lei :=1 METODA COSTURILOR VARIABILE DIRESCT-COSTING

Caracteristicile generale ale metodei de calculatie a costurilor bazate pe costul partial Aparitia unei metode de calculatie care sa asigure determinarea rapida a costului de productie, precum si stabilirea unor indicatori cu spectru larg al informatiei, necesare fundamentarii deciziilor eficientei unei ntreprinderi a condus catre metoda Direct-Costing. Metoda Direct-Costing a aparut n SUA pentru prima data, n anul 1934 (aplicata de Jonathan Harris si G. Charter Harrison). Ulterior, aceasta metoda a fost aplicata si de tarile europene (Anglia, Franta, Germania etc.). Metoda Direct-Costing presupune imputarea asupra produselor numai a costurilor variabile (directe sau indirecte). Aceasta nseamna separarea cheltuielilor de productie, de desfacere, n cheltuieli variabile si fixe, cheltuielile fixe fiind trecute asupra rezultatului financiar brut al ntreprinderii. Prin urmare, metoda foloseste, n calculatia costului pe 818e46i produs, costurile variabile directe si indirecte. Astfel se va realiza identificarea costurilor pe sectoare de cheltuieli, pe centre de responsabilitate. Costurile variabile directe (legate de activitatea de productie) vor fi colectate pe sectoare de activitate, iar costurile variabile indirecte vor fi imputate. Cheltuielile fixe se vor programa la nivel global si nu vor fi incluse n costul fiecarui produs. Determinarea costului unitar se realizeaza prin raportarea cheltuielilor variabile la cantitatea de productie rezultata, dupa relatia: Chv Cu = Q unde: Chv - cheltuieli variabile Q - valoarea productiei. Pe produs se va determina contributia bruta la profit sau marja pe costurile variabile. Marja pe costuri variabile (Mf/cv) se determina ca diferenta ntre cifra de afaceri si costurile variabile aferente productiei vndute. Se mai ntlneste sub denumirea de marja globala (bruta) si reprezinta suma marjelor pe costurile variabile unitare stabilite pe fiecare produs (mj/cv), multiplicate cu productia aferenta vnduta. Mj/cv = CA - CV unde: Mj/cv - marja pe costuri variabile; CA - cifra de afaceri; CV - costuri variabile. Datele pot fi prezentate potrivit relatiilor: - rata marjei pe costurile variabile: Mj/cv 100 CA mj/cv 100 p

r=

sau

r=

- rata costurilor variabile: r' = CV 100 CA sau r' = CV 100 p r = 1 - r' sau r + r' = 1

r=

Mj/cv CA - CV CV 100 = 100 = 1 100 CA CA CA

rezulta

Marja pe costurile variabile determina acoperirea costurilor perioadei (costuri de structura fixe) care privesc capacitatea ntreprinderii de a produce si a vinde. De aici rezulta necesitatea de a dezvolta vnzarile unui produs sau a suprima alte produse deficitare. Ca orice metoda de calculatie si de analiza a costurilor, metoda Direct-Costing are si avantaje dezavantaje. Avantajele metodei: fiind vorba de luarea n consideratie numai a costurilor variabile, calculatia costurilor se simplifica foarte mult; ajuta la reliefarea celor mai rentabile produse (cu marjele cele mai ridicate); punctul cheie l constituie, n acest caz, ca "marjele celorlalte produse care ramn sa fie suficiente" pentru a compensa costurile fixe ramase; asigura un control riguros asupra cheltuielilor; analiza performantelor n functie de marja degajata/activitati. Dezavantajele metodei: separarea cheltuielilor variabile de cele fixe determina ntmpinarea unor greutati (legate de capacitatea de productie care antreneaza costuri fixe si utilizarea capacitatii de productie care antreneaza costuri variabile); stocurile se evalueaza numai la nivelul costurilor variabile, afectnd nivelul rezultatului de exploatare (contravine cerintelor contabilitatii financiare care spune ca evaluarea stocurilor se face la cost complet). Indicatori specifici ai metodei costurilor variabile sau Direct-costing 1. Punctul de echilibru (punctul critic) Punctul de echilibru exprima volumul activitatii n care veniturile obtinute din vnzarea productiei si costurile totale aferente sunt n echilibru (rezultatul nul). Acest indicator reprezinta nivelul vnzarilor care permite acoperirea totalitatii costurilor variabile aferente volumului vnzarilor si a costurilor fixe aferente perioadei de referinta. El arata ca orice suplimentare a volumului vnzarilor peste acest nivel aduce beneficii, iar activitatea devine profitabila. La determinarea punctului critic se va tine seama de : - luarea n consideratie a capacitatii de productie existente pe ntreaga perioada de referinta, fara a se face investitii noi n aceasta perioada; - existenta unor preturi ale factorilor de productie, stabile; - pe perioada analizata, preturile produselor vndute sunt constante, deci nu depind de volumul vnzarilor; - nu exista probleme legate de fluxul de numerar (decalaj ntre angajarea de cheltuieli si plata acesteia, dintre realizarea de venit si ncasarea acestuia); - eliminarea unor variatii asupra volumului stocurilor (productia fabricata se considera a fi vnduta).

