3.DESPRE ABSOLUT http://cernica.bravepages.com/3b.

htm nsemnare despre logica celui-ce-nu-se-afl-printre-lucruri

Introducere I. Hermeneutica absolutului
I.1. "Logica" filosofiei si sensurile absolutului I.2. Absolutul revelat si absolutul reconstruit I.3. Absolutul sau cel-fr-atribute

II. Fenomenologia absolutului

II.1. De-constructia Nimicului si semnele Absolutului II.2. Spatiul personal ca loc n care Nimicul este nimicit prin reconstructia calittii sale de absolut sau prin trirea si re-trirea absolutului ca fapt revelat II.3. Despre propriul functiilor spirituale II.4. Propriul filosofiei si al religiei ca functii ale spiritului ncheiere

II. Fenomenologia absolutului

II.1. De-constructia Nimicului si semnele Absolutului Cel dinti dintre filosofii care vorbesc despre Nimic (nefiint) este Parmenide din Elea. ntr-un fragment rmas de la el gsim: "Haidem, am s-ti spun (dar tu, ascultndu-mi vorba, ia aminte) care sunt singurele ci de cercetare ce pot fi gndite: una care afirm c este si c nu-i chip s nu fie, e calea Convingerii (ce ntovrseste Adevrul); cealalt, care afirm c nu e si c trebuie s nu fie, aceasta, ti-o spun, e o cale ce nu poate fi ctusi de putin cercetat: cci nici de cunoscut n-ai putea cunoaste ce nu e (pentru c nu-i posibil), nici s-l exprimi." Iat exprimat clar gndul c ceea ce nu este (nefiinta, nimicul) nu deschide o cale propice "ncrederii ntemeiate" n cunoastere si adevr. Si Parmenide nu este singurul filosof ce recomand ndeprtarea de calea nimicului. De ce atunci o asemenea tem si o astfel de cale, problem? Pentru c Nimicul ncnt; ceea-ce-nu-este atrage n aceeasi msur ca ceea-ce-este. Mai mult, Nimicul este ceea ce apare privirii ntoars de la lucruri si pornit n cutarea "temeiului" lor. Cci nu-i minte sntoas aceea care caut temeiul lucrurilor ntre lucruri. Prin urmare, nimic este ceea ne nu se afl printre lucruri; absolutul - ca cel ce nu se afl printre lucruri - este nimic. Iat aici, n acest ultim enunt, justificarea discursului despre Nimic. Exercitiul acesta retoric despre justificarea temei Nimicului este asezat aici datorit unei conventii care cere ca ceea ce urmeaz s fie dezbtut s apar mpovrat de "ratiunea" tematizrii sale. n cazul de fat, recunoscnd slbiciunea justificrii, afirmm c rostul temei (problemei) Nimicului va aprea prin nssi desfsurarea tematizrii. Raportat la mediul ("lumea") lucrurilor (pe care am putea-o numi, lund seama la traditia filosofic, lumea sensibil, nemijlocit), cel-ce-nu-se-afl-printre-lucruri nu este nimic, altfel spus, este Nimicul. Dac lucrurile au existent, atunci Nimicul nu are existent; iar dac a exista (ca lucru) nseamn a poseda nsusiri, atunci Nimicul nu are nici o nsusire. El nu poate fi subiect si nu poate fi nici predicat; nu numai c nu are nsusiri,

