fi insemnat sfarsitul nostru. Dar nu puteam sa ne lasam fratele sa moara. Am dat de o patrula tutsi dar i-am ucis cu sange rece deoarece nu era timp de pierdut. Nu aveam de unde sa stim ca o grenada explodase langa Stefan si acesta nu mai putea vedea. Noi continuam sa cautam printre cadavre si sa il strigam. La un moment dat, cum il strigam noi am auzit un strigat de disperare venind de undeva din stanga. Fara sa mai stam pe ganduri am pornit intr-acolo sperand sa fie el. Dupa glas, el era. Si cand ne-a auzit a inceput sa strige si el dupa noi. Era prins undeva intr-un gard de sarma ghimpata. Atunci cand a auzit vocile noastre s-a bucurat si a inceput sa zambeasca stiind ca urma sa fie salvat. Dar chiar in acel moment un grup de 2 tutsi montau o mitraliera in spatele lui. Mai erau doar 100 de metri intre noi si Stefan. Fix cand am ajuns sa il vedem, acei tutsi au inceput sa traga si i-au umplut corpul de gloante si imi amintesc ca Edi pur si simplu s-a aruncat asupra celor 2 tutsi ca un tsunami care matura totul in calea sa. Din pacate ajunseseram prea tarziu. Stefan era pe moarte. Degeaba am incercat noi sa il linistim cu cuvintele noastre. Stia si el ca va muri. Si atunci l-am luat in brate, iar Edi tipa cat il tineau plamanii blestemat sa fii Doamne. Nici ceilalti nu au primit vestea prea usor atunci cand le-am spus ce se intamplase. Stefan a fost ingropat langa baza militara ca un erou, dar noi nu puteam suporta durerea si am hotarat sa il razbunam. Asa ca ne-am luat armele si am plecat cat se poate de glorios sa ne razbunam camaradul cazut la datorie. In timp ce mergeam unul langa altul cantam doar cateva versuri dintr-o melodie ; As I was going up the stair, I met a man who was not there. He was not there again today, Oh, how I wish he go away.
As I I met a was man going who up was the not stair, there.

Turbati de pierderea suferita, ca niste caini salbatici si turbati, am mers pana cand nu ne-au mai dus picioarele si am impuscat atatia tutsi cate gloante am avut la noi, iar a doua zi cand ne-am intors la baza, focul inca mai mocnea in ochii nostri, iar noi caram castile la vrajmasi ca pe niste premii. Eram mizerabili, dar mai conta? Pana la urma am fost lasati la vatra. Ne-au trimis acasa dupa vreo 3 luni. Nu am mai povestit acele 3 luni pentru ca au fost monotone. Nu am mai avut frica de moarte si ne aruncam pur si simplu cu capul inainte, ucigand tot ce ne iesea in cale. Cand am ajuns acasa am fost premiati in bani si am primit medalia de onoare. Cum sa primesti un premiu dupa ce ai omorat oameni? Viata si-a revenit la cursul ei normal si cam asa a fost timp de vreo 6 ani. Intre timp fiecare si-a facut cate o prietena. Edi era cu Andreea Argianu, Daniel era cu Anca, Bogdan era cu Catalina, Ciprian era cu Ioana Lupu, Leo era inca singur dar rupea cluburile si implicit avea fete seara de seara, iar Dan Stefan aflase ca a lasat-o pe Mirela Pupici insarcinata si acum avea un copil de 8 ani, dar din pacate pentru el divortase pentru ca viata de familie pur si simplu nu i se potrivea. Baloo o combinase pana la urma pe Martha, iar eu eram cu Aida. Viata era acuma mai monotona pentru ca petrecerile nebune se mai rarisera si cu toate ca aveam bani, nu aveam ce face cu ei. Edi isi incepuse proria afacere si o ducea destul de bine. Intr-o seara cand dormeam, undeva pe la ora 3 dimineata, ma suna Leo si imi spune: Leo : Hai sa ne facem astronauti. Eu : Esti nebun? Stii cat e ceasul? Astronauti? Te-ai drogat? Leo : Stiu ca si tu vrei asta. Vrei sa imbatranim si sa ne creasca burta? Nu vrei sa faci ceva cu viata ta? Eu : Am sa ma mai gandesc la ce ai zis tu si vom vedea. Leo : Nu ti-ar conveni sa bei un pahar de vin in spatiu? Eu : Astronauti zici? Parca suna bine. A 2 zi ne-am adunat toti la Leo si am fost chiar surprins atunci cand mi-a spus ca nu era beat cand m-a sunat. Cine ar fi crezut o asemenea minciuna? Ceilalti au apreciat ideea cu mult mai repede ca mine. Si uite asa ne-am hotarat sa ne facem astronauti. Nu credeam in viata mea sa intru pe usile de la NASA. Totul era mult prea complicat pentru mine acolo. Parca erau de pe alta lume. Si uite asa s-au mai dus o parte din banii nostri pentru ca