Basmul (din sl.

basn: nscocire, scornire), numit i poveste*1+, este alturi de povestire, snoav i legend, una dintre cele mai vechi specii ale literaturii orale, semnalat nc din antichitate, rspndit ntr-un numr enorm de variante la toate popoarele. Indiferent de tip, basmul difer de restul scrierilor fantastice, precum nuvela, prin aceea c prezint evenimente i personaje ce posed caracteristici supranaturale, fr a pretinde c acestea sunt reale sau seamn cu realitatea, miraculosul din basme purtnd, astfel, numele de fabulos i reprezentnd, de fapt, un fantastic convenional, previzibil, ce vine n contrast cu fantasticul autentic modern, unde desfurarea epic i fenomenele prezentate sunt imprevizibile, insolite i se manifest n realitatea cotidian, drept o continuare a ei. O alta curiozitate despre basm este aceea ca basmul ne ajuta sa pastram legatura cu copilaria aducandu-ne aminte de clipele cand citeam sa ne erau citite basmele respective.
Basmele romneti au intrat n atenia scriitorilor relativ trziu, n epoca marilor clasici i a Junimii. Atunci foarte activi n culegerea basmelor i apoi n scrierea unor basme culte au fost scriitorii Vasile Alecsandri, Alexandru Odobescu (Basmul feciorului de mprat fr noroc la vnat din eseul Pseudokynegetikos), Mihai Eminescu (autorul mai multor basme originale, ntre care i Ft Frumos din Tei, Cenuotca - o variant a Cenuresei), Ioan Slavici, Ion Luca Caragiale, i puin dup aceea i Petre Ispirescu. G. Calinescu numea basmul cult o oglindire a vietii in moduri fabuloase, un gen vast, depasind cu mult romanul, fiind mitologie, etica, stiinta, observatie morala etc. Caracteristica lui este ca eroii nu sunt numai oameni, ci si anume fiinte himerice, animale. [] Cand dintro naratiune lipsesc acesti eroi himerici, navem de a face cu un basm.