Sunteți pe pagina 1din 5

http://www.poezia.3x.ro/indexp.htm in revista Poezia, ANUL XIV Nr.

3(45), 2008, Iai revist de cultur poetic, Iai, director Cassian Maria Spiridon,

Cassian Maria SPIRIDON Aluzia, un trop n mai multe cuvinte

Consemnrile privind poezia si aluzia snt un bun prilej pentru un scurt excurs n lumea tropilor, figuri de stil prin care literatura, poezia n special snt un limbaj cu totul diferit de cel cotidian. Pierre Fontanier, n Manualul clasic pentru studiul tropilor sau elemente de tropologie (1821), publicat la noi la Editura Univers n 1977, sub titlul Figurile limbajelor (n traducerea Antoniei Constantinescu), vede n tropi anumite sensuri, mai mult sau mai putin diferite de sensul primitiv, pe care le ofer, n exprimarea gndirii, cuvintele aplicate unor noi idei. Cunoasterea acestor sensuri presupune deci, cu necesitate, cunoasterea raportului ntre expresie si gndire.

Tropii snt o specie de figuri, figuri considerate de Csar Chesneau Du Marsais, n cartea sa Despre tropi (1730), publicat la noi la Editura Univers, n 1981 (n traducerea Mariei Carpov), feluri de a vorbi deprtate de cele ce snt firesti si obisnuite: c snt ntorsturi si feluri de exprimare care se ndeprteaz ntructva de felul obisnuit si simplu de a vorbi. Si tot aici, tropii snt definiti drept figuri prin care unui cuvnt i se d o semnificatie care nu este ntocmai semnificatia proprie a acestui cuvnt. () Tropii snt figuri, ntrucnt snt feluri de a vorbi care, n afar de proprietatea de a face cunoscut gndirea, se disting si prin alte particularitti ce le fac s fie atribuite fiecare altei specii. n tropi exist o modificare sau particularitate general care i face s fie tropi si care i distinge de celelalte figuri: ea const n aceea c un cuvnt este luat ntr-o semnificatie care nu este ntocmai semnificatia lui proprie: ns, pe deasupra, fiecare trop se deosebeste de un alt trop; aceast deosebire particular const n felul n care un cuvnt se ndeprteaz de semnificatia lui proprie. Fontanier, n Manualul su explic pe larg cuvntul trop, n greac , de la , a roti,, nseamn acelasi lucru cu rotire. Procedeul prin care sensul unui cuvnt se schimb n alt sens, prin care un cuvnt trece de la un sens la altul este ntr-adevr un fel de rotire. De altfel aceast schimbare, acest transport de sens nu las oare impresia c acel cuvnt se roteste de pe o parte

pe alta? Nu ne ofer el un alt aspect, o alt latur? Figurile limbajului se diferentiaz n figuri ale cuvintelor, si n aces caz tin de Gramatic si figuri de gndire care tin de Retoric. Primele figuri se reduc la o ntrebuintare sau aranjament al cuvintelor care dau fort si elegant discursului, cele ale gndirii realizeaz o anume ntorstur de fraz care nfrumuseteaz, ornamenteaz discursul. Retorica, dup cum citim n lucrarea cu acelasi titlu a lui Aristotel, este o facultate de a cerceta, pentru fiecare caz n parte, ceea ce poate fi capabil de a convinge (1355b, 25) si aceasta n problemele care nu prezint certitudine, ci ndoial, convingerea realizndu-se cu ajutorul discursului (1356a, 5). Figurile discursului snt definite de Fontanier, n Tropologia sa, drept aspectele, formele, ntorsturile mai mult sau mai putin deosebite si de un efect mai mult sau mai putin izbutit, prin care discursul n exprimarea ideilor, gndurilor si sentimentelor, ne ndeprteaz mai mult sau mai putin de ceea ce ar fi exprimarea simpl si banal. Tropii se mpart n dou mari clase, tropi ntr-un singur cuvnt sau propriu-zisi si tropi n mai multe cuvinte sau impropriu denumiti astfel. Dup clasificrile existente, alfabetic, n categoria tropilor ntr-un singur cuvnt intr: antonomaza, metafora, metonimia, sinecdoca, silepsa. ntre tropii de mai multe cuvinte avem: alegoria, aluzia, comunicatia, hiperbola, ironia, litota, metalepsa la care putem aditiona: alegorismul, asociatia, asteismul, contrafisiunea, epitropa, mitologismul,paradoxismul, personificarea, preteritia, reticenta, subiectificarea.