Relatiile de calcul prin care se determina valoarea acestui punct sunt: 1. Cifra de afaceri = Costuri totale (variabile si fixe) sau CA=CV+CF

sau, acolo unde productia este omogena, qv*pr=qv*cv+cf 2. Rezultatul = 0 sau CA-(CV+CF)=0 sau Mj*(CV-CF)=0

3. Marja/Costurile variabile = Costurile Fixe Mj/CV=CF sau qv(pr-cv)=CF Procedeele de determinare a punctului de echilibru sunt: matematic si grafic. Procedeul matematic presupune determinarea unui punct critic n unitati fizice (qe) si n unitati monetare, adica o cifra de afaceri critica (Cae): qe = CF pv - cv sau qe = CF Mj/cv

considernd volumul fizic de productie vndut ca fiind necunoscut si care asigura un rezultat nul. Deci, punctul de echilibru fizic este egal cu raportul dintre costurile fixe totale si marja pe costul variabil unitar. Din multiplicarea relatiei de calcul a punctului de echilibru fizic cu pretul de vnzare (pv) se va obtine punctul de echilibru valoric (CA critica). Deci, punctul de echilibru valoric este raportul dintre costurile fixe totale si rata marjei pe costurile variabile.

EXEMPLU DE CALCUL Pentru vnzarea a 3.000 articole dintr-un model unic, dispunem de urmatoarele date: pretul de vnzare/articol este de 3.500 lei. Costul variabil unitar este de 2.450 lei, costurile fixe totale 2.100.000lei. Se cere sa se determine: - rezultatul obtinut din vnzarea productiei; - care sunt cifra de afaceri si volumul fizic al vnzarii care asigura acoperirea integrala a costurilor; - sa se arate ca profitul obtinut n urma vnzarilor este generat de volumul vnzarilor peste punctul critic. Relatia de echilibru: qv :=3000lei pv :=3500lei cv :=2450lei - cantitatea de produse la vanzare - pretul de vanzare/articol - costul variabil unitar

CF :=2100000lei

- costurile fixe totale - cifra de afaceri - cost total variabile

CA :=qv pv = 10500000 lei CV :=qv cv = 7350000 lei mj/cv :=pv - cv = 1050 lei Mj/cv :=qv mj/cv = 3150000 lei R :=Mj/cv - CF = 1050000 lei qe := CF = 2000 mj/cv articole

- marza/costuri variabile

- punctul critic in unitati fizice

Se determina CA pornind de la rata marjei pe costurile variabile: mj/cv = 0.3 pv sau CAc :=qe pv = 7000000 lei

r :=

CAc :=

CF = 7000000 lei r

Din datele de mai sus rezulta ca, atunci cnd vnzarile ajung la 2.000 articole si la o CA de 7.000.000 lei, se acopera costurile integral, rezultatul fiind nul. R. :=qe mj/cv - CF = 0 Vnzarile totale = vnzarile din punctul de echilibru si vnzarile suplimentare qv = qe + qs qs :=qv - qe = 1000 articole

Profitul obtinut este generat de vnzarile peste punctul critic. R.. :=qs mj/cv = 1050000 lei La fel se determina si pentru CA (CA critica si CA suplimentara). CA = CAc + CAs CAs :=CA - CAc = 3500000 lei R... :=CAs r = 1050000 lei

2. Factorul de acoperire Factorul de acoperire (Fa) este indicatorul care exprima ct din cifra de afaceri este necesara pentru acoperirea costurilor si obtinerea de profit. Fa := Mj/cv = 30 % CA sau:

(este, deci, raportul dintre marja globala si cifra de afaceri totala) F.a := CF = 30 % CAc

Cu ct acest indicator este mai mare, cu att profitul este mai mare, iar ntreprinderea si va orienta strategia de productie si desfacere spre acele produse care au factorul de acoperire cel mai mare. Poate fi considerat un indicator al rentabilitatii potentiale, cu rol n orientarea deciziilor spre optimizarea structurii productiei si a desfacerii acestora. 3. Intervalul de siguranta si indicele de siguranta dinamic Intervalul de siguranta (Is) indica cu ct pot scadea vnzarile astfel nct ntreprinderea sa atinga punctul critic. Acesta reprezinta pragul la care se poate ajunge fara ca ntreprinderea sa nregistreze pierderi. IS :=CA - CAc = 3500000 Indicele de siguranta dinamic (Id) reprezinta indicatorul prin intermediul caruia se stabileste procentul de diminuare a cifrei de afaceri pna ce ntreprinderea atinge punctul critic. IS Id := = 33.333 % CA sau R .. Id. := = 33.333 % Mj/cv

n baza datelor de care dispunem anterior, se pot determina cei doi indicatori. Rezultatele confirma ca vnzarile pot scadea cu 3.500.000 lei, respectiv 33%, astfel nct ntreprinderea sa atinga punctul de echilibru si sa nu intre n zona pierderilor.

4. Indicele de prelevare (Ip) reprezinta procentul din cifra de afaceri care se foloseste la acoperirea costurilor fixe. CF Ip := = 20 % CA Daca Ip este ct mai mic, atunci ntreprinderea poate atinge foarte usor punctul de echilibru.