Crizele economice

Rezumat: : Lucrarea de fata prezinta o analiza retrospectiva asupra unora dintre cele mai mari dezechilibre economice survenite in decursul ultimelor doua milenii cu obiectivul declarat de a construi o paralela peste timp si a ilustra modul in care cauzele ce-au stat la baza declansarii acestor crize se regasesc inca, sub o forma sau alta, si in contextul socio-politic si economic actual, facand referire totodata asupra conceptului de echilibru economic ca produs al unui sistem axiomatic ce are aureola unui fenomen empiric. Folosindu-ma atat de datele statistice disponibile, cat si un factor prea putin dezbatut in raport cu importanta sa cel comportamental, voi demonstra modul in care competitia internationala pentru capital si o anume incredere oarba sau ignoranta vis-a-vis de mecanismul de piata au dus la formarea unui tipar recurent de tipul avant/prabusire.

Cuvinte cheie: criza economica, criza financiara, bula, credit, echilibru, dezechilibru, inflatie Cod JEL: 1. Introducere Lucrarea de fata isi propune sa realizeze o paralela inedita ce se intinde peste mai bine de doua milenii, pornind de la criza inflationista declansata in Imperiul Roman in urma cuceririi Daciei si pana la actuala criza financiara, ratiunea din spatele alegerii acestei teme regasindu-se in identificarea acelor numitori comuni, pereni, in materie de comportamente economice si politice ce se regasesc in contextul unei crize economice si a caror ameliorare poate fi o masura importanta in prevenirea viitoarelor dezechilibre. Lucrarea cuprinde in structura sa doua mari parti, prima dintre ele continand o analiza individuala a 6 dintre cele mai reprezentative dezechilibre economice ale ultimelor doua milenii si anume: Criza inflationista din Imperiul Roman (secolele I-II), Bula Lalelelor (1633-1637), Panica Bancara (1907), Marea Depresiune (1929-1933), Criza financiara declansata de cvadruplarea pretului petrolului din 1973, si actuala criza economica, iar cea de-a doua parte reprezinta paralela efectiva intre evenimentele mai sus mentionate. Am considerat importanta intinderea intervalului de analiza pana la inceputurile erei noastre atat in virtutea consolidarii ipotezei privind constanta comportamentala, dar si in virtutea faptului ca, in urma precendentului creat de statul Utah, numarul statelor americane ce au proiecte de lege n derulare menite a permite cetenilor americani s foloseasc monedele de aur i argint ca mijloc legal de plat a trecut de 12, decizii ce readuc pe tapet importanta analizei neajunsurilor si avantajelor unui sistem bimetalist bazat pe valoarea intrinseca a monedei. Cu toate ca despre politici monetare in forma lor avansata nu putem vorbi decat dupa perioada renascentista, spiritul capitalist si preocuparile economice s-au manifestat inca de la primele forme de organizare a omenirii aducand cu sine si situatii de dezechilibru. Aceasta ratiune m-a impins initial spre studiul dezechilibrelor economice din interiorul Imperiului Roman, iar rezultatele analizei acelui context mi-au demonstrat ca se poate construi o paralela realista intre factorii ce au stat la baza naruirii acestei proto-uniuni monetare si impedimentele pe care le resimtim astazi ca membri ai Uniunii Europene; ma refer aici nu doar la factorii de ordin

social si cultural limba, diversitate culturala, nationalism, dar si la ratiunile de ordin financiar precum politica fiscala, migrarea fortei de munca, adancirea deficitului comercial intre diverse state membre s.a.m.d. Asemeni matematicii si logicii teoria economica se bazeaza pe anumite postulate si toate concluziile sale deriva din acestea prin manipulare logica. Astfel ca conceptul de echilibru este foarte util dar poate fi si inselator, avand aureola unui fenomen empiric si fiind rareori constatat in realitate. Conceptul de echilibru nu poate fi abordat insa fara a atrage in discutie si problematica valorilor sociale, fiind esential de inteles faptul ca banii, spre deosebire de alte repere constituie un mijloc si nu un scop, beneficiile obtinute prin bani maximizandu-se o data cu cheltuirea acestora, ori, atunci cand banul devine scop, avem de-a face cu o iesire din spatiul ratiunii si o vulnerabilizare a echilibrului economic tocmai in virtutea actiunii factorului comportamental amintit anterior. O astfel de analiza retrospectiva serveste pe de o parte curiozitatii economice vis-a-vis de mecanismul crizei, si aici ma refer la validarea sau invalidarea craterului recurent al crizelor economice si posibilitatea de a incadra crizele in tiparul avant/prabusire al lui Soros, iar pe de alta parte poate servi ca un redutabil instrument de previziune a dezechilibrelor viitoare; aceasta afirmatie putand fi catalogata drept indrazneata si greu de probat cu atat mai mult cu cat succesul prevenirii crizelor este dificil de evaluat fiind observate doar esecurile. Sistemul capitalist global, dupa cum va reiesi si din continutul lucrarii, nu este nou si nici macar inedit, el putand fi regasit sub o forma similara si in perioada oraselor-stat din Italia, si chiar a Imperiului Roman unde diversele entitati politice erau unite prin legaturi financiare si comerciale. Elementul de unicitate al actualului capitalism global este succesul sau universal materializat prin intensificarea motivatiilor legate de obtinerea profitului si patrunderea sa in zone anterior guvernate de alte considerente. In alta ordine de idei, daca in trecut valorile nonmonetare jucau un rol mai important in vietile oamenilor; ma refer aici la cultura si alte profesiuni guvernate de valori morale fara sa fie interpretate ca activitati de afaceri, astazi trebuie sa recunoastem rolul din ce in ce mai important al banilor ca valoare intrinseca, putand afirma, fara exagerare, ca banii conduc vietile oamenilor intr-o masura considerabil mai mare decat, sa spunem, cu un secol in urma. Voi ilustra cum introducerea in discutie a conceptului de moneda atrage dupa sine, inevitabil si notiunea de credit. Creditul este un fenomen reflexiv, asta deoarece el se extinde asupra valorii colateralului, iar valoarea colateralului si masura bonitatii au un caracter reflexiv deoarece se afla in atentia creditorului; altfel spus, valoarea colateralului este influentata de disponibilitatea creditului si predispozitia creditorului. Acest lucru fiind in special evidentiat in cazul proprietatilor imobiliare a caror valoare de evaluare in cazul constituirii lor sub forma de garantii prezinta fluctuatii sinusoidale perfect asimilate tiparului avant/prabusire, descrise printr-o relaxare a conditiilor de creditare si crestere artificiala a bonitatii clientilor, urmata de prabusirea iminenta, sub propria-i greutate a unui sistem nesustenabil de creditare si ulterior o perioada in care bancherii devin circumspecti pana la momentul in care se dispun din nou de mari lichiditati si ciclul se reia. In marea lor majoritate, teoreticienii economisti nu recunosc aceasta reflexivitate sau evita sa deschida discutii despre ea, John Maynard Keynes recunoaste insa fenomenele reflexive, atunci cand descrie pietele financiare ca pe un concurs de frumusete in care oamenii trebuie sa ghiceasca modul in care ceilalti gandesc, insa chiar si el si-a prezentat teoria in termeni de echilibru pentru a o face acceptabila din punct de vedere stiintific.

Aparent cea mai buna solutie in a evita reflexivitatea iminenta a creditului este concentrarea asupra masei monetare, realizarea si mentinerea stabilitatii monetare devenind un obiectiv prioritar, insa o masa monetara stabila nu atrage dupa sine o economie stabila, dupa cum a demonstrat etalonul aur. Se contureaza deci un cerc vicios, care duce cu gandul spre validarea caracterului recurent al crizelor economice; pesemne asa se face ca secolul XIX a fost marcat de momente devastatoare de panica urmate de depresiuni economice, iar astazi ne aflam intr-un proces de reiterare a acelei experiente.