Antonomaza n care avem un nume comun att pentru numele propriu al unui individ ct si pentru numele comun al speciei creia i apartine de fapt, care n cazul cnd, se exemplu, un brbat este extrem de curajos i se spune tigru, sau, dac arat foarte bine este numit Adonis etc. Este vizibil c antonomaza implic o metafor, adesea aluziv, iar uneori ca n ultimul exemplu cu caracter mitologic. Tropii n mai multe cuvinte, numiti de Fontanier si figuri de expresie (prin expresie ntelegnduse orice combinatie de termeni si de ntorsturi prin care este redat o anume combinatie de idei), se mpart n figuri de expresie prin fictiune, figuri de expresie prin reflectie si figuri de expresie prin opozitie. ntre figuri de expresie prin reflectie intr si aluzia. Dup cum explic autorul Figurilor limbajului, ca s fermecm si n acelasi timp s supunem unui exercitiu spiritul cititorului, vom folosi n exprimarea gndirii o anume ntorstur misterioas; vom spune mai putin dect vom lsa s se nteleag sau s se ghiceasc din raportul care se realizeaz ntre ideile enuntate si cele care nu snt enuntate; acestea din urm se vor reflecta asupra primelor; ideile neenuntate, absente, ne apar simultan n memorie: vom avea n consecint figuri de expresie prin reflexie. Du Marsais, n lucrarea sa afirm c, aluziile si jocurile de cuvinte au si ele legtur cu alegoria: alegoria prezint un sens si las s se nteleag un altul; aceasta se ntmpl si n aluzii, ca si n cele mai multe jocuri de cuvinte, rei alterius ex altera notatio. Se face aluzie la istorie, la

legend, la obiceiuri, iar uneori se fac chiar si jocuri de cuvinte. Fontanier crede c aluzia nu trebuie confundat cu alegoria, desi accept c exist si alegorii aluzive. Pentru autorul Manualului despre tropi aluzia const n a face sensibil raportul ntre un lucru spus si altul nespus; din acest raport apare ns ideea. Si, dup acelasi autor, aluzia poate fi istoric, mitologic, moral si verbal cnd are ca temei un joc de cuvinte. Poate fi acceptat ca aluzie o figur de stil care las cititorului posibilitatea de a deduce, de a ghici la ce face trimitere autorul, totodat, dac este una prea ncifrat risc a-si pierde caracterul aluziv, transformndu-se, eventual, cel mult ntr-o enigm. Du Marsais atentioneaz asupra aluziilor din anumite cntece, n general, n cazul nostru, adesea ntlnite n folclor, al cror sens literal, sub o aparent de simplitate, este plin de aluzii obscene. Fapt condamnabil n opinia retoricianului. Aici rezoneaz cu pedagogul si retorul roman Quintilian, care n Arta oratoric ne ndeamn s ne ferim cu grij cnd scriem de tot ce poate da nastere unor aluzii necuviincioase. Stiu foarte bine c aceste interpretri vin adesea n minte mai curnd ca o urmare a stricciunii sufletului celor care citesc, dect din reaua voint a celui care scrie; ns un autor ntelept si luminat trebuie s tin seama de slbiciunea cititorilor si s aib grij s nu dea nastere unor astfel de idei n mintea lor: cci trim ntr-o vreme cnd nchipuirea oamenilor este att de josnic nct din pricina folosirii lor abuzive, nu ne mai este ngduit s ne slujim de un mare numr de cuvinte, alt dat cum nu se poate mai cuviincioase; asa c, dac cel ce scrie nu ia bine seama, cititorii rutciosi vor gsi de ce rde, mnjindu-si nchipuirea cu vorbe, care, prin ele nsele, snt foarte departe de obscenitate.

Aluzii de toate culorile ntlnim n satirele eminesciene, n piesele lui Caragiale, n povestirile lui Creang, n Povestea vorbii a lui Anton Pann, n fabulele lui Grigore Alexandrescu, n parodiile lui George Toprceanu sau n poemele soresciene. Proverbele, zictorile, istorioarele populare, multe pagini de folclor snt pline de aluzii, n diferite forme de expresie. Poezia modern si contemporan, cu osebire de la aparitia simbolismului, foloseste frecvent aluzia, metamorfoznd-o ntr-un principiu de particularizare a expresiei, printr-o anume ncifrare a ei. Mallarm n Divagations discut, alturi de sugestia prezent n poezie si de limbajul aluziv. Generarea tropilor tine de capacittile noastre intelectuale si morale. ntre elementele generatoare, n prim plan este imaginatia, urmat de spirit si de pasiune. Aluzia tine de spirit, de inteligenta creatorului, care implic un cititor capabil s priceap acest joc ce se manifest autonom n raport cu emotia sau sensibilitatea. Tropii, pe lng abundenta pe care o asigur limbajului, i dau, subliniaz Pierre Fontanier, mai mult noblete si mai mult demnitate, mai mult concizie si mai mult energie, mai mult claritate si mai mult fort, n sfrsit, mai mult interes si mai mult savoare. Tropii n poezie snt izvorul si cauza ncntrii pe care o provoac cititorului nu mai putin a nltimii axiologice. De retinut, totodat, c tropii n sine snt doar ornamente ale stilului, ei nu nlocuiesc nici fondul, nici substanta stilului, snt doar parte a tehnicii (n sensul folosit de vechii greci) la care apeleaz scriitorul, nu snt, n integralitate, arta acestuia. Ei trebuie folositi cu moderatie si destul rezerv, abuzul de tropi avnd un efect cu totul nefericit asupra textului. ntr-un discurs importante snt semnificatia si expresia, aici se coaguleaz spiritul discursului,

