Dovedind o impresionant mobilitate intelectual, o erudiie remarcabil, a abordat o mare varietate a domeniilor de creaie, manifestndu-se ca poet, dramaturg, portretist,

dar i istoric literar, elabornd sinteze fundamentale. Desigur, cea mai important i interesant prestaie a lui Nicolae Iorga a fost istoriografia. Dup un travaliu titanic a adunat i colaionat mii de doc umente referitoare la istoria romnilor. Ca profesor de istorie, a fost unul dintre fondatorii Institutului de Studii Sud-Est Europene, a nfiinat coala Romn din Frana i Academia Romn de la Roma, a fondat Institutul de Istorie Universal i a organizat primul congres de bizantologie. n anul 1929 a fost numit rector al Universitii din Bucureti, iar n 1938, pentru prestigioasa activitate n cadrul colii Superioare de Rzboi, ilustrului savant i-a fost conferit o nalt distincie. A fost un strlucit ambasador al vieii intelectuale din Romnia, meritele sale fiind unanim recunoscute i prin acordarea titlului de Doctor Honoris Causa al unor importante universiti, printre care i cele de la Oxford, Paris i Roma, ct i primirea sa n Academia Romn i n numero ase alte academii din strintate. Ca publicist s-a remarcat prin activitatea de la Semntorul", unde a urmrit cu tenacitate moralizarea vieii politice, sociale i culturale, formarea unei aristocraii de merit" n scopul contribuirii acesteia la propirea neamului, toate conducndu-l spre nfiinarea Universitii Populare de la Vlenii de Munte. Impulsionat de un autentic patriotism, s-a implicat n viaa politic, a fost ales deputat, preedinte al celei dinti Camere, a fost prim -ministru i deintor al portofoliului instruciunii publice, ns pe fondul agravrii crizei economice, nu a reuit s combat efectele politicianismului, existent i atunci pe scena romneasc. Publicaia Neamul romnesc", devenit dup un an de la apariie o real cronic a evenimentelor interne ale anului 1907, a fost i cea n care i-a expus ideile politice. Iat ce scria George Clinescu, un alt titan al culturii romneti, despre Nicolae Iorga, n inegalabila sa oper Istoria literat urii romne": Schimbnd ceea ce-i de schimbat, Nicolae Iorga a jucat n cultura romn, rolul lui Voltaire. Personalitatea lui e covritoare. Minor n fiecare activitate n parte, foarte conservativ i mbibat de prejudeci, dar rzvrtit continuu, srind cu iueal de la o atitudine la alta, i totdeauna tolerat n nestatornicie printr-o bun credin care se simte, Nicolae Iorga apare masiv privit de departe, prin numrul uria de tomuri scrise i prin multiplicarea preocuprilor. Totui imensa oper e ocupat mai mult cu personalitatea i omul va tri mai ales la modul eroilor din istorii i n msura n care va fi evocat, el e u n specialist total, un istoric care a sorbit apa tuturor. Nu este cu putin s-i alegi un domeniu orict de ngust i umbrit din istoria romn fr s constai c Nicolae Iorga a trecut pe acolo i a tratat tema n fundamentul ei. Mult vreme istoricul urmtor va fi osndit s corecteze, s sporeasc sintezele lui Nicolae Iorga, plcerea de a intra ntr-o pdure virgin i va fi refuzat. Cunoaterea aproape monstruoas a istoriei universale i romne n cele mai mici detalii, direct de la izvoare, i-a ngduit istoricului s improvizeze la cerere i n timp scurte istorii pariale; monografii de orae, de domenii, de familii, istorii de relaii, istoria bisericii, istoria armatei, istoria comerului, istoria literaturii, istoria cltorilor strini, a tipriturilor. i acestea nu sunt simple ndreptare, sunt sinteze complete, exhaustive, uneori disperant de amnunite, egoiste n note pn a nu lsa altuia bucuria unui adaos. n istoria politic Nicolae Iorga tie att de multe, a clcat cu mintea lui attea documente nct memoria lui nsi va avea tria unui document. Numrul de erori, foarte mic, trebuie raportat la imensul material pe care l-a cunoscut. Iorga este n istorie Virgiliu, Sf. Paul i Beatrice laolalt, care te conduce din infernul diplomelor pn n roza celest a viziunilor totale. A-i contesta valoarea tiinific" este pueril. Acei care i-o disput l folosesc la fiecare capitol i-i fac procese de detalii. Nicolae Iorga, stilist original, nu construiete. Crile lui sunt culegeri de documente comentate, catalogate, enciclopedii, genealogii mai ales toat opera istoric a lui Nicolae Iorga se desfoar invariabil n acelai chip cronologic i genealogic. Un lucru izbete la Nicolae Iorga i-i formeaz la drept vorbind farmecul. E un om structural btrn, care n-a avut niciodat tineree i care a ngrozit la 19 ani tocmai prin tonul su de fantom vindicativ. Tnr, el are colocvii cu academicienii, relaii cu btrnii descendeni din domnitori, posesori de acte. El cenzureaz epoca n numele unor idei i se aeaz n fruntea unor oameni mai n vrst dect dnsul ca un patriarh. Nicolae Iorga a citit mult din toate literaturile, a tradus i a compus chiar schie de istorii literare. n studiile despre literatura romn veche, toate citatele sunt excelente, istoricul gust cu o mare justee arta caligrafic a cronicarilor. Fiind un temperament eminamente subiectiv, Nicolae Iorga este interesant n memorii, n articolele scurte de gazet. Sufletul lui Nicolae Iorga funcioneaz prin explozii de sentiment, cu aceast fericit not care aduce iertarea tuturor instabilitilor, c n problemele naionale el are ntotdeauna reacia cea mai demn, cea mai adnc vibratoare, punndu-se imprudent i n consensul maxim, mpotriva calculelor reci ale politicii. Patriot i vizionar, profesor i ndrumtor de generaii, nu i-a putut ocoli destinul. A czut lovit de o mn mieleasc. Omul, a crui frunte ar fi trebuit ncununat cu lauri, cel care educase generaii ntregi de crturari, a sfrit nsngerat, lovit, umilit, necinstit, aa cum nu merita. Crima comis asupra lui a nfiorat toat lumea." (George Clinescu - Fragment din Istoria literaturii romne")

Doar istoria poate sa reflecte imaginea unei tari in cel mai complet fel cu putinta. Memoria istoriei este cea mai scumpa si mai pretioasa comoara a omului; este expresia constiintei sale in actiune. Traim intr-o epoca in care istoria si valorile acesteia sunt o necesitate vitala. Natiunile isi manifesta odata mai mult tendinta de a se apropia, a se cunoaste mai bine, a cultiva marile valori ale istoriei pentru a construi o lume lipsita de arme si de amenintari, o lume a pacii si a progresului. Vocatia tuturor popoarelor de a participa la istoria universala constituie o caracteristica a societatii contemporane. Sfera conceptului de istorie universala s-a largit, ingloband intregul proces al evolutiei umane la care participa, conform imprejurarilor care trebuie explicate, intreaga omenire; ea implica contributiile tuturor popoarelor, fie ele mari sau mici. In studiul istoriei universale se acorda, in zilele noastre o atentie speciala liniilor de forta ca au dus la dezvoltarea umanitatii, privite prin perspective actuala, la interferente care au avut de jucat un rol important in progresul societatii.

