Dupa-amiaza in Chicago, pe timp de vara e un adevarat miraj; blocurile incremenesc prajindu-se, pamantul copt si asfaltat ridica si el caldura, si cerul

e prea limpede pentru tot ce se petrece in Chicago. Stalpii stau drept si frig, oamenii stau stramb si raman reci, Old Meg She was a gypsy femeia putin nebuna, isi taraie gunoiul in vazul lumii, spre deosebire de noi toti ( din care cauza e putin nebuna ). In suburbii, Chicago, in dupa-amiaza de vara nu exista. Poate e doar un miraj, dar asa e. Bunica May urca scarile incet. Se intoarce de la bunica Scarlet; au vorbit ce vorbesc bunicile adica despre copii si nepoti. Bunica May, ca toate bunicile care se respecta, pare si este mai tanara decat o recomanda varsta. Frumoasa insa, in acceptiunea universal-valabila a termenului, bunica May nu prea este; doar ochii, oarecum mai zbarciti si mai obositi acum decat cu douazeci de ani in urma, au ramas la fel de vioi, permanent treji, batjocoritori pe alocuri, curiosi, deschisi si dispusi sa converseze. Ochii, incheieturile subtiri, pe care bunica May nu concepe sa nu se legene cel putin cinci bratari, si parul ondulat. Ajunsa la racoarea blocului, bunica May lasa sacosa. Isi scutura camasa lunga de vara, ia o piersica; se deschide o usa, si bunica May asteapta sa coboare Alex. E inca dupa-amiaza de vara in Chicago;Alex, ca in fiecare dimineata, e prost dispus, putin mahmur, lenes si-i e foame dar ii zambeste voios bunicii May, care il masoara din cap pana in picioare, mai ciudat si mai atent decat de obicei. Bunica May nu-i e bunica, dar tot atat de bine ar putea sa-i fie, asa ca Alex o considera matusa. - Buna dimineata, matusa. Bunica May ii arat discret sacosa cu piersici; Alex o ia, si urca impreuna, el in spatele ei; bunica May e singura pe langa care Alex are grija sa-si aminteasca sa fie bine-crescut. - E dupa-amiaza. - Matusa, dimineata e atunci cand te trezesti. - Oricat am vrea, Pamantul nu se invarte in jurul nostru, ci in jurul Soarelui;deci dimineata e cand rasare soarele. - Matusa, e prea dimineata pentru conversatia asta. Bunica May zambi cu capul aplecat, ridicandu-si la fiecare pas camasa lunga de vara, sprijinindu-se cu mana osoasa si uscata de balustrada, si inaintand alene; nu se grabea deloc, in principiu pentru ca bunica May a considerat mereu ca Alex e prea atent cu ea, si prea indiferent cu celelalte fete, cu cincizeci de ani mai tinere decat ea. Alex a urmat-o pe bunica May in apartamentul ei umbros, in care uneori, cand facea clatite sau briose, ramanea cu ea sa se uite impreuna la filme vechi, frantuzesti, sau la Dallas. In bucatarie, in haosul de care bunica May nu avea curaj sa se descotoroseasca, ( pentru ca n-ar mai fi gasit nimic ), Alex a observat un tort. - Vreau si eu, matusa. - Nu acum. Vino diseara pe la zece. - La zece, matusa?zambi Alex, gandindu-se de ce nu se pricep toate fetele sa-si dea intalnire asa de firesc ca bunica May. - Da. Si sa-mi aduci flori. Sa nu mirosi a tigari, sau a orice altceva spunea bunica May scotand un cutit dintr-un borcan si o tava din cuptor, si taind o bucata imensa de tarta de visine sa te speli pe fata, sa fii treaz. Si daca poti, adu si ciocolata. Trufe. - Vreo ocazie speciala, matusa? Alex privea curios paharul de lapte rece, asezat acum in fata farfuriei cu tarta de visine. Bunica May il rasfata ca pe copiii mici.

