GEORGE BACOVIA (1881- 1957): "PLUMB" Context: George Bacovia este cel mai cunoscut reprezentant al simbolismului romanesc,

cu un univers poetic atat de bine individualizat, incat este greu de confundat. S-a manifestat literar in contextul teoretizrilor i al unor modele macedonskiene, dar depete instrumentalismul poemelor lui Macedonski, apropiindu-se mai bine decat el deesena poeziei moderniste europene. Viziune poetic: Bacovia reprezint, in literatura roman interbelic (volumul de debut, "Plumb", ii apare in 1916), simbolismul decadent european, printr-un univers trist, obsesiv,nevrotic, bolnav, chiar macabru. La Bacovia, primverile genereaz nevroze ("Nervi deprimvar"), vara in cldura torid "cadavrele se descompun", toamna plou apocaliptic,inundand insi viaa, iar zpada iernii amenin s ingroape i s sufoce totul. Strile transmise, dei indirect, exult cu for prin sugestia puternic a cadrului: tristee, in toate nuanele ei, de la melancolie la disperare, team, izolare, singurt ate, boal, spleen. Printre simbolurile bacoviene cele mai reprezentative se numr ploaia, plumbul, boala, culorile, instrumentele muzicale. Stilistic, poetul se remarc printr-o surprinztoare economie de mijloace, structuri repetitive, paralelism sintactic, refren, simbol, sugestie puternic. Plumb: Poemul deschide volumul de debut cu acelai titlu, fapt care ii confer, prin ateptrile cititorului, statutul de art poetic. Intr-adevr, dei nu se pot identifica semnele explicite ale speciei, poezia a fost interpretat ca art poetic. Textul are dimensiuni reduse, doar dou strofe, iar textul surprinde prin structura repetitiv, strofa a doua reluand schema sintactic a primei strofe, prin procedeul paralelismului sintactic. Depind nivelul sintactic, descoperim in prima strof un cadru macabru, un cavou in care o fiin trist, vocea din text, privete in singurtate sicriele, florile i coroanele mortuare, invemantat in haine cernite. Deja substantivele concur la crearea sugestiei, corespunzand unei stri apstoare, de tristee profund, de jale. Cuvantul "plumb", utilizat in poziie atributiv, ("sicriele de plumb", "flori de plumb", "coroanele de plumb") aprofundeaz aceeai senzaie, pe care cititorul o resimte inc de la nivelul fonetic - predomin consoanele, care insoesc vocala "u", vocal inchis, cu sonoriti tanguitoare. Apoi, frecvena mare a cuvantului intr-un text atat de scurt trimite la interpretarea lui ca simbol al textului. In poemele simboliste, simbolul contribuie covaritor la dezvluirea sensurilor multiple alemesajului textului, prin corespondena care se poate realiza, la nivelul lecturii, intre semnificaiile simbolului (culturale sau imediate, in poezie) i ideea transmis. Astfel, plumbul este asociat i cultural cu tristeea, reprezentand, in astrologie, planeta Saturn, deci melancolia. Pentru un cititor de azi, care nu are cunotin despre acest nivel interpretativ, plumbul este un metal greu, cenuiu, care, prin culoare i greutate specific, trimite spre o stare apstoare, grea. De asemenea, dac ne mai amintim cum se fcea tiprirea la inceputul secolului trecut, plumbul este i un important material tipografic, din care se turnau, in matrie, literele ce urmau a se imprima pe hartie. Iat, deci, o multitudine de valori ale simbolului central, toate fiind apte de a indrepta interpretarea, coerent, spre anume semnificaii. Strofa a doua pare o replic a primei strofe, repetandu-se structura sintactic i poziiile in care apare cuvantul "plumb". Evident, acest lucru conduce la intuirea unei relaii intre strofe, la un anume paralelism care ascunde o esmnificaie. Centrul strofei a doua pare

sintagma "amorul meu de plumb", care ar putea fi o iubit care a murit, sau iubirea insi, care zace sfarit in cavoul pustiu. Astfel, strofa a doua se dezvluie ca o imagine a sufletului poetului, reprezentat metaforic prin cadrul din strofa intai. Cavoul e insui sufletul, izolat de lumea ostil din afar (unde "...era vant", "...era frig"), dar in care domin o atmosfer sumbr, macabr, de doliu, doliu pentru iubirea care s-a stins. S-a discutat mult i despre imaginea din text a amorului, cruia i se asociaz un somn agitat, nervos ("dormea intors"), substantivul "mort" ("stam singur lang mort...") i imaginea de inger czut ("i-i atarnau aripile de plumb"). Analista literar Ioana Parvulescu observa, polemizand oarecum cu Nicolae Manolescu, c Bacovia nu era suficient de ludic pentru un joc de cuvinte, aa c "dormea intors" nu i se pare a fi o replic a sintagmei colocviale "a dormi neintors", ci, mai degrab, o construcie metaforic indicand intoarcerea, cu faa in jos, a literelor in tipografie, atunci cand se face imprimarea pe hartie. Intr-o interpretare coerent, se deduce in consecin c poetul ii plange creaia, plecat din tipografie spre public, creaie care pentru el a murit, trind, ulterior, doar dac e citit. In acest context, funcioneaz in primul rand descifrarea simbolului central ca material tipografic, iar poezia ii dezvluie calitatea de art poetic, autorul exprimandu-i crezul poetic, durerea pentru soarta crud a poeziei, aflat in mainile cititorului. In schimb, interpretarea clasic susine c poetul mizeaz pe efectul puternic al simbolului in toate valenele sale, c este o poezie despre izolare, despre conflict i lips de comunicare cu lumea (cavoul - simbol al recluziunii, nu doar al morii), despre un strigt dezndjduit al pierderii frumuseii i a sensibilitii (amorul care a murit), despre sentimentul care inc doare in sufletul dominat de simbolul morii plumbul. Poezia este art poetic in msura in care este un model stilistic i de stare pentru toate poeziile volumului. Adevrat, este i un model stilistic. Prozodia este doar in aparen tradiional, pentru c Bacovia a acordat cu siguran atenie deosebit alegerii termenilor, avand in vedere c nimic nu este intampltor in text. Poetul mizeaz, asemenea confrailor simboliti, pe efecte sonore puternice: pauzele evidente la cezur, mai puin in versurile 3 i 7; pauzele prelungite de dup versurile 2 i 6; efectul de prelungire a strii, prin punctele de suspensie, in versurile 3 i 7; accentul pe ultima silab a versurilor, rima pe silabe cu vocale inchise, insoite de consoane nazale sau dure, creand senzaia de tanguire sau, dup caz, de striden. Verbele sunt la imperfect, timp al evocrii, i plaseaz tabloul intrun trecut incert, durativ i dureros. Persoana intai, ca marc a eului liric, apare de dou ori in sintagma "stam singur", pentru a pune in prim plan imaginea poetului i a durerii sale intime, singulare. In concluzie, poezia "Plumb" impresioneaz prin tabloul atat de pregnant, in ciuda aparatului stilistic atat de subtil, care prsete nivelul figurilor semantice, aducand mai aproape fonetica i sintaxa, intr-un mic poem concentrat i grav, asemenea plumbului.