Este de notorietate faptul ca nu exista civilizatii care sa fi evoluat separat de civilizatiile contemporane sau care sa nu fie datoare unor forme preexistente. Imprumuturile sau sintezele au loc, desigur, in special intre popoare vecine dar si intre mari unitati de civilizatie coexistente sau care se succed. Este de datoria istoricului, demn de acest nume, de a sublinia toate aceste legaturi si intrepatrunderi, destinate sa ilustreze efortul comun al umanitatii catre progres. In sud-estul Europei adevarat laborator istoric in situ s-a dezvoltat o civilizatie care, in pofida unor forme politice speciale, mai durabile sau trecatoare, a format o zona cu trasaturi specifice. Straturi de civilizatie s-au sedimentat aici chiar din paleolitic. In aceasta zona geografica am putut vedea cum infloreste civilizatia traca, apoi cea greco-romana si in final civilizatia bizantina. Sudestul Europei a cunoscut numeroase mutatii socio politice in epoca migratiilor cand s-au format popoarele care locuiesc inca aici in zilele noastre; Imperiul Otoman le va influenta, intr-o masura mai mare sau mai mica civilizatia. Popoarele din sud-estul continentului Europei au participat la formarea civilizatiei europene si la schimbul de valori culturale intre Orient si Occident. * Existenta istorica a poporului romin din sud-estul continentului european a fost strins legata de cea a popoarelor din aceasta parte a lumii, suportandu-le influenta sau transmitandu-le acquis-ul civilizatiei europene, pe care a stiut sa-l filtreze si apoi sa-l incorporeze experientei sale istorice. Prin pozitia sa geografica, Romania a putut sa intre in contact cu marile curente de civilizatie din Europa si chiar din zone care depasesc sfera acesteia. Drumurile comerciale care legau Europa centrala de Peninsula Balcanica si Marea Egee si Marea Baltice de Marea Neagra strabateau teritoriul romin. Pozitia geografica de tara la gurile Dunarii care reprezenta una dintre marile cai de comunicatie cu Europa- a favorizat de asemenea rominilor stringerea raporturilor lor cu Europa, facilitindu-le, in acelasi timp, prin Marea Neagra, contactul cu Asia si lumea mediteraneana. Din cele de mai sus resulta ca aceasta pozitie geografica a prezentat o mare importanta pentru istoria romineasca constituind un factor special de coeziune politica. Marele istoric romin Nicolae Balcescu isi imagina Teritoriul Romaniei, cu frontierele sale naturale si coloana vertebrala a Carpatilor, ca pe o imensa cetate naturala unde Transilvania era inima inconjurata de zidurile Carp atilor de contraforturile dealurilor subcarpatice si de cimpiile vaste, aparate de marile cursuri de apa, asemanatoare unor cetati medievale. Unitatea geografica a teritoriului Romaniei este cu atit mai evidenta cu cat, dupa 1918, cind s-a constituit Statul national unitar roman, reputatul francez Emmanuel de Martonne declara ca unitatea politica reprezinta o admirabila revansa a geografiei asup ra istoriei, o revansa a conditiilor naturale luata asupra injustitiei si arbitrariului evolutiei istorice care ii mentinuse pe romani in state diferite. Ca si alte tari, Romania a adus in concertul istoriei si al culturii universale o nota originala. Pe teritoriul sau s-au adus la lumina vestigiile unor impresionante civilizatii neolitice, cum ar fi cele de la Hamangia (in Dobrogea, carora le apartine celebra sculptura Ganditorul, descoperita la Cernavoda), de la Cucuteni, Arius, si Turda. S-a vazut astfel cum a inflorit civilizatia geto-dacilor care sunt o ramura a tracilor. Geto-dacii s-au impus atentiei contemporanilor din intreaga lume in diferite circumstante istorice importante. In 335 i.Hr. acestia s-au opus faimosului Alexandru cel Mare si catre 290 i.Hr. l-au capturat pe succesorul acestuia in Tracia, regele Lysimah. Contactul dintre geto-daci si monarhiile elene s-a reflectat pozitiv in cultura si civilizatia lor care s-a dovedit a fi receptiva la influentele grecesti. Extinderea Imperiului Roman in Peninsula Balcanica care a generat ingrijorarea geto-dacilor a determinat intarirea coeziunii lor pe plan intern. Catre mijlocul secolului I i.Hr., regele get Burebista (70-44 i.Hr.) a dobandit o mare putere unificand triburile getodacilor care stapineau un spatiu intins intre Slovacia din zilele noastre si Balcani; el a obligat toate orasele pontice, de la Albia pana la Apollonia din Tracia sa se supuna dominatiei sale. O inscriptie descoperita la Dionysopolis (Balcic, in Bulgaria) il desemna ca primul si cel mai mare dintre toti regii Traciei. O mare infruntare armata urma sa se produca intre Burebista si Cezar in 44 i.Hr.; dar tocmai atunci a fost asasinat imparatul roman; la putin timp Burebista va avea aceeasi soarta. La inceputul erei noastre Imperiul roman, in expansiunea sa, s-a apropiat de Dunare, iar daco-getii s-au vazut constransi sa intretina raporturi cand cordiale, cand ostile, si sa asimileze elementele civilizatiei si tehnicii militare romane. Ei vor rezista in fata romanilor pe plan politic si militar aproape un secol, pina in timpul domniei lui Traian care, dupa mai multi ani de razboaie aprige, a reusit in 106 sa invinga rezistenta eroica a dacilor al caror rege, Decebal- intrat in legenda pentru vitejia sa- a preferat sa se sinucida decit sa cada prizonier. Rezistenta si caderea Daciei lui Decebal au ramas in constiinta posteritatii ca o minunata pagina de epopee. Monumentele comemorative Coloana lui Traian, ridicata la Roma, veritabila cronica in imagini a celor doua razboaie dacoromane, ca si Trophaeum Trajani de la Adamclisi (in Dobrogea), dedicat zeului Marte, probeaza prin scenele prezentate, eroismul cu care dacii si-au aparat vastele lor cimpuri cu griu, muntii lor acoperiti de paduri care ascundeau bogatii pretioase. Aceste monumente sunt de fapt expresia cea mai durabila a dragostei de libertate a dacilor, un omagiu adus de invingatori invinsilor. Lasind deoparte cortegiul suferintelor care au urmat, integrarea Daciei in Imperiul Roman a avut si aspecte positive, gratie muncii locuitorilor autohtoni si a colonilor romani, a spiritului practic al acestora din urma. Rezultatul a fost ca Dacia s-a ridicat la un nivel de civilizatie materiala si spirituala deosebit, a cunoscut un puternic proces de romanizare care a lasat urme durabile ce persista inca in zilele noastre, in limba de origine latina a poporului romin, in denumirea sa, in constiinta si in cultura sa. Daca geto-dacii au reprezentat elementul etnic fundamental al poporului roman, romanii au constituit cel de-al doilea element de etnogeneza al rominilor. Nicolae Iorga, cel mai mare istoric roman, vorbind despre ceea ce a insemnat sigiliul Romei pentru istoria romanilor, se referea, intre altele, la forta de coeziune a poporului pe care o compara cu taria cimentului din monumentele romane. Criza care incepea sa apara in Imperiul Roman ca si presiunea exercitata asupra acestuia de catre populatiile barbare l-au determinat pe imparatul Aurelian sa decida in 271 retragerea din Dacia, pe partea dreapta a Dunarii. Din Dacia s-au retras trupele romane, aparatul administrativ si o parte din populatia urbana. Dar majoritatea populatiei, formata din colonii romane si din daci romanizati ramane pe loc, continuand sa intretina relatii strinse cu romanitatea sud-dunareana, ceea ce a facut ca romanizarea sa fie insotita de propagarea crestinismului. Venind in contact cu populatiile barbare daco-romanii au adoptat forma de organizare impusa de noile conditii istorice create. Ei s-au constituit in ceea ce Nicolae Iorga denumea Romanii populare sau Romanii rurale, adica teritorii pe care autoritatea