2. Literatura de specialitate O analiza riguroasa necesita mai inainte de toate o delimitare conceptuala clara a fenomenelor ce urmeaza a fi invocate, respectiv studiate si a coordonatelor spatio-temporale asupra carora voi face referire. Gasesc astfel imperios necesara definirea conceptelor de criza economica, criza financiara, bula economica si inflatie ce vor constitui fundamentele obsevatiilor viitoare. Asa cum o regasim definita in Dictionarul Economic Explicativ, criza economica reprezinta ruperea grava a echilibrului economic, mai ales dintre productie si consum, dintre cerere si oferta, cu efecte directe asupra preturilor, gradului de ocupare si de folosire a factorilor de productie, ea este momentul de cotitura a ciclului economic cand faza ascendenta de expansiune, cedeaza locul celei descendente de depresiune. Pe de alta parte, in viziunea NBER (National Bureau of Economic Research) putem cataloga drept criza economica o scadere semnificativa a activitatii economice pentru cateva luni reflectata in scaderea PIB-ului, scaderea veniturilor individuale, reducerea nivelului ocuparii, diminuarea productiei industriale si a consumului. Inca de la inceput problematica crizei se dovedeste a fi una spinoasa, in principal din cauza lipsei unor delimitari exacte a contextului ce poate fi asimilat fenomenului de criza, intr-o exprimare profana : cat de mare sa fie volatilitatea sau scaderea pietelor, cat de mare sa fie scaderea PIB, inflatia sau somajul pentru a cataloga respectiva situatie drept una de criza. O completare foarte utila vine din partea lui Milton Friedman, care considera ca debutul statistic al crizei nu poate cauza haos decat in momentul in care devine dublat de efectul psihologic ce se poate manifesta fie prin intermediul unei panici bancare la nivelul deponentilor, fie, ulterior, prin intermediul unor decizii irationale din partea jucatorilor de pe pietele financiare. Criza financiara este un tip specific de criza ce exprima dereglarea grava a sistemului financiar al unei tari (finantele tarii, sistemul de credit, circulatia monetara) indeosebi finantele statului, concretizata in deficite de proportii mari ale bugetului de stat (Dobran, Maria-Mariana, Dictionar economic explicativ, Editura Eurostampa, 2011) Bulele speculative sunt considerate stari temporare ale pietei ce apar in urma unor cereri excesive pe piata dublate de o crestere nefondata a nivelului preturilor.Intuind un trend crescator al preturilor, investitorii creeaza o presiune masiva de cumparare pentru a participa la profitabilitatea pietei. De regula bulele speculative sunt urmate de vanzari si mai rapide in momentul in care preturile incep sa decada. Desigur, cei mai multi investitori nu apreciaza corect tendinta bulei si sufera pierderi masive date fiind scaderile abrupte aproape spontane ale pietei. Bulele speculative se dezvolta incet; dupa ce bula speculativa a atins punctul culminant preturile incep sa scada iar investitorii, cuprinsi de panica, exercita presiuni masive de vanzare ceea ce duce la o cadere si mai accelerata a preturilor din piata.

Inflatia se poate defini ca o crestere a nivelului general al preturilor atat la bunuri cat si la servicii in conditiile in care puterea de cumparare scade. Inflatia se face simtita atat la nivelul consumatorului cat si la nivelul macroeconomic. Cauzele care declanseaza aparitia acestui fenomen sunt multiple si au facut obiectul de cercetare al specialistilor in domeniu. Multitudinea de teorii poate fi sintetizata in patru idei: - cererea in exces a bunurilor de consum (inflatia prin cerere) - cresterea costului de productie (inflatia prin costuri) - emisiunea de moneda in exces (fenomen monetarist) - falimentul institutiilor publice Inflatia, precum si diametral-opusa deflatie sunt atat consecinte cat si catalizatori ai crizei; o spirala inflationista putand amplifica oricand o criza minora spre cote nebanuite. Referitor la dinamica contextului analizat, gasesc elocventa si demna de mentionat remarca facuta de catre Angus Maddison in cartea sa, The world economy, a millennial perspective : pe parcursul ultimului mileniu populatia globului s-a multiplicat de 22 de ori, venitul per capita a crescut de 13 ori, produsul global brut de aproximativ 300 de ori. Un contrast extraordinar fata de primul mileniu al erei noastre in care numarul de locuitori ai planetei a crescut cu doar o sesime, iar avantul in materie de venit per capita a fost nul. Analize similare au fost realizate in trecut insa numai la nivel statistic sau din punct de vedere pur istoric in lucrari precum The world economy a millennial perspective a lui Angus Maddison, sau Ascensiunea i decderea marilor puteri a lui Paul Kennedy, obiectivul fiind ca prin lucrarea de fata sa evidentiez o anatomie generala a crizelor economice si identificarea factorilor declansatori ai dezechilibrului ce nu tin cont de modificarile demografice sau statistice evidentiate mai sus. Caracterul recurent al crizelor economice, strans legat de ciclurile economiei mondiale reprezinta un alt punct de concentrare a analizei din aceasta lucrare, mai ales prin prisma intelegerii factorilor care duc la modificarea duratei ciclului. In alta ordine de idei, asa cum observa si Charles P. Kindleberger in cartea sa Manias, Panics, and Crashes. A History of Financial Crises daca in primele doua treimi ale secolului XIX crizele au aparut regulat la un interval de aproximativ 10 ani (816, 1826, 1837, 1847,1857, 1866), din motive usor difuze, pe care voi incerca sa le clarific, aparitia crizelor ulterioare nu a mai fost guvernata de acest tipar (1873, 1907, 1921,1929). Dupa cum remarca George Soros intr-un interviu, cu precadere in contextul crizei, sistemul capitalist global poate fi comparat cu sistemul circulator uman in sensul in care in vremuri incerte, capitalul are tendinta de a se intoarce la locul sau de origine, asemeni sangelui care este concentrat pe organele vitale, acesta fiind unul dintre motivele pentru care perturbarile din sistem tind sa aiba un efect mult mai mare (disproportionat) asupra periferiei decat asupra tarilor din centru. Intr-o exprimare profana, vorba proverbului : atunci cand Wall Street raceste, restul lumii face pneumonie.

3. Studiu de caz Introducere Cine nu i cunoate trecutul, va fi condamnat s-l repete , dei departe de a avea nclinaii sau interese politico-economice, aceast perl a gndirii goetheene poate ocupa cu perfect legitimitate rolul de axiom n mecanismele economiei internaionale. La o analiza mai atenta am putea afirma fara teama de a comite vreo erezie ca economia clasica a fost indubitabil inspirata din fizica newtoniana; ea a avut ca scop stabilirea legaturilor universal valabile prin care sa poata fi explicate si prognozate comportamentele economice bazandu-se in acest demers pe conceptul de echilibru. Altfel spus, introducerea conceptului de echilibru a permis analizei economice sa se orienteze spre rezultatul final si sa nu tina cont de perturbarile ce survin pe parcurs. Un pendul ajunge sa se opreasca in acelasi punct, oricat de mare i-ar fi fost balansul; acest principiu ergodic este cel ce a permis economistilor sa defineasca reguli universal valabile in legatura cu rolul de echilibrare pe care il joaca pietele financiare. Insa acest echilibru, ilustrat generic in exemplul pendului, este produsul unui sistem axiomatic. Geometria euclidiana a fost si este si ea un sistem axiomatic, perfect valid din toate punctele de vedere, dar a fost predispusa la false interpretari ale realitatii, cum ar fi credinta ca Pamantul este plat. In spatele acestor comparatii sta convingerea mea ca, dincolo de recurenta ciclurilor economice intervin si/sau revin in permanenta factori noi a caror ignorare nu poate avea decat consecinte nefaste, fiind necesara o constanta reinventare a teoriei economice pe masura ce pietele evolueaza si mentalul jucatorilor se schimba. Criza inflationista din Imperiul Roman O analiz riguroas reclam, mai nainte de toate, necesitatea stabilirii coordonatelor spaiotemporale asupra crora voi realiza observaii; astfel, n accepiunea istoric, voi vorbi despre Imperiul Roman ce a luat, natere n anul 27 .Hr., o dat cu ascensiunea lui Gaius Octavius (numit ulterior Augustus trad. cel venerat), nepot al lui Iulius Cezar, n urma btliei de la Actium mpotriva rivalului su pentru putere, Marc Antoniu. Vorbim despre un Imperiu care, n perioada sa de vrf (secolul 1 d.Hr.), se ntindea pe o suprafa de aproximativ 5 milioane de kilometri ptrai - Figura 1 si Figura 2 (cu aproape 700.000 de kilometri ptrai mai mare dect suprafaa UE), avand o populaie de 88 de milioane de locuitori, n condiiile n care populaia estimat a Europei n anul 0 era de aproximativ 33,4 de milioane de locuitori; cu o guvernare monarhic i un organism legislativ bine definit Senatul.

