NR.

56, LUNI 10 APRILIE 2006

Capcanele contractului de credit bancar

Fara a contesta principiul libertatii contractuale, deplin aplicabil si in materia contractelor de credit, de cele mai multe ori in practica se intampla ca cei presati de nevoi sa fie obligati sa vrea, iar cei care sunt mai puternici sunt liberi sa le-o impuna. Aceasta este principala premisa a unor clauze din contractele de credit bancar, care pot fi considerate vadit dezavantajoase pentru imprumutat si care sunt acceptate de catre acesta prin semnarea contractului de credit, fie sub imperiul necesitatii, fie din ignoranta. Bancile utilizeaza in activitatea de creditare banii deponentilor, care trebuie sa fie ocrotiti de riscul de a-si pierde economiile prin acordarea de catre banca a unor asa-numite credite neperformante. Insa aceste masuri de precautie sunt deseori impinse la extrem. In ideea protejarii intereselor deponentilor, se incalca drepturile persoanelor care apeleaza la incheierea unui contract de credit bancar. Se ajunge la o supraincarcare a acestora din urma, care tinde, in unele privinte, sa escaladeze limitele legale. Avocatul Bogdan Iacob, senior associate la societatea de avocatura SOVA & Partners, arata care sunt capcanele intinse de banci si la ce aspecte trebuie sa fie atenti solicitantii unui credit la incheierea contractului cu banca. In intelegerea clauzelor contractului de credit trebuie sa se plece de la premisa ca, desi legea nu califica acest contract ca fiind unul de adeziune, practica releva faptul ca toate bancile pun la dispozitia solicitantului de credit un formular tipizat de contract ale carui clauze nu pot fi negociate. Prin urmare, desi nu exista nicio dispozitie legala in acest sens, profitand de absenta partiala a unor reglementari in domeniu, ca si de cererea mare de pe piata, bancile au transformat tacit contractul de credit intr-un contract de adeziune, ale carui clauze nu pot fi negociate de catre viitorul imprumutat cu banca. In contextul transformarii tacite a contractelor de credit in contracte de adeziune, o problema majora o constituie existenta, in cuprinsul contractelor de credit, a unor clauze care pot fi considerate abuzive sau vadit defavorabile imprumutatului. Clauzele abuzive sunt acele clauze contractuale care nu au fost negociate direct cu imprumutatul si care, prin ele insele sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, in detrimentul acestuia si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.

Modificari discretionare ale ratei dobanzii O prima categorie de astfel de clauze se refera la posibilitatea bancii de a modifica, in mod unilateral, rata dobanzii. Daca reglementarile actuale impun bancilor obligatia de a stabili in contractul de credit rata dobanzii datorata de imprumutat, in privinta posibilitatii bancii de a modifica aceasta dobanda, a procentului maxim pana la care aceasta poate fi majorata, precum si a evenimentelor care pot determina cresterea ratei acesteia, nu exista niciun fel de prevederi. Din acest punct de vedere, ne aflam in plin camp de actiune a libertatii contractuale, astfel incat bancile se vad obligate sa-si protejeze interesele, chiar daca aceasta inseamna incalcarea principiului bunei-credinte, care trebuie sa guverneze raporturile juridice dintre cele doua parti. Prin urmare, bancile insereaza in contracte clauze de genul: In cazul in care intervine orice eveniment care face ca rata dobanzii de referinta sa nu mai fie disponibila sau folosita de Banca (...), rata dobanzii va fi inlocuita cu o rata stabilita de banca la unica sa discretie sau Banca are dreptul de a modifica rata dobanzii in functie de.. costurile resurselor de finantare proprii. De asemenea, modalitatea de aducere la cunostinta imprumutatului a modificarii unui element esential al contractului, cum este rata dobanzii, nu imbraca, in cele mai multe dintre cazuri, forma prevazuta in contract. Astfel, desi orice modificare a prevederilor contractuale trebuie sa imbrace forma scrisa (act aditional la contract, semnat de ambele parti), imprumutatul accepta ca modificarea ratei dobanzii sa-i fie adusa la cunostinta prin publicare pe site-ul bancii ori prin afisare la sediul sucursalelor bancii, iar daca nu accepta noua rata se obliga sa restituie bancii,

in termen de cinci zile, toate sumele datorate in temeiul contractului, respectiv capitalul, dobanzile si comisioanele neincasate de banca.