dar nici nu poate fi o nsusire. Acest gnd deschide dou ci: una a reflexivittii, prin care constiinta ntrebtoare, cea care a formulat ntrebrile privind lucrurile si care a descoperit Nimicul, si dezvluie propriile-i limite; cealalt, a transcendentului ca orizont pe care aceast constiint l descoper trecnd dincolo de sine si dincolo de lucruri. Constiinta ntrebtoare si simte limita n neputinta de a prinde n categorii Nimicul (cel-ce-nu-se-afl-printre-lucruri). Neputinta aceasta este rspltit prin "vederea" transcendentului. Astfel, spatiul extrasensibil este determinat. Potrivit "logicii naturale" (care este o logic a bunului simt), ceea ce se afl n acest spatiu este liber de orice conditionare sensibil, proprie lucrurilor; ceea ce se afl aici "exist" n si prin sine. Chiar n acest spatiu vede ea absolutul si-l socoteste ca cel-ce-existn-sine-si-prin-sine. Lund seama la ceea ce am spus despre cel-ce-nu-se-afl-printre-lucruri, ntelegem c logica sa este una nonatributiv, nonjudicativ. "Forma logic" proprie este gndirea speculativ prin care este reconstruit absolutul. Ea nu este o logic descriptiv, ci una ce se aseamn foarte mult cu "logica lui Hermes" sau cu logica "formelor prejudicative" . ntruct ea trebuie privit n dou chipuri, ca logic a Nimicului si ca logic a absolutului (deoarece constiinta ntrebtoare nainteaz pe calea reflexivittii si a transcendentului), trebuie s rspundem la urmtoarea ntrebare: Cum putem gndi Nimicul ca absolut? De vreme ce Nimicului nu i se poate atribui nici o nsusire dintre cele ce apartin lucrurilor (nici mcar existenta), nseamn c el - trebuind s fie, totusi, gndit - este cel-ce-exist-n-sine-si-prin-sine, nefiind astfel relativ, ci absolut. Desi logica Nimicului este nonjudicativ, putem formula o judecat (respectnd, mai degrab, canoanele logicii obisnuite, ale stiintei logicii, asa cum ea a fost elaborat si reelaborat de la Aristotel ncoace): Nimicul este absolut. (Nu uitm c mai devreme am obtinut si enuntul Absolutul este Nimic.) "Nimicul este negarea totalittii fiintrii (lumii lucrurilor, n limbajul nostru), este ne-fiintarea n chip absolut" . Pus ca absolut, Nimicul este negat, adic el trece n pozitivul ca atare, n ceea-ce-este-n-cea-mai-mare-msur, n fiint. El este dezlegat de conditia sa primar, este dezlegat de sine. Ca Nimic absolut, el nu primea nici un atribut; gndit ca fiind n fiint, el va avea atribute, dar nu cele pe care le au lucrurile (fiintarea), cci, desi nu mai este Nimicul (n sine), el nu a devenit lucru, existnd, ci a trecut n opusul su, n fiint (lucrul nefiind opusul a ceea-ce-nueste-si-nu-poate-s-fie), altfel spus, a cptat fiint (fr a fi n identitate cu fiinta). Totusi, Nimicul se comport acum, pe de o parte, ca un lucru, ntruct devine purttor de atribute, dar, pe de alt parte, el nu este, acum, fiind n fiint, lucru obisnuit, cci nc este cel-ce-nu-se-afl-printre-lucruri. Predicatele sale sunt negative; cum vor fi si ale fiintei. "Prin rezultare cognitionist, ca n celebra