Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
1
Bucură-Te, coroană cinstită şi cununa Dumnezeieştilor măriri!
Bucură-Te, Ceea ce eşti mărirea împlinirii, a veşnicei măriri şi veselii!
Bucură-Te, prin care piere blestemul!
Bucură-Te, pântecele Întrupării Dumnezeieşti!
Bucură-Te, îndrăznirea celor muritori către Dumnezeu!
Bucură-Te, muncirea vrăjmaşilor celor nevăzuţi!
Bucură-Te, Ceea ce ne curăţi de păcate şi de lucruri spurcate!
Bucură-Te, îndrăznirea cea nebiruită a purtătorilor de duhuri rele!
Bucură-Te, căderea celor vicleni şi răi!
Bucură-Te, uşa mântuirii!
Bucură-Te, prin care cad vrăjmaşii!
Bucură-Te, mântuirea sufletului meu!
Bucură-Te, dătătoarea Darului Celui Dumnezeiesc!
Bucură-Te, lauda cea de cinste a preoţilor celor cuvioşi!
Bucură-Te, cămaşa nunţii celei fără de sămânţă!
Bucură-Te, Mireasă, pururea Fecioară!
Preamărită, ai dat robului Tău (numele) tare îngrădire, pe acesta scăpându-l de toate primejdiile
cu Dumnezeieştile lucrări şi nebiruit de vrăjmaşi păzindu-l, acesta către Tine strigă cu credinţă. Tăria,
puterea şi cuvioasa mea bucurie este Fiul Tău şi Domnul, ca un Bun şi Milostiv. Cu brâul Tău, ca şi cu
o cinstită coroană, pe robul Tău (numele) cu bună credinţă luminat, fiind încununat cu Dumnezeiasca
Ta mărire, Te rog Doamne să-l mântuieşti ca un Milostiv!
Încinge-l pe robul Tău (numele) întărindu-l asupra vrăjmaşilor, ca să lupte nebiruit contra
patimilor care-l munceasc şi nepătimire biruitoare dăruindu-i, ca pururea să Te mărească pe Tine şi
pe Fiul Tău şi să strige: Iisuse, mântuieşte-mă pe mine, păcătosul, ca un Milostiv!
Naştere fără stricăciuni şi fericire, numai Tu ai avut, Preabinecuvântată şi încingere de
mântuire ai dăruit oamenilor brâul Tău cel sfânt, care până acum a rămas nestricat, Dumnezeiască
Mireasă, prin care robul Tău (numele) ia de la Dumnezeul nostru mare milă.
Cei între Sfinţii noştri, mari dascăli şi ierarhi ai lumii, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi
Ioan Gură de Aur, Atanasie şi Chiril, toţi Sfinţii Apostoli, întâiul mucenic Ştefan, Sfinţii mucenici
Gheorghe, Teodor Tiron, Teodor Stratilat, Dumitru şi toţi Sfinţii mucenici şi Sfintele muceniţe,
Sfântul Ioan, Proorocul, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului Iisus Hristos, Sfinţii prooroci
Moise, Avraam, Ilie, Elisei şi toţi Sfinţii, rugaţi-vă Domnului pentru viaţa, pacea, sănătatea, buna
norocire şi iertarea păcatelor robului Lui Dumnezeu (numele) pentru apărarea şi mântuirea lui şi să-l
păzească de tot răul şi necazul, de boli şi dureri, de toate farmecele şi vrăjitoriile. Inima se îndoieşte,
atingându-se cu călduroasă credinţă de brâul Fecioarei, încingându-se cu putere nebiruită împotriva
patimilor necurate şi a vrăjmaşilor fără de trupuri şi în veci rămânând nevătămat.
Brâul Tău, întru bucuria inimii, cu cinste toţi să-l purtăm, că este spre ajutorul tuturor
credincioşilor. Născătoare de Dumnezeu, brâul Tău, cel ce s-a atins de preacinstitul Tău trup, dă celor
bolnavi - vindecare, celor ce alunecă - întărire, celor leneşi - îmbărbătare, celor ce înoată - cârmuire,
celor rătăciţi - întoarcere. Preacurată Fecioară, este cu adevărat Dar Dumnezeiesc precinstitul Tău
brâu, tuturor celor care îl poartă cu credinţă şi-l sărută cu dragoste în veci.