imperiului nu mai era efectiv exercitata si care existau ca forme populare. Ele erau considerate Rominii de catre locuitorii lor care stiau ca apartineau in cea mai mare parte sau ca apartinusera Imp eriului roman, devenit Imperiului romano-bizantin si mai apoi Imperiul bizantin. Formarea poporului romin a fost un proces care s-a desfasurat simultan cu cel al altor popoare europene dar, spre deosebire, de alte popoare neolatine, aceasta s-a desfasurat in cadrul unei vieti barbare si nu in acel al unui stat barbar. Incepind cu secolul al X-lea, izvoarele istorice mentioneaza existenta pe tot teritoriul romanesc in special in regiunile mai intens colonizate de romani Banat, Oltenia, Transilvania si Dobrogea a unor formatiuni politice denumite cnezate si voievodate. Acestea prezentau aspecte comune transmise prin traditia daco-romana, sau decurgeau din experienta avuta in contactul cu populatiile migratoare. Dar dezvoltarea lor, care viza realizarea de organizatii statale puternice si reconstruirea, cu timpul, a Romaniei nord-dunarene, a fost franata de trecerea ultimului val de populatii migratoare: pecenegii, uzii, cumanii si tatarii iar in Transilvania si prin tendintele expansioniste ale regatului Ungariei. Statele romine independente s-au format in cursul unui lung proces care s-a desfasurat in contextul formarii societatii medievale din estul si din sud-estul Europei. In timpul secolului al XIV-lea , intr-o conjuctura politica internationala favorabila, rezultat al lichidarii, al infiltrarii dominatiei maghiare si al eliminarii pericolului tatar, se constituiau la sud si la est de Carpati, Statele romanesti independente Valahia Maior (Valahia) si Valahia Minor (Moldova). Se deschidea astfel calea dezvoltarii unei vieti politice rominesti care va fi ilustrata, in cursul istoriei, prin valori marcante, atit intro provincie cit si in cealalta si care se va impune pe plan international prin originalitatea si forta sa. In raport cu popoarele vecine (popoarele balcanice, polonezii, popoarele din Orientul Apropiat) care au pierdut, unele pentru perioade destul de lungi de timp, statutul lor de stat, poporul romin a manifestat o impresionanta continuitate a vietii statale, care a fost utila nu numai dezvoltarii sale ci si popoarelor subjugate de Imperiul Otoman, constituind pentru ele un model si un sprijin in lupta lor pentru eliberare. Un ansamblu de ratiuni de ordin militar, economic si diplomatic explica solutia juridica negociata a raporturilor romino-otomane in cursul Evului Mediu. Experienta romineasca a relatiilor cu Poarta otomana intr-o perioada de apogeu a acesteia- a reprezentat un preludiu important la opera de reglementare a raporturilor internationale din secolele al XIX-lea si al XX-lea. Lupta pentru conservarea entitatii nationale, dusa impotriva Imperiului Ottoman de poporul romin s-a facut in cadrul efortului popoarelor din centrul si sud-estul Europei. Din secolul al XIV-lea si pina la sfarsitul secolului al XVII-lea de la domnia lui Mircea cel Batrin (1386-1418) si infruntarea militara crestino-otomana, soldata cu infringerea turcilor la Nicopole (1396) si pina la domnia lui Matei Basarab (1633-1654) si Stefan Cantacuzino (1678-1688), Tarile Romine au fost o poarta a crestinatatii, zid de fortificatie a continentului, care au sprijinit Europa dar si popoarele supuse, contribuind la mentinerea institutiilor si a formelor propii de civilizatie. Poporul romin a folosit perioadele de ragaz pentru progresul culturii sale care l-a exaltat si i-a dat forta sa-si afirme dreptul sau de existenta. Impreuna cu organizarea statala, cultura a fost forma de afirmare a romanilor in cadrul popoarelor din sud-estul Europei, si de asemenea, forma de sprijin pentru dezvoltarea popoarelor din aceasta zona si chiar a celor din Orientul Apropiat. Institutiile religioase din Alexandria sau din Sinai, din Caucaz, din Athos, de la Meteora, de la Istambul, din Cipru si din Siria au cunoscut generozitatea principilor romini. S-a afirmat, pe buna dreptate ca, in intervalul cuprins intre supunerea de catre turci a statelor slave sud-dunarene ca si din Bizant momentul ascensiunii Rusiei, Tarile Romine s-au situat in fruntea crestinatatii ortodoxe, ca aparatoare a bisericii din Orient si a traditiilor acesteia. Chiar de la constituirea statelor rominesti, cancelariile princiare au adoptat modelul cancelariilor bizantine. Operele rominesti de arta medievala, fie ca e vorba de pictura sau de architectura, se remarca prin originalitatea lor. Arta romineasca s-a dezvoltat pe baza creatiei proprii si in acelasi timp in strinsa legatura cu arta tarilor invecinate; a intrunit intr-o sinteza originala elemente din traditia locala si elemente bizantine sud-slave si din Europa occidentala. Raporturile economice, politice si culturale ample, intretinute de Tarile Romine cu alte state au facilitat raspindirea culturii rominesti medievale dincolo de frontiere, pina in Orientul Apropiat si au favorizat participarea lor activa la dezvoltarea culturii. Cu sprijinul voievozilor si a familiilor nobiliare rominesti, s-au imprimat carti religioase (1508) distribuite dincolo de Dunare, care sustineau atat credinta caracteristica epocii dar si aceea a constiintei nationale. In Tarile Romine s-a continuat traditia culturala imperiala a Bizantului. Unii principi romini au avut constiinta acetei misiuni si au actionat in numele ei; Neagoe Basarab (15121521), Matei Basarab (1633-1654), Vasile Lupu (1634-1653) si Constantin Brancoveanu (1688-1714) s-au considerat ca mostenitori ai dreptului traditiei imperiale de aceea si-au asumat rolul de protectori ai Bisericii Ortodoxe si de continuatori ai operelor imparatilor bizantini. Eu au introdus la curte fastul si ceremonia imparatilor bizantini. Este de amintit faptul ca primul atelier tipografic cu caractere arabe destinat Orientului Apropiat a fost fondat la Snagov in 1700 iar prima tipografie din Caucaz a fost creata la Tibilisi in 1709 cu sprijin rominesc. Incepind cu secolul al XVIII lea, efortul de a depasi sfera politicii Imperiului otoman si orientarea catre Occident au inscris curente de emancipare culturala si politica din tarile romane in cadrul spiritului novator european, de modernizare a structurilor sociopolitice. Academiile fondate de principi la Iasi si Bucuresti, in care greaca era limba de invatamint, au jucat un rol important in formarea cadrelor pentru toate tarile sud-europene. Opera adeptilor romini ai Filozofiei Luminilor sub diversele sale manifestari inclusiv politice, cum sunt reformele principelui Constantin Mavrocordat s-a incadrat intr-o ampla miscare europeana si a jucat un rol important in difuzarea ideilor, motivelor si formelor culturii occidentale in Orient. Catre sfarsitul secolului al XVIII-lea si inceputul secolului al XIX-lea, o admirabila pleiada de literati romini, incepind cu reprezentii marcanti ai Scolii rominesti din Transilvania, Samuel Micu, Gheorghe Sincai, Petru Maior si Ioan Budai-Deleanu au propagat prin invatamint, prin promovarea limbi materne si a istorie patriei, ideea de natiune romana si de unitate a acesteia. Secolul al XIX-lea a cunoscut un amplu proces de modernizare, o dezvoltare impetuoasa si unitara a culturii nationale care a avut o mare importanta in pregatirea untitatii politice. Revolutia de la 1848 s-a integrat procesului general european si a urmarit situarea poporului romin printre popoarele avansate ale continentului. Indeplinirea prin unirea Valahiei si a Moldovei, a primei unitati statale a avut loc in aceasta perioada (1859-1861). Dubla alegere ca domnitor a colonelului Al. I. Cuza moment de afirmare a vointei

poporului roman care a pus marile puteri in fata faptului inplinit a pus bazele Statului nationa care, in 1862, a luat denumirea de Romania, a deschis calea catre reformele de modernizare, in primul rand catre reforma agrara din 1864 si catre independenta. Independenta deplina si intreaga, cucerita in 1877-1878 a fost deci consecinta logica a Unirii din 1859. Lupta Rominilor pentru constituirea Statului national independent, pentru lichidarea sistemului feudal perimat si eliberarea energiilor populare s-a integrat procesului european, dovedindu-se in acelasi timp un puternic sprijin pentru natiunile din Balcani si chiar din Europa centrala. Conducatorii politici si oamenii de cultura din aceste zone geografice au gasit in Tarile Romine conditii propice pentru organizarea activitatii lor puse in slujba eliberarii popoarelor lor si a crearii de state nationale. Primul episod al revolutiei grecesti s-a desfasurat pe teritoriul rominesc (in Moldova). In 1869 s-a organiza la Braila Societatea literara bulgara, viitoarea Academie de stiinte din Bulgaria iar in 1874 au fost instruite in Rominia grupuri de voluntari bulgari care au scris pagini de eroism in razboiul romino-ruso-turc din 1877-1878. In 1912 au plecat din Bucuresti militantii albanezi in frunte cu Ismail Kemal (Proclamatia de la Vlora) pentru a fonda statul albanez modern. Seria exemplelor privind initiativele si patronajul cultural manifestat de statul roman modern ca si actiunile sale de promovare a colaborarii politice si culturale cu popoarele din sud estul Europei, s-ar putea continua. In deceniile care au urmat lichidarii dominatiei otomane (1877), Romania si-a consolidat organizarea statala moderna. In acelasi timp, sfirsitul secolului XIX si inceputul secolului XX, a inregistrat dezvoltarea culturii romane la nivel european afirmandu-se pe plan universal diferite personalitati. Unirea intr-un singur stat constituia la inceputul secolului XX un imperativ reclamat de legile evolutiei istorice si de progresele inregistrate de societatea romaneasca. Constituirea statului national unitar roman a reprezentat o parte din procesul european care a debutat prin crearea statului italian si a luat sfarsit in 1918. Romanii s-au incadrta in acest program si l-au completat atit in ceea ce priveste statul lor cit si in cea ce priveste popoarele balcanice sau central-europene. In perioada celui de al doilea razboi mondial, Romania in spiritul traditiilor sale istorice a avut o contributie importanta la lupta pentru eliberarea nationala a popoarelor din centrul si sud-estul continentului si in general la cauza civilizatiei europene. Dupa razboi Romania a inteles ca nu exista decat o Europa in care popoarele din est si vest aveau o mare nevoie unele de altele: ea a contribuit la o viata mondiala activa utilizind toate ocaziile pentru a deschide o fereastra spre lume. In concluzie, existenta Romaniei, bastion al latinitatii in spatiul carpato-danubiano-pontic a favorizat intrepatrunderea marilor civilizatii ale lumii si explica in acelasi timp interesele de natura economica si politica manifestate de-a lungul istoriei. Avantajele geostrategice oferite de aceasta pozitie au atras in egala masura atentia estului si vestului european. Astfel teritoriul Romaniei a devenit in zilele noastre un important pod geopolitic in relatiile dintre tarile balcanice si cele din Orientul Apropiat cu Europa Centrala. Comunicarea prezentata de academicianul Stefan Stefanescu, la cel de-al XX-lea Congres International de Stiinte Istorice desfasurat la Sydney (Australia) in 2005. Date biografice ; Stefan Stefanescu [n.24mai1929]Dolj.-istoric roman.Membru al ACADEMIEI ROMANE . Intre I966-1990 a fost Seful Sectieide Istorie Medie si Vechi Institutii Nicolaie Iorga.A facut un stagiu stiintific in Frantala College de Franc e si Sorbona. A desfasurat activitate didacticain cadrul Facultatii de Istorie Bucuresti. Paralel cu activitatea didactica desfasoara si activitate stiintifica concretizata in peste 300 de lucrari in domeniul de istorie medie a Romaniei; istoria institutiilor , demografie istorica, istoria structurilor socio- politice medievale ale Tarii Romanesti, istoria relatiilor internationale. Se preocupa de editarea izvoarelor istorice privitoare la Istoria Romaniei. Este membru al Academiei Europene de Istorie de la Bruxelles, membru in conducerea Centrului de studii istorice Italo-Romane de la Milano,laureat a numeroase premii ale Academiei romane etc.