la NASA nu te admit decat daca esti cel mai bun. Sau daca ai bani, cum s-a intamplat la noi. Din fericire toti eram apti pentru un zbor in spatiu. Chiar si Baloo care nu ii dadea nimeni sanse. Aici antrenamentele au fost mai dure ca in armata pentru ca trebuia sa lucrezi mai mult , in multe conditii. Dar am facut fata cu totii. Ne descurcam destul de bine. Dar ne si inspaimanta faptul ca ultimul echipaj trimis intr-o misiune a esuat deoarece nava lor s-a dezintegrat dupa ce a parasit atmosfera. Iar noi ramaseseram ultimul echipaj bine antrenat. Fiecare era specializat in diferite componente si era antrenat pentru diferite situatii. Dupa aproximativ un an stiam cam tot ce se poate sti despre nave si depre NASA. Mai luam pauza, mai lipseam la antrenamente pentru ca nu credeam ca vom fi trimisi vreodata in spatiu. Am trait sa vad ca Leo

sta cu o fata mai mult de 2 zile si anume ca a stat 3 zile cu o fata pe nume Roxana care lucra intr-un club de noapte. Leo nu era un tip impulsiv dar nu putea iubi o femeie cu atata ardoare ca Mimi. Daca viata iti face surprize sa nu crezi ca o face fara motive. Inseamna ca Dumnezeu are un plan pentru tine si daca Dumnezeu vrea sa iti schimbe viata nu trebuie sa te miri. Trebuie doar sa actionezi. Fiecare o face in felul sau. Si cand ziua finala vine trebuie sa fii pregatit sa o infrunti. Asta am facut si noi. Ziua noastra care ne-a pus la incercare a prins forma in minunatul anotimp al frunzelor verzi. Totul s-a intamplat intr-o zi de aprilie. Chiar dupa Paste. Am fost sunat undeva pe la 5 dimineata si mi s-a spus sa ma prezint de urgenta la sediul NASA. Cand am ajuns acolo am vazut ca nu doar eu fusesem convocat , ci toti. Ne-au dus intr-o camera cu multe calculatoare pe care nu o mai vazusem pana atunci si acolo ni s-a spus ca ceea ce vom afla este strict confidential si nu trebuie sa paraseasca acea camera. Eram nerabdatori, iar unii dintre noi se simteau presati de aceasta veste pe care trebuia sa o aflam si de aceea Baloo l-a repezit pe director cand acesta a inceput sa spuna cat de important este sa pastram confidentialitatea, iar directorul la randul sau bulversat i-a spus : Director : Ce vrei? Ce te grabesti asa? Baloo : Vreau vesteavreau adevarul. Director : Nu faci fata adevarului! Toti vreti adevarulpana il aflati. Este vorba despre un asteroid pe care cercetatorii nostri l-au numit Cerchez. Este de marimea Texasului si se indrepta spre Terra. Daca aceast asteroid loveste pamantul viata va inceta sa mai existe pe aceste meleaguri, iar voi sunteti singurii astronauti in stare sa opreasca aceasta nenorocire. Pentru un moment am auzit cum se arde filamentul becului si toti am ramas ca niste stane de piatra. Nimeni nu putea scoate un sunet. Pe urma directorul ne-a explicat ca nu este o misiune dificila, dar este o misiune in care se afla in joc viata rasei umane. Ne-au spus ca au studiat deja asteroidul si misiunea consta in a merge cu o incarcatura de 4 bombe nucleare, sa plantam 2 intr-o pestera de pe asteroid care ne-au aratat-o ei si sa ne intoarcem in siguranta pe pamant, dar nu mam putut abtine sa nu intreb. Andrei : Pentru ce sunt celelate 2 bombe nucleare? Director : Sunt de rezerva. Andrei : Rezerva? Iti permiti sa gresesti intr-o asemenea situatie? Asta este un joc la care daca nu te pricepi, mori. Si nu doar tu. Toti mor. Cuvintele mele au fost ca niste gloante care iti ciuruie corpul pana ti-l fac ca Schweitzer-ul. Toti au ramas socati, meditand la cuvintele mele. Adevarul era ca nu aveai ce face. Ori te retrageai, ori riscai. Care erau sansele? Am spus ca vom pleca in aceasta misiune a doua zi la prima ora, dar ca aveam nevoie de o pauza pana atunci, sa ne relaxam, sa ne distram. Ar fi putut fi ultima zi din viata noastra, iar noi vroiam sa ne respectam. Asa eram noi. Leo s-a dus intr-un club de noapte si si-a facut de cap cu o fata pe nume Cristina, Edi s-a dus si a facut dragoste cu Argianu, Mimi a iesit in oras cu Ioana si restul nu stiu ce au facut. Doar Dan Stefan a spus ca a fost sa isi vada copilul si cand a ajuns in fata casei, nevasta lui era deja la usa. Il vazuse din departare. A salutat-o dar aceasta nu era prea incantata sa il vada.

