Foarte mici, mici, mititei -comentariuAdrian Plesu In opinia mea, articolul Foarte mici, mici, mititei, scris de Adrian

Plesu, scriitor i eseist romn, estetician i istoric al artei, un stilist al limbii romne, este un pamflet. Pamfletul este creatia publicistica, in proza sau in versuri, de proportii reduse, cu caracter satiric, n care scriitorul nfiereaz anumite tare morale, concepii politice, aspecte negative ale realitii sociale, trsturi de caracter ale unei persoane etc. Articolul prezentat este un pamflet mpotriva comunitii politice att internaionale ct i romne, satirizand problemele si modul de rezolvare a birocratului, fie el al Uninii sau al oricarui partid. Mesajul pe care acesta l transmite se refer n primul rnd la inabilitatea sistemului politic european de a rezolva problemele cu adevrat importante , la lipsa de profesionalism i caracter a politicienilor romni, dar i la modul n care sunt percepui romnii n general de ctre celelalte naiuni. Andrei Plesu transmite acest mesaj prin intermediul aluziilor, paradoxurilor i inconcordantelor , folosind n acelai timp un ton batjocoritor cu o tem principal subtil. Inca din incipit, Plesu sesizeaza faptul ca Uniunea, printre atatea probleme importante, are si foarte multe mici probleme, aliteratia multe mici evidentiind puzderia de probleme nesemnificative care sunt puse in aceeasi linie cu cele care au o mai mare importanta. Plesu continua aceasta sesizare dezvoltanda: Cu alte cuvinte c are timp s se dedice unor mruniuri, unei puzderii de nari (metafora pentru asa-zisele probleme fara valoare) n care funcionarii de la centru percep, cu o perspicacitate care lipsete europenilor de rnd, cohorte de armsari primejdioi; astfel, folosind ironia, Plesu subliniaza faptul ca functionarii Uniunii transforma orice maruntis intr-o problema ce se dezvolta rapid spre o ameintare (cohorte de armasari primejdiosi metafora pentru asa-zisele probleme). Continuand, Plesu ia ca exemplu problema micilor roamnesti, ajunsa pe masa Uniunii: Iat, de pild, mica (pentru netiutori) problem a micilor propusi pentru a fi interzisi spre comercializare fiind cconsiderati otravitori datorita continutului de bicarbonat de sodiu. De ce ?, se intreaba retoric autorul, numintd bicarbonatul substanta triviala (banala) folosita pentru arsuri de catre bunicii nostri. Dar la Bruxelles s-a hotrt s fim condamnai la sntate! jocul de cuvinte condamnati la sanatate exprima paradoxul, faptul ca Uniunea a perceput ca o amenintare mititeii romanesti, fara ca noi, cei afectati sa o sesizam macar; acest fel de mancare, traditionala am putea spune, este ceva cotidian la noi nicidecum daunator. Astfel, Uniunea incearca sa ne scape de un pericol vazut numai de ea. Mai departe, uramnd acelas ton ironic, Plesu insiruie adevaratele probleme cu care se confrunta U.E.: Trebuie s recunoatem c situaiunea e cu totul special. S ai probleme cu supravieuirea monedei unice, cu politica i legislaia fiscal, cu falimentul ctorva state membre, cu bncile, cu migraia, cu petrolul i s gseti totui timpul necesar ca s nfigi scobitoarea n mititei! Aceata mirare ironica evidentiaza faptul ca desi exista atatea probleme, marea organizatie a avut timp sa infiga scobitoarea in mititei. Cu acela ton ironic si folosind o interogatie retorica, Plesu, adreseaza clisee parlamentarilor europeni in care evidentiaza lipsa unor caracteristici ce le lipsesc cu desavarsire, Dac nici asta nu nseamn