n alt ordine de idei, avem de-a face cu un organism statal vast, ce cuprindea o parte semnificativ a lumii cunoscute, cu o administraie bine ramificat ce gestiona aceste resurse prin intermediul unor recensminte ciclice (din 5 n 5 ani, respectiv din 10 n 10 ani n timpul lui Diocletian) i cu un sistem monetar dezvoltat prin asimilarea celui grecesc. Fr doar i poate, aa cum voi demonstra, un organism statal cu un teritoriu att de vast (din Britania i pn n Egipt) a ridicat i continu s ridice probleme de ordin administrativ, cu att mai mult cu ct diversitatea etnic, cultural, climateric, resursele fiecrui popor inclus n Imperiu vin cu propriile lor seturi de impedimente. Transpunnd discuia n timpurile noastre, spre exemplu, o uniune a Emiratelor Arabe ridic mult mai puine probleme dect Uniunea Europeana, prin prisma diferenelor infinit mai numeroase dintre statele celei din urm, att de ordin cultural, ct mai ales de ordin economic. Declinul acestui colos, a avut, dup cum voi demonstra n cele ce urmeaz, nu numai cauze de ordin administrativ, ci i puternice implicaii economice; majoritatea neteoretizate n acea vreme, altele, perene, care nc se manifest n economiile moderne, acetia fiind factori eminamente interni ce au slbit rezistena Imperiului n faa agresiunii popoarelor migratoare. Ei prezint importan i n economiile moderne unde locul popoarelor barbare a fost luat de speculatorii financiari, de interesele ilicite ori de concurena n atragerea investiiilor. Moneda roman este, prin comparaie cu toate celelalte monede antice, cea care a cunoscut cea mai ndelungat i mai mare expansiune geografic, devenind, pentru mai multe secole, moneda comun a lumii occidentale i mediteraneene. Stabil pentru nceput, sistemul monetar roman, i-a bazat fundamentele pe tehnologiile greceti de batere a monedei, i a luat fiin ca sistem bimetalist bazat pe argint i bronz, crora, Augustus le va aduga moneda de aur. Dealtfel, termenul de moned n sine i are originile n Republica Roman (510 .Hr. 27 .Hr.) primul atelier de fabricare a monedelor fiind gzduit n templul zeiei Iunona Moneta. Vorbim despre o economie preponderent inchis, dat fiind ntinderea uria a Imperiului i nivelul foarte sczut al popoarelor aflate la grania acestuia i despre un sistem monetar axat n principal pe valoarea intrinsec a monedei (cantitatea de metal preios coninut) i mai puin bazat pe aa numita moned fiduciara, fapt ce-i conferea stabilitate, dar face totodata loc riscului inflaionist generat de fluctuaiile cantitilor de metale preioase din Imperiu. Aa numita moned marf prezint mai multe neajunsuri, primul i poate cel mai mare fiind existena sa n cantitate limitat, fapt ce poate determina frnarea dezvoltrii economice; problem ce reclam dou metode de rezolvare: Folosirea aparatului militar n procurarea de resurse suplimentare (politica expansionist); Manipularea aliajului din care sunt confecionate monedele n vederea asigurrii unui spor de mas monetar care, dei iluzoriu, poate satisface voina poporului (apariia fenomenului iluziei monetare). Aurul a fost i rmne cea mai bun opiune de mijloc de schimb. Este singurul activ care nu poate fi produs n cantiti infinite i nici nu poate fi controlat i redistribuit politic. , afirma intr-un articol dl. Conf. Dr. Cristian Paun, cu toate acestea, n contextul unui Imperiu care deine o putere militar impresionant i o lejeritate n a apela la aceasta ce nu cunoate foarte muli termeni de comparaie, problema cantitii reduse de metal preios ce poate sta n calea dezvoltrii comerciale a imperiului devine una spinoas. Parafrazndu-l pe dl. Profesor Dr. Silviu Cerna, nici un popor din lume, nici mcar Poporul Ales, nu poate consuma mai mult dect produce fr ca strinatatea s-l sprijine sau fr a-i procura resurse suplimentare.

Aceast problem rezid astzi n sporirea datoriilor externe ale rilor n care stilul de via consumerist depete limita amintit anterior, dat de nivelul produciei, i prin urmare la dezechilibre pe termen lung i creearea unui cerc vicios al datoriilor. Dup eecul diplomatic i pacea nefavorabil romanilor incheiat n 89 d.Hr, legtura dintre Imperiul Roman i statul dac a fost periclitat din ce n ce mai frecvent de nclcrile flagrante din partea dacilor. Acestea, dar i bogtiile dacice au reprezentat contextul izbucnirii conflictelor armate cunoscute sub numele de Rzboaiele Dacice din 101-102 d.Hr., respectiv 105-106 d.Hr. Cucerirea Daciei de ctre mpratul Traian n anul 106 d.Hr, a nsemnat aducerea la Roma a unei przi de razboi impresionante chiar i pentru standardele moderne, dimensionat, aa cum reiese din scrierile istoricului Dio Cassius, la aproximativ 165,5 tone de aur i o cantitate dubl de argint (331 tone), n condiiile n care, producia de aur a Imperiului era estimat la cca. 10 tone de aur/an. O astfel de cantitate de metal preios ar valora astzi aproximativ 6.780.000.000 Euro sau aproximativ o treime din PIB-ul UE. n opinia mea, un indicator excelent privind tiparele de gndire ale mprailor romani este sfatul oferit de mpratul Septimius Severus celor doi fii ai si, Caracalla i Geta : trii n armonie; asigurai bogia armatelor; ignorai orice altceva. Politica monetar servete deci, mai nti de toate, nevoile conductorilor; dac prin repercursiunile sale asupra aparatului economic sprijin progresul i prosperitatea maselor cu att mai bine, ns punctul su de maxim concentrare l reprezint interesele conductorilor; astfel c, n concordan cu celebrul dicton pine i circ, n perioada ce-a urmat victoriei romane asupra dacilor, au fost organizate jocuri i lupte timp de 123 de zile, n care au fost angrenai peste 10 000 de gladiatori, au fost suprimate toate datoriile, au fost oferii fiecrei familii romane 650 de denari (echivalentul ctorva sclavi) i au fost scutii toi contribuabilii de impozitul pe 1 an, toate simbolizate prin construcia faimoasei Columne a lui Traian . ntreaga cantitate de metal preios adus de pe teritoriul Daciei i-a gsit deci loc n buzunarele locuitorilor din Imperiu, genernd prima prbuire a preului aurului din era mea; cu aproximativ o zecime ntr-un orizont de timp scurt, forndu-l pe Guvernatorul Egiptului s modifice, prin lege, paritatea aur-argint pentru a menine o relativ stabilitate a sistemului monetar. Rul ns fusese facut, iar lipsa unei schimbri n strategiile politico-militare i monetare ale viitorilor imprai nu au fcut dect s alimenteze o tendint inflaionist devastatoare. Spre exemplu, aa cum se poate observa din Figura 3, denarul introdus de Augustus n 27 .Hr., ce coninea iniial 95% argint, s-a devalorizat intrinsec prin scderea cantitii de metal preios, treptat, la 85% n timpul lui Traian, 75 % n timpul lui Marcus Aurelius, pn la 50% n anii ce au urmat domniei lui Caracalla, dovad c indiferent de dimensiunea przilor de rzboi, imperativul de a asigura bogia armatelor era mult prea costisitor.

Parafrazndu-l pe dl. Profesor Dr. Silviu Cerna, n ceea ce privete evenimentele premergtoare apariiei crizelor financiare recente, observm o constant contextual transmis nc din zorii erei noastre i anume abrogarea diverselor forme de control. A fost i cazul Imperiului Roman, prin scutirile de taxe acordate constribuabililor, remuneraiile exagerate oferite soldailor, dar i nlesnirea creditrii pe teritoriul Imperiului, dovezi n acest sens existnd prin plcuele de lut descoperite la Roia Montana, plcue n care sunt stipulai termenii unor mprumuturi, cu dobnzi de 1-2% pe lun. Fiscalitatea n cadrul Imperiului ridic la randul su probleme, avnd de-a face cu o populaie rspndit pe un teritoriu att de vast, cetenii se sustrgeau adesea de la plata impozitelor i taxelor, iar alteori veniturile publice serveau intereselor personale ale guvernatorilor, alimentnd corupia i adncind dezechilibrul monetar deja existent. O politic uzual a vremii era aceea potrivit creia, dac un ora nu ii putea plti taxele, sau salariile angajailor, putea emite pur i simplu mai mult moned prin care s-i acopere deficitul. n termeni practici, asa cum se poate observa din Figura 4, plata soldailor a crescut de la 225 denari n timpul lui Augustus(20 .Hr.), la 300 de denari sub Domitian(80 d.Hr), pn la 500 de denari n vremea lui Septimius i mergnd pn la 750 de denari in anii ce au urmat domniei lui Caracalla

Spre anul 210, Caracalla, care are nevoie de bani pentru a-i putea remunera soldaii crora le-a mrit solda, introduce o nou moned, un dublu denar, cunoscut, sub denumirea de antoninianus, dar care nu cntrea dect un denar i jumtate, cu un titlu de 50% argint. n 258, sub domnia lui Publius Licinius Valerianus, antoninianul nu mai avea dect un titlu de circa 20% argint, iar guvernarea a nceput s trateze monedele cu un procedeu de mbogire n argint a suprafeei, pentru mbuntirea aspectului lor i pentru a le face s par de o calitate mai nalt dect erau n realitate.