alegorie parmenidian, ea (ontologia - n.n.) este calea mintii ctre 'adevrul bine rotunjit', ca definire negativ a fiintei n sine: nenscut, nepieritoare, neconditionat, indeterminat si prin toate acestea strns ntre limitele sale" . Predicatele negative ale fiintei sunt "normale", dac lum seama la felul n care mintea noastr gndeste fiinta, anume ca trecere a Nimicului n opusul su (opusul fiind fiinta nssi). Amintirea despre Nimicul din care pro-vine fiinta ntru care este Nimicul nsusi va fi pstrat, pentru gndirea noastr, de predicatele negative ale fiintei. Aceast logic apofatic (negativ) este prezent, ntr-un chip propriu, si n teologie. Dumnezeu este dincolo de orice fiint si de orice atribut al acesteia. Potrivit Printilor crestini, dar potrivit, cum socoteste Chr. Yannaras, "teologiei naturale", "teologiei apofatice a esentei" din Apus, ca si "teologiei apofatice a persoanei" din Rsritul grecesc, Dumnezeu este reprezentat ca nefiind cel ce poate sta printre lucruri. Numai c, socoteste teologul grec, n Apus s-a trecut de la teologia natural (catafatic, adic afirmativ, n principiul su), la un apofatism al esentei, potrivit cruia cunosc "cele existente ca entitti concrete, predeterminate de ratiunea (logos) propriei lor esente (ousia), asa cum o concep eu intelectual. Iar dac esenta este increattranscendent-supranatural, accept c eu gndesc existenta unei asemenea esente, dar nu-i cunoasc realitatea" . n vreme ce n Rsritul grecesc a fost cultivat, nc de la primii Printi, teologia apofatic a persoanei, potrivit creia Dumnezeu poate fi "cunoscut" printr-o relatie personal, el nsusi fiind, n relatia cu omul, Persoan (persoan trinitar sau Trei Persoane). n aceast din urm "teologie", Nimicul nu este, pentru c (el) este ne-fiint. Totusi, Nimicul semnaleaz faptul c Dumnezeu lucreaz n afar de sine, Nimicul fiind reprezentat de Lucrrile sale, ce nu se afl printre lucruri, dar introduc n lume o ordine. ntr-un fel, Lucrrile sunt exterioare Creatorului lor, dar si fiintrilor (lucrurilor); Ele sunt Nimicul fat de fiintri, dar sunt astfel si fat de Dumnezeu. Prin urmare, Nimicul este creat tot de Dumnezeu. De fapt, nimicul reprezint libertatea lui Dumnezeu, cci El a creat lumea ex nihilo, adic neconstrns, fiind dincolo de necesitate si ntmplare. Consecinta acestor idei, n privinta logicii celui-ce-nu-se-afl-printre-lucruri, este urmtoarea: Nimicul este absolut numai ntr-o privint: fat de lucruri si fiindc el nu se afl printre ele, ne-fiind ca ele. Dar n privinta lui Dumnezeu, el este ceva, cobornd din Creatotul, si totodat nu este nimic, cci nu reprezint Persoana (Esenta) divin; oricum, n aceast din urm privint, el nu este absolut. Acelasi ton de diferentiere ntre dou maniere crestine de abordare a problemei absolutului divin gsim si la un teolog baptist contemporan, Silviu Rogobete. Acesta semnaleaz c teologia occidental a parcurs drumul deschis de Augustin, acela al identificrii lui Dumnezeu mai degrab cu o realitate impersonal, cu o

