Conferina de Pace de la Paris a nceput la 18 ianuarie 1919, avnd drept obiectiv dezbaterea noii configuraii politico-teritoriale i rezolvarea complicatelor

probleme economicofinanciare rezultate din Primul Rzboi Mondial. Au participat 27 de state, printre care i Romnia. Conferina avea ca scop elaborarea i semnarea tratatelor de pace ntre statele nvingtoare (cu excepia Rusiei, atunci n plin rzboi civil) i cele nvinse n Primul Rzboi Mondial. Preedintele Conferinei a fost proclamat delegatul Franei, ar gazd : Georges Clemenceau. Derulare Conferina a dus, n final, la semnarea tratatelor de pace, dup aprige controverse ntre :

delegaii idealiti, dintre care cel mai nsemnat era preedintele american Woodrow Wilson, care, cu cele 14 puncte programatice prin care nelegea s concretizeze Dreptul popoarelor de a dispune de ele nsele, cuta s asigure o imprire ct mai echitabil a ctigurilor i a eforturilor ; delegaii realiti, dintre care cel mai nsemnat era primul ministru englez Lloyd George care ncerca s pstreze n Europa continental un echilibru ntre diferitele state i s le uneasc mpotriva extremismelor, pentru a asigura o pace durabil, i fr s fie prea sever cu nvinii pentru a le permite o reconstruire economic ; delegaii naionaliti, dintre care cel mai nsemnat era preedintele francez Georges Clemenceau, poreclit Tigrul, care nelegea s dezarmeze ct mai definitiv Germania i s obin n mod constrngtor, ct mai mari despgubiri de rzboi pentru ara sa.

ntre aceste poziii ale marilor puteri, delegaiile statelor mai mici au ncercat, fiecare, s obin concretizarea revendicrilor lor, n timp ce delegaiile rilor nvinse ncercau s limiteze pierderile. Existau multe litigii inclusiv ntre nvingtori : de exemplu, att Italia, ct i Serbia, revendicau oraul Trieste, peninsula Istriei i insulele Dalmaiei. Hotarrile au fost luate nu de delegaiile tuturor statelor participante, ci de delegaii celor patru mari puteri : Georges Clemenceau din partea Franei, Woodrow Wilson din partea S.U.A., Lloyd George din partea Marii Britanii i Vittorio Orlando din partea Italiei. Celelalte delegaii erau doar audiate. Aceast situaie a strnit protestele rilor mai mici care luptaser de partea Antantei, aa cum a fost i cazul Romniei, a crei delegaie s-a retras, ntre septembrie i decembrie 1919, de la lucrri, deoarece n discutarea clauzelor tratatului de pace cu Austria, marile puteri ncercau s limiteze despgubirile i teritoriile revendicate de Romnia, impunndu-i n schimb clauze n favoarea minoritilor, clauze care au determinat demisiile succesive ale guvernelor lui Ion I. C. Brtianu i generalului Artur Vitoianu. n definitiv, Romnia nu a semnat tratatul de la Saint-Germain dect la 9 decembrie, prim-ministru fiind atunci generalul Constantin Coand. Pn la urm, au fost semnate tratatele cu toate rile nvinse i au fost stabilite noile granie din Europa. n locul Austro-Ungariei au aprut noi state naionale (Cehoslovacia, Regatul srbo-croato-sloven, Austria, Ungaria), era refacut statul polonez, iar Romnia i desavrea ntregirea. Tratatele dintre Puterile Aliate i statele nvinse au fost semnate dupa cum urmeaz :

cu Germania, la Versailles, la 28 iunie 1919 : extrem de dur din cauza exigenelor Franei, acest tratat (numit de Germani Diktat) excludea poporul german din Dreptul popoarelor de a dispune de ele nsele i din acest motiv Senatul SUA a refuzat s-l ratifice ; cu Austria, la Saint-Germain, la 10 septembrie 1919 : acest tratat excludea deasemenea Austriecii din Dreptul popoarelor de a dispune de ele nsele, mpiedicndu-i s realizeze unirea cu Germania ; cu Bulgaria, la Neuilly, la 27 noiembrie 1919 : acest tratat excludea i Bulgarii din Dreptul popoarelor de a dispune de ele nsele, mpiedicndu-i s realizeze unirea cu

Macedonia, atribuit definitiv Srbiei ; prin acest tratat, Grecia cpta Tracia iar Serbia, nu numai c pstra Macedonia, dar beneficia i de unele rectificri de frontier. Cu Romnia, era meninut hotarul din 1916 ; cu Ungaria, la Trianon, la 4 iunie 1920, socotit de maghiari tot un Diktat ; cu Imperiul Otoman, la Sevres, la 10 august 1920 : acest tratat era att de defavorabil, nct a provocat n Turcia micarea naionalist condus de Mustafa Kemal Atatrk, care a condus la prbuirea imperiului, proclamarea republicii i expulzarea tuturor ortodocilor din Turcia asiatic, oficializate printr-un nou tratat semnat n 1923 la Lausanne.