Consecvena mprailor romani n asigurarea bogiilor armatei mai presus de orice a generat, n cele din urm, un dezechilibru ce nu a mai putut fi compensat, astfel, ntre 258 i 275, preurile, n marea majoritate a imperiului, au crescut cu aproape 1000 de procente. n zadar reformele unor mprai cu mai mult preocupare pentru soarta Imperiului precum Constantin au ncercat s stabilizeze situaia. Voina poporului era aceea de a fi restaurat fosta glorie a Romei marcat prin celebrrile i excesele sale, ori, aa cum va articula peste mai bine de un mileniu Marchizul de Condorcet, voina plebei rareori se identific cu vocea raiunii. Trocul a reaprut pe alocuri, ca rspuns la devalorizarea monedelor, puterea militar a sczut nemaifiind susinut financiar, liderii bisericii au devenit tot mai influeni, transformnduse n centre de putere, separat de administraia clasic, intrnd n contradicie i mpiedicnd bunul mers al imperiului, aa cum fusese acesta nainte de Cretinism. n 395 a avut loc scindarea definitiv a marelui Imperiu, care se ntindea odinioar din Britania i pn n Egipt, n ceea ce cunoatem astzi drept Imperiul Roman de Rsarit i Imperiul Roman de Apus, acesta din urm va intra ntr-un vertiginos declin, n 410 vizigoii condui de Alaric vor devasta Roma, ntre cele dou imperii crendu-se un deficit comercial uria ce-a dus la migrarea masei monetare spre est, migrare ce poate constitui, n opinia mea, o real problem i n cazul uniunilor monetare moderne, cu precdere n cazul unor state cu profunde diferene n ceea ce privete gradul de dezvoltare i capacitatea de producie. Soarta Imperiului fusese ns pecetluit cu mult timp nainte de aceast separare, soarta lumii cunoscute dup cderea Imperiului Roman a fost la rndul ei fatidic. Din nefericire, acest declin este caracterizat i de o diminuare considerabil a datelor statistice disponibile; gsim ns o consemnare a scderii PIB-ului / cap de locuitor n lucrarea lui Angus Maddison - The world economy. A millennial perspective, compensat cu greu, la nivel global, abia n perioada ce a succedat Evul Mediu. Emil Cioran afirma despre declinul Imperiului: a fost nevoie ca barbarii s distrug Imperiul Roman pentru ca Europa s se poata nate., ns, aa cum remarca istoricul belgian Henri Pirenne (1930): Dac lum n considerare c n epoca Carolingian baterea monedelor de aur a ncetat, mprumuturile monetare cu dobnd au fost interzise, clasa <<profesional>> a negustorilor a disprut, putem spune fr ezitare c ne confruntm cu o civilizaie care a retrogradat la un stadiu pur agricultural, primitiv, ce nu necesit comer, credit, sau schimburi comerciale pentru a menine viabil fibra societii. n concluzie, cauzalitatea declinului Imperiului Roman este una dubl: pe de o parte sunt elementele de ordin administrativ, cum ar fi fiscalitatea, corupia, diferenele dintre regiunile componente, iar pe de alt parte, sub aspect monetar, limitrile unui sistem bazat pe moneda marf, un sistem n care moneda, asimilat noiunii de putere a dus, prin devalorizarea sa, la diluarea unitii i forei Imperiului. Din cderea sistemului monetar roman se pot desprinde nenumrate lecii; n viziunea mea, prima si cea mai important se refer la faptul c, dac rzboiul asigur sntatea unui stat, aa cum afirma Randolph Bourne, atunci rzboiul i poate aduce i sfritul; o lecie cu infinit aplicabilitate n rndul statelor ce duc o politic de procurare a resurselor eminamente agresiv. n acelai ton, asimilarea civilizaiei greceti s-a realizat omind aspecte eseniale de natur administrativ si nu numai (facnd referire aici la sistemul fiscal grecesc n care taxele nu erau percepute ca i un efort al poporului ci mai degrab ca un gest benevol de ajutorare a statului), n rndul conductorilor Imperiului, flerul diplomatic i spiritul democratic a devenit aproape inexistent, neglijnd satisfacia morala a cetenilor i prghiile psihologice pe care le aveau la

dispoziie. n cele din urm, un alt risc actual este faptul c, n virtutea unor politici fundamental greite, statul roman s-a transformat n propriul su inamic; atunci cand gustul cetenilor romani pentru pine, dar mai ales pentru circ a fost supus msurilor de austeritate impuse de Constantin, unitatea Imperiului s-a diluat. Tulip Mania sau Bula Lalelelor Dupa caderea Imperiului Roman intreaga lume cunoscuta a fost victima unei regresii uluitoare. Asa cum remarca istoricul belgian Henri Pirenne: Dac lum n considerare c n epoca Carolingian baterea monedelor de aur a ncetat, mprumuturile monetare cu dobnd au fost interzise, clasa profesional a negustorilor a disprut, putem spune fr ezitare c ne confruntm cu o civilizaie care a retrogradat la un stadiu pur agricultural, primitiv, ce nu necesit comer, credit, sau schimburi comerciale pentru a menine viabil fibra societii. I-au trebuit omenirii aproape 1000 de ani, pana ce dezvoltarea economica cunoscuta in perioada de apogeu a Imperiului sa fie iarasi atinsa; renasterea italiana fiind scanteia ce a repornit motoarele Europei. Dupa cum reiese si din binecunoscuta piramida a lui Maslow, nu este surprinzator faptul ca avand asigurate nevoile de baza, populatia noii Europe s-a indreptat, asemeni cetatenilor romani, spre considerente mai putin pragmatice. Declarandu-si independenta inca din 1579, Olanda a cunoscut o dezvoltare rapida mai ales in virtutea puterii sale navale. Moneda nationala era florinul sau guldenul de aur; fiind tributari aceluiasi sistem bazat pe valoarea intrinseca a monedei la fel ca si in vechiul Imperiu Roman. Este dificil de stabilit cand a fost data exacta a primei cultivari a lalelelor in Olanda, estimarile sustin ca in jurul anului 1550, bulbii au ajuns in tara pe vase care veneau din Constantinopol. Primele documente despre crescutul lalelelor datand din 1594, in Gradina Botanca a Universitatii Leiden. Bulbii au fost adusi in gradina universitatii din Viena de Carolus Clusius, responsabil de Gradina Imperiala din Viena. In acea vreme, Austria aveam granite de conflict cu Imperiul Otoman si, la fel ca restul Europei Centrale, erau influentati de cultura turceasca, in moda dar si in noile obiceiuri de baut cafea. Pesemne ca, pe fondul boom-ului economic cunoscut de Olanda in virtutea legaturilor sale comerciale, nobilii olandezi au cazut prada frumusetii acestei flori. Asa se face ca Clusius nota ,in 1598, ca hotii i-au furat intr-o singura noapte aproximativ 100 de bulbi. Un alt botanist, Conrad Guestner, a importat bulbi de lalea de la Constantinopol, iar in urmatorii ani, casele nobiliare se bateau pentru soiuri cat mai neobisnuite de lalea, obtinerea lor devenind o industrie exclusivista de mare profit. Treptat, laleaua a avut cereri si in alte tari europene, tot pentru gradinile nobililor. Pe fondul aceleiasi infloriri spectaculoase a luat nastere in anul 1602 si Bursa din Amsterdam, considerata a fi cea mai veche din lume. Fondata de catre Compania Olandeza a Indiilor Orientale pentru schimbul de actiuni si marfuri, aceasta avea sa joace un rol deosebit de important in dezvoltarea bulei speculative, oferind un spatiu propice pentru tranzactiile cu deja binecunoscutii bulbi. Interesant este insa faptul ca bulbii in sine nu au fost pretuiti intr-o masura iesita din comun pana ce au ajuns in contact un virus european, numit de botanisti mozaic, ce avea drept efecte secundare aparitia unor filoane de diferite culori de-a lungul petalei. Acest lucru conferea lalelelor o frumusete aparte si constituia un element de noutate, florile comune avand petale uniforme, unicolore.

Discutia despre Bula Lalelelor si evolutia ei se leaga, mai mult decat precedenta criza analizata de factorul psihologic si modul in care pietele se pot abate intr-o clipa de la rationalitate sub mirajul profiturilor exorbitante. Asa se face ca, dupa o crestere lenta dar sigura a preturilor pentru pretiosii bulbi, accelerata in schimb in perioada 1630-1636, Bursa din Amsterdam a acceptat tranzactionarea bulbilor de lalea oferind un context organizat in care schimburile sa se poata desfasura. Aceasta decizie s-a dovedit a fi un catalizator fantastic pentru frenezia aflata deja aproape de apogeu. Evenimentul a fost consemnat si teoretizat ulterior de catre jurnalistul britanic Charles Mackay, in cartea sa Extraordinary Popular Delusions and the Madness of Crowds in care regasim referiri cu privire la evolutia preturilor pentru bulbi. Inainte de a prezenta insa datele statistice consider ca este imperios necesara o abstractizare a fenomenului si intelegerea faptului ca in locul bulbilor de lalea se putea afla orice al produs cu specificatii exotice. Faptul ca milioane de investitori si oameni simpli au cazut prada acestei frenezii nu se datoreaza in mod unic atractiei fantastice exercitate de catre lalelele multicolore ci se pliaza mai mult pe psihologia maselor ilustrata atat de bine in studiile sale de catre Marchizul de Condorcet amintit si mai sus : vocea maselor rareori se identifica cu vocea ratiunii. Asa cum se poate observa si in Figura x intre decembrie 1634 si februarie 1637 (punctul de varf al bulei speculative), pretul pentru un bulb de lalea din sortimentul Gouda a crescut de la 1 gulden la nu mai putin de 60 de guldeni.

Un grafic similar (Figura Y), ne demonstreaza efectul pe care l-a avut decizia de a accepta tranzactionarea bulbilor pe bursa reflectata in cresterea vertiginoasa a pretului in virtutea speculatorilor care achizitionau bulbi in speranta de a-i vinde ulterior la preturi mult mai mari.