Mirela : Ce cauti aici? Dan : Eram doar in trecereAm venit Si chiar in acel moment apare si fiul sau cu o masina in mana in pragul usii. Il chema Stefan. Ca pe prietenul nostru. Dan s-a bucurat foarte mult sa il vada. Era si normal. Era un om schimbat. Stefan : Cine este el? Mirela : Nimeni. Doar un vanzator. Nu vrei sa intri in casa? Multumesc. (si copilul intra fara sa puna alte intrebari). Dan : A crescut. Mirela : Nu poti sa vii asa. Tribunalul spune ca nu ai voie. Il zapacesti. Dan : Nu, stiu. Vroiamvroiam sa-ti spun ca-mi pare raupentru tot si m-am apucat de ceva nou. E ceva serios de tot. S-ar putea sa fii mandra de mine. Vrei sa faci ceva pentru mine? Vrei sa-i dai te rog asta din partea mea? Nu trebuie sa-i spui de la cine e. Doar Si in acel moment Dan lasa o micuta nava spatiala si pleaca. Dupa ce ne-am vazut de treburile noastre, ne-am intalnit iar la Leo, tot in acea seara. Si am baut iar, pana ne-am imbatat. A 2 zi ne-am trezit cu mare greutate, dar la 7 fix eram in fata sediului NASA gata de actiune, mahmuri, facand o panarama de neimaginat. Ne-am dus toti la director si i-am spus ca dupa ce ne vom intoarce din aceasta excursie nu vrem sa mai platim taxe niciodata. Directorul a aprobat. Au venit la NASA si prietenele noastre si le-am luat, le-am imbratisat asa cum n-am mai facut-o niciodata si am plecat spre vestiare. Ne-am schimbat si pe urma, cu soarele in ochi am iesit pe usa hangarului si in blitz-urile celor de la mass-media ne-am indreptat spre nava cu pasi repezi si hotarati. Ca sa nu lungim prea mult povestea, ne-am imbarcat pe nava cu success si am decolat. Eram in drum spre necunoscut. Cand am atins viteza de 14000 de mile pe ora am intrat in panica toti. Parca nava s-ar fi rupt de la jumate. Avea trepidatii cum nu mai vazusem pana atunci si atunci a inceput iar. Leo : Stati fara griji. E ceva normal. Edi : De unde ai putea tu sa stii? Tu nu ai parasit in viata ta orasul. Baloo : Vom muri! Bogdan : Nu vom reusi! Leo : Totul va fi bine. Si chiar asa a fost. Cand tot taraboiul asta s-a terminat am inceput toti sa radem cu lacrimi. Dupa aproximativ jumatate de ora am putut vedea meteoritul. Era imens. O piatra cat un stat. Daca nu o vedeai nu ai fi crezut ca poate exista asa ceva. Cand am ajuns aproape de asteroid am vazut cum bucati mai mari decat nava noastra se desprindeau de pe suprafata acestuia. Cu greu ne-am ferit de bucatile care se desprindeau, dar si mai greu am reusit sa aterizam in acea pestera in care trebuia sa lasam incarcatura explozibila. Odata ajunsi acolo, am coborat numaidecat si am vazut ce inseamna sa fii un extraterestru. Totul era de-a dreptul grotesc. Multe mi-au fost date sa vad la viata mea, dar asta le intrecea pe toate. Intre timp pe pamant se aflase de faptul ca NASA trimisese o echipa in spatiu. Se aflase tot despre acea misiune secreta, iar noi ajunseseram la televizor, ca fiind niste eroi, vedete. Si cand Stefan, baiatul lui Dan, l-a vazut pe tatal sau la televizor a strigat dupa maica-sa :

- Mama uite, vanzatorul acela e la televizor. Si maica-sa cand a vazut ce se intampla si cine avea sa-i salveze si l-a vazut mai ales pe Dan i-a spus copilului ca acela nu era un vanzator, era tatal sau. Asta fiind o completare, mai spunem si ca pe Pamant se instalase panica, dar cu toate astea oamenii aveau incredere in noi. Noi am pus intre timp incarcatura, adica cele 2 bombe si am plecat cat mai departe de asteroid. Le-am spus celor de la NASA ca misiunea a fost un success si acestia au detonat explozibilul, dar nimeni nu avea sa stie ca atunci cand explozia se va produce, asteroidul se va rupe in 2 si una dintre bucati se va indrepta in continuare spre