Sunteți pe pagina 1din 5

lei :=1

METODA COSTURILOR VARIABILE DIRESCT-COSTING

Caracteristicile generale ale metodei de calculatie a costurilor bazate pe costul partial

Aparitia unei metode de calculatie care sa asigure determinarea rapida a costului de producti precum si stabilirea unor indicatori cu spectru larg al informatiei, necesare fundamentarii deciziilor eficientei unei întreprinderi a condus catre metoda Direct-Costing. Metoda Direct-Costing a aparut în SUA pentru prima data, în anul 1934 (aplicata de Jonatha Harris si G. Charter Harrison). Ulterior, aceasta metoda a fost aplicata si de tarile europene (Anglia, Franta, Germania etc.). Metoda Direct-Costing presupune imputarea asupra produselor numai a costurilor variabile (directe sau indirecte). Aceasta înseamna separarea cheltuielilor de productie, de desfacere, în cheltuieli variabile si fixe, cheltuielile fixe fiind trecute asupra rezultatului financiar brut al întreprind Prin urmare, metoda foloseste, în calculatia costului pe 818e46i produs, costurile variabile di si indirecte. Astfel se va realiza identificarea costurilor pe sectoare de cheltuieli, pe centre de responsabilitate. Costurile variabile directe (legate de activitatea de productie) vor fi colectate pe sectoare de activitate, iar costurile variabile indirecte vor fi imputate. Cheltuielile fixe se vor programa la nivel global si nu vor fi incluse în costul fiecarui produs. Determinarea costului unitar se realizeaza prin raportarea cheltuielilor variabile la cantitatea productie rezultata, dupa relatia:

unde:

Ch v = C u Q
Ch v
=
C u
Q

Ch v - cheltuieli variabile

Q - valoarea productiei.

Pe produs se va determina contributia bruta la profit sau marja pe costurile variabile. Marja pe costuri variabile (Mf/cv) se determina ca diferenta între cifra de afaceri si costurile variabile aferente productiei vândute. Se mai întâlneste sub denumirea de marja globala (bruta) si reprezinta suma marjelor pe costurile variabile unitare stabilite pe fiecare produs (mj/cv), multiplicate cu productia aferenta vând

unde:

Mj /cv = CA - CV

Mj /cv - marja pe costuri variabile;

CA

- cifra de afaceri;

CV

- costuri variabile.

Datele pot fi prezentate potrivit relatiilor:

- rata marjei pe costurile variabile:

Mj /cv r = 100 CA
Mj /cv
r =
100
CA

sau

mj /cv r = 100 p
mj /cv
r =
100
p
- rata costurilor variabile: CV r' = 100 CA
- rata costurilor variabile:
CV
r' =
100
CA

sau

CV r' = 100 p
CV
r' =
100
p

r =

Mj /cv

100 =

CA - CV

100

=

1

-

CV

100

rezulta

r = 1 - r'
r = 1 - r'

sau

CA

CA

CA

r + r' = 1
r + r' = 1

Marja pe costurile variabile determina acoperirea costurilor perioadei (costuri de structura fix care privesc capacitatea întreprinderii de a produce si a vinde. De aici rezulta necesitatea de a dezvolta vânzarile unui produs sau a suprima alte produse deficitare. Ca orice metoda de calculatie si de analiza a costurilor, metoda Direct-Costing are si avantaj dezavantaje. Avantajele metodei:

fiind vorba de luarea în consideratie numai a costurilor variabile, calculatia costurilor se

simplifica foarte mult;

ajuta la reliefarea celor mai rentabile produse (cu marjele cele mai ridicate); punctul cheie î

constituie, în acest caz, ca "marjele celorlalte produse care ramân sa fie suficiente" pentru a compensa costurile fixe ramase;

asigura un control riguros asupra cheltuielilor;

analiza performantelor în functie de marja degajata/activitati.

Dezavantajele metodei:

separarea cheltuielilor variabile de cele fixe determina întâmpinarea unor greutati (legate d

capacitatea de productie care antreneaza costuri fixe si utilizarea capacitatii de productie care antren costuri variabile);

stocurile se evalueaza numai la nivelul costurilor variabile, afectând nivelul rezultatului de

exploatare (contravine cerintelor contabilitatii financiare care spune ca evaluarea stocurilor se face la complet).

Indicatori specifici ai metodei costurilor variabile sau Direct-costing

1. Punctul de echilibru (punctul critic)

Punctul de echilibru exprima volumul activitatii în care veniturile obtinute din vânzarea prod si costurile totale aferente sunt în echilibru (rezultatul nul). Acest indicator reprezinta nivelul vânzarilor care permite acoperirea totalitatii costurilor vari aferente volumului vânzarilor si a costurilor fixe aferente perioadei de referinta. El arata ca orice suplimentare a volumului vânzarilor peste acest nivel aduce beneficii, iar activitatea devine profitabila. La determinarea punctului critic se va tine seama de:

- luarea în consideratie a capacitatii de productie existente pe întreaga perioada de referinta, a se face investitii noi în aceasta perioada;

- existenta unor preturi ale factorilor de productie, stabile;

- pe perioada analizata, preturile produselor vândute sunt constante, deci nu depind de volum vânzarilor;

- nu exista probleme legate de fluxul de numerar (decalaj între angajarea de cheltuieli si plata acesteia, dintre realizarea de venit si încasarea acestuia);

- eliminarea unor variatii asupra volumului stocurilor (productia fabricata se considera a fi vânduta).

Relatiile de calcul prin care se determina valoarea acestui punct sunt:

1. Cifra de afaceri = Costuri totale (variabile si fixe)

sau

CA=CV+CF

sau, acolo unde productia este omogena,

qv*pr=qv*cv+cf

 

2.

Rezultatul = 0

 

sau

 

CA-(CV+CF)=0

sau

Mj*(CV-CF)=0

 

3.

Marja/Costurile variabile = Costurile Fixe

 

Mj/CV=CF

 

sau

 

qv(pr-cv)=CF

 

Procedeele de determinare a punctului de echilibru sunt: matematic si grafic. Procedeul matematic presupune determinarea unui punct critic în unitati fizice (qe) si în unit monetare, adica o cifra de afaceri critica (Cae):

CF qe = pv - cv
CF
qe =
pv - cv

sau

CF qe = Mj /cv
CF
qe =
Mj /cv

considerând volumul fizic de productie vândut ca fiind necunoscut si care asigura un rezultat nul. Deci, punctul de echilibru fizic este egal cu raportul dintre costurile fixe totale si marja pe co variabil unitar. Din multiplicarea relatiei de calcul a punctului de echilibru fizic cu pretul de vânzare (pv) se obtine punctul de echilibru valoric (CA critica). Deci, punctul de echilibru valoric este raportul dintre costurile fixe totale si rata marjei pe costurile variabile.

EXEMPLU DE CALCUL

Pentru vânzarea a 3.000 articole dintr-un model unic, dispunem de urmatoarele date: pretul vânzare/articol este de 3.500 lei. Costul variabil unitar este de 2.450 lei, costurile fixe totale 2.100.0 Se cere sa se determine:

- rezultatul obtinut din vânzarea productiei;

- care sunt cifra de afaceri si volumul fizic al vânzarii care asigura acoperirea integrala a cost

- sa se arate ca profitul obtinut în urma vânzarilor este generat de volumul vânzarilor peste p

critic.

Relatia de echilibru: q v :=3000lei p v :=3500lei
Relatia de echilibru:
q v :=3000lei
p v :=3500lei

cv :=2450lei

- cantitatea de produse la vanzare

- pretul de vanzare/articol

- costul variabil unitar

CF :=2100000lei

- costurile fixe totale

v = 10500000 lei

CA

:=

q

v

CA :=  q v p
CA :=  q v p

p

CV

:= cv = 7350000 lei

q

v

mj /cv

:=

p

v

- cv = 1050 lei

 

Mj /cv

:=

q

v

mj

/cv

= 3150000 lei

R

:=

Mj

/cv - CF = 1050000 lei

qe :=

CF

mj /cv

= 2000

articole

-

cifra de afaceri

-

cost total variabile

- marza/costuri variabile

- punctul critic in unitati fizice

Se determina CA pornind de la rata marjei pe costurile variabile:

r :=

mj

/cv

p v

= 0.3

CAc :=

CF

r

= 7000000 lei

sau

CAc

:=

qe p

v = 7000000 lei

Din datele de mai sus rezulta ca, atunci când vânzarile ajung la 2.000 articole si la o CA de 7.000.000 lei, se acopera costurile integral, rezultatul fiind nul.

R

:=

qe mj

/cv

- CF = 0

 

.

Vânzarile totale = vânzarile din punctul de echilibru si vânzarile suplimentare

 

q

v

=

qe

+

q

s

q

s

:=

q

v

- qe = 1000

articole

Profitul obtinut este generat de vânzarile peste punctul critic.

R

:=

q

s

mj

/cv

= 1050000 lei

La fel se determina si pentru CA (CA critica si CA suplimentara).

CA = CAc + CAs

CAs :=CA - CAc = 3500000 lei

R

:=CAsr = 1050000 lei

2.

Factorul de acoperire

Factorul de acoperire (Fa) este indicatorul care exprima cât din cifra de afaceri este necesar pentru acoperirea costurilor si obtinerea de profit.

Mj

/cv

CA

F a

:=

= 30 %

(este, deci, raportul dintre marja globala si cifra de afaceri totala)

CF

CAc

F .a

:=

= 30 %

sau:

Cu cât acest indicator este mai mare, cu atât profitul este mai mare, iar întreprinderea îsi va orienta strategia de productie si desfacere spre acele produse care au factorul de acoperire cel mai mare. Poate fi considerat un indicator al rentabilitatii potentiale, cu rol în orientarea deciziilor spre optimizarea structurii productiei si a desfacerii acestora.

3. Intervalul de siguranta si indicele de siguranta dinamic

Intervalul de siguranta (Is) indica cu cât pot scadea vânzarile astfel încât întreprinderea sa atinga punctul critic. Acesta reprezinta pragul la care se poate ajunge fara ca întreprinderea sa înregistreze pierderi

I S :=CA - CAc = 3500000

Indicele de siguranta dinamic (Id) reprezinta indicatorul prin intermediul caruia se stabileste procentul de diminuare a cifrei de afaceri pâna ce întreprinderea atinge punctul critic.

I S

CA

I d

:=

= 33.333 %

sau

R

Mj /cv

I d.

:=

= 33.333 %

În baza datelor de care dispunem anterior, se pot determina cei doi indicatori. Rezultatele confirma ca vânzarile pot scadea cu 3.500.000 lei, respectiv 33%, astfel încât întreprinderea sa atinga punctul de echilibru si sa nu intre în zona pierderilor.

4. Indicele de prelevare (Ip) reprezinta procentul din cifra de afaceri care se foloseste la

acoperirea costurilor fixe.

CF

I p

:=

CA

= 20 %

Daca Ip este cât mai mic, atunci întreprinderea poate atinge foarte usor punctul de echilibru.