Un investitor inspirat putea castiga in aceasta perioada (1636-1637) in florini, aproximativ 61.000 $ ajustati la valoarea de astazi, frenezia atinsese cote fantastice si nu ar fi fost in interesul nimanui s-o opreasca. In termeni moderni, 1000 de dolari investiti in afacerea cu bulbi aducea profit de 20.000 de dolari pe luna. O astfel de oportunitate de imbogatire nu putea sa ii lase indiferenti nici pe investitorii din celelalte centre finaciare ale Europei, astfel ca bulbii de lalea sau raspandit in scurt timp si pe bursele din Paris si Londra, tranzactiile desfasurate aici aducand Olandei un plus de masa monetara si generand, in mod firesc inflatie. Avem de-a face prin urmare cu o inflatie neobisnuita, generata aparent de o economie performanta, dublata de o politica monetara lacunara ce nu presupunea masuri de nici un fel in compensarea fluxului mare de numerar ce intra in tara. Preturile pentru bulbi au ajuns sa fie calculate, asemeneni metalelor pretioase in functie de greutatea acestora, unitatea de masura folosita, perit-ul fiind echivalat la aproximativ 0,056 grame. Cateva dintre preturile unor sortimente populare, dupa cum le regasim in randurile cartii lui Charles Mackay sunt ilustrate in tabelul Z Specie (Sortiment) Greutate (perit) Pret Pret/perit Admiral Liefken 400 4400 11 Admiral Von der Eyk 446 1260 2,85 Shilder 106 1615 15,2 Viceroy 400 3000 7,5 Semper Augustus 200 5500 27,5 Pentru o intelegere mai buna a dimensiunii maniei, ne voi raporta la un manifest imprimat inainte de apogeul bulei speculative in care se mentionau conditiile unui troc intre un bulb Semper Augustus si diferite obiecte, lista fiind redata in tabelul XV Pret (florini) 4 tone de faina 448 8 tone de orez 558 1 pat din lemn masiv 480 4 boi 240 8 porci 120 12 oi 70 1 costum de stofa fina 32 2 butoaie cu vin 192 4 tone de bere 120 2 tone de unt 100 1 cupa de argint 80 500 kilograme de branza 60 TOTAL 2500 Toate acestea in timp ce salariul mediu al unui mestesugar priceput era de aproximativ 150 de florini. Asa cum era de asteptat in cazul unui joc cu suma nula, mania lalelelor si-a atins apogeul si punctul fara de intoarcere in iarna anului 1636-1637, sfarsitul survenind in februarie 1637. Scenariul dupa care bula s-a spart pare la fel de irational precum aparitia si dezvoltarea ei propriu-zisa, istoricii consemneaza ca intr-o zi, un investitor din Haarlem nu a putut sa-si mai onoreze contractul prin care se obgligase sa cumpere un lot de bulbi. Acest eveniment marunt

reprezinta prima discontinuitate consemnata in evolutia bulei speculative si a reprezentat, fara doar si poate, punctul fara de intoarcere. Intre cererea si oferta de pe piata s-a creat o discrepanta masiva, guvernul olandez vazanduse obligat sa ia masuri pentru a incerca sa stabilizeze situatia. S-a decretat astfel ca toate contractele la termen (futures) incheiate inainte de luna noiembrie a anului 1636 sa fie declarate nule, iar in cazul intelegerilor incheiate dupa aceasta data, cumparatorul sa fie absolvit de plata datoriei in timp ce vanzatorului ii va fi oferita o compensatie din partea statului in cuantum de 10% din valoarea prevazuta in contract. Prin urmare, o pierdere de nici mai mult nici mai putin de 90% intr-un orizont de timp de ordinul zilelor. Aparent s-ar putea crede ca si economia olandeza a secolului XVII, chiar si marcata de aceasta criza bizara, poate fi incadrata cu succes in rigorile teoriilor neokeynesiene sau monetariste; spun asta evocand faptul ca ambele teorii sustin ipoteza potrivit careia starea naturala a unei economii de piata este aceea de a fi in echilibru. Keynes atribuia insa o importanta mare factorilor non-cuantificabili in modelele matematice de analiza, precum spiritul animal al investitorilor, observabil din plin in cazul acestei crize. Ramane deci subiectiva aprecierea vis-a-vis de starea naturala de echilibru; pe de o parte putem deduce din caracterul spontan si natural al modului in care bula s-a spart ca revenirea la starea de echilibru a pietelor olandeze si europene in extenso s-a produs ca o consecinta fireasca a evenimentelor precendente, fiind o revenire de la sine la starea de normalitate, iar pe de alta parte, lipsita de interventia statului, starea post-criza nu poate fi incadrata in exigentele termenului de echilibru, ea fiind descrisa mult mai exact drept un haos al pietelor. Un lucru este cert, pana la acest punct al analizei sunt confirmate perfect observatiile lui Milton Friedman cu privire la fenomenul inflationist; mai intai de toate, inflatia, intotdeauna si oriunde este un fenomen inflationist daca dezvoltarea activitatatii economice reale este surclasata de cresterea volumului masei monetare, preturile vor creste si ele. Panica Bancara din 1907 In ianuarie 1836 presedintele Andrew Jackson a permis dizolvarea BUS (Second Bank of United States) si transformarea sa intr-o institutie bancara privata. Aceasta este in doar cateva cuvinte disparitia predecesoarei FED si totodata modul in care economia US a fost vitregita de prezenta echilibratoare a unei banci centrale timp de aproape 7 decenii, totul in virtutea unei aversiuni fata de sistemul bancar central si posibilitatea crearii unui monopol care sa-si asume controlul asupra finantelor Statelor Unite, punand in pericol insasi principiile ce au stat la baza Declaratiei de Independenta. Fara interventia unei banci centrale care sa-si exercite controlul asupra masei monetare, pe intreg teritoriul SUA au debutat fenomene de fluctuatie a cantitatii de moneda. Un bun exemplu este chiar situatia orasului New York; acesta inregistra fluctuatii monetare ce depindeau de succesiunea ciclurilor agricole, astfel ca in fiecare toamna banii tindeau sa iasa din district in urma achizitiilor masive din productia proaspat recoltata, urmand ca ei sa revina in timp ce bancherii se vedeau nevoiti sa creasca ratele dobanzilor la depozite pentru a reechilibra situatia. Luni 14 octombrie 1907, Otto Heinze a inceput cumpararea de pachete de actiuni United Copper, demarand operatiunea conceputa impreuna cu fratele sau Augustus Heinze si faimosul bancher newyorkez Charles W. Morse. Ideea celor trei era una si simpla si isi dovedise eficienta si in trecut; ei intentionau sa demareze ceea ce se numeste in traducere libera incoltirea pietei

(market cornering), o strategie ce implica detinerea unui numar suficient de actiuni incat sa poata fi influentat pretul, fara a detine totusi monopolul in respectivul sector al pietei. Miscari similare conferisera deja celor trei controlul asupra nu mai putin de 6 banci cu acoperire nationala, 10 banci federale, 5 companii si 4 firme de asigurari. Prezumtia de la care Heinze a plecat in construirea planului sau era aceea c un numr mare din aciunile detinute deja de el si fratele sau a fost mprumutat vandut short sold (Short selling fiind cumprarea de active care au fost mprumutate de la o ter persoan cu intenia declarata de a rscumpra active identice la o dat viitoare pentru a le returna creditorului initial.) de ctre speculatorii care estimau c preul aciunii va scdea i astfel vor putea rscumpra aciunile mprumutate mult mai ieftin, diferena constituind un venit. Otto a propus ca familia Heinze s cumpra agresiv ct mai multe aciuni rmase cu putin ca mai apoi sa-i oblige pe cei care erau short selleri s plateasc pentru aciunile mprumutate. Cum fratii Heinze aveau sa detina majoritatea actiunilor, short sellerii se vor vedea fortati sa apeleze la cei doi frati pentru a cumpara actiunile necesare acestia din urma fiind liberi sa stabileasca pretul. Pentru a finantarea acestui plan, Otto, Augustus i Charles Morse au incercat atragerea lui Charles T. Barney preedinte al Knickerbocker Trust. Barney a pus la dispozitie capital i pentru planuri ale lui Charles W. Morse, insa de aceasta data a refuzat. Morse insusi l-a avertizat pe Otto Heinze c suma necesara a pune in aplicare planul de short squeeze era mult mai mare decat cea de care dispunea, insa Otto a decis impreuna cu fratele sau sa demareze oricum cornering-ul. n data de 14 octombrie acesta a nceput s achizitioneze masiv aciuni United Copper, cauzand o cretere a pretului actiunilor de la 39 $ la 52 $/actiune. In data de 15, acesta a pretins celor care erau short seller-i s returneze aciunile mprumutate. Preul unei aciuni United Copper a urcat la aproximativ 60 $, insa cei somati au reusit s gseasc necesarul de aciuni din alte surse i nu de la Heinze. Otto si Augustus au interpretat greit modul de reactionare al pieei, determinnd scderea dramatic a preului pentru actiunile United Copper.