Mai multi autori s-au ocupat de-a lungul timpului de ceea ce s-ar putea numi teologia istoriei (1). Dar, cu toate ca unul dintre ei si-a denumit chiar asa opera (2), n realitate nu a existat o ncercare adevarata de elaborare a unei teorii a Teologiei Istoriei. O asemenea elaborare cere n primul rand cunoasterea trasate, si trairea de cate a ori evita nu se uita acest de aspect genul Revelatiei, : omul asa cum este ea se gaseste fiinta doar n Ortodoxie. (3). Desigur, nu este acesta locul umplerii acestui gol, nici subsemnatul cel care ar putea realiza o astfel de opera grandioasa. Dar unele repere tot trebuie macar pentru exprimari singura istorica Chiar daca unii sunt de alta parere, Sfanta Scriptura este o carte istorica. Ba chiar, daca ntelegem Istoria n sensul ei originar, de ceea ce merita retinut, este Cartea Istorica prin excelenta, arhetip pentru orice alte realizari n domeniu, paradigma absoluta. Acest lucru se poate verifica relativ usor, prin cercetarea literaturii patristice si mai ales a celei din perioada apostolica. Se va putea astfel constata ca toate scrierile ce au ca subiect evenimente mai noi sau mai vechi sunt realizate cu mare grija n acelasi duh n care traieste si Scriptura. De aceea, orice ncercare de studiu n domeniul Teologiei Istoriei trebuie sa aiba la baza exemplul biblic. Asa cum s-a precizat deja, n scurtul studiu introductiv al prezentei lucrari nu se pot selecta decat unele repere ale Teologiei Istorice. Este totusi un avantaj fata de situatia unui vid total.

Primul

element

ce

trebuie

retinut

este

cel

al

realitatii

cadrului

istoric

Dumnezeire-creatie.

ntreaga Istorie este bazata pe interactiunea dintre activitatea din interiorul lumii create si legile si interventiile divine. Legile sunt cele prin care este

ordonata lumea de Cel ce este Dumnezeul ordinii; unele dintre ele pot fi ncalcate, n special de fiintele extraordinare care sunt ngerii si oamenii, dar nu fara consecinte inevitabile, prevazute de alte legi. Interventiile dumnezeiesti nu sunt n principiu obligatorii, caci Dumnezeu nu este conditionat de nimic. Dar n practica ele sunt inevitabile, deoarece Dumnezeu nu a creat lumea spre a o abandona, ci spre a avea cu ea o relatie deosebita, numita de obicei proniere. Studierea Teologiei Istoriei nseamna tocmai studierea pronierii si a legilor pe care se bazeaza existenta lumii. Importanta unor astfel de studii nu este de loc mica, atat din punct de vedere apologetic dar si dogmatic, m oral etc. Am putea da ca exemplu textul Atunci a zis Dumnezeu catre Avraam: Sa sti bine ca urmasii tai vor pribegi n pamant strain, unde vor fi robiti si apasati patru sute de ani; dar pe neamul acela, caruia ei vor fi robi, l voi judeca Eu si dupa aceea ei vor iesi sa vina aici, cu avere multa [...] Ei nsa se vor ntoarce aici, n al patrulea veac de oameni, caci nu s-a umplut nca masura nelegiuirilor Amoreilor. (Fac. 15.13 -16).Avem aici prestiinta dumnezeiasca, ce intereseaza n mod deosebit atat Dogmatica si Apologetica chiar si Morala dar si, fireste, Teologia Istoriei. Avem de asemenea exemplul relatiei speciale ntre un popor ca ntreg si ordinea morala a lumii. Avem exemplul pronierii si milei divine, atat fata de urmasii lui Avraam cat si fata de Amorei. si astfel de informatii deosebit de importante pentru ntelegerea realitatii n care traim se gasesc peste tot n Sfanta Scriptura, multe fiind deja explicate de catre Sfintii Parinti; lipseste aici nsa munca de sinteza necesara adunarii textelor patristice din domeniu iar dincolo efortul special de selectie si sistematizare al pasajelor nca nevalorificate din unghiul Teologiei Istoriei (ceea ce poate constitui un larg camp de lucru pentru Exegetica si Patrologie). Pentru aceasta lucrare ne vom opri pe moment la observarea existentei popoarelor ca entitati bine definite, cu responsabilitate morala. Aceasta existenta se arata nu doar n pasajul citat mai sus, ci n ntreaga Scriptura, prin atitudinea lui Dumnezeu fata de poporul ales si fata de toate popoarele mentionate n Istoria sfanta a mantuirii. Este un lucru ce ne intereseaza n mod deosebit, deoarece implica o noua atitudine fata de istoria Neamului nostru. Privind Istoria Neamului din acest punct de vedere, realizam adevarata importanta a unor aspecte altfel minimalizate ori, din contra, maximizate. Trairea duhovniceasca a unor oameni sfinti, fie ei din popor sau nu, capata o noua semnificatie n lumina Scripturii, fie si rezumandu-ne la dialogul dintre Dumnezeu si Avraam dinainte de distrugerea Sodomei si Gomorei, sau la cererea lui Lot de crutare a unei mici cetati n care se refugiaza (Fac.18.16 33 si 19.15-22). De asemenea, anumite obiceiuri ori traditii straine crestinismului, privite cu ngaduinta si chiar placere de unii istorici si de mai toti etnologii, apar altfel daca ne raportam la raspunderea pe care o are un Neam ce se vrea crestin. Un alt reper teologic ce trebuie obligatoriu recuperat este cel al rostului, al motivatiei existentei unui popor. De vreme ce neamurile exista prin voia lui Dumnezeu si vor exista n veci Apocalipsa 21.26; 22.2 este limpede ca aparitia fiecaruia corespunde unui sau unor teluri cunoscute de Dumnezeu si care, macar partial, pot fi detectate de Teologia Istoriei. Cunoasterea acestor teluri este absolut necesara pentru orice om care doreste sa si nteleaga rostul sau, dar si fiecarui neam care vrea sa si mplineasca menirea. Deosebirile ntre rosturile pentru care a fost creat un popor si imaginea pe care acesta o are despre ele pot provoca greseli ireparabile si chiar distrugerea acelui popor. Alt aspect deseori uitat, nsa deosebit de important mai ales sub aspect practic, este cel al legaturii dintre oameni, mai ales considerati comunitar, si restul lumii create, chiar excluzand pe ngeri. Vedem astfel, n Vechiul Testament, cum poporul evreu, departat de Dumnezeu, se desfata de bogatiile naturale ale Canaanului pentru ca dintr-o data, prin puterea lui Dumnezeu, sa fie lipsiti de aceste bogatii. Pustiirile, ca si belsugul, nu sunt deci rezultatul unor forte oarbe, mecanice si indiferente, ci al legilor morale ce stabilesc relatiile n triunghiul Dumnezeire oameni restul creatiei. Tot aici trebuie subliniat si acel aspect al vietii nationale care este din pacate uitat de multi asa-zisi patrioti: desi ereditatea conteaza, nu ea este factorul primordial n stabilirea apartenentei nationale. Dumnezeu a facut dintr -un sange tot neamul omenesc ( F.A. 7.26 ), iar urmasii lui Avraam sunt cei care fac faptele lui Avraam si au aceeasi credinta cu el (Ioan 8.39;Rom. 2.28-29, 4.11-12 etc.). Se poate observa de aici ca si din studiile stiintifice existente (4) ca factorul determinant din punct de vedere national este cel spiritual si nu cel biologic.