profesionalism, atenie la detalii, solidaritate continental, grij pentru om, atunci ce sens mai pot avea aceste cuvinte? Cel de-al doilea paragraf, aduce intrebarea, persiflata, M-am ntrebat, totui, pe ce ci ajunge o asemenea tem pe agenda administraiei europene. Cum de s-au gndit, brusc, la mititei? cum de a ajuns aceasta problema printre atatea altele pa masa functionarului european? Plesu incearca sa raspunde folosind scena cotidianului politic romanesc: S ne fi turnat Bsescu la cabinetul Angelei Merkel n dorina de a mai icana niel rioara i USL-ul? (poliicienii romani isi strica reputatia purtandu-se ca niste copii si parandu-se la fratii mai mari, marile puteri europene, in cazul de fata Germaniei), Sau avem de a face cu o diversiune mecher a cuplului Bsescu-Ponta, aa nct, n final, s se laude cu o nou victorie a coabitrii: aceea de a ne fi salvat de meschina interdicie. (...). N-ar fi exclus ca toat trenia s fie rezultatul activitii subversive a ctorva trdtori de ar, pltii de ICR-ul lui Patapievici, pentru a ne discredita strmoii. (prezentarea meschinariilor politicienilor romani). Folosint neconcordanta dintre cea ce spune si cea ce se intampla, Plesu, subliniaza, badjocoritor, falsa purtare a parlamentarului roman, josnicele metode folosite pentru a prelua puterea si pentru a manipula populatia, inabilitatea de a se exprima coerent i corect, lipsa de profesionalism a informatorilor publici din cauza relaiilor politice, etc. Toate acestea sunt bine ilustrare prin intrebari retorice, pline de ironie la sfarsitul acesti paragraf: Ce ne-am fi fcut ( fara mititei) ? Ce mai ofeream pe tarabele electorale? Ce mai puneam pe grtar, la Cocoatu`, sau prin srccioasele noastre poienie, lng cort, sau lng modestul nostru automobil de teren?. Plesu concluzioneaza (ideea acestui paragraf) prin faptul ca UE ignora traditiile tarilor aliate, calcand in picioare istoria acestora (Oricum, se dovedete nc o dat c UE vrea s ne ngenuncheze i c ne ignor istoria.) si cu ironie vorbeste despre falsa importanta a mititeilor in istoria Romaniei (tiu ei oare c Bucuretiul a fost scutit de grave bombardamente n timpul rzboiului, pentru c aviatorii inamici nu vedeau inta din cauza fumului gros emanat de grtarele cu mititei?!) Cu toate acestea, cu toata lupta Uniunii pentru discreditarea micului romanesc, Am fost demni. Am evitat, abil i eroic, transformarea micului nostru mititel ntr-un mare martir! Am reuit s dm o bine-meritat lovitur cotropitorului nutriionism liberal, tot astfel cum, dup lupte seculare, am nvins materialismul dietetic din timpul comunitilor. Am rezistat, am mai spus-o, nu doar prin cultur, ci i prin mncare! (se ia in deradere marea izbanda prin care am invins Uniunea si am salvat micul romanesc, subliniind penibilul situatiei) Incheierea pastreaza acelas ton ironic, zeflemist al textului, combinat cu intrebarile retorice, autorul imaginandu-si alte situatii :importante, ca cea a miculi, ce vor ajunde teme de dezbatere in Uniune (Din pcate, nu tim ce ne mai ateapt. Aud c, la Bruxelles, se lucreaz la un regulament care va interzice tuturor restaurantelor comunitare s pun, ca pn acum, uleiul i oetul n sticluele de la mijlocul mesei. Se vor introduce mici recipiente de plastic de unic folosin. Dar dac ne iau sarmalele? i, ah, dac ne iau priul (eventual la propunerea unor fundamentaliti francezi, pe care i exaspereaz modul cum distrugem noi vinul cu barbare sifoane i ape minerale)?). Cu toate acestea nu ne vom lasa! Fatalismul apare in ultima fraza, facand aluzie la Scrisoarea a III-a scrisa de M. Eminescu, evidentiind incapatanarea noastra a romanilor, faptul ca orice se va ntmpla noi voi accepta soarta noastr i vom trece peste. In concluzie, articolul este un pamflet impotriva comunitatii internationale dar si celei romanesti. Mesajele principale sunt: inabilitatea sistemului politic european de a rezolva problemele cu adevrat importante, lipsa de profesionism i caracter a politicenilor romni si

ce am fost i ce am ajuns (romnii) cum sunt percepui romnii de catre comunitatea internationala. Autorul transmite aceste mesaje folosind aluzii, ironie, paradoxuri i inconcordane, dar si tonu; batjocoritor cu o tem principal subtil. Plesu ironizeaz i batojocorizeaz aceste teme pentru amuzamentul cititorului ns cu intenia de a atrage atenia cititorului fa de nite problem cu adevrat grave care trebuie rezolvate.