Cartea O logica a comunicarii, scrisa de trei membri ai Colegiului Invizibil: Paul Watzlawick, Janet Beavin, Don Jackson, are

drept scop sa explice cum se poate spune ca fiecare individ participa la comunicare, mai mult dect ca s-ar afla el la originea comunicarii sau ca ar fi tinta ei. Ei au formulat cteva principii de comunicare interumana, numite axiome. Axioma 1. Comunicarea este inevitabila. (Imposibilitatea de a nu comunica; nu putem sa nu comunicam.) Aceasta axioma are sens numai n conditiile n care nglobam n sfera comunicarii si transmiterea neintentionata de informatie, ce se realizeaza prin intermediul indicilor. Daca acceptam ca orice comportament are o anumita valoare comunicativa, ca nu doar mimica si gesturile, ci si absenta lor este elocventa, vom putea accepta usor prima axioma. Daca vom admite ca, ntr-o interactiune, orice comportament are valoarea unui mesaj, cu alte cuvinte, ca este o comunicare, urmeaza de aici ca nu se poate sa nu se comunice, indiferent daca se vrea sau nu. Activitate sau inactivitate, vorbire sau tacere, orice are valoare de mesaj. Asemenea comportamentele influenteaza pe altele, iar acestea, la rndul lor, nu pot sa nu reactioneze la comunicari si prin nsusi acest fapt sa comunice. (Watzlawick, Une logique de la communication) Comunicarea nu se mai reduce astfel la limbajul verbal si, mai ales, la intentionalitate. Noi comunicam doar atunci cnd intentiile, constiente sau reusite, se transmit si sunt ntelese de receptor. Din punctul de vedere al noii teorii, comunicarea verbala si intentionala reprezinta doar vrful unui iceberg urias, care nchide ntr-o unitate ntregul comportament al unui individ integrat organic ntr-o totalitate cuprinznd alte moduri de comportament: tonul, postura, contextul. Evident, pentru nevoile Teoria proceselor de comunicare 57 analizei putem distinge unitati ale comunicarii: mesajul (unitatea elementara),

interactiunea (o serie de mesaje schimbate ntre indivizi), modele de interactiune. Axioma 2. Comunicarea se desfasoara la doua niveluri: informational si relational, cel de-al doilea oferind indicatii de interpretare a continutului celui dinti. (Orice comunicare se analizeaza n continut si relatie; orice comunicare prezinta doua aspecte: continutul si relatia, astfel nct al doilea l nglobeaza pe primul si prin aceasta este o metacomunicare.) Asta nseamna ca orice comunica re nu se limiteaza sa transmita o informatie, ci induce n acelasi timp un comport ament. n termenii lui Bateson, se pot numi cele doua aspecte indicele, respectiv ordinea oricarei comunicari. Indicele este sinonimul continutului mesajului. Un mesaj, sub aspectul lui de indice, transmite o informatie: n comunicarea umana, acest termen este de aceea sinonim cu continutul mesajului. El poate avea ca obiect orice este comunicabil; problema de a sti daca o asemenea informatie este adevarata sau falsa, valida ori nevalida sau indecidabila nu intra aici n calcul. Aspectul de ordine, dimpotriva, desemneaza maniera n care este nteles mesajul si, n cele din urma, relatia ntre parteneri. Un raport interesant se manifest a ntre cele doua aspecte ale comunicarii: cu ct o relatie este mai spontana si mai sanatoasa, cu att aspectul relatie al comunicarii trece n plan secund. Invers, relatiile bolnave se caracterizeaza printr-o dezbatere fara sfrsit asupra naturii relatiei, iar continutul comunicarii sfrseste prin a-si pierde orice importanta. Vorbitorii acorda planului relational o importanta decisiva si daca nentelegerile de ordin informational pot fi aplanate usor, cel e ce privesc relatia genereaza adesea conflicte ireconciliabile. Una dintre descoperirile cercetatorilor de la Palo Alto e tocmai aceea ca atentia acordata comunicarii distruge comunicarea. Axioma 3. Comunicarea este un proces continuu, ce nu poate fi tratat n termeni de cauza efect sau stimul raspuns. Aceasta a treia axioma se poate obtine din studiul

