Morala 21.10.

2013

Anul acesta moralitatea pe care o vom studia este mai putin rigida, mai putin abstracta si se refera la modul in care gandim teologic mai concret. Vom face referinta la gandirea filozofica, dar nu vom insista prea tare pt ca nu intra in cuvantul disciplinei. Primul semestrul ne vom ocupa de studiul virtutilor si vom incerca sa precizam ce intelegeau prin virtute cei care s-au ocupat de ea inainte sa apara crestinistul. Crestinismul s-a mulat pe cultura fiecarui popor prin efortul sau de a trai viata la un nivel mai inalt si in special pe cultura din jurul Mediteranei. Cum cultura greco-latina era reprezentativa la vremea aceea, nu putem face abstractie de modul in care anticii, grecii si latinii au inteles virtutea. Sfintii parinti ai bisericii au preluat o serie de criterii a gandirii greco-latine, nu neaparat a gandirii religioase, acolo n-au avut ce sa ia, si le-au dezvoltat din perspectiva a ceea ce acum este baza moralei bisericii.

Cursul se intituleaza Virtutea si scopul acesteia in morala antica si dupa aceea in gandirea crestina. Problema moralitatii.

In afara de spatiul ordonat de revelatie asupra naturii lui Dzeu, moralitatea a fost gandita si aplicata in functie de constiinta morala naturala a oamenilor care s-a exersat intr-un anume spatiu cultural si politic. Cand vorbim de moralitate intelegem acea stare a spiritului care a dat un anumit tip de comportament omului care l-a facut si il face pe acesta sa exceleze inainte de toate comparativ cu celelalte fiinte impreuna cu caresi langa care exista in lume; sau moralitatea l-a facut pe om sa exceleze, sa zicem aparte, si sa spuna ceva mai multe ca om, vietuitor, alaturi de celelalte fiinte ale pamantului. Moralitatea il face pe fiecare ins, pe fiecare persoana in parte sa exceleze in raport cu semenii sai. Cu alte cuvinte, numai in calitate de fiinta morala omul exceleaza atat in raport cu celelalte fiinte sub raportul sau cat si cu semenii sai. Sigur,putem spune ca si prin gandire , vorbire, putem excela ca oameni fata de elefanti sau fata de magari, pe baza de cap, dar trebuie sa zicem ca si aceste fiinte au limbajul lor si un mod anume, poate rudimentar de gandire, dar nu de putine ori ne confruntam cu cei care studiaza moralitatea animalelor si puterea lor de judecata, ne confruntam cu surprize uluitoare, nu, daca ne

gandim la casele acelea ale furnicilor, ale mustelor din Africa, vedeam la televizor modul in care un om din Canada a pus ca sa vada daca pasarile ajung la hrana. Pt a ajunge acolo aveau nevoie de un anumit tip de gandire. Exista o carte, am citit-o cand eram copil, clasa a noua, a zecea, Psihologia animalelor, si atunci am fost impresionat de cate subtilitati pot fi constate in viata de la nivel subuman si pe care oamenii nu au ajuns sa le studieze al nivel afon (?!), incat nu putem nega faptul ca exista elemente de rationalitate in fiinte de sub nivelul uman, se vede sa sunt instincte, si exista un limbaj neatriculat, nu pot exprima modul lor de gandire, dar exista rationalitate in comportamentul lor deoarece sunt create prin acelasi logos creator de Dzeu si nu exista lucru in Univers fara atingerea creatiei divine. Numai ca exista diverse grade la care coopereaza actul creator a lui Dzeu, incat pe cei care se blocheaza la elementele rationale sau anatomice ale unei anumite fiinte si le compara cu ale omului, aceia ajung sa nu mai faca nicio diferenta si stim ca exista credinta aceasta in lume de a spune ca nu este diferenta intre maidamezi sau om. Exista diferente mari care cel putin la cainii de apartament se manifesta. Am vazut protestul mamicilor si taticilor de caini: intr-o parte erau oamenii care solidarizau cu cazul copilului decedat, iar in Parcul Izvor, oamenii latrau si am fost profund impresionat, dureros impresionat. Fiecare latra in felul lui. Unul dintre simptomele pe care le-am constatat la oamenii care sunt dominati de animale, de fapt sunt persoane foarte egoiste. O persoana isi exprima dragostea fata de caini din perspectiva omului care avea nevoie de cineva care sa-I apere averea pe care o pastra in casa, precum Hagi Tudose. Mutatia pe care o constatam este cea de la om la animal, deformarea mentalitatii omului post-modern care inainte sa ajunga aici respinge orice valori traditionale si ordinea fireasca, valori pe care si le face sigur si pe care le pazeste cu animalele. Animalul nu are simtul moralitatii. Pe el poti sa-l dresezi. Recomandare curs de antropologie Blaga e doctor in filozofie si biologie si toata viata a fost preocupat si in 1946 era considerat specializat. Vorbind despre formarea psihismului animalic, de cand se naste, acesta are capacitatea de inregistrare si stocare, de a se fixa pe un anumit moment, toate miscarile din jur, de la mama la stapan (ex. Animale care mor pe mormantul stapanului). Blaga spunea ca toate aceste modalitati prin care cainele dresat capata un anumit comportament sunt tot atatea rotite care functioneaza. Cand o rotita cedeaza, el moare. Nu este ca si omul si probabil ca este acel sistem din sistemul nervos datorita carora noi reproducem comportamentele omul are capacitatea nu doar de a reproduce. Animalul este marcat de comportamentul omului si invers parca omul nu este ancorat intro realitate care sa ii dea excelenta si atunci vine animalul care pune amprenta si influenteaza omul (ca in cazul oamenilor dependenti de animale, simt nevoia sa fie protejati de animale). Omul se deosebeste fundamental de celelalte fiinte prin calitatile personale individuale si prin modul in care fiecare pers umana se serveste de aceste calitati si il fac sa exceleze, cel putin una dintre ele.

