Comercializarea cartofului modificat genetic, rezistent la boli Cartoful una din cele mai importante plante utilizate in alimentatie

reprezinta sediul unor boli deoarece prin inmultirea vegetativa se permite acumularea agentilor patogeni de-a lungul mai multor generatii. Prin urmare este important ca inserarea, acumularea si transmiterea virusurilor prin inmultuirea vegetativa sa fie atenuata sau prevenita. Solutiile oferite de ingineria genetica in ceea ce priveste cresterea rezistentei plantelor la virusuri, se multiplica o data cu imbunatatirea cunostintelor noastre in ceea ce priveste procesul de imbolnavire si interactiunile gazda-agent patogen. Potentialele etape pentru intrerupere procesului de infectie virala includ intrarea, dezasamblarea, traducerea, replicarea, incapsularea, miscarea si transportul. Mai multe mecanisme care nu sunt neaparat excluse au fost propuse pentru a explica rezistenta obtinuta prin diverse strategii. Aceasta revizuire se concentreaza pe dezvoltarea si comercializarea plantelor modificate genetic, rezistente la bolile virale. Strategii: 1.Proteine membranare: Rezistenta fata de virusuri a plantelor modificate genetic a fost semnalata initial de Powell et al. in 1986. O clona ADN de TMV a fost exprimata in Nicotina tabacum si in plantele care acumuleaza proteine membranare. Astfel s-a observat ca simptomele bolii nu au aparut sau au intarziat dezvoltarea oricarui simptom, datorita inocularii TMV-ului. Nivelul de rezistenta conferit de proteina este variabil, depinzand atat de virus cat si de gazda. Variabilitatea rezistentei a fost semnalata si in randul liniilor individuale transformate prin inserarea genei proteice membranare in genomul care influenta nivelurile de exprimare . Simptomele reduse, circulatia si titrurile au fost observate la plantele de cartof si tutun exprimand gena proteinei membranarea virusului TMV la cartofi. Rezultatele sugereaza existenta unui mecanism independent de dezasamblare a virusului deoarece concentratia proteinelor membranare nu se coreleaza cu rezistenta PLRV si aceasta rezistenta nu a fost influentata de cresterea nivelului sbstantei inoculate. Diferite nivele de specificitate au fost raportate pentru rezistenta conferita de gena proteica de invelis, dar cea mai mare rezistenta este de obicei la virusul de la care proteina invelis deriva. 2.Replicarea: Dovada ca replicarea poate sa asigure o rezistenta s-a observat la plantele transgenice, demonstrandu-se ca aproximativ 54kDa derivati din replicarea TMV a fost complet rezistenti la actiunea TMV, chiar la inocularea unei concentratii de 1000 de ori mai mare decat cea introdusa celor cu rezistenta data de proteinele membranare. Mai multe versiuni diferite ale replicarii PLRV au fost raportate ca fiind foarte rezistente la virus. Nivelurile de rezistenta sunt adesea mai mari decat cele la care s-a folosit proteina membranara, dar pot fi specifice doar pentru virusul izolat. De exemplu plantele de cartof transformate cu ajutorul genei PVYO s-au dovedit a fi foarte rezistente la tulpina omoloaga PVYO, dar nu PVYN. Rezistenta obtinuta cu o gena replicata implica existenta a doua procese independente care influenteaza mecanismul de replicare si de deplasare a virusului.

