~ Constiinta ~ Termenul de constiinta acopera o varietate de aspecte centrale din existenta personala.

Este vorba despre zona cunoasterii de sine, lumea individuala, regatul propriilor ganduri si emotii. S-ar putea spune ca aceste aspecte ale vietii mentale sunt mai directe si mai imediate decat orice alta perceptie a lumii fizice; intr-adevar, conform lui Descartes faptul ca gandim este singurul lucru empiric pe care il stim cu o siguranta matematica. Cu toate acestea, studiul constiintei in stiinta a aratat ca aceasta este in aceasi masura controversata si provocatoare, in asa fel incat unii chiar s-au intrebat cat de potrivita este tratarea ei in psihologia stiintifica. In ultimii ani, noi metode si tehnologii au oferit perspective surprinzatoare despre natura constiintei. Neurostiinta a oferit mai ales conexiuni detaliate intre faptele din creier, experientele subiective si procesele cognitive. Efectul produs de aceste progrese a fost oferirea constiintei un rol central in integrarea diverselor arii din psihologie si integrarea lor in dezvoltarea neurostiintelor. In acest capitol vom trata ceea ce s-a descoperit despre constiinta, insa din cauza provocarilor unice pe care acest subiect le ridica, acordam o importanta discutiilor metodologice si problemelor teoretice si vom considera ca tipurile modelelor prestiintifice ale constiintei pot exercita o influenta obositoare si potential nociva. Doua trasaturi ale constiintei ridica provocari metodologice in investigatia stiintifica. Prima si cea mai cunoscuta este inaccesibilitatea sa. O experienta constienta este direct accesibila doar persoanei care o detine, insa uneori chiar acea persoana nu este capabila sa exprime precis si viabil ceea ce a experimentat. Ca alternativa, psihologia a creat masuratori indirecte (spre exemplu masuratorile psihologice si timpul de reactie) care permit o masuratoare sigura si cantitativa, dar cu riscul ridicarii intrebarii cu privire la relatia dintre aceste masuratori si constiinta propriu-zisa. Cea de-a doua problema este ca doar cuvantul constiinta este folosit pentru a ne referi la o gama larga de fenomene in relatie, dar totusi diferite de aceasta. Constiinta poate insemna sa nu fi lipsit de vioiciune, adormit; poate insemna constiinta unor stimuli particulari in opozitie cu inconstienta sau procesarea implicita; poate insemna starea functionala de baza modulata de droguri, depresie, schizofrenie sau somn REM. Este o constiinta de sine mai inalta, pe care unele specii o au, iar altele nu; este intelegerea motivatiilor unei persoane dupa ce aceasta le-a dobandit dupa o profunda reflectie; este vocea interioara care exprima mici parti din ceea ce constituie taramul mintii. Conform unei interpretari mai vechi, ea este o forma transcendenta a prezentei nemdiate in lume; o alta interpretare, probabil la fel de veche este aceea a stadiului interior in care ideile si imaginile se prezinta intr-o succesiune rapida. Acolo unde oamenii de stiinta nu au grija sa se concentreze pe investigarea lor sau sa fie clari asupra aspectului constiintei pe care il studiaza, aceasta diversitate poate produce confuzie si scopuri intersectate. Pe de alta parte, analiza conceptului poate rezulta intr-o varietate de solutii pentru prima problema, cea a accesibilitatii. Asa cum s-a dovedit, problemele filozofice

ale indepartarii de subiect si ale subiectivitatii nu afecteaza intotdeauna studiul formelor mai specifice ale constiintei precum cele mentionate anterior; unele sensuri mai prozaice ale constiintei s-au dovedit a fi chiar docile analizei stiintifice. Intr-adevar, cateva din acestea, precum constiinta unor stimuli si abilitatea de a aminti si relata experiente au devenit oarecum centrale in domeniul psihologiei si trebuie sa fie in acest moment bine studiate. In cele ce urmeaza vom prezenta o scurta istorie a dezvoltarii timpurii ale abordarilor constiintei, urmate de examinari mai amanuntite ale celor doua abordari din secolul XX din cercetare: cea cognitiva si cea neurostiintifica. Mai ales in acest ultim domeniu ritmul progresului s-a accelerat destul de rapid in ultimul deceniu; cu toate acestea, niciun singur model nu a fost inca acceptat si a devenit posibil pentru teoreticieni sa avanseze ipoteze cu un grad de sustinere empirica si cu o putere explicativa nevisata acum20 de ani. In sectiunea concluziilor vom oferi anumite idei legate de relatia dintre progresul stiintific si intelegerea de zi cu zi. Cercetarile asupra constiintei folosindu-se de date strict behavioriste au o istorie care preceda explozia din prezent asupra cunostintelor derivate din neurostiinte. Aceasta istorie include cateodata experimente controversate despre perceptia inconstienta sau subliminala si despre influentele stimulilor indisponibili asupra performantei si judecarii. Un observator incepator care se va uita asupra acestei literaturi poate observa ca aceste cercetari se realizeaza mai degraba asupra inconstientului decat asupra constientului. Intr-adevar, ar fi o constatare pertinenta asupra cercetarii, realizata cu un bun motiv. Motivatia pentru aceasta directie din cercetare poate fi incadrata ca un test pentru teoria folk in rolul constiintei din perceptie si actiune. O schita a unei astfel de teorii este prezentata in figura 1. Acest model ca al unui depozit de idei, cu ferestre catre lumea perceptiei la un capat si pentru actiune la celalalt este consecvent cu o gama larga de metafore despre minte, gand, perceptie si intentie. Modelul folk nu are camere care sa duca spre ganduri inconstiente, iar orice proba pentru un gand inconstient ar putea constitui o provocare pentru acest model. O abordare a unei stiinte obisnuite ar constitui o incercare de a infirma ipotezele sale, in asa fel incat ar cauta procesele inconstiente din perceptie, ganduri si actiuni.