O abordare fenomenologica a constructelor personale Col.conf.univ.dr.

Eugen David Cum poate fi un obiect ce exista cu adevarat pentru mine (nu numai in calitate de obiect vizat intr-un anumit mod, ci si de obiect care se confirma in mine intr-o maniera concordanta) altceva decat punctul de intersectie al sintezelor mele constitutive? Iata o intrebare la care, impreuna cu Edmund Husserl au incercat sa dea un raspuns nu numai filosofii, ci si psihologii si sociologii si, intr-o oarecare masura fiecare dintre noi atunci cand am incercat sa ne construim un model reprezentativ al lumii in care traim. Acest model trebuie sa ne permita sa dam mediului nostru existential un anume sens si totodata, sa ofere conduitei noastre jaloanele comportamentale construite in raport cu acest mediu. Faptul experientei alteritatii (a ceea ce nu suntem) se prezinta in realitate ca experienta a unei lumi obiective si in cadrul ei, ca experienta a celorlalti . Desigur, este o experienta incarcata de subiectivitate, dar drumul catre descifrarea esentelor este si punctul de plecare spre construirea personalitatii noastre, a unui mod propriu de a fi in lume. Odata constituite acele sisteme evaluative operante nevitale prin care descifram esenta datului si anticipam actiunile noastre viitoare, vom putea spera ca, prin noi insine, vom contribui la structurarea si autodeterminarea propriei personalitati. Personalitatea umana se constituie, dintr-o asemenea perspectiva, ca un sistem al sistemelor de reprezentari cu privire la lume si viata [...] fiecare personalitate detine un sistem de constructe personale cu privire la sine si la ceilalti oameni, cu ajutorul carora interpreteaza datul psihologic in asa fel incat acesta sa-i permita predictii comportamentale. Ideea constructelor personale nu este noua, ea aflandu-si originile in teoria constructelor personale elaborata de catre George Kelly in 1955 ca teorie explicativa asupra personalitatii. Avand la baza ideea ideea ca omul apare drept o consecinta a propriei sale experiente, aceasta teorie de natura cognitiva si experientiala se opune abordarii psihometrice a personalitatii pe motiv ca aceasta nu explica suficient de mult modul in care indivizii insisi interpreteaza ceea ce se intampla in jurul lor. Important este, in opinia sa, felul in care intelegem ceea ce ni se intampla si, pe aceasta baza, ca organizam si anticipam actiunile noastre. Procedand in acest mod, ne vom comporta asemeni oamenilor de stiinta care incearca sa explice anumite fapte petrecute, pe baza unor ipoteze pe care le formuleaza si, cu ajutorul carora, incearca apoi sa faca predictii asupra a ceea ce se va intampla in viitor. George Kelly considera ca dezvoltarea continua a acestor simple teorii explicative si testarea lor din perspectiva factorilor pe care ii adunam in experienta noastra zilnica,

reprezinta cognitia sociala si sta la baza constituirii de constructe personale. Acestea nu se refera la notiuni (concepte), ci la judecatile de referire apreciativa care permit omului interpretare si anticipare. Daca aceste judecati de valoare nu corespund cautam alte explicatii si astfel, in permanenta, elaboram viziuni asupra semenilor nostri pe care le folosim ca baza pentru reactiile si comportamentele noastre. De remarcat ca aceste constante sunt bipolare si, totodata, personale. Aceasta inseamna ca daca, de pilda, unul dintre constructele mele ar fi cinstit necinstit eu pot folosi aceste atribute pentru a evalua persoanele cu care intram in contact, analizandu-le din perspectiva cinstei de care dau dovada. Fiind personale, constructele imi apartin, fundamentand judecatile mele de valoare ceea ce inseamna ca pentru o alta persoana, atributele de evaluare ar putea fi cu totul altele. De regula, fiecare dintre noi ne constituim un set de 8-9 constructe personale principale (supraordonate) si altele, in numar mult mai mare, subordonate celor dintai. Din postulatul fundamental al teoriei lui George Kelly, care sustine ca actiunile individului sunt orientate din punct de vedere psihologic de modul in care acesta anticipeaza evenimentele, decurg si alte idei interesante care caracterizeaza, intr-o si mai mare masura, sistemul constructelor personale. Redam doar cateva dintre acestea: a) constructele personale sunt organizate ierarhic, fapt care ne ofera posibilitatea sa realizam o mai nuantata interpretare a evenimentelor; b) sistemul constructelor personale ce apartine unui individ se modifica in functie de interpretarea cu succes sau a evenimentelor; c) modificarile intr-un sistem de constructe sunt limitate de personalitatea constructelor in al carui registru de convenienta se produce modificarea; d) similaritatea constructelor personale determina o similaritate a conceptiilor si, prin aceasta, o apropiere intre indivizii care le detin. Concluzionand, se poate afirma ca pentru adeptii acestei teorii, calea de a intelege personalitatea este aceea de a-i examina constructele, adica structura de interdependenta dintre constructe, ca si calitatea acestora. O asemenea idee a fost nu numai acceptata dar si aspru criticata de unii psihologi care nu puteau sa se impace cu eliminarea din explicatiile asupra personalitatii a unor concepte devenite traditionale: emotie, motivatie, nevoi, placeri, impulsuri etc. Absolutizarea rolului proceselor rationale in constituirea personalitatii nu putea constitui decat pentru psihologii cognitivisti un punct de plecare suficient de valid si, ca atare, analiza de catre

