Ne-am intrebat poate uneori ce inseamna a fi o fiinta desavarsita din punct de vedere spiritual; cum este divnitatea?

Si in mintea celor mai multi dintre noi se contureaza imaginea a ceva extraordinar, pur si atat de nepamantean. Cel mai adesea , ne reprezentam inlauntrul nostru ceea ce este divin tocmai prin contrast cu ceea ce este uman, efemer si imperfect. Facand aceasta e ca si cum ne "linistim" noi pe noi insine ca asa ceva - indumnezeirea - nu este cava accesibil aici, pe pamant, ca fiinta umana, si astfel continuam sa ne ducem viata obisnuita, "netulburati" de idealuri prea inalte. Iar fiintele exceptionale din punct de vedere spiritual le consideram exceptii de la "umanitatea" noastra obisnuita. Privind mai profund ne dam seama insa ca poate exista o impletire armonioasa intre latura nostra umana si cea divina, o crestere fireasca a ceea ce este etern si pur tocmai avand ca punct de pornire ceea ce este atat de uman si supus greselii, intocmai precum o minunata floare de lotus ce creste avandu-si radacinile in noroi.