interactiunii sau schimbului de mesaje ntre parteneri. Vazuta din afara, o serie de comunicatii poate fi ntelesa ca un sir nentrupt de schimburi de elemente informationale. Interlocutorii par a avea initiativa sau preeminenta, sau pot avea un statut de dependenta; se puncteaza rolurile pe care si le asuma sau le revin partenerilor si carei determina de fiecare data ca stimuli sau raspuns ai secventei comunicationale. Axioma 4. Comunicarea mbraca fie o forma digitala, fie una analogica. Termenii provin din cibernetica, unde un sistem este considerat digital atunci cnd opereaza cu o logica binara de tipul 0 si 1 si analogic, n cazul utilizarii unei logici cu o infinitate continua de valori. Dupa Watzlawick, comunicarea analogica, n care se include, practic, orice comunicare nonverbala (care nu ntretine ntre semn si obiect o relatie pur conventionala) si afla radacinile n stadiile arhaice ale evolutiei umane si are o extensiune mult mai generala dect comunicarea digitala, verbala, relativ recenta si mult mai abstracta, capabila sa reprezinte nu numai sensuri, ci si logica limbajului. Numai n comunicarea interumana sunt posibile cele doua tipuri. Altfel spus, omul este singurul gen de organism capabil sa utilizeze cele doua moduri de 58 Teoria comunicarii comunicare, digitala si analogica. Aparitia si utilizarea comunicarii digitale a avut o importanta capitala pentru evolutia omului, a culturii, ea fiind cea care condenseaza o cantitate mai mare de informatie si permite conservarea ei n timp precum si recuperarea ei recurenta la orice moment ulterior. Cum au aratat nsa studiile de etologie ale lui Timbertgen, Lorentz sau Bateson, pentru aspectul de relatie al comunicarii, rolul fundamental l are tipul analogic de comunicare. Interventia n cadrul comunicarii a dimensiunii relationale explica de ce comunicarea analogica are o conexiune att de strnsa cu contextul comunicarii; acelasi gest, de exemplu, pare normal ntr-un

context si transmite o informatie de un anumit tip si pare anormal, bolnav, ntr-un alt context, alerteaza pe ceilalti oameni asupra starii mentale a omului, nu-i face sa reactioneze doar la informatia cuprinsa n comunicare. Cele doua tipuri de comunicare nu exista paralel sau complement ar; ele pot sa coexiste si sa se completeze n orice mesaj. Dupa toate probabilitatile, continutul se transmite digital si relatia analogic. Relatia analogic digital n cadrul comunicarii, exemplificata de diferenta dintre tipurile corespunzatoare de calculatoare, are numeroase consecinte pragmatice n diverse domenii ale actiunii sociale. Prezenta si complementaritatea celor doua tipuri n mesajele comunicarii face necesara traducerea continua ntre ele, att de cei care emit semnale, ct si de cei care le receptioneaza; aceasta nu se poate face nsa n chip complet fara pierderi de informatie si de sensuri. Limbajul digital poseda o sintaxa logica complexa si comoda, dar e lipsit de o semantica adecvata pentru relatie. Limbajul analogic poseda semantica, nu nsa si sintaxa corespunzatoare unei definitii neechivoce a naturii relatiilor. Exista o strnsa legatura ntre axiomele 2 si 4: componenta informationala a comunicarii e transmisa cu precadere pe cale digitala, pe cnd cea relationala prin mijloace analogice. Privirea, gestul, mimica, tonul sunt parametrii de care depinde bunul mers al relatiei si tot ei fac obiectul incriminarilor atunci cnd raporturile dintre comunicatori nu mai functioneaza normal. Axioma 5. Pornind de la studiile antropologice si psihologice ale lui Bateson, adeptii Scolii de la Palo Alto au formulat o alta idee de baza a analizei comunicarii: n comportamentul comunicational se pot distinge sisteme simetrice n care partenerii adopta un comportament n oglinda (ntemeiat pe egalitate) si sisteme complementare, centrate pe diferenta (de exemplu, doctor-pacient, profesor-student). n felul acesta se ajunge la urmatoarea axioma: Orice proces de comunicare este simetric

