Modelul structural si modelul functionalist

In analizele sociologice pot fi inatalnite 2 tipuri de sisteme: modelul functional si modelul structural. Modelul functional priveste sistemul ca un mod de organizare a unui complex de activitati orientate spre realizarea unor functii, finalitati. Acest model se refera la sistemul de orientare finalist si evidentieaza felul in care fiecre finalitate influenteaza inteaga lor orgnizare. Cele mai multe din sistemele sociale prezinta o orientare finalista deoarece fiecare institutie cauta sa produca in mod rentabil un anumit tip de bunuri. ex: intreprinderile trebuie sa creeze bunuri materiale, muzeele bunuri culturale. In schema functionala, accentul a cazut pe relatia dintre element si sistemul din care face parte. Din aceasta perspectiva poate fi explicat motivul crearii si mentineii unui element(fenomen social) si contributia pe care o aduce sistemului din care face parte (functia elementului). La sistemele sociale pot fi despinse 2 tipuri de finalitati: 1.finalitate interna. Acest tip de finalitate este axat pe idea ca orice sistem dezvolta propiile sale cerinte functionale: mentinerea si dezvoltarea sa, integrarea partilor, obtinerea resurselor necesare functionarii sale 2. finalitate externa. Aceasta se refera la contrubutia pe care un sistem trebuie sa o aduca sistemului din care face parte, ca alement al sau. ex: formarea tinerei generatii, producerea de bunuri economice si materiale. Elementele din care un sistem social este compus nu sunt acte simple, elementare ci acte complexe, diferentiate structural si specializate functional. Functiile externe si interne devin finalitati ce guverneaza intreaga organizare si dinamica sistemului. Iar pentru a analiza un sistem finalist trebuie mai intai analizate si identificate finalitatile externe si interne. In analiza sistemelor finaliste intervine postulatul completitudinii functionale. Acest postulat presupune ca orice sistem orientat finalist tinde sa se autoorganizeze, constituindu-si toate elementele de care functionarea sa are nevoie de care functionarea sa are nevoie. Pentru a fi realizate finalitatile unui sistem acestea sunt impatite in subfinalitati a caror realizare este delegata elemtelor (subsistemelor) sistemului pincipal. Subfinalitatile rezultate se pot diviza mai departe, rezultand o organizare iearhica a sistemului, iar prin analiza functionala a unui sistem se va ajunge la orgranigrama functionala. Aceasta porneste de la formularea functiilor (finalitatilor) globale ale respectivului sistem (intreprindere, familie, universitate) si, de aici, sunt deduse subfunctiile si subsistemele, sub-subfunctiile si sub-subsistemele si asa mai departe. D. Katz si R.L. Kahn, incercand sa dea o schema generala a organizatiilor ajunge la 5 modele de subsisteme. acestea sunt: 1. subsistemul de productie (tehnic) - reprezinta totalitatea activitatilor care realizeza bunurile necesare functionarii unui sistem prin procese tehnologice, de prelucrare 2. subsistemul de sustinere - are functia de a procura materiile prime necesare subsistemului de poductie dar si de a intretine relatii pozitive cu celelalte sisteme din mediul existent 3. subsistemul de mentinere - are rolul de a integra in cadrul sistemului rolurile personale care sustin activitatea sistemului: recrutare, formare, motivae, recompensare, sanctionare. 4. subsistemul adaptativ - asigura raspunsuri adecvate la schimbarile mediului din care sistemul face parte 5. sistemul managerial - are functia de directionare, ajustre, coordonare si control al comportamentului celorlalte subsisteme.