S-a hotart i nfiinarea unui organism internaional menit s apere pacea i s prentampine izbucnirea unui nou rzboi : Liga Naiunilor, cu sediul la Geneva. Tratatele de la Saint-Germain i de la Trianon, conforme celui de-al 10-lea din cele 14 puncte ale preedintelui Wilson, au oficializat ntregirea Romniei, ale crei noi frontiere au fost trasate de o comisie condus de geograful francez Emmanuel de Martonne. Tratatul de la Trianon a fost semnat la data de 4 iunie 1920 ntre Puterile Aliate nvingtoare n Primul Rzboi Mondial i Ungaria, n calitate de stat succesor al Imperiului Austro-Ungar, stat nvins n Primul Rzboi Mondial. Tratatul a fost semnat n Palatul Marele Trianon de la Versailles de ctre 16 state aliate (inclusiv Romnia), pe de o parte, i de Ungaria, de alt parte. Tratatul a fost semnat pentru a stabili frontierele noului stat Ungaria cu vecinii si: Austria, Regatul Srbilor, Croailor i Slovenilor (stat devenit ulterior Iugoslavia), Romnia i Cehoslovacia. Tratatul de la Trianon a fcut parte din seria tratatelor ncheiate la finalul Primului Rzboi Mondial, celelalte fiind tratatele de pace ncheiate de Puterile Aliate cu Germania (la Versailles, n 28 iunie 1919), Austria (la Saint Germain en Laye, n 10 septembrie 1919), Bulgaria (la Neuilly, n 27 noiembrie 1919) i cu Turcia (la Svres, semnat la 4 iunie 1920 i repudiat apoi, fiind nlocuit cu tratatul de la Lausanne). Coninutul tratatului Tratatul este divizat n patru pri. Prima parte include Pactul Ligii Naiunilor (parte comun pentru toate tratatele de pace ncheiate dup Primul Rzboi Mondial). Partea a doua (articolele 27-35) definete frontierele Ungariei cu statele vecine. n principiu, acestea sunt actualele frontiere ale Ungariei. Frontiera romno-ungar este descris n seciunea a doua a articolului 27 (traseul actualei frontiere ntre Romnia i Ungaria). n principiu, Tratatul consfinea includerea teritoriului Croaiei-Slavoniei (partea de nord a Republicii Croaia) i Voivodinei (inclusiv treimea de vest a Banatului) n cadrul Regatului Srbilor, Croailor i Slovenilor, a Slovaciei i Ruteniei (azi: Republica Slovacia i, respectiv, Regiunea Transcarpatia din Ucraina) n cadrul Cehoslovaciei, a Transilvaniei i prii rsritene a Banatului n cadrul Romniei i a Burgenlandului n cadrul Republicii Austriei. Partea a treia (articolele 36-78), intitulat "Clauze politice pentru Europa", coninea o serie de clauze privind, pe de o parte, cadrul bilateral al relaiilor dintre Ungaria i statele vecine, recunoaterea unor clauze politice privind anumite state din Europa (Belgia, Luxemburg etc.), dispoziii referitoare la cetenie, protecia minoritilor naionale.