Proteine de transport: Trecerea virusului de la o celula la alta poate implica aparitia unei proteine virale necodate ce interactioneaza cu plasmodesma pentru a creste limita de excludere a virusului din celula. Expresia unei proteine de transport incompatibila poate interfera cu virusul. La plantele de tutun transformate cu o gena proteica de transport TMV sau cu o gena proteica BMV, virusul nu poate patrunde deoarece aceste plante sunt rezistente la actiunea TMV. Un exemplu similar este modificarea expresiei proteinelor de transport ale PLRV la cartof si a dependentei fata de PVX si PVY. Rezistenta cu spectru larg indusa de manipularea proteinelor de transport poate fi o consecinta a competitiei defectoase sau heterologe dintre proteinele de transport pentru numarul limitat de situsuri tinta de pe plasmodesma. Secvente virale netraduse: ARN antisens si secventele ARN netranslatate derivate din diferite regiunui ale genomului de luteovirus, inclusiv gena de replicare au fost exploatate in ingineria rezistentei. Se crede ca rezistenta implica o interactiune a virusului cu secvente transgenice, ce poate perturba traducerea, replicarea, stabilitatea sau accesul moleculelor gazda. Nivelurile de rezistenta difera in functie de ordinea in care este examinat virusul. Proteine antivirale: Rezistenta la PLRV, PVX si PVY a fost semnalata la cartof si tutun prin examinarea proteinei antivirale a ribozomului de inhibare. Exprimarea acestei proteine si a virusului implicat in declansarea infectiei primare au fost limitate prin utilizarea promoterului ACMV. Proteinele heterologe reprezinta o strategie diversificata cun un mare potential de control al virusului ce ar putea fi specific unui anumit virus sau ar putea sa asigure rezistenta fata de mai multi virusi. EVOLUTII VIITOARE: Strategiile ingineriei genetice in ceea ce priveste rezistenta la virusuri au crescut rapid inca de la raportul initial al transformarii cu ajutorul proteinei de invelis TMV. Noi strategii de inginerie genetica vor evolua in ceea ce priveste rezistenta cartofului la virusuri, caracterizarea genelor patologice si genelor gazda obtinute, organizarea si expresia genomului viral si caracterizarea procesului de infectie incluzand replicarea, incapsidarea, miscarea si transmiterea. De exemplu progrese recente au fost identificate in cazul PLRV. Aceste eforturi ar trebui sa fie asistate de productia la scara larga a luteovirusului, dezvoltat pentru a caracteriza functia genei. Strategiile nu sunt neaparat independente una de cealalta si este posibil ca rezistenta sa implice proteinele, acizii nucleici si alte interactiuni. De exemplu homology-dependent silencing este un mecanism relativ recent care poate inflenta multe strategii de control a virusului. Acest mecanism post-transcriptional determina suprimarea expresiei transgenice, eventual prin metilare si necesita doar secventa de similitudine dintre transgena si virus pentru a produce rezistenta. Mai multe strategii pot fi deasemenea combinate pentru a creste rezistenta plantei fata de un numar cat mai mare de virusuri. Barker et al.(1994) a transformat PLRV-ul germoplasmei

rezistente cu gena proteica membranara PLRV, ajungand la concluzia ca formele de rezistenta au un punct comun. Au fost inregistrate progrese si prin combinarea genei proteice membranare de la mai mlte virusuri intr-o singura planta transformata. Plantele transformate cu gene proteice membranare de PVX si PVY sunt rezistente la ambele virusuri. Mai multe preocupari au fost exprimate in ceea ce priveste producerea de plante transgenice. Una dintre acestea este posibilitatea recombinarii dintre genele unui virus si genele altui virus derivat, in planta, creandu-se un virus cu caracteristici noi. Astfel de recombinari a fost semnalate ca avand loc intre virusuri si transgenele de la CCMV (cowpea chlorotic mottle bromvirus) si ACMV. O alta preocupare este potentialul plantelor de Solanum tuberosum de a face fata buruienilor. Cu toate acestea pe suprafetele cultivate cu cartofi nu exista buruieni care sa hibridizeze, iar daca ele ar fi, rezistenta plantelor la buruieni ar reduce numarul virusurilor. Un numar tot mai mare de plante modificate genetic pentru a fi rezistente fata de virusuri sunt comercializate. In plus fata de imbunatatirea si a calitatii, modificarea rezistentei plantelor poate influenta reducerea transmiterii virusurilor prin vectori si totodata poate duce la stoparea utilizarii pesticidelor.