recut-au anii... este o meditaie pe tema panta rhei i, n acelai timp, o elegie, nurma mea... m-ntuneci".

fiindc mesajul ei este romantic, afectiv i const n sentimentul de tristee, cauzat de trecerea inexorabil a timpului, de prefigurarea sfritului tragic: Iar timpul creteLumina, senintatea, care ddeau farmecul vieii de copil (Ce fruntea-mi de copil o-nseninar"), au trecut, acum se prefigureaz ntunericul etern al morii (Cu-a tale umbre azi n van m-mpresuri, / O, ceas al tainei, asfinit de sar"). Acest gnd al trecerii n ntuneric genereaz sentimentul de tristee. Insensibilitatea, determinat de paralizanta idee a morii, face ca izvorul poeziei s sece n sufletul poetului (S fac, o, suflet, ca din nou s tremuri /Cu mna mea n van pe lir lunec"). Trecutul s-a mistuit n zarea tinereii1, atunci cnd poetul tria ncntarea i micarea sufletului ce i-o ddeau povetile, doinele, tradiiile, datinile: Cci nu m-

ncnt azi cum m micar /Poveti i doine, ghicitori, eresuri".

Aceast insensibilitate determin o amuire luntric a spiritului (imutigura dulce-a altor vremuri"), o prefigurare a unui sentiment de durere, care devine dor, aa cum o spune i eroina n Luceafrul (O, de luceafrul din cer /M-aprins un dor demoarte") i o mrturisete poetul n elegia Mai am un singur dor, fiindc pentru romanticul autentic moartea este voluptatea suprem.