Partea a patra (articolele 79-101), intitulat "Interesele Ungariei n afara Europei", coninea prevederi referitoare la renunarea de ctre Ungaria la tratatele ncheiate de ctre Dubla Monarhie cu Maroc, Egipt, Siam (Thailanda de azi) i China. Aplicarea dispoziiilor tratatului Frontierele Ungariei cu statele vecine, astfel cum au fost descrise n tratat, au fost delimitate n anii imediat urmtori. Singura excepie a fost oraul Sopron (n limba german denburg) din Burgenland, care, n urma unui plebiscit inut la data de 14 decembrie 1921, a decis s rmn parte a Ungariei. Dispoziiile tratatului referitoare la minoritile din Ungaria au fost aplicate parial, astfel c procesul de asimilare a acestora a continuat, Ungaria fiind n prezent unul din statele cele mai omogene etnic din Europa. Impactul tratatului Tratatul de la Trianon a consfinit existena unui stat maghiar independent, ideal al revoluionarilor romni de la 1848 i al oamenilor politici romni n perioada de sfrit a Dublei Monarhii, chiar dac nu n frontierele imaginate de acetia. n ciuda acestui fapt, Tratatul a fost i continu s fie perceput n mentalul colectiv maghiar drept o catastrof. Din aceast perspectiv Tratatul de la Trianon reprezint doar actul care a consfinit sfritul regatului Sfntului tefan, regat care, de facto, dispruse n secolul al XVI-lea, prin nfrngerea de la Mohcs i divizarea teritoriilor sale ntre Imperiul Otoman i Sfntul Imperiu Roman de Neam German (devenit ulterior Austria i, n 1867, Dubla Monarhie, Austro-Ungaria), dar care, formal, a continuat s existe, mpraii de la Viena purtnd pn la sfrit i titlul de regi apostolici ai Ungariei. Tratatul de la Trianon a consfinit trecerea ctre statele succesoare a 71% din teritoriul Transleithaniei (partea ungar a Dublei Monarhii) i a 63% din populaie, aceasta din urm, n majoritatea ei, alctuit din etnici ne-maghiari. Totui, frontierele noi n multe cazuri nu au urmrit graniele etnice, pe urm peste 3,3 milioane de etnici maghiari au ajuns n afara teritoriului Ungariei, majoritatea lor trind chiar pe lng graniele noi. Tratatul nu a ocupat un rol la fel de important n contiina populaiei statelor succesoare; n principiu, pentru acestea Tratatul de la Trianon a consfinit realizarea dreptului la autodeterminare al popoarelor din Transleithania (partea ungar a Dublei Monarhii) i a consfinit o realitate existent pe teren (majoritatea teritoriilor fuseser deja ocupate de ctre forele armate ale Romniei, Cehoslovaciei i Regatului Srbilor, Croailor i Slovenilor). Dei istoriografia maghiar i unii oameni politici maghiari au susinut c Dubla Monarhie reprezentase o soluie mai echitabil pentru minoriti i c slovacii, croaii, rutenii, romnii din Transilvania ar fi fost mai favorizai n cadrul Dublei Monarhii dect n statele succesoare, nici un grup etnic din Dubla Monarhie nu a susinut revenirea la starea de lucruri anterioar Primului Rzboi Mondial. Dei slovacii i croaii au urmrit s obin independena aproape imediat dup 1920, scopul lor era crearea propriilor state naionale, ideal realizat abia dup 1990. Regatul Ungariei, statul rezultat n urma Primului Rzboi Mondial, a urmrit revizuirea, fie i parial, a Tratatului de la Trianon, aliindu-se n acest scop cu statele revizioniste, Germania i Italia. Dei n perioada 1938-1941 s-a reuit anexarea unor teritorii care aparinuser Dublei Monarhii (1938 - sudul Slovaciei, 1939 - Ucraina Subcarpatic, 1940 - nordul Transilvaniei, 1941 - teritorii aflate azi n Serbia, Croaia i Slovenia), frontierele de la Trianon au fost