Calitatile acestea il disting pe om de celelalte vii si de semenii sai si ele sunt calitati in sensul autentic al cuvantului in masura in care ii asigura acestuia o anumita stare de bine, individuala sau/si comunitara, in societate. Nu putem spune ca X este dotat cu calitati bune sau calitati rele. Calitate = excelezi in bine. Daca acestei stari de bine, prin calitatile acestea, grecul a creat cuvantul a reti (?!). Acest cuvant ART sau A reti care vine de la verbul . , verb care inseamna a placea. Cuvantul art sau a reti trandus prin virtute este compus din aceeasi radacina ca armonie. In gandirea pitagoreica, Pitagora considera ca fiinta virtutii consta in armonia, adica cele care exceleaza sunt realitatile armonice. Universul insusi este o armonie. De aceea se vorbeste despre muzica cosmica si Pitagora a dezvoltat cu gandirea lui aceasta armonie in muzica si matematica. Cuvantul art evoca sau trimite la ideea de excelenta, desavarsire, implinire. De aceea este inainte de toate o forma prin care o anumita persoana exceleaza sau prin care acestea dovedesc ca sunt adecvate pt ceea ce se defineste ca ele reprezinta. Pt acest motiv in folosirea curenta a limbii grecesti din antichitate, prin cuvantul art de dezvaluia orice forma de excelenta, virtutea a ceva, a unui lucru, a unui instrument un cal era virtuos in masura in care excela. Virtutea era in gandirea greaca foarte mult legata de cetate. In felul acesta, in gandirea greaca, mai ales pre-socratica, inainte Platon mai ales, existau mai multe virtuti. Cu toate acestea, pt greci era important la cel mai inalt nivel ca omul sa fie un bun cetatean, adica un om care era capabil sa preia responsabilitati in cetate; pt un asemenea om grecii aveau obiceiul sa-I spuna Calos si agapos (frumos si bun). Idealul educatiei grecesti era de calo cagateea (educatie, frumusete si bunatate), iar as zice tipul de excelenta era castigatorul la Jocurile Olimpice. Platon a fost un castigator. Calos nu reprezinta frumusetea estetica, ci binele si bunul, pe cand agapos inseamna intotdeauna bun. Calos = sa te comporti cinstit fata de legile cetatii; agapos = nu milos, compatimitor, ci performant. Omul frumos si bun corespundea in gandirea grecilor cu ceea ce corespunde la noi atunci cand vorbim de un om ca fiind un om de valoare, adica acea pers capabila sa exerseze responsabilitati importante pt el si pt societate. Aceasta calitate de a trai capabil sa ai responsabilitati si sa te achiti de ele frumos si bine era in gandirea grecilor desemnata prin curantul ART arete (virtute). Celebritatea reprezinta integrarea intr-o armonie, nu prin iesirea in afara. Pt grec nu simpla iesire in evidenta este arete, ci o evidenta care te integreaza in armonia cetatii.

