Teoria socio-constructivista in RelatiileInternationale

Teoria socio-constructivista a prinscontur , in mediulacademic , in anii 1980 , pe fonduldezbaterii neo-neo (neorealism vs. neoliberalism/institutionalism neoliberal) fiindperceputasicategorizata initial ca o tentative firava de a intelege politica internationala sica o abordare reflectivista, netestata inca , ce nu provoaca in mod real teoriile deja consacrate si dominante (neoliberalismul, dar mai ales neorealismul). Sfarsitul Razboiului Rece a marcat in interiorul disciplinei Relatiilor Internationale , limitele teoriei neo-realiste. Richard Price si Chris Reus-Smith argumenteaza ca ,constructivismul trebuie vazut mai degraba ca o extensie a teoriei internationale critice. Totusi acesta difera de primul val al teoriei critice prin accentul pus pe analiza empirica. Afirmarea constructivismului a fost favorizata de 4 factori: in primul rand , rationalistii i-au provocat pe teoreticienii critici sa mute atentia acordata criticii teoretice inspre analiza substantiala a rel. Internationale, in al doilea rand sfarsitul Razb. Rece a suminat pretentiile explicative ale neorealistilor si neoliberalilor, deoarece niciunul dintre ei nu a putut intelege in mod adecvat transformarile sistemice ce dadeau o noua forma ordinii globale. In al treilea rand , la inceputul anilor 90 a aparut o noua generatie de tineri ganditori in favoarea teoriei critice internationale, ce sustineau de asemenea si studiileempirice. In final, avantul luat de noua perspectiva constructivista, a fost sprijinit si de unii cercetatori din aria conventionala a disciplinei, ce au imbratisat cu entuziasm noua perspectiva, deplasand-o de la periferie spre curentul principal al dezbaterii teoretice. Constructivistii sunt impartiti intre modernisti si post-modernisti. Acestia, sustin ca structurile normative sau ideationale sunt la fel de importante ca si structurile materiale si ca acestea pot modela identitatile sociale ale actorilor politici. Constructivistii argumenteaza ca sistemele de idei , credinte si valori impartasite au si ele caracteristici structurale, si ca exercita o influenta puternica asupra actiunii sociale si politice. In al doilea rand, structurile non-materiale conditioneaza identitatileactorilor, iari dentitatileinfluenteazainteresele si implicitactiunile. Cu cuvintele lui Alexander Wendt: identitatile sunt la baza intereselor. In al treilea rand, acestia considera ca agentii si structurile sunt constituiti in mod reciproc. Structurile normative si ideationale sunt considerate capabile sa formeze identitatile si interesele actorilor prin 3 mecanisme: imaginatie, comunicare si constrangere. Cu privire la imaginatie, structurile non-materiale afecteaza ceea ce actorii vad drept domeniul posibilului: modul cumc red ei ca artrebui sa actioneze, care suntlimitarile percepute ale actiunilor lor si ce strategiii sipotimagina si adopta pt a-si atinge obiectivele. Aceste structuri isiexercita influenta si prin comunicare. Cand un individ sau stat cauta sa isi justifice comportamentul, ei vor apela de obicei la norme stabilite de comportament legitim. In sfarsit , structurile pot impune constrangeri importante asupracomportamentuluiaceluiactor. Constructivistii subliniaza ca normele si ideile institutionalizate functioneaza ca justificari doarptca elea u deja forta morala intr-un anumit context social. In anii 90 auevoluat 3 forme de constructivism: constructivismul sistemic, cel la nivel de unitate si celholist. Prima dintreacestea ii urmeaza pe neorealisti in adoptareauneiperspective de tip a treiaimagine , ce se concentreazanumai pe interactiuneadintreactori statali, unitari.Totceea ce

existasau se petrece in domeniulpoliticii interne este ignorat. Textele lui Wendtreprezintasingurulexempluveritabil al acestei forme rare de constructivism. Constructivismul la nivel de unitate este opusul constructivismuluisistemic. In loc sa se concentreze asupradomeniuluiextern , international , constructivistii de acesttip se concentreaza asupralegaturii dintre normele sociale si legale si identitatile si interesele statelor , aceiasi factori pe care Wendt i-a ignorat. Acolo unde constructivistii sistemici si cei la nivel de unitatereproduc dihotomia traditionala intreinternational si intern , constructivistiiholisti cauta sa uneascaceledouadomenii. Ei aducsocialul si corporativulimpreuna, intr-o perspectiva analitica unificata. Constructivistiiholisti se cincentreaza asuprarelatiei constitutiver eciproceintreaceasta ordine si stat. Aceasta perspectiva generala a produs doua analize distincte, dar complementare, ale schimbarii internationale: una care se axeaza pe schimbarile majore de sisteme internationale , cealalta pe schimbarile recente in cadrul sistemului modern. In concluzie afirmarea constructivismului a vestit o reintoarcere la o forma de teoretizare mai sociologica, mai istorica si mai orientata sprepractica in relatiile internationale. Constructivistiia upreluati deeaca statele formeaza mai multdecat un sistem, caformeaza o societate si auimpinsaceasta idee spre noi niveluri de sofisticare teoretica si conceptuala. In ciudafaptuluica a preluat multe dinangajamenteleintelectualeasociate in modnormal cu scoalaengleza, constructivismulisi are originea in Statele Unite. Principalii sai exponenti, fieaufost educati, fiepredau in prezent in Universitatile Americane de elita. Unuldintremotivelesuccesuluiconstructivismului in SUA a fostaccentul pus pe teoretizareafundamentataempiric, mai degrabadecat pe critica meta-teoretica, o orientare ce contrazicemult mai putincurentulpricipal. Totusiodata cu succesul a venit si normalizarea si aceasta a dus la uitareaangajamentelorteoretice care eraupuncte centrale aleconstructivismului in primi ani.