consfinite din nou n anul 1947, prin Tratatul de Pace de la Paris (10 februarie 1947), ncheiat ntre Puterile Aliate i Ungaria. == Liga Natiunilor (1920 1946) == Liga Natiunilor a fost o organizatie internationala fondata in urma in Conferinta de Pace din 25 ianuarie 1919. Acordul Ligii Natiunilor a fost intocmit de o comisie speciala si Liga a fost infiintata prin Prima parte a Tratatului de la Versailles semnat la 28 iunie 1919. Initial, intelegerea a fost semnata de 44 de state (dintre care 31 de state care au luat parte la Primul Razboi Mondial de partea Triplei Aliante). In ciuda eforturilor lui Wilson de a infiinta si poromova Liga, Statele Unite ale Americii nu au ratificat intelegerea si au refuzat sa se alature Ligii Natiunilor datorita opozitiei Senatului american. Scopurile Ligii Natiunilor au fost dezarmarea, prevenirea razboiului printr-o securitate colectiva, rezolvarea disputelor dintre natiuni prin negociere, diplomatia si imbunatatirea prosperitatii mondiale. Filozofia diplomatica a Ligii a reprezentat un schimb fundamental al directiei urmate timp de 100 de ani. Liga a fost lipsita de propria forta militara, deci a fost dependenta de Marile Puteri pentru a ii intari deciziile, a ii pune in practica sanctiunile economice sau pentru a ii oferi puterea militara atunci cand ar fi nevoie. Prima intalnire a Ligii s-a tinut la Londra in data de 10 ianuarie 1920. Prima decizie adoptata a fost cea de a ratifica Tratatul de la Versailles, punand astfel capat Primului Razboi Mondial. Pe 1 noiembrie 1920, cartierul general s-a mutat la Geneva, unde a avut loc si prima adunare generala a Ligii la data de 15 noiembrie 1920 cu participarea a 41 de reprezentanti ai statelor membre. Structura Ligii Natiunilor Liga Natiunilor era formata din trei institutii principale: Secretariatul (constituit la Geneva si condus de Secretarul General), Consiliul si Adunarea. De asemenea, Liga detinea si numeroase Agentii si Comisii. Autorizarea oricarei actiuni trebuia sa fie facuta prin votul unanim al Consiliului si prin votul majoritatii membrilor Adunarii. 1.Secretariatul Ligii Natiunilor Personalul Secretariatului avea indatorirea de a pregati agenda Consiliului si a Adunarii si de a publica raporturile intalnirilor si a altor probleme de rutina, functionand ca un serviciu civil pentru Liga. Secretari Generali: - Sir James Eric Drumond (Marea Britanie) 1920 1933 - Joseph Avenol (Franta) 1933 1940 - Sean Lester (Irlanda) 1940 1946 2.Adunarea Ligii Natiunilor isi tinea sedintele o data pe an in septembrie. Presedinti ai Adunarii Generale: - Paul Hymans (Belgia) 1920 1921, 1932 1933 - Herman Adriaan van Karnebeek (Olanda) 1921 1922 - Agustin Edwards (Chile) 1922 1923 - Cosme de la Torriente y Peraza (Cuba) 1923 1924 - Giuseppe Motta (Elvetia) 1924 1925 - Raoul Dandurand (Canada) 1925 1926 - Afonso Augusto da Costa (Portugalia) 1926 1926 Momilo Nini (Iugoslavia) 1926 1927 - Alberto Guani (Uruguay) 1927 1928 - Herluf Zahle (Danemarca) 1928 1929 - Jose Gustavo Guerrero (El Salvador) 1929 1930 - Nicolae Titulescu (Romania) 1930 1933 - Charles Theodore Te Water (Africa de Sud) 1933 1934 Richard Johannes Sandler (Suedia) 1934 - Francisco Castillo Najera (Mexic) 1934 1935 Edvard Bene (Cehoslovacia) 1935 1936 - Carlos Saavedra Lamas (Argentina) 1936 1937 Tevfik Rustu Aras (Turcia) 1937 - Sir Muhammad Shah Aga Khan (British Raj) 1937 1938 Eamon de Valera (Irlanda) 1938 1939 - Carl Joachim Hambro (Norvegia) 1939 1946 3.Consiliul Ligii Natiunilor avea autoritatea de a trata orice problema legata de pacea mondiala si se intalnea de 5 ori pe an si in sedinte extraordinare la cerere. In total, Consiliul s-a reunit in 107 sedinte publice intre anii 1920 si 1939. Acesta a inceput cu 4 membrii nepermanenti care erau alesi de Adunare pentru un mandat de 3 ani. Primii membrii nepermanenti au fost Belgia, Brazilia, Spania si Grecia. Statele Unite ale Americii trebuiau sa fie al cincilea membru permanent, dar scena politica era dominata de Partidul Republican dupa alegerile din 1918, care