realitate pre-ontologic relativ la Sfnta Treime nssi. Augustin nu a putut trece peste gndirea neoplatonic pentru a accepta lucrarea Printilor capadocieni. Acestia transform semantica unor termeni prezenti n filosofia greac: substant (ousia), ipostas (hypostasis) si persoan (prosopon), n asa fel nct "persoana si ipostasul devin sinonime, persoana dobndind caracter ontologic. n acelasi timp, natura (substanta) si pstreaz caracterul ontologic, dar este definit numai pe baza realittii si a relatiei dintre cele trei persoane. Astfel, primatul nu mai este al naturii, ci al persoanei" . Asadar, personalizarea realittii divine si antropologice salveaz, cumva, blocajul impersonal al divinittii abstracte precrestine si eretice si deschide o cale a crei finalitate este de natur soteriologic. Numai astfel Dumnezeu nu este Nimicul, iar relatia omdivin este deschis n ambele ei sensuri. S rmnem ns la logica celui-ce-nu-se-afl-printre-lucruri. Vom reveni asupra Nimicului din teologia apofatic n partea final a acestui studiu. Nimicul este absolut, judecata prin care dezlegm Nimicul de el nsusi, determin consecintele amintite: aparitia fiintei (n care trece Nimicul) si predicativitatea negativ a acesteia. Dar judecata aceasta arat c absolutul nsusi capt o determinare "negativ" - fiind predicatul Nimicului - si c el si poate exersa aceast functie de predicat fat de orice altceva ce nu apartine sau nu mai apartine lumii lucrurilor (acest altceva dezvluindu-si, prin legtura lui cu predicatul absolutului, fiinta proprie). De exemplu, Dumnezeu (ca nefiind lucru) este absolut; dar si principiul celor vechi - ca nefiind lucru - este absolut. Astfel, logica Nimiculuidevenit-opusul-su descrie un spatiu aflat ntre conceptul a ceea-ce-exist-n-sine-si-prin-sine si gndul despre cel-ce-nu-se-afl-printre-lucruri. Oricum, Nimicul nu are o relatie de identitate cu ceea-ce-este, desi se afl n fiint, asa cum aceasta nu poate fi n nici un chip ne-fiint. "Si astfel, dup cum nimicul absolut (omnino nihil) nu are nimic din fiint, nici din conditiile sale, din contr, fiinta nu are nimic din nefiint, nici n act, nici n potent, nici dup adevrul lucrului, nici dup aprecierea noastr" . Orice functie spiritual (arta, stiinta, mitologia, religia, morala, filosofia etc.) ajunge la Nimic; atingerea Nimicului este conditia faptei spirituale. (Fapta spiritual este nteleas ca dezvluire a sinelui propriu omului, prin ptrunderea sa nluntru-i, sub asistent divin, prin actul "omului interior", cum ar spune Fericitul Augustin.) De altminteri, "fiinta istoric a omului contine ca element esential o negativitate fundamental care se revel n raportul esential dintre experient si ptrunderea spiritului" . Stiinta, morala ajung aici sustrgnd lucruri din lumea lucrurilor; arta, propunnd un lucru, construit de ea, ca purttor al Nimicului; mitologia, simbolizndu-l pe acesta; religia, deschizndu-se de la nceput ctre ceea ce nici nu este din lumea lucrurilor, nici nu este construit de ea, ci este pozitivul a ceea ce, potrivit "logicii naturale" (proprie lumii lucrurilor), apare ca Nimic: Dumnezeu. De fapt, religia l propune pe Dumnezeu ca fiind, ntre lucruri, cel-ce-nu-se-afl-printrelucruri. Propunerea este ndemn la trirea si re-trirea absolutului ca fapt revelat, cci ntru cele divine trebuie nu doar s ne instruim, ci s si ptimim . S mai lum cteva exemple. Gravitatia este un fapt de stiint. Dar ea nu este altceva dect lucrul care cade de la o nltime, sustras lumii lucrurilor. Numai astfel ea semnaleaz o prezent de dincolo de lucruri si faptul c acestea sunt supuse unei forte nevzute. Totodat intr n fiint, fiind scoas la iveal, o "parte" din om: aceea care face posibil cunoasterea lucrurilor prin ceea ce-i dincolo de ele. Prin art propunem existentei, de exemplu, o partitur muzical; aceasta este purttoare a Nimicului. Ea nu conteaz ca lucru, pentru c ceea ce ea poart nu este o nsusire fizic. Pentru lumea lucrurilor, ea este purttoare a Nimicului; pentru logica celui-ce-nu-se-afl-printre-lucruri, ea este Nimicul nsusi. De asemenea, un personaj literar este, raportat la destinul obisnuit, purttor al Nimicului, pentru c ceea ce el aduce pe lume nu este "n corp concret". Noi i simtim destinul ca nefiind al nostru. E fals ceea ce spun unii, anume c ne regsim ntr-un personaj si de aceea ne place o bucat literar. De fapt, noi nu ne regsim de loc n destinul personajului, dar dac se ntmpl, totusi, s avem impresia c ne regsim acolo, n destinul altuia, atunci avem un bun temei s credem c ne-am gsit pe noi nsine, prin mijlocirea personajului, n propriul destin (nu n oper sau n destinul personajului). Cci ceea ce gsim nu poate fi dect "noi nsine", dar niciodat nu ne regsim fr mijlocitor, adic fr cel care ne dezvluie, prin artre de sine, propria-ne identitate. Personajul a jucat aici rolul pe care, n regsirea de sine absolut, mntuitoare, l joac Mijlocitorul nsusi, Marele Mijlocitor. Filosofia, de asemenea, atinge Nimicul, fiind functie spiritual. Dar ea nu-l exprim deloc ntr-un mod care s aib legtur cu lumea lucrurilor si cu logica specific acesteia. Ea deconstruieste absolutul, adic l "analizeaz", i descompune virtualitatea spiritual, apoi l reconstruieste, sau reconstruieste acea calitate a Nimicului ce se dovedeste a fi singura calitate a acestuia. Reconstructia filosofic a absolutului (care cuprinde si deconstructia sa) nu este "pozitificare" a Nimicului, ci oglindire a modului n care calitatea ca atare, absolutul, si iese din sine, constrns de constiinta ntrebtoare, si se ntoarce la sine, preumblndu-se astfel prin fata constiintei. Ceea ce are semnificatia cea mai ndrepttit n universul astfel constituit al filosofiei este ntrebarea. ntrebarea constrnge absolutul s-si ias din sine, s-si descopere virtualitatea spiritual si, apoi, s-si revin la sine, reconstruindu-l, justificndu-l pentru sine. ntr-un fel, filosofia este propedeutica oricrei functii spirituale. Dar, de fapt, nici o functie spiritual nu este privilegiat: fiecare are rostul su. Aceasta nu nseamn c Nimicul, descoperit de orice fapt spiritual, nu si-ar deschide ci "mai proprii".