Sfinţilor tămăduitori fără de arginţi şi făcători de minuni, Cosma, Damian, Chir, Ioan,
Pantelimon, Ermolae, Samson, Diomid, Mohie, Aniochit, Talaleu, Trifon şi toţi Sfinţii mucenici,
Drepţilor Părinţi Ioachim şi Ana, tu Cuvioase Părinte Nicolae, împreună cu Arhiereul Ioan Gură de
Aur, rugati-vă Domnului pentru viaţa, sănătatea, buna norocire şi iertarea păcatelor robului Său
(numele) şi pentru ca Bunul Dumnezeu să-l păzească de tot răul, întreg şi sănătos să petreacă în veci.
2
Sfinţilor Evanghelişti: Matei, Marcu, Luca şi Ioan, Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil,
Sfinţilor Serafimi şi Heruvimi, cu cei 318 sfinţi părinţi de la Niceea şi toţi Sfinţii pomeniţi în sfânta
noastră Biserică, rugaţi-vă Domnului pentru sănătatea, viaţa, pacea, buna norocire şi iertarea
păcatelor robului Lui Dumnezeu (numele) şi pentru ca Dumnezeu să-l apere şi să-l mântuiască de tot
răul, de toate necazurile, de boli şi dureri, de tot blestemul, de toate vrăjitoriile şi întru-totul sănătos
şi întreg să fie în veci! Amin!
Te blestem pe tine, diavole, cu puterea Sfintei Cruci, cu Fecioara Mamă şi Sfânta Treime, cu
toate fecioarele martire şi cu Toţi Sfinţii Îngeri, şezători pe cele nouă tronuri, în jurul tronului Tatălui
Ceresc şi cu toţi Sfinţii pomeniţi în acest brâu, ca să nu ai nici o putere asupra robului Lui Dumnezeu
(numele) cu nici un fel din vicleniile tale, în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh! Amin!
De înşelătoria dragostei, a patimilor şi de vrăjmaşul ce-l ispiteşte cu greutatea păcatelor şi cu
cumplita lene de robire, Te rog, Multmilostivă Fecioară Maria, degrabă să-l mântuieşti pe robul Tău
(numele) care cu credinţă aleargă la Tine, ca Singură Apărătoare şi Mântuitoare în veci! Amin!
Doamne, mântuieşte-ne pe noi! (de 3 ori)
Mărire Apărătoarei Doamne, mulţumiri pentru biruinţă aducem Ţie, robii Tăi, ca ceea ce ai
stăpânire nebiruită, slobozeşte-ne din toate nevoile, ca să strigăm Ţie: Bucură-Te Mireasă, pururea
Fecioară, acum şi pururea şi în vecii veciior! Amin! Preacinstitul Tău brâu, ce a cuprins pântecele
Tău cel de Dumnezeu primitor, este cetăţii Tale tărire nebiruită şi visterie de bunătăţi neimpuţinată.
Stăpână, primeşte rugăciunile noastre şi ne mântuieşte de toată nevoia şi întristarea!
Nădejdea mea este Tatăl! Scăparea mea este Fiul! Acoperământul meu este Sfântul Duh!
Treime Sfântă Slavă Ţie! Mărire Ţie! Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh! Preasfântă Treime,
Slavă Ţie! Amin! [Rugăciunea Brâul Maicii Domnului se citeşte bolnavilor, celor năpădiţi de necazuri, care înainte de
a se folosi de puterea tămăduitoare a Sfântului Brâu să-şi facă Sfinte Liturghii, dar numai în zilele de miercuri şi vineri,
când să-şi petreacă timpul numai în post şi în rugăciune. Acest Brâu să fie purtat de fiecare creştin credincios cât
trăieşte, că va fi scăpat din boli şi de necazuri, fiindcă Preacurata Fecioară Maria, Născătoarea de Dumnezeu, este
Ocrotitoarea noastră a tuturor, în veci.]