Modelul structural Modelul structural considera sistemul ca un complex de interdependente intre elementele sale componente. El face abstrctie orientarea finalista a sistemului, in masura in care se poate, si pune accent pe relatiile interdepenente dintre elementele care compun sistemul. Structura este un pattern al relatiilor dintre elementele componente ale sistemului. Aceasta reprezinta totalitatea relatiilor de interdependenta ordonata dintre elementele unui sistem, astfel incat schimbarea unui element produce schimbari determinate in toate celelalte elemente. Exista mai multe de tipuri de analiza structurala, iar unul dintre acestea o repezinta contextul structural. Acesta propune idea ca orice fenomen face parte dintr-un ansamblu structurat care isi pune amprenta asupra sa, acest proces de modificare a fenomenului odata intra tint-o strutura se numeste acomodare structurala. De asemenea elemental nu este modificat doar de elementele functionale finale ci si de cele laterale, cu alte cuvinte el evolueaza intr-un spatiu cultural complex. Cel mai elementar tip de analiza structural este analiza contextului structural, iar aceasta poreneste de la idea ca orice sistem are un anumit grad de coerenta interna, realizata prin acomodari si adaptari reciproce ale elementelor. O alta metoda de analiza structural este compatibilitatea/incompatibilitatea dinte doua sau mai multe elemente ale unui sistem. Ceea ce inseamna ca intre 2 elemente ale sistemului trebuie sa fie un anumit grad de comptibilitate pentu a asigur coerenta interna a sistemului. Un alt tip de analiza structuala este cunoscut sub numele de efect structural. Acesta se refera la faptul ca o structura mai profunda exista configuratii empirice extrem de stabile, idiferent de variatiile contextele diferite in care aceasta stabilitate se gaseste. Daca un fenomen social oarecare este efectul unei structrui atunci acesta genereaza un tip specific de analiza structural, si anume reductia structural. Se considera ca acest fenomen nju are o logica a sa, miscarea sa fiind rezultatul inertiei, sau raspunsul la o alta miscare a unui alt element. Reductia structurala reprezinta un palier fundamental al intregii organizari sociale. Structura si dinamica acestuia sunt, in mare parte, responsabile de structura si dinamican celorlalte sfere ale vietii sociale. Reductia structural a constituit de asemenea baza gandirii psihanalitice. Metodologia freudista consta, in fapt, in proceduri de detectare a continuturilor profunde, inconstiente in formele superficiale ale constientului. Intreaga dinamica psihica, considera Freud, este regizata de structurile inconstiente si devine inteligibila prin acestea: morala, arta, religia, manifestarile psihopatologice. De cele mai multe ori explicatiile sociologice fac apel la niste factori structurali. Acestia reprezinta parametrii fundamentali ai unei societati carre influenteaza aspectele organizarii si dinamicii ale acelei societati. In comparatie cu reductia structural care explica dinamica unui fenomen prin dinaica altuia mai profund, factorul structural ofera punctual de pornire necesar in explicarea acelui fenomen, completand explicatia. Factorul structural este, de multe ori, un factor exterior respectivului sistem, dar care ii afecteaza in mod clar dinamica. De asemena un factor structural nu se refera doar la un parametru al vietii sociale ci la intreaga sa structura, structura care va determina intotdeauna, intr-o mai mica sau mai mare masura, dinamica unui sistem social particular. Identificarea structurii interne a unui sistem reprezinta explicarea acestora. Iar structura interna se refera in specialstarea de echilibru dintre 2 elemente ale sistemului data de coerenta dintre acestea 2, aceasta stare de echilibru ajungand sa se perpetueze. Cu alte cuvinte, o analiza structural trebuie sa defineasca un sistem compus din mai multe elemente, sa defineasca starile pe care aceste elemente le pot lua, sa identifice stabilitatea acestor elemente. In acest caz, stabilirea configuratiilo stabile se realizeaza cu ajutoul unei legi de transformare. Un alt tip de analiza a sistemelor este