Intr-o viziune de ansamblu asupra evolutiei indicelui Dow Jones, putem observa o scadere la nivelul lunii octombrie a anului 1907, aceasta scadere nu poate fi corelata insa ca amplitudine cu gravitatea acestei crize ce a avut, dupa cum ii spune si numele caracteristicile unei panici bancare mai mult decat acelea ale unui dezechilibru al pietelor. Investitorii strini, dupa cum am afirmat mai sus, plasau capitalul in exces pe piaa din New York pentru a profita de ratele ridicate ale dobnzilor. Marele seism din 1906, care a afectat grav orasul San Francisco a dus la destabilizarea pieei determinnd un flux de capital dinspre New York nspre San

Francisco pentru a ajuta la reabilitarea oraului. Un alt aspect demn de luat in calcul atunci cand vorbim despre oferta de moned a fost si faptul c Bank of England a crescut rata dobnzii, astfel ca S.U.A. s-a bucurat de mai multe fonduri dect s-a ateptat iniial. Hepburn Act, legea ce a mputernicit Comisia pentru Comerul intre State (Interstate Commerce Commission) s stabileasc preturile maxime pentru folosirea in scopuri comerciale a cilor ferate a dus la deprecierea valorii titlurilor emise de Union Pacific (compania nationala ferovira). Astfel se explica ceea ce putem observa si din graficul x, si anume faptul ca intre septembrie 1906 si martie 1907 preul aciunilor a continuat s coboare, economia fiind caracterizata de o stare de volatilitate pe durata iernii, inregistrand numeroase socuri: cursul bursier pentru aciunile Union Pacific a sczut semnificativ, emisiunea de titluri incercata de orasul New York a euat , piaa cuprului a intrat in colaps, iar n august 1907, Standard Oil, cea mai mare companie petroliera de la acea vreme, a fost sanctionata cu o amenda in valoare de 29 milioane $ pentru concuren neloial .

Incepand cu acest punct, pe marginea intereselor participantilor directi sau indirecti la aceasta criza s-au facut si se pot face nenumarate speculatii, voi prezenta intr-o maniera obiectiva evolutia acestui dezechilibru din punct de vedere economic, mentionand cu titlu de scurte observatii aspectele ce tin de moralitatea si scopul principalilor actori. La numai 3 zile de la demararea planului, Bursa newyorkeza ii va sanctiona pe fratii Heinze pentru incercarea lor de a manipula piata, interzicandu-le sa mai faca tranzactii si obligandu-i totodata sa renunte la implicarile lor in activitati bancare. Luni, 21 octombrie, este momentul in care J.P. Morgan, un renumit magnat newyorkez, isi va folosi influenta pentru a raspandi zvonul potrivit caruia Knickerbocker Trust, banca lui Charles T. Barney pe care fratii Heinze il abordasera in vederea finantarii s-ar afla in pragul falimetului datorita riscului la care s-a expus sprijinind schema lui Otto si Augustus Heinze. Asa cum am afirmat mai sus, si asa cum datele istorice sustin, o astfel de finantare a fost decat produsul fictiunii, ea jucand insa un rol important in efortul de manipulare a maselor. Lansarea zvonului a avut efectul scontat. Dupa cum relateaza un jurnalist al The New York Times, inca de la primele ore ale diminetii dimensiunea multimii care se adunase in jurul bancii era impresionanta, fiind necesara interventia politiei pentru a stavili oamenii. Doua camioane de bancnote au fost descarcate cu repeziciune, directorul bancii tinand discursuri in incercarea de a linisti clientii. In mai putin de 3 ore, peste 8 milioane $ au

fost retrasi din conturile Knickerbocker; la scurt timp dupa ora pranzului banca fiind nevoita sasi suspende activitatea. Fenomenul de contagiune isi face simtita prezenta, in decursul a catorva ore panica iscata s-a extins catre alte doua institutii bancare Trust Company of America si Lincoln Trust Company. 3 zile mai tarziu, pe 24 octombrie, lista bancilor afectate de panica crescuse considerabil, ea numara acum nu mai putin de 12 banci incluzandu-le pe cele afectate deja. Acesta este momentul in care J.P. Morgan isi foloseste influenta pentru a reuni laolalta cei mai mari investitori ai Lumii Noi dintre care J.D. Rockefeller, James Stillman si secretarul de stat al Trezoreriei, George Cortelyou; impreuna acestia au decis cumpararea activelor bancilor aflate in dificultate la preturi mai mult sau mai putin rezonabile, oferindu-le acestora din urma posibilitatea de a-si achita obligatiile fata de clienti inainte de a declara falimentul. Pentru inceput, au fost alocati 8,25 milioane $ pentru a permite Trust Company of America sa-si onoreze obligatiile. Apoi 25 de milioane au fost distribuite bancilor newyorkeze, urmate de un supliment oferit de catre Rockefeller in valoare de 10 milioane de dolari. In pofida infuziei de capital, bancile newyorkeze erau reticente in a oferi creditele pe termen scurt oferite in mod obisnuit investitorilor pentru a facilita tranzactiile bursiere zilnice. In lipsa acestor fonduri, preturile au inceput sa cada. Astfel ca joi, 24 octombrie, Ransom Thomas, presedintele bursei din New York a fost nevoit sa anunte o inchidere prematura a sedintei bursiere, prima sa reactie fiind sa discute cu J.P. Morgan despre situatia precara a pietei. In mai putin de jumatate de ora, toti bancherii si investitorii importanti ai orasului se aflau in biroul lui Morgan in timp ce acesta ii informa ca pentru mentinerea in activitate a Bursei si implicit a intregii economii ce gravita in jurul acesteia, o infuzie de capital de nu mai putin de 25 de milioane de dolari trebuia sa se realizeze in maximum 10 minute. 23,6 milioane au fost injectati in piata, bineinteles sub forma de imprumuturi pe termen scurt cu dobanzi ce depaseau media normala. Acelasi Morgan, ce evita in general contactul cu presa va declara public de aceasta data ca atata timp cat oamenii isi tin in continuare banii in banci totul va fi bine, marcand finalul panicii bancare. Daca interesele sale au vizat achizitionarea activelor principalelor banci din New York si transformarea marii majoritati a jucatorilor de la Bursa newyorkeza in debitorii sai, aceste lucruri raman la aprecierea citititorului si nu pot fi probate prin dovezi solide. Cert este faptul ca aceasta desfasurare dramatica si fulgeratoare a evenimentelor a justificat in randul congresmanilor si al publicului larg nevoia pentru o banca centrala care sa poata asigura la nevoie injectia de lichiditati in sistemul bancar si nu numai. In perioada imediat urmatoare crizei, a fost declansata o investigatie a Congresului asupra desfasurarii evenimentelor, investigatie condusa de catre senatorul Nelson Aldrich, ce va deveni la scurt timp membru prin alianta al familiei Rockefeller. Comisia condusa de catre Aldrich va include in raportul sau si recomandarea de a se institui o noua banca centrala care sa gestioneze dezechilibrele ulterioare. In 1910, o intalnire secreta a avut loc intre marii bancheri ai lumii noi, pe insula Jekyll, detinuta de catre J.P. Morgan rezultatul acestei intruniri fiind declaratia bancii centrale, numita Legea Rezervelor Federale. In virtutea sprijinului financiar acordat in campania electorala, presedintele Woodrow Wilson a acceptat promulgarea acestei legi ce marca nasterea FED-ului. Ulterior, cuprins de remuscari, Wilson scria : Marea noastra natiune este controlata de propriul sistem de credite. Sistemul nostru de credite este, in mare parte, concentrat in maini private; din acest motiv dezvoltarea natiunii si toate activitatile noastre ce, in mod inevitabil, vor descuraja si vor distruge veritabila libertate economica.

Concluzionand, s-ar putea spune despre Panica Bancara din 1907 ca a fost prototipul unei crize la comanda, in termeni si ratiuni economice putem deduce faptul ca ea a servit unui scop mai inalt, oferind totodata un exemplu graitor asupra modului in care factorul comportamental a fost folosit in manipularea comportamentului maselor. Marea depresiune din 1929

Dupa fondarea sa in 1913 Sistemul Rezervelor Federale, sau pe scurt FED a demarat rapid responsabilitatea controlarii cantitatii de moneda existenta in economia SUA si a politicilor monetare adiacente. Intre 1913 si 1919 masa monetara a Statelor Unite a fost supusa unor cresteri masive, acest lucru stimuland acordarea creditelor de consum si dezvoltarea pietelor financiare prin introducerea de instrumente noi si proceduri riscante. Un exemplu graitor in acest sens il reprezinta imprumutul marginal pe piata de capital sau tranzactiile in marja; acest tip de imprumut ii permitea unui investitor sa investeasca in piata imobilizand numai 10% din valoarea instrumentelor, restul de 90% luand forma unui imprumut de la broker; rambursarea imprumutului putea fi solicitata oricand, debitorul avand obligatia de a plati datoria in maximum 24 de ore. Asa cum se poate remarca si in figura x, schimbarile in politica FED si decizia de a restrange masa monetara odata cu inceputul anilor 20 au atras dupa sine aparitia fenomenului deflationist. Preturile bunurilor intermediare inregistrand o scadere in intervalul 1922-29 cu o rata de aproximativ 1% pe an in timp ce preturile bunurilor de consum cresc cu o rata de aproximativ 0,5% pe an.

In pofida masurilor restrictive impuse de FED, repercutate in cresterea cu doar 8 procente a salariului mediu in perioada 1923-1929, pe fondul unei cresteri a productiei industriale si agricole mai mari decat cererea interna, observam in continuare o expansiune a creditului de consum, astfel ca in 1926 o statistica a New York Times arata ca 60% din masini si 80% din

radiouri erau detinute in rate. Totodata, creditul acordat brokerilor de catre banci pentru tranzactii pe piata de capital s-a dublat, astfel ca, daca in 1925 la Bursa de Valori din New York volumul tranzactiilor cu titluri era de 433 de milioane, in 1929 acesta atingea nu mai putin de 757 de milioane. In august 1929 nivelul imprumuturilor contractate pentru finantarea operatiunilor speculative pe bursele de pe intreg teritoriul SUA a atins cifra record de 8,5 miliarde de dolari, fapt ce a impins indicele Dow Jones Industrial Average sa creasca de la 191 puncte in anul 1928 la 381 de puncte in septembrie 1929, evolutie ilustrata si in Figura y.

Faptul ca pietele financiare ofereau randamente ridicate comparativ cu dobanda bancara si in virtutea riscurilor aparent scazute, atat bancile, firmele cat si populatia cu economii investeau in titluri corporative, speculand pe termen scurt. In incercarea de a stopa aceste speculatii, FED a decis cresterea ratei dobanzii la depozite la 6%, generand o reducere a creditului speculativ cu aproape 650 milioane de dolari. Masura adoptata a avut prin urmare succesul scontat si a sprijinit eforturile FED de a restrange masa monetara din economie, insa luna octombrie marcheaza inceputul unui nou an fiscal in SUA , toate companiile realizand rapoarte si cautand lichiditati pentru plata dividendelor. Suprapunerea acestor doua conjuncturi a dus la declansarea unei crize de lichiditate pe termen scurt, intr-o perioada in care volumul tranzactiilor la bursa atinge valori record, iar jucatorii se gaseau in imposibilitatea de a-si inchide pozitiile deoarece, lipsa de bani speriase cumparatorii. Acest gen de miscare este criticata ulterior de catre Keynes in cartea sa Teoria generala a folosirii mainii de lucru a dobanzii si a banilor, solutia acestuia fiind una simpla: pentru mentine nivelul ocuparii fortei de munca la 100%, guvernele trebuie sa isi asume un deficit atunci cand economia incetineste, deoarece sectorul privat se va dovedi reticent in a investi la acelasi nivel in mentinerea nivelului de productie si implicit in redresarea economiei. In alta ordine de idei, propunerea lui Keynes implica o crestere a cheltuielilor guvernamentale dublata atunci cand este nevoie si de o reducere a taxelor. Pe de alta parte, Milton Friedman, alaturi de alti monetaristi afirma ca marea greseala a FED in ceea ce priveste Marea Depresiune a fost contractia monetara, lipsa de lichiditati actionand ca un catalizator in amplificarea a ceea ce ar fi trebuit sa fie o recesiune minora. Mai

mult decat acestia critica si actiunile FED de dupa declansarea crizei, invocand refuzul bancii de a injecta lichiditati in piata prin intermediul achizitiei de titluri guvernamentale. Revenind la desfasurarea evenimentelor, dupa un maxim istoric atins in 3 septembrie 1929, Bursa din New York, a suferit o scadere de aproximativ 23% intr-un interval de numai 5 zile (joi 24 octombrie marti 29 octombrie 1929 ). Asa cum se poate observa si din graficul x, de mai sus, in 1930 economia americana prezenta semne de revenire chiar si fara interventia FED-ului in compensarea necesarului de lichiditati. O alta eroare de politica va amplifica insa aceasta recesiune spre un nivel mondial decizia presedintelui Hoover de a majora tarifele vamale cu 52% pentru aproximativ 20000 de produse din import. Prin aceasta actiune s-a intentionat mentinerea preturilor pe piata interna si protejarea producatorilor autohtoni, efectele ei secundare au fost insa devastatoare. O serie de alte tari au abordat masuri de retorsiune generand un val de politici protectioniste in comertul international. Exporturile SUA au suferit o scadere fara precedent, de aproximativ 61 de procente, in vreme ce importurile s-au diminuat cu 66%, acest lucru reflectandu-se intr-o reducere a PIB-ului cu nu mai putin de 29 de procente. Diminuarea exporturilor a dus la scaderea cererii agregate, si a determinat implicit o scadere a preturilor in medie cu 30%. Preturile produselor agricole fiind cele mai afectate, ele scazand in medie cu 50%. La acea vreme sectorul agricol cuprindea aproximativ 30% din forta de munca a SUA, iar scaderea cererii pentru produsele acestui sector a angrenat cu sine un val enorm de disponibilizari si implicit credite de consum nerambursate. Situatia locurilor de munca poate fi observata si in figura x, din estimarile institutiilor guvernamentale, aceasta transpunandu-se in sectorul bancar in disparitia unui numar de 10.000 de banci din 25.000 cate existau in 1929.

Masurile presedintelui Roosevelt, lansate sub egida programului New Deal, aduc o imbunatatire a starii economiei. Faimosul Economy Act implica o reducere a salariilor angajatilor din sectorul public si a pensiilor veteranilor de razboi cu aproape 40 de procente, in vreme ce fermele agricole erau stimulate sa-si reia activitatea. Masa monetara se situateaza insa sub nivelurile anterioare anului 1929. Revenirea este insa de scurta durata, o noua decizie lacunara a FED majorarea cu 50% a rezervelor minime obligatorii a condus la o noua scadere a stocului de bani din economie si a

productiei industriale. Confirmand ipoteza monetaristilor, somajul a revenit la 19%, iar economia a stagnat pana la inceperea Celui De-al Doilea Razboi Mondial. In concluzie despre criza declansata in 1929 se poate afirma ca a fost rezultatul unei serii de decizii lacunare aplicate de catre FED si de catre Guvern in egala masura. Este limpede de observat faptul ca amplitudinea acestui dezechilibru ar fi putut fi una mult mai mica daca organismele abilitate ar fi reactionat in mod rational la evolutia pietelor si necesitatile economiei. Criza petroliera din 1973 Statutul de moneda a rezervelor confera mai multe privilegii tarii detinatoare. Pe de o parte, moneda respectivei tari are o valoare mai ridicata pe pietele internationale dat fiind faptul ca restul tarilor lumii trebuie sa cumpere acea moneda pentru a-si constitui rezervele, in vreme ce pe de alta parte, tara detinatoare a monedei de rezerve poate oricandsa acceseze imprumuturi internationale in moneda proprie. Insa privilegiile se platesc, in principal prin obligatia pe care respectiva tara si-o asuma in mentinerea stabilitatii monetare globale, acest lucru implicand o limitare in libertatea de a implementa politici expansioniste. Asa se face ca, inca din vremea mandatului Kennedy, imperativele de dezvoltare ale SUA se aflau intr-o puternica rivalitate cu mentinerea etalonului aur-dolar stabilit prin sistemul de la Bretton Woods. Administratia SUA a inceput sa opereze cu deficite bugetare mari mai ales dupa izbucnirea razboiului din Vietnam, fluxurile de bani noi generau presiuni inflationiste si atrageau totodata atacuri speculative pe pietele valutare din intreaga lume. Primii 2 ani ai administratiei Nixon au fost caracterizati de o situatie economica nefasta, iar presedintele isi facea deja probleme cu privire la alegerile din 1972. In 1970, rata de dezvoltare a fost efectiv nula, in timp de inflatia s-a cotat la un alarmant 6%; deficitul federal era deja la cote ridicate asa ca despre o stimulare fiscala nici nu putea fi vorba. Cresterea importurilor de petrol a dus conturile comerciale ale SUA spre zona de deficit, in timp ce dolarii se acumulau in zone precum Orientul Mijlociu sau Japonia. In 1971 presenditele Nixon si-a transportat intreaga echipa de economisti, cu elicopterul, pana la Camp David pentru o intalnire despre care Herbert Stein, membru al Consiliului de Consultanti Economici, a prezis ca ar putea fi cea mai importanta intalnire din istoria economiei dupa New Deal. Dintre masurile aprobate in urma acelei intalniri, una avea sa marcheze atat economia americana, dar mai ales fata intregii economii mondiale revocarea angajamentului de a rascumpara dolarii in aur. Politic vorbind, ruperea legaturii aur-dolar a fost o lovitura de geniu, propulsandu-l pe Nixon inca o data in Biroul Oval; consumatorii erau fericiti de preturile ramase constante; iar lumea afacerilor se bucura de o relaxare fiscala. Dolarul insa a incheiat anul la un curs de 44 $ pe uncia de aur, ceea ce insemna o scadere de 25% a valorii pe care moneda americana o avea raportata la cel mai sigur activ. Pe fondul scaderii dolarului pana la 100$ pe uncia de aur, si mai ales a sprijinului oferit de catre armata SUA fortelor israeliene in Razboiul de Iom Kipur, in 1973 tarile membre OPEC (Organizatia Tarilor Exportatoare de Petrol) pretul petrolului, moneda americana aflandu-se aparent in cadere libera datorita cantitatii uriase de moneda emisa pentru a achita facturile de import. Decizia de a rupe legatura aur-dolar isi va afisa adevaratele efecte secundare abia in momentul in care tarile OPEC au decis stabilirea pretului pentru barilul de petrol raportandu-se la uncia de aur. Astfel ca pe fondul dezvoltarii dolarului in raport cu uncia de aur, printr-o relatie simpla de tranzitivitate, pretul in dolari al barilului de petrol a cunoscut o crestere spectaculoasa,

ce a zguduit economia americana obisnuita cu cresteri modeste de 1-2 procente in perioada 19471967, asa cum se poate observa si din Figura Y. Pe fondul inflatiei ce a atins chiar doua cifre in timpul celui de-al doilea mandat al presedintelui Nixon, o criza petroliera fara precedent s-a declansat pe intreg teritoriul SUA.

Efectele cresterii preturilor si a embargoului impus de unele dintre tarile membre OPEC s-au resimtit instantaneu in economia americana, fiind impuse imediat masuri de rationalizare ce au ramas celebre precum steguletele afisate in benzinarii: verzi pentru combustibil la liber, galbene pentru combustibil rationalizat si rosii pentru lipsa combustibilului sau rationalizarea pe criteriul numarului de inmatriculare: masinile al caror numar de inmatriculare se termina intr-o cifra para aveau dreptul sa alimenteze numai in zilele pare ale lunii si vice-versa. Insa penuria de combustibil a avut si efecte pozitive, pe de o parte a restrictionat stilul de viata american consacrat de marile companii de automobile precum General Motors ce produceau anual milioane de motoare V8 sau V6 ce inregistrau niveluri ale consumului de combustibil record, iar pe de alta parte a adus in discutie problema energiilor alternative din surse regenerabile, deschizand calea unui nou sector economic ce va avea sa evolueze spectaculos in deceniile ce au urmat. Producatorii japonezi de automobile au prosperat ca urmare a acestei conjuncturi, masinile lor fiind renumite pentru consumul redus. Am considerat esentiala analiza acestei crize tocmai in virtutea faptului ca aduce inevitabil in discutie problema resurselor naturale, a existentei acestora in cantitati limitate, dar si a modului in care monopolizarea acestora poate influenta nu numai parcursul economic al lumii cat si intreaga sa stabilitate. Criza creditelor neperformante 2008 Atunci cand vine vorba despre fenomene atat de apropiate in timp, cu implicatii vaste la nivel global, este necesara trecerea unui anumit numar de ani pentru stabilirea unei viziuni general acceptate cu privire la evolutia si debutul fenomenului economic. Acesta este si cazul Crizei creditelor neperformante ce a debutat oficial in 2008. Ma voi rezuma prin urmare in cazul acestei crize la analiza extensiva a contextului economic in care acest dezechilibru atat de puternic s-a produs, a factorilor care au stat in spatele sau si a debutului, respectiv a primelor repercursiuni asupra economiei mondiale.

In 1993, Congresul Statelor Unite ale Americii, aproba o noua legislatie a sistemului bancar, cunoscuta sub denumirea The GlassSteagal Act; printre multe altele acest act legislativ interzicea clar bancilor sa fuzioneze cu societati de asigurari in creearea unor conglomerate financiare de o asemenea dimensiune incat ar putea afecta, in eventualitatea unui faliment intreaga economie. In pofida acestei mentiuni clare a legii, in 6 aprilie 1998, a avut loc fuziunea dintre Citicorp si Travelers Group, luand nastere sub ochii intregii americi implicit si ai lui Alan Greenspan, presedintele din acea vreme al FED, un colos financiar cu active ce valorau aproximativ 700 miliarde dolari. Pe fondul unor astfel de incalcari ale reglementarilor si a unei politici de tip laissez faire, sectorul financiar american a ajuns incetul cu incetul sa fie guvernat de un numar restrans de colosi: 5 banci de investitii: Goldman Sachs Morgan Stanley Lehman Brothers Merill Lynch Bear Stearns 2 conglomerate financiare: Citigroup J.P. Morgan 3 agentii de rating: Fitch Moodys Standard and Poors In acest context, pe pietele financiare americane au debutat produse noi, cu un grad de complexitate ridicat ce livrau randamente inalte la riscuri aparent mici. Aceste instrumente derivate nu erau insa reglementate, Alan Greenspan afirmand in fata Congresului, dupa inabusarea unei incercari de a fonda un organism de control ca reglementarea pietei derivatelor nu este necesara ele fiind tranzactionate de catre persoane cu suficienta experienta incat sa nu pericliteze situatia pietelor. Ceea ce se intampla de fapt era faptul ca banzile, principalul furnizor de credite catre populatie, vindeau mai departe drepturile de creante catre acele cateva anci de investitii; la randul lor, bancile de investitii reuneau aceste credite dezvoltand instrumente financiare cunoscute sub numele de CDO (Collateralized debt obligations) ce erau vandute mai departe investitorilor. Astfel ca la fiecare plata menita sa ramburseze o ipoteca spre exemplu, banii persoanei care a contractat creditul urmau un alt curs decat cel clasic catre banca ce i-a oferit imprumutul, ajungand acum la diversi investitori. Acest sistem nu ar fi fost eficient insa fara aportul agentiilor de rating, ce au cotat aceste instrumente AAA, atribuindu-le calitatea de investitii sigure si eligibile pentru a fi introduse in fondurile nationale de pensii.

Pentru a stimula cresterea pietei pentru noile instrumente derivate, si in virtutea pasarii riscului de neplata, bancile au inceput sa fie mai indulgente in acordarea imprumuturilor, astfel ca ponderea creditelor subprime in total credite a inceput sa fie din ce in ce mai mare, dupa cum se poate observa si in Figura Z.

Cresterea numarului de credite acordate (Figura H), in special ipotecare, a adus pe de o parte o dezvoltare impresionanta a sectorului imobiliar si a economiei in general, insa pe de alta parte, introducerea in structura CDO-urilor a acestor credite subprime a fost primul pas spre destabilizarea sistemului. Nici o masura nu a fost luata insa in virtutea dobanzilor mai mari aplicate clientilor cu risc ridicat, iar agentiile de rating, in acordul lor tacit cu bancile de investitii, au continuat sa acorde calificative maxime. Cum toata lumea putea accesa imprumuturi, sectorul imobiliar si cel de retail au cunoscut o evolutie lipsita de precendent.

Tabelul H prezinta intr-o maniera mai exacta volumul creditelor acordate de catre principalele institutii bancare ale SUA in anul 2003, dupa cum am mentionat anterior sumele mergand in principal catre sectorul imobiliar si cel de retail.

Debutul hazardului moral pe pietele financiare isi facuse de mult aparitia, insa apogeul sau a fost atins odata cu aparitia unui nou instrument derivat a fost adaugat lantului descris anterior CDS (Credit Defaut Swap). Un investitor putea cumpara o polita de la o companie de asigurari precum AIG, eliminand riscul de a pierde bani in cazul in care CDO-ul se dovedea a fi pagubos, asiguratorul obligandu-se sa-i plateasca pierderea. CDS-uri puteau fi cumparate la randul lor de diversi jucatori din piata, ele oferindu-le posibilitatea de a paria pe sau impotriva CDO-urilor si implicit a pietei ipotecilor. Profiturile generate de acest lant financiar au fost fantastice, insa, asa cum se spune ca insusi Alan Greenspan ar fi declarat : nici daca aveai un doctorat in matematica n-ai fi putut intelege de unde vin banii. Pentru a stimula activitatea aparent profitabila si sigura a bancilor de investitii, in aprilie 2007, SEC (Comisia pentru Valori Mobiliare a SUA), a luat decizia de a permite cresterea efectului de levier descris prin raportul dintre capitalul imprumutat si capitalul propriu al unei asemenea institutii financiare. Aceasta decizie, dupa cum ilustreaza si Figura K, a generat cresteri ale acestui raport de pana la 30:1.

Acelasi sistem care genera profituri tuturor celor implicati prezenta totodata riscul multiplicarii pierderii. Astfel ca un credit ajuns in situatie de neplata genera acum pierderi nu numai bancii emitente ci si detinatorului CDO-ului, companiei de asigurari, detinatorului CDSului si asa mai departe. 7 septembrie 2007 este data la care H. Paulson, secretar de stat al Trezoreriei SUA decide nationalizarea a doua dintre bancile importante de pe piata Fannie Mae si Freddie Mac, ambele cotate AAA cu cateva zile inainte de faliment. Decizia lui Paulson a venit insotita de o declaratie publica potrivit careia stabilitatea pietei bancare si a pietelor financiare americane nu sunt in nici un fel periclitate. Dupa cum se poate observa insa din Figura L, pretul actiunilor Lehman Brothers spunea insa cu totul alt lucru. In data de 15 septembrie atat Lehman cat si AIG siau declarat falimentul, aceasta din urma fiind salvata de catre guvern, printr-o actiune ce a costat contribuabilii americani peste 150 de miliarde de dolari.

Inca dinaintea acestor evenimente ce au alarmat pietele financiare dupa cum se poate observa in Figura I, in mod logic, constatam o crestere importanta in numarul de executii ale ipotecilor ajunse in stadiul de neplata. Aceasta crestere a capatat proportii si mai mari dupa

declansarea oficiala a crizei dupa cum ilustreaza figura J, existand cazuri in care cei evacuati au format colonii de corturi la periferiile oraselor.

Fenomenul de contangiune isi face simtita prezenta, panica raspandindu-se in intreaga lume, mai intai prin intermediul pietelor financiare, iar mai apoi prin intermediul blocajelor din sectoarele de productie. Blocarea importurilor in SUA, a generat disponibilizari in China, iar forta de munca ieftina din continentul asiatic a determinat migrarea activitatii de productie generand o crestere semnificativa a somajului in randul americanilor.