sau complementar, daca el se ntemeiaza, respectiv, pe egalitate sau diferenta. Axioma 6. Comunicarea este ireversibila. Asertiunea trebuie pusa n legatura cu proprietatea oricarei comunicari de a produce, o data receptata, un efect oarecare asupra celui ce a primit-o, mai intens sau mai slab, prompt sau manifest cu ntrziere, perceptibil ori nu pentru un observator din afara. Axioma 7. Comunicarea presupune procese de ajustare si acomodare. ntelesul cuvntului nu exista nicaieri altundeva dect n mintea vorbitorului, iar semnificantul sonor, nefiind un caraus al semnificatului, ci doar un simplu stimul senzorial, l poate evoca receptorului numai n masura n care acesta l poseda deja. Unicitatea Teoria proceselor de comunicare 59 experientei de viata si lingvistice a fiecaruia dintre noi atrage dupa sine necoincidenta sensurilor pe care locutori diferiti le confera acelorasi cuvinte. n finalul studiului lor programatic, autorii modelului fac urmatoarele consideratii generale (apud Prvu, Filosofia comunicarii): Prima observatie: axiomele propuse sunt prime ncercari de a da o forma logica sistematica unui proces extrem de complex si de aceea nu trebuie ntelese dect ca studii preliminare la o teorie adecvata. A doua observatie: aceste axiome sunt foarte eterogene, deoarece ele sunt extrase din observarea unor fenomene sau genuri de comunicare diferite, sau din observarea fenomenelor de comunicare n registre foarte diferite. Daca ele au o unitate, aceasta nu rezida n originea lor, ci n importanta lor pragmatica. Aceasta conduce la punerea accentului nu pe actele individuale, ci pe conotatiile interpersonale. Axiomatica globala pe care o propun autorii, prin care se ncearca sa se determine prin conditii o ntreaga situatie comunicationala, este astfel n acord stilistic cu natura sistemica a comunicarii, redata de Birdwhistell: Un individ nu comunica, el

ia parte la comunicarea n care devine un element. El se poate misca, poate face zgomot dar el nu comunica. El poate vedea, poate ntelege, simti, gusta, atinge, dar el nu comunica. n alti termeni, el nu este autorul comunicarii, el participa la ea. Comunicarea, n calitatea ei de sistem, nu trebuie sa fie conceputa dupa modelul elementar al actiunii si reactiunii, orict de complex ar fi enuntul lui. Ca sistem, comunicarea nu trebuie sa fie definita dect la nivelul unui schimb (apud Prvu, Filosofia comunicarii). n acest gen de prezentare structurala a comunicarii, fiecare axioma participa determinativ la definirea globala a situatiei de comunicare si si extrage semnificatia numai din aceasta participare. Astfel, imposibilitatea de a nu comunica face ca orice situatie care comporta doua sau mai multe persoane sa fie o situatie interpersonala, o situatie de comunicare. Aspectul relatie al unei asemenea comunicari precizeaza mai bine acest punct. Importanta pragmatica, interpersonala a modurilor de comunicare digital si analogic nu rezida doar ntr-un izomorfism presupus cu continutul si rel atia, ci n ambiguitatea, inevitabila si semnificativa, n care se afla emitatorul si receptorul atunci cnd se pune problema traducerii unui mod n altul. Ceea ce am spus despre problemele de punctare se bazeaza tocmai pe metamorfoza implicita a modelului clasic actiunereactiune . n fine, paradigma simetrie-complementaritate este poate cea care se apropie cel mai mult de conceptul matematic de functie, pozitiile indivizilor nefiind dect variabile susceptibile de a lua o infinitate de valori al caror sens nu este absolut, ci nu se releva dect n relatia lor reciproca. (P. Watzlawick, Une logique de la communication)