analiza dinamicii sistemului. Dinamica unui sistem este data de interactiunea dintre elementele acelui sistem. Interactiunea multipla dintre elementele unui sistem da starea sistemului in cauza, aceasta neputand sa se mentina de una singura. Interactiunea dintre elemente (structura) nu mai este privita ca o configuratie stabile ci un pattern de interactiuni, al carui rezultat duce la schimbarea, evolutia si dezvoltarea sistemului. Cele 5 elemente care influeteaza dinamica sistemului social sunt populatia, resursele naturale, hrana produsa pe cap de locuitor, productia industrial pe cap de locuitor si poluarea. Dinamica unui sistem da starea de echilibru sau dezechilibru a acestuia. Pentru a se reveni la starea de echilibru a unui sistem, se cauta strategii de rezolvare a dificultatilor

survenite (incompetent, comportament arbitrar, subiectivism). Printre acest strategii se afla si elaborarea de reguli generale si impesonale. Aceste reguli au ca scop, pe langa restaurarea echilibrului, definirea sistemului in sine. Analiza sistemului incepe atunci cand beneficiarii lui sunt nemultumiti cu ofertele acestuia. Odata inregistrat aceasta nemultumire se incepe cautarea de solutii struturale pentru problema aparuta: sporeste exigenta controlului comportamentului, pentru a se asigura o mai ridicata fidelitate a acestuia fata de normele existente si, in plus, formuleaza noi norme, reguli pentru situatiile care s-au dovedit a fi insuficient de bine solutionare in trecut. Regulile impuse si felul in care se reactioneaza la acestea dau dinamica sistemului astfel: pentru a-si intari controlul intr-o organizatie, se ajunge la intarirea regulilor si la incercarea de a creste loialitatea angajatilor fata de regulile si cultura organizatiei. Pentu a se apara de control, angajatii se conformeaza normelor generale, lucru ce duce la relaxarea relatiilor cu clientii. Insa intarirea regulilor duce si la cresterea rigiditatii angajatului care va fi mai axat pe respectarea regulilor decat pe multumirea clientului, acest fapt ducand la nemultumirea clientului si la o reincercare de reintarire a controlului.

SISTEMUL SI STRUCTURILE SALE POTENTIALE: PRINCIPIUL PLURALITATII STRUCTURALE In multe dintre analizele actuale exista tentatia de a se identifica sistemul ca atare cu o structura a sa. Aceasta identificare este normal in cazul copurilor vii, dar nu si in cazul sistemelor sociale, deoarece acestea au o mai mare libertate fata de structura lor, putand-o schimba. Aceasta idee ne duce la necesitatea diferentierii a doua straturi fundamentale ale analizei sociologice: sistemele sociale abstracte cu structurile lor potentiale alternative (matricea structurala) si sistemele sociale structurate. Sistemul social abstract se defineste prin cerintele functionale finale si cateva laterale si printr-un set de conditii care ii contureaza posibilul sau actional. Sistemul social structurat presupune ca sistem social poate exista decat intr-o forma sau alta, avand un mod de organizare. El are deci mereu o anumita structura. Analiza trebuie insa sa ia in considerare ca aceasta este de multe ori doar una dintre structurile alternative posibile. Identificarea si evaluarea structurilor alternative . Daca un sistem social are nu o singura structura posibila, ci un pachet de structuri alternative, este vital sa se raspunda la intrebarea: care structura este cea mai buna, ce mai eficienta? Analiza eficientei devine aici o componenta importanta a analizei de sistem. Analiza elementelor sistemului trebuie sa aiba loc in contexte structurale specifice. Un element nu este pur si simplu element al sistemului, ci element al unei structuri anumite pe care respectivul sistem a adoptat-o. Principiul pluralitatii structurale. De multe ori, analizele structurale presupun ca un sistem, la un moment dat, are doar o structura. El este structural coerent, toate elementele sale fiind orientate de cerintele structurii respective. Principiul pluralitatii structurale pune intr-o noua lumina analiza functionala a elementelor. Ele nu pot fi raportate la o singura structura, ci la toate structurile care se concureaza reciproc.