George Kelly si sustinatorii sai a unor stari si fenomene psihice cum ar fi satisfactia, fericirea, dispretul, increderea de sine, agresivitatea etc. de pe o astfel de pozitie nu putea fi decat suspiciuni in randul celorlalti psihologi. Cu toate acestea, chiar daca, la prima vedere, teoria lui Kelly ne apare oarecum simplista si chiar speculativa, ea ne ofera posibilitatea intelegerii mai depline a modului de a fi si de a actiona al unui individ. Ori, prin aceasta, relationarea cu individul si respectiv, orientarea actului educational astfel incat el sa conduca la realizarea unei personalitati autentice, se va face mai rapid si, desigur, mai eficient. De pilda, in cazul in care educatorul va adopta un stil educational fundamentat pe o indulgenta exagerata fata de cel educat, acesta din urma va fi facut sa creada (sa previzioneze) ca ii vor fi satisfacute in viitor dorintele. Dimpotriva, o exigenta prea mare, il va conduce pe tanar la insusirea unor constructe rigide si limitative de interpretare a realitatii. De asemenea, utilizarea repetata a unor etichete negative de apreciere a tanarului supus actului formativ, de pilda esti un indisciplinat, esti un nepriceput etc. va avea drept rezultat integrarea acestor constructe in sistemul de interpretare a propriei persoane, cu efecte negative asupra increderii in capacitatile sale, cat si in interpretarea actiunilor sale viitoare. Intelegem astfel de ce reprezentarile pe care tinerii le au in raport cu institutia scolara si cu slujitorii ei sunt atat de diferite. Chiar daca pentru fiecare dintre noi din viata, sistemul de constructe personale pe care l-am realizat in legatura cu ea a determinat viziuni diferite asupra rolului pe care scoala l-a judecat in favoarea noastra. Pentru unii dintre noi ea a constituit un prilej de satisfactii, de amintiri fericite, de generator al unor idealuri mai mult sau mai putin marete, pe cand, pentru altii, ea a constituit un moment de mult uitat, plictisitor, confuz ori trist al existentei lor. Pentru educatori, concluzia care rezulta din aceste consideratii este suficient de clara si de angajanta in acelasi timp. Ea ne sugereaza faptul ca o contributie eficienta la formarea personalitatii elevului cu care lucram este doar aceea care ca finalitate o reprezentare corecta a acestuia din urma asupra rosturilor actului didactic si asupra competentelor de care trebuie sa dispuna la un moment dat. A ne limita doar la transmiterea de cunostinte si a ramane indiferenti la efectul pe care acestea il produce in constiinta elevului este nu numai insuficient dar chiar daunator. Iata de ce subscriem si noi la opinia lui Allen Bergin (1978) care afirma ca exista multi profesori in zilele noastre care nu se preocupa de efectul pe care ei il au asupra personalitatii elevilor. Ei se mandresc cu arta de a transmite cunostinte teoretice, nu de a transforma vieti. Unii dintre ei ar putea riposta ca a citi un astfel de capitol este absolut inutil .
http://www.armyacademy.ro/revista4/rev4_art5.html