a votat in 19 martie 1920 impotriva ratificarii Tratatului de la Versailles, fapt care a impins SUA inapoi la o politica izolatoare. Alcatuirea initiala a Consiliului s-a schimbat substantial de numeroase ori. Numarul membrilor nepermanenti a fost schimbat la 6 pe data de 22 septembrie 1922, apoi la 9 pe 8 septembrie 1926. Germania s-a alaturat Ligii si a devenit al cincilea membru permanent, Consiliul ajungand la 15 membrii. Cand Germania si Japonia au parasit Liga Natiunilor, numarul membrilor nepermanenti a crescut la 11. 4.Alte institutii ale Ligii Natiunilor Liga Natiunilor supraveghea Curtea Internationala de Justitie si alte agentii si comisii infiintate pentru a rezolva problemele internationale presante. Printre acestea se numara si: - Comisia pentru Dezarmare: al carei tratat de dezarmare a fost semnat de Franta, Italia, Japonia si Marea Britanie - Comitetul pentru Sanatate: specializat pe boli precum lepra, malaria, febra si pe exterminarea tantarilor - Organizatia Internationala a Muncii: a convins mai multe tari sa adopte un program de munca de 8 ore si 48 de ore saptamanal. A militat pentru eliberarea copiilor exploatati, pentru a oferi femeilor mai multe drepturi la locul de munca si pentru a obliga proprietarii de vapoare sa isi asume responsabilitatea pentru accidentele de munca produse pe vasele sale. - Consiliul Permanent Central al Opiului: Consiliul a fost format pentru a supraveghea sistemul de control statistic intrus in cadrul a celei de-a doua Conventie Internationala a Opiului vizand productia si comertul cu opiu si derivatele sale.Consiliul a stabilit si un sistem de certificate de import si eliberare de autorizatii de export pentru comertul legal international de narcotice. - Comisia pentru Refugiati: a supravegheat repatrierea si, la nevoie, restabilirea a 400.000 de refugiati si prizonieri de razboi, majoritatea veniti din Rusia la sfarsitul Primului Razboi Mondial. A stabilit tabere in Turcia in 1922 pentru a rezolva crizele refugiatilor din aceasta tara si pentru a preveni bolile si foametea. De asemenea, a implementat pasaportul Nansen, un mod de identificare al persoanelor fara cetatenie. - Comisia pentru Sclavie: a luptat pentru eradicarea sclaviei si a traficului de sclavi din intreaga lume. - Comitetul pentru Studierea Statutului Legal al Femeii: a luat fiinta in aprilie 1938 pentru a cerceta pozitia femeii in lume. Din pacate, a fost dizolvat la inceputul anului 1939. Intre 12 noiembrie 1921 i 6 februarie 1922, are loc Conferina de la Washington una a dezarmrii navale. Evident, rile participante sunt puteri navale: (in ordinea alfabetic, in genere nesemnificativ, dar acum util: Belgia, Marea Britanie, China, Frana, Italia, Japonia, Olanda, Portugalia, Statele Unite). Iniiativa este a Statelor Unite i aceasta este multiplu semnificativ. In Statele Unite, exist nemulumire fa de soluiile adoptate la Paris; administraia Harding (1920-1923), republican, izolaionist (instalat pe sloganul <<inapoi la normalitate>>) vede in Conferina de la Washington un prilej pentru a spori avantajele Statelor Unite, percepute ca fiind diminuate la Paris. Mai exist i alt aspect: in perioad, noiunea de mare putere implic neaprat calitatea de putere naval. Statele Unite sunt o putere naval; iniiativa lor se justific i din perspectiva calitii de putere naval. Exist ins raiuni interne, in toate puterile navale, ale convocrii unei conferine de limitare a inarmrilor navale; marina este o arm scump; bugetele naionale suport anevoios cursa inarmrilor navale in condiiile prioritii de acordat refacerii postbelice sub presiunea in cretere a influenei curentului pacifist i a micrilor sociale din strad. Scopul conferinei a fost stabilirea unui echilibru de fore navale in Extremul Orient i in Oceanul Pacific. Trebuie remarcat lipsa Rusiei Sovietice, care abia la sfiritul anului 1922 devine U.R.S.S. Pe msura consolidrii regimului bolevic, au fost masate resurse impresionante pentru dezvoltarea marinei. La Moscova, s-a ineles relaia dintre statutul de mare putere i calitatea de putere naval.