Socrate cand a fost acuzat si condamnat, altii au aranjat evadarea si el a refuzat pe motiv ca acele legi il aparase. Nu putea sa iasa in evidenta incalcand legile care le-am aparat, asa ca a refuzat sa iasa in evidenta prin evadare si exilare in alta cetate. Cel care are o contributie speciala la comutarea conceptului de arete, de virtute din intelegerea generala initiala spre om este Socrate. Pre-socraticii preocupandu-se de phisis, de natura lucrurilor, nu acordasera atentie conceptului de virtute. Inainte de Socrate, la ei gasim elemente razlete cum ar fi conceptul de armonie pe care puse in circulatie Pitagora sau Heraclit, care considera gandirea sanatoasa drept virtute, iar Democrit considera arete, virtutea, modul in care omul putea sa gandeasca performant si as spune chiar creator, adica intregul effort interior pe care il presupunea o gandire sanatoasa. Socrate care traieste in sec V-VI, aduce o schimbare profunda in acest concept: pt el, virtutea devenita cursa prin care omul isi realiza bunastarea, concept dezvoltat ulterior de Aristotel, adica eudemonia, bunastarea, fericirea, iar totalitatea calitatilor prin care omul exceland ajunge la eudemonia au fost vazute in perioada sofisticii drept virtuti. In Evul Antic, virtuosi prin excelenta erau zeii, eroii, motiv pt care erau venerati in societate. Initial, acele virtuti prin care excelau erau darurile pe care zeii le faceau oamenilor. Francezii au Dieu pt zei si pt Dzeu, nemtii la fel; noi am pastrat zeu si zmeu; in mitologia romaneasca eroii pozitivi ai basmelor sunt pers care lupta importiva unor entitati semi-divine care locuiesc in pamant, in zone de dincolo de pamant; geniul crestin al poporului roman este mascat profund de crestinism; Fat-Frumos, Greuneanu etc lupta cu aceste entitati care au furat anumite suflete curate si alte fete frumoase care veneau dintr-un castel sau dintr-o familie de tarani curati, iar ele erau duse sub pamant. Romanii desemneaza zeitatile pagane si au fost adversarii crestinilor. Grecii aveau o anumita teama fata de acesti zei numiti demoni daimones; Intre acestia erau si unii buni. Aceste arete prin care excelau erau date de demonii buni eudemonia. Aceste insusiri sau oamenii sunt virtuosi prin grija unor zeitati; Sofistii si Socrate foloseau virtutea in calitate, intelegand prin el priceperea pt o anumita preocupare si meserie, arta. Grecii foloseau pt cunoastere conceptul de gnosis si epistime. Din pacate in filozofia moderna se face confuzie intre gnoseologia antica si epistemologia antica. Gnosis cunoastere existentiala, relatiile interumane. Pentru sofisti, cuvantul arete desemna priceperea de a face un discurs atat de excelent incat sa-l convingi pe celalat de orice vrei tu; se laudau ca pot sa invete ucenicii de asa fel incat sa-l convinga.

O discutie a lui Socrate cu ucenicii arata cum ii intreaba oare virtutea poate sa fie invatata asa cum invatam un discurs? si asta arata ca virtutea nu poate fi invatata asa. Grecii, prin arete intelegeau priceperea tehnica a unui mestesug. Exista o virtute capabila tuturor celor care au o anumita functie de indeplinit; sau arete ar fi conditia pe care o are sau de care face dovada un om spre a indeplini functia pe care si-a asumat-o sau care i-a fost atribuita. Dupa Socrate, sufletul omului, psiche, are functia de a stapani evenimentele ulterioare din om, are functia de a gandi si in general are functia de a asigura o viata traita la capacitatile cele mai inalte ale omului. Aceasta virtute el o identifica cu dreptatea si cinstea. Deci momentul Socrate in istoria gandirii grecesti reprezinta o intoarcere a acestei gandiri de la natura spre fiinta umana. El largeste conceptul de arete de la talent sau de la capacitatea omului de a excela semnaland faptul ca arete este o functie cu totul speciala a omului, mai precis aceasta functie se exercita si se confirma in eupraxia (efraxia = fapte). De la definirea virtutii ca functie prin care excelam, de la intelegerea ei ca functie prin care noi confirmam la nivelul cel mai inalt calitatea de cetatean, virtutea este acea calitate a sufletului uman prin care acesta stapaneste animalitatea si o face bine. Pana la Socrate erau virtuosi numai cei care ieseau in evidenta in sensul bun, Socrate spune ca poti fi un om virtuos chiar daca formal si public nu arati ca excelezi, dar tu o faci in raport cu tine prin fapta buna pe care o faci in fiecare moment eupraxia. Socrate largeste conceptul de arete aratand-o ca pe o functie speciala a spiritului uman. Originalitatea lui Socrate consta in 2 elemente: In accentul pe care il pune in caracterul moral al virtutii, de care este capabil orice om decat pe caracterul de conditie esentiala pentru a avea succes, pt a excela; poti fi virtuos in masura in care vrei bine sau daca te afirmi in cetate prin ceva anume, dar nu neaparat; si anonimul poate fi virtuos in gandirea lui Socrate Este original prin faptul ca incearca sa dea o justificare filozofica virtutii prin definirea ei, anume considera ca virtutea este o forma de cunoastere, prin faptul ca ea se exprima intotdeauna in fapta cea buna, in eupraxia. In aceasta situatie, nu se pune problema cunoasterii de catre cel numit virtuos, noi nu cunoastem prin faptul ca cunoastem binele, ci suntem recunoscut de catre cel asupra caruia savarsim fapta cea buna; calitatea omului virtuos nu este dat de catre el insusi, ci este data de catre cei care considera ca prin eupraxia exceleaza.