Da. S-a terminat Dallas, chiar nu mai am ce sa fac vineri seara, si Scarlet e indragostita, deci nu pot sa contez pe ea. Oamenii indragostit ma plictisesc din caleafara. - Indragostita? Alex manca placinta si se hotara sa nu se mai intalneasca cu Mike. - Chiar credeam ca n-o s-o mai apuce, de cand cu moartea lui Charlie si marca fiecare cuvant indreptand cutitul spre Alex. - Acum inteleg de ce nu-mi spunea bunicul nimic de tineretea lui. Oricum, matusa, nu trebuie sa-ti faci griji; bunicul te-a iubit doar pe dumneata. Spunea ca doamna Scarlet n-are gust. - Avea dreptate, isi deseneaza sprancenele cu creionul. Bunica May umplu un borcan cu apa si se duse sa-si ude florile. Alex se opri in pragul sufrageriei. - La zece, matusa. - Da. Sa vii. Sa aduci flori. - Daca sunt frumoase, pot sa-mi rezerv jumatate de tort? - Pe parcursul saptamanii. - Matusa, n-ai haz de dimineata. - Poate pentru ca e dupa-amiaza. Si chiar si-asa, Charile spunea ca am gust. - Asta pentru ca era indragostit de dumneata, chiar daca n-avea stofa. Bunica May auzi usa inchizandu-se. Nu era chiar asa dupa-amiaza cum spunea bunica May se insera, de fapt. Alex se indrepta fara sa se grabeasca spre cartierul de carton o suburbuie a unei suburbii din Chicago unde pareau sa locuiasca mai mult pisici decat oameni. Acum, vara , dormeau toata ziua ascunse sub masini ruginite si cu rotile dezumflate si intepenite in locul in care bunicii le-au parcat acum cel putin zece ani. Spre seara isi intindeau labutele lenese si motaiau, cu ochii intredeschisi, asteptand sa li se faca suficient de foame incat sa se ridice de-acolo. Alex nu avea un suflet foarte mare, doar unul foarte bun si foarte bland, cand nu se gasea cate cineva care sa-l faca sa urasca toata omenirea, mai putin pe Cassie, pe bunica May si pe bunicul Charlie. Cu toate ca nu era in niciun caz o fire poetica din contra, una foarte calculata daca ar fi crezut in metempsihoza sau reincarnare, ar fi stiut sigur ca in fiecare psicia maidaneza e o femeie. Pisicile maidaneze pe care le adoptase el sufleteste se miscau cu gratie nestudiata, nestingherita, decent, erau subtile, discrete, tacute; adorau toata atentia si alinturile lui ( fara sa-i dea prea mare lucru in schimb ), isi cunosteau bine interesele, erau oricand gata sa se zgarie pe ochi una pe cealalta, cadeau mereu in picioare si aveau deplina incredere in ochii lor verzi sau aurii, ficsi si aposi. Alex se opri la o farmacie veterinara, apoi la o alimentara, si apoi se indrepta de-a dreptul spre cartierul de carton. S-a asezat turceste pe bordura, iar ele s-au adunat imediat si fara zgomot, cu gratie chiar daca erau infometate. Desi era foarte singur, sau asa se simtea cel mai adesea, in orice caz, nu lua niciuna acasa, si nu le dadea nume; una singura n-ar fi avut niciun farmec, oricum. Cu toate astea cea complet neagra si cu ochi caprui-aurii era preferata lui. Isi scutura repede mustatile de lapte, se desprinse de grup si porni incet spre el ( pisica asta nu se grabea niciodata ; poate de-aia toate cele noua vieti ii erau intacte ), se aseza pe picioarele lui goale se descaltase de papuci si incepu sa-l impinga cu capusorul ei negru, si sa-l linga cu limba ei aspra pe glezne. Alex vorbea cu pisica asta mai mult decat vorbea cu oricine altcineva, chiar si cu bunica May. Asa ca in timp ce se juca cu ea, se apuca sa-i spuna ce-l framanta.

- Cred ca se intoarce Cassie in seara asta. S-ar putea sa aiba accent, ceea ce ar fi groaznic, stiu. Sper sa nu fie la fel de draguta cum o stiam. Bunica May n-are o varsta anume; e de-o seama cu muzica buna, cu dantela si bijuteriile fine. In ciuda acestei varste nobile, intelepciunea ei e de moment ( fara sa dea vreodata gres ); e la fel de dezordonata si nehotarata ca ploile de vara, si la fel de binevenita intotdeauna. Bunica May a avut o viata foarte agitata; s-a nascut undeva in munti, a copilarit pe la marginea Marelui Canion, s-a indragostit pe plajele de langa Miami, a ramas vaduva in Alabama, a nascut in Virgina, si a crescut-o pe Cassie nepoata ei in Chicago. Bunicul Charlie era vecinul de la doi; spre el s-au indreptat multe din intentiile ei bune si proaste; ca de obicei, cele bune au avut dintre cele mai groaznice urmari ( anume ca initial,bunicul Charlie, dupa o viata la fel de aglomerata, era impacat cu linistea si plictisul batranetii; dupa intentiile bune ale bunicii May, care s-au rezumat la tarte si compoturi pentru un batran singur cu un nepot-problema, bunicul Charlie se impaca foarte greu cu varsta lui cu parul alb si rar, cu mainile slabe, cu proteza, cu cristalinul defect, etc.)