Pentru rezultatele conferinei de mare importan a fost cooperarea americano-britanic. Este adevrat c statele europene mari puteri -, Frana i Marea Britanie in special au transferat peste Oceanul Atlantic disensiunile grave dintre ele i aceast situaie irita pe americani. Ei mai erau iritai i de problema spinoas a datoriilor interaliate, mai ales c reprezentanii puterilor europene inclinau s le considere contribuia american la cauza comun i nu angajamente ferme, cum erau apreciate de Trezoreria american. Din perspectiv american, esenial era blocarea expansiunii japoneze; apreciau americanii (secretarul de stat Charles Evans Hughes, iniiatorul conferinei, era notoriu in aceast privin) c japonezii se apropie periculos de Statele Unite, in Oceanul Pacific. Conlucrarea cu britanicii devenea vital. Marea Britanie era legat de Japonia prin Tratatul din 1902. Atunci interesele celor dou puteri se intilniser bine. Pentru Japonia era esenial obinerea neutralitii Marii Britanii in vederea confruntrii decisive cu Rusia, care o lipsise de avantajele dobindite in 1894 asupra Coreei i in China. Pentru Marea Britanie era esenial neutralizarea oricrui pericol asupra Indiei. Situaia incert acum a Rusiei ca putere cu interese clare in Extremul Orient i in Asia de Sud a fost corect sesizat de americani; pentru convingerea autoritilor britanice s-a dovedit util incurajarea micrii separatiste in Irlanda, spre exemplu. Tot util s-a dovedit i spargerea codurilor japoneze. Ca urmare, Japonia n-a mai beneficiat de sprijinul aferent alianei din 1902; conlucrarea dintre Statele Unite i Marea Britanie atit de semnificativ in perspectiv va influena rezultatele Conferinei de la Washington concretizate in mai multe tratate. La Washington s-au incheiat trei tratate. La 13 decembrie 1921 s-a incheiat Tratatul celor patru (Statele Unite, Marea Britanie, Japonia i Frana). Puterile semnatare ii garantau reciproc drepturile in posesiunile insulare din Oceanul Pacific. Timp de 10 ani se convenea asupra meninerii status-quo-ului. Tratatul lovea cu nulitate pe cel anglo-japonez din 1902 i oferea Marii Britanii posibilitatea de a iei elegant dintr-o alian, acum mai puin dorit. In mod concret, Marea Britanie refuza s mai prelungeasc tratatul aa cum o fcuse in 1911, pe 10 ani. Pax britanica a secolului al XIX-lea remarca Maurice Baumont devine, i prin acest tratat, pax anglo-saxonica. La 6 februarie 1922 se incheie Tratatul celor nou referitor la China; era un tratat de garantare colectiv a independenei Chinei. Un tratat adiacent acestuia obliga Japonia s restituie Chinei Golful Kiaochow. Golful fusese ocupat de Germania in noiembrie 1897 i China a fost de acord s-l inchirieze pe 99 de ani. Germanii au construit aici baza naval Tsingtao. Aceast baz a fost ocupat de japonezi in noiembrie 1914. In faa protestelor Chinei impotriva ocupaiei japoneze, la 18 ianuarie 1915, formuleaz cele 21 de cereri. Indeplinirea acestora ar fi insemnat un veritabil protectorat asupra Chinei. Cele 21 de cereri au produs puternice resentimente in China pin la coagularea unei micri naionale impotriva Japoniei. La Washington, aceleai 21 de cereri au nscut suspiciuni in privina imperialismului japonez. In esen, Tratatul celor nou a insemnat diminuarea avantajelor japoneze in China. Respectarea formal a independenei Chinei insemna