UNIVERSITATEA NICOLAE TITULESCU Fac. STIINTE SOCIALE SI ADMINISTRATIVE R.I.S.E , ANUL I, Grupa II Dumbraveanu Elena Theodora.

ra. Introducere in Stiinta Politica

RELIGIE SI PUTERE

Suveranii sunt rudele, omologii sau mijlocitorii zeilor. Unitatea atributelor puterii si sacrului sezvaluie legatura care a existat intotdeauna intre ele sip e care istoria a stabilit-o, fara a o rupe totusi. Lucrarile istoricilor si antropologilor evidentiaza aceasta relatie indestructibila. Sacralitatea puterii se afrima si in raportul dintre supus si suveran: o veneratie sau o obedienta totala pe care ratiunea nu le justifica, o teama de nesupunere avand caracterul unui sacrilegiu. In societatile clanice, cultul stramosilor sau al divinitatilor specific clanurilor asigura, in general, sacralizarea unui domeniu politic inca slab diferentiat. Legatura stransa dintre sacru si politic este, in asemenea cazuri, deja incontestabila. In societatile moderne laicizate, ea ramane evidenta. Daca statul sau biserica nu sint decat una la origine, atunci cand este instaurata societatea civila, statul pastreaza mereu caracteristici ale bisericii, chair si cand se afla la capatul unui lung proces de laicizare. Membrii statului politic sint religiosi prin dualismul intre viata individuala si viata generic, intre viata societatii civile si viata politica { Filosofia politica a lui Marx}. Dupa Marx, puterea statului si religia sint, in esenta lor, asemanatoare, chiar si atunci cand statul s-a despartit de biserica si o combate.

1. Bazele sacre ale puterii Raportul puterii cu societatea e omolog cu raportul existent. Puterea e sacarlizata, pentru ca orice societate isi afrima dorinta de eternitate si se teme de intoarcerea la haos ca de propria moarte. a.) Ordine si dezordine.

Studiile de antropologie politica insista, totusi, mai putin asupra decesitatii de ordine si mai mult asupra mijlocului principal pus in slujba ordinii: utilizarea legitima a constrangerii fizice. Ele sugereaza ca orice guvernare, orice suveran este, in grade diferite... in acelasi timp, depozitar al fortei fizice de constrangere si preot al unui cult al Fortei- [ L. de Heusch ]. Examinarea teoriilor indigene ale puterii arata ca este adesea legata de o fort ape care o prezinta ca fiind insasi substanta sa. Aceste teorii reflecta specificitatea politicului. Luptele pentru dominatie confirma teoria indigena si sint, in primul rand, lupte pentru cucerirea instrumentelor ce fixeaza forta insasi a puterii. Cercetarile effectuate in Africa in ultimele doua decenii contribuie la mai buna intelegere a acestei manifestari a puterii. Elea rata ca notiunile care servesc la calificarea substantei puterii nu tin doar de vocabularul politic, ci si de lexical religios, ca ele se refera toate la domeniul sacrului. Astfel teoria regalitatii elaborate de populatia nyoro din Uganda , recurge la conceptual de mahano, putere ce permite suveranului sa mentina ordinea convenabila si care se transimte, pe toata ierarhia politico- administrative, dupa un procedeu ritual riguros. Aparatul politic este regulatorul lui mahano: pozitiile de putere si de autoritate pe care le defineste sint justificate printr-un access inegal al detinatorilor lor la aceasta forta, care intretine viata mentinand ordinea. Suveranul nyoro este, pentru supusi si pentru tara sa, detinatorul supreme de mahano. Regele e cel ce domina persoanele si lucrurile si le mentine organizarea. Autoritatea sa asupra lui mahano, asupra dinamismelor ce constituie universal si societatea, ii permite asumarea acestor functii. Pentru populatia alur din Uganda, creatoarea de seferii ce si-au impus dominatia unor vecini lipsiti de o putere diferentiata, notiunea de kr este unul dintre elementele principale ale teoriei politice. Ea desemneaza calitatea de a fi sef puterea. Ea prezinta un astepc cantitativ fiind o fortaa organizatoare. Sefii alur actioneaza ca intermediary privilegiati intre supusii lor si puterile supranaturale caci el sint legati de stramosii lor personali si de stramosii care jaloneaza istoria seferiei.. Demonstreaza capacitatea de a guverna prin maiestria rituala. Daca sefii isi stapanesc supusii, puterea ii stapaneste pe detinatorii ei, pentru ca ea isi gaseste sursa in domeniu sacrului. Doua exemple din regiunea occidental a continentului African confirma interesul si importanta stiintifica a unei analize consecrate terminologiei puterii prezentate de teoria

indigena. Unul este populatia tiv, unde orice putere legitima are nevoie de un swm, capacitatea de a fi in accord cuesenta creatiei. Swm este si o forta ce nu poate actiona fara un intermediar, a carei calitate proprie conditioneaza conscintele acestei interventii pentru treburile umane. Teoria tiv sublinieaza ambiguitatea puterii si ambivalenta atitudinilor fata de ea. Al doilea exemplu e cel al unei societati statale vechi si massive, mossi din Volta Superioara. Conceptul- cheie in materi politica este cel de nam, care se refera la puterea de la inceputuri. Termenul nam se inscrie intr-un ansamblu mai larg de semnificatii. El se aplica superioritati absolute. El justifica privilegiile legate de pozitiile sociale superioare, exprima nevoia de putere ca mijloc de aparare impotriva pericolelor deculturalizarii si reveniri la haos. Nam este garantul legitimitati deoarece atesta faptul ca puterea primita provine de la stramosii regali sic a va functiona spre binele poporului mossi. Dupa P. Valry, politicul actioneaza asupra oamenilor intr-un mod care aminteste cauzele natural. Cele patru teorii politice care au fost analizate confirma o astfel de interpretare si in acelasi timp ii indica limitele. Ele evidentiaza puterea ca forta, asociata cu fortele care guverneaza universal si mentin viata, si capacitatea de dominatie. Asociaza ordinea lumii, impusa de zei, si ordinea societatii, instaurata de stramosii sau de fondatori statului. Aceastra solitaritate a sacrului si politicului, care face ca atacurile impotriva puterii ( dar nu impotriva detinatorilor sai) sa fie sacrilegii, prezinta forme diferite in functie de regimurile politice: el pune sacrul pe primul plan in cazul societatilor fara stat si face sa prevaleze dominatia exercitata asupra oamenilor si lucrurilor in cazul societati statale. Perioadele de interregne, in majoritatea monarhiilor africane, impun in consetinta o dezordine controlata care face sa se doreasca reinstaurarea puterii si o confruntare intre pretendenti, permitand desemnarea celui mai puternic dintre ei. Echivalenta dintre sacru si politic nu existra decat in masura in care cele doua concept sunt determinate de o a trei notiune ce le domina: cea de ordine sau ordo rerum. Aceastra ordine a lucrurilor sau a oamenilor resulta astfel din separarea si unirea a doua serii de elemente sau de grupuri sociale opuse: constituentii naturii, anotimpurile, rasariturile, intr-un caz; sexele, generatiile. In cazul societatilor numite complexe, cu ierarhii si cu autoritati clar differentiate, raporturile intre putere si religie nu sunt radical modificate. Relatia instituita intre rege si fiecare dintre supusii sai se bazeaza pe principiul de autoritate, a carui contestare echivaleaza cu un sacrilegiu.

b.) Entropie si reinnoirea ordinii. Toate societatile, chiar si cele ce par immobile, sant obsedate de sentimental vulnerabilitatii. Dincolo de numarul mare, procedeele de re- creare si de irainoire au o caracteristica in comun: actioneaza in acelasi timp asupra universului social si asupra naturii, ii au drept actori pe oameni si pe zeii lor. Societatea isi reinstaureaza propriile structure. Demersurile de re- creare a ordinii ii pun neaparat in cauza pe detinatorii puterii si unele dintre ele contribuie astfel la intretinerea masinii politice. Cu ocazia celui mai prestigios si mai total dintre ritualuri pilu- pilu- noul sef,care il prezideaza, este prezentat tuturor si isi afrima autoritatea prin abilitatea discursului si capacitatea de a urmari delurarea cuvantarilor prescrise. Aceasta ceremonie sociala este cea care angajeaza comunitatea in intregul ei.

c.) Revenire la inceputuri si rebeliuni ritual. In societatile straditionale cu stat monarchic, fiecare schimbare de domnie provoaca o adevarata revenire la inceputuri. Urcarea pe tron a noului rege constituie ocazia de a repeat simbolic demersul creator al regalitatii, actele de fondare ce au edificat-o si legitimate-o. In cazul monarhiilor africane, regale trebuie sa realizeze atunci cand accede la putere, un act sacru care s ail caracterizeze amintind actul de fondare, fie realizand o fapta eroica sau fie negand vechea ordine sociala si acceptand stabilirea ordinii noi, a carei aparare revine statului. Ca si in Roma, Babilonul recurge la un rege de balci si impune rasturnarea pozitiilor de rang in timpul sarbatorii sacaea. O asemenea putere este una falsa, un factor de dezordine si nu un creator de ordine; ea trezeste dorinta revenirii la domnia legii. O cercetare recenta efectuata in Coasta de Files, la populatia agni, a pus in evidenta un ritual de inversare sociala. De indata ce regale a murit, acestia din urma iau in stapanire spatiul regal si unul din ei- sclavul-rege preia toate insemnele puterii. Totul se intampla de parca societatea a devenit propria sa caricatura.

2. Strategia sacrului si strategia puterii Sacrul reprezinta una dintre dimensiunile domeniului politic; religia poate fi un instrument al puterii, o garantie a legitimitatii sale, unul din mijloacele utilizate in cadrul competitiilor politice. J. Middleton, in lucrarea consacrata religiei populatiei lugbara din Uganda analizeaza raportul

ritualului cu autoritatea El evidentiaza ca structurile ritual si structurile de autoritate sant strans legate, ca dimensiunea lor sunt in corelatie. Strategia sacrului, avand scopuri politice se prezinta sub doua aspect in aparenta contradictorii: poate fi pusa in serviciul ordinii sociale sau poate servi ambitia celor ce vor sa cucereasca autoritatea sis a o legitimeze. Competitia politica recurge la limnajul invocarii spiritelor. Populatia lugbara e foarte constienta de manipularea sacrului, iar contradictiile ritual exprima contradictiile vietii reale. Relatiile stabilite intre putere si sacru raman la fel de evidente in cadrul mitului. Miturile au o functie dubla: ele explica ordinea existent in termini istorici si o justifica oferindu-I o baza morala prezentand-o ca pe un sistem legal fondat. Ceremonialul si ritualul de succesiune la sefie amintesc simbolic ca mitul este reactualizat pentru a mentine puterea si pentru a o consolida. Diversele variante ale mitului imbraca aparentele istoriei, iar incompatibilitatile lor exprima contradictii si contestari reale; ele ele traduc, in limbajul ce le este propriu, confruntarile al caror obiect il reprezinta drepturile politice.