Dobanzi penalizatoare la limita legii O alta clauza consimtita de debitori se refera la plata unei dobanzi penalizatoare, datorata in situatia in care debitorul nu-si indeplineste obligatiile de plata. Unele banci practica o dobanda penalizatoare in cuantum foarte ridicat (care poate merge pana la 20%), pentru dobanda neachitata la termen. Acest procedeu, denumit in doctrina juridica anatocism (adica dobanda la dobanda), a fost interzis prin Legea nr. 313/1879 pentru anularea clauzei penale din oarecare contracte si abia ulterior aparent permis, prin Ordonanta Guvernului nr. 9/2000 privind nivelul dobanzii legale pentru obligatii banesti, fara insa ca ultimul act normativ sa stabileasca un cuantum maxim al acestei dobanzi. Profitand de cadrul legislativ permisiv, dar si de libertatea contractuala, bancile stabilesc o rata a dobanzii penalizatoare care depaseste, de regula, rata dobanzii stabilite pentru rambursarea capitalului. Asigurari de viata fara legatura cu riscurile contractului O problema delicata o ridica si obligatia asumata sau, mai corect, impusa imprumutatului de a incheia o polita de asigurare de viata, valabila pe durata de derulare a contractului de credit, la o valoare egala cu valoarea creditului si care este cesionata in favoarea bancii. Aceasta clauza, omniprezenta in contractele de credit intalnite in practica, este delicata deoarece ea nu este de natura sa acopere niciun risc determinat sau determinabil, din prisma dreptului civil roman actual, iar pentru cazul mortii debitorului, banca are la indemana suficiente garantii contractuale pentru a recupera sumele datorate de acesta in temeiul contractului de credit. Alte clauze abuzive Abuzive, din punctul de vedere al imprumutatului, sunt si clauzele care permit bancii sa declare contractul de credit scadent si, prin urmare, sa solicite rambursarea tuturor sumelor datorate in baza acestuia, in situatia in care o terta persoana formuleaza o actiune in justitie impotriva imprumutatului ori solicita sechestrarea ori executarea veniturilor obtinute de acesta sau in caz de neindeplinire de catre imprumutat a obligatiilor asumate prin orice alte contracte incheiate cu o terta persoana. Situatiile exemplificate mai sus, dar si altele (care nu se refera strict la incalcarea de catre imprumutat a obligatiilor
de plata, la declaratii false pentru obtinerea creditului sau incalcarea garantiilor acordate bancii) sunt abuzive si nu au rolul decat de a largi excesiv de mult cadrul in care banca poate declara creditul scadent si, prin urmare, trece la executarea silita a sumelor datorate in baza acestuia. Situatia de inferioritate a imprumutatului fata de banca este relevata de multe alte situatii, cum ar fi: executarea silita a garantiilor de catre banca exclusiv in scopul recuperarii banilor sai, asumarea de catre imprumutat a obligatiei de a nu contracta credite de la alte institutii bancare pe perioada de derulare a contractului sau refuzul bancilor de a-si face publice normele interne de creditare, pe motiv ca acestea constituie acte cu caracter intern, destinate exclusiv salariatilor bancii. In privinta acestor norme interne de creditare, in masura in care ele modifica explicit sau implicit conditiile de creditare cuprinse in contractul de credit, apreciem ca imprumutatul poate invoca nulitatea contractului, consimtamantul sau fiind viciat la semnarea contractului.

Repartizare defavorabila a riscurilor contractului Mai mult, practica bancara releva cazuri in care institutia de credit impune debitorului sa suporte inclusiv riscul legislativ (banca considera o neindeplinire a obligatiilor contractuale faptul ca acesta nu mai indeplineste conditiile de creditare impuse de modificarile legislative ulterioare incheierii contractului de credit), forta majora (care nu exonereaza debitorul de raspundere) sau riscul politic, in timp ce banca nu raspunde pentru neindeplinirea propriilor obligatii din cauza conflictelor internationale, masurilor autoritatilor, conflictelor de munca, nefunctionarea echipamentelor bancii etc.

Executarea silita a imprumutatilor Clauzele contractuale enumerate reprezinta doar cateva exemple, care nu sunt neaparat cele mai dezavantajoase pentru imprumutat, dar sunt cel mai frecvent utilizate in practica. Prezenta acestor clauze in contractele de credit, indiferent daca le consideram abuzive sau doar vadit defavorabile debitorului, trebuie analizata prin prisma faptului ca aceste contracte constituie titluri executorii, fiind calificate astfel de o dispozitie legala expresa din Legea nr. 58/1998. Aceasta combinatie, clauze abuzive sau vadit dezavantajoase imprumutatului si titlu executoriu, se poate dovedi letala pentru debitor, in conditiile in care cazurile de incalcare a contractului de catre debitor sunt stabilite discretionar de banca, dobanzile pot fi, de asemenea, stabilite de banca, iar evaluarile garantiilor sunt efectuate de persoane agreate de aceasta. Avand in vedere toate situatiile expuse pana acum, o prima interventie pe care o consideram necesara priveste forma contractului de credit, in sensul stabilirii clauzelor contractului de credit bancar care sunt deschise negocierii partilor, astfel incat caracterul de contract de adeziune al acestuia sa se atenueze in timp. De asemenea, este absolut necesara o interventie legislativa pentru eliminarea comportamentului abuziv al bancilor, prin obligarea acestora sa-si faca publice normele interne de creditare, precum si reglementarea mai stricta a posibilitatii de modificare a ratei dobanzii (inclusiv a dobanzii penalizatoare), respectiv reglementarea clara a executarii silite a bunurilor debitorilor, cu protejarea intereselor acestora.