Este o perspectiva care aduce o mutatia in gandirea atipica. Ei nu intelegeau notiunea cum o facem noi astazi, in perioada sofista erau virtuosi cei priceputi, cei care isi asiguram o bunastare.

Sinteza tuturor calitatilor prin care cineva excela era virtutea completa, acea cagateea, idealul. Grecii antici aveau in viata un obiectiv concret, a trai frumos si bine, si al doilea era cum sa stii sa mori, lucru care se schimba in perspectiva crestina, unde noi invatam cum sa traim etern. As face o referire spre o zona care il preceda putin pe Socrate si anume in literatura, care avea un caracter juridic, in sec al VI-lea idH, contemporan cu Pitagora, unde il intalnim pe Theognis; intr-una din elegiile sale, nr 1, considera ca virtutea este sinonima cu dreptatea sau era trasatura cea mai importanta a unui om corect, diclos. Aceasta dreptate pe care o avea fiecare, o afisa, o demonstra fiecare, crea, ceea ce ar spune Pitagora, armonia societatii. Socrate considera ca virtutea este o cunoastere, deci nu o epistime, cum considerau sofistii, ci este o cunoastere a interioritatii omului care debuteaza prin acel gnoti safto; deci daca sofistii nu considerau ca virtutea se invata precum discursul, Socrate spune ca modul de invatare presupune un sistem stiintific, discursul pe care il va folosi cineva care a fost student va fi un discurs stiintific. Socrate spune ca este vb de un tip de cunoastere in ceea ce priveste viata virtuoasa, dar aceasta nu tine de modul mental de a elabora ceva, ci este un tip de cunoastere care solicita intimitatea fiecaruia dintre noi, care inainte sa presupuna cunoasterea intimitatii celui de langa tine, presupune cunoasterea propriei identitati. Asadar, din momentul in care ajungi sa-ti cunosti identitatea, dupa Socrate, care era f optimist, in mod firesc trebuie sa implinesti sinele, asta te face din om autorul crucii propriei sale desavarsiri. Pt Socrate virtutea in calitate de cunoastere care sa ne conduca spre eupraxia presupune o asceza, un efort, o asceza intelectuala care sa ne conduca la definirea acelui ceva sau acelui cineva in slujirea caruia ne-am pus sau ne vom pune din momentul in care noi l-am perceput in adancul din noi. Deci acel ceva sau acel cineva, acel daimon de care suferea, in gandirea lui Socrate era binele. Din pacate Socrate nu a spus niciodata ce este binele; a considerat ca nimeni nu este rau de la natura sau de buna-voie, ci din necunoasterea binelui. Socrate nu a depasit conceptia greaca deja incetatenita potrivit careia binele consta in bunastarea, in acea stare de eudemonie, fie ea chiar stare de confort sufletesc data de armonia pe care interioritatea ta o are comparativ cu armonia legilor cetatii. Nu spune ca raul nu exista, ci ca nimeni in mod constient nu savarsea raul pt ca raul este rau, ci pt ca nu cunoastea savoarea binelui. Kant merge pe aceasta absolutizare a gandirii logice. Cand ajungi sa cunosti binele si sa te pui in slujba sa.

Nu poti sa faci ceva cu adevarat profund daca nu te adancesti in propria identitate. Socrate a semnalat lucrul acesta, dar ideea a preluat-o de la pitagorei care au dus aceasta idee pana in sec IV dH. Scolile pitagoreice pana in sec IV dH erau un fel de manastiri, ceea ce gasim tarziu la noi. Se analiza constiinta, era examenul zilnic al constiintei. La nivel individual este important sa ai un sistem la care sa aderi si care sa iti dea sens. Noi, crestinii, avem acest sistem. Despre Socrate aflam din dialogurile lui Platon, din scrierile lui.

Discutie despre sintagma dupa chipul si asemanarea Sa fara legatura cu seminarul.

Omiosis = asemanare Icono = calitatea cuiva de a fi cine este Intre 2 realitati care seamana pot fi si deosebiri. Intre om si Dzeu, amandoua sunt fiinte vii.