Pamant. Misiunea fusese un esec, iar noua ni s-a ordonat sa ne indreptam spre pamant. Vestea aceasta deja se aflase pe pamant si presedintele Statelor Unite deja tinea un discurs care era difuzat pe toate canalele de pe intreg globul. Acesta spunea: Rachetele noastre au fost un esec. O bucata din asteroid inca se apropie de Pamant si nu mai este nimic care sa o opreasca. Deci, asta e sfarsitul. Daca Pamantul se va roti in continuare, nu o va face pentru toata lumea. Acum putem calcula traiectoria finala a asteroidului si putem estima zona de impact. La impactul cu atmosfera se va rupe in 2. Una dintre bucati va lovi undeva in Pacific pe la Cape Haffers, undeva pe la ora 4:53 ora estica. Urmarile vor fiei binecatastrofale. Se va forma un val gigantic care va traversa foarte repede Oceanul. Va avea circa 300 de metri inaltime si se va deplasa cu o viteza de 1100 mile pe ora. Pe mal intins, valul va inainta cam 600-700 mile in interior. Cea de-a 2 bucata va insemna sfarsitul. Va lovi undeva in estul Asiei. Intr-o saptamana, cerul se va intuneca din cauza prafului si va fi intuneric 2 ani. Plantele vor disparea in 4 saptamani, iar animalele peste cateva luni. Mai sunt 10 ore pana la impact. Mult noroc la toata lumea. Daca pe Pamant era haos, la noi era mult mai multa liniste. Cuvintele nu-si mai aveau rostul. Toti stateam si ne uitam in gol. La un moment dat incepe Edi sa zica : Edi : Si cat m-am chinuit sa pun mana pe Argianudoar eu stiu. Leo : Da, dar tu macar ai ceva pentru care sa mori. Mimi : Asta este ! Uitati-va aici pe monitor! Eruptia de gaze a facut o crapatura. Asteroidul e mai aproape de Soare, Soarele topeste gheata, gheata se evapora si face o gaura mare, ok? Deci cate bombe mai avem in spate? Daniel : 2. Alea de rezerva. Mimi : Bine. Daca am introduce bombele in acea gaura nu ar ramane din cometa bucati mai mari decat o geanta. Baloo : Nu avem destul combustibil ca sa facem manevre. Cum decolam dupa ce am aterizat pe asteroid? Bogdan : Nu o vom faceEste pura sinucidere. Dar mai bine murim noi , decat sa dispara rasa umana. Andrei : Uitati-va la partea buna. Dupa numele noastre se vor denumi scoli si licee. Asa ca am impartasit ideea noastra cu cei de NASA care ne minteau pe fata spunand ca nu e nevoie sa facem asta. Cu toti stiam ca e cel mai bine asa, asa ca am lasat o inregistrare pentru prietenele noastre prin care le spuneam cat de mult

le-am iubit si cat de mult ne vor lipsi. Si cu toate ca stiam ca totul este pierdut, fiecare isi dorea sa aiba fata visurilor lui in fata ochilor si sa o stanga in brate si sa o iubeasca. Ultimul a fost mesajul lui Edi catre Argianu : AndreeaAndreea nu stiu daca ma poti auzi, dar eu vorbesc cu tine iubito. Stii cat de mult te iubesc? Te-am iubit din clipa in care te-am vazut. Te iubesc acum si te voi iubi mereu. Fara ramasbun. Nu este decat dragoste Andreea. Doar dragoste.. A inchis statia radio si toti ne-am pus la posturi si am indreptat nava spre asteroid. Acuma nu mai era asa monstrous si nu mi se parea cu nimic mai presus decat o piatra. Leo s-a dus si a adus o sticla de vin. Cat de nebun putea fi copilul ala. Toti am dat noroc si am dat paharul pana la fund. Era ultima betie de care mai aveam parte. Cu cat ne apropiam mai mult de asteroid cu atata deveneam mai apropiati unul de altul. Leo a scos si flautul si a inceput sa cante o melodie vesela pentru a nu ne intrista. Ultimele clipe pe care mi le aduc aminte : toti ne strangeam in brate si ne felicitam si stiam ca o sa ajungem sa il vedem cat mai curand pe Stefan. Apoi ne-am zis Adio fratilor si nava noastra s-a transformat in praf, iar legenda noastra a devenit un ecou care inca se mai propaga in eternitate.