Deci, mecanismul de functionare a PAC se bazeaza pe un sistem complicat de preturi, care servesc ca regulator al pietei libere. A. Preturile ghid.

. Se fixeaza anual de catre Consiliul de Ministri al UE la incheierea companiei agricole, fiind suficient de remuneratorii pentru agricultori, fara a leza insa interesele consumatorilor a) Pretul indicativ. Este cel mai reprezentativ dintre preturile ghid prin importanta produselor la care se refera. Acest pret se stabileste pentru cereale, orez, zahar, lapte praf, unt, ulei de masline, de floarea soarelui. Punctul geografic de referinta pentru fixarea pretului indicativ este zona cea mai deficitara pentru cereale; zona cea mai excedentara in cazul zaharului; si ansamblul Comunitatii pentru laptele praf, uleiuri. b) Pretul de orientare. Se fixeaza pentru carne de bovine si vin. Procedura de interventie declanseaza cand pretul de piata coboara sub nivelul celui de orientare. In cazul carnii de bovine, pretul de orientare se raporteaza la pretul prag, care sufera influenta importurilor. Astfel, daca pretul international este inferior pretului de orientare, produsele straine sunt supuse taxelor din tariful vamal comun: daca taxa nu este suficienta, diferenta se acopera cu o prelevare. In cazul vinului, pretul de orientare deriva din pretul de referinta, care cuantifica si volumul importurilor. c) Pretul obiectiv. In cazul tutunului brut, pretul obiectiv se fixeaza pentru fiecare plantatie la un nivel ce se considera remunerator pentru plantatorii de tutun. Pentru fabricantii, care achizitioneaza productia comunitara la preturi superioare celor din comertul international, se acorda o prima pentru acoperirea diferentei. d) Pretul de baza. Se utilizeaza ca pret de referinta pentru carnea de porcine si pentru produsele subsectorului pomicol si horticol. Pentru produsele pomicole si horticole pretul de baza se calculeaza ca medie aritmetica a celor mai scazute cotatii la care s-au efectuat achizitii de astfel de produse pe piata comunitara in ultimii trei ani. B. Preturile garantate. Pornind de la preturile ghid prezentate anterior, Consiliul de Ministri al UE stabileste preturile garantate la care organismele de achizitii cu sprijinul statului au obligatia de a cumpara produsele oferite de producatori. Dintre preturile garantate cel mai reprezentativ este pretul de interventii. a) Pretul de interventie. Deriva din pretul indicativ si se aplica la cereale, zahar, lapte praf, uleiuri, unt. Pentru cateva produse se fixeaza, de asemenea, preturi de interventie derivate, care inregistreaza diferentele regionale in functie de cheltuielile de transport. Preturile de interventie sunt insotite de ameliorari lunare, in scopul incurajarii vanzarilor de produse pe toata durata companiei agricole. b) Pretul de cumparare. Reprezinta pretul la care organismele de interventie achizitioneaza animale vii (bovine), carne de bovine si porcine, precum si produse pomicole si horticole. Pretul de cumparare se fixeaza de catre Consiliul de Ministri si este derivat din pretul de baza si cel de orientare. c) Pretul minim. Este utilizat pentru achizitionarea sfeclei de zahar. Se fixeaza luand ca punct de referinta zona cea mai excendentara din cadrul UE. Acest pret sta la baza contractelor dintre producatori si fabricanti, reglementand cantitatile pe care fabricantii au obligatia sa le preia, precum si pretul de achizitionare, care in nici un caz nu poate fi inferior pretului minim.

d) Pretul de retragere. Pentru fructe si produsele horticole este echivalent cu 40-70% din pretul de baza. El nu este un pret garantat, dar produce efecte asemanatoare. Cand pretul pietei este inferior pretului de retragere, organizatiile producatorilor nu vand produsele lor comerciantilor, pana cand piata nu va reactiona pozitiv, in sensul restabilirii preturilor. Comerciantii vor primi o o subventie de la FEOGA care, la randul lor, ramburseaza organizatiilor producatorilor, corespunzator cantitatilor ce trebuiau preluate, o suma echivalenta, la un pret mai mic cu 5% decat pretul de retragere. C. Preturile de intrare. Aceste preturi se stabilesc de catre Consiliul de Ministri al UE. Obiectivul fundamental al acestor preturi este de a impiedica produsele importate sa patrunda pe piata comunitara la un nivel care sa elimine competitia cu productia interna. In general, preturile de intrare se fixeaza la un nivel apropiat de preturile ghid, marja diferentiala reprezentand costurile de transport. a) Pretul prag. Se fixeaza pentru toate produsele pe baza preturilor indicative sau de interventie. El se poate defini ca pretul cel mai scazut al unui comerciant dintr-o terta tara, care exporta pe piata comunitara. b) Pretul de referinta. Se calculeaza de catre Comisia Executiva pentru intregul an agricol. Acest pret se aplica vinurilor, fructelor si produselor horticole. In cazul vinului, pretul reprezinta media aritmetica a costurilor de productie din statele membre ale Pietei Comune. Pentru fructe si produsele horticole calculul este asemanator, tinandu-se cont de faptul, ca costurile de productie corespund pietelor cu excedentele cele mai mari din cadrul UE in ultimii trei ani. Aplicarea mecanismelor de sprijinire a PAC a fost acompaniata de o puternica sustinere financiara din partea bugetului comunitar (peste 65% din bugetul CEE in 1970 si circa 48% in ultimul deceniu al sec. XX-lea), care la randul sau a condus la o crestere exploziva a productiei agricole si a stocurilor. Sistemul de sustinere a preturilor a facut, ca inca in 1973 Comunitatea sa-si asigure in proportie de 100% necesarul de cereale, carne de bovine, produse lactate, carne de pasare si legume. Imensele cheltuieli pentru agricultura efectuate din bugetul comunitar (peste 60 mlrd $ in 1996), cresterea stocurilor de productie agricola au obligat autoritatile comunitare sa adopte masurile de reformare a PAC, pentru ca aceasta sa raspunda noilor realitati.