Formarea Romanilor- Generalitati

Aparitia Neamului Romanesc nu a fost un eveniment ntamplator. Ea nu a nsemnat nici aparitia unui vas al maniei lui Dumnezeu, sau al unuia de rusine. Modul cu totul unic n care a aparut Neamul Romanesc lamureste o parte din scopurile nalte pentru care Dumnezeu l-a chemat la existenta. Acest mod unic de nastere va fi descris n paginile care urmeaza, si se va ncerca, n final, gasirea rosturilor existentei Neamului Romanesc. Importanta ntelegerii felului n care s-a format Neamul Romanesc se vede clar din randurile de mai sus. A ntelege pentru ce exista poporul de care prin voia lui Dumnezeu aparti nseamna a-ti clarifica o mare parte din rostul existentei tale individuale. Tainele nedeslusite ale sufletului tulburari, nemultumiri, chemari ascunse etc. au de multe ori la origine prapastia dintre fiinta Neamului si ceea ce se pretinde ca ar fi ea. ntr-adevar, cum ar putea presupune cineva ca Dumnezeu, facandu-te sa apari ntr-un anume popor, zamislit cu anume scop, nu te-ar si dota ntr-un mod mai special, astfel ncat sa poti lucra si tu pentru mplinirea celor bune n poporul tau? O astfel de idee este evident absurda. Se poate afirma aici, fara dubiu, ca multe din greselile facute de Neamul nostru, mai ales n ultimele secole, se datoreaza distantei gigantice dintre realitate si teoriile pseudo-istorice propagate de felurite institutii si persoane. Tot din cauza acestei ruperi de realitate a aparut si fenomenul de nstrainare fata de Neam pe care l putem constata, tot mai amplificat, de mai multe generatii. Autorii initiali ai teoriilor false sus amintite nu sunt, asa cum s-ar putea crede, inocenti savanti de buna credinta dar lipsiti de informatii, nici teoriile simple erori. Realizarea primelor teorii false a fost un act constient, voit, avand scopuri precise. Se poate vedea acest lucru cercetand izvorul lor. n cazul autorilor pro-ungari acest lucru se vede cu claritate, motiv pentru care ele au putut fi mai usor evitate; totusi nu s-a putut evita de fiecare data cand li s-a raspuns caderea n anumite exagerari. O pozitie mai speciala o ocupa nsa scoala Ardeleana. Izvoarele ei se afla la Vatican. De aceea falsurile constatate aici capata o semnificatie speciala. Ne referim n special la pozitia unica n Imperiul Roman pe care, dupa afirmatiile ntemeietorilor

scolii Ardelene, o ocupa Dacia (1) . Ea apare ca singura provincie n care a avut loc exterminarea populatiei autohtone si totodata ca singura n care s-au colonizat numai cetateni ai Romei. Daca veneau din alta sursa aceste afirmatii puteau parea simple erori. Dar ele au ca izvor Vaticanul, depozitarul unor informatii clare n acest domeniu. Columna Traiana, document n imagini , atesta supravietuirea populatiei dacice, fiind astfel cel mai evident document (2). Dar si fara aceasta biblioteca Vaticanului putea furniza informatiile obiective necesare. Corespondenta dintre tarul roman Ionita Asan si Vatican (3) atesta cunoasterea de catre acesta din urma a originii unice a romanilor, indiferent ca ei erau n Dacia, Macedonia sau alte foste provincii romane. De aceea nu se putea n nici un caz lansa ipoteza, absurda stiintific din toate punctele de vedere, a exterminarii dacilor si colonizarii cu locuitori ai Romei. Desigur, se pune ntrebarea : ce scop a urmarit Vaticanul prin lansarea acestui fals? Dezradacinarea. Odata separati de adevarata lor istorie, odata convinsi ca ei sunt, ereditar, fii ai Romei, romanii ar fi putut fi mult mai usor convertiti la romanocatolicism si pastrati sub controlul Romei. De asemenea, prin divizarea realizata ntre romanii din Dacia si cei din alte provincii s-ar fi slabit puterea unui neam prea mare pentru a fi controlat. Primul scop a fost partial atins, al doilea n ntregime. Initiatorii scolii Ardelene au facut astfel un rau imens, practic ireparabil, ca dovada ca nu a putut fi ndreptat ulterior nici de istoricii mai realisti ai acestei scoli . Un rezultat similar l-au obtinut n sudul Romaniei luata n sensul sau real, v. Atl.3 clericii si calugarii greci. Acestia au nascocit termenul de vlaho-elini, nemaintalnit pana atunci si au convins pe multi dintre romanii macedoneni, epiroti etc. ca ar fi de origine greceasca! Astfel prelucrati romanii grecizati au devenit cei mai mari dusmani ai natiei lor, cum se ntampla de altfel cu toti renegatii care nu revin la adevar (4). De aceea, privind lucrurile n singura perspectiva valida, cea ortodoxa, este evident ca regasirea adevarului privind formarea Neamului Romanesc si redarea lui Neamului sunt lucruri de o deosebita importanta. Fara exagerare, de recapatarea constiintei adevaratei noastre origini depinde existenta noastra ca neam.

Cadrul aparitiei Neamului Romanesc

Au fost lansate de-a lungul vremurilor o multime de ipoteze si teorii privind formarea romanilor. Dupa cei mai multi alogeni din sudul Dunarii romanii au aparut n teritoriile lor din nordul acestui fluviu. Dupa cei mai multi alogeni din miazanoaptea Dunarii romanii ar fi sosit din sudul acesteia. Deoarece nu avem informatii despre oameni amfibie n vechiul Danubius, iar romanii sunt prezenti din cele mai vechi timpuri si la nord si la sud de Dunare, o concluzie se impune: indiferent ce ar dori unii sau altii romanii nu au fost niciodata migratori si s-au format n toata aceasta zona n care se afla si astazi. Silviu Dragomir afirma ca romanii sunt urmasii traco-ilirilor romanizati (5). Acelasi lucru este afirmat si de istorici ca Nicolae Iorga (6) si Theodor Capidan (7). Dar istorici romani de prestigiu, ca de exemplu, Dinu si Constantin Giurescu afirma o origine daco-romana a romanilor (8). Informatiile pe care nsa le prezinta chiar ei dovedesc labilitatea acestei teorii. Nu se poate explica de ce n Dacia Romana, dintr-un amestec de daci, traci sudici, iliri si traco-iliri romanizati s-au putut forma romani, iar n alte provincii cu aceeasi compozitie etnica, nu (9). Fara a intra n dispute ce nu fac obiectul prezentei lucrari mentionam ca singura teorie ce se sustine stiintific este cea a formarii Romanilor din traco-ilirii romanizati. Cu o precizare: romanizati prin crestinism. Se impune aici o lamurire mai larga. Limba tracilor era pentru ei o limba sfanta; cultura lor era o cultura mistica, esoterica si aproape total orala. Sfintenia limbii era pentru traci un element atat de important ncat nu renuntau la ea nici sub presiunea civilizatiei grecesti, nici n urma ndelungatului stagiu militar roman. Singura putere care a reusit sa le schimbe limba a fost crestinismul. De aceea se poate afirma fara nici o ndoiala ca romanizarea stramosilor nostri s-a realizat prin crestinarea lor. si daca sintagma poporul roman este singurul popor nascut crestin e evident eronata crestini au fost de la aparitia lor ca popoare si spaniolii, portughezii, francezii etc. n schimb este profund adevarat faptul ca, pe cat stim, Poporul Roman este singurul popor nascut n si prin Biserica. n aceasta forma, nasterea Poporului Roman apare pentru prima oara la Pr. Dumitru Staniloae (10), iar actul de nastere al Neamului Romanesc l constituie textul din F.A. 16.8 40 (11). n acesta se arata activitatea Sfantului Apostol Pavel n colonia romana Filipi, aflata n unul dintre cele mai puternice tinuturi tracice din Macedonia. Neamul Romanesc a prins a se zamisli din astfel de puncte de vietuire crestineasca nfiintate de apostoli si ucenicii lor n spatiul traco-ilir. Momentul a fost acelasi mai pentru toti traco-ilirii, caci nca din acei ani minunati ai nceputului Biserici propovaduitorii au ajuns n majoritatea zonelor traco-ilire europene. Sfantul Apostol Pavel a predicat nu doar n Asia Mica, Grecia, Italia sau Orientul Apropiat, ci si n Macedonia cum am mai aratat , Tesalia si Iliria, Sfantul Apostol Andrei a vestit Evanghelia si n Dobrogea, Campia Romana si sudul Moldovei si Ucrainei de azi, Sfantul Apostol Tit a predicat si n Dalmatia s.a.m.d.(12). Predica s-a facut peste tot n latina populara, cunoscuta atat evreilor din Palestina de care apartinea Sf. Ap. Andrei cat si tuturor locuitorilor din orasele Imperiului Roman. Latina era limba filipenilor, si de ea s-a slujit printre ei Sfantul Pavel, ca si de cetatenia sa romana. n Iliria sau Dalmatia limba internationala era de asemenea latina. De la nceputul secolului sub dominatie romana Dobrogea adoptase latina n administratie si viata publica, chiar daca elina era nca limba cultilor. De a ltfel influenta romana n Dacia se facuse de mult simtita ; denarul roman ca sa dam un singur exemplu fusese adoptat si perfect copiat cand ntre Donaris si hotarele Imperiului erau nca cca. 200 km. Mai mult, daca limba greceasca avea, la fel cu celta sau germana, unii cunoscatori n zona, ea, la fel cu celelalte limbi alogene, nu se bucura nsa de raspandirea deosebita a latinei, de statutul unanim acceptat al acesteia de lingua franca. Revenind, trebuie sa subliniem alte doua aspecte ale acestor momente de nceput ale neamului. Astfel trebuie nteles faptul ca adoptarea crestinismului de catre iliro-traci nu a fost, oricat ne-ar fi placut sa fie asa, un fenomen rapid. El a avut loc n timp ndelungat, printr-un proces complex de traire si vestire a Evangheliei. Astfel, n sec.lV-V, Sfantul Niceta de Remesiana desfasura nca o misiune de crestinare a tracilor pagani, crestinare ce nsemna totodata si romanizarea lor (13). Dar, si acesta este al doilea aspect important, centrele protoromanesti ce existau deja sau apareau, unite ntre ele prin fraternitatea si ierarhia crestina, aveau o stabilitate deosebit de mare. Membrii lor nu mai erau iliro-tracii pagani dornici de lupte si

aventuri, ci iliro-tracii crestinati si romanizati, cetateni de nadejde ai Imperiului, oameni legati de pamantul pe care trebuiau sa-l sfinteasca prin viata lor. S-a derivat din pagus cuvantul pagan, si s -a dedus gresit ca viata crestina a patruns n mediul rural foarte greu si foarte tarziu. Ca si n mediul rural a patruns greu crestinismul este adevarat. Dar se uita atat faptul ca diferenta dintre oras si sat nu era pe atunci chiar asa de mare exceptand cele cateva orase de exceptie cat si ca mai exista un termen pentru localitatile rurale : fossatum ! Ori tocmai din acest cuvant ce desemna satele ntarite (14) sunt originari termenii ce definesc n limba romana asezarea rurala si membrii ei : sat si respectiv satean ! Explicatia este una singura, conforma cu toate dovezile arheologice, istorice si lingvistice cunoscute : opozitia fiintiala ntre satele ntarite ale sedentarilor protoromani crestini, aparatori sau nostalgici ai Imperiului, si pagusurile paganilor migratori, localitati nentarite, ridicate pentru un timp si nu pentru totdeauna. Avem astfel, pastrata n limba nationala cea mai autentica, imaginea comunitatilor stabile protoromane. Stabilitatea lor, rezistenta lor n fata migratiilor, s-au datorat Bisericii si puterii dumnezeiesti ce lucra prin aceasta. De altfel n limba romana exista o serie de aspecte unice aparute n urma acestei situatii. Parintele Petroniu de la Athos dadea ca exemplu numele cele mai raspandite date de rusi, greci si romani Fecioarei Maria. Astfel, n vreme ce primii o numesc n general Bogorodita, Nascatoare de Dumnezeu, iar grecii Panaghia, Prea Sfanta, romanii folosesc numele de Maica Domnului, care include n el si fecioria si calitatea de mama a lui Dumnezeu, precum si trebuie adaugat adevarata nfatisare a puterii si sfinteniei Preacuratei. Acest nume este o sinteza milenara a constiintei ortodoxe despre cea care sa nvrednicit a naste pe Dumnezeu ntrupat . La aceeasi concluzie conduce si termenul de nevointa folosit pentru ostenelile mantuitoare ale vietii calugaresti, n comparatie cu sportivul askisis, tipic spatiului elenistic mar cat de psihologia veche, ante-crestina (15). Fireste, nu trebuie sa neglijam nici importanta armatei romane n cadrul procesului de formare a Poporului Roman. Chiar din punctul de vedere al vietii crestine functia armatei nu a fost de mica nsemnatate. E cazul sa amintim ca Sfantul Ioan Botezatorul nu a cerut militarilor sa renunte la meseria armelor ( Lc. 3.14) si nu a cerut aceasta nici Sfantul Petru, atunci cand l-a botezat pe Corneliu si casa acestuia (F.A. cap.10). De aceea n armata au existat multi crestini, chiar de la nceputurile propovaduirii apostolice, mai ales ca si Ortodoxia este potrivita cu spiritul militar-cavaleresc luat n sensul cel mai curat al cuvantului. Sfintii militari (16) au dovedit cu prisosinta acest lucru. Ei au dat n Romania un nou sens vietii militare; armata, soldatul roman au devenit imaginea aparatorului. Aparator n fata dusmanului dar si a paganilor. Dublul sens s-a datorat atat faptului ca toti migratorii erau pagani cat si faptului ca persecutiile, singurele atacuri de stat asupra armatei, au fost organizate de mparatii pagani, de obicei si cei mai ghinionisti de fapt batuti de Dumnezeu n ceea ce priveste situatia economica. n plus a existat un fenomen de mare importanta etnogenetica: asimilarea veteranilor. Atat autohtonii ntorsi din zari ndepartate dupa cei 20-25 de ani de armata cat si veteranii din trupele din Romania stabiliti aici n calitate de coloni au participat esential la etnogeneza. Aceste doua fenomene, ca si influenta generala a coloniilor si taberelor militare din Romania au dat nca o caracteristica personala Neamului Romanesc: aceea de popor razboinic defensiv, aparator prin definitie nu doar al unui pamant strabun, ci al unui ntreg spatiu crestin. Au existat o serie de centre de romanizare. Asa a fost zona celebrei Via Egnatia ce facea legatura ntre coasta adriatica a Epirului si Constantinopol (initial drumul viza legatura cu Asia Mica). Asa a fost coasta Dalmatiei, apreciata de romani pentru frumusetea ei (17). Asa au fost fiecare din comunitatile crestine aparute n Filipi, Salona (romanul Saruna (18), gr. Tesaloniki) si n alte zone (n Scitia Mica, Dalmatia, Iliria etc.).

Generalitati (Explicarea unor termeni)

Crestinism, culte care se deriva din Ortodoxie (arianism, v. romano-catolicism etc.) sunt denumite cu numele lor Ortodoxie. propriu-zise. Ortodoxia, dreapta credinta, este un nume folosit aici n sensul sau real de Crestinism, de Crestinism autentic, asa cum l-a lasat Hristos Iisus. Celelalte Protoroman este un termen ntrebuintat aici pentru acei stramosi traco-iliri care prin aderenta la o serie de valori specifice cum sunt crestinismul, viata militar-defensiva etc. s-au distantat de restul romanitatii devenind baza unui nou popor, Poporul Roman. Existenta protoromanilor poate fi situata aproximativ ntre anii 40-313 ai erei crestine, adica ntre nceperea raspandirii Crestinismului n lumea latina si victoria partidei crestine din cadrul traco-ilirilor romanizati. Dupa aceasta data putem vorbi despre existenta Neamului Romanesc n forma sa initiala, primitiva (v. straromanii). Romania este vechiul nume al Imperiului Roman de Rasarit, statul straromanilor (v.) ; este stramosul numelui Romania. Romanitate este un termen folosit n dubla sa acceptiune, cea general cunoscuta aceea de latinitate fie ea privita ca grupare umana, fie ca fenomen cultural, social, lingvistic etc. legata intim de Roma si Imperiul Roman si cea particulara valabila pentru Romani ntr-un mod unic si explicata originara, de spatiu de n formare a Concluzii, Poporului Roman. Se subcapitolul foloseste acest termen deci Romanitatea pentru teritoriul aratat n Romanilor. Harta V.3.3. Romania este un cuvant folosit n aceasta lucrare nu cu sensul de stat romanesc ori de Republica Romania, ci n cel initi al, autentic, de Patrie Straromanii sunt romanii cei mai vechi, din primele secole de existenta a Neamului Romanesc n forma sa propriu-zisa ( cca. 313-602). ___________________________________________________________

Note:

(1) n scrierile Parintilor Apostolici se gasesc elemente de Teologia Istoriei, fireste nu sistematizate. Asa sunt I Cor. si cap.17 din ll Cor. a Sfantului Clement Romanul, Pastorul lui Herma etc. (2) Marrou, Teologia istoriei , Iasi, 1995. Desigur, aceasta critica nu anuleaza unel e bucatele de adevar prinse n lucrare. Mai mult, trebuie subliniat ca n Occident exista o preocupare activa pentru dovedirea si analizarea implicarii lui Dumnezeu n istorie, ca o reactie la deismul si ateismul ce l distrug. Un exemplu recent este lucrarea Dumnezeu si stiinta, realizata de Jean Guitton, Griska si Igor Bogdanov. (3) Mircea Pacurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Romane, p.7 (4) *** Rasismul n fata stiintei , Bucuresti, 1982, n totalitate; este o culegere de studii stiintifice de valoare ce atesta validitatea punctului de vedere crestin pentru cei ce au nevoie de o astfel de validare n ceea ce priveste raportul dintre spiritual si biologic n definirea raselor, natiunilor si n general a grupurilor umane, n ceea ce priveste originea comuna, unica a oamenilor; fireste, contine si anumite afirmatii propagandistice deplasate. Note bibliografice la capitolul Formarea Romanilor (1) Romul Munteanu, scoala Ardeleana, Bucuresti, 1997, p.19-20, dar si 12-14 s.a.; tot aici se pot vedea eforturile ineficiente ale unor urmasi de corectare a gravelor falsuri introduse anterior. Pentru efectele avute a se vedea prezentarea, de fapt nu doar laudativa, ci si absurda, facuta de dl. Radulescu-Motru n Etnicul romanesc. Nationalismul , Bucuresti, 1996, p.42-46, d-sa fiind de altfel perfect convins de formarea Neamului Romanesc exclusiv n Dacia (p.68, de pilda); fara a mai insista asupra elementelor din respectivele pagini care conduc spre izvoarele straine ce au lansat din timpuri, e drept, mai vechi, aceasta teorie, sa subliniem atat iresponsabilitatea si netemeinicia credintei n lipsa de constiinta latina a Poporului, cat si absurditatea de a crede ca un popor atat de vechi ca Neamul Romanesc poate a nu avea constiinta nationala sau, si mai grav, ca aceasta ar putea fi mbunatatita. Pentru alte originalitati ale d-sale a se vedea eleganta combatere facuta de pr. Dumitru Staniloae n Iarasi Ortodoxie si Romanism , din Ortodoxie si Romanism , de acelasi autor, editata de Asociatia Romanilor din Bucovina de Nord (1992 ?), p.70-86 si lucrarile indicate n articolul respectiv de autor; merita studiat si Ortodoxie si latinitate , op. cit. , p.87-101, pentru a observa caracterul antiteologic si antinational al uniatismului interbelic. A se vedea pentru problema constiintei nationale lucrarea dl.-ui Iscru, Formarea natiunii romane, Bucuresti, 1995, iar pentru cea a constiintei latine cea a dl-ui Armbruster, Romanitatea Romanilor, Bucuresti, 1993. (2) Radu Vulpe, Cel mai original document al Romei Columna Traiana , M.i. Vll(1973), nr.5(74), p.60-67; Paul MacKendrick, Pietrele dacilor vorbesc, Bucuresti, 1978, p.63-75; Constantin si Dinu C. Giurescu, Istoria romanilor , 1, Ed.s.E., Bucuresti, 1975, p.78 (3) Adolf Armbruster, op. cit. , p. (4) *** Romanii de la sud de Dunare , Bucuresti 1997, p.142-43, 144-145, 166-169, 184, 193-197, 202-204, 206-208 etc; (5) Silviu Dragomir, Romanii din nordul Pen. Balcanice n Evul Mediu , Ed. Ac.R.P.R., Bucuresti, 1959, p.5 (6) Nicolae Iorga, Istoria romanilor , II, Bucuresti, 1935, n special p.108, dar si 17-19 s.a. (7) Th. Capidan, Macedoromanii. Etnografie. Istorie. Limba , Fundatia regala pentru literatura si arta, Bucuresti, 1942, p.130-131s.u.(aproximativ pana la p.147, dar si n alte locuri din lucrarea citata, se poate urmari opinia autorului n aceasta privinta, cu citarea izvoarelor si lucrarilor folosite si comentarii de valoare; la p.143 afirma ca n epoca de dupa parasirea partiala a Daciei sub Aurelian, limba latina a rasunat din Carpati pana la Pind si de la tarmurile Adriaticii pana la Egee si continua n p.143 admitand romanizarea ntregii zone) (8) De exemplu n Romanii n secolul migratiilor , aparut n BOR5-6/1975, p.729-745, dl. Constantin C. Giurescu vorbeste despre romanii din Dacia Pontica, Dobrogea, ca fiind urmasi ai populatiei romanice locale, alcatuita din geti, bessi, crobyzi si tirizi romanizati ; dac a din acest amestec de traci sudici si geti romanizati s-au putut forma romani, de ce nu s-au format si n alte zone de amestec, asa cum a fost de altfel ntreaga Peninsula Balcanica? De asemenea n Istoria romanilor, vol.I, domnii Constantin si Dinu Giurescu observa numarul mare de dalmati din Apuseni (lucru de altfel valabil si pentru Banat, cu mult nainte de cucerirea romana), trupele dacice din Panonia si alte regiuni balcanice etc. Este probabil ca aceasta contradictie ntre faptele prezentate si concluziile trase sa provina din imperativele vremii de dictat n care s-au realizat lucrarile. Ar fi poate cazul sa mentionam ca importanta elementului ilir n formarea Romanilor este dovedita de fenomene lingvistice incontestabile, ca cele prezentate de Ovid Densusianu n lucrarea sa Istoria limbii romne, vol. I, Bucuresti, 1961, desigur fara a lua n seama comentariile istorice pripite n care se aventureaza d-sa.

(10) Pr. Dumitru Staniloae, Besii n manastirile din Orient , BOR, XCIV(1976), Nr.5-6, p. 587-589 (11) F.A. 16.8-40 si trecand dincolo de Misia, au coborat la Troa. si noaptea s -a aratat lui Pavel o vedenie: Un barbat macedonean sta rugandu-l si zicand: Treci n Macedonia si ne ajuta. Cand a vazut el aceasta vedenie, am cautat sa plecam ndata n Macedonia, ntelegand ca Dumnezeu ne cheama sa le vestim Evanghelia. Pornind cu corabia de la Tora, am mers drept la Samotracea, iar a doua zi la Neapoli, si de acolo la Filipi, care este cea dintai cetate a acestei parti a Macedoniei si colonie romana. Iar n aceasta cetate am ramas cateva zile. si n ziua sambetei am iesit n afara portii, langa rau, unde credeam ca este loc de rugaciune si, sezand, vorbeam femeilor care se adunasera. si o femeie cu numele Lidia, vanzatoare de porfira, din cetatea Tiatirelor, asculta. Acesteia Dumnezeu i-a deschis inima ca sa ia aminte la cele graite de Pavel. Iar dupa ce s-a botezat si ea si casa ei, ne-a rugat, zicand: De m-ati socotit ca sunt credincioasa Domnului, intrand n casa mea, ramaneti. si ne-a facut sa ramanem. Dar odata, pe cand ne duceam la rugaciune, ne-a ntampinat o slujnica, care avea duh pitonicesc si care aducea mult castig stapanilor ei, ghicind. Aceasta, tinandu-se dupa Pavel si dupa noi, striga, zicand: Acesti oameni sunt robi ai Dumnezeului celui Preanalt, care va vestesc voua calea mantuirii. si aceasta o facea timp de multe zile. Iar Pavel, maniindu-se si ntorcandu-se a zis duhului: n numele lui Iisus Histos ti poruncesc sa iesi din ea. si n acel ceas a iesit. si stapanii ei, vazand ca s-a dus nadejdea castigului lor, au pus mana pe Pavel si pe Sila si i-au dus n piata naintea dregatorilor. si ducandu-i la judecatori, au zis: Acesti oameni, care sunt iudei, tulbura cetatea noastra si vestesc obiceiuri care noua nu ne este ngaduit sa le primim, nici sa le facem, fiindca suntem romani. si s-a sculat si multimea mpotriva lor. si judecatorii, rupandu-le hainele, au poruncit sa i bata cu vergi. si, dupa ce le-au dat multe lovituri, i-au aruncat n temnita, poruncind temnicerului sa-i pazeasca cu grija. Acesta, primind o asemenea porunca, i-a bagat n fundul temnitei si le-a strans picioarele n butuci; iar la miezul noptii, Pavel si Sila, rugandu-se, laudau pe Dumnezeu n cantari, iar cei ce erau n temnita i ascultau. si deodata s-a facut cutremur mare, ncat s-au zguduit temeliile temnitei si ndata s-au deschis toate usile si legaturile tuturor s-au dezlegat. si desteptandu-se temnicerul, si vazand deschise usile temnitei, scotand sabia, voia sa se omoare, socotind ca cei nchisi au fugit. Iar Pavel a strigat cu glas mare, zicand: Sa nu-ti faci nici un rau, ca toti suntem aici. Iar el, cerand lumina, s-a repezit nauntru si, tremurand de spaima, a cazut naintea lui Pavel si a lui Sila; si scotandu-i afara (dupa ce pe ceilalti i-a zavorat la loc), le-a zis: Domnilor, ce trebuie sa fac ca sa ma mantuiesc? Iar ei au zis: Crede n Domnul Iisus si te vei mantui tu si casa ta. si i-au grait lui cuvantul lui Dumnezeu si tuturor celor din casa lui. si el, luandu-i la sine, n acel ceas al noptii, a spalat ranile lor, si s-a botezat, el si toti ai lui ndata. si ducandu-i n casa, a pus masa si s-a veselit cu toata casa, crezand n Dumnezeu. si facandu-se ziua, judecatorii au trimis pe purtatorii de vergi, zicand : Da drumul oamenilor acelora. Iar temnicerul a spus cuvintele acestea catre Pavel: Ca au trimis judecatorii sa fiti lasati liberi. Acum deci iesiti si mergeti n pace. Dar Pavel a zis catre ei: Dupa ce, fara judecata, ne-au batut n fata lumii, pe noi care suntem cetateni romani si ne-au bagat n temnita, acum ne scot afara pe ascuns ? Nu asa ! Ci sa vina ei nsisi sa ne scoata afara. si purtatorii de vergi au spus judecatorilor aceste cuvinte. si auzind ca sunt cetateni romani, judecatorii s-au temut. si venind, se rugau de ei si scotandu-i afara, i rugau sa plece din cetate. Iar ei, iesind din nchisoare, s-au dus n casa Lidiei; si vazand pe frati, i-au mangaiat si au plecat. (12) Pr. prof. dr. Ioan Ramureanu, Istoria bisericeasca universala , Bucuresti 1992, p.30-35, 41-43 (au vestit Evanghelia n spatiile traco-ilire europene Sf. Ap. Andrei, Sf. Ap. si Ev. Luca, Sf. Ap. Sila / Silvan, Sf. Ap. Tit, Sf. Ap. Pavel) (13) asistent Stefan C. Alexe, Sfantul Niceta de Remesiana si ecumenicitatea patristica din secolele lV si V , Bucuresti 1969, p.24 (14) T. Capidan, Limba si cultura, Bucuresti, 1943, p.149;M. Petrescu-Dambovita, Cetati medievale de pamant pe teritoriul Romaniei , M.i., XII(1978), nr.9(138), p.28-32 (15) pr. Constantin Coman, Ortodoxia sub presiunea istoriei , Bucuresti, 1995, p.211-212; tot aici se da si pilda unor obiceiuri romanesti ce dovedesc adancimea patrunderii crestinismului n sufletul acestui popor. (16) Sfintii: Achindin din Nicomidia, ostas, +20 apr. 303; Adrian din Nicomidia, general, +26 aug. 303-305; Adrian, fiul mparatului traco-roman Probus, +26 aug.; Aglaie, mpreuna cu cei treizecisinoua de ostasi mucenici din Sevastia Armeniei, +9 martie 320; Agapie, ostas, +3 nov. n vremea mparatului Decie; Anatolie stratilatul, +23 aprilie 303; Andrei stratilatul, +19 aug. 303-305 si cei doua mii cinci sute nouazecisi trei de ostasi mpreuna cu dansul; Andrei din Mesopotamia, ostas, +18 mai 250; Anichit din Nicomidia, ofiter, +12 aug. 305; Antonin din Nicomidia, ostas, +20 apr. 303; Attic, mpreuna cu Agapie mai sus amintit si cu Evdoxie, Carterie, Istrucarie, Pactobie, Nictopolion si alti douazecisiunu de ostasi martiri, +3nov. cca.320; Azi, facatorul de minuni, ostas, +19 nov. 303-305; Calistrat din Cartagena, ostas, +27 sept. 304; Chelsie din Egipt, fiu de guvernator, +8 ian. 303; Chesarie din Nicomidia, ostas, +20 apr. 303; Chindeas / Candea din Durostorum (sudul Dobrogei), ostas, 20 nov. 303; Chiriac, fratele Sf. Orentie, ostas, +25 iunie 303-305; Chiril din Durostorum, ostas, +20 nov. 303; Ciprian din Italia, fiu de guvernator, 10 mai 310; Claudie tribunul din Roma, +19 mart. 283; Cleonic din Amasia (Pont), ostas, rastignit, 3 mart. 304; Codrat, ostas, +4 martie 274; Codrat, sluj. mp., +21 apr. 303; Constantin din Efes, ofiter, +4 aug. 250; Cristofor din Nicomidia, ostas, +20 apr. 303; Dada din Durostorum, ostas, +28 apr. 286; Dasie din Durostorum, ostas, +20 nov. 303; Dimitrie izvoratorul de mir, guvern. Sarunei, +26 oct. 303; Dorotei din Nicomidia, dreg. mp., +28 dec. 278; Elefterie cubicularul, +4 aug. 304; Elefterie cubicularul, +15 dec., sec. III; Emilian din Durostorum, ostas, 18 iulie 362; Eudoxie, ostas, +3 nov., sec. III; Evcarpion din Nicomidia, ostas, +18 mai 300; Evdoxie, dreg. mp., 6 sept. 303; Eventie din Antiohia Siriei, ostas, 9 oct., sec. IV; Evsignie din Antiohia Siriei, ostas, +5 aug. 362;

Exacustodian din Efes, ofiter, +4 aug. 250; Farmachie din Anatolia, ostas, +25 iunie 303-305; Faust, ostas, +12 iulie 303-305; Firm din Anatolia, ostas, +25 iun. 303-305; Gheorghe din Capadocia 23 apr. 303; Gordie din Cesareea Capadochiei, ofiter, +3 ian. 314; Ieraclie ostasul, +22 oct., sec. III; Ipolit din Roma, ostas, +10 aug. 258; Isidor din Chios, ostas, +14 mai 251; Isihie singliticul, general, +2martie303-305; Istucarie, ostas, +3nov., sec. III; Iust din Roma, ostas, +14iul., sec. IV; cei 200 de ostasi mucenici cu Hristofor mucenicul , +9 mai 250 s.a.m.d.(a se vedea Anexa V.4) (17) Constantin Papanace, Geneza si evolutia constiintei nationale la macedo-romani , Ed. Brumar, 1995, p. 68-69 (18) A se vedea pentru acest vechi toponim romanesc, precum si pentru altele ce dovedesc definitiv continuitatea romaneasca s i n sudul Dunarii, Cicerone Poghirc, Romanizarea lingvistica si culturala n Balcani. Supravietuiri si evolutie , n *** Aromanii Istorie. Limba. Destin , Bucuresti 1996, n general la p. 13-49, referitor la subiect la p.39-41; de asemenea si Th. Capidan , Limba si cultura, Bucuresti, 1943, p. 161-163 si plansa Nr.2 (ntre p.le 164 si 165).