cuvintele, cum spune Fontanier, nefiind dect corpul lor. Aluzia vine din latinul allusia (ludere ad) a se juca, a glumi, si are un caracter ludic, prin care spiritul evidentiaz anumite idei cu ajutorul altora, cu care se afl ntr-o legtur mai mult sau mai putin apropiat. Aluzia tine si de mestesug, de capacitatea poetilor de a folosi traditia literar, o caracteristic ades ntlnit la poetii zilelor noastre. Despre abuzul si proasta folosire a tropilor atentioneaz att anticii ct si modernii. Ct priveste aluzia, citim n Principii ale criticii literare (1925) a esteticianului englez I.A. Richards, c trebuie s reflectm ns cu grijla problema aluziilor. n spatele folosirii lor si a satisfactiei resimtite se pot gsi motive demne dar si motive nedemne. Snt unii crora familiaritatea cu literatura le prilejuieste un sentiment de superioritate fat de ceilalti, iar acest lucru este vulgar simeschin. Plcerea recunoasterii sensului, proportional cu dificultatea produs de lipsa de evident a unei aluzii, este de mic valoare si nu trebuie confundat cu valorile literare, poetice. Este perfect posibil ca un cititor, familiarizat cu Imnul Nasterii de pild, s recepteze tot ce a intentionat Shelley fr s observe vreodat aluzia, adic fr nici o recunoastere. Dar eruditii uit de asta adesea. O perversiune teribil de ndrgit de savanti este transformarea capacittii de a identifica referinte obscure n semn al culturii. Chestiunea poate fi mentionat, deoarece acest snobism, urmnd calea invers, (sau, dac e preferat metafora, prin recul) face posibile timiditatea si lipsa de sinceritate, diferitele atitudini eronate fat de literatur, iritarea si sentimentul de apsare care duc la dezgustul fat de poezie si la neglijarea ei. Aluzia este o capcan aproape la fel de eficace n cazul scriitorului ct si n cel al criticului academic. Invit la ipocrizie. Poate s ncurajeze si s deghizeze lenea. Cnd devine un obicei este boal curat. Dar aceste pericole nu justific suspiciunile asupra locului ce i se cuvine n poezie aluziei sau unor mijloace de expresie similare. Poezia modern este una ntesat de aluzii, aluzii care pun la grele ncercri cititorul. Un exemplu, la care apeleaz si Richards este Tara pustie a lui T.S. Eliot. Aici aluzia este un procedeu tehnic de comprimare, poema eliotian este, n esent, o epopee, n absenta acestui procedeu tehnic, i-ar fi fost necesare, cum remarc savantul englez, dousprezece volume. Aceste aluzii ns si notele care elucideaz parte din ele au atras oprobriul categoric al multor cititori susceptibili. Dar asemenea cititori nici mcar n-au nceput s priceap ceva. Si tot aici citim un adevr pe care si astzi nc multi iubitori de poezie nu-l accept, poezia dificil alungnd pe cititorul lenes, pentru c foarte mult poezie valoroas prezint cu necesitate ambiguitti n privinta efectului imediat. Pn si cel mai atent si mai sensibil lector e silit s reciteasc si s depun eforturi pn ce poezia i devine limpede si fr ambiguitti. Ca si o nou ramur a matematicilor, poezia original oblig mintea s se autodepseasc, iar asta cere timp. Exemplul cu Tara pustie ar putea fi extins la Cantos-urile lui Ezra Pound, la poemele lui Kavafis pline de aluzii mitologice pn la poezia poetilor generatiei '80. I.A. Richards avea dreptate cnd anticipa n 1925, c, date fiind conditiile actuale si viitoarele posibilitti de dezvoltare indicate de schimbrile survenite n ultimele dou secole, este foarte probabil ca poetii s foloseasc aluzia tot mai intens, si ca operele lor s trimit din ce n ce mai mult nu numai la alte poeme, ci si la tot felul de domenii specializate ale cunoasterii. Bun parte

din experientele cele mai subtile si cu semnificatii mai cuprinztoare, deci din experientele cele mai asemntoare poeziei, snt strnite astzi de lectura unor studii stiintifice. Desigur, nimic nou, nimic ce n-ar fi putut s se ntmple si pe vremea lui Donne. Complicatia rezult din faptul c studiile stiintifice au progresat mult fat de acele vremuri. Apelul frecvent n poezia actual la aluzii care fac trimiteri la domenii, nainte practic interzise lirismului, de la biologie sau matematic, la mecanic, anatomie, fizic sau medicin este un argument suplimentar n a remarca dominatia acestui trop n mai multe cuvinte n poezia contemporan, nu mai putin a solicitrii intelectuale la care e supus cititorul, care, pentru a o accesa are nevoie, pe lng sensibilitate si de o corespunztoare si temeinic informatie cultural.

Viitoarele numere vor avea ca tem: 2008 Poezie si aluzie; Poezie si sentiment. 2009 Poezie si vid; Poezie si somn; Poezie si haos; Poezie si cosmos