Marele Smog din 1952(The Great Fog)

Categoria hazardelor industriale cuprinde diverse accidente, declanate de om cu sau fr voia sa, legate de activitile industriale, cum sunt exploziile, scurgerile de substane toxice etc. Amplasarea obiectivelor industriale n vi adnci i depresiuni, n care se manifest frecvent fenomene meteorologice cum sunt calmul atmosferic (lipsa curentilor de aer) i inversiunea termic, conduce la stagnarea i cumularea poluanilor i, n final, se ajunge la concentraii periculoase. ntre 5 i 8 decembrie 1952, la Londra, factorii climatici (calmul atmosferic i inversiunea termic, ce a generat o ceata densa), alaturi de cantitatile mari de fum provenit din arderea carbunelui, atat industrial, cat si casnic, intrucat perioada aceea era una friguroasa, si de o masa de aer cald de deasupra Atlanticului, ce a ajuns deasupra metropolei, blocand astfel disiparea emisiilor, au determinat o situaie catastrofal. In primele ore ale zilei de 5 decembrie, orasul a incercat sa functioneze ca de obicei, dar lucrurile s-au inrautatit rapid: parbrizele soferilor s-au acoperit cu mocirla, fortandu-i sa-si abandoneze masinile. Transportul public s-a facut doar cu metroul; vizibilitatea era atat de scazuta, incat oamenii care ieseau din casa riscau sa se rataceasca; scolile s-au inchis si oamenii au fost nevoiti sa poarte masti Numrul deceselor provocate de faimosul smog londonez a fost evaluat la 4 000 doar in prima saptamana (in special din cauza unor afectiuni respiratorii si cardiovasculare), cel al persoanelor care au avut de suferit fiind mult mai mare (aprox. 12 000), prin diverse tipuri de cancer si tulburari neurologice. Cei decedati aveau buzele albastre, iar autopsiile au relevat iritarea si inflamarea cailor respiratorii, de vina fiind aerul acid si incarcat cu particule toxice. Concentratia acestor particule a fost de 56 de ori mai mare decat in mod normal, iar valoarea pH-ului atmosferei a scazut la 2 (un aer foarte acid, valoarea obisnuita fiind intre 5 si 9), din cauza umezelii si a dioxidului de sulf. Varful deceselor a fost inregistrat in ziua de 8 decembrie, cu peste 900 de cazuri. Dupa aceasta catastrofa, care reprezinta cel mai devastator caz de poluare din istoria Marii Britanii, au fost emise doua legi (cunoscute ca Clean Air Act), in 1956 si 1968, care au stabilit ce fel de combustibili pot fi folositi in zonele urbane, unde trebuie amplasate centralele care functioneaza pe baza de carbune, ce inaltime trebuie sa aiba cosurile de fum ale fabricilor si alte masuri de reducere a poluarii. Fenomenul s-a repetat totusi in 1991, ducand la moartea a 160 de persoane. In prezent, Londra dispune de 80 de statii de monitorizare a calitatii aerului, complet automatizate. Totusi, in unele zone ale orasului, nivelul noxelor depaseste nivelul admis, in special din cauza poluarii provenite de la automobile si avioane.