sporirea penetraiei americane prin aplicarea principiului porilor deschise i al posibilitilor egale (oppen doors, equal opportunity). Aceast politic a porilor deschise, iniiat in septembrie 1899 de Secretarul de Stat John Hay (18381905), era reafirmat acum, la Conferina de la Washington. Tcuii japonezi cum se exprima un autor se supun, acceptind diminuarea avantajelor lor in China i in Oceanul Pacific Tot la 6 februarie 1922 s-a incheiat Tratatul celor cinci. Puterile semnatare au fost Statele Unite, Marea Britanie, Japonia, Frana i Italia. Acest tratat reglementa cursa inarmrilor navale. Se convenea sistarea pentru 10 ani a construciei de vase foarte mari. Intre primele cinci puteri navale ale lumii se stabilete o proporie a inarmrilor dup cum urmeaz: Statele Unite (5,25); Marea Britanie (5,25); Japonia (3,15); Frana i Italia cte 1.75. Proporia se refer la categoria vaselor mari, de linie.

Fr a intra in foarte multe detalii tehnice de specialitate, trebuie s observm c, urmare a acestui tratat, puterile contractante au trebuit s distrug anumite categorii de vase, atingind un plafon de 1.900.000 tone. Astfel, SUA urmau a distruge 845.740 tone, Marea Britanie 583.000 tone, Japonia 435.328 tone. Referindu-se la acest aspect al tratatului, un observator britanic nota: Secretarul Hughes a scufundat, in 35 minute, mai multe nave decit au scufundat toii amiralii lumii, in cursul rzboaielor. Proporia 5, 5, 3 se refer la tonajul permis a se construi pentru inlocuire. Aceast modalitate de reglementare a inarmrilor navale favoriza interesele americane. Statele Unite obin paritatea cu Marea Britanie a ritmului construciilor navale. Mai mult, Anglia renuna acum la principiul supremaiei mrilor pe care il deinea de secole i potrivit cruia flota britanic trebuia s fie de dou ori mai mare decit flota urmtoare ca mrime; era inc o modalitate de a stvili i tendinele expansioniste japoneze in favoarea Statelor Unite. Mai trebuie menionat faptul c intre americani i englezi a intervenit acordul de a nu consolida fortificaiile oricrei baze navale intre Singapore i Hawaii, inclusiv ale acestor baze. Se deschidea astfel drumul ce va duce la dobindirea de ctre Statele Unite a calitii de prima mare putere naval a lumii i, mai tirziu, a aceleia de superputere. Cert este c la Conferina de la Washington se realizeaz supremaia Statelor Unite in Extremul Orient i Oceanul Pacific. Conferina de la Washington a impresionat opinia public american i chiar mondial, inc de la inceput. Cum la 11 noiembrie se implineau 3 ani de la semnarea armistiiului intre Puterile Aliate i Asociate i Germania, lucrrile Conferinei se deschideau printr-o ceremonie de inhumare a Soldatului Necunoscut la Cimitirul Arlington din Washington D.C. De atunci, din noiembrie 1921, schimbarea grzii la Mormintul Soldatului Necunoscut constituie un spectacol gustat de turitii in trecere prin capitala Statelor Unite. Tratatele incheiate amplificau credina s-a dovedit o iluzie, cum se tie c lumea poate fi aezat pe baza legii, cu ansa de a elimina folosirea forei in relaiile internaionale, de a evita rzboaiele. Sistemul de tratate de dup primul rzboi mondial s-a numit Sistemul VersaillesWashington. Nimic mai interesant decit s analizm cum a alunecat lumea spre alt rzboi al doilea rzboi mondial